ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6691/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6691/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin sentința

civilă nr. 746 din

21 decembrie 2006,

Tribunalul Gorj, secția civilă, a respins, ca inadmisibilă, contestația

formulată de reclamanții J.M. și J.E. în contradictoriu cu pârâtele Primăria

comunei Săcelu și A.C., împotriva dispoziției din 03 aprilie 2003 emisă de

Primarul comunei Săcelu.

Pentru a hotărî astfel,

tribunalul a reținut, în esență, că terenurile notificate de reclamanți nu pot fi

retrocedate în baza Legii nr. 10/2001, întrucât pentru ele au fost emise altor persoane

titluri de proprietate, conform deciziei irevocabile a Curții de Apel Craiova

nr. 10010/2000.

În ce privește imobilele

construcții, s-a reținut că pentru acestea nu există notificare.

Împotriva sentinței susmenționate

au declarat apel reclamanții.

Prin decizia nr. 659

din 31 mai 2007, Curtea de Apel Craiova, secția civilă, a respins apelul, ca nefondat,

sens în care și-a însușit argumentele primei instanțe.

Decizia curții de apel

a fost atacată cu recurs de către reclamanta J.E..

Prin decizia nr. 2115

din 31 martie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală, a admis recursul, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre

rejudecarea apelului la Curtea de Apel Craiova.

Înalta Curte a reținut

nulitatea hotărârii recurate, pe motiv că aceasta nu a fost pronunțată și în contradictoriu

cu moștenitorii apelatului-reclamant J.M., care decedase anterior judecării apelului.

În rejudecare, Curtea

de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a pronunțat

decizia nr. 288 din 03 noiembrie 2009, prin care a admis apelul declarat de reclamanții

J.E. și J.M., decedat, și continuat de moștenitorii apelantului decedat, respectiv

J.C.M., J.G.A. și J.F.D., iar, în consecință, a schimbat sentința apelată după cum

urmează: a admis în parte acțiunea; a modificat în parte dispoziția din 03

aprilie 2003 emisă de Primăria comunei Săcelu, în sensul că a dispus restituirea

în natură a terenului în suprafață de 2.975 mp, identificat conform schiței anexă

nr. 2 la raportul de expertiză întocmit de expert G.M., și a acordat reclamanților

dreptul la despăgubiri pentru suprafața de 10.000 mp teren intravilan; a obligat

pe pârâta Primăria comunei Săcelu la 1.500 RON cheltuieli de judecată parțiale către

reclamantă; a obligat-o pe reclamantă la 1.500 RON cheltuieli de judecată către

intimata-pârâtă A.C..

Pentru a pronunța această

soluție, curtea de apel a reținut următoarele:

Prin precizarea la acțiune

formulată în ședința publică din 31 august 2006, reclamanta J.E. a declarat că obiectul

acțiunii îl constituie numai terenul de la pct. 1 din notificare, situat în comuna

Săcelu, în suprafață de 19.000 mp, arătând că pe acest teren s-au edificat construcții

de către terțe persoane domiciliate în comuna Săcelu.

Reclamanta a precizat

că terenul de la pct. 2 din notificare nu face obiectul cererii de față, nemaifiind

de actualitate nici susținerea referitoare la construcții.

Actele depuse la dosar

evidențiază că reclamanții au făcut calității de moștenitori testamentari ai autorilor

S.I. și S.Ș.. La rândul lor, aceștia au fost moștenitorii legali ai autorului S.Ș.,

care a deținut în proprietate anterior preluării de către stat și suprafețele de

teren în litigiu, obiect al notificării din 2002, prin care la pct. 1 s-a solicitat

restituirea în natură a celor două suprafețe de teren situate pe teritoriul stațiunii

balneare Băile Săcelu, și terenul ce traversează plaja.

Prin dispoziția din

03 aprilie 2003 emisă de Primarul comunei Săcelu, s-a respins notificarea din 2002

formulată în baza Legii nr. 10/2001, menționându-se că reclamanții n-au făcut dovada

proprietății asupra terenurilor solicitate, că terenul notificat a fost reconstituit

numiților D.V.P. și P.O. în baza deciziei irevocabile nr. 1010/2000 a Curții de

Apel Craiova, iar terenul notificat face parte din terenul ce traversează plaja,

a fost reconstituit în baza Legii nr. 18/1991 numitului D.E..

Din conținutul raportului

de expertiză tehnică întocmit de expert G.M. rezultă că terenul în litigiu, identificat

la fața locului în raport de vecinătățile precizate de reclamanta J.E., are suprafața

totală de 22.047 mp, fiind localizat în comuna Săcelu, că amplasamentul situat la

nord de pârâul Bolcii are suprafața de 13.072 mp cu vecinătățile menționate în raport,

iar amplasamentul situat la sud de pârâul Bolcii are suprafața de 8.975 mp cu vecinătățile

indicate.

În urma expertizei efectuate

s-a constatat că terenul în litigiu face parte din fosta proprietate a autoarei

S.Ș.S., respectiv din terenul descris în sentința civilă din 21 februarie 1927.

Acest teren face parte din terenul care i-a revenit numitei P.I., descris în actul

menționat ca făcând parte „tot din restul din cureaua zisă Cea Mare”, după delimitarea

celor 45 ha care au rămas în proprietatea fratelui acesteia, S.Ș.S..

În raport de sentința

civilă din 21 februarie 1927 coroborată cu actul de vânzare din 30 ianuarie 1928,

precum și cu actul de garanție ipotecară din 26 martie 1930 s-a constatat că o parte

din terenul - fosta proprietate a lui S.Ș.S. era delimitat de Drumul județean C.

- C., și șoseaua comunală C. - C., iar altă parte era situată la celălalt capăt

al curelei.

La individualizarea terenului

s-a avut în vedere și sentința civilă nr. 1545 din 03 decembrie 2001 a Judecătoriei

Novaci, rămasă definitivă, constatându-se că terenul care i-a revenit lui S.Ș.S.

era situat la Vest de șosea (cca. 19 ha) și la Est de șosea, la capătul de Est al

curelei (cca. 26 ha, diferența până la 45), iar sorei acestuia, P.O., i-a revenit

terenul cuprins între șosea și terenul situat în capătul de Est al curelei, teren

în care se include și terenul în litigiu.

Din conținutul aceluiași

raport de expertiză întocmit în apel rezultă că, din amplasamentul terenului cu

suprafața totală de 13.072 mp, are categoria de teren intravilan numai suprafața

de 4.000 mp, diferența de 9.072 mp fiind teren extravilan, iar din amplasament,

toată suprafața de teren de 8.975 mp (diferența până la 22.047 mp) are categoria

de teren intravilan.

Răspunzând la obiectivul

stabilit de instanță privind verificarea situației juridice reale a terenului, respectiv

dacă s-au emis acte de proprietate altor persoane pentru terenul în litigiu, expertul

a constatat că pentru amplasamentul situat la nord de pârâul Bolcii au fost emise

patru titluri de proprietate pentru numiții C.N. - 1.000 mp teren intravilan, C.I.I.

- 1.000 mp teren intravilan, T.I.I. 1.000 mp teren intravilan, D.V.P. – 1.000 mp

teren intravilan și 9.072 mp teren extravilan, iar pe amplasamentul situat la Sud

de pârâul Bolcii au fost eliberate acte de proprietate pe suprafața de 6.000 mp,

din care numitului C.E.M.I. pentru 1.000 mp teren intravilan și pârâtei A.M. adeverința

din 29 mai 2001 pentru 5.000 mp teren intravilan, precizându-se că pentru diferența

de 2.975 mp teren intravilan nu au fost emise acte de proprietate, conform schiței

din anexa nr. 2.

Reclamanta J.E. a formulat

mai multe cereri prin care a contestat existența dreptului de proprietate al pârâtei

moștenitoare Anoaica, căreia i s-a stabilit dreptul de proprietate pentru suprafața

de 5.000 mp teren intravilan în raport de hotărârea nr. 477/1993 a Comisiei Județene

de aplicare a Legii nr. 18/1991, menținută prin sentința civilă nr. 2395/1999 a

Judecătoriei Tg. Cărbunești, rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea apelului

și a recursului. Această hotărâre a fost pronunțată și în contradictoriu cu autorii

părților, astfel încât situația juridică a terenului aparținând pârâtei A.C. a fost

stabilită cu putere de lucru judecat.

Probele administrate în

cauză evidențiază că reclamanții au făcut dovada de persoane îndreptățite la acordarea

măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru suprafața de teren intravilan

în litigiu, ce face obiectul acestei legi în raport de prevederile art. 1, art.

3 și art. 7, precum și dovada preluării acestor suprafețe de teren, deținute în

proprietate anterior preluării de către autorii reclamanților.

Din suprafața totală de

22.047 mp teren solicitată de reclamanți, numai suprafața de 12.975 mp este teren

intravilan, conform constatărilor expertizei administrate, putând face obiectul

măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, restul având categoria de

teren extravilan, ce nu poate face obiectul Legii nr. 10/2001, în raport de prevederile

art. 8 din această lege.

În consecință, reclamanții

sunt îndreptățiți la acordarea de măsuri reparatorii pentru terenul intravilan identificat

în raportul de expertiză, respectiv restituire în natură pentru terenul liber în

suprafață de 2.975 mp teren, individualizat în schița anexă nr. 2, și despăgubiri

pentru suprafața de 10.000 mp teren intravilan, sens în care se impune modificarea

dispoziției contestate.

Împotriva deciziei curții

de apel, pronunțată în rejudecare, au declarat apel reclamanții și pârâta A.C..

I. În motivarea recursului

lor, reclamanții au arătat că titlul de proprietate cerut de instanța de apel nu

a fost depus de intimata A.C., deoarece nu există acte de cumpărare de la proprietarul

S.Ș., iar adeverința emisă de Primăria Săcelu a fost eliberată de Prefectura Gorj

în data de 31 mai 1993. Actele care au stat la baza emiterii acestei hotărâri se

găsesc în adresa din 22 februarie 2001, fiind vorba despre acte ilizibile, declarații

false constatate prin expertiză grafologică în prezentul dosar, decizia nr. 10010

dată în Dosarul nr. 6632/2000, de care se folosește pârâta A.C., dar care atestă

că și familia J.M. este identificată cu același teren.

Pârâta A.C. nu deține

acte, ea nu a putut fi identificată în teren de către expert, iar o punere în posesie

în urma unei hotărâri judecătorești se face în baza expertizei de la dosar, ceea

ce nu a existat.

În concluzie, adeverința

de proprietate a moștenitoarei A.C. nu a fost obținută în baza deciziei nr. 10010

- Dosar nr. 6632/2000, ci a fost obținută ilegal după revoluție.

În ceea ce privește categoria

de teren, recurenții-reclamanți au precizat că tot terenul identificat de expert

este teren intravilan.

De asemenea, recurenții-reclamanți

au precizat că terenul de 5.000 mp, presupus a fi al lui A.C., nu i se cuvine, deoarece

ei au făcut dovada că proprietar pe acest teren a fost S.Ș. și nu P.O..

Acea chitanță ilizibilă

deținută de pârâtă de la P.O. se referă la valoarea produselor colectate de la aceasta

pentru terenul muncit în parte.

Terenul este ocupat cu

plantație de nuci de peste 100 de ani și este liber, așa încât el nu putea fi atribuit

pârâtei, ci trebuia restituit în natură reclamanților.

În fine, recurenții-reclamanți

au arătat că nu au înțeles de ce trebuie să plătească cheltuieli de judecată.

II. În motivarea recursului

său, pârâta A.C. a susținut că instanța de apel a încălcat legea prin reconstituirea

suprafeței de teren 2.975 mp în favoarea reclamanților, măsură ce nu era posibilă

în condițiile în care pentru suprafața menționată se reconstituise dreptul de proprietate

altor persoane.

Terenul de 2.975 mp a

fost reconstituit, potrivit Legii nr. 18/1991, prin acte rămase definitive prin

hotărâri judecătorești irevocabile, pentru el fiind încheiate și acte de punere

în posesie, respectiv procesul-verbal din 7 ianuarie 1994. Ca atare, terenul în

discuție nu putea fi restituit reclamanților în baza Legii nr. 10/2001.

I. Examinând recursul

reclamanților sub aspect formal, din perspectiva încadrării criticilor formulate

în dispozițiile art. 304 C. proc. civ., chestiune supusă dezbaterii contradictorii

în ședința publică din 10 decembrie 2010, Înalta Curte constată că acesta este nul.

Potrivit art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității,

motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar

potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greșită a motivelor de recurs

nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea

lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.. Per a contrario,

dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unul din

cazurile de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 304 C. proc.

civ., sancțiunea care intervine este nulitatea recursului.

În speță, nu numai că

recurenții-reclamanți nu s-au conformat exigențelor art. 302

1

alin.

(1) lit. c) C. proc. civ., neindicând motivele de nelegalitate din art. 304 C.

proc. civ. pe care își întemeiază recursul, dar nu au formulat nici critici care

să poată fi încadrate, din oficiu, în vreunul din cazurile de casare sau modificare

prevăzute de art. 304 C. proc. civ..

Modalitatea de motivare

a recursului adoptată de către reclamanți constă practic într-o înșiruire de fapte

și afirmații referitoare la dovada dreptului de proprietate privind terenul în litigiu

și la categoria de folosință a terenului, precum și în exprimarea generică a nemulțumirii

privind stabilirea cheltuielilor de judecată.

Astfel, din faptele și

afirmațiile prezentate de recurenți s-ar putea deduce că aceștia nu sunt de acord

cu situația de fapt reținută de instanța de apel cu privire la dreptul de proprietate

al pârâtei Anoiaca Cornelia, ei contestând probele pe baza cărora s-a reținut ca

dovedit dreptul pârâtei pentru 5.000 mp.

Pe de altă parte, s-ar

putea deduce că recurenții-reclamanți nu sunt de acord cu situația de fapt reținută

de instanța de apel cu privire la categoria în care se încadrează terenul în litigiu

-intravilan/extravilan, din moment ce susțin că tot terenul identificat de expert

este teren intravilan, pe când instanța de apel a stabilit că din suprafața totală

de teren de 22.047 mp solicitată de reclamanți numai 12.975 mp reprezintă teren

intravilan.

Modul în care instanța

de apel, în urma evaluării probatoriului administrat, a reținut o anumită situație

de fapt nu poate constitui, însă, motiv de recurs în actuala reglementare a

art. 304 C. proc. civ., pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., singurul care permitea

cenzurarea în recurs a modului de apreciere a probelor în faza procesuală anterioară,

fiind abrogat la data de 02 mai 2001, odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr.

138/2000, deci cu mult înainte de pronunțarea deciziei atacate, care a avut loc

la data de 03 noiembrie 2009.

Prin urmare, reevaluarea

de către instanța de recurs a situației de fapt pe aspectele invocate de recurenți

nu este posibilă, criticile formulate în acest sens neputându-se încadra în nici

unul dintre cazurile de modificare sau casare dintre cele expres și limitativ prevăzute

de art. 304 C. proc. civ. pentru realizarea controlului judiciar în recurs.

În actuala reglementare,

art. 304 C. proc. civ. permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive

de nelegalitate, nu și de netemeinicie, astfel că instanța de recurs nu mai are

competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de

a reevalua în acest scop probele, așa cum urmăresc în realitate recurenții, ci doar

de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt pe care aceasta

o constată.

În finalul cererii lor

de recurs, reclamanții au arătat că nu înțeleg de ce au fost obligați la plata cheltuielilor

de judecată, fără a indica, în concret, de ce măsura ar fi fost stabilită greșit

în sarcina lor.

Exprimarea generică a

nemulțumirii legată de stabilirea cheltuielilor de judecată nu este, însă, suficientă

pentru declanșarea controlului de legalitate în recurs, pentru aceasta fiind necesar

să se indice de parte, în concret, de ce măsura nu este legală prin raportare la

ipotezele reglementate de unul/unele din cazurile de modificare sau casare prevăzute

de art. 304 C. proc. civ..

Având în vedere că recursul

nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al art. 304 C. proc. civ., iar

aserțiunile din recursul reclamanților nu se circumscriu acestui cadru legal, Înalta

Curte urmează să constate nulitatea acestui recurs, conform art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ. coroborat cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ..

II. Recursul pârâtei A.C.

este nefondat, potrivit celor ce succed:

Recurenta-pârâtă a contestat

legalitatea măsurii de restituire către reclamanți a terenului în suprafață de 2.975

mp, susținând că Legea nr. 10/2001 nu permitea o asemenea măsură în condițiile în

care pentru acest teren s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii

nr. 18/1991 altor persoane.

Critica aduce în discuție

aplicarea la speță a dispozițiilor art. 8 alin. (1) Legea nr. 10/2001, care exceptează

din domeniul de reglementare al Legii nr. 10/2001 și terenurile al căror regim juridic

este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991.

Instanța de apel a reținut,

pe baza probelor administrate în cauză - înscrisuri și expertiză tehnică topografică,

că terenul de 2.975 mp este teren intravilan liber, care nu a făcut obiectul reconstituirii

dreptului de proprietate în baza Legii fondului funciar. Reconstituirea dreptului

de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 s-a făcut pentru diferența de teren intravilan

identificat de expert, în suprafață de 10.000 mp, numai pentru această din urmă

suprafață fiind emise cinci titluri de proprietate pe numele altor persoane, fiecare

pentru câte 1.000 mp teren intravilan, și adeverința de reconstituire din 29

mai 2001 pentru 5.000 mp, pe numele autoarei recurentei-pârâte, A.M..

Or, raportat la această

situație de fapt, ce nu poate fi reevaluată în recurs față de actuala configurație

a art. 304 C. proc. civ., nu se poate reține că prin restituirea terenului de 2.975

mp în baza Legii nr. 10/2001 s-ar fi nesocotit dispozițiile art. 8 alin. (1) din

acest act normativ. Aceasta deoarece, fiind stabilit că respectivul teren nu a fost

reconstituit în baza Legii nr. 18/1991, el nu face parte din categoriile de terenuri

exceptate din domeniul de reglementare al Legii nr. 10/2001 prin art. 8 alin.

(1).

Pe cale de consecință,

urmează a se reține că hotărârea recurată nu a fost dată cu încălcarea art. 8

alin. (1) Legea nr. 10/2001, astfel că nefiind îndeplinite condițiile cazului de

modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în care se încadrează criticile

din recursul pârâtei, Înalta Curte va respinge acest recurs ca nefondat, conform

art. 312 alin. (1) C. proc. civ..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de reclamanții J.C.M., J.E., J.F.D. și J.G.A. împotriva deciziei civile

nr. 288 din 3 noiembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru

cauze cu minori și de familie.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta

A.C. împotriva deciziei civile nr. 288 din 3 noiembrie 2009 a Curții de Apel Craiova,

secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 decembrie

2010.