ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6691/2010

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 746 din 21 decembrie 2006, Tribunalul Gorj, secția civilă, a respins, ca inadmisibilă, contestația formulată de reclamanții J.M. și J.E. în contradictoriu cu pârâtele Primăria comunei Săcelu și A.C., împotriva dispoziției din 03 aprilie 2003 emisă de Primarul comunei Săcelu. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut, în esență, că terenurile notificate de reclamanți nu pot fi retrocedate în baza Legii nr. 10/2001, întrucât pentru ele au fost emise altor persoane titluri de proprietate, conform deciziei irevocabile a Curții de Apel Craiova nr. 10010/2000. În ce privește imobilele construcții, s-a reținut că pentru acestea nu există notificare.

Împotriva sentinței susmenționate au declarat apel reclamanții. Prin decizia nr. 659 din 31 mai 2007, Curtea de Apel Craiova, secția civilă, a respins apelul, ca nefondat, sens în care și-a însușit argumentele primei instanțe. Decizia curții de apel a fost atacată cu recurs de către reclamanta J.E.. Prin decizia nr. 2115 din 31 martie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a admis recursul, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecarea apelului la Curtea de Apel Craiova. Înalta Curte a reținut nulitatea hotărârii recurate, pe motiv că aceasta nu a fost pronunțată și în contradictoriu cu moștenitorii apelatului-reclamant J.M., care decedase anterior judecării apelului.

În rejudecare, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a pronunțat decizia nr. 288 din 03 noiembrie 2009, prin care a admis apelul declarat de reclamanții J.E. și J.M., decedat, și continuat de moștenitorii apelantului decedat, respectiv J.C.M., J.G.A. și J.F.D., iar, în consecință, a schimbat sentința apelată după cum urmează: a admis în parte acțiunea; a modificat în parte dispoziția din 03 aprilie 2003 emisă de Primăria comunei Săcelu, în sensul că a dispus restituirea în natură a terenului în suprafață de 2.975 mp, identificat conform schiței anexă nr. 2 la raportul de expertiză întocmit de expert G.M., și a acordat reclamanților dreptul la despăgubiri pentru suprafața de 10.000 mp teren intravilan; a obligat pe pârâta Primăria comunei Săcelu la 1.500 RON cheltuieli de judecată parțiale către reclamantă; a obligat-o pe reclamantă la 1.500 RON cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă A.C..

Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut următoarele: Prin precizarea la acțiune formulată în ședința publică din 31 august 2006, reclamanta J.E. a declarat că obiectul acțiunii îl constituie numai terenul de la pct. 1 din notificare, situat în comuna Săcelu, în suprafață de 19.000 mp, arătând că pe acest teren s-au edificat construcții de către terțe persoane domiciliate în comuna Săcelu. Reclamanta a precizat că terenul de la pct. 2 din notificare nu face obiectul cererii de față, nemaifiind de actualitate nici susținerea referitoare la construcții. Actele depuse la dosar evidențiază că reclamanții au făcut calității de moștenitori testamentari ai autorilor S.I. și S.Ș..

La rândul lor, aceștia au fost moștenitorii legali ai autorului S.Ș., care a deținut în proprietate anterior preluării de către stat și suprafețele de teren în litigiu, obiect al notificării din 2002, prin care la pct. 1 s-a solicitat restituirea în natură a celor două suprafețe de teren situate pe teritoriul stațiunii balneare Băile Săcelu, și terenul ce traversează plaja. Prin dispoziția din 03 aprilie 2003 emisă de Primarul comunei Săcelu, s-a respins notificarea din 2002 formulată în baza Legii nr. 10/2001, menționându-se că reclamanții n-au făcut dovada proprietății asupra terenurilor solicitate, că terenul notificat a fost reconstituit numiților D.V.P. și P.O. în baza deciziei irevocabile nr. 1010/2000 a Curții de Apel Craiova, iar terenul notificat face parte din terenul ce traversează plaja, a fost reconstituit în baza Legii nr. 18/1991 numitului D.E..

Din conținutul raportului de expertiză tehnică întocmit de expert G.M. rezultă că terenul în litigiu, identificat la fața locului în raport de vecinătățile precizate de reclamanta J.E., are suprafața totală de 22.047 mp, fiind localizat în comuna Săcelu, că amplasamentul situat la nord de pârâul Bolcii are suprafața de 13.072 mp cu vecinătățile menționate în raport, iar amplasamentul situat la sud de pârâul Bolcii are suprafața de 8.975 mp cu vecinătățile indicate. În urma expertizei efectuate s-a constatat că terenul în litigiu face parte din fosta proprietate a autoarei S.Ș.S., respectiv din terenul descris în sentința civilă din 21 februarie 1927. Acest teren face parte din terenul care i-a revenit numitei P.I., descris în actul menționat ca făcând parte „tot din restul din cureaua zisă Cea Mare”, după delimitarea celor 45 ha care au rămas în proprietatea fratelui acesteia, S.Ș.S..

În raport de sentința civilă din 21 februarie 1927 coroborată cu actul de vânzare din 30 ianuarie 1928, precum și cu actul de garanție ipotecară din 26 martie 1930 s-a constatat că o parte din terenul - fosta proprietate a lui S.Ș.S. era delimitat de Drumul județean C. - C., și șoseaua comunală C. - C., iar altă parte era situată la celălalt capăt al curelei. La individualizarea terenului s-a avut în vedere și sentința civilă nr. 1545 din 03 decembrie 2001 a Judecătoriei Novaci, rămasă definitivă, constatându-se că terenul care i-a revenit lui S.Ș.S. era situat la Vest de șosea (cca. 19 ha) și la Est de șosea, la capătul de Est al curelei (cca. 26 ha, diferența până la 45), iar sorei acestuia, P.O., i-a revenit terenul cuprins între șosea și terenul situat în capătul de Est al curelei, teren în care se include și terenul în litigiu.

Din conținutul aceluiași raport de expertiză întocmit în apel rezultă că, din amplasamentul terenului cu suprafața totală de 13.072 mp, are categoria de teren intravilan numai suprafața de 4.000 mp, diferența de 9.072 mp fiind teren extravilan, iar din amplasament, toată suprafața de teren de 8.975 mp (diferența până la 22.047 mp) are categoria de teren intravilan. Răspunzând la obiectivul stabilit de instanță privind verificarea situației juridice reale a terenului, respectiv dacă s-au emis acte de proprietate altor persoane pentru terenul în litigiu, expertul a constatat că pentru amplasamentul situat la nord de pârâul Bolcii au fost emise patru titluri de proprietate pentru numiții C.N. - 1.000 mp teren intravilan, C.I.I.

- 1.000 mp teren intravilan, T.I.I. 1.000 mp teren intravilan, D.V.P. – 1.000 mp teren intravilan și 9.072 mp teren extravilan, iar pe amplasamentul situat la Sud de pârâul Bolcii au fost eliberate acte de proprietate pe suprafața de 6.000 mp, din care numitului C.E.M.I. pentru 1.000 mp teren intravilan și pârâtei A.M. adeverința din 29 mai 2001 pentru 5.000 mp teren intravilan, precizându-se că pentru diferența de 2.975 mp teren intravilan nu au fost emise acte de proprietate, conform schiței din anexa nr. 2. Reclamanta J.E. a formulat mai multe cereri prin care a contestat existența dreptului de proprietate al pârâtei moștenitoare Anoaica, căreia i s-a stabilit dreptul de proprietate pentru suprafața de 5.000 mp teren intravilan în raport de hotărârea nr. 477/1993 a Comisiei Județene de aplicare a Legii nr. 18/1991, menținută prin sentința civilă nr. 2395/1999 a Judecătoriei Tg.

Cărbunești, rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea apelului și a recursului. Această hotărâre a fost pronunțată și în contradictoriu cu autorii părților, astfel încât situația juridică a terenului aparținând pârâtei A.C. a fost stabilită cu putere de lucru judecat. Probele administrate în cauză evidențiază că reclamanții au făcut dovada de persoane îndreptățite la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru suprafața de teren intravilan în litigiu, ce face obiectul acestei legi în raport de prevederile art. 1, art. 3 și art. 7, precum și dovada preluării acestor suprafețe de teren, deținute în proprietate anterior preluării de către autorii reclamanților.

Din suprafața totală de 22.047 mp teren solicitată de reclamanți, numai suprafața de 12.975 mp este teren intravilan, conform constatărilor expertizei administrate, putând face obiectul măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, restul având categoria de teren extravilan, ce nu poate face obiectul Legii nr. 10/2001, în raport de prevederile art. 8 din această lege. În consecință, reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea de măsuri reparatorii pentru terenul intravilan identificat în raportul de expertiză, respectiv restituire în natură pentru terenul liber în suprafață de 2.975 mp teren, individualizat în schița anexă nr. 2, și despăgubiri pentru suprafața de 10.000 mp teren intravilan, sens în care se impune modificarea dispoziției contestate.

Împotriva deciziei curții de apel, pronunțată în rejudecare, au declarat apel reclamanții și pârâta A.C.. I. În motivarea recursului lor, reclamanții au arătat că titlul de proprietate cerut de instanța de apel nu a fost depus de intimata A.C., deoarece nu există acte de cumpărare de la proprietarul S.Ș., iar adeverința emisă de Primăria Săcelu a fost eliberată de Prefectura Gorj în data de 31 mai 1993. Actele care au stat la baza emiterii acestei hotărâri se găsesc în adresa din 22 februarie 2001, fiind vorba despre acte ilizibile, declarații false constatate prin expertiză grafologică în prezentul dosar, decizia nr. 10010 dată în Dosarul nr. 6632/2000, de care se folosește pârâta A.C., dar care atestă că și familia J.M.

este identificată cu același teren. Pârâta A.C. nu deține acte, ea nu a putut fi identificată în teren de către expert, iar o punere în posesie în urma unei hotărâri judecătorești se face în baza expertizei de la dosar, ceea ce nu a existat. În concluzie, adeverința de proprietate a moștenitoarei A.C. nu a fost obținută în baza deciziei nr. 10010 - Dosar nr. 6632/2000, ci a fost obținută ilegal după revoluție. În ceea ce privește categoria de teren, recurenții-reclamanți au precizat că tot terenul identificat de expert este teren intravilan. De asemenea, recurenții-reclamanți au precizat că terenul de 5.000 mp, presupus a fi al lui A.C., nu i se cuvine, deoarece ei au făcut dovada că proprietar pe acest teren a fost S.Ș.

și nu P.O.. Acea chitanță ilizibilă deținută de pârâtă de la P.O. se referă la valoarea produselor colectate de la aceasta pentru terenul muncit în parte. Terenul este ocupat cu plantație de nuci de peste 100 de ani și este liber, așa încât el nu putea fi atribuit pârâtei, ci trebuia restituit în natură reclamanților. În fine, recurenții-reclamanți au arătat că nu au înțeles de ce trebuie să plătească cheltuieli de judecată. II. În motivarea recursului său, pârâta A.C. a susținut că instanța de apel a încălcat legea prin reconstituirea suprafeței de teren 2.975 mp în favoarea reclamanților, măsură ce nu era posibilă în condițiile în care pentru suprafața menționată se reconstituise dreptul de proprietate altor persoane.

Terenul de 2.975 mp a fost reconstituit, potrivit Legii nr. 18/1991, prin acte rămase definitive prin hotărâri judecătorești irevocabile, pentru el fiind încheiate și acte de punere în posesie, respectiv procesul-verbal din 7 ianuarie 1994. Ca atare, terenul în discuție nu putea fi restituit reclamanților în baza Legii nr. 10/2001. I. Examinând recursul reclamanților sub aspect formal, din perspectiva încadrării criticilor formulate în dispozițiile art. 304 C. proc. civ., chestiune supusă dezbaterii contradictorii în ședința publică din 10 decembrie 2010, Înalta Curte constată că acesta este nul. Potrivit art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) C. proc.

civ., indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.. Per a contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unul din cazurile de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 304 C. proc. civ., sancțiunea care intervine este nulitatea recursului. În speță, nu numai că recurenții-reclamanți nu s-au conformat exigențelor art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., neindicând motivele de nelegalitate din art. 304 C. proc. civ. pe care își întemeiază recursul, dar nu au formulat nici critici care să poată fi încadrate, din oficiu, în vreunul din cazurile de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc.

civ.. Modalitatea de motivare a recursului adoptată de către reclamanți constă practic într-o înșiruire de fapte și afirmații referitoare la dovada dreptului de proprietate privind terenul în litigiu și la categoria de folosință a terenului, precum și în exprimarea generică a nemulțumirii privind stabilirea cheltuielilor de judecată. Astfel, din faptele și afirmațiile prezentate de recurenți s-ar putea deduce că aceștia nu sunt de acord cu situația de fapt reținută de instanța de apel cu privire la dreptul de proprietate al pârâtei Anoiaca Cornelia, ei contestând probele pe baza cărora s-a reținut ca dovedit dreptul pârâtei pentru 5.000 mp.

Pe de altă parte, s-ar putea deduce că recurenții-reclamanți nu sunt de acord cu situația de fapt reținută de instanța de apel cu privire la categoria în care se încadrează terenul în litigiu -intravilan/extravilan, din moment ce susțin că tot terenul identificat de expert este teren intravilan, pe când instanța de apel a stabilit că din suprafața totală de teren de 22.047 mp solicitată de reclamanți numai 12.975 mp reprezintă teren intravilan. Modul în care instanța de apel, în urma evaluării probatoriului administrat, a reținut o anumită situație de fapt nu poate constitui, însă, motiv de recurs în actuala reglementare a art. 304 C. proc. civ., pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., singurul care permitea cenzurarea în recurs a modului de apreciere a probelor în faza procesuală anterioară, fiind abrogat la data de 02 mai 2001, odată cu intrarea în vigoare a O.U.G.

nr. 138/2000, deci cu mult înainte de pronunțarea deciziei atacate, care a avut loc la data de 03 noiembrie 2009. Prin urmare, reevaluarea de către instanța de recurs a situației de fapt pe aspectele invocate de recurenți nu este posibilă, criticile formulate în acest sens neputându-se încadra în nici unul dintre cazurile de modificare sau casare dintre cele expres și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. pentru realizarea controlului judiciar în recurs. În actuala reglementare, art. 304 C. proc. civ. permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie, astfel că instanța de recurs nu mai are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele, așa cum urmăresc în realitate recurenții, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt pe care aceasta o constată.

În finalul cererii lor de recurs, reclamanții au arătat că nu înțeleg de ce au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată, fără a indica, în concret, de ce măsura ar fi fost stabilită greșit în sarcina lor. Exprimarea generică a nemulțumirii legată de stabilirea cheltuielilor de judecată nu este, însă, suficientă pentru declanșarea controlului de legalitate în recurs, pentru aceasta fiind necesar să se indice de parte, în concret, de ce măsura nu este legală prin raportare la ipotezele reglementate de unul/unele din cazurile de modificare sau casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.. Având în vedere că recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al art. 304 C. proc. civ., iar aserțiunile din recursul reclamanților nu se circumscriu acestui cadru legal, Înalta Curte urmează să constate nulitatea acestui recurs, conform art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc.

civ. coroborat cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ.. II. Recursul pârâtei A.C. este nefondat, potrivit celor ce succed: Recurenta-pârâtă a contestat legalitatea măsurii de restituire către reclamanți a terenului în suprafață de 2.975 mp, susținând că Legea nr. 10/2001 nu permitea o asemenea măsură în condițiile în care pentru acest teren s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 altor persoane. Critica aduce în discuție aplicarea la speță a dispozițiilor art. 8 alin. (1) Legea nr. 10/2001, care exceptează din domeniul de reglementare al Legii nr. 10/2001 și terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991. Instanța de apel a reținut, pe baza probelor administrate în cauză - înscrisuri și expertiză tehnică topografică, că terenul de 2.975 mp este teren intravilan liber, care nu a făcut obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în baza Legii fondului funciar.

Reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 s-a făcut pentru diferența de teren intravilan identificat de expert, în suprafață de 10.000 mp, numai pentru această din urmă suprafață fiind emise cinci titluri de proprietate pe numele altor persoane, fiecare pentru câte 1.000 mp teren intravilan, și adeverința de reconstituire din 29 mai 2001 pentru 5.000 mp, pe numele autoarei recurentei-pârâte, A.M.. Or, raportat la această situație de fapt, ce nu poate fi reevaluată în recurs față de actuala configurație a art. 304 C. proc. civ., nu se poate reține că prin restituirea terenului de 2.975 mp în baza Legii nr. 10/2001 s-ar fi nesocotit dispozițiile art. 8 alin. (1) din acest act normativ.

Aceasta deoarece, fiind stabilit că respectivul teren nu a fost reconstituit în baza Legii nr. 18/1991, el nu face parte din categoriile de terenuri exceptate din domeniul de reglementare al Legii nr. 10/2001 prin art. 8 alin. (1). Pe cale de consecință, urmează a se reține că hotărârea recurată nu a fost dată cu încălcarea art. 8 alin. (1) Legea nr. 10/2001, astfel că nefiind îndeplinite condițiile cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în care se încadrează criticile din recursul pârâtei, Înalta Curte va respinge acest recurs ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamanții J.C.M., J.E., J.F.D. și J.G.A. împotriva deciziei civile nr. 288 din 3 noiembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A.C. împotriva deciziei civile nr. 288 din 3 noiembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 decembrie 2010.