ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2687/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2687/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Prin cererea

înregistrată la instanță în Dosarul nr. 4647/95/2007, reclamantele T.L., P.V.E.

și M.L.F.V.L. (fostă P.E.O.), în contradictoriu cu pârâta Societatea Națională a

Lignitului Oltenia SA, au solicitat obligarea pârâtei SNL Oltenia SA să le

restituie în natură imobilele situate în comuna S., jud. Gorj compuse din: vila

nr. 3 având suprafața construită de 235,62 m.p. compusă din P+1+2, având

fundație de beton, zidită din cărămidă și acoperită cu țiglă împreună cu

terenul aferent în suprafață de 872 m.p. având ca vecini, (vila nr. 6 cu

terenul de 833 m.p.), (Teatrul de vară și fostul Cămin Cultural); vila nr. 6

având suprafața construită de 372,98 m.p. compusă din P+2+ verandă, având

fundația de piatră, zidită din cărămidă și acoperită cu țiglă împreună cu

terenul aferent în suprafață de 833 m.p., (vila 3 cu terenul de 872 m.p.),

obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată.

La data de 08 iunie 2007

a fost formulată o cerere de intervenție în interes propriu de către

intervenienții J.E., J.C.M., J.G.A., J.F.D. și C.I. prin care au solicitat

respingerea acțiunii formulată de reclamante susținând că, intervenienții sunt

moștenitorii testamentari ai defuncților I. și Ș.S. care la rândul lor sunt fii

lui Șt.S. zis B., frate cu P.E.O., autoarea reclamantelor.

În ședința publică din

27 februarie 2009 s-au depus note de ședință de către apărătorul reclamantelor prin

care însă se solicită de către acestea restituirea în natură în cotă de ½

de reclamante și a imobilelor terenuri și construcții enumerate la cele 18 puncte

din notele de ședință, cererea fiind pusă în discuția părților și disjunsă în baza

art. 165 C. proc. civ., făcând ulterior obiectul Dosarului nr. 2235/95/2009, cererea

fiind judecată de același complet.

Având în vedere că la

data de 20 martie 2009 s-au depus din nou precizări de către apărătorul reclamantelor

prin care și-au restrâns acțiunea disjunsă doar la restituirea în natură în cotă

de ½ pentru reclamante a imobilelor terenuri în suprafață de 411 m.p. și

respectiv 891 m.p. și construcții - cantina și magazia amplasate pe terenul de 411

m.p., precizând că restul celor 16 terenuri solicitate inițial a fi restituite în

natură au fost obținute prin sentința nr. 26/2009 a Tribunalului Gorj, instanța

a dispus reconexarea, apreciind că, verificările ce trebuie efectuate de către experți

în teren pot fi realizate de către aceeași experți desemnați pentru soluționarea

acțiunii principale și a cererii de intervenție în interes propriu formulată la

aceasta.

Prin decizia civilă

nr. 265 din 27 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. 4647/95/2007,

s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de SNLO SA.

S-a respins acțiunea principală

la Legea nr. 10/2001 formulată de reclamantele T.L., P.V.E. și M.L.F.V.L. în contradictoriu

cu pârâta Societatea Națională a Lignitului Oltenia SA și admite cererea de intervenție

în interes propriu formulată la aceasta de către intervenienții J.C.M., J.G.A.,

J.F.D. și C.I.

A fost admisă acțiunea

ulterior precizată conexată la acțiunea principală formulată de către aceleași reclamante.

S-a dispus restituirea

în natură a cotei de 1/2 ambelor reclamante din următoarele bunuri imobile: teren

de 891 m.p.; teren de 411 m.p., cantină și magazie aflate pe terenul de 411 m.p.

sus individualizat, conform rapoartelor de expertiză întocmite de experții C.D.

și M.S.

S-a luat act că reclamantele

nu mai solicită cheltuieli de judecată solicitate inițial prin acțiune.

Pentru a pronunța această

soluție, Tribunalul a reținut că:

Sub aspectul stării de

fapt, proprietatea Băile S. a aparținut autoarei S.S., fiind moștenită ulterior

de către cei trei descendenți gradul I ai acesteia, respectiv E.O.S., I.S. și Șt.S.

zis B.

La rândul său E.O.S. căsătorită

P. a avut trei copii, respectiv Po.F. născută P., P.R. și P.M.

Po.F. a avut un singur

fiu, Po.T. care este tatăl reclamantelor T.L. și P.V.E., cele două dovedindu-și

calitatea de moștenitor al acestuia în baza certificatului de moștenitor din 30

septembrie 2003 emis de BNP C.C.L.

Moștenitor al defunctului

P.M. decedat la 16 martie 1990 este reclamanta M.L.F.V.L., născută P.E.O. conform

certificatului de naștere aflat la dosar și a adresei emisă de Ministerul Afacerilor

Externe al României.

Celălalt fiu al E.O.S.,

P.R. nu a avut descendenți, moștenitorii acestuia fiind reclamantele T.L. și P.V.E.

Notificare în baza Legii

nr. 10/2001 pentru imobilele în litigiu a formulat, atât tatăl reclamantelor P.T.,

aflată la fila 13 din dosar, cât și M.L.F.V.L., aflată la dosarul instanței de fond.

Observând cele două notificări

s-a reținut de tribunal că P.T. a formulat notificarea la data de 21 septembrie

2001, iar reclamanta M.L.F.V.L. la data de 05 februarie 2002, în termenul legal

prevăzut de Legea nr. 10/2001 cu modificările ulterioare, astfel că susținerile

intervenienților că moștenitorii E.O.P. nu au formulat notificare în baza Legii

nr. 10/2001 ci abia în baza Legii nr. 247/2005, urmează a fi înlăturate ca nereale

de către instanță având în vedere data indicată pe cele două notificări de către

reclamantă și autorul P.T. și data înregistrării acestora la Biroul executorului

judecătoresc.

Constatând că reclamantele

au făcut dovada calității de moștenitor conform certificatelor de moștenitor aflate

la dosarul cauzei și că imobilele în litigiu au fost solicitate de către autorul

P.T. prin notificarea formulată și de către reclamanta M.L.F.V.L. (aceasta rezultând

din raportul de expertiză întocmit de expert C.D.), a reținut tribunalul că prin

formularea acestor notificări reclamantele au fost repuse în termenul de acceptare

al succesiunii pentru bunurile care fac obiectul cererii lor de restituire în natură,

cererea având valoare de acceptare a succesiunii în temeiul Legii nr. 10/2001,

art. 4 alin. (3).

Pentru aceleași considerente

se va admite cererea de intervenție în interes propriu formulată la acțiunea principală

de către intervenienți, constatându-se că, acestora le-au și fost restituite în

natură cele două terenuri și vilele amplasate pe acestea, respectiv vila 3 și vila

6 indicate în acțiunea principală formulată de reclamante așa cum rezultă din decizia

nr. 100/2006 a Curții de Apel Craiova rămasă irevocabilă.

În ceea ce privește terenul

în suprafață de 411 m.p. pe care se află cantina și magazia solicitate de către

reclamante a fi restituite în natură prin acțiunea ulterior precizată conexată la

acțiunea principală, rezultă din raportul de expertiză că, această suprafață de

teren face parte din proprietatea Băilor S. rămasă în indiviziune după cum este

descrisă în actele depuse la dosar respectiv, în actul de recunoaștere de drepturi

din 29 mai 1921, sentința civilă nr. 78 din 30 ianuarie 1924 și actul de garanție

ipotecară din 26 martie 1930.

În raport de constatările

din expertizele efectuate în cauză s-a reținut de către tribunal că reclamantele

sunt îndreptățite în sensul disp. art. 3 din Legea nr. 10/2001 în calitate de moștenitoare

ale defunctei E.O.P., la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură a

imobilelor teren de 891 m.p. și teren de 411 m.p., precum și a magaziei și cantinei,

construcții amplasate pe terenul de 411 m.p.

Cât privește susținerea

apărătorului intervenienților că, s-a stabilit cu puterea lucrului judecat prin

hotărârile judecătorești anterioare că, intervenienții sunt cei îndreptățiți la

restituirea în natură a imobilelor din precizarea la acțiunea conexată la acțiunea

principală, urmează a fi înlăturată de către instanță întrucât, potrivit art. 4

din Legea nr. 10/2001 „în cazul în care restituirea este cerută de mai multe persoane

îndreptățite, coproprietare a bunului imobil solicitat, dreptul de proprietate se

constată sau se stabilește în cote părți ideale potrivit dreptului comun”, iar alin.

(2) al aceluiași art. arată că de prevederile acestei legi beneficiază și moștenitorii

legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite.

Este fără relevanță, sub

aspectul calității procesuale pasive a pârâtei SNLO SA Tg-Jiu, că în prezent imobilele

solicitate de către reclamante a fi restituite în natură sunt deținute de către

intervenienții din cauza de față, iar anterior acestora de către O.J.T. Gorj, de

vreme ce la data notificării de către reclamante imobilele se aflau în posesia pârâtei

SNLO SA Tg-Jiu, acesta legitimând calitatea procesuală pasivă a SNLO SA Tg-Jiu,

considerente în raport de care tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale

pasive invocată de către această pârâtă.

Împotriva acestei sentințe

au declarat apel pârâta SC Complexul Energetic Oltenia SA - Divizia Minieră Tg Jiu;

reclamantele T.L., P.V.E., F.M.L.V.L.; intervenienții J.E., J.F.D., J.C.M., J.G.A.

și C.I., criticând-o pentru netemeinice și nelegalitate.

Prin contestația formulată

de reclamantele T.L., P.V.E. și M.L.F.V.L. (născută P.E.O.), prin mandatar P.V.E.,

au solicitat ca în contradictoriu cu Primarul Comunei S. să fie anulată dispoziția

nr. 28 din 30 ianuarie 2004 prin care s-au respins cererile formulate de P.T., privitoare

la pct. 1 și 2 din notificarea nr. xx/2001, precum și cererile formulate de F.M.L.,

prin care a solicitat restituirea în natură a imobilelor terenuri de circa 20000

m.p. situat la Răsărit de apa Blahnița, învecinat la N- fosta prorietate G.T., și

S. fosta prorpietate a E.O.S., ai căror moștenitori sunt contestatoarele, precum

și terenul și clădirile ce au avut ca destinație moară cu joagăr și cuptor de pîine,

până la casele lui I.S.

Tribunalul Gorj, secția

civilă, prin sentința nr. 660 din 14 decembrie 2005 dată în Dosarul nr. 3399/2005

a respins contestațiile formulate de petente, împotriva dispoziției nr. 28 din 30

ianuarie 2004 emisă de Primarul comunei S., jud. Gorj.

Împotriva sentinței au

declarat apel contestatoarele.

Prin decizia civilă nr.

334 din 18 aprilie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 759/2006,

apelurile au fost admise, s-a desființat sentința primei instațe și s-a trimis cauza

spre rejudecare la aceeași instanță.

Tribunalul Gorj, prin

sentința nr. 26 din 11 februarie 2009 a

admis în parte contestația formulată în baza Legii

nr. 10/2001 de reclamantele T.L., P.V.E., F.M.L., în contradictoriu cu pârâtul Primarul

comunei S., județul Gorj.

A dispus anularea dispozițiilor

art. 1 și 2 din dispoziția nr. 28 din 30 ianuarie 2004, a Primarului comunei Săcelu

și restituirea în natură a terenurilor, după cum urmează:

- terenul în suprafață

de 1075 m.p. cu categoria de folosință pășune deținut de Primăria Săcelu, terenul

fiind liber, având ca; terenul în suprafață de 15251 m.p., teren fără construcții;

terenul în suprafață de 517 m.p.; terenul în suprafață de 467 m.p.; terenul în suprafață

de 371 m.p, pășune; terenul în suprafață de 1715 m.p.; teren în suprafață de 1167

m.p.; teren în suprafață de 1468 m.p.; teren în suprafață de 2046 m.p.; teren în

suprafață de 2123 m.p. terenul în suprafață de 3557 m.p.; teren în suprafață de

3122 m.p.; teren în suprafață de 1178 m.p. (teren parc primărie); teren în suprafață

de 1460 m.p.); terenul în suprafață de 900 m.p cu moara, (S 1); terenul cu brutărie

în suprafață de 679 m.p.; terenul în suprafață de 924 m.p. (S 3); terenul în suprafață

de 259 m.p. (S 4); terenul în suprafață de 265 m.p. (S 5); terenul în suprafață

de 319 m.p. (S 8); terenul în suprafață de 431 m.p. (S 9); terenul în suprafață

de 1045 m.p., (S 10); terenul în suprafață de 1690 m.p. (S 11); terenul în suprafață

de 4807 m.p. (S 12).

Împotriva acestei decizii

a declarat apel primarul comunei Săcelu, jud. Gorj - V.I., criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

Prin decizia civilă

nr. 195 din 23 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 4569/95/2006,

s-a respins ca nefondat apelul formulat de pârâtul V.I. - primarul comunei Săcelu,

Gorj împotriva sentinței civile nr. 26 din data de 11 februarie 2009 pronunțată

de Tribunalul Gorj în Dosar nr. 4569/95/2006 în contradictoriu cu intimatele reclamante

T.L., P.V.E. și F.M.L. - V.L. (născută P.).

Împotriva acestei decizii

a declarat recurs pârâtul Primarul Comunei Săcelu.

Prin decizia nr. 3860

din 18 iunie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul

nr. 4569/95/2006, s-a admis recursul, s-a casat decizia și s-a trimis cauza spre

rejudecare la instanța de apel.

Pentru a pronunța această

soluție, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat următoarele:

Împrejurarea

că imobilele ce constituie obiect al notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001

sau cel puțin, o parte dintre acestea

,

nu

figurează în patrimoniul unității administrativ - teritoriale a comunei, pentru

a putea dispune de acestea în temeiul legii speciale, interesează fondul dreptului

dedus judecății, implicit existența vreunei obligații în sarcina pârâtului din cauză

în legătură cu diferitele măsuri reparatorii, fără a afecta cadrul procesual stabilit

în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, după cum s-a arătat anterior.

În

măsura în care se pretinde că imobilul ce face obiectul notificării aparține altor

persoane decât celei indicate drept unitate deținătoare în sensul Legii nr. 10/2001,

instanța are ea însăși obligația să procedeze la verificarea situației juridice

a imobilul

ui

în litigiu, independent de obligația procesuală a unei părți în proces de a-și proba

pretențiile și apărările, pentru a se asigura că, dând satisfacție pretențiilor

persoanei îndreptățite, nu

afectează

drepturile altor persoane asupra bunului și, totod

ată, că pronunță o hotărâre

legală, susceptibilă de a fi pusă în executare, fără a genera alte conflicte.

Astfel, instanța de apel

trebuia să procedeze în cauză la evaluarea probatoriului administrat pe aspectul

deținerii suprafețelor de teren restituite și, dacă era necesară suplimentarea acestuia,

să solicite informații privind situația juridică de la autoritățile publice sau

de la orice altă persoană, procedând, dacă este cazul, la aplicarea unei amenzi

judiciare, în condițiile art. 1081 alin. (1) pct. 2 lit. f) C. proc. civ., pentru

refuzul sau omisiunea unei autorități de a comunica la cererea instanței, la termenul

fixat în acest scop, datele care rezultă din actele și evidențele ei.

Dacă

ar fi procedat în acest fel, ar fi constatat că, într-o altă cauză, s-a pron

unțat o hotărâre judecătorească

rămasă irevocabilă prin care s-a dispus restituirea în natură în favoarea altor

persoane a nu mai puțin de 9 suprafețe dintre cele restituite reclamantelor în cauza

de față, iar pentru alte 4 suprafețe dintre cele revendicate de aceleași reclamante,

în baza Legii nr. 18/1991, s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea altor

proprietari.

Astfel,

prin decizia nr. 100 din 1 februarie 2006 pronunțată în Dosarul nr. 9292/1/2006

de Curtea de Apel Craiova, secția civilă

, irevocabilă prin decizia nr. 7605

din 9 noiembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a dispus restituirea

în natură a mai multor terenuri către moștenitorii celor doi fii ai numitului Șt.S.

(B.), respectiv C.I. și O.I., succesorii lui Ș.S. - fiul și J.M. și E., succesorii

lui S.I.

De

asemenea, în cuprinsul respectivei decizii se menționează, d

upă verificarea situației

juridice a terenurilor solicitate de moștenitorii lui Șt.S. (B.), că alte 4 suprafețe

- care au fost restituite în prezenta cauză - au făcut obiectul legilor fondului

funciar, eliberându-se titluri de proprietate în favoarea altor persoane (acesta

fiind și motivul pentru care nu s-a dispus restituirea și în cealaltă cauză), respectiv:

suprafața de 1715 m.p., care fusese înstrăinată de Șt.S. în anul 1957; suprafețele

de 1167 m.p. și 371 m.p., reconstituite lui M.D. și suprafața de 1075 m.p., reconstituită

lui S.I.

Motivul

pentru care aceleași terenuri au fost s

olicitate de reclamanți diferiți, prin

notificări distincte, soluționate prin dispoziții administrative diferite - atât

de către Primarul comunei Săcelu, cât și de alți deținători (Societatea Națională

a Lignitului Oltenia SA Tg. Jiu, SC Complexul Hotelier G., care au figurat ca pârâți

în cealaltă cauză) -

este acela

că terenurile au aparținut în indiviziune și în cote egale fraților Șt.S. (B.) și

E.O.S. (căsătorită P.).

Astfel,

o parte a fost dobândită prin cumpărare d

e către cei doi

-contractul

de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. xx/1923 transcris sub nr. RR/1923, menționat

în sentința civilă nr. 78 din 30 ianuarie 1924 a Tribunalului Gorj, secția a

II-a

, iar

cealaltă - pe cale succesorală,

de la mama acestora, S.S.

, după cum rezultă din sentința civilă nr. 59

din 21 februarie 1927 a aceleiași instanțe, prin care se ia act de tranzacția coproprietarilor.

Reclamantele

au susținut și dovedit că descind pe linia E.O.S.: reclamant

ele P.V.E. și T.L. sunt

fiicele nepotului acestei autoare (P.T.I., fiul F.P., născută din căsătoria E.O.P.),

totodată, moștenitoare ale unui alt fiu al autoarei, R.P., în timp ce reclamanta

M.L.F.V.L. este fiica celui de-al treilea fiu al aceleiași autoare, respectiv M.P.

În

aceste

condiții, se constată că modul de argumentare a soluției, criticată de recurent,

reflectă o insuficientă

evaluare a probelor administrate și stabilirea necorespunzătoare

a situației de fapt.

După revenirea dosarului

la Curtea de Apel Craiova, prin încheiere de ședință din 31 ianuarie 2011, pronunțată

în Dosarul nr. 2665/54/2010, s-a dispus conexarea Dosarului nr. 4647/95/2010 la

acest dosar, urmând ca apelurile împotriva acestor două sentințe să fie soluționate

împreună.

Prin decizia civilă

nr. 240 din 6 noiembrie 2013, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a respins

apelurile formulate de pârâta SC Complexul Energetic Oltenia SA - Divizia Minieră

Tg Jiu, de reclamantele T.L., P.V.E., F.M.L.V.L., prin mandatar P.V.E., intervenienții

J.E., J.F.D., J.C.M., J.G.A., pârâtul Primarul Comunei Săcelu reprezentat de curator

special T.V. împotriva sentinței civile nr. 265 din 27 octombrie 2009 pronunțată

de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. 4647/95/2007.

A admis apelul declarat

de pârâtul Primarul Comunei Săcelu reprezentat de curator special T.V., împotriva

sentinței civile nr. 26 din data de 11 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul

Gorj în Dosarul nr. 4569/95/2006.

A schimbat în parte sentința

în sensul că a înlăturat de la restituirea în natură a celor 4 suprafețe de teren

ce nu mai figurează în patrimoniul unității administrative, respectiv: 1715 m.p.,

1167 m.p., 317 m.p. și 1075 m.p., iar pentru celelalte suprafețe a dispus restituirea

în natură în cote de 1/2 pentru reclamante. S-au menținut restul dispozițiilor sentinței.

Curtea a reținut următoarele:

În ceea ce privește apelul formulat împotriva sentinței nr. 26 din data de 11 februarie

2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. 4569/95/2006:

În soluționarea apelului

au fost avute în vedere, mai întâi, îndrumările obligatorii cuprinse în considerentele

deciziei nr. 3860 din 18 iunie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

instanța de apel fiind astfel ținută a stabili care este situația juridică a terenurilor

solicitate de reclamante, care dintre acestea nu mai figurează în prezent în patrimoniul

unității administrativ-teritoriale, ce suprafețe, dintre cele solicitate, se aflau

în patrimoniul autoarei la momentul preluării abuzive de către stat, ținând seama

și că o parte dintre acestea au fost deja restituite în natură prin decizia nr.

100 din 1 februarie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Craiova.

Referitor la situația

juridică a terenurilor solicitate, Curtea reține că prin decizia nr. 100/2006 pronunțată

de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 5955/CIV/2004 s-a stabilit că, în mare

măsură, suprafețele solicitate de reclamante se suprapun peste cele solicitate de

moștenitorii lui Șt.S. (B.), o parte fiind deja restituite în natură prin decizia

nr. 100/2006.

Patru dintre acestea au

fost excluse de la restituirea în natură, menționându-se că au făcut obiectul legii

fondului funciar, eliberându-se titluri de proprietate în favoarea altor persoane,

respectiv:

- teren în suprafață de

1167 m.p. și terenul în suprafață de 371 m.p, pășune

-

pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate numitei M.D.; terenul în suprafață

de 1075 m.p. cu categoria de folosință pășune deținut de Primăria Săcelu - pentru

care s-a reconstituit dreptul de proprietate numitului S.I.; terenul în suprafață

de 1715 m.p.

Prin urmare, aceste suprafețe

nu mai fac parte, în prezent, din patrimoniul unității administrative, astfel că,

pentru acestea, în mod greșit a fost admisă cererea reclamantelor privind restituirea

lor în natură.

Referitor la celelalte

suprafețe solicitate și care se suprapun cu cele ce au făcut obiectul litigiului

soluționat irevocabil prin decizia nr. 100/2006, Curtea reține că, așa cum se menționează

expres în considerentele acestei decizii, nu sunt ocupate de construcții și că îndeplinesc

condițiile Legii nr. 10/2001 pentru a fi restituite în natură.

Însă, în ceea ce privește

calitatea procesuală activă a reclamantelor și vocația lor la măsuri reparatorii

în calitatea lor de moștenitoare ale autoarei E.O.S., se reține că decizia nr. 100/2006

nu le este opozabilă, în considerentele acesteia menționându-se expres că

„Hotărârea nu va putea

fi opusă moștenitorilor E.O.P. (sora lui Șt.S. zis B.), întrucât nu au fost părți

în acest litigiu”.

Referitor la acest aspect,

în mod indiscutabil, reclamantele pretind vocația la măsuri reparatorii prin prisma

calității lor de moștenitoare ale E.O.S. - aspect menționat și în considerentele

deciziei de casare.

În ceea ce privește existența

acestor imobile în patrimoniul autoarei la momentul preluării abuzive de către stat,

se rețin următoarele:

Reclamantele sunt unicele

moștenitoare legale ale autoarei E.O.S. (devenită P. după căsătorie) decedată la

11 ianuarie 1954, care la rândul său a fost fiica autoarei S.S.

Aceasta din urmă a mai

avut doi fii, respectiv pe Șt.S. (zis B.) și pe S.I. (care la deces n-a avut succesori

în linie directă, moștenitorii săi fiind cei 2 frați, E.O.S. și Șt.S.).

Autoarea E.O.S. (P.) a

avut trei copii, respectiv pe Po.F., P.R. și P.M.

Po.F. a avut un singur

fiu, pe Po.T., tatăl reclamantelor T.L. și P.V.E., ale cărui moștenitoare sunt,

după cum sunt și moștenitoarele autorului P.R.

Moștenitoarea defunctului

P.M., decedat la 16 martie 1990 este reclamanta M.L.F.V.L.

La rândul său, Șt.S. zis

B. a avut doi fii: pe S.I. ai cărui moștenitori sunt intervenienții J.E., J.C.M.,

J.G.A. și J.F.D., și pe Șt.S. al cărui moștenitor este intervenientul C.I.

Prin actul de recunoaștere

de drepturi transcris din 01 septembrie 1922 (Dosar nr. 4647/95/2007) cei 3 fii

ai autoarei S.S., respectiv E.O.S. (devenită P. după căsătorie), Șt.S. (zis B.)

și S.I., au devenit proprietarii Băilor S.

Prin sentința civilă

nr. 78 din 30 ianuarie 1924 a Tribunalului Gorj, secția a II-a, rezultă că celor

2 frați, E.O.S. (devenită P. după căsătorie) și Șt.S. zis B. li se recunoaște câte

1/2 din averea supusă partajului, printre care și Băile S. și se constată că nu

se poate împărți comod în natură.

Referitor la aceasta,

prin sentința nr. 59 din 21 februarie 1927 pronunțată de Tribunalul Gorj, cei doi

frați au hotărât să o stăpânească împreună, în părți egale.

Ulterior, la data de 26

martie 1930, Șt.S. a încheiat un contract de împrumut pentru suma de 1.000.000 RON

cu Banca Creditul G., pe care l-a garantat prin ipotecă instituită asupra cotei

sale de ½ din proprietatea Băile S.

Ulterior acestei date,

a fost eliberată adeverința  din 24 aprilie 1937 de către Primăria com. Săcelu,

la cererea numitei E.O.P., prin care se inventariază averea solicitantei, primăria

confirmă că E.O.S. avea în proprietate în anul 1937 inclusiv terenul cu izvoarele

termale, stăpânite în indiviziune cu fratele său.

Stațiunea balneo-climatică

S. a fost trecută în proprietatea statului conform Deciziunii nr. 12570 din 1 iulie

1949, fiind considerată stațiune de importanță locală și preluată de conducerea

organelor locale ale puterii de stat. Anexat deciziei de preluare a fost întocmit

inventarul bunurilor, din care rezultă că trecerea în proprietatea statului a privit

un teren cu 4 lacuri, o clădire din paiente cu 10 camere de locuit și o altă clădire

din zid, acoperită cu tablă, având o sală de conferințe și 4 camere, 4 vile cu terenul

aferent precum și bunuri mobile.

Ca urmare, preluarea de

către stat s-a făcut în anul 1949, astfel că imobilul cu care figurează Șt.S. în

anexa la Decretul nr. 92/1950 ca fiind „imobil complet”.

Ulterior, așa cum rezultă

și din referatul întocmit de Sfatul Popular al Raionului Novaci, și pentru E.O.P.,

s-a completat dosarul de naționalizare conform Decretului nr. 92/1950, menționându-se

cu această ocazie, în mod expres, expres că „numita a avut parte din Băile S. până

la naționalizare”.

Prin urmare, reclamantele

dovedesc dreptul autoarei lor de proprietate asupra cotei de ½ din imobilul

în litigiu, fiind îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii, imobilul fiind

preluat abuziv de stat.

Față de toate aceste considerente,

date fiind dispozițiile art. 296 C. proc. civ., se va admite apelul și se va schimba

în parte sentința civilă nr. 26 din data de 11 februarie 2009, în sensul că înlătură

de la restituirea în natură a celor 4 suprafețe de teren ce nu mai figurează în

patrimoniul unității administrative, respectiv: 1715 m.p., 1167 m.p., 317 m.p. și

1075 m.p., iar pentru celelalte suprafețe se va dispune restituirea în natură în

cote de 1/2 pentru reclamante.

În ceea ce privește sentința

nr. 265 din 27 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. 4647/95/2007:

Criticile reclamantelor

T.L., P.V.E. și F.M.L.V.L. vizează dispoziția primei instanțe prin care a fost respinsă

cererea ce are ca obiect restituirea suprafețelor de 833 m.p. și vila nr. 6 plus

suprafața de 872 cu vila nr. 3.

Referitor la acest aspect,

alături de argumentele ce au fost deja expuse, cu ocazia analizării apelului formulat

împotriva sentinței nr. 26 din 11 februarie 2009, privitoare la calitatea reclamantelor

de moștenitoare a autoarei lor, E.O.S., se mai rețin următoarele:

În mod corect, prima instanță

a dispus efectuarea unei expertize care să identifice amplasamentul actual al acestor

imobile, dat fiind că

vecinătățile trecute în acest act de recunoaștere

de drepturi nu mai corespund cu vecinătățile din prezent, ale terenurilor de 833

m.p. și 872 m.p. și a delimitărilor Băilor S.

Efectuând lucrarea dispusă

de instanță, experții desemnați M.S. și C.D. au concluzionat că imobilele în discuție

sunt aceleași pentru care s-a dispus restituirea în natură prin decizia nr. 100/2006

a Curții de Apel Craiova.

De altfel, această împrejurare

a fost confirmată și prin pronunțarea sentinței nr. 100/2006 a Curții de Apel Craiova,

existând astfel, o prezumție de lucru judecat - opozabilă pârâtei și intervenienților

din cauza de față - confirmată și de către expertiza efectuată în prezenta cauză.

Mai trebuie menționat

că, deși este adevărat că n

iciodată, până la naționalizare,

cei doi frați, Șt.S. (B.) și E.O.P., nu au reușit să sisteze starea de indiviziune

asupra Băilor S., au existat anumite imobile - ce nu făceau parte din patrimoniul

băilor - și pentru care cei doi frați aveau drepturi exclusive de proprietate (de

exemplu, cele menționate în actul de recunoaștere de drepturi din anul 1923; apartamentul

cu două camere - proprietatea exclusivă a E.O.S., pentru care s-a întocmit procesul

verbal cu propunerea de naționalizare din data de

21 iulie 1953; cele două

vile menționate în procesul verbal întocmit la 26 iunie 1953, depus la dosar - proprietatea

exclusivă a aceleiași autoare; apartamentul cu 5 camere, în suprafață de 120 m.p.

- proprietate a numitului Ș.S., conform certificatului din 26 ianuarie 2002 eliberat

de Direcția Județului Dolj a Arhivelor Naționale)

Criticile intervenienților

J.E., J.F.D., J.C.M., J.G.A. și C.I. vizează dispoziția instanței de fond privind

restituirea în natură a cotei de 1/2 ambelor reclamante din următoarele bunuri imobile:

teren de 891 m.p.; teren de 411 m.p., cantină și magazie aflate pe terenul de 411

m.p. sus individualizat, conform rapoartelor de expertiză întocmite de experții

C.D. și M.S.

Referitor la aceste imobile,

experții M.S. și C.D. au subliniat că și ele au fost deja restituite în natură prin

Decizia nr. 100/2006 a Curții de Apel Craiova, menționându-se că pe terenul de 411

m.p. se află o cantină și o magazie ce au fost construite în anul 1910, cu îmbunătățiri

și modificări în anul 1930-1936 iar pe terenul de 891 m.p. se află o gospodărie

anexă, actualmente în stare foarte avansată de degradare și scoasă din folosință.

După individualizarea

lor în teren, cu schiță, dimensiuni și vecinătăți s-a concluzionat că aceste imobile

se regăsesc în notificările formulate de reclamante.

Dacă în ceea ce privește

suprafața de 411 m.p. pe care se află cantina și magazia, expertul C. a precizat

că face parte din proprietatea Băilor S. rămasă în indiviziune, referitor la suprafața

de 891 m.p., expertul a concluzionat că face parte din trupul de teren pe care se

aflau moara cu joagărul și cuptorul, teren ce este menționat în actul de recunoaștere

de drepturi întocmit în anul 1922 și potrivit căruia a aparținut lui P.E.O.

De menționat că reclamantele

nu au înțeles să formuleze critici privitoare la cota de ½ reținută de prima

instanță, în condițiile în care expertul a susținut că terenul a aparținut în exclusivitate

E.O.S.

Nu pot fi primite nici

criticile intervenienților privitoare la greșita individualizare de către expert,

a imobilelor în discuție, respectiv, la restituirea către reclamante a acestor suprafețe

și construcții, neputându-se da relevanță, în cauza de față, altor constatări ale

aceluiași expert, în alte cauze, în care reclamantele nu au fost părți și deci,

nu le sunt opozabile concluziilor acelor expertize decât în măsura în care, se suprapun

peste concluziile expertizelor din prezenta cauză.

Pentru aceasta vor fi

avute în vedere și considerentele expuse anterior, cu ocazia analizei apelului formulat

împotriva sentinței nr. 26/2009.

S-au constatat ca nefondate

și criticile formulate de pârâta SNLO SA Tg. Jiu, pentru următoarele considerente:

Prin decizia nr. 100/2006

pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 5966/CIV/2004,

irevocabilă prin respingerea ca nefondate a recursurilor,

s-a stabilit, în contradictoriu

și cu această apelantă pârâtă, că cele două suprafețe de teren pentru care a fost

admisă acțiunea reclamantelor (suprafața de 411 m.p. și cea de 891 m.p.) „îndeplinesc

cerințele Legii nr. 10/2001 pentru a fi restituite în natură”.

Ca hotărâre irevocabilă,

decizia menționată anterior, se bucură de putere de lucru judecat, așa încât dezlegarea

dată, prin această sentință, problemei de drept referitoare la posibilitatea restituirii

în natură se impune în prezenta cauză, fără posibilitatea de a mai fi contrazisă

de părțile din acel dosar.

Prin urmare, nu pot fi

primite ca fiind fondate susținerile apelantei potrivit cărora

pe terenurile preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții,

autorizate; că lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul

teren afectat; că imobilele ar fi evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale

privatizate astfel că persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile

legii speciale.

De asemenea, aceeași decizie cuprinde mențiunea că „în ceea

ce o privește pe SNLO Tg. Jiu, instanța are în vedere prevederile art. 21 din Legea

nr. 10/2001 republicată”.

Mai mult, se are în vedere că prin decizia nr. 7605/2007 pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 9292/1/2006 s-au respins recursurile

formulate împotriva deciziei nr. 100/2006 a Curții de Apel Craiova, menționându-se

expres, în ceea ce îi privește pe Primăria comunei Săcelu și SNLO Tg. Jiu, că „instanța

de apel a apreciat în mod judicios că numai acești pârâți au calitate procesuală

pasivă în cauză, ca entități deținătoare ale unor bunuri ce fac obiectul Legii nr.

10/2001”.

Prin urmare, nu mai pot fi primite ca fiind fondate nici criticile

privind lipsa calității procesuale pasive a acestei pârâte, întemeiată pe ideea

că aceasta nu ar fi unitate deținătoare.

Referitor la susținerea

că acțiunea reclamantelor privind restituirea imobilelor în litigiu nu poate fi

admisă întrucât acestea au fost deja restituite prin decizia nr. 100/2006, se are

în vedere că, așa cum se menționează chiar în cuprinsul acesteia din urmă „hotărârea

nu va putea fi opusă moștenitorilor P.E.O. (sora lui Șt.S. zis B.) întrucât nu au

fost părți în acest litigiu”.

În concluzie, nici această

hotărâre și nici actele de executare ulterioare acesteia nu pot fi opuse reclamantelor.

Se va respinge ca nefondată

și susținerea apelantei pârâte privitoare la dezlegările date de instanță cu ocazia

pronunțării

deciziei nr. 268 din 21

octombrie 2009, având în vedere, pe de o parte, argumentele expuse anterior privitoare

la calitatea reclamantelor de moștenitoare a autoarei lor P.E.O. și la constatările

expertizelor întocmite în cauză, dar și faptul că, din considerentele deciziei nr.

268 din 21 octombrie 2009 nu rezultă că aceste suprafețele de 411 m.p. și 891 m.p.

solicitate în cauza de față ar face parte din suprafața de 11.889 m.p. menționată

în hotărârea indicată de apelantă și pentru care s-au acordat măsuri reparatorii

în echivalent.

Trebuie precizat și că

decizia nr. 268 din 21 octombrie 2009 la care face referire această apelantă, a

fost casată cu trimitere spre rejudecare prin decizia nr. 5815 din 3 noiembrie 2010

a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Ulterior, Curtea de Apel Craiova, rejudecând

cauza, a pronunțat decizia nr. 231 din 18 aprilie 2011 (modificată în parte prin

decizia nr. 2317 din 29 martie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție).

Împotriva deciziei pronunțate

de Curtea de Apel Craiova au declarat recurs intervenienții J.E., J.C.M. și

J.D.F., criticând soluția pentru nelegalitate și invocând în drept dispozițiile

art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.

Într-o prima critică,

intervenienții au arătat că instanța de apel a făcut o greșită aplicare

a prevederilor art. 3 lit. a) și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, raportate

la art. 315 C. proc. civ. În esență, s-a arătat că reclamantele T.L., P.V.E.

și F.M.L.V.L. nu sunt persoane îndreptățite la restituirea în natură a

imobilelor, deoarece autoarea acestora nu era proprietara lor la data preluării

acestora de către stat, iar imobilele restituite de instanță nu au fost preluate

de la autoarea E.O.P., născută S.

Din actele depuse la dosarul

cauzei rezultă că imobilele restituite în natură au format proprietatea Băile S.

și au fost naționalizate de la Șt.S. zis B., de la care au mai fost preluate

în 1949, stațiunea balneară S., două vile, o moară cu motor și una pe

apă, precum și un joagăr. Autoarea reclamantelor nu apare în documentele de

naționalizare ca persoană căreia să-i fi fost naționalizate imobilele

în litigiu, instanța interpretând greșit actele deduse judecății.

În cuprinsul cererii de

recurs, intervenienții au mai arătat că instanța a interpretat eronat

conținutul sentințelor civile nr. 78 din 30 ianuarie 1924 și nr. 59

din 21 februarie 1927, pronunțate de Tribunalul Gorj, anexa la Decretul nr. 92/1950,

inventarul anexă la deciziunea nr. 2570 din 01 ianuarie 1949, certificatul nr.

130 din 26 ianuarie 2002 și adeverința din 02 aprilie 2009, eliberate

de Direcția Județeană a Arhivelor Naționale.

O a doua critică vizează

nerespectarea de către instanța de apel a îndrumărilor date de Înalta Curte

de Casație de Justiție prin decizia de casare, în sensul că nu s-a stabilit

cu exactitate care erau imobilele ce se aflau în proprietatea autoarei reclamantelor

la data preluării abuzive de către stat, nu s-a stabilit care este momentul preluării

abuzive de către stat, întrucât reclamantele nu au depus acte în acest sens.

S-a mai arătat de către

intervenienți că deși s-a înlăturat de la restituirea în natură un număr

de patru suprafețe de teren, pe considerentul că acestea nu mai fac parte din

patrimoniul unității administrative, s-a dispus restituirea în continuare în

natură a alte nouă suprafețe de teren.

O a treia critică a intervenienților

se referă la cererea de intervenție accesorie, asupra căreia instanța

de apel nu s-a pronunțat deși a fost încuviințată în recurs de Înalta

Curte de Casație și Justiție.

O a patra critică vizează

faptul că instanța de apel nu a analizat motivele de apel, în sensul că nu

a examinat susținerea că reclamantele nu sunt persoane îndreptățite la

măsuri reparatorii conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

În fine, o ultimă critică

vizează încălcarea de către instanță a prezumției de lucru judecat instituită

prin decizia nr. 100/2006 a Curții de Apel Craiova prin care se demonstrează

că intervenienții sunt îndreptățiți la restituirea în natură a imobilelor.

Împotriva aceleiași

decizii a declarat recurs Primarul comunei Săcelu, criticând soluția pentru

nelegalitate și invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Într-o prima critică,

pârâtul a arătat că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a prevederilor

art. 3 lit. a) și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, raportate la

art. 315 C. proc. civ. În esență, s-a arătat că reclamantele nu sunt persoane

îndreptățite la restituirea în natură a imobilelor, deoarece autoarea acestora

nu era proprietara imobilelor la data preluării de către stat iar imobilele restituite

de instanță nu au fost preluate de la autoarea P.E.O. născută S.

Pârâtul a arătat că instanța

a interpretat greșit conținutul sentințelor civile nr. 78 din 30

ianuarie 1924 a Tribunalului Gorj, sentința nr. 59 din 21 februarie 1927 a

aceluiași tribunal, precum și anexa la Decretul nr. 92/1950, acte din

care rezulta că proprietar la momentul naționalizării era Șt.S. zis B., nu

autoarea reclamantelor și anume P.E.O. Instanța trebuia să facă aplicarea

dispozițiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora: în

absența unor probe contrare, existența sau după caz întinderea dreptului

de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută de actul normativ sau de autoritate,

prin care s-a dispus măsura preluării abuzive. Or, atât din actul normativ (Decretul

nr. 92/1950), cât și din actele de autoritate (procesele-verbale de naționalizare

și referatele de completare) Șt.S. zis B., apare ca proprietar al Băilor

S., ca fiind bunuri naționalizate, fără a fi menționată P.E.O.

O a doua critică vizează

nerespectarea de către instanța de apel a îndrumărilor date de Înalta Curte

de Casație de Justiție prin decizia de casare, în sensul că nu s-a stabilit

cu exactitate care erau imobilele ce se aflau în proprietatea autoarei reclamantelor,

la data preluării abuzive de către stat, nu a stabilit care este momentul preluării

abuzive de către stat, întrucât reclamantele nu au depus acte în acest sens.

S-a mai arătat de pârât

că deși s-a înlăturat de la restituirea în natură un număr de patru suprafețe

de teren, pe considerentul că acestea nu mai fac parte din patrimoniul unității

administrative, s-a dispus restituirea în continuare în natură a alte nouă suprafețe

de teren.

S-a invocat de către recurentul

pârât că nu toate cele nouă terenuri s-au aflat în patrimoniul Primariei Săcelu

- o parte din acestea s-au aflat în patrimoniul fostei Societăți Naționale

a Lignitului Oltenia - așa cum rezultă din decizia nr. 100/2006 a Curții

de Apel Craiova. Trebuie subliniat faptul că reclamantele nu s-au judecat cu societatea

menționată, fiind obligat doar Primarul Comunei Săcelu la restituiri, fără

ca toate terenurile să fie deținute de Primăria Săcelu.

Împotriva deciziei pronunțate

de instanța de apel a declarat recurs pârâta Societatea Complexul Energetic

Oltenia SA, criticând soluția pentru nelegalitate, arătând că s-a făcut o greșită

aplicare a dispozițiilor art. 10, art. 11 alin. (4), art. 21 alin. (1) și

(2) și art. 29 din Legea nr. 10/2001.

S-a invocat de către pârâtă

faptul că are calitatea de proprietar asupra terenurilor în litigiu, în temeiul

unui contract de vânzare-cumpărare, valabil încheiat și necontestat în instanță.

În consecință, în speță nu erau aplicabile dispozițiile art. 9 din

Legea nr. 10/2001, pentru a se dispune restituirea în natură.

La data când instanța

de judecată a dispus prin decizia nr. 100/2006 restituirea celor trei imobile, SMLO

SA Târgu Jiu era proprietarul imobilelor, pentru care a achitat contravaloarea de

piață, pe suprafața de 411 m.p. fiind edificate construcții noi.

Instanța de apel

trebuia să aibă în vedere, așa cum reiese din raportul de expertiză întocmit

în cauză, că suprafețele de teren nu mai sunt în proprietatea Societatea Complexul

Energetic Oltenia SA, ci în proprietatea intervenienților J., astfel încât

pârâta nu mai este în măsură să le restituie reclamanților.

O altă critică vizează

greșita aplicare a prevederilor art. 21 din Legea nr. 10/2001, deoarece pârâta

nu a fost notificată de părțile din proces pentru a emite o decizie motivată,

iar la momentul pronunțării deciziei în apel imobilele restituite nu mai erau

în proprietatea societății, urmare a executării silite a dispozițiilor

deciziei nr. 100/2006 a Curții de Apel Craiova.

În fine, o ultimă critică

vizează neclarificarea situației de fapt, în sensul că suprafețele de

411 m.p. și 891 m.p. au făcut parte din suprafața de 11.889 m.p. pe care

sunt situate bazinele, plaja și alte construcții care au aparținut

la data naționalizării exclusiv autorului Ș.S., așa cum rezultă din

considerentele deciziei nr. 269 din 21 octombrie 2009.

Împotriva deciziei pronunțate

de Curtea de Apel Craiova a declarat recurs intervenientul C.I., criticând soluția

pentru nelegalitate și invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9

C. proc. civ.

Intervenientul a arătat

că instanța de apel a omis să se pronunțe pe cererea de intervenție

accesorie, în interesul Primarului Săcelu - Gorj formulată în Dosarul nr. 2665/54/2010.

Cererea de intervenție a fost formulată la data de 26 octombrie 2010 iar la

termenul din 23 noiembrie 2010, cererea de intervenție accesorie a fost admisă

în principiu.

Curtea de Apel Craiova

prin decizia nr. 240 din 6 noiembrie 2011 nu s-a pronunțat asupra cererii de

intervenție accesorie ceea ce impune casarea deciziei și trimiterea spre

rejudecare aceleiași instanțe.

Soluția pe fond în

apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 265/2009 a Tribunalului Gorj

este nelegală, deoarece terenurile în litigiu, respectiv cel de 411 m.p. și

cel de 891 m.p., s-au aflat în proprietatea exclusivă a autorului său și a

intervenienților J., aparținând la data naționalizării lui Ș.S.

Din actele depuse la dosarul

cauzei rezultă că P.E.O., sora autorului Șt.S. nu era proprietara terenurilor

în litigiu la data naționalizării.

Această concluzie rezultă

și din expertizele efectuate în cauză, prin care s-a urmărit identificarea

terenurilor așa cum acestea au fost descrise în documentele de proprietate.

Recursurile sunt nefondate.

Examinând susținerile

recurenților se constată că toate recursurile prezintă un motiv comun referitor

la calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii a reclamantelor T.L.,

P.V.E. și F.M.L.V.L., prin prisma prevederilor art. 3 lit. a) și art.

4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Criticile formulate în

recurs de către toți recurenții se subsumează dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. urmând să fie analizate din această perspectivă.

Astfel, atât intervenienții,

cât și pârâții au susținut, în esență, că din actele depuse la dosarul cauzei rezultă

că imobilele restituite în natură au format proprietatea Băile S. și au fost

naționalizate de la Șt.S. zis B., de la care au mai fost preluate în 1949,

stațiunea balneară S., două vile, o moară cu motor și una pe apă, precum

și un joagăr. Autoarea reclamantelor - P.E.O. - nu apare în documentele de

naționalizare ca persoană căreia să-i fi fost naționalizate imobilele

în litigiu, instanța interpretând greșit actele deduse judecății.

S-a mai invocat de către

recurenți că instanța a interpretat greșit conținutul sentințelor

civile nr. 78 din 30 ianuarie 1924 a Tribunalului Gorj, sentința nr. 59

din 21 februarie 1927 a aceluiași tribunal, anexa la Decretul nr. 92/1950,

inventarul anexă la Deciziunea nr. 2570 din 01 ianuarie 1949, certificatul din

26 ianuarie 2002 și adeverința din 02 aprilie 2009, eliberate de Direcția

Județeană a Arhivelor Naționale.

Or, toate susțineri evocate

mai sus privesc, în realitate, aspecte de temeinicie a deciziei atacate, adică de

evaluare a probatoriului și de stabilire a situației de fapt: analiza actelor depuse,

a conținutului hotărârilor judecătorești pronunțate în 1924 și 1929 sau concluziile

experților privind identificarea terenurilor ce au făcut obiectul retrocedării.

Deși recurenții au indicat

greșita aplicare a dispozițiilor legale, respectiv art. 3 lit. a) și art. 4

alin. (1) din Legea nr. 10/2001, criticile formulate sunt pe situația de fapt, adică

pe aspectele de probatoriu care au determinat instanța să constate că reclamantele

au calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii, conform legii speciale.

Cu alte cuvinte, se cere

instanței de recurs să reevalueze probatoriul administrat în fața instanței anterioare,

aspect care nu intră sub incidența dispozițiilor art. 304 C. proc. civ.

Recurenții - intervenienți

J.E., J.C.M. și J.D.F. au formulat o a doua critică ce vizează nerespectarea

de către instanța de apel a îndrumărilor date de Înalta Curte de Casație

de Justiție prin decizia de casare, în ceea ce privește lămurirea situației

de fapt.

Critica este nefondată,

deoarece, instanța de apel conformându-se îndrumărilor din decizia nr. 3860 din

18 iunie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a stabilit care

erau imobilele ce se aflau în proprietatea autoarei reclamantelor, la data preluării

abuzive de către stat.

Astfel, Curtea de Apel

Craiova a stabilit că prin actul de recunoaștere de drepturi transcris sub nr.

4076 din 01 septembrie 1922, cei trei fii ai autoarei S.S., respectiv S.E.O. (devenită

P. după căsătorie), S.Șt. (zis B.) și S.I. au devenit proprietarii Băilor S.

Prin sentința civilă

nr. 78 din 30 ianuarie 1924 a Tribunalului Gorj, secția a II-a, rezultă că celor

doi frați, S.E.O. (devenită P. după căsătorie) și S.Șt. zis B. li se recunoaște

câte 1/2 din averea supusă partajului, printre care și Băile S. și se constată că

nu se poate împărți comod în natură.

Referitor la aceasta,

prin sentința nr. 59 din 21 februarie 1927, pronunțată de Tribunalul Gorj, cei doi

frați au hotărât să o stăpânească împreună, în părți egale.

Stațiunea balneo-climatică

S. a fost trecută în proprietatea Statului conform Deciziunii nr. 12570 din 1 iulie

1949, fiind considerată stațiune de importanță locală și preluată de conducerea

organelor locale ale puterii de stat. Anexat deciziei de preluare a fost întocmit

inventarul bunurilor, din care rezultă că trecerea în proprietatea statului a privit

un teren cu 4 lacuri, o clădire din paiente cu 10 camere de locuit și o altă clădire

din zid, acoperită cu tablă, având o sală de conferințe și 4 camere, 4 vile cu terenul

aferent precum și bunuri mobile.

Ulterior, așa cum rezultă

și din referatul întocmit de Sfatul Popular al Raionului Novaci și pentru P.E.O.

s-a completat dosarul de naționalizare conform Decretului nr. 92/1950, menționându-se

cu această ocazie, în mod expres, că: „numita a avut parte din Băile S. până la

naționalizare”.

Așa fiind, instanța de

apel a statuat că reclamantele dovedesc dreptul de proprietate al autoarei lor asupra

cotei de ½ din imobilul în litigiu, fiind îndreptățite la acordarea de măsuri

reparatorii, imobilul fiind preluat abuziv de stat.

Referitor la decizia

nr. 100/2006 a Curții de Apel Craiova, trebuie subliniat că în virtutea principiului

relativității efectelor hotărârilor judecătorești, de vreme ce reclamantele nu au

fost părți în acel dosar, decizia nu le este opozabilă. Aceasta înseamnă că, într-o

judecată ulterioară, reclamantele, în contradictoriu cu intervenienții își pot stabili

drepturile ce rezultă din aplicarea Legii nr. 10/2001, din moment ce toate părțile

au formulat notificări către unitățile deținătoare. Această situație juridică a

fost lămurită de instanță care a stabilit că reclamantelor li se cuvine o cotă de

½ din drepturile deja acordate intervenienților.

În raport de aceste statuări

ale Curții de Apel Craiova, este nefondată și critica intervenienților privind neanalizarea

motivului de apel ce vizează calitatea de persoane îndreptățite a reclamantelor.

Recurenții-intervenienți

au mai formulat o critică, invocând existența unor motive contradictorii în considerentele

hotărârii recurate, în sensul că suprafețele de teren care nu mai făceau parte din

patrimoniul unității deținătoare au fost înlăturate din dispozitiv, nu însă și cele

nouă suprafețe de teren care au fost acordate intervenienților.

Critica este neîntemeiată,

deoarece suprafețele de teren menționate aparțineau altor persoane, după cum urmează:

1167 m.p. și 311 m.p. - M.D.; 1075 m.p. - S.I.; 1715 m.p. - Comuna Săcelu. Așadar,

considerentele nu sunt contradictorii, pentru că celelalte suprafețe de teren reținute

de instanță fac obiectul măsurilor reparatorii, atât pentru intervenienți, cât și

pentru reclamante.

Cu alte cuvinte, au fost

înlăturate suprafețele de teren care aparțineau altor persoane, decât părțile din

dosar, aspect reținut în îndrumările date de instanța de casare în decizia nr. 3860

din 18 iunie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

În ceea ce privește cererile

de intervenție accesorie formulate în recurs, acestea au fost admise de Înalta Curte

de Casație și Justiție, potrivit dispozițiilor art. 51 C. proc. civ., astfel încât

în apel, nu se mai impunea ca instanța să se pronunțe asupra lor.

Recursul declarat de pârâtul

Primarul Comunei Săcelu este nefondat, pentru considerentele deja expuse, având

în vedere că motivele sunt comune, acestea au fost grupate de instanță și analizate

unitar.

Pârâtul a formulat, în

plus, o critică privind faptul că, la momentul judecării cauzei, terenurile în litigiu

nu se mai aflau în patrimoniul său, deoarece hotărârea nr. 100/