ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2777/2010

A supra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 6859/1995 din 27 august 2007 pe rolul Tribunalului Gorj, reclamanții C.G.N., C.N.M., C.G.G. și S.N.V. au solicitat anularea deciziei nr. 22689 din 19 iunie 2007 emisă Prefectura Gorj și obligarea Primăriei Tg-Jiu să le restituie în natură o suprafață de teren în lungime de 140 m și lățime de 22 m situată în Tg-Jiu, cu vecinătățile precizate, iar în situația în care nu este posibilă restituirea natură, acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent aferente suprafețelor de terenuri menționate. In motivarea cererii, aceștia au arătat că sunt moștenitorii legali ai defunctului C.G., decedat la 8 noiembrie 1999, ce a d obândit terenurile în baza testamentului partajar 507/1945 pct. II 1-1,2 și care ulterior au fost preluate de stat ca efect exproprierii.

Prin sentința civilă nr. 383 din 20 noiembrie 2007 Tribunalul Gorj a respins acțiunea formulată de reclamanți. Această sentință a fost menținută de Curtea de Apel Craiova, care prin decizia civilă nr. 43 din 12 februarie 2009 a respins apelul declarat de reclamanți. Pentru a se pronunța astfel, instanțele au reținut, în esență că, reclamanții au formulat notificare către pârâte la data de 23 mai 2007, cu mult peste termenul prevăzut de art. 21 din Legea nr. 10/2001, astfel că, în mod corect, prin adresa nr. 22689 din 19 iunie 2007 Prefectura Gorj a comunicat reclamanților că notificarea acestora privind imobilele în litigiu este tardiv formulată. Î mpotriva deciziei civile nr. 43 din 12 februarie 2009 a Curții de Apel Craiova au declarat recurs reclamanții C.G.N., C.N.M., C.G.G.

și S.(fostă C.) N.V., invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând că în mod greșit instanțele au reținut că sancțiunea termenului prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 este „stingerea" dreptului subiectiv și că așa cum rezultă și din dispozițiile art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția drepturilor omului, dreptul de proprietate al acestora nu poate fi „eliminat ori îngrădit". Recursul este nefondat. Astfel, se constată că atât instanța de fond, cât și cea de apel au făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 22alin. (1) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora ultimul termen până la care se puteau depune notificări în baza Legii nr. 10/2001 a fost data de 14 februarie 2002. Totodată, potrivit dispozițiilor art. 22 alin. (5) din același act normativ, nerespectarea acestui termen atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii pentru imobil.

Acest termen fiind unul de decădere, așa cum rezultă din textul de lege enunțat, sancțiunea nerespectării lui o reprezintă stingerea dreptului subiectiv neexercitat în termenul stabilit de lege. Față de aceste dispoziții legale, în speță, având în vedere că reclamanții au adresat notificare pentru restituirea imobilului la peste 5 ani de la împlinirea termenului prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în mod corect s-a reținut de către instanță că această notificare a fost tardiv formulată. Față de aceste considerente, constatând neincidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții C.G.N., C.N.M., C.G.G. și S.N.V. împotriva deciziei nr. 43 din 12 februarie 2004 a Curții de Apel Craiova secția I civilă și pentru cauze cu minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 mai 2010