ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2777/2010

A

supra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr. 6859/1995 din

27 august 2007 pe rolul Tribunalului Gorj, reclamanții C.G.N., C.N.M., C.G.G.

și S.N.V. au solicitat anularea deciziei nr. 22689 din 19 iunie 2007 emisă

Prefectura Gorj și obligarea Primăriei Tg-Jiu să le restituie în natură o

suprafață de teren în lungime de 140 m și lățime de 22 m situată în Tg-Jiu, cu

vecinătățile precizate, iar în situația în care nu este posibilă restituirea

natură, acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent aferente suprafețelor

de terenuri menționate.

In motivarea cererii, aceștia au arătat că sunt

moștenitorii legali ai defunctului C.G., decedat la 8 noiembrie 1999, ce a

d

obândit terenurile în baza testamentului partajar 507/1945

pct.

II

1-1,2 și care ulterior au fost preluate de stat

ca efect exproprierii.

Prin sentința civilă nr. 383 din 20 noiembrie

2007 Tribunalul Gorj a respins acțiunea formulată de reclamanți. Această

sentință a fost menținută de Curtea de Apel Craiova, care prin decizia civilă

nr. 43 din 12 februarie 2009 a respins apelul declarat de reclamanți.

Pentru a se pronunța astfel, instanțele au

reținut, în esență că, reclamanții au formulat notificare către pârâte la data

de 23 mai 2007, cu mult peste termenul prevăzut de art. 21 din Legea nr.

10/2001, astfel că, în mod corect, prin adresa nr. 22689 din 19 iunie 2007

Prefectura Gorj a comunicat reclamanților că notificarea acestora privind

imobilele în litigiu este tardiv formulată.

Î

mpotriva deciziei civile nr. 43 din 12 februarie

2009 a Curții de Apel Craiova au declarat recurs reclamanții C.G.N., C.N.M.,

C.G.G. și S.(fostă C.) N.V., invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și susținând că în mod greșit instanțele au reținut că sancțiunea

termenului prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 este

„stingerea" dreptului subiectiv și că așa cum rezultă și din dispozițiile

art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția drepturilor omului, dreptul

de proprietate al acestora nu poate fi „eliminat ori îngrădit".

Recursul este nefondat.

Astfel, se constată că atât instanța de fond, cât

și cea de apel au făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 22alin. (1) din

Legea nr. 10/2001, potrivit cărora ultimul termen până la care se puteau depune

notificări în baza Legii nr. 10/2001 a fost data de 14 februarie 2002.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 22 alin.

(5) din același act normativ, nerespectarea acestui termen atrage pierderea

dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii pentru imobil. Acest

termen fiind unul de decădere, așa cum rezultă din textul de lege enunțat,

sancțiunea nerespectării lui o reprezintă stingerea dreptului subiectiv

neexercitat în termenul stabilit de lege.

Față de aceste dispoziții legale, în speță, având

în vedere că reclamanții au adresat notificare pentru restituirea imobilului la

peste 5 ani de la împlinirea termenului prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001, în mod corect s-a reținut de către instanță că această notificare

a fost tardiv formulată.

Față de aceste considerente, constatând

neincidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va face

aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge

ca nefondat recursul declarat de reclamanții C.G.N., C.N.M., C.G.G. și S.N.V.

împotriva deciziei nr. 43 din 12 februarie 2004 a Curții de Apel

Craiova secția

I

civilă

și pentru cauze cu minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 6 mai 2010