ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6287/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj la 14 octombrie 2004 (cu precizările formulate ulterior), reclamantele B.E.L. și B.A. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Primăria Municipiului Tg-Jiu, Primarul Municipiului Tg-Jiu, Consiliul Local Tg-Jiu, Prefectura Gorj, B. SA – Sucursala Gorj, F. SA Tg-Jiu, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de DGFP Gorj să se dispună restituirea în natură a terenului în suprafață de 377 mp concesionat pârâtei B. SA – Sucursala Gorj din proprietatea autorilor reclamantelor, substituirea reclamantelor în locul concedentului și obligarea pârâtelor la despăgubiri bănești reprezentând contravaloarea diferenței de teren până la 1000 mp și a 3 apartamente demolate ce au fost situate în Tg-Jiu, strada Tudor Vladimirescu, construite pe acest teren.

În motivarea acțiunii reclamantele au arătat că sunt moștenitoarele autorilor B.V. și M., care au fost proprietarii imobilelor naționalizate în anul 1950, fiind trecute în administrarea Sfatului Popular al Orașului Tg-Jiu, iar construcțiile demolate ulterior. Că, deși au solicitat retrocedarea terenului rămas după demolarea construcțiilor, Consiliul Local al municipiului Tg-Jiu le-a comunicat că nu li se poate reconstitui dreptul de proprietate, stabilindu-se prin hotărârea nr. 35 din 29 martie 1994 concesionarea terenului pentru construirea sediului B. SA- Sucursala Gorj. SC B. SA - Sucursala Gorj a invocat, prin întâmpinare, excepția lipsei calității procesuale pasive, susținând că deține terenul ocupat în baza contractului de concesiune nr. 3945 din 18 mai 1994, teren ce a fost deja revendicat de moștenitorii lui G.C., rămânând în discuție doar suprafața de 131 mp, teren ce a aparținut autorilor reclamantelor.

Prefectura Gorj a invocat, de asemenea, excepția lipsei calității procesuale pasive, iar Consiliul Local Tg-Jiu și Primăria Tg-Jiu, prin Primar au invocat excepția prematurității introducerii acțiunii și a lipsei calității lor procesuale pasive. Prin sentința civilă nr. 417 din 21 iulie 2005 au fost respinse excepțiile invocate, a fost respinsă cererea față de Prefectura Gorj și admisă acțiunea în contradictoriu cu Primăria municipiului Tg-Jiu, Primarul municipiului Tg-Jiu, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, B. SA - Sucursala Gorj. S-a constatat că reclamantele sunt îndreptățite la măsuri reparatorii în echivalent în sumă de 2.169.683.570 lei, reprezentând contravaloarea terenului în suprafață de 377,84 mp ocupat de SC B. SA - Sucursala Gorj.

S-a constatat că reclamantele au dreptul la măsuri reparatorii sub formă de titluri de valoare nominală în sumă de 1.272.091.836 lei, contravaloarea terenului în suprafață de 194,688 mp ocupat de Primăria Tg-Jiu. A fost obligat Ministerul Finanțelor să emită titluri de valoare pentru această sumă. A fost obligată Primăria Tg-Jiu, către reclamante, la plata sumei de 1.464.399.681 lei măsuri reparatorii în echivalent sub formă de despăgubiri bănești reprezentând contravaloarea imobilelor cu destinația locuințe demolate. S-a constatat că reclamantele au dreptul la măsuri reparatorii sub formă de titluri de valoare nominală în sumă de 633.236.003 lei reprezentând contravaloarea imobilelor cu destinația spații comerciale demolate.

A fost obligat Ministerul Finanțelor să emită titluri de valoare nominală pentru această sumă. Prin decizia nr. 198 din 2 martie 2006 a Curții de Apel Craiova a fost respins apelul declarat de reclamante și pârâții SC B. SA - Sucursala I Gorj, Ministerul Finanțelor Publice pentru Statul Român, reprezentat de DGFP Gorj și a fost admis apelul declarat de pârâții Consiliul Local Tg-Jiu și Primăria municipiului Tg-Jiu, schimbată în parte sentința în sensul că s-a constat dreptul la măsuri reparatorii în echivalent valoric de 1.464.399,681 lei, menținându-se restul dispozițiilor sentinței. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele și pârâtele SC B. SA - Sucursala Gorj, DGFP Gorj ca reprezentant al Ministerului Finanțelor Publice în numele Statului Român.

Prin decizia civilă nr. 4950 din 15 iunie 2007 Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală a admis recursurile, a casat sentința și decizia și a trimis cauza spre rejudecare la același tribunal. S-a reținut de către instanța de recurs că suprafața de teren solicitată de reclamantă pe care se aflau cele trei construcții a fost preluată de către stat prin Decretul nr. 92/1950. Că, în privința terenului rămas după demolarea construcțiilor, Consiliul Local al municipiului Tg-Jiu că acesta nu poate fi restituit, deoarece prin hotărârea nr. 35 din 29 martie 1994 s-a aprobat concesionarea lui pentru construirea sediului SC B. SA - Sucursala Gorj. Referitor la suprafața de 458 mp pe care se află amplasat sediul băncii, s-a reținut că a constituit obiectul unei acțiuni în justiție promovată de F.I.

în calitate de moștenitoare a autorului G.C., acțiune soluționată prin decizia nr. 2376 din 09 iulie 2004 pronunțată de Curtea de apel Craiova – Secția Civilă, prin care s-a constatat că este îndreptățită la măsuri reparatorii pentru terenul indicat. Cum aceste împrejurări relevante în soluționarea cauzei, au fost omise de către cele două instanțe care au lăsat astfel nelămurită situația de fapt în speță, s-a dispus trimiterea dosarului spre rejudecare. Cu prilejul rejudecării, s-a depus la dosar decizia nr. 219 din 18 iunie 2008 a Curții Apel Craiova, o nouă precizare a acțiunii de către reclamante, care au solicitat introducerea în cauză și a F. SA Tg-Jiu. Prin sentința civilă nr. 227 din 9 octombrie 2009 a Tribunalului Gorj pronunțată după suplimentarea probatoriului, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de B. SA - Sucursala Gorj, Primăria municipiului Tg-Jiu și Consiliul Local al municipiului Tg-Jiu.

A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei F. SA Tg-Jiu, a Prefecturii Gorj și a Statului Român, fiind respinsă acțiunea față de acești pârâți. A fost admisă, în parte, acțiunea precizată formulată de reclamante față de pârâții Primăria municipiului Tg-Jiu, Primarul municipiul Tg-Jiu, Consiliul Local Tg-Jiu și B. SA - Sucursala Gorj. S-a dispus restituirea în natură, către reclamante, a terenului în suprafață de 233,79 m.p. situat în Tg-Jiu, strada T.V., concesionat prin contractul nr. 3945 din 18 mai 1994 pârâtei B. SA – Sucursala Gorj, reclamantele subrogându-se în drepturile concedentului.

S-a constatat că reclamantele sunt îndreptățite la despăgubiri conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 în cuantum de 606052,38 lei pentru diferența 594,21 m.p., teren ce nu poate fi restituit în natură și în cuantum de 661828 lei pentru construcțiile demolate, sume ce vor fi reactualizate la data plății în raport de 24 martie 2009, pentru construcții și de 21 mai 2009, pentru terenuri. S-a luat act că reclamantele nu solicită cheltuieli de judecată. S-a respins cererea pârâtei B. SA - Sucursala Gorj privind cheltuielile de judecată. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că, în raport de probatoriul administrat după casarea cu trimitere, a rezultat că pârâta B. ocupă efectiv de la reclamante o suprafață de 233,79 mp, iar această suprafață poate fi restituită în natură.

Restul terenului de 594,21 mp nu poate fi restituit, fiind ocupat de clădirea B., de trotuare, bloc, alei de acces, urmând ca reclamantele să fie despăgubite prin echivalent bănesc, atât pentru teren cât pentru construcția demolată. Împotriva acestei hotărâri au formulat apel Primarul municipiului Tg. Jiu, Primăria Tg. Jiu, Consiliul Local Tg. Jiu. S-a criticat soluția, susținându-se că în mod greșit instanța a apreciat asupra lipsei calității procesuale pasive a pârâtei F. SA Tg. Jiu, ea fiind unitate deținătoare. Că, restituirea în natură este greșită, dat fiind că întreg terenul este ocupat și deci imposibil de restituit în mod fizic și totodată, s-a arătat că acțiunea este prematur introdusă, reclamantele având obligația să aștepte rezolvarea problemei pe cale administrativă.

La rândul lor, reclamantele B.A. și B.E. au solicitat, prin aderare la apel, schimbarea sentinței atacate în sensul majorării terenului restituit în natură cu încă 143 mp, precum și restituirea celor 229 mp deținuți de F. Ambele apeluri au fost respinse ca nefondate, conform deciziei civile nr. 45 din 16 februarie 2010 a Curții de Apel Craiova. În considerentele deciziei s-a reținut că, în mod corect, conformându-se hotărârii de casare cu trimitere, instanța a procedat la suplimentarea probatoriului, pentru a determina ce porțiune de teren este liberă și poate fi restituită în natură, ce suprafață nu poate face obiectul unei astfel de restituiri întrucât este afectată, ocupată de construcții.

Sub acest aspect, expertizele efectuate la rejudecare sunt elocvente și lămuritoare pe aspectul situației de fapt, constatându-se în primul rând, că terenul solicitat pentru restituire ca fiind proprietatea reclamantelor, are în realitate, doar 828 mp, iar nu 1000 mp, cât au solicitat reclamantele prin cererea lor. Din acest teren poate fi retrocedată în natură o suprafață de 233,79 mp deținută de pârâta B. Restul de 594,21 mp din suprafață este efectiv ocupată de clădirile B. și F., un bloc de locuințe, alei, drum de acces, iar pentru acest teren ocupat fizic și imposibil de restituit, reclamantele urmează să primească despăgubirile calculate de experți. De asemenea, reclamantele mai beneficiază și de plata de despăgubiri pentru casa care a existat pe teren și a fost demolată.

S-a apreciat că importantă este determinarea porțiunii libere și posibil de restituit în natură, iar parcela care din punct de vedere tehnic și juridic este aptă de a fi restituită este de 234 mp și este deținută de B., aspect lămurit și de expertiza tehnică ale cărei concluzii nu au fost contestate de către părțile din litigiu. În plus, nu s-a mai evidențiat nicio parcelă liberă și posibil de restituit, orice alte susțineri fiind irelevante și inutile raportat la finalitatea acțiunii, precum și la conținutul deciziei de casare. În ce privește F., s-a apreciat că aceasta nu poate avea calitate procesuală pasivă, fiind un simplu deținător al terenului atribuit de Prefectura Gorj, iar atât timp cât terenul nu este restituit în natură, dreptul de dispoziție juridică nu aparține pârâtei F., pentru el reclamantele urmând să primească despăgubiri.

În ce privește invocarea de către apelantele pârâte a prematurității cererii reclamantelor, și această critică este nefondată. Reclamantele au fost obligate să se adreseze justiției tocmai pentru că organele administrative locale nu au soluționat situația conflictuală, neputându-le fi îngrădit accesul la justiție. Decizia a fost atacată cu recurs de Primarul, Primăria și Consiliul local al municipiului Tg.-Jiu, criticile formulate vizând următoarele aspecte: - Greșita apreciere asupra lipsei calității procesuale pasive a pârâtei F. Tg.-Jiu, în condițiile în care s-a reținut că aceasta deține parte din terenul aparținând autorului reclamantelor în baza Ordinului prefectului nr. 75/2002, fiindu-i constituit dreptul de proprietate.

- Referitor la restituirea în natură a suprafeței de 233,79 mp către reclamante, s-a arătat că, potrivit deciziei de casare, instanța trebuia să procedeze la identificarea și individualizarea terenului care poate fi restituit în natură și că, deși tribunalul amintește în sentința apelată, indicațiile instanței de trimitere, nu a ținut cont de acestea. În ce privește instanța de apel, decizia acesteia conține motive contradictorii deoarece, deși constată că tribunalul trebuia să se conformeze deciziei de casare, în același timp, dacă ar fi observat raportul de expertiză, ar fi trebuit să concluzioneze că și suprafața de 233,79 mp este afectată de construcții și deci, nu poate fi restituită.

- Recurenții au expus conținutul dispozițiilor art. 11 alin. (3) și art. 10 alin. (3), (4), (5), (6) și (9) din Legea nr. 10/2001 și au arătat că, deși instanța supremă, în considerentele deciziei de casare, a făcut trimitere la prevederile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, acestea nu permiteau, în cazul de față, restituirea în natură a terenului ocupat de B. SA. - A fost redat, de asemenea, conținutul raportului de expertiză, arătându-se că, față de situația de fapt constatată de expert și dispozițiile legale incidente, măsurile reparatorii la care sunt îndreptățite reclamantele nu pot consta decât în despăgubiri conform legii speciale (Titlul VII din Legea nr. 247/2005). - S-a susținut că acțiunea a fost prematur introdusă, deoarece trebuia urmată mai întâi procedura administrativă specială – care presupunea evaluarea imobilelor solicitarea, înaintarea dosarului cu notificarea și documentele anexe, la D.G.F.P.

Gorj în vederea obținerii avizului prevăzut de art. 33 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, după care, pe baza acestui aviz, primarul urma să se pronunțe prin dispoziție motivată asupra notificării. În drept, au fost invocate dispoz. art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Intimata F. a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului întrucât, în ce o privește, i-a fost corect reținută lipsa calității procesuale pasive, față de împrejurarea că terenul de 259 mp i-a fost atribuit acesteia tot în baza unor legi ale retrocedării, prin Ordin al prefectului și la propunerea Primarului municipiului Tg.-Jiu, astfel încât acesta nu mai poate face obiectul unei alte retrocedări, tot în natură, în procedura Legii nr. 10/2001.

Cum nu există niciun alt temei ca despăgubirile să fie suportate de către F., rezultă că în mod corect instanțele de fond au apreciat că F. este lipsită de calitate procesuală în cauză. Prin întâmpinarea formulată, B. a susținut caracterul nefondat al recursului arătând că, în privința terenului a cărui restituire în natură s-a dispus, are calitatea de detentor precar – imobilul fiindu-i atribuit în concesiune pe o perioadă de 99 de ani. Față de această poziție juridică, de detentor precar, a B. asupra unei părți din terenul solicitat de intimatele-reclamante, este legală soluția instanței de a restitui terenul reclamantelor și de a decide subrogarea acestora în contractul de concesiune.

La rândul lor, intimatele-reclamante au solicitat respingerea recursului precizând că terenul de 233,79 mp restituit în natură face parte dintr-o suprafață mai mare, de 458 mp, din care 224,21 mp (ce au aparținut numitei F.I., moștenitoarea autorului G.) au fost deja restituiți în natură, cu subrogarea în drepturile concedentului, conform deciziei civile nr. 219 din 18 iunie 2008 a Curții de Apel Craiova, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 2241 din 27 februarie 2009 a Î.C.C.J. Or, era firesc ca instanțele să procedeze în mod similar în prezenta cauză, cu cealaltă parte de teren de 233,79 mp, puterea lucrului judecat fiind mai mult decât evidentă. Analizând criticile deduse judecății prin intermediul recursului, Înalta Curte urmează să constate caracterul lor nefondat, potrivit următoarelor considerente: - Susținerea conform căreia în mod greșit nu s-ar fi reținut pentru F. calitate procesuală pasivă în cauză nu poate fi primită.

Astfel, pentru a subzista calitatea de unitate deținătoare în sensul Legii nr. 10/2001 (art. 21), obligată la restituirea imobilelor preluate abuziv de către stat, este necesar ca deținerea (cu orice titlu) în patrimoniu a unor astfel de bunuri să fi avut loc la momentul intrării în vigoare a actului normativ. În speță însă, F. a primit terenul (parte din imobilul aparținând autorului reclamantelor) ulterior, prin Ordinul prefectului nr. 175/2002, în aplicarea dispoz. art. 36 alin. (2), (3) din Legea nr. 18/1991 (la propunerea Primăriei municipiului Tg. Jiu). Rezultă, față de data și modalitatea în care a intrat imobilul în patrimoniul F. că nu este întrunită situația premisă ca aceasta să aibă calitatea de unitate deținătoare (obligată la măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent către reclamante) și ca atare, pe plan procesual, nu poate avea calitatea de pârâtă-intimată.

O asemenea poziție procesuală nu ar fi justificată nici din perspectiva măsurilor reparatorii pe care le-au stabilit instanțele cu privire la cei 229 mp ocupați de F. (soluție care nu a făcut obiectul contestării în căile de atac) – respectiv, constatarea îndreptățirii la despăgubiri, al căror cuantum a fost determinat prin hotărâre, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Or, în procedura prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, Comisia Centrală este cea care are atribuțiuni în emiterea titlurilor de despăgubire și înaintarea acestora Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietății. - Argumentele dezvoltate în susținerea criticii vizând greșita restituire în natură a suprafeței de 233,79 mp sunt în mare parte neîncadrabile în dispoz.

art. 304 C. proc. civ., iar în parte, nefondate. Astfel, în cadrul acestui motiv de recurs, pârâții reiau indicațiile din decizia de casare, pretinzând că acestea nu ar fi fost respectate de către instanța de trimitere în legătură cu probatoriul ce trebuia suplimentat, fără să arate însă, ce mijloace de probă ar mai fi trebuit administrate pentru a se putea pretinde încălcarea dispoz. art. 315 C. proc. civ. De asemenea, parte din critici sunt îndreptate împotriva sentinței tribunalului, în condițiile în care obiect al recursului îl poate constitui numai decizia instanței de apel. La fel, fără să poată îmbrăca forma unor aspecte de nelegalitate, susceptibile cenzurii în recurs, sunt redate texte de lege (art. 10 și 11 din Legea nr. 10/2001), arătându-se de o manieră expozitivă, că ele nu permit restituirea în natură a terenului.

Ignorându-se în continuare exigențele și rigorile procedurale impuse de legiuitor în exercitarea și soluționarea căii de atac a recursului (cu indicarea expresă a motivelor de nelegalitate circumscrise dispozițiilor art. 304 pct. 1 – 9 C. proc. civ.), este analizat raportul de expertiză întocmit în cauză, concluzionându-se de către recurenți că măsurile reparatorii nu puteau fi stabilite decât prin echivalent. În afara acestor aspecte de ordin formal se constată că pe fondul cauzei, criticile recurenților vizând greșita aplicare a dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 10/2001 cu privire la restituirea în natură a terenului, sunt nefondate.

Așa cum în mod corect au arătat intimatele-reclamante, asupra regimului juridic al terenului care îl face susceptibil de restituire în natură există deja o hotărâre judecătorească irevocabilă (decizia nr. 219/2008 a Curții de Apel Craiova, confirmată prin decizia nr. 2241 din 27 februarie 2009 a Î.C.C.J – Secția civilă și de proprietate intelectuală). Stabilindu-se, conform hotărârilor menționate anterior că terenul ocupat de B. în baza aceluiași contract de concesiune (nr. 3945 din 18 mai 1994) și solicitat spre retrocedare de moștenitoarea lui G.C. (cel cu care autorul reclamantelor a încheiat tranzacția din 1934) trebuie restituit în natură, rezultă că nu poate fi dată o altă dezlegare jurisdicțională în privința pretenției reclamantelor care vizează o altă parte a aceluiași teren.

Aceasta întrucât ar însemna, în caz contrar, să se dea o altă rezolvare chestiunii naturii juridice a aceluiași imobil și să se ajungă, în situații de identitate, la stabilirea unor măsuri reparatorii diferite. S-ar nega astfel, efectul pozitiv al autorității lucrului judecat – care presupune ca o chestiune de drept, odată dezlegată, să nu mai poată fi reevaluată și eventual, rezolvată jurisdicțional diferit. Consecința ar fi aceea a unei practici judiciare neunitare și nejustificate întrucât situațiile de fapt identice trebuie să primească aceleași rezolvări în drept. Reținându-se așadar, că în privința naturii juridice a terenului – obiect al unui contract de concesiune încheiat de B. cu Primăria municipiului Tg.

Jiu – există deja o hotărâre judecătorească irevocabilă, ce a stabilit că este restituibil în natură, rezultă că instanțele fondului s-au oprit în mod corect la aceeași soluție și în prezenta cauză. - Sunt nefondate, în egală măsură, criticile vizând caracterul prematur al acțiunii promovate pentru neurmarea procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 10/2001. Astfel, reclamantele s-au conformat dispozițiilor legale referitoare la procedura prealabilă sesizării instanței de judecată, transmițând notificare în condițiile și termenul prevăzute de actul normativ special. Împrejurarea că notificarea nu a fost soluționată nu poate fi imputată reclamantelor și în niciun caz nu poate obstacula demersul judiciar al acestora prin opunerea excepției prematurității, astfel cum tind pârâții-recurenți prin motivul de recurs formulat.

Printr-o jurisprudență unificată prin decizia în interesul legii nr. XX/2006 a S.U. ale Î.C.C.,J. s-a statuat că în astfel de situații – determinate de refuzul soluționării sau lipsa de răspuns la notificările transmise – accesul la justiție este deschis, instanțele fiind cele care, în virtutea plenitudinii de jurisdicție trebuie să soluționeze fondul pretențiilor petenților. Or, este ceea ce au făcut instanțele fondului în cauză, judecând cererea reclamantului din punct de vedere al temeiniciei și legalității pretențiilor formulate. Față de toate aceste considerente, criticile pârâților fiind găsite nefondate, recursul declarat va fi respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâții Primarul Municipiului Târgu Jiu, Consiliul Local al Municipiului Târgu Jiu și Primăria Municipiului Târgu Jiu împotriva deciziei civile nr. 45 din 16 februarie 2010 a Curții de Apel Craiova – Secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2010.