ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6287/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6287/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj la 14 octombrie 2004 (cu precizările

formulate ulterior), reclamantele B.E.L. și B.A. au solicitat, în

contradictoriu cu pârâții Primăria Municipiului Tg-Jiu, Primarul Municipiului

Tg-Jiu, Consiliul Local Tg-Jiu, Prefectura Gorj, B. SA – Sucursala Gorj, F. SA

Tg-Jiu, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de DGFP

Gorj să se dispună restituirea în natură a terenului în suprafață de 377 mp

concesionat pârâtei B. SA – Sucursala Gorj din proprietatea autorilor reclamantelor,

substituirea reclamantelor în locul concedentului și obligarea pârâtelor la

despăgubiri bănești reprezentând contravaloarea diferenței de teren până la

1000 mp și a 3 apartamente demolate ce au fost situate în Tg-Jiu, strada Tudor

Vladimirescu, construite pe acest teren.

În motivarea acțiunii

reclamantele au arătat că sunt moștenitoarele autorilor B.V. și M., care au

fost proprietarii imobilelor naționalizate în anul 1950, fiind trecute în

administrarea Sfatului Popular al Orașului Tg-Jiu, iar construcțiile demolate

ulterior.

Că, deși au solicitat

retrocedarea terenului rămas după demolarea construcțiilor, Consiliul Local al

municipiului Tg-Jiu le-a comunicat că nu li se poate reconstitui dreptul de

proprietate, stabilindu-se prin hotărârea nr. 35 din 29 martie 1994

concesionarea terenului pentru construirea sediului B. SA- Sucursala Gorj.

SC B. SA - Sucursala

Gorj a invocat, prin întâmpinare, excepția lipsei calității procesuale pasive,

susținând că deține terenul ocupat în baza contractului de concesiune nr. 3945

din 18 mai 1994, teren ce a fost deja revendicat de moștenitorii lui G.C.,

rămânând în discuție doar suprafața de 131 mp, teren ce a aparținut autorilor

reclamantelor.

Prefectura Gorj a

invocat, de asemenea, excepția lipsei calității procesuale pasive, iar

Consiliul Local Tg-Jiu și Primăria Tg-Jiu, prin Primar au invocat excepția

prematurității introducerii acțiunii și a lipsei calității lor procesuale

pasive.

Prin sentința civilă nr.

417 din 21 iulie 2005 au fost respinse excepțiile invocate, a fost respinsă

cererea față de Prefectura Gorj și admisă acțiunea în contradictoriu cu

Primăria municipiului Tg-Jiu, Primarul municipiului Tg-Jiu, Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice, B. SA - Sucursala Gorj.

S-a constatat că

reclamantele sunt îndreptățite la măsuri reparatorii în echivalent în sumă de

2.169.683.570 lei, reprezentând contravaloarea terenului în suprafață de 377,84

mp ocupat de SC B. SA - Sucursala Gorj.

S-a constatat că

reclamantele au dreptul la măsuri reparatorii sub formă de titluri de valoare

nominală în sumă de 1.272.091.836 lei, contravaloarea terenului în suprafață de

194,688 mp ocupat de Primăria Tg-Jiu.

A fost obligat

Ministerul Finanțelor să emită titluri de valoare pentru această sumă.

A fost obligată

Primăria Tg-Jiu, către reclamante, la plata sumei de 1.464.399.681 lei măsuri

reparatorii în echivalent sub formă de despăgubiri bănești reprezentând

contravaloarea imobilelor cu destinația locuințe demolate.

S-a constatat că

reclamantele au dreptul la măsuri reparatorii sub formă de titluri de valoare

nominală în sumă de 633.236.003 lei reprezentând contravaloarea imobilelor cu

destinația spații comerciale demolate.

A fost obligat

Ministerul Finanțelor să emită titluri de valoare nominală pentru această sumă.

Prin decizia nr. 198

din 2 martie 2006 a Curții de Apel Craiova a fost respins apelul declarat de

reclamante și pârâții SC B. SA - Sucursala I Gorj, Ministerul Finanțelor

Publice pentru Statul Român, reprezentat de DGFP Gorj și a fost admis apelul

declarat de pârâții Consiliul Local Tg-Jiu și Primăria municipiului Tg-Jiu,

schimbată în parte sentința în sensul că s-a constat dreptul la măsuri

reparatorii în echivalent valoric de 1.464.399,681 lei, menținându-se restul

dispozițiilor sentinței.

Împotriva acestei decizii

au declarat recurs reclamantele și pârâtele SC B. SA - Sucursala Gorj, DGFP

Gorj ca reprezentant al Ministerului Finanțelor Publice în numele Statului

Român.

Prin decizia civilă nr.

4950 din 15 iunie 2007 Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Civilă și

de Proprietate Intelectuală a admis recursurile, a casat sentința și decizia și

a trimis cauza spre rejudecare la același tribunal.

S-a reținut de către

instanța de recurs că suprafața de teren solicitată de reclamantă pe care se

aflau cele trei construcții a fost preluată de către stat prin Decretul nr. 92/1950.

Că, în privința terenului rămas după demolarea construcțiilor, Consiliul Local al

municipiului Tg-Jiu că acesta nu poate fi restituit, deoarece prin hotărârea nr.

35 din 29 martie 1994 s-a aprobat concesionarea lui pentru construirea sediului

SC B. SA - Sucursala Gorj.

Referitor la

suprafața de 458 mp pe care se află amplasat sediul băncii, s-a reținut că a

constituit obiectul unei acțiuni în justiție promovată de F.I. în calitate de

moștenitoare a autorului G.C., acțiune soluționată prin decizia nr. 2376 din 09

iulie 2004 pronunțată de Curtea de apel Craiova – Secția Civilă, prin care s-a

constatat că este îndreptățită la măsuri reparatorii pentru terenul indicat.

Cum aceste

împrejurări relevante în soluționarea cauzei, au fost omise de către cele două

instanțe care au lăsat astfel nelămurită situația de fapt în speță, s-a dispus

trimiterea dosarului spre rejudecare.

Cu prilejul

rejudecării, s-a depus la dosar decizia nr. 219 din 18 iunie 2008 a Curții Apel

Craiova, o nouă precizare a acțiunii de către reclamante, care au solicitat

introducerea în cauză și a F. SA Tg-Jiu.

Prin sentința civilă nr.

227 din 9 octombrie 2009 a Tribunalului Gorj pronunțată după suplimentarea

probatoriului, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată

de B. SA - Sucursala Gorj, Primăria municipiului Tg-Jiu și Consiliul Local al municipiului

Tg-Jiu.

A fost admisă

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei F. SA Tg-Jiu, a

Prefecturii Gorj și a Statului Român, fiind respinsă acțiunea față de acești

pârâți.

A fost admisă, în

parte, acțiunea precizată formulată de reclamante față de pârâții Primăria

municipiului Tg-Jiu, Primarul municipiul Tg-Jiu, Consiliul Local Tg-Jiu și B.

SA - Sucursala Gorj.

S-a dispus

restituirea în natură, către reclamante, a terenului în suprafață de 233,79

m.p. situat în Tg-Jiu, strada T.V., concesionat prin contractul nr. 3945 din 18

mai 1994 pârâtei B. SA – Sucursala Gorj, reclamantele subrogându-se în drepturile

concedentului.

S-a constatat că

reclamantele sunt îndreptățite la despăgubiri conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 în cuantum de 606052,38 lei pentru diferența 594,21 m.p., teren ce nu

poate fi restituit în natură și în cuantum de 661828 lei pentru construcțiile

demolate, sume ce vor fi reactualizate la data plății în raport de 24 martie 2009,

pentru construcții și de 21 mai 2009, pentru terenuri.

S-a luat act că

reclamantele nu solicită cheltuieli de judecată.

S-a respins cererea

pârâtei B. SA - Sucursala Gorj privind cheltuielile de judecată.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța a reținut că, în raport de probatoriul administrat după

casarea cu trimitere, a rezultat că pârâta B. ocupă efectiv de la reclamante o

suprafață de 233,79 mp, iar această suprafață poate fi restituită în natură.

Restul terenului de 594,21 mp nu poate fi restituit, fiind ocupat de clădirea B.,

de trotuare, bloc, alei de acces, urmând ca reclamantele să fie despăgubite

prin echivalent bănesc, atât pentru teren cât pentru construcția demolată.

Împotriva acestei

hotărâri au formulat apel Primarul municipiului Tg. Jiu, Primăria Tg. Jiu,

Consiliul Local Tg. Jiu.

S-a criticat soluția,

susținându-se că în mod greșit instanța a apreciat asupra lipsei calității

procesuale pasive a pârâtei F. SA Tg. Jiu, ea fiind unitate deținătoare. Că,

restituirea în natură este greșită, dat fiind că întreg terenul este ocupat și

deci imposibil de restituit în mod fizic și totodată, s-a arătat că acțiunea

este prematur introdusă, reclamantele având obligația să aștepte rezolvarea

problemei pe cale administrativă.

La rândul lor,

reclamantele B.A. și B.E. au solicitat, prin aderare la apel, schimbarea

sentinței atacate în sensul majorării terenului restituit în natură cu încă 143

mp, precum și restituirea celor 229 mp deținuți de F.

Ambele apeluri au

fost respinse ca nefondate, conform deciziei civile nr. 45 din 16 februarie 2010

a Curții de Apel Craiova.

În considerentele

deciziei s-a reținut că, în mod corect, conformându-se hotărârii de casare cu

trimitere, instanța a procedat la suplimentarea probatoriului, pentru a

determina ce porțiune de teren este liberă și poate fi restituită în natură, ce

suprafață nu poate face obiectul unei astfel de restituiri întrucât este

afectată, ocupată de construcții.

Sub acest aspect,

expertizele efectuate la rejudecare sunt elocvente și lămuritoare pe aspectul

situației de fapt, constatându-se în primul rând, că terenul solicitat pentru

restituire ca fiind proprietatea reclamantelor, are în realitate, doar 828 mp,

iar nu 1000 mp, cât au solicitat reclamantele prin cererea lor.

Din acest teren poate

fi retrocedată în natură o suprafață de 233,79 mp deținută de pârâta B. Restul

de 594,21 mp din suprafață este efectiv ocupată de clădirile B. și F., un bloc

de locuințe, alei, drum de acces, iar pentru acest teren ocupat fizic și

imposibil de restituit, reclamantele urmează să primească despăgubirile

calculate de experți. De asemenea, reclamantele mai beneficiază și de plata de

despăgubiri pentru casa care a existat pe teren și a fost demolată.

S-a apreciat că importantă

este determinarea porțiunii libere și posibil de restituit în natură, iar

parcela care din punct de vedere tehnic și juridic este aptă de a fi restituită

este de 234 mp și este deținută de B., aspect lămurit și de expertiza tehnică

ale cărei concluzii nu au fost contestate de către părțile din litigiu.

În plus, nu s-a mai

evidențiat nicio parcelă liberă și posibil de restituit, orice alte susțineri

fiind irelevante și inutile raportat la finalitatea acțiunii, precum și la conținutul

deciziei de casare.

În ce privește F., s-a

apreciat că aceasta nu poate avea calitate procesuală pasivă, fiind un simplu

deținător al terenului atribuit de Prefectura Gorj, iar atât timp cât terenul

nu este restituit în natură, dreptul de dispoziție juridică nu aparține pârâtei

F., pentru el reclamantele urmând să primească despăgubiri. În ce privește invocarea

de către apelantele pârâte a prematurității cererii reclamantelor, și această

critică este nefondată.

Reclamantele au fost

obligate să se adreseze justiției tocmai pentru că organele administrative

locale nu au soluționat situația conflictuală, neputându-le fi îngrădit accesul

la justiție.

Decizia a fost

atacată cu recurs de Primarul, Primăria și Consiliul local al municipiului Tg.-Jiu,

criticile formulate vizând următoarele aspecte:

- Greșita apreciere

asupra lipsei calității procesuale pasive a pârâtei F. Tg.-Jiu, în condițiile

în care s-a reținut că aceasta deține parte din terenul aparținând autorului

reclamantelor în baza Ordinului prefectului nr. 75/2002, fiindu-i constituit

dreptul de proprietate.

- Referitor la

restituirea în natură a suprafeței de 233,79 mp către reclamante, s-a arătat

că, potrivit deciziei de casare, instanța trebuia să procedeze la identificarea

și individualizarea terenului care poate fi restituit în natură și că, deși

tribunalul amintește în sentința apelată, indicațiile instanței de trimitere,

nu a ținut cont de acestea.

În ce privește

instanța de apel, decizia acesteia conține motive contradictorii deoarece, deși

constată că tribunalul trebuia să se conformeze deciziei de casare, în același

timp, dacă ar fi observat raportul de expertiză, ar fi trebuit să concluzioneze

că și suprafața de 233,79 mp este afectată de construcții și deci, nu poate fi

restituită.

- Recurenții au expus

conținutul dispozițiilor art. 11 alin. (3) și art. 10 alin. (3), (4), (5), (6)

și (9) din Legea nr. 10/2001 și au arătat că, deși instanța supremă, în

considerentele deciziei de casare, a făcut trimitere la prevederile art. 11 alin.

(3) din Legea nr. 10/2001, acestea nu permiteau, în cazul de față, restituirea

în natură a terenului ocupat de B. SA.

- A fost redat, de

asemenea, conținutul raportului de expertiză, arătându-se că, față de situația

de fapt constatată de expert și dispozițiile legale incidente, măsurile

reparatorii la care sunt îndreptățite reclamantele nu pot consta decât în

despăgubiri conform legii speciale (Titlul VII din Legea nr. 247/2005).

- S-a susținut că

acțiunea a fost prematur introdusă, deoarece trebuia urmată mai întâi procedura

administrativă specială – care presupunea evaluarea imobilelor solicitarea,

înaintarea dosarului cu notificarea și documentele anexe, la D.G.F.P. Gorj în

vederea obținerii avizului prevăzut de art. 33 alin. (2) din Legea nr. 10/2001,

după care, pe baza acestui aviz, primarul urma să se pronunțe prin dispoziție

motivată asupra notificării.

În drept, au fost

invocate dispoz. art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Intimata F. a depus

întâmpinare solicitând respingerea recursului întrucât, în ce o privește, i-a

fost corect reținută lipsa calității procesuale pasive, față de împrejurarea că

terenul de 259 mp i-a fost atribuit acesteia tot în baza unor legi ale

retrocedării, prin Ordin al prefectului și la propunerea Primarului municipiului

Tg.-Jiu, astfel încât acesta nu mai poate face obiectul unei alte retrocedări,

tot în natură, în procedura Legii nr. 10/2001. Cum nu există niciun alt temei

ca despăgubirile să fie suportate de către F., rezultă că în mod corect

instanțele de fond au apreciat că F. este lipsită de calitate procesuală în

cauză.

Prin întâmpinarea

formulată, B. a susținut caracterul nefondat al recursului arătând că, în

privința terenului a cărui restituire în natură s-a dispus, are calitatea de

detentor precar – imobilul fiindu-i atribuit în concesiune pe o perioadă de 99

de ani. Față de această poziție juridică, de detentor precar, a B. asupra unei

părți din terenul solicitat de intimatele-reclamante, este legală soluția

instanței de a restitui terenul reclamantelor și de a decide subrogarea

acestora în contractul de concesiune.

La rândul lor,

intimatele-reclamante au solicitat respingerea recursului precizând că terenul

de 233,79 mp restituit în natură face parte dintr-o suprafață mai mare, de 458

mp, din care 224,21 mp (ce au aparținut numitei F.I., moștenitoarea autorului G.)

au fost deja restituiți în natură, cu subrogarea în drepturile concedentului,

conform deciziei civile nr. 219 din 18 iunie 2008 a Curții de Apel Craiova,

rămasă irevocabilă prin decizia nr. 2241 din 27 februarie 2009 a Î.C.C.J.

Or, era firesc ca

instanțele să procedeze în mod similar în prezenta cauză, cu cealaltă parte de

teren de 233,79 mp, puterea lucrului judecat fiind mai mult decât evidentă.

Analizând criticile

deduse judecății prin intermediul recursului, Înalta Curte urmează să constate

caracterul lor nefondat, potrivit următoarelor considerente:

- Susținerea conform

căreia în mod greșit nu s-ar fi reținut pentru F. calitate procesuală pasivă în

cauză nu poate fi primită.

Astfel, pentru a

subzista calitatea de unitate deținătoare în sensul Legii nr. 10/2001 (art. 21),

obligată la restituirea imobilelor preluate abuziv de către stat, este necesar

ca deținerea (cu orice titlu) în patrimoniu a unor astfel de bunuri să fi avut

loc la momentul intrării în vigoare a actului normativ.

În speță însă, F. a

primit terenul (parte din imobilul aparținând autorului reclamantelor)

ulterior, prin Ordinul prefectului nr. 175/2002, în aplicarea dispoz. art. 36 alin.

(2), (3) din Legea nr. 18/1991 (la propunerea Primăriei municipiului Tg. Jiu).

Rezultă, față de data

și modalitatea în care a intrat imobilul în patrimoniul F. că nu este întrunită

situația premisă ca aceasta să aibă calitatea de unitate deținătoare (obligată

la măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent către reclamante) și ca

atare, pe plan procesual, nu poate avea calitatea de pârâtă-intimată.

O asemenea poziție

procesuală nu ar fi justificată nici din perspectiva măsurilor reparatorii pe

care le-au stabilit instanțele cu privire la cei 229 mp ocupați de F. (soluție

care nu a făcut obiectul contestării în căile de atac) – respectiv, constatarea

îndreptățirii la despăgubiri, al căror cuantum a fost determinat prin hotărâre,

conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Or, în procedura

prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, Comisia Centrală este cea care

are atribuțiuni în emiterea titlurilor de despăgubire și înaintarea acestora

Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietății.

- Argumentele

dezvoltate în susținerea criticii vizând greșita restituire în natură a

suprafeței de 233,79 mp sunt în mare parte neîncadrabile în dispoz. art. 304 C.

proc. civ., iar în parte, nefondate.

Astfel, în cadrul

acestui motiv de recurs, pârâții reiau indicațiile din decizia de casare,

pretinzând că acestea nu ar fi fost respectate de către instanța de trimitere

în legătură cu probatoriul ce trebuia suplimentat, fără să arate însă, ce

mijloace de probă ar mai fi trebuit administrate pentru a se putea pretinde

încălcarea dispoz. art. 315 C. proc. civ.

De asemenea, parte

din critici sunt îndreptate împotriva sentinței tribunalului, în condițiile în

care obiect al recursului îl poate constitui numai decizia instanței de apel.

La fel, fără să poată

îmbrăca forma unor aspecte de nelegalitate, susceptibile cenzurii în recurs,

sunt redate texte de lege (art. 10 și 11 din Legea nr. 10/2001), arătându-se de

o manieră expozitivă, că ele nu permit restituirea în natură a terenului.

Ignorându-se în

continuare exigențele și rigorile procedurale impuse de legiuitor în exercitarea

și soluționarea căii de atac a recursului (cu indicarea expresă a motivelor de

nelegalitate circumscrise dispozițiilor art. 304 pct. 1 – 9 C. proc. civ.),

este analizat raportul de expertiză întocmit în cauză, concluzionându-se de

către recurenți că măsurile reparatorii nu puteau fi stabilite decât prin

echivalent.

În afara acestor

aspecte de ordin formal se constată că pe fondul cauzei, criticile recurenților

vizând greșita aplicare a dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 10/2001 cu

privire la restituirea în natură a terenului, sunt nefondate.

Așa cum în mod corect

au arătat intimatele-reclamante, asupra regimului juridic al terenului care îl

face susceptibil de restituire în natură există deja o hotărâre judecătorească

irevocabilă (decizia nr. 219/2008 a Curții de Apel Craiova, confirmată prin

decizia nr. 2241 din 27 februarie 2009 a Î.C.C.J – Secția civilă și de

proprietate intelectuală).

Stabilindu-se,

conform hotărârilor menționate anterior că terenul ocupat de B. în baza

aceluiași contract de concesiune (nr. 3945 din 18 mai 1994) și solicitat spre

retrocedare de moștenitoarea lui G.C. (cel cu care autorul reclamantelor a

încheiat tranzacția din 1934) trebuie restituit în natură, rezultă că nu poate

fi dată o altă dezlegare jurisdicțională în privința pretenției reclamantelor

care vizează o altă parte a aceluiași teren.

Aceasta întrucât ar

însemna, în caz contrar, să se dea o altă rezolvare chestiunii naturii juridice

a aceluiași imobil și să se ajungă, în situații de identitate, la stabilirea unor

măsuri reparatorii diferite.

S-ar nega astfel,

efectul pozitiv al autorității lucrului judecat – care presupune ca o chestiune

de drept, odată dezlegată, să nu mai poată fi reevaluată și eventual, rezolvată

jurisdicțional diferit. Consecința ar fi aceea a unei practici judiciare

neunitare și nejustificate întrucât situațiile de fapt identice trebuie să

primească aceleași rezolvări în drept.

Reținându-se așadar,

că în privința naturii juridice a terenului – obiect al unui contract de

concesiune încheiat de B. cu Primăria municipiului Tg. Jiu – există deja o

hotărâre judecătorească irevocabilă, ce a stabilit că este restituibil în

natură, rezultă că instanțele fondului s-au oprit în mod corect la aceeași

soluție și în prezenta cauză.

- Sunt nefondate, în

egală măsură, criticile vizând caracterul prematur al acțiunii promovate pentru

neurmarea procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Astfel, reclamantele

s-au conformat dispozițiilor legale referitoare la procedura prealabilă

sesizării instanței de judecată, transmițând notificare în condițiile și

termenul prevăzute de actul normativ special.

Împrejurarea că

notificarea nu a fost soluționată nu poate fi imputată reclamantelor și în

niciun caz nu poate obstacula demersul judiciar al acestora prin opunerea

excepției prematurității, astfel cum tind pârâții-recurenți prin motivul de

recurs formulat.

Printr-o

jurisprudență unificată prin decizia în interesul legii nr. XX/2006 a S.U. ale

Î.C.C.,J. s-a statuat că în astfel de situații – determinate de refuzul

soluționării sau lipsa de răspuns la notificările transmise – accesul la

justiție este deschis, instanțele fiind cele care, în virtutea plenitudinii de

jurisdicție trebuie să soluționeze fondul pretențiilor petenților.

Or, este ceea ce au

făcut instanțele fondului în cauză, judecând cererea reclamantului din punct de

vedere al temeiniciei și legalității pretențiilor formulate.

Față de toate aceste

considerente, criticile pârâților fiind găsite nefondate, recursul declarat va

fi respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâții Primarul Municipiului Târgu Jiu, Consiliul Local

al Municipiului Târgu Jiu și Primăria Municipiului Târgu Jiu împotriva deciziei

civile nr. 45 din 16 februarie 2010 a Curții de Apel Craiova – Secția I civilă

și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 noiembrie 2010.