ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6640/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată și precizată ulterior, reclamanții P.D. și P.I.A.,

au chemat în judecată Primăria Municipiului Tg. Jiu, solicitând obligarea

pârâtei la restituirea în natură a terenului în suprafață de 200 mp, iar pentru

suprafața de 1500 mp pe care sunt amplasate blocuri, despăgubiri.

Tribunalul Gorj, prin sentința

civilă nr. 52 din 7 martie 2003, a admis acțiunea, a dispus restituirea în

natură a suprafeței de teren de 260 mp situată în continuarea proprietății

reclamanților (...). A obligat pârâta la acordarea de despăgubiri pentru

terenul ocupat în suprafață de 1076 mp, corespunzător valorii de 970.026.000

lei.

S-a reținut că:

Imobilul a fost preluat abuziv, în

perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989 cu titlu valabil, prin expropriere,

conform Decretului nr. 506/1968, fără a se primi despăgubiri.

Din terenul preluat astfel de stat,

de 1650 mp, suprafața de 260 mp poate fi restituită în natură, ca teren liber,

neafectat de utilități publice.

Pentru terenul în suprafață de 1076

mp, ocupat de blocuri, ce nu poate fi restituit în natură, conform art. 11 alin.

(4) din Legea 10/2001, se stabilesc măsuri reparatorii prin echivalent,

valoarea fiind stabilită prin expertiza efectuată.

Reclamantul și-a completat obiectul

cererii, la prima zi de înfățișare, astfel cum prevede art. 132 alin. (1) C.

proc. civ., iar inexistența unei decizii emisă de Primar, la notificarea depusă

de reclamant, nu poate reprezenta un fine de neprimire a cererii, întrucât

lipsa acesteia echivalează cu un refuz.

Pronunțarea instanței pe o obligație

de a face (emiterea deciziei) nu ar avea nici o eficiență juridică atâta timp

cât reclamanții și-au ales o cale în realizarea dreptului lor.

Prin decizia nr. 164 din 27 iunie

2003, Curtea de Apel Craiova, a respins ca nefondat apelul declarat de Primăria

Municipiului Târgu Jiu împotriva sentinței civile nr. 52 din 7 martie 2003

pronunțată de Tribunalul Gorj.

Pentru a hotărî astfel, raportat la

motivele de apel invocate, instanța a reținut ca nefondate criticile privind

faptul că litigiul s-a soluționat fără introducerea în cauză a Statului Român

prin Ministerul Finanțelor Publice, că Primăria Municipiului Tg. Jiu nu are

calitate procesuală pasivă și că terenul nu poate fi restituit în natură, iar

cu privire la despăgubiri, că au fost eludate dispozițiile prevăzute de art. 40

din Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs Primăria Municipiului Târgu Jiu, susținând că acțiunea a fost admisă în

contradictoriu cu Primăria Municipiului Tg. Jiu, care nu are calitate procesuală

pasivă, s-a dispus restituirea terenului deși nu s-a emis o dispoziție a

Primarului, instanțele, într-o asemenea situație putând cel mult să oblige

Primarul să emită o dispoziție motivată.

În ceea ce privește introducerea în

cauză a Ministerului Finanțelor Publice, aceasta se impunea, întrucât numai

statul poate acorda măsurile reparatorii, Ministerul Finanțelor fiind abilitat

de lege să avizeze valoarea despăgubirilor, Primăria neputând fi obligată în

acest sens, la despăgubiri bănești, cu atât mai mult cu cât potrivit art. 11 alin.

(4) și (8) din Legea 10/2001, măsurile reparatorii constau în acordarea de

titluri de valoare sau acțiuni.

Cât privește restituirea terenului

de 260 mp aceasta nu era posibilă, pe teren construindu-se blocuri de locuințe

cu dotările și amenajările aferente.

Recursul este fondat potrivit celor

ce urmează:

Prin acțiunea introductivă de

instanță reclamanții au solicitat obligarea Primăriei Municipiului Tg. Jiu să

emită decizie motivată urmare notificării adresate conform Legii nr. 10/2001,

susținând că, în termenul legal, pârâta nu și-a îndeplinit astfel, obligația

respectivă.

La termenul din 15 noiembrie 2002,

instanța din oficiu ”a luat o precizare reclamantului” care, sumar, printr-o

declarație, arată că solicită restituirea unei suprafețe de 200 mp teren, pe

care nu sunt blocuri și nu este afectat de utilități publice, iar despăgubiri

solicită pentru 1500 mp teren ce nu poate fi restituit în natură.

Evident, această precizare, a

constituit în realitate o modificare de acțiune, făcută cu încălcarea

prevederilor art. 112 și urm. C. proc. civ., ce a schimbat total obiectul dedus

judecății, fără a se comunica pârâtei, fără a se pune în discuția părților,

încălcate fiind, contrar celor susținute, și prevederile art. 132 alin. (1) C.

proc. civ.

Mai mult, chiar trecând peste

aceasta, sau tocmai de aceea, era necesar ca reclamantul să precizeze, în

legătură cu despăgubirile, pentru ce anume optează, echivalent bănesc, acțiuni,

titluri de valoare nominală, trebuind, evident, pentru aceasta să indice

temeiul de drept al cererii sale în acest sens.

Nu mai puțin este de reținut că, în

rezolvarea corectă a excepției invocate de pârâtă privind lipsa calității

procesuale pasive, determinată în principal de obiectul cererii astfel

modificate ca și pentru stabilirea cadrului procesual exact în sensul celor

susținute de pârâtă, inclusiv prin căile de atac, era necesară stabilirea

corectă a situației juridice a terenului în litigiu.

Or, din acest punct de vedere,

instanțele au apreciat greșit că suprafața de 260 mp este liberă putând fi

restituită în natură.

Sub acest aspect, contrar celor

susținute, din expertiza tehnică efectuată în cauză, rezultă în mod evident,

că, zonal, scopul exproprierii (titlul în baza căruia imobilul a fost preluat

de stat) a fost realizat integral, prin construirea de blocuri de locuințe.

Împrejurarea că, din terenul în litigiu, efectiv, suprafața de 260 mp nu este ocupată

astfel, nu poate îndreptăți altă concluzie, conform și dispozițiilor din Legea nr.

10/2000, respectiv art. 11 alin. (4) și (8) din lege.

Așa fiind, plecând de la o asemenea

situație juridică a terenului în litigiu, ce nu poate fi restituit în natură,

pentru precizarea cadrului procesual exact, atât în ce privește părțile (în

funcție de obiectul cererii de chemare în judecată) cât și a opțiunii

reclamanților privind modalitatea măsurii reparatorii prin echivalent, ce

urmează a fi indicată procedural, recursul se va admite, casându-se ambele

hotărâri cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta

Primăria Municipiului Târgu Jiu, prin Primar împotriva deciziei nr. 164 din 27

iunie 2003 a Curții de Apel Craiova, secția civilă.

Casează această deciziei, precum și

sentința civilă nr. 52 din 7 martie 2003 a Tribunalului Gorj și trimite cauza

spre rejudecare acestei din urmă instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 noiembrie

2004.