ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6640/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată și precizată ulterior, reclamanții P.D. și P.I.A., au chemat în judecată Primăria Municipiului Tg. Jiu, solicitând obligarea pârâtei la restituirea în natură a terenului în suprafață de 200 mp, iar pentru suprafața de 1500 mp pe care sunt amplasate blocuri, despăgubiri. Tribunalul Gorj, prin sentința civilă nr. 52 din 7 martie 2003, a admis acțiunea, a dispus restituirea în natură a suprafeței de teren de 260 mp situată în continuarea proprietății reclamanților (...). A obligat pârâta la acordarea de despăgubiri pentru terenul ocupat în suprafață de 1076 mp, corespunzător valorii de 970.026.000 lei.

S-a reținut că: Imobilul a fost preluat abuziv, în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989 cu titlu valabil, prin expropriere, conform Decretului nr. 506/1968, fără a se primi despăgubiri. Din terenul preluat astfel de stat, de 1650 mp, suprafața de 260 mp poate fi restituită în natură, ca teren liber, neafectat de utilități publice. Pentru terenul în suprafață de 1076 mp, ocupat de blocuri, ce nu poate fi restituit în natură, conform art. 11 alin. (4) din Legea 10/2001, se stabilesc măsuri reparatorii prin echivalent, valoarea fiind stabilită prin expertiza efectuată. Reclamantul și-a completat obiectul cererii, la prima zi de înfățișare, astfel cum prevede art. 132 alin. (1) C. proc. civ., iar inexistența unei decizii emisă de Primar, la notificarea depusă de reclamant, nu poate reprezenta un fine de neprimire a cererii, întrucât lipsa acesteia echivalează cu un refuz.

Pronunțarea instanței pe o obligație de a face (emiterea deciziei) nu ar avea nici o eficiență juridică atâta timp cât reclamanții și-au ales o cale în realizarea dreptului lor. Prin decizia nr. 164 din 27 iunie 2003, Curtea de Apel Craiova, a respins ca nefondat apelul declarat de Primăria Municipiului Târgu Jiu împotriva sentinței civile nr. 52 din 7 martie 2003 pronunțată de Tribunalul Gorj. Pentru a hotărî astfel, raportat la motivele de apel invocate, instanța a reținut ca nefondate criticile privind faptul că litigiul s-a soluționat fără introducerea în cauză a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, că Primăria Municipiului Tg. Jiu nu are calitate procesuală pasivă și că terenul nu poate fi restituit în natură, iar cu privire la despăgubiri, că au fost eludate dispozițiile prevăzute de art. 40 din Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Primăria Municipiului Târgu Jiu, susținând că acțiunea a fost admisă în contradictoriu cu Primăria Municipiului Tg. Jiu, care nu are calitate procesuală pasivă, s-a dispus restituirea terenului deși nu s-a emis o dispoziție a Primarului, instanțele, într-o asemenea situație putând cel mult să oblige Primarul să emită o dispoziție motivată. În ceea ce privește introducerea în cauză a Ministerului Finanțelor Publice, aceasta se impunea, întrucât numai statul poate acorda măsurile reparatorii, Ministerul Finanțelor fiind abilitat de lege să avizeze valoarea despăgubirilor, Primăria neputând fi obligată în acest sens, la despăgubiri bănești, cu atât mai mult cu cât potrivit art. 11 alin. (4) și (8) din Legea 10/2001, măsurile reparatorii constau în acordarea de titluri de valoare sau acțiuni.

Cât privește restituirea terenului de 260 mp aceasta nu era posibilă, pe teren construindu-se blocuri de locuințe cu dotările și amenajările aferente. Recursul este fondat potrivit celor ce urmează: Prin acțiunea introductivă de instanță reclamanții au solicitat obligarea Primăriei Municipiului Tg. Jiu să emită decizie motivată urmare notificării adresate conform Legii nr. 10/2001, susținând că, în termenul legal, pârâta nu și-a îndeplinit astfel, obligația respectivă. La termenul din 15 noiembrie 2002, instanța din oficiu ”a luat o precizare reclamantului” care, sumar, printr-o declarație, arată că solicită restituirea unei suprafețe de 200 mp teren, pe care nu sunt blocuri și nu este afectat de utilități publice, iar despăgubiri solicită pentru 1500 mp teren ce nu poate fi restituit în natură.

Evident, această precizare, a constituit în realitate o modificare de acțiune, făcută cu încălcarea prevederilor art. 112 și urm. C. proc. civ., ce a schimbat total obiectul dedus judecății, fără a se comunica pârâtei, fără a se pune în discuția părților, încălcate fiind, contrar celor susținute, și prevederile art. 132 alin. (1) C. proc. civ. Mai mult, chiar trecând peste aceasta, sau tocmai de aceea, era necesar ca reclamantul să precizeze, în legătură cu despăgubirile, pentru ce anume optează, echivalent bănesc, acțiuni, titluri de valoare nominală, trebuind, evident, pentru aceasta să indice temeiul de drept al cererii sale în acest sens.

Nu mai puțin este de reținut că, în rezolvarea corectă a excepției invocate de pârâtă privind lipsa calității procesuale pasive, determinată în principal de obiectul cererii astfel modificate ca și pentru stabilirea cadrului procesual exact în sensul celor susținute de pârâtă, inclusiv prin căile de atac, era necesară stabilirea corectă a situației juridice a terenului în litigiu. Or, din acest punct de vedere, instanțele au apreciat greșit că suprafața de 260 mp este liberă putând fi restituită în natură. Sub acest aspect, contrar celor susținute, din expertiza tehnică efectuată în cauză, rezultă în mod evident, că, zonal, scopul exproprierii (titlul în baza căruia imobilul a fost preluat de stat) a fost realizat integral, prin construirea de blocuri de locuințe.

Împrejurarea că, din terenul în litigiu, efectiv, suprafața de 260 mp nu este ocupată astfel, nu poate îndreptăți altă concluzie, conform și dispozițiilor din Legea nr. 10/2000, respectiv art. 11 alin. (4) și (8) din lege. Așa fiind, plecând de la o asemenea situație juridică a terenului în litigiu, ce nu poate fi restituit în natură, pentru precizarea cadrului procesual exact, atât în ce privește părțile (în funcție de obiectul cererii de chemare în judecată) cât și a opțiunii reclamanților privind modalitatea măsurii reparatorii prin echivalent, ce urmează a fi indicată procedural, recursul se va admite, casându-se ambele hotărâri cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Târgu Jiu, prin Primar împotriva deciziei nr. 164 din 27 iunie 2003 a Curții de Apel Craiova, secția civilă. Casează această deciziei, precum și sentința civilă nr. 52 din 7 martie 2003 a Tribunalului Gorj și trimite cauza spre rejudecare acestei din urmă instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 noiembrie 2004.