ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2093/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 750 din 22decembrie 2006, Tribunalul Gorj a respins cererea formulată de D.N. în temeiul Legii nr. 10/2001 în contradictoriu cu Primăria și primarul Tg. Jiu, precum și cererea de intervenție formulată de G.D. S-a reținut că prin dispoziția nr. 1783 din 13 mai 2006 emisă de primarul Municipiului Tg. Jiu s-a respins cererea notificatoarei de restituire în natură a terenului din Tg. Jiu, întrucât acesta este afectat de utilități și a propus acordarea de despăgubiri în cotă de ½ pentru terenul în suprafață de 2258 mp și construcțiile în suprafață de 537,71 mp, deoarece acest imobil a fost solicitat alături de reclamantă și de G.S., cel de-al doilea succesor al autorului N.S.

S-a constatat că reclamanta a solicitat prin notificare o suprafață de teren de 2258 mp și nu 3543 mp cât s-a identificat prin raportul de expertiză și care reprezintă cele trei suprafețe de teren din cele trei acte de vânzare-cumpărare – și aceasta cu atât mai mult cu cât intervenienta G.D. a arătat că dispoziția a fost corect emisă, deoarece terenul este afectat de utilități, iar cu privire la terenul ce a format obiectul contractului de vânzare-cumpărare din 07 mai 1924 există autoritate de lucru judecat, întrucât prin sentința civilă nr. 4804 din 8 mai 1997 - a fost restituită suprafața de 400 mp intrată în circuitul civil, iar prin contractul autentic din 29 septembrie 1997 - terenul a fost înstrăinat către SC P.C.

SRL. La data de 19 mai 2006, reclamanta și-a restrâns acțiunea, solicitând restituirea imobilului în cotă de ½ având în vedere și notificarea intervenientei. De asemenea s-a reținut potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, că suprafața de teren de 1324 mp este ocupat de S.N.P. P. SA, sucursala P.C. Gorj, în baza contractului de concesionare 7/5696 din 25 martie 2002 încheiat de această societate națională cu Primăria Tg. Jiu, că suprafața de 790 mp este ocupată de o parcare auto și spațiu verde, iar suprafața de 797 mp este ocupată de străzi și trotuare. În consecință, instanța a concluzionat că dispoziția primarului Tg. Jiu, contestată este legală, respingând acțiunea reclamantei și cererea de intervenție ca fără obiect, deoarece reclamanta și-a restrâns pretențiile la cota de ½, prin recunoașterea calității numitei G.D.

de moștenitoare a defunctului N.S. Curtea de Apel Craiova, secția civilă, prin decizia nr. 650 din 30 mai 2007 a admis apelul reclamantei D.N. împotriva sentinței nr. 750 din 22 decembrie 2006 a Tribunalului Gorj în contradictoriu cu primarul și Primăria Municipiului Tg. Jiu, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis în parte contestația reclamantei D.N. stabilind dreptul la măsuri reparatorii pentru acesta în cotă de ½ din terenul de 3143 mp, din care 1339,5 despăgubiri, iar pentru 232 mp, teren identificat prin raportul de expertiză și schița acestui raport, respectiv terenul aflat în continuarea terenului de 400 mp înstrăinat către SC P.C. SRL prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3809/1997 - a dispus restituirea în natură către contestatoare.

Menținând restul dispoziției Primarului și ale sentinței, în privința cererii de intervenție, primarul și Primăria Tg. Jiu au fost obligați la 5400 lei cheltuieli de judecată. Pentru a decide astfel, instanța a concluzionat că în condițiile în care reclamanta prin notificare nu a operat o individualizare corectă a imobilului și în măsura în care prin expertiză s-a constatat o suprafață mai mare a imobilului, dat fiind caracterul reparatoriu al legii, trebuie avută în vedere întreaga suprafață reală a imobilului solicitat. În privința suprafeței de 232 mp restituită în natură, instanța a avut în vedere statuările sentinței civile nr. 8083 din 20 decembrie 2005 a Judecătoriei Tg. Jiu, prin care a fost respinsă acțiunea soților P., care solicitau să se constate că în realitate terenul cumpărat în baza actului autentic de vânzare-cumpărare nr. 3809/1997 este în suprafață de 617,9 mp și nu de 400 mp.

Cum acest teren de 232 mp ocupat de soții P. este liber și s-a dovedit că aparține autorilor contestatoarei, fiind identificat prin expertiză, în aplicarea art. 9 și art. 10 din Legea nr. 10/2001 s-a dispus restituirea acestuia în natură. În ceea ce privește restul terenului în suprafață de 1324 mp identificat prin raportul de expertiză, acesta a fost concesionat S.N.P. și face parte din terenul de 1443 mp aferent obiectivului „Castel de apă” conform inventarului domeniului public al Municipiului Tg. Jiu, aprobat prin Hotărârea nr. 133 din 30 iulie 1999 al Consiliului Local Tg. Jiu. Terenul în suprafață de 797 mp este afectat de utilități, respectiv străzi și trotuare iar terenul în suprafață de 790 mp este ocupat de parcarea auto și spațiul verde.

Instanța de apel a respins solicitarea reclamantei de restituire a terenului pe un alt amplasament, cu motivarea potrivit căreia în lipsa acordului entității investite cu soluționarea notificării, a existenței unor astfel de terenuri în circuitul civil deținute de autoritatea locală, acordarea unei atari măsuri reparatorii nu poate fi dispusă direct de instanță. Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 2059 din 27 martie 2008, a admis recursul reclamantei D.N. împotriva deciziei nr. 650 din 30 mai 2007 a Curții de Apel Craiova, pe care a casat-o cu trimiterea cauzei spre rejudecare. Cât privește recursul declarat de primarul și Primăria Municipiului Tg. Jiu, acesta a fost respins.

Pentru a decide astfel, instanța supremă a reținut că acordând reclamantei măsuri reparatorii pentru terenul de 1339,5 mp, instanța de fond și apoi aceea de apel au dispus fără ca situația de fapt să fie stabilită pe un probatoriu suficient și pertinent față de susținerile reclamantei, în sensul că terenul în litigiu este liber și poate fi restituit în natură. Terenul în litigiu deținut de Primăria Tg. Jiu la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 a fost ulterior concesionat (25 martie 2001) către S.N.P. P. SA, sucursala P.C. Gorj, prin contractul de concesiune nr. 7/5693/2002. Raportul de expertiză efectuat în cauză a constatat că pe terenul concesionat se află doar construcția „Castelul cu Apă”, deși instanțele au reținut că acesta este afectat de utilități publice și nu poate fi restituit în natură.

Împrejurarea că terenul făcea parte din domeniul public al Municipiului Tg. Jiu la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 nu-l exclude de la aplicarea dispozițiunilor acestui act normativ, potrivit modificărilor aduse prin Legea nr. 247/2005. Regimul juridic al imobilului fiind reglementat prin Legea nr. 10/2001 și pentru a se stabili dacă este posibilă restituirea sa în natură ori măsuri reparatorii prin echivalent, s-a concluzionat în sensul necesității completării expertizei, pentru evidențierea construcțiilor edificate pe terenul în litigiu la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, când au fost edificate construcțiile aferente și dacă acestea au fost autorizate în condițiile legii, dacă terenul este afectat de servituți legale sau alte amenajări de utilitate publică și identificarea acestora.

În măsura în care se va stabili că terenul în litigiu nu poate fi restituit reclamantei, se impune efectuarea de verificări privind existența unui teren liber la nivelul municipiului Tg. Jiu pentru atribuirea în compensare. Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul primarului și primăriei - prin care se critica caracterul abuziv al preluării imobilului în litigiu, reținut de instanță - deoarece sub acest aspect pârâții nu au declarat apel, astfel că o atare critică exercitată omisso media , direct în recurs, nu poate fi supusă analizării. A fost respins și motivul de recurs referitor la obligarea primarului și primăriei la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, întrucât declanșarea demersului judiciar a fost determinat de modalitatea de soluționare a notificării reclamantei cu privire la restituirea în natură a terenului.

Curtea de Apel Craiova căreia i-a fost înaintat dosarul, prin decizia nr. 2059 din 27 martie 2008, procedând la rejudecarea cauzei, potrivit îndrumărilor date de Înalta Curte de Casație și Justiție, a pronunțat decizia nr. 70 din 02 martie 2009 prin care a admis apelul reclamantei D.N. și a schimbat în parte sentința nr. 750 din 22 decembrie 2006 a Tribunalului Gorj în sensul admiterii în parte a contestației formulată de D.N. împotriva dispoziției nr. 1783/2006 emisă de Primarul Municipiului Tg. Jiu și modificării parțiale a dispoziției, stabilind dreptul la măsuri reparatorii în favoarea contestatoarei pentru cota de ½ din suprafața de 3143 mp teren astfel. Pentru suprafața de 232 mp identificată prin expertiza M.G.

instanța a dispus restituirea în natură către contestatoare iar pentru suprafața de teren de 1339,5 mp care nu poate fi restituită în natură, instanța a dispus acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, respectiv despăgubiri în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005. Instanța a menținut restul dispoziției primarului precum și restul dispozițiilor sentinței cu privire la cererea de intervenție. S-a reținut în considerentele deciziei din apel care a soluționat cauza potrivit celor statuate prin decizia nr. 2059 din 27 martie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și cu respectarea dispozițiunilor art. 315 C. proc. civ., că terenul de 1443 mp din care face parte și terenul de 1324 mp a fost concesionat de primărie S.N.P., sucursala P.C.

Tg. Jiu, în baza contractului de concesiune din 25 martie 2002. Terenul are edificată clădirea „Castel de Apă” transformat în sediul S.N.P. și stația de distribuție carburanți – sucursala P.C. Tg. Jiu, conform autorizației de construire nr. 565/2002. Tot din acest teren, suprafața de 797 mp este afectată de utilități (străzi, alei și trotuare) iar 790 mp parcare auto și parțial spațiu verde, aflate pe domeniul public al Municipiului Tg. Jiu. Făcând aplicarea art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, instanța de apel a concluzionat că terenul în litigiu fiind ocupat de utilități publice nu poate fi restituit în natură, reclamantei cuvenindu-i-se măsuri reparatorii prin echivalent, fiind irelevante susținerile acesteia privitoare la nulitatea contractului de concesiune și trecerea nelegală a terenului în domeniul public, deoarece sub acest aspect ea nu a formulat un capăt de sesizare și investire a instanței, ci doar simple apărări cu ocazia concluziilor puse la fond.

Și cererea subsidiară a reclamantei de restituire a unei suprafețe echivalente de teren în schimb a fost respinsă, deoarece în cauză nu exista nici o propunere a entității deținătoare în acest sens, astfel că instanța nu poate dispune direct acordarea unei atari măsuri reparatorii. Împotriva deciziei nr. 70 din 02 martie 2009 a Curții de Apel Craiova, a declarat recurs D.N. invocând mai multe aspecte de nelegalitate, încadrate în drept în dispozițiunile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. În motivarea recursului se arată că potrivit raportului de expertiză, suprafața de 1324 mp teren, în legătură cu care a operat casarea cu trimitere a instanței de recurs, este ocupat de clădirea „fostului Castel de Apă” construit în 1944, transformat în sediul S.N.P.

și Stația de distribuție carburanți, cu utilitățile aferente. Suprafața de 797 mp afectată de utilități, străzi, alei, trotuare, aflate în domeniul public și terenul în suprafață de 790 mp, parcare auto și spațiul verde, nu fac parte din terenul de 1324 mp concesionat S.N.P. și nici nu fac obiectul litigiului. Existența contractului de concesiune nu constituie un impediment pentru restituirea în natură a terenului așa cum s-a reținut prin decizia instanței de apel, în condițiile în care prin lege se instituie principiul priorității acordării măsurilor reparatorii, în natură iar art. 14 din Legea nr. 10/2001, statuează că noul proprietar se va subroga în drepturile statului sau persoanei juridice cedente cu renegocierea clauzelor contractului.

Instanța a înfrânt în cauză și dispozițiunile art. 21 alin. (5) din lege care sancționează cu nulitatea absolută până la soluționarea procedurilor administrative sau judiciare generate de lege, orice înstrăinare sau concesiune, asociație în participație, locațiune, închiriere și subînchiriere a bunurilor imobile, terenuri și/sau construcții notificate, potrivit procedurii acestei legi. Eronat instanța a făcut aplicarea art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 în privința terenului de 1324 mp, precizat mai sus, deși în cauză sunt incidente dispozițiunile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Or în cauză, pe terenul de 1324 mp nu există construcții nou edificate după preluarea abuzivă a acestuia și până la apariția Legii nr. 10/2001 și nici nu este afectat de servituți legale ori de amenajări de utilitate publică.

Nu constituie un impediment pentru restituirea în natură a terenului faptul că S.N.P., sucursala Gorj, a edificat în calitate de concesionar sediul sucursalei și o stație de distribuție, întrucât acestea sunt construcții noi autorizate potrivit legii, după intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001, ceea ce fac incidente dispozițiunile art. 10 alin. (3) și (4) din lege. Instanța de trimitere nu a avut în vedere o corectă aplicare a art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 în privința construcțiilor edificate anterior Legii nr. 10/2001, în condițiile în care intimatele nu au probat că edificarea construcțiilor a fost autorizată în condițiile legii și a abdicat de la statuările deciziei de casare referitoare la regimul juridic al imobilelor la data intrării în vigoare a legii.

Faptul că terenul face parte din domeniul public al municipiului nu constituie un impediment în restituirea acestuia în natură, de vreme ce imobilul a trecut nelegal în acest domeniu, nefiind în proprietatea ci numai în administrarea municipiului. Sintetizând motivele de recurs în limitele conferite, potrivit art. 315 C. proc. civ., de decizia 2059 din 27 martie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, se constată următoarele: Terenul deținut de Primăria Tg. Jiu la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, a fost concesionat către S.N.P. P. SA, sucursala P.C. Gorj, prin contractul de concesionare nr. 7/5693/2002. Faptul că terenul a fost concesionat nu constituie un impediment pentru restituirea lui în natură, sub forma măsurilor reparatorii, către adevăratul proprietar, persoana îndreptățită, aceasta fiind în măsură să se substituie statului sau entității concedente în temeiul art. 14 din Legea nr. 10/2001 și să renegocieze contractul.

Condiția esențială pentru incidența art. 14 este aceea ca terenul să fie liber de construcții în sensul art. 10 alin. (2) din lege și să fie susceptibil de restituire în natură. În cauză raportul de expertiză topo efectuat a concluzionat că la data apariției Legii nr. 10/2001, pe terenul de 1443 mp aflat în domeniul public al municipiului Tg. Jiu se află o construcție „Castelul de Apă” edificat în 1944 – constând dintr-o clădire de 225 mp și o împrejmuire de 106 mp – referitor la care nu au fost găsite date privind autorizarea sau neautorizarea acestuia. S.N.P. P. a concesionat terenul de 1443 mp la 25 martie 2002 în vederea consolidării construcției existente „Castelul de Apă” și edificării unei stații de distribuție produse petroliere pentru care a solicitat și obținut autorizația de construire nr. 565 din 21 august 2002. Din terenul concesionat de Primăria Tg.

Jiu, suprafața de 1324 mp este ocupată de castelul de apă existent și stația de distribuție a produselor petroliere. Diferența de teren până la 3543 mp, este ocupată de cei 400 mp proprietatea P.C., suprafața de 232 mp este ocupată fără titlu de P.C., fiind atribuită în natură reclamantei, suprafața de 797 mp teren este afectată utilităților publice (străzi, trotuare) iar suprafața de 790 mp teren, ocupată de parcarea auto și spațiul verde, se află în domeniul public al municipiului. Așadar în cauză, întreaga suprafață de teren de 3543 mp revendicată de reclamantă împreună cu intervenienta S.D., decedată, în ale cărei drepturi s-au substituit moștenitorii, este ocupată de construcții edificate legal și de utilități publice în sensul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și a pct. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a legii, aprobate prin H.G.

nr. 250/2007, astfel că în cauză în mod corect instanța de apel a dispus acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent. Faptul că terenul revendicat face parțial parte din domeniul public – nu constituie un impediment pentru restituirea în natură, dacă el nu ar fi afectat utilităților publice (străzi, alei, parcări, spații verzi), destinație care exclude în viziunea Legii nr. 10/2001 și a normelor de aplicare a acesteia o atare modalitate de acordare a măsurilor reparatorii. În recurs reclamanta D.N. a invocat dispozițiunile art. 21 alin. (5) din lege privitoare la indisponibilizarea bunurilor nerestituite până la soluționarea procedurilor administrative sau după caz, judiciare, generate de Legea nr. 10/2001, interdicție prevăzută sub sancțiunea nulității absolute.

Este adevărat că textul de referință vizează și interdicția de concesionare, până la finalizarea procedurii administrative sau judiciare, dar în condițiile în care instanța nu a fost investită cu un capăt de acțiune în anularea contractului de concesiune, o atare nulitate nu putea fi examinată pe calea incidentală a apărării, în afară de faptul că în viziunea deciziei de casare cu trimitere a Înaltei Curți de Casație și Justiție și care este obligatorie potrivit art. 315 C. proc. civ., nu s-a pus în discuție acest aspect, astfel că, aparența de valabilitate a contractului își produce efectul. Față de cele arătate mai sus, se constată că motivele de recurs formulate de D.N. sunt nefondate, astfel că în cauză se va face aplicarea art. 312 C. proc.

civ., privind respingerea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta D.N. împotriva deciziei nr. 70 din 02 martie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie 2010.