ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2093/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2093/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra

cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 750

din 22decembrie 2006, Tribunalul Gorj a respins cererea formulată de D.N. în

temeiul Legii nr. 10/2001 în contradictoriu cu Primăria și primarul Tg. Jiu,

precum și cererea de intervenție formulată de G.D.

S-a reținut că prin

dispoziția nr. 1783 din 13 mai 2006 emisă de primarul Municipiului Tg. Jiu s-a

respins cererea notificatoarei de restituire în natură a terenului din Tg. Jiu,

întrucât acesta este afectat de utilități și a propus acordarea de despăgubiri

în cotă de ½ pentru terenul în suprafață de 2258 mp și construcțiile în

suprafață de 537,71 mp, deoarece acest imobil a fost solicitat alături de

reclamantă și de G.S., cel de-al doilea succesor al autorului N.S.

S-a constatat că reclamanta

a solicitat prin notificare o suprafață de teren de 2258 mp și nu 3543 mp cât

s-a identificat prin raportul de expertiză și care reprezintă cele trei

suprafețe de teren din cele trei acte de vânzare-cumpărare – și aceasta cu atât

mai mult cu cât intervenienta G.D. a arătat că dispoziția a fost corect emisă,

deoarece terenul este afectat de utilități, iar cu privire la terenul ce a

format obiectul contractului de vânzare-cumpărare din 07 mai 1924 există

autoritate de lucru judecat, întrucât prin sentința civilă nr. 4804 din 8 mai

1997 - a fost restituită suprafața de 400 mp intrată în circuitul civil, iar prin

contractul autentic din 29 septembrie 1997 - terenul a fost înstrăinat către SC

P.C. SRL.

La data de 19 mai 2006,

reclamanta și-a restrâns acțiunea, solicitând restituirea imobilului în cotă de

½ având în vedere și notificarea intervenientei.

De asemenea s-a reținut

potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, că suprafața de teren de

1324 mp este ocupat de S.N.P. P. SA, sucursala P.C. Gorj, în baza contractului

de concesionare 7/5696 din 25 martie 2002 încheiat de această societate

națională cu Primăria Tg. Jiu, că suprafața de 790 mp este ocupată de o parcare

auto și spațiu verde, iar suprafața de 797 mp este ocupată de străzi și

trotuare.

În consecință, instanța a

concluzionat că dispoziția primarului Tg. Jiu, contestată este legală,

respingând acțiunea reclamantei și cererea de intervenție ca fără obiect,

deoarece reclamanta și-a restrâns pretențiile la cota de ½, prin

recunoașterea calității numitei G.D. de moștenitoare a defunctului N.S.

Curtea de Apel Craiova,

secția civilă, prin decizia nr. 650 din 30 mai 2007 a admis apelul reclamantei D.N. împotriva sentinței nr. 750 din 22 decembrie 2006 a Tribunalului Gorj în contradictoriu cu primarul și Primăria Municipiului Tg. Jiu, pe care a

schimbat-o în parte, în sensul că a admis în parte contestația reclamantei D.N.

stabilind dreptul la măsuri reparatorii pentru acesta în cotă de ½ din

terenul de 3143 mp, din care 1339,5 despăgubiri, iar pentru 232 mp, teren

identificat prin raportul de expertiză și schița acestui raport, respectiv

terenul aflat în continuarea terenului de 400 mp înstrăinat către SC P.C. SRL prin

contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3809/1997 - a dispus

restituirea în natură către contestatoare.

Menținând restul dispoziției

Primarului și ale sentinței, în privința cererii de intervenție, primarul și

Primăria Tg. Jiu au fost obligați la 5400 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a decide astfel,

instanța a concluzionat că în condițiile în care reclamanta prin notificare nu

a operat o individualizare corectă a imobilului și în măsura în care prin

expertiză s-a constatat o suprafață mai mare a imobilului, dat fiind caracterul

reparatoriu al legii, trebuie avută în vedere întreaga suprafață reală a

imobilului solicitat.

În privința suprafeței de

232 mp restituită în natură, instanța a avut în vedere statuările sentinței

civile nr. 8083 din 20 decembrie 2005 a Judecătoriei Tg. Jiu, prin care a fost

respinsă acțiunea soților P., care solicitau să se constate că în realitate

terenul cumpărat în baza actului autentic de vânzare-cumpărare nr. 3809/1997

este în suprafață de 617,9 mp și nu de 400 mp. Cum acest teren de 232 mp ocupat

de soții P. este liber și s-a dovedit că aparține autorilor contestatoarei,

fiind identificat prin expertiză, în aplicarea art. 9 și art. 10 din Legea nr. 10/2001

s-a dispus restituirea acestuia în natură.

În ceea ce privește restul

terenului în suprafață de 1324 mp identificat prin raportul de expertiză,

acesta a fost concesionat S.N.P. și face parte din terenul de 1443 mp aferent

obiectivului „Castel de apă” conform inventarului domeniului public al

Municipiului Tg. Jiu, aprobat prin Hotărârea nr. 133 din 30 iulie 1999 al

Consiliului Local Tg. Jiu. Terenul în suprafață de 797 mp este afectat de

utilități, respectiv străzi și trotuare iar terenul în suprafață de 790 mp este

ocupat de parcarea auto și spațiul verde.

Instanța de apel a respins solicitarea

reclamantei de restituire a terenului pe un alt amplasament, cu motivarea

potrivit căreia în lipsa acordului entității investite cu soluționarea

notificării, a existenței unor astfel de terenuri în circuitul civil deținute

de autoritatea locală, acordarea unei atari măsuri reparatorii nu poate fi

dispusă direct de instanță.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, prin decizia nr. 2059 din 27 martie 2008, a admis recursul reclamantei D.N. împotriva deciziei nr. 650 din 30 mai 2007 a Curții de Apel Craiova, pe care a casat-o cu trimiterea cauzei spre rejudecare. Cât privește

recursul declarat de primarul și Primăria Municipiului Tg. Jiu, acesta a fost

respins.

Pentru a decide astfel,

instanța supremă a reținut că acordând reclamantei măsuri reparatorii pentru

terenul de 1339,5 mp, instanța de fond și apoi aceea de apel au dispus fără ca

situația de fapt să fie stabilită pe un probatoriu suficient și pertinent față

de susținerile reclamantei, în sensul că terenul în litigiu este liber și poate

fi restituit în natură.

Terenul în litigiu deținut

de Primăria Tg. Jiu la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 a fost

ulterior concesionat (25 martie 2001) către S.N.P. P. SA, sucursala P.C. Gorj,

prin contractul de concesiune nr. 7/5693/2002.

Raportul de expertiză

efectuat în cauză a constatat că pe terenul concesionat se află doar

construcția „Castelul cu Apă”, deși instanțele au reținut că acesta este

afectat de utilități publice și nu poate fi restituit în natură.

Împrejurarea că terenul

făcea parte din domeniul public al Municipiului Tg. Jiu la data intrării în

vigoare a Legii nr. 10/2001 nu-l exclude de la aplicarea dispozițiunilor

acestui act normativ, potrivit modificărilor aduse prin Legea nr. 247/2005.

Regimul juridic al

imobilului fiind reglementat prin Legea nr. 10/2001 și pentru a se stabili dacă

este posibilă restituirea sa în natură ori măsuri reparatorii prin echivalent,

s-a concluzionat în sensul necesității completării expertizei, pentru

evidențierea construcțiilor edificate pe terenul în litigiu la data intrării în

vigoare a Legii nr. 10/2001, când au fost edificate construcțiile aferente și

dacă acestea au fost autorizate în condițiile legii, dacă terenul este afectat

de servituți legale sau alte amenajări de utilitate publică și identificarea

acestora.

În măsura în care se va

stabili că terenul în litigiu nu poate fi restituit reclamantei, se impune

efectuarea de verificări privind existența unui teren liber la nivelul

municipiului Tg. Jiu pentru atribuirea în compensare.

Înalta Curte de Casație și

Justiție a respins recursul primarului și primăriei - prin care se critica

caracterul abuziv al preluării imobilului în litigiu, reținut de instanță -

deoarece sub acest aspect pârâții nu au declarat apel, astfel că o atare

critică exercitată

omisso media

, direct în recurs, nu poate fi supusă

analizării.

A fost respins și motivul de

recurs referitor la obligarea primarului și primăriei la plata cheltuielilor de

judecată către reclamantă, întrucât declanșarea demersului judiciar a fost

determinat de modalitatea de soluționare a notificării reclamantei cu privire

la restituirea în natură a terenului.

Curtea de Apel Craiova căreia

i-a fost înaintat dosarul, prin decizia nr. 2059 din 27 martie 2008, procedând

la rejudecarea cauzei, potrivit îndrumărilor date de Înalta Curte de Casație și

Justiție, a pronunțat decizia nr. 70 din 02 martie 2009 prin care a admis

apelul reclamantei D.N. și a schimbat în parte sentința nr. 750 din 22

decembrie 2006 a Tribunalului Gorj în sensul admiterii în parte a contestației

formulată de D.N. împotriva dispoziției nr. 1783/2006 emisă de Primarul

Municipiului Tg. Jiu și modificării parțiale a dispoziției, stabilind dreptul

la măsuri reparatorii în favoarea contestatoarei pentru cota de ½ din

suprafața de 3143 mp teren astfel.

Pentru suprafața de 232 mp

identificată prin expertiza M.G. instanța a dispus restituirea în natură către

contestatoare iar pentru suprafața de teren de 1339,5 mp care nu poate fi

restituită în natură, instanța a dispus acordarea măsurilor reparatorii prin

echivalent, respectiv despăgubiri în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005.

Instanța a menținut restul

dispoziției primarului precum și restul dispozițiilor sentinței cu privire la

cererea de intervenție.

S-a reținut în

considerentele deciziei din apel care a soluționat cauza potrivit celor

statuate prin decizia nr. 2059 din 27 martie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și cu respectarea dispozițiunilor art. 315 C. proc. civ.,

că terenul de 1443 mp din care face parte și terenul de 1324 mp a fost

concesionat de primărie S.N.P., sucursala P.C. Tg. Jiu, în baza contractului de

concesiune din 25 martie 2002. Terenul are edificată clădirea „Castel de Apă”

transformat în sediul S.N.P. și stația de distribuție carburanți – sucursala P.C.

Tg. Jiu, conform autorizației de construire nr. 565/2002. Tot din acest teren,

suprafața de 797 mp este afectată de utilități (străzi, alei și trotuare) iar

790 mp parcare auto și parțial spațiu verde, aflate pe domeniul public al

Municipiului Tg. Jiu.

Făcând aplicarea art. 10

alin. (2) din Legea nr. 10/2001, instanța de apel a concluzionat că terenul în

litigiu fiind ocupat de utilități publice nu poate fi restituit în natură,

reclamantei cuvenindu-i-se măsuri reparatorii prin echivalent, fiind irelevante

susținerile acesteia privitoare la nulitatea contractului de concesiune și

trecerea nelegală a terenului în domeniul public, deoarece sub acest aspect ea

nu a formulat un capăt de sesizare și investire a instanței, ci doar simple

apărări cu ocazia concluziilor puse la fond.

Și cererea subsidiară a

reclamantei de restituire a unei suprafețe echivalente de teren în schimb a

fost respinsă, deoarece în cauză nu exista nici o propunere a entității

deținătoare în acest sens, astfel că instanța nu poate dispune direct acordarea

unei atari măsuri reparatorii.

Împotriva deciziei nr. 70

din 02 martie 2009 a Curții de Apel Craiova, a declarat recurs D.N. invocând

mai multe aspecte de nelegalitate, încadrate în drept în dispozițiunile art. 304

pct. 7 și 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului se

arată că potrivit raportului de expertiză, suprafața de 1324 mp teren, în

legătură cu care a operat casarea cu trimitere a instanței de recurs, este

ocupat de clădirea „fostului Castel de Apă” construit în 1944, transformat în

sediul S.N.P. și Stația de distribuție carburanți, cu utilitățile aferente.

Suprafața de 797 mp afectată de utilități, străzi, alei, trotuare, aflate în

domeniul public și terenul în suprafață de 790 mp, parcare auto și spațiul

verde, nu fac parte din terenul de 1324 mp concesionat S.N.P. și nici nu fac

obiectul litigiului.

Existența contractului de

concesiune nu constituie un impediment pentru restituirea în natură a terenului

așa cum s-a reținut prin decizia instanței de apel, în condițiile în care prin

lege se instituie principiul priorității acordării măsurilor reparatorii, în

natură iar art. 14 din Legea nr. 10/2001, statuează că noul proprietar se va

subroga în drepturile statului sau persoanei juridice cedente cu renegocierea clauzelor

contractului.

Instanța a înfrânt în cauză și

dispozițiunile art. 21 alin. (5) din lege care sancționează cu nulitatea

absolută până la soluționarea procedurilor administrative sau judiciare

generate de lege, orice înstrăinare sau concesiune, asociație în participație,

locațiune, închiriere și subînchiriere a bunurilor imobile, terenuri și/sau

construcții notificate, potrivit procedurii acestei legi.

Eronat instanța a făcut

aplicarea art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 în privința terenului de 1324

mp, precizat mai sus, deși în cauză sunt incidente dispozițiunile art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001.

Or în cauză, pe terenul de

1324 mp nu există construcții nou edificate după preluarea abuzivă a acestuia

și până la apariția Legii nr. 10/2001 și nici nu este afectat de servituți legale

ori de amenajări de utilitate publică.

Nu constituie un impediment

pentru restituirea în natură a terenului faptul că S.N.P., sucursala Gorj, a

edificat în calitate de concesionar sediul sucursalei și o stație de

distribuție, întrucât acestea sunt construcții noi autorizate potrivit legii,

după intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001, ceea ce fac incidente

dispozițiunile art. 10 alin. (3) și (4) din lege.

Instanța de trimitere nu a

avut în vedere o corectă aplicare a art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 în

privința construcțiilor edificate anterior Legii nr. 10/2001, în condițiile în

care intimatele nu au probat că edificarea construcțiilor a fost autorizată în

condițiile legii și a abdicat de la statuările deciziei de casare referitoare

la regimul juridic al imobilelor la data intrării în vigoare a legii.

Faptul că terenul face parte

din domeniul public al municipiului nu constituie un impediment în restituirea

acestuia în natură, de vreme ce imobilul a trecut nelegal în acest domeniu,

nefiind în proprietatea ci numai în administrarea municipiului.

Sintetizând motivele de

recurs în limitele conferite, potrivit art. 315 C. proc. civ., de decizia 2059

din 27 martie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, se constată

următoarele:

Terenul deținut de Primăria

Tg. Jiu la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, a fost concesionat

către S.N.P. P. SA, sucursala P.C. Gorj, prin contractul de concesionare nr. 7/5693/2002.

Faptul că terenul a fost

concesionat nu constituie un impediment pentru restituirea lui în natură, sub

forma măsurilor reparatorii, către adevăratul proprietar, persoana

îndreptățită, aceasta fiind în măsură să se substituie statului sau entității

concedente în temeiul art. 14 din Legea nr. 10/2001 și să renegocieze

contractul. Condiția esențială pentru incidența art. 14 este aceea ca terenul

să fie liber de construcții în sensul art. 10 alin. (2) din lege și să fie

susceptibil de restituire în natură.

În cauză raportul de

expertiză topo efectuat a concluzionat că la data apariției Legii nr. 10/2001,

pe terenul de 1443 mp aflat în domeniul public al municipiului Tg. Jiu se află

o construcție „Castelul de Apă” edificat în 1944 – constând dintr-o clădire de

225 mp și o împrejmuire de 106 mp – referitor la care nu au fost găsite date

privind autorizarea sau neautorizarea acestuia.

S.N.P. P. a concesionat

terenul de 1443 mp la 25 martie 2002 în vederea consolidării construcției

existente „Castelul de Apă” și edificării unei stații de distribuție produse

petroliere pentru care a solicitat și obținut autorizația de construire nr. 565

din 21 august 2002.

Din terenul concesionat de

Primăria Tg. Jiu, suprafața de 1324 mp este ocupată de castelul de apă existent

și stația de distribuție a produselor petroliere.

Diferența de teren până la

3543 mp, este ocupată de cei 400 mp proprietatea P.C., suprafața de 232 mp este

ocupată fără titlu de P.C., fiind atribuită în natură reclamantei, suprafața de

797 mp teren este afectată utilităților publice (străzi, trotuare) iar suprafața

de 790 mp teren, ocupată de parcarea auto și spațiul verde, se află în domeniul

public al municipiului.

Așadar în cauză, întreaga

suprafață de teren de 3543 mp revendicată de reclamantă împreună cu

intervenienta S.D., decedată, în ale cărei drepturi s-au substituit

moștenitorii, este ocupată de construcții edificate legal și de utilități

publice în sensul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și a pct. 10.3 din

Normele metodologice de aplicare a legii, aprobate prin H.G. nr. 250/2007,

astfel că în cauză în mod corect instanța de apel a dispus acordarea măsurilor

reparatorii prin echivalent.

Faptul că terenul revendicat

face parțial parte din domeniul public – nu constituie un impediment pentru

restituirea în natură, dacă el nu ar fi afectat utilităților publice (străzi,

alei, parcări, spații verzi), destinație care exclude în viziunea Legii nr. 10/2001

și a normelor de aplicare a acesteia o atare modalitate de acordare a măsurilor

reparatorii.

În recurs reclamanta D.N. a

invocat dispozițiunile art. 21 alin. (5) din lege privitoare la

indisponibilizarea bunurilor nerestituite până la soluționarea procedurilor

administrative sau după caz, judiciare, generate de Legea nr. 10/2001,

interdicție prevăzută sub sancțiunea nulității absolute.

Este adevărat că textul de

referință vizează și interdicția de concesionare, până la finalizarea

procedurii administrative sau judiciare, dar în condițiile în care instanța nu

a fost investită cu un capăt de acțiune în anularea contractului de concesiune,

o atare nulitate nu putea fi examinată pe calea incidentală a apărării, în

afară de faptul că în viziunea deciziei de casare cu trimitere a Înaltei Curți

de Casație și Justiție și care este obligatorie potrivit art. 315 C. proc. civ.,

nu s-a pus în discuție acest aspect, astfel că, aparența de valabilitate a

contractului își produce efectul.

Față de cele arătate mai

sus, se constată că motivele de recurs formulate de D.N. sunt nefondate, astfel

că în cauză se va face aplicarea art. 312 C. proc. civ., privind respingerea

recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamanta D.N. împotriva deciziei nr. 70 din 02 martie 2009

a Curții de Apel Craiova, secția civilă și pentru cauze cu minori și de

familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie 2010.