Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 06.05.2010
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2783/2010

HOTĂRÂRE
06.05.2010
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2783/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 2541 pe rolul Tribunalului Gorj, reclamanții P.G. și P.C. au solicitat ca, prin sentința ce se va pronunța în contradictoriu cu pârâta Primăria municipiului Târgu Jiu, să se dispună retrocedarea suprafeței de 460 mp, situată în Tg. Jiu. In motivarea acțiunii, reclamanții au susținut că autorul R.S., care a fost moștenit de R.I., a fost proprietarul suprafeței în litigiu, dobândită în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat în 4 iunie 1973 de la P.A. și că, în baza Decretului nr. 20 din 3 aprilie 1974, lui R.S. i-a fost expropriată suprafața de 471, dar că acest decret nu și-a produs efectele, întrucât nu s-a realizat utilitatea publică și nici nu au fost despăgubiți.

După mai multe cicluri procesuale, prin sentința civilă nr. 696 din 12 decembrie 2006, Tribunalul Gorj a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții P.G. și P.C. împotriva pârâților Primăria municipiului Târgu-Jiu și Consiliul local Târgu Jiu și în contradictoriu cu moștenitorii R.M. și R.S.; a admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de Asociația de proprietari nr. 72 Tg. Jiu și a obligat pe pârâți să retrocedeze reclamanților suprafața de 347 mp, situată în Tg. Jiu, având configurația din schița la raportul de expertiză întocmit de expert C.D., notată cu X.l și vecini N – K.I., E - Aleea de acces la blocul nr. 6, Sud – S.S. și drumul public Zona Blocuri, V – B.V. (fost rest proprietate reclamanți).

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că din terenul expropriat nu este afectată de utilități suprafața de 347 mp, menționată în schița anexă a raportului de expertiză. Î mpotriva sentinței civile nr. 696 din 12 decembrie 2006 a Tribunalului Gorj au declarat apel reclamanții P.G., P.C., reclamanții-moștenitori R.I. și R.M., iar pârâții Primăria municipiului Târgu Jiu și Consiliul local Târgu-Jiu au formulat cerere de aderare la apel, solicitând admiterea acțiunii doar față de moștenitorii R.M. și R.I. Prin motivele de apel formulate, reclamanții au criticat sentința atât în privința soluționării cererii de aținere formulată de judecătorul ce a soluționat cauza pe fond, cât și în privința judecării fondului cauzei.

S-a susținut că judecătorul s-a mai pronunțat asupra cauzei, nemaiputând lua parte la o nouă judecată. In privința soluționării fondului, s-a susținut că instanța a interpretat și a aplicat greșit dispozițiile Legii nr. 33/1994, analizând greșit probele administrate, în condițiile în care terenul în litigiu în suprafață de 460 mp nu a fost folosit în scopul pentru care s-a expropriat, nefiind afectat de utilități publice, cu atât mai mult cu cât terenul este înscris în Cartea Funciară în baza contractului încheiat de reclamanți în anul 1995, fiind plătind impozitul aferent, fără a se fi primit vreo despăgubire la data exproprierii. S-a criticat sentința și sub aspectul soluționării, cererii de intervenție în interes propriu, formulată de Asociația de Proprietari Tg Jiu.

In motivarea cererii de aderare la apel formulată de pârâții Primăria municipiului Tg. Jiu și Consiliul local al municipiului Târgu-Jiu, s-a susținut că singurele persoane îndreptățite a formula acțiunea sunt moștenitorii expropriatului R.S. S-a arătat, pe de o parte ca decretul de expropriere și-a atins scopul în condițiile în care în zonă s-au realizat obiectivele pentru care a fost emis, iar pe de altă parte, s-a evidențiat că reclamanții nu au făcut dovada că ar fi titularii unui drept de a promova vreo acțiune. Prin decizia civilă nr. 627 din 23 mai 2007 a Curții de Apel Craiova, s-au admis apelurile declarate de reclamanții P.G., P.C., reclamanții moștenitori R.I., R.M. și cererea de aderare la apel formulată de pârâții Primăria municipiului Târgu-Jiu și Consiliul local Târgu Jiu împotriva sentinței civile nr. 696 din 12 decembrie 2006 a Tribunalului Gorj, a fost desființată sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Gorj.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Referitor la incompatibilitatea judecătorului în soluționarea fondului, în mod corect s-a respins cererea de abținere în condițiile în care prin sentința civilă nr. 554 din 11 octombrie 2005 s-a soluționat cauza pe excepție. Retrocedarea se poate realiza și pe cale amiabilă, avându-se în vedere acordul pârâților privind retrocedarea suprafeței de teren menționată către moștenitorii persoanelor expropriate, însă numai în baza unei cereri formulată de persoanele îndreptățite prevăzute de lege, aspect necercetat de instanță în rejudecare. Judecătoria Târgu-Jiu nu a cercetat dacă decizia nr. 2027 din 24 iunie 2004 a Curții de Apel Craiova a rămas irevocabilă sau a fost modificată.

Î mpotriva deciziei civile nr. 407 din 16 decembrie 2008 a Curții de Apel Craiova au declarat recurs reclamanții P.G., P.C., R.M. și R.I., invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând, în esență, următoarele: Terenul nu a fost și nu este afectat de utilități publice. In mod nelegal instanța de apel a admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de Asociația de Proprietari nr. 79 din Târgu-Jiu, deoarece intervenienta nu și-a apărat niciun drept și nu a solicitat nimic. Recursul este nefondat.

Astfel, se constată că în mod corect a reținut instanța de apel că în speță nu este întrunită condiția impusă de dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, potrivit cărora dacă bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate în termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, iar lucrările nu au fost începute, foștii proprietari pot să ceară retrocedarea lor, dacă nu s-a făcut o nouă declarare de utilitate publică.

Față de concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză și ale procesului-verbal încheiat cu prilejul cercetării locale, din care rezultă că o parte din terenul solicitat nu reprezintă un teren liber, ci este afectat de amenajări de utilitate publică aferente cartierului de locuințe edificat în vederea realizării scopului exproprierii, în mod legal s-a stabilit că a fost realizat scopul exproprierii, fiind imposibil să se restituie întreaga suprafață cât timp amenajarea actuală a accesului în blocurile de locuințe și a spațiului ce deservește unitățile locative nu poate fi dislocată din ansamblul edilitar al zonei fără a fi afectată funcționalitatea acesteia. Așa cum a reținut instanța de apel, raporturile de drept material au fost stabilite între expropriator, în speță unitatea administrativ teritorială, conform art. 12 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 și expropriat, adică persoana care deținea imobilul în proprietate la data exproprierii.

Transmisiunea intervenită ulterior, în anul 1995, între foștii proprietari și reclamanții P. nu poate fi opusă expropriatorului, care nu poate fi obligat să restituie imobilul unei persoane cu care la data exproprierii nu avea stabilit un raport juridic. Referitor la susținerea potrivit căreia în mod nelegal instanța de apel a admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de Asociația de Proprietari nr. 72 Tg.Jiu, se constată că nici aceasta nu se justifică, întrucât din raportul de expertiză și procesul verbal de cercetare locală rezultă că, din totalul suprafeței de teren expropriate, suprafața de teren de 76 mp - notată cu X.2, precum și suprafața de teren de 29 mp-notată cu X.3 sunt ocupate de utilitățile blocurilor de locuințe nr. 6 și 8 și reprezintă terenul betonat aferent spațiului dintre blocuri cu destinația de parcare, terenul ocupat de aleea de acces la bl.

nr. 6, spațiul verde din spatele bl. nr. 6 și o porțiune dintr-un garaj. Astfel fiind, constatându-se neincidența motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și va respinge recursul ca nefondat. PENTRU

ÎN

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții P.G., P.C., R.M. și R.I. împotriva deciziei civile nr. 407 din 16 decembrie 2008 a Curții de Apel Craiova. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 mai 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2015-05-21
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1356/2015
Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată inițial pe roiul Judecătoriei Târgu Jiu la 16 martie 2005 și declinată ulterior spre competentă soluționare Tribunalului Gorj, reclamanții P.G. și P.C. au solicitat ca,
ÎCCJ 2008-04-08
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2321/2008
Deliberând, asupra recursului de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele: Tribunalul Gorj, secția civilă, prin sentința nr. 554 din 11 octombrie 2005, a respins acțiunea formulată de reclamanții P.G. și P.C., împotr
ÎCCJ 2010-03-25
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2093/2010
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 750 din 22decembrie 2006, Tribunalul Gorj a respins cererea formulată de D.N. în temeiul Legii nr. 10/2001 în contradictoriu cu Primăria și primarul Tg. Jiu, precum și ce
ÎCCJ 2010-11-24
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6287/2010
ului Român, fiind respinsă acțiunea față de acești pârâți. A fost admisă, în parte, acțiunea precizată formulată de reclamante față de pârâții Primăria municipiului Tg-Jiu, Primarul municipiul Tg-Jiu, Consiliul Local Tg-Jiu și B. SA - Sucur
ÎCCJ 2010-02-23
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1124/2010
Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Gorj, secția civilă, la 26 aprilie 2006, reclamanta C.M.A. a chemat în judecată pe pârâtul C.F., în calitate de
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă