Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.04.2008
casat

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2321/2008

HOTĂRÂRE
08.04.2008
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2321/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Deliberând, asupra recursului de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele: Tribunalul Gorj, secția civilă, prin sentința nr. 554 din 11 octombrie 2005, a respins acțiunea formulată de reclamanții P.G. și P.C., împotriva pârâților Primăria Municipiului Târgu-Jiu și Consiliul Local Târgu-Jiu, pentru lipsa calității procesuale active cu motivarea că față de dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 calitate procesuală au numai moștenitorii proprietarului de la care a fost expropriat terenul. Curtea de Apel Craiova, secția civilă, prin decizia nr. 89 din 31 ianuarie 2006, a admis apelul declarat de reclamanți, a desființat sentința nr. 554/2005 și a trimis cauza spre rejudecare cu motivarea că tribunalul a omis analizarea petitului principal, exproprierea, impunându-se introducerea în cauză și citarea persoanelor expropriate, pentru ca hotărârea să le fie opozabilă.

În rejudecare, Tribunalul, prin sentința nr. 696 din 12 decembrie 2006, a admis în parte cererea formulată în contradictorii și cu moștenitorii R.M. și R.I.; a admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de Asociația de proprietari Târgu-Jiu și a obligat pe pârâți să retrocedeze reclamanților suprafața de 347 mp situată în Târgu-Jiu, având configurația din schița la raportul de expertiză, notată cu X.1 și vecini la N- K.I., E- Aleea de acces la blocul nr. 6, S- S.Ș. și V- B.V. Pentru a pronunța sentința arătată Tribunalul a reținut următoarea situație de fapt și de drept: Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1988/1995, R.M. și R.I. au înstrăinat reclamanților 460 mp din terenul ce a fost expropriat de la R.S.

în baza Decretului nr. 20/1974. Potrivit art. 35 din Legea nr. 33/1994, în situația în care imobilele expropriate nu au fost utilizate în scopul pentru care s-a dispus exproprierea, foști proprietari pot să ceară retrocedarea lor, dacă nu s-a făcut o nouă declarare de utilitate publică. Întrucât din raportul de expertiză efectuat în cauză rezultă că di terenul expropriat nu este afectată de utilități suprafața de 347 mp cererea formulată este întemeiată. Împotriva sentinței au declarat apel P.G., P.C., R.M. și R.I., formulând cerere de aderare la apel Primăria Municipiului Târgu-Jiu și Consiliul Local al Municipiului Târgu-Jiu.

Curtea de Apel Craiova, secția civilă, prin decizia nr. 627 din 23 mai 2007 a admis apelurile declarate și cererea de aderare la apel, a desființat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță cu motivarea că retrocedarea se poate face numai în baza unei cererii formulate de persoanele îndreptățite prevăzute de lege, aspect necercetat de instanță în rejudecare. De asemenea, se arată că nu s-au făcut probatorii cu privire la soluția pronunțată în recursul declarat împotriva deciziei nr. 2027 din 24 iunie 2004 a Curții de Apel Craiova privind recunoașterea dreptului de proprietate asupra aceleiași suprafețe de teren. Împotriva deciziei au declarat recurs Primăria Municipiului Târgu-Jiu și consiliul Local al Municipiului Târgu-Jiu criticând hotărârea pentru nelegalitate din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ, pentru considerentele ce succed: Trimiterea la dispozițiile Legii nr. 33/1994 nu are nici o relevanță pentru că, pe de o parte, exproprierea și-a atins scopul, iar pe de altă parte reclamanții nu au făcut nici o dovadă din care să rezulte că ar fi titularii vrunui drept de a promova o acțiune. Soluția ce trebuia pronunțată era aceea de modificare și nu de desființare. Prin întâmpinarea formulată de P.G., P.C., R.M. și R.I. se solicită respingerea recursului deoarece s-au făcut dovezi privind decretul de expropriere, precum și cele referitoare la interesul soților P. în formularea acțiunii, deoarece sunt dobândiri prin cumpărare a terenului în litigiu care a fost anterior expropriat. Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate Înalta Curte reține cele ce succed: Potrivit dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc.

civ., trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe poate avea loc doar în două cazuri și anume atunci când instanța a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părți care nu a fost legal citată. Ipotezele avute în vedere de art. 297 alin. (1) C. proc. civ. nu se regăsesc în cauza de față întrucât soluția adoptată de prima instanță a fost dată pe fondul pricinii, astfel cum rezultă din expunerea rezumată a hotărârilor pronunțate în cauză și cu respectarea dispozițiilor art. 85 C. proc. civ., potrivit cărora judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților.

Instanța de apel si-a motivat hotărârea de desființare a sentinței pe aspecte pe care nici unul dintre apelanți nu le-a invocat, de exemplu aspectele referitoare la rămânerea irevocabilă a deciziei nr. 2586/2004, ori cele referitoare la necercetarea de către prima instanță a aspectelor referitoare la acordul pârâților privind retrocedarea a suprafeței de teren menționate către moștenitori persoanelor expropriate. În schimb nu a arătat de ce reclamanți P., care nu sunt succesorii celui expropriat, au calitate procesuală activă, aspect invocat prin cererea de aderare la apel. La rândul lor, reclamanții au invocat în apel că scopul exproprierii nu a fost atins întrucât s-au construit alte imobile decât cele pentru care s-a dispus exproprierea.

Un alt motiv de apel s-a referit la greșita admitere a cererii de intervenție formulată de Asociația de Proprietari Târgu-Jiu. Cererea de aderare la apel nu a fost în nici un mod analizată. Rezultă astfel că, instanța de apel nu a analizat nici apelul și nici aderarea la apel, motiv pentru care recursul va fi admis, întrucât soluția ce trebuia pronunțată, urmare a analizării criticilor formulate, ar fi fost de modificare și nu de desființare. În atare situație cum instanța de apel a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ., recursul declarat va fi admis, iar decizia pronunțată va fi casată drept consecință cauza va fi trimisă spre rejudecarea apelului și aderări la apel la aceeași instanță.

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâții Primăria municipiului Târgu Jiu și Consiliul local al municipiului Târgu Jiu împotriva deciziei nr. 627 din 23 mai 2007 a Curții de Apel Craiova, secția civilă. Casează decizia și trimite cauza pentru rejudecarea apelului și a aderării la apel la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 aprilie 2008.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2015-05-21
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1356/2015
Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată inițial pe roiul Judecătoriei Târgu Jiu la 16 martie 2005 și declinată ulterior spre competentă soluționare Tribunalului Gorj, reclamanții P.G. și P.C. au solicitat ca,
ÎCCJ 2010-05-06
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2783/2010
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 2541 pe rolul Tribunalului Gorj, reclamanții P.G. și P.C. au solicitat ca, prin sentința ce se va pronunța în contradictoriu cu pârâta Primăria municipiului Târ
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 89/2006
propriate, pentru ca hotărârea să le fie opozabilă. În rejudecare, Tribunalul, prin sentința nr. 696/2006, a admis în parte cererea formulată în contradictoriu și cu moștenitorii R.M. și R.I. și a obligat pârâții să retrocedeze reclamanțilo
ÎCCJ 2005-04-25
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3319/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 27 august 2002, precizată ulterior, întemeiată pe dispozițiile Legii 10/2001, reclamanții P.C. și C.P. au chemat în judecată Pr
ÎCCJ 2008-05-26
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3337/2008
întemeiată. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut pe baza raportului de expertiză întocmit de expert M.A., că suprafața de 455 mp teren, expropriată prin Decretul nr. 425/1984 face parte din suprafața de 1250 mp, situat î
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă