ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3860/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 660 din 14 decembrie 2005 pronunțată în dosarul nr. 3399/2005, Tribunalul Gorj, secția civilă, a respins contestația formulate de reclamantele T.L., P.V.E. și M.L.F.V.L. (născută P.E.O.) împotriva dispoziției nr. 28 din 30 ianuarie 2004 emise de PRIMARUL COMUNEI SĂCELU, jud. Gorj, cu motivarea că nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 10/2001, deoarece nu este îndeplinită cerința din art. 2 pct. 1 lit. c) din lege, anume să se fi admis acțiunea în anulare sau în constatarea nulității absolute a actului de donație în favoarea statului.

Prin decizia civilă nr. 334 din 18 aprilie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. 759/2006, apelurile reclamanților au fost admise, a fost desființată hotărârea primei instanțe și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, constatându-se că imobilul teren și construcții care a făcut obiectul donației, despre care a făcut vorbire Tribunalul, este diferit de cel solicitat prin notificări. Astfel, donația se referă la o casă de locuit și terenul învecinat cu școala și șoseaua, iar notificările - la construcții cu destinația moară și dependințe.

Cauza a fost reînregistrată la Tribunalul Gorj, instanță care, prin sentința nr. 26 din 11 februarie 2009, a admis în parte contestația, a dispus anularea dispoziției nr. 28 din 30 ianuarie 2004 a Primarului comunei Săcelu și restituirea în natură a terenurilor, după cum urmează: - teren în suprafață de 1075 mp cu categoria de folosință pășune deținut de Primăria Săcelu, liber (identificat în raportul de expertiză în schița anexă nr. 1); - teren în suprafață de 15251 mp ( schița anexă 1 la raportul de expertiză), fără construcții; - teren în suprafață de 517 mp; - teren în suprafață de 467 mp ( schița nr. 2); - teren în suprafață de 371 mp; - teren în suprafață de 1715 mp ( schița nr. 2 din raport ); - teren în suprafață de 1167 mp; - teren în suprafață de 1468 mp; - teren în suprafață de 2046 mp (schița nr. 2 din raport); - teren în suprafață de 2123 mp; - teren în suprafață de 3557 mp; - teren în suprafață de 3122 mp (schița anexă 2 raport expertiză); - teren în suprafață de 1178 mp (teren parc primărie) - schiță anexă 3 la raport); - teren în suprafață de 1460 mp (schiță anexă 4 la raport); - terenul în suprafață de 900 mp cu moara (S 1); - terenul cu brutărie în suprafață de 679 mp (S2); - terenul în suprafață de 924 mp (S 3); - terenul în suprafață de 259 mp (S 4); - terenul în suprafață de 265 mp (S 5); - terenul în suprafață de 319 mp (S 8);

- terenul în suprafață de 431 mp (S 9); - terenul în suprafață de 1045 mp (S 10); - terenul în suprafață de 1690 mp (S 11); - terenul în suprafață de 4807 mp (S 12). Pentru a se pronunța astfel s-au avut în vedere probele administrate, precum și dispozițiile art. 9 din Legea nr. 10/2001, reținându-se că reclamantele sunt îndreptățite la restituirea în natură a suprafețelor de teren preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent. Tribunalul, având în vedere decizia de casare nr. 334/2006 a Curții de Apel Craiova, a reținut că obiectul contestației asupra căreia trebuie să se pronunțe este anularea dispoziției nr. 28 din 30 ianuarie 2004 a Primarului comunei Săcelu, prin care s-au respins notificările din dosarul nr. 103 din 23 septembrie 2001 și din dosarul 135 din 5 februarie 2002. Obiectul acestor notificări îl constituie suprafața de 20000 mp teren situat la R. de apa Blahnița învecinat la N - fosta proprietate Gh.T.

și la S - fosta proprietate O.S., precum și terenul și clădirile ce au avut ca destinație moară și joagăr și cuptorul de pâine până la casele lui I.S. Identificarea terenului s-a realizat pe baza expertizei de specialitate efectuate în cauză de expert C.D., precum și a cercetării la fața locului de către instanță. S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 10/2001, pe baza cărora s-a dispus restituirea în natură a terenurilor. Apelul declarat de către Primarul comunei Săcelu împotriva sentinței menționate a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 195 din 23 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Pentru a pronunța această decizie, s-a arătat că, în mod corect, prima instanță a făcut aplicarea prevederilor art. 9 din Legea nr. 10/2001, în condițiile în care art. 1 alin. (1) și art. 7 instituie principiul prevalentei restituirii în natură a bunurilor preluate abuziv, acordarea celorlalte măsuri reparatorii operând numai în cazul în care această măsură nu este posibilă sau este înlăturată expres de la aplicare.

Reclamantele au făcut dovada că suprafețele de teren pentru care s-a dispus restituirea în natură au aparținut în proprietate autorului acestora, S.S.S.(zis B.), căruia prin sentința civilă nr. 78 din 30 ianuarie 1924 i s-a recunoscut dreptul la jumătate din averea supusă partajului, în concurs cu O.S., tranzacția fiind consemnată prin sentința civilă nr. 59 din 29 februarie 1927. Actele de stare civilă depuse la dosar atestă calitatea de moștenitoare a reclamantelor, tribunalul reținând întemeiat calitatea reclamantelor de persoane îndreptățite la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, aspect, de altfel, necontestat de către apelantul pârât Primarul comunei Săcelu. Expertiza tehnică administrată în cauză, care s-a efectuat și în prezența reprezentanților Primăriei Săcelu, a identificat toate imobilele aparținând autorului reclamantelor, evidențiind pe cele libere și care pot fi restituite în natură, în conformitate cu prevederile legii.

Au fost înlăturate criticile din apel referitoare la faptul că o parte din terenurile cu privire la care s-a dispus restituirea în natură ar aparține altor persoane sau domeniului public, în condițiile în care nu s-au depus dovezi în acest sens, nefiind formulate nici obiecțiuni la raportul de expertiză întocmit în dosarul de fond. S-a apreciat ca irelevante susținerile din cererea de apel referitoare la completarea probelor administrate de prima instanță, în condițiile în care apelantul nu s-a prezentat la nici unul din termenele de judecată pentru a preciza dacă solicită încuviințarea și administrarea în completare a probelor, în cererea de apel nefiind menționate probele ce se solicită și nici împrejurările pe care înțelege apelantul să le dovedească prin aceste probe, instanța apreciind ca fiind suficiente probele administrate în fața instanței de fond.

Împotriva deciziei menționate, a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art. 304 pct. 5 și 7 C. proc. civ. și susținând, în esență, următoarele: 1. Judecata s-a făcut fără conceptarea și citarea legală a pârâților, atât la administrarea probelor, cât și la dezbaterea fondului, precum și în lipsa persoanelor cu ca­litate procesuală pasivă raportat la obiectul litigiului; acestea nu au fost părți în dosar, nu li s-a comunicat cererea de chemare în jude­cată și nu și-au putut formula si susține apărarea. Astfel, au fost încălcate formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. 2. Instanța a pro­cedat la soluționarea procesului fără a intra în reala cercetare a fondului cauzei.

Astfel, nu s-a verificat nici unul din următoarele aspecte de fapt și de drept: - îndeplinirea de către petente ori de către autorul lor a procedurii administrative prealabile (notificarea, conținutul acesteia, termenul formulării și modalitatea de comunicare); - calitatea de persoane îndreptățite la masurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/200l, respectiv calitatea de proprietari ai autorilor petentelor pentru imobilele pretinse, calitatea de moștenitoare a petentelor; - data și modul în care imobilele ar fi ieșit din patrimoniul autorilor pentru a se stabili daca fac ori nu obiectul Legii nr. 10/2001; - identificarea certă și actuală a imobilelor pretinse pe baza actelor depuse de petente; - starea actuală a imobilelor pretinse (libere ori nu, des­ființate ori existente), regimul juridic al acestora, afectarea totală ori parțială unui interes ori unei utilități publice.

S-a susținut că decizia este complet nemotivată cu privire la aceste aspecte de fapt si de drept. În plus, instanța de apel nu arată care este conținutul probelor administrate, care sunt probele pe care le reține ori le înlătură și pentru care considerente, folosind formulări generice; în motivare, s-au preluat și reprodus simple afirmații ale petentelor ori greșite inter­pretări ale conținutului actelor invocate de acestea, fără a enumera măcar actele solicitate de instanță în urma cercetării la fața locului și depuse de pârât. Instanța de apel nu a verificat stabilirea situației de fapt și corecta aplicare a legii de către prima instanță, contrar obligațiilor ce-i revin și rolului activ de care se impunea să dea dovadă, motivele de ordine publica putând fi invocate și din oficiu.

În aceste condiții, controlul judiciar nu se poate exercita de către instanța de recurs, în lipsa unei argumen­tări care să demonstreze modul în care și-a format convingerea instanța de apel pentru a adopta soluția pronunțată. Recurentul a susținut că aceste neregularități sunt valabile și pentru hotărârea primei instanțe, astfel încât se impune casarea ambelor hotărâri de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, urmând ca judecata să fie reluată de la primul act procedural. În cursul judecării recursului, au fost încuviințate în principiu cererile de intervenție voluntară formulate de numiții J.C.M., J.G.A., J.F. și J.E., drept cereri de intervenție accesorie, întrucât nu se tinde la valorificarea unui drept propriu, ci la respingerea pretențiilor intimatelor-reclamante, întocmai ca recurentul-pârât, cereri admisibile în faza recursului în temeiul art. 51 C. proc.

civ. Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, Înalta Curte constată următoarele: 1. Critica privind nelegala citare a pârâtului în cursul judecării apelului este nefondată, în condițiile în care au fost respectate dispozițiile art. 85 C. proc. civ., la dosar regăsindu-se dovezile de îndeplinire a procedurii de citare cu pârâtul pentru toate cele trei termene de judecată fixate în cauză (file 9, 11 și 19 dosar apel). În ceea ce privește cadrul procesual al judecării apelului, din punctul de vedere al părților ce au figurat în cauză, se constată că acesta a respectat în totalitate cadrul judecății în primă instanță, astfel cum a fost conturat în raport de obiectul învestirii instanței, respectiv contestație împotriva dispoziției nr. 28 din 30 ianuarie 2004 emise de către Primarul comunei Săcelu în baza Legii nr. 10/2001.

Calitatea de părți în proces revine persoanelor implicate în procedura administrativă, respectiv titularilor notificării – contestatoarele din cauză – și entitatea ce a emis dispoziția contestată, respectiv Primarul comunei Săcelu, corect citat în cauză ca având calitate procesuală pasivă în raport de obiectul învestirii instanței, fiind, astfel, respectat principiul disponibilității ce guvernează procesul civil. Împrejurarea că imobilele ce constituie obiect al notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001 sau, cel puțin, o parte dintre acestea, nu figurează în patrimoniul unității administrativ – teritoriale a comunei, pentru a putea dispune de acestea în temeiul legii speciale, interesează fondul dreptului dedus judecății, implicit existența vreunei obligații în sarcina pârâtului din cauză în legătură cu diferitele măsuri reparatorii, fără a afecta cadrul procesual stabilit în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, după cum s-a arătat anterior.

În consecință, vor fi înlăturate criticile recurentului pe aspectul nelegalei citări și a cadrului procesual subiectiv fixat în cauză, nefiind întrunit cazul de casare descris de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. 2. În ceea ce privește modul de argumentare a deciziei recurate, Înalta Curte reține următoarele: Motivele de apel ale pârâtului Primarul comunei Săcelu, chiar dacă formulate sumar și generic, fără trimiteri precise la mijloacele de probă administrate, anunțând o dezvoltare a criticilor care nu a mai fost concepută, conțin, totuși, suficiente elemente pentru a permite controlul judiciar de legalitate și temeinicie al hotărârii primei instanțe.

Astfel, s-a susținut că situația juridică a suprafețelor de teren restituite în natură reclamantelor nu a fost pe deplin lămurită, în condițiile în care o parte dintre acestea este deținută cu titlu legal de alte persoane decât autoritatea administrativă locală, iar o parte este în domeniul public, fiind necesară completarea probatoriilor administrate. Instanța de apel ar fi trebuit să verifice aprecierea primei instanțe situația de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, prin prisma celor arătate în motivele de apel și în raport de probatoriul administrat, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză, instanța limitându-se a înlătura susținerile apelantului - pârât ca nedovedite.

Or, în măsura în care se pretinde că imobilul ce face obiectul notificării aparține altor persoane decât celei indicate drept unitate deținătoare în sensul Legii nr. 10/2001, instanța are ea însăși obligația să procedeze la verificarea situației juridice a imobilului în litigiu, independent de obligația procesuală a unei părți în proces de a-și proba pretențiile și apărările, pentru a se asigura că, dând satisfacție pretențiilor persoanei îndreptățite, nu afectează drepturile altor persoane asupra bunului și, totodată, că pronunță o hotărâre legală, susceptibilă de a fi pusă în executare, fără a genera alte conflicte.

Astfel, instanța de apel trebuia să procedeze în cauză la evaluarea probatoriului administrat pe aspectul deținerii suprafețelor de teren restituite și, dacă era necesară suplimentarea acestuia, să solicite informații privind situația juridică de la autoritățile publice sau de la orice altă persoană, procedând, dacă este cazul, la aplicarea unei amenzi judiciare, în condițiile art. 108 1 alin. (1) pct. 2 lit. f) C. proc. civ., pentru refuzul sau omisiunea unei autorități de a comunica la cererea instanței, la termenul fixat în acest scop, datele care rezultă din actele și evidențele ei.

Dacă ar fi procedat în acest fel, ar fi constatat că, într-o altă cauză, s-a pronunțat o hotărâre judecătorească rămasă irevocabilă prin care s-a dispus restituirea în natură în favoarea altor persoane a nu mai puțin de 9 suprafețe dintre cele restituite reclamantelor în cauza de față, iar pentru alte 4 suprafețe dintre cele revendicate de aceleași reclamante, în baza Legii nr. 18/1991, s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea altor proprietari. Astfel, prin decizia nr. 100 din 1 februarie 2006 pronunțată în dosarul nr. 9292/1/2006 de Curtea de Apel Craiova, secția civilă, (file 85 – 91 dosar rejudecare Tribunalul Gorj), irevocabilă prin decizia nr. 7605 din 9 noiembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a dispus restituirea în natură a mai multor terenuri către moștenitorii celor doi fii ai numitului S.S.

(B.), respectiv C.I. și O.I., succesorii lui S.S. – fiul și J.M. și E., succesorii lui S.I. Aceste terenuri se suprapun în mare măsură cu cele solicitate – și restituite - în prezenta cauză, fiind restituite în ambele cauze suprafețele de 15.251 mp, de 517 mp, cea de 467 mp, de 1468 mp, de 2046 mp, 2123 mp, 3557 mp, 3122 mp și 1178 mp, astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză topografică întocmit în cauză de către expert C.D., același cu cel care a efectuat expertiza cu același obiect și în dosarul finalizat prin pronunțarea deciziei de evocare a fondului nr. 100 din 1 februarie 2006, formulând constatări, schițe și concluzii similare în ambele cauze. De asemenea, în cuprinsul respectivei decizii se menționează, după verificarea situației juridice a terenurilor solicitate de moștenitorii lui S.S.

(B.), că alte 4 suprafețe - care au fost restituite în prezenta cauză – au făcut obiectul legilor fondului funciar, eliberându-se titluri de proprietate în favoarea altor persoane (acesta fiind și motivul pentru care nu s-a dispus restituirea și în cealaltă cauză), respectiv: suprafața de 1715 mp, care fusese înstrăinată de S.S. în anul 1957; suprafețele de 1167 mp și 371 mp, reconstituite lui M.D. și suprafața de 1075 mp, reconstituită lui S.I. Înscrisuri în acest sens au fost depuse de către reprezentantul pârâtului la termenul din 18 aprilie 2007, în faza judecății în primă instanță. Motivul pentru care aceleași terenuri au fost solicitate de reclamanți diferiți, prin notificări distincte, soluționate prin dispoziții administrative diferite - atât de către Primarul comunei Săcelu, cât și de alți deținători (S.N.L.O.

SA Tg. Jiu, SC C.H.G., care au figurat ca pârâți în cealaltă cauză) – este acela că terenurile au aparținut în indiviziune și în cote egale fraților S.S. (B.) și O.S. (căsătorită P.). Astfel, o parte a fost dobândită prin cumpărare de către cei doi contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 462/1923 și transcris sub nr. 2496/1923, menționat în sentința civilă nr. 78 din 30 ianuarie 1924 a Tribunalului Gorj, secția a II-a, iar cealaltă - pe cale succesorală, de la mama acestora, S.S., după cum rezultă din sentința civilă nr. 59 din 21 februarie 1927 a aceleiași instanțe, prin care se ia act de tranzacția coproprietarilor. În prezenta cauză, instanța de apel ar fi trebuit să cerceteze toate aceste mijloace de probă administrate de către pârât și să evalueze puterea doveditoare a acestora în speță, ceea ce nu s-a întâmplat, cu consecința stabilirii insuficiente a situației de fapt.

Această constatare se impune cu atât mai mult cu cât instanța de apel a pornit chiar de la o premisă greșită, aceea că reclamantele din prezenta cauză ar pretinde vocația la măsuri reparatorii prin prisma calității de moștenitoare de pe urma lui S.S. (B.). În realitate, acestea au susținut și dovedit că descind pe linia O.S.: reclamantele P.V.E. și T.L. sunt fiicele nepotului acestei autoare (P.T.I., fiul F.P., născută din căsătoria O.P.), totodată, moștenitoare ale unui alt fiu al autoarei, R.P., în timp ce reclamanta M.L.F.V.L. este fiica celui de-al treilea fiu al aceleiași autoare, respectiv M.P. În aceste condiții, se constată că modul de argumentare a soluției, criticată de recurent, reflectă o insuficientă evaluare a probelor administrate și stabilirea necorespunzătoare a situației de fapt.

Art. 314 C. proc. civ. impune casarea deciziei de către Înalta Curte în situațiile în care situația de fapt nu rezultă cu certitudine, nefiind posibilă evaluarea modului de aplicare a legii de către instanța de apel. Pe acest temei, urmează ca recursul să fie admis, cu consecința casării deciziei de apel și trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Nu se impune desființarea și a hotărârii primei instanțe, astfel cum se solicită prin motivele de recurs, întrucât nu sunt întrunite cerințele art. 297 alin. (1) C. proc. civ. Chiar dacă neregularitățile expuse prin prezenta decizie se regăsesc și în sentința Tribunalului, nu se poate socoti că nu s-a intrat în cercetarea fondului, ci doar că situația de fapt nu este pe deplin clarificată.

Cu ocazia rejudecării, instanța de apel va soluționa cauza în raport de cele arătate în prezenta decizie cu privire la situația juridică a terenurilor, în raport de probele administrate, pentru a determina imobilele care se aflau în patrimoniul autoarei la momentul preluării abuzive de către stat (ceea ce impune stabilirea certă a acestui moment), posibilitatea stabilirii în sarcina pârâtului a vreunei obligații relative la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, precum și natura acestor măsuri, completându-se, dacă este necesar, probatoriile administrate.

Urmează a se avea în vedere și susținerile intervenienților din cererile de intervenție accesorie încuviințate în faza recursului, prin care se tinde la respingerea pretențiilor reclamantelor cu privire la imobilele ce au fost restituite în natură prin decizia nr. 100 din 1 februarie 2006 pronunțată în dosarul nr. 9292/1/2006 de Curtea de Apel Craiova, secția civilă, cereri a căror soartă juridică depinde de modul de soluționare a apelului declarat de către pârât. În consecință, Înalta Curte va admite recursul pârâtului și, în baza art. 314 C. proc. civ., va casa decizia și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Primarul comunei Săcelu împotriva deciziei nr. 195 din 23 iunie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la instanța de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 iunie 2010.