ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1440/2010

Asupra recursului civil de față; Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 18 aprilie 2005, S.F. a solicitat, în contradictoriu cu SC T.C.C. SA București, constatarea nulității absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M 10 nr. 0339 din 17 martie 2005, emis de Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului, obligarea pârâtei să-i lase în deplină și liniștită posesie terenul în suprafață de 535,6 mp identificat prin numărul cadastral 210 în C.F. 248 și rectificarea cărții funciare nr. 1672 întocmită de Biroul de Carte Funciară al Judecătoriei sector 1 București.

Prin încheierea din 13 septembrie 2005, Tribunalul București, secția a V a civilă, a scos cauza de pe rol și a înaintat-o spre soluționare Judecătoriei sector 1, față de dispozițiile art. II din Legea nr. 219/2005. Prin sentința civilă nr. 13013 din 13 septembrie 2006, Judecătoria sector 1 București a respins cererea de repunere pe rol a cauzei, a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și, pe cale de consecință, a respins acțiunea acestuia. A luat act de precizarea pârâtei că nu a formulat cerere reconvențională și a respins cererea acesteia de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată. Pentru a hotărî astfel, judecătoria a reținut că nu s-a dovedit că există identitate între imobilul teren cuprins în certificatul de atestare a dreptului de proprietate și terenul cu privire la care reclamantul susține că dețin un titlu, motiv pentru care reclamantul nu justifică un interes legitim în anularea titlului pârâtei.

Prin decizia nr. 216 din 20 februarie 2006, Tribunalul București, secția a V a civilă, a admis apelurile declarate de S.F. și apelantul pârât - reconvențional F.E. împotriva sentinței, pe care a anulat-o și a trimis cauza spre competentă judecare Curții de Apel București, secția contencios administrativ. Prin sentința civilă nr. 2384 din 4 octombrie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția tardivității capătului de cerere având ca obiect anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate și a respins ca tardiv acest capăt de cerere. A disjuns capetele de cerere privind revendicarea și rectificarea căiții funciare, formulate de reclamant în contradictoriu cu pârâții SC T.C.C.

Sa, Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Locuințelor și F.E. și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei sector 1 București. Prin sentința civilă nr. 3965 din 21 martie 2008, Judecătoria sector 1 București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, având în vedere faptul că, prin raportul de expertiză, valoarea imobilului a fost stabilită la 3.887.027 Ron, respectiv 1.116.513 Euro. Prin sentința nr. 1669 din 7 noiembrie 2008 - Tribunalul București, secția a IV a civilă, a respins excepția lipsei calității procesuale active ca neîntemeiată. A respins acțiunea formulată de reclamant ca neîntemeiată.

A obligat reclamantul la plata cheltuielilor de judecată către pârâtul SC C. SA. Tribunalul a reținut că nu s-a făcut dovada identității terenului solicitat cu cel aflat în posesia pârâtei SC T.C. SA și chiar în ipoteza că terenul ar fi același, autorul reclamantului, F.E., a dobândit terenul prin înscris sub semnătură privată, vânzarea fiind constatată prin hotărâre judecătorească, care produce efecte ex nune, abia în anul 1999. La data la care instanțele de judecată au constatat vânzarea, imobilul nu se mai afla în patrimoniul autorului reclamantului, ci în patrimoniul societății pârâte. Prin decizia nr. 31 IA din 18 mai 2009, Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelurile declarate de S.F., F.E.

și T.C.C. SA. A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Dezvoltării Lucrărilor Publice și Locuinței, a schimbat în parte sentința apelată și a respins acțiunea față de acest pârât. Instanța de apel a reținut că pârâtul Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Locuinței nu are calitate procesuală pasivă, deoarece a stat în proces doar în cauza ce a avut ca obiect anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, iar acest capăt de cerere a fost soluționat definitiv. A mai reținut instanța de apel, că tribunalul a constatat în mod corect că titlul de proprietate invocat de pârâtă este mai bine caracterizat, față de înscrisurile depuse la dosar. Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs reclamantul S.F.

și pârâtul reconvențional F.E. Invocând dispozițiile art. 304 pct. 6, 7 și 9 C. proc. civ. , recurenții au arătat că instanța de apel a acordat ceea ce nu s-a cerut, că toate actele deduse judecății sunt interpretate greșit, că hotărârea instanței de apel cuprinde motive contradictorii și străine de natura cauzei și că ambele instanțe au aplicat greșit dispozițiile art. 480 C. civ. La termenul din 10 decembrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a invocat, din oficiu, motivul de recurs de ordine publică prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. Analizând cu prioritate motivul de ordine publică invocat, care face de prisos cercetarea celorlalte critici formulate de recurenți, înalta Curte constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 18 aprilie 2005, reclamantul S.F.

a solicitat constatarea nulității absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, obligarea pârâtei SC T.C.C. SA să-i lase în proprietate imobilul și rectificarea cărții funciare. După disjungerea cererilor de chemare în judecată și soluționarea capătului de cerere privind constatarea nulității certificatului de atestare a dreptului de proprietate, instanțele au rămas investite cu soluționarea acțiunii în revendicare și cu cererea de rectificare carte funciară. Acțiunea în revendicare fiind guvernată de principiile dreptului comun, inclusiv în ceea ce privește procedura de judecată, competența materială în judecarea unei astfel de cereri este dată de valoarea obiectului pricinii.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a indicat valoarea bunului ce face obiectul acțiunii la suma de 2 miliarde lei. La data introducerii cererii de chemare în judecată - 18 aprilie 2005 - art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. prevedea că tribunalele judecă în primă instanță procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 1 miliard lei, cu excepția cererilor de împărțeală judiciară. Numai că, pe parcursul judecății în primă instanță, prin Legea nr. 219/2005 privind aprobarea O.U.G. nr. 138/200, art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. a fost din nou modificat, în sensul că tribunalele judecă în primă instanță procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 5 miliarde lei.

Astfel, procesele și cererile al căror obiect are o valoare de până la 5 miliarde lei sunt de competența judecătoriilor, iar conform art. 2 alin. (2) C. proc. civ., tribunalul a devenit instanță de drept comun pentru soluționarea apelurilor. Legea în discuție cuprinde și dispoziții tranzitorii, care la art. II alin. (1) prevăd că procesele în curs de judecată în primă instanță la data schimbării competenței instanțelor legal învestite, precum și căile de atac se judecă de instanțele devenite competente, potrivit noii legi. Trimiterea dosarelor către instanțele devenite competente să le judece, conform alin. (4) al articolului în discuție, se face pe cale administrativă. În aplicarea acestor dispoziții imperative, la 13 septembrie 2005, Tribunalul București, investit inițial cu soluționarea cauzei, a înaintat cauza spre soluționare către Judecătoria Sector 1 București, având în vedere valoarea bunului indicată de reclamant în cererea de chemare în judecată.

Și Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, după ce, prin decizia nr. 2384 din 4 octombrie 2007, a disjuns capetele de cerere privind revendicarea și rectificarea cărții funciare, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București. Prin urmare, după intrarea în vigoare a modificărilor legislative invocate, competența de soluționare în fond, față de obiectul acțiunii indicat de reclamant prin cererea de chemare în judecată - 2 miliarde de lei - aparținea judecătoriei, iar competența de a soluționa apelul revenea tribunalului. Judecătoria sectorul 1 București, prin sentința nr. 3965 din 21 martie 2008, a declinat competența de soluționare a cauzei la Tribunalul București, având în vedere valoarea imobilului stabilită prin raportul de expertiză, dar hotărârea încalcă prevederile art. 18 1 C. proc.

civ., conform cărora instanța investită potrivit dispozițiilor referitoare la competența după valoarea obiectului cererii rămâne competentă să judece chiar dacă, ulterior învestirii, intervin modificări în ceea ce privește cuantumul valorii aceluiași obiect. Față de cele arătate, se constată că atât tribunalul, cât și curtea de apel au nesocotit dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. b) și art. 18 1 C. proc. civ. și dispozițiile tranzitorii ale Legii nr. 219/2005 privind competența materială în primă instanță și în apel, ceea ce atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. Pe cale de consecință, se va admite recursul declarat de reclamant și pârâtul - reconvențional, se va casa decizia instanței de apel și sentința primei instanțe, iar dosarul se va trimite pentru judecata în fond Judecătoriei sector 1 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E CI D E

Admite recursul declarat de reclamantul S.F. și pârâtul F.E. Casează decizia nr. 31 IA din 18 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, și sentința nr. 1669 din 7 noiembrie 2008 a Tribunalului București, secția a IV a civilă. Trimite cauza spre judecare la Judecătoria sector 1 București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 martie 2010.