ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 04.03.2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1440/2010

HOTĂRÂRE
04.03.2010
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1440/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului civil de față;

Din

examinarea actelor și lucrărilor cauzei constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată,

înregistrată pe rolul

Tribunalului

București la data de 18 aprilie 2005, S.F. a

solicitat, în contradictoriu cu SC T.C.C. SA

București,

constatarea nulității absolute a certificatului

de atestare a dreptului de proprietate seria M 10 nr. 0339 din 17 martie 2005,

emis de Ministerul Lucrărilor Publice și

Amenajării Teritoriului,

obligarea

pârâtei să-i lase în deplină și liniștită posesie terenul în suprafață de 535,6

mp identificat prin numărul cadastral 210 în

C.F. 248 și rectificarea cărții funciare nr. 1672 întocmită de Biroul

de Carte Funciară al Judecătoriei sector 1

București.

Prin

încheierea din 13 septembrie 2005, Tribunalul

București,

secția a

V

a civilă, a scos cauza de pe rol și a înaintat-o

spre soluționare Judecătoriei sector 1, față de dispozițiile art.

II

din Legea nr. 219/2005.

Prin sentința civilă nr. 13013 din 13 septembrie

2006,

Judecătoria sector 1

București a respins cererea de repunere pe

rol a cauzei, a admis excepția lipsei calității

procesuale active a

reclamantului și, pe cale de

consecință, a respins acțiunea acestuia.

A luat act de precizarea pârâtei că nu a formulat

cerere reconvențională și a respins cererea acesteia de obligare a

reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a

hotărî astfel, judecătoria a reținut că nu s-a dovedit că există identitate

între imobilul teren cuprins în

certificatul

de atestare a dreptului de proprietate și terenul cu

privire la care reclamantul susține că dețin un

titlu, motiv pentru

care reclamantul

nu justifică un interes legitim în anularea titlului

pârâtei.

Prin decizia nr. 216 din 20 februarie 2006,

Tribunalul

București, secția a

V

a

civilă, a admis apelurile declarate de

S.F.

și apelantul pârât - reconvențional F.E. împotriva sentinței, pe care a

anulat-o și a trimis cauza spre

competentă judecare Curții de Apel

București, secția contencios administrativ.

Prin sentința civilă nr. 2384 din 4 octombrie

2007, Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și

fiscal, a admis excepția tardivității

capătului de cerere având ca

obiect anularea

certificatului de atestare a dreptului de

proprietate

și a respins ca tardiv acest capăt de cerere.

A

disjuns capetele de cerere privind revendicarea și rectificarea căiții

funciare, formulate de reclamant în contradictoriu cu pârâții SC T.C.C. Sa,

Ministerul

Dezvoltării Lucrărilor Publice

și Locuințelor și F.E. și a

declinat competența de soluționare a cererii

în favoarea Judecătoriei sector 1 București.

Prin sentința civilă nr.

3965 din 21 martie 2008, Judecătoria

sector

1 București a admis excepția necompetenței materiale și a

declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului București, având în vedere faptul că, prin raportul

de

expertiză, valoarea imobilului a fost stabilită la 3.887.027 Ron, respectiv

1.116.513 Euro.

Prin sentința nr. 1669 din 7 noiembrie 2008 -

Tribunalul

București, secția

a

IV

a civilă, a respins excepția lipsei calității

procesuale active ca neîntemeiată.

A respins acțiunea formulată de reclamant ca

neîntemeiată.

A obligat reclamantul la plata cheltuielilor de

judecată către

pârâtul SC C. SA.

Tribunalul

a reținut că nu s-a făcut dovada identității terenului solicitat cu cel aflat

în posesia pârâtei SC T.C. SA și chiar în ipoteza că terenul ar fi același,

autorul reclamantului, F.E., a dobândit terenul prin înscris sub

semnătură privată, vânzarea fiind constatată prin

hotărâre

judecătorească, care produce

efecte ex nune, abia în anul 1999.

La data la care instanțele de judecată au

constatat vânzarea,

imobilul

nu se mai afla în patrimoniul autorului reclamantului, ci

în

patrimoniul societății pârâte.

Prin

decizia nr. 31 IA din 18 mai 2009, Curtea de Apel

București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de

familie, a admis apelurile declarate de S.F., F.E.

și T.C.C. SA.

A admis

excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Dezvoltării

Lucrărilor Publice și Locuinței, a

schimbat

în parte sentința apelată și a respins acțiunea față de

acest pârât.

Instanța de apel a reținut că pârâtul Ministerul

Dezvoltării

Lucrărilor

Publice și Locuinței nu are calitate procesuală pasivă,

deoarece

a stat în proces doar în cauza ce a avut ca obiect

anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, iar

acest

capăt de cerere a fost soluționat definitiv.

A mai reținut instanța de apel, că tribunalul a

constatat în

mod corect că titlul de proprietate invocat

de pârâtă este mai

bine caracterizat, față

de înscrisurile depuse la dosar.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, au

declarat recurs

reclamantul S.F.

și pârâtul reconvențional F.E.

Invocând dispozițiile art. 304 pct. 6, 7 și 9 C.

proc. civ.

, recurenții au

arătat că instanța de apel a acordat

ceea ce nu s-a cerut,

că toate actele deduse judecății sunt

interpretate

greșit, că hotărârea instanței de apel cuprinde motive

contradictorii și străine de natura cauzei și că

ambele instanțe au

aplicat greșit

dispozițiile art. 480 C. civ.

La termenul

din 10 decembrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a invocat, din

oficiu, motivul de recurs de ordine publică prevăzut de art. 304 pct. 3 C.

proc. civ.

Analizând cu prioritate

motivul de ordine publică invocat,

care face de prisos cercetarea celorlalte critici formulate de

recurenți, înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată

pe rolul

Tribunalului

București la data de 18 aprilie 2005, reclamantul

S.F. a

solicitat constatarea nulității absolute a

certificatului

de atestare a dreptului de proprietate, obligarea

pârâtei SC T.C.C. SA să-i lase în proprietate

imobilul și

rectificarea cărții funciare.

După disjungerea cererilor de chemare în judecată

și soluționarea capătului de cerere privind constatarea nulității

certificatului de atestare a dreptului de

proprietate, instanțele au

rămas investite cu soluționarea

acțiunii în revendicare și cu cererea de rectificare carte funciară.

Acțiunea în revendicare fiind guvernată de

principiile

dreptului comun, inclusiv în ceea ce privește

procedura de

judecată, competența materială

în judecarea unei astfel de cereri

este dată de valoarea obiectului

pricinii.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a

indicat

valoarea bunului ce

face obiectul acțiunii la suma de 2 miliarde

lei.

La data

introducerii cererii de chemare în judecată - 18

aprilie 2005 - art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. prevedea că

tribunalele judecă în primă instanță procesele și

cererile în materie civilă al căror obiect are o

valoare de peste 1

miliard lei, cu

excepția cererilor de împărțeală judiciară.

Numai

că, pe parcursul judecății în primă instanță, prin Legea nr. 219/2005 privind

aprobarea O.U.G. nr. 138/200, art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. a fost din

nou modificat, în sensul că tribunalele judecă în primă instanță

procesele și cererile în materie civilă al căror

obiect are o valoare

de peste 5 miliarde lei.

Astfel, procesele și cererile

al căror obiect are o valoare de

până la 5 miliarde lei

sunt de competența judecătoriilor, iar

conform

art. 2 alin. (2) C. proc. civ., tribunalul a

devenit instanță de drept comun pentru soluționarea apelurilor.

Legea în discuție cuprinde și dispoziții

tranzitorii, care la

art.

II

alin. (1) prevăd că procesele în curs de judecată în primă

instanță la data schimbării competenței instanțelor legal

învestite, precum și căile de atac se judecă de

instanțele devenite

competente, potrivit noii legi. Trimiterea dosarelor

către

instanțele devenite competente să le

judece, conform alin. (4) al

articolului

în discuție, se face pe cale administrativă.

În aplicarea acestor dispoziții imperative, la 13

septembrie

2005, Tribunalul

București, investit inițial cu soluționarea cauzei,

a înaintat cauza spre soluționare către

Judecătoria Sector 1

București, având în vedere valoarea

bunului indicată de reclamant în cererea de chemare în judecată.

Și Curtea de Apel București, secția a VIII a

contencios

administrativ și fiscal, după ce, prin decizia

nr. 2384 din 4 octombrie 2007, a disjuns capetele de cerere privind

revendicarea și rectificarea cărții funciare, a

declinat competența

de soluționare a

cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1

București.

Prin

urmare, după intrarea în vigoare a modificărilor

legislative invocate, competența de soluționare în fond, față de

obiectul acțiunii indicat de reclamant prin

cererea de chemare în

judecată - 2 miliarde de lei - aparținea

judecătoriei, iar

competența de a soluționa

apelul revenea tribunalului.

Judecătoria sectorul 1 București, prin sentința

nr. 3965 din

21 martie 2008,

a declinat competența de soluționare a cauzei la

Tribunalul

București, având în vedere valoarea imobilului stabilită prin raportul de

expertiză, dar hotărârea încalcă prevederile art. 18

1

conform

cărora instanța investită potrivit

dispozițiilor referitoare la

competența

după valoarea obiectului cererii rămâne competentă

să judece chiar dacă,

ulterior învestirii, intervin modificări în

ceea

ce privește cuantumul valorii aceluiași obiect.

Față de cele arătate, se constată că atât

tribunalul, cât și

curtea de apel au nesocotit

dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. b) și art.

18

1

Legii nr. 219/2005 privind

competența materială în primă

instanță și în

apel, ceea ce atrage incidența motivului de casare

prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

Pe cale de consecință, se va admite recursul

declarat de

reclamant și

pârâtul - reconvențional, se va casa decizia instanței

de

apel și sentința primei instanțe, iar dosarul se va trimite

pentru judecata în fond Judecătoriei sector 1

București.

Admite

recursul declarat de reclamantul S.F. și

pârâtul F.E.

Casează

decizia nr. 31 IA din 18 mai 2009 a Curții de Apel

București, secția a III a civilă și pentru cauze

cu minori și de

familie, și

sentința nr. 1669 din 7 noiembrie 2008 a Tribunalului

București,

secția a

IV

a civilă.

Trimite cauza spre judecare la

Judecătoria sector 1 București.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 4 martie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-01-21
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 251/2010
tății sale asupra imobilului revendicat, în condițiile art. 480 C. civ. Curtea Supremă de Justiție, învestită cu soluționarea recursului declarat de reclamantă împotriva acestei decizii, constatând că cererea de chemare în judecată are ca o
ÎCCJ 2010-01-21
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 271/2010
area dispoziției nr. 6112 din 19 iunie 2006 motivat de faptul că prin dispoziție s-a restituit pârâtului o suprafață de teren pe care o are în administrare, folosul practic urmărit de reclamantă fiind acela ca terenul să rămână în patrimoni
ÎCCJ 2008-02-07
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 755/2008
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei sectorului 6 București la data de 23 martie 2005 reclamantul R.V. a chemat în judecată pârâta SC
ÎCCJ 2006-06-12
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6050/2010
ia celor 1.000 mp din totalul de 2.000 mp conform sentinței civile nr. 6087/2000 și că, deși a efectuat demersuri pentru restituirea diferenței de teren, a întâmpinat dificultăți din partea autorităților, neputându-se stabili cu certitudine
ÎCCJ 2024-05-28
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1453/2024
nta justifică un interes în exercitarea acțiunii civile, este necesar a se prefigura folosul efectiv pe care aceasta l-ar obține în ipoteza admiterii formei procedurale exercitate. În cauza pendinte, instanța de apel a statuat că reclamanta
Sursă