ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6050/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6050/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată,

înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București sub nr. 3404/300/2006,

reclamantul C.N. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Municipiul București

prin Primarul General și A.S., ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se

constate că trecerea terenului situat în București, sector 2 în suprafață

de 1.000 mp, în patrimoniul statului s-a făcut fără titlu legal, să fie

obligate pârâtele să-i lase în deplină proprietate și posesie terenul în

litigiu, exceptând suprafața vândută ca drept de superficie conform

contractului din 01 decembrie 1997 de SC A. SA către A.S. și să fie obligată

aceasta din urmă pârâtă la ridicarea construcțiilor edificate fără autorizație

de construcție.

În motivarea

cererii, s-a arătat că prin actul de vânzare autentificat din 26 septembrie

1992 de Tribunalul Ilfov, părinții reclamantului, C.C. și P.C. au dobândit

dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 2.000 mp din moșia T.I.

aflată în Colentina Fundeni, în prezent terenul fiind situat în, sector 2.

Terenul a fost

stăpânit de autorii săi, care au permis unei rude îndepărtate, M.I., să-și

edifice pe teren o construcție - casă de locuit cu trei camere, iar prin

Decretul nr. 92/1950 i-a fost naționalizată casa lui M.I., fără a se dispune

însă cu privire la terenul de 1.000 mp pe care era edificată construcția

(proprietatea autorilor săi, parte a terenului în suprafață totală de 2.000

mp).

Reclamantul

a arătat că a intrat în posesia celor 1.000 mp din totalul de 2.000 mp conform

sentinței civile nr. 6087/2000 și că, deși a efectuat demersuri pentru

restituirea diferenței de teren, a întâmpinat dificultăți din partea

autorităților, neputându-se stabili cu certitudine dacă terenul în litigiu a

trecut în patrimoniul statului.

Pârâta A.S. a

depus întâmpinare la data de 24 septembrie 2006, invocând excepția netimbrării

acțiunii și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, iar pe

fond respingerea acțiunii.

În ședința

publică din data de 12 iunie 2006, Judecătoria a respins excepția netimbrării și

a unit cu fondul excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului.

Prin sentința

civilă nr. 6342 din 03 septembrie 2007, Judecătoria sectorului 2 București a

declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului

București, secția civilă, și a trimis cauza spre soluționare acestei instanțe,

cu motivarea că potrivit rapoartelor de expertiză tehnică în construcții și

specialitatea topografie, valoarea imobilului în litigiu este de 657.835 lei,

deci peste plafonul prevăzut de lege.

Cauza a

fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr.

33130/3/2007.

Prin

sentința civilă nr. 1534 din 28 noiembrie 2007, Tribunalul București, secția a

IV-a civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale active și a respins

acțiunea, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.

Pentru a

hotărî astfel, instanța a reținut că reclamantul nu a făcut dovada calității de

moștenitor după defuncții C.C. și C.P.

În plus,

din dispozitivul sentinței civile nr. 6678 din 30 mai 2000 a Judecătoriei

Sectorului 2 București, rezultă că după aceiași defuncți figurează pe lângă

reclamant și alți moștenitori, așa încât, acesta nu face dovada calității de

moștenitor unic al autorilor săi.

Pe de altă

parte, a statuat că, întrucât străzile G.S. și A. au purtat denumiri diferite

de-a lungul timpului, nu se poate trage concluzia că terenurile de câte 1.000

mp se află unul în prelungirea celuilalt și nici că a făcut obiectul

contractului de vânzare-cumpărare din anul 1922.

De asemenea,

în evidențe nu figurează nici M.G. ca fiind proprietar al imobilului, iar

reclamantul nu a făcut dovada unei legături de rudenie cu acesta.

În

consecință, nefăcând dovada că este titularul dreptului subiectiv dedus

judecății, reclamantul este lipsit de calitate procesuală, a conchis prima

instanță.

Sentința

a fost atacată cu apel de către reclamant care, susținând netemeinicia și

nelegalitatea acesteia, a criticat-o pentru greșita constatare a faptului că nu

a făcut dovada calității de moștenitor de

după

părinții săi, cât și a faptului că nu ar fi moștenitorul unic al acestora.

A mai pretins

că soluția este în totală contradicție cu probele administrate, respectiv

certificatele de moștenitor de după cei doi defuncți contractul de

vânzare-cumpărare din 1922 și sentința civilă nr. 6768 din 30 mai 2000 a

Judecătoriei Sectorului 2 București, prin care, luându-se act de tranzacție, a

rămas unicul moștenitor pentru imobilul din litigiu.

Prin Decizia civilă

nr. 723 din 03 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

IV-a civilă, s-a admis apelul declarat de apelantul-reclamant C.N. împotriva

sentinței civile nr. 1534 din 28 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul

București, secția a IV-a civilă, s-a desființat sentința civilă apelată și s-a

trimis cauza Tribunalului București, pentru rejudecare.

Curtea a

reținut că instanța de fond trebuia să pună în discuția părților sentința

civilă nr. 6768/2000 și să stabilească în ce măsură aplicarea principiului

unanimității reprezintă o sarcină disproporționată ce-1 privează pe reclamant

de accesul la un tribunal.

În rejudecare,

s-a pronunțat sentința civilă nr. 397 din 18 martie 2009 de Tribunalul

București, secția a IV-a civilă, prin care s-a admis excepția lipsei calității

procesuale active și s-a respins cererea formulată de reclamantul C.N., ca

fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Pentru a

hotărî astfel, tribunalul a reținut că s-a luat act de tranzacția intervenită

între reclamant și P.E., P.A.M., P.D. și C.I., care au înțeles să sisteze

ieșirea din indiviziune asupra averii succesorale rămase după defuncții C.C., C.P.,

C.C., C.V., C.I., L.Ș. și P.A. privind imobilul din București, sector 2.

În cadrul

acestei tranzacții, s-a reținut că pentru 750 mp reclamantul a dobândit dreptul

de proprietate, iar 250 mp și casa de locuit i-au fost atribuite prin

respectiva tranzacție.

Instanța

de rejudecare a constatat că deși instanța de apel a impus verificări cu

privire la aplicarea regulii unanimității astfel încât să nu se limiteze

dreptul reclamantului de acces la o instanță, în rejudecare, reclamantul nu

și-a modificat în vreun fel atitudinea procesuală.

În

speță, s-a apreciat că reclamantul care în mod rezonabil poate să obțină

identificarea celorlalți coproprietari, dar nu o face, sau, deși i-a

identificat, omite sau refuză să le solicite să i se alăture în demersul său

procesul, are o conduită culpabilă, astfel că nu poate fi înlăturată aplicarea

regulii unanimității.

Împotriva

sentinței tribunalul a declarat apel reclamantul C.N.

În

motivarea apelului s-a arătat că, deși prima instanță trebuia să se pronunțe

doar cu privire la calitatea procesuală, aceasta s-a pronunțat și cu privire la

fondul dreptului, fără a se administra probe în acest sens.

Apelantul a

susținut că nerespectarea regulii unanimității, nu este sancționată cu

admiterea excepției lipsei calității procesuale active, ci, cel mult cu

inadmisibilitatea acțiunii.

Apelantul

consideră că are calitate procesuală activă, raportat la cota de 4/5 din masa succesorală

rămasă de pe urma defuncților C.C. și C.P.

Apelantul a

mai arătat că nu i se poate impune să afle situația moștenitorilor celorlalți

coproprietari ai imobilului anterior preluării de către stat.

Prin Decizia civilă

nr. 44/ A din 21 ianuarie 2010, Curtea de Apel București, secția IV-a civilă, a

admis apelul formulat de reclamant și a dispus desființarea sentinței cu

trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.

Pentru a

decide astfel, instanța de apel a reținut că deși acceptată unanim în practică

și în doctrină, regula unanimității în efectuarea actelor de dispoziție de

către coproprietarii unui bun, în materia imobilelor preluate abuziv de către

stat, această regulă este restrânsă prin lege (Legea nr. 18/1991, Legea nr. 10/2001),

întrucât păstrarea calității de proprietar sau redobândirea proprietății asupra

bunului, este condiționată de manifestarea de voință formală a moștenitorilor

fostului proprietar și este limitată doar la persoanele care s-au manifestat în

acest sens. Astfel, dacă fostul proprietar are cinci moștenitori, iar unul

dintre aceștia (eventual cel cu cea mai mică cotă de succesiune) refuză să iasă

din pasivitate neformulând cereri, notificări sau acțiuni pentru realizarea

dreptului asupra imobilului, instanțele judecătorești nu pot da soluții care să

încalce drepturile celorlalți coproprietari, care s-au manifestat în sensul

valorificării drepturilor prevăzute de lege.

Având în

vedere cele arătate, instanța de apel a constatat că nerespectarea regulii

unanimității în situațiile în care se aplică, se sancționează cu

inadmisibilitatea acțiunii iar nu cu admiterea excepției lipsei calității

procesuale active, cum în mod greșit a procedat prima instanță.

Din moment ce

apelantul reclamant a dovedit că este succesorul unor coproprietari ai unui

imobil preluat abuziv de către stat, iar pe de altă parte nu există contestări

ale cotei sale din succesiune, acțiunea în revendicare a unui bun ce a

aparținut autorilor lui și a fost preluat abuziv de către stat, nu poate fi

respinsă ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

S-a apreciat

că soluția primei instanțe este greșită, deoarece, pe de o parte, nerespectarea

regulii unanimității atrage inadmisibilitatea acțiunii, iar pe de altă parte,

în speță, reclamantul a dovedit că are calitate procesuală activă, raportat cel

puțin la o cotă parte din bunul revendicat, astfel că apelul a fost admis, în

sensul desființării sentinței apelate cu trimiterea cauzei pentru continuarea

judecății, în aplicarea dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ.

În termen

legal, împotriva acestei decizii pârâta A.S. a formulat recurs.

În cuprinsul

cererii de recurs, pârâta a solicitat casarea deciziei recurate, menținerea

sentinței primei instanțe, cu consecința respingerii acțiunii ca inadmisibile.

Prin aceeași

cerere, recurenta pârâtă a învederat că va completa motivele de recurs

ulterior, întrucât nu are cunoștințe juridice.

S-a făcut

dovada decesului intimatului reclamant C.N., depunându-se și certificatul de

calitate de moștenitor din 30 septembrie 2010 eliberat de B.N.P. T. și

Asociații, iar Înalta Curte a dispus introducerea în cauză a moștenitorilor

intimatului - M.L. și D.R.

La termenul de

azi, în ședință publică, din oficiu, instanța a invocat excepția nulității

recursului, în temeiul art. 306 C. proc. civ.

Astfel

cum s-a menționat, recurenta pârâta prin cererea de declarare a recursului a

învederat ca va proceda la motivarea ulterioară a căii de atac, însă nu a

procedat în consecință.

Potrivit

dispozițiilor art. 303 alin. (1) C. proc. civ. recursul se va motiva prin

însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, termen prevăzut de

art. 301 C. proc. civ.

Recursul

este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată în condițiile și

pentru motivele limitativ prevăzute de lege, partea nemulțumită fiind ținută să

indice nu numai ipoteza de nelegalitate dintre cele cuprinse în art. 304 pct. 1-9

C. proc. civ., dar și să dezvolte (argumenteze) aceste critici de nelegalitate

împotriva deciziei recurate, motivare ce trebuie realizată în termenul prescris

de lege.

Pârâtei i-a

fost comunicată decizia instanței de apel la 4 februarie 2010, astfel că, în

termen de 15 zile de la această dată, era ținută să conceapă motivele de recurs

care să permită Înaltei Curți controlul de legalitate a deciziei atacate,

obligație procesuală pe care aceasta nu a îndeplinit-o.

În consecință,

Înalta Curte constată că devine operantă sancțiunea nulității recursului,

prevăzută ca atare de art. 306 alin. (1) C. proc. civ., în cauză nefiind

incident vreun motiv de ordine publică, susceptibil de a fi pus în discuția

părților și din oficiu, în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ.

În plus, mai trebuie precizat că

menționarea excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată în

cuprinsul cererii de recurs, nu poate fi privită ca o excepție de ordine

publică invocată de recurentă direct în recurs, dată fiind împrejurarea că prin

decizia instanței de apel excepția indicată constituie problema de drept

dezelegată de curtea de apel, care a conchis că sancțiunea ce intervine pentru

nerespectarea principiului unanimității coproprietarilor este inadmisibilitatea

cererii, iar nu lipsa calității procesuale active, astfel cum a fost greșit

calificată de prima instanță; totodată, instanța de apel a statuat că această

excepție, chiar eronat calificată de tribunal, a fost nelegal și netemeinic

dezlegată, potrivit circumstanțierilor ce reies din motivarea deciziei.

Ca atare,

inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată, constituia chestiunea

litigioasă asupra căreia decizia instanței de apel cuprindea o anumită

dezlegare.

În consecință,

pentru ca asupra acesteia instanța de recurs să poată exercita controlul de

legalitate, era necesar ca recurenta să dezvolte prin motivele de recurs

critici concrete în combaterea raționamentului instanței de apel, în acest caz,

situația fiind distinctă față de invocarea pentru prima dată a excepției direct

în recurs ce ar fi permis instanței de recurs evaluarea ei.

Față de cele

ce preced, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 306 alin. (1) C. proc.

civ., va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Constată

nul recursul declarat de pârâta A.S., împotriva Deciziei civile nr. 44/ A din

21 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

12 noiembrie 2010.