ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6050/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București sub nr. 3404/300/2006, reclamantul C.N. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Municipiul București prin Primarul General și A.S., ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate că trecerea terenului situat în București, sector 2 în suprafață de 1.000 mp, în patrimoniul statului s-a făcut fără titlu legal, să fie obligate pârâtele să-i lase în deplină proprietate și posesie terenul în litigiu, exceptând suprafața vândută ca drept de superficie conform contractului din 01 decembrie 1997 de SC A. SA către A.S. și să fie obligată aceasta din urmă pârâtă la ridicarea construcțiilor edificate fără autorizație de construcție.

În motivarea cererii, s-a arătat că prin actul de vânzare autentificat din 26 septembrie 1992 de Tribunalul Ilfov, părinții reclamantului, C.C. și P.C. au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 2.000 mp din moșia T.I. aflată în Colentina Fundeni, în prezent terenul fiind situat în, sector 2. Terenul a fost stăpânit de autorii săi, care au permis unei rude îndepărtate, M.I., să-și edifice pe teren o construcție - casă de locuit cu trei camere, iar prin Decretul nr. 92/1950 i-a fost naționalizată casa lui M.I., fără a se dispune însă cu privire la terenul de 1.000 mp pe care era edificată construcția (proprietatea autorilor săi, parte a terenului în suprafață totală de 2.000 mp).

Reclamantul a arătat că a intrat în posesia celor 1.000 mp din totalul de 2.000 mp conform sentinței civile nr. 6087/2000 și că, deși a efectuat demersuri pentru restituirea diferenței de teren, a întâmpinat dificultăți din partea autorităților, neputându-se stabili cu certitudine dacă terenul în litigiu a trecut în patrimoniul statului. Pârâta A.S. a depus întâmpinare la data de 24 septembrie 2006, invocând excepția netimbrării acțiunii și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, iar pe fond respingerea acțiunii. În ședința publică din data de 12 iunie 2006, Judecătoria a respins excepția netimbrării și a unit cu fondul excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului.

Prin sentința civilă nr. 6342 din 03 septembrie 2007, Judecătoria sectorului 2 București a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului București, secția civilă, și a trimis cauza spre soluționare acestei instanțe, cu motivarea că potrivit rapoartelor de expertiză tehnică în construcții și specialitatea topografie, valoarea imobilului în litigiu este de 657.835 lei, deci peste plafonul prevăzut de lege. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. 33130/3/2007. Prin sentința civilă nr. 1534 din 28 noiembrie 2007, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale active și a respins acțiunea, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamantul nu a făcut dovada calității de moștenitor după defuncții C.C. și C.P. În plus, din dispozitivul sentinței civile nr. 6678 din 30 mai 2000 a Judecătoriei Sectorului 2 București, rezultă că după aceiași defuncți figurează pe lângă reclamant și alți moștenitori, așa încât, acesta nu face dovada calității de moștenitor unic al autorilor săi. Pe de altă parte, a statuat că, întrucât străzile G.S. și A. au purtat denumiri diferite de-a lungul timpului, nu se poate trage concluzia că terenurile de câte 1.000 mp se află unul în prelungirea celuilalt și nici că a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare din anul 1922. De asemenea, în evidențe nu figurează nici M.G.

ca fiind proprietar al imobilului, iar reclamantul nu a făcut dovada unei legături de rudenie cu acesta. În consecință, nefăcând dovada că este titularul dreptului subiectiv dedus judecății, reclamantul este lipsit de calitate procesuală, a conchis prima instanță. Sentința a fost atacată cu apel de către reclamant care, susținând netemeinicia și nelegalitatea acesteia, a criticat-o pentru greșita constatare a faptului că nu a făcut dovada calității de moștenitor de după părinții săi, cât și a faptului că nu ar fi moștenitorul unic al acestora. A mai pretins că soluția este în totală contradicție cu probele administrate, respectiv certificatele de moștenitor de după cei doi defuncți contractul de vânzare-cumpărare din 1922 și sentința civilă nr. 6768 din 30 mai 2000 a Judecătoriei Sectorului 2 București, prin care, luându-se act de tranzacție, a rămas unicul moștenitor pentru imobilul din litigiu.

Prin Decizia civilă nr. 723 din 03 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a admis apelul declarat de apelantul-reclamant C.N. împotriva sentinței civile nr. 1534 din 28 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, s-a desființat sentința civilă apelată și s-a trimis cauza Tribunalului București, pentru rejudecare. Curtea a reținut că instanța de fond trebuia să pună în discuția părților sentința civilă nr. 6768/2000 și să stabilească în ce măsură aplicarea principiului unanimității reprezintă o sarcină disproporționată ce-1 privează pe reclamant de accesul la un tribunal. În rejudecare, s-a pronunțat sentința civilă nr. 397 din 18 martie 2009 de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin care s-a admis excepția lipsei calității procesuale active și s-a respins cererea formulată de reclamantul C.N., ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că s-a luat act de tranzacția intervenită între reclamant și P.E., P.A.M., P.D. și C.I., care au înțeles să sisteze ieșirea din indiviziune asupra averii succesorale rămase după defuncții C.C., C.P., C.C., C.V., C.I., L.Ș. și P.A. privind imobilul din București, sector 2. În cadrul acestei tranzacții, s-a reținut că pentru 750 mp reclamantul a dobândit dreptul de proprietate, iar 250 mp și casa de locuit i-au fost atribuite prin respectiva tranzacție. Instanța de rejudecare a constatat că deși instanța de apel a impus verificări cu privire la aplicarea regulii unanimității astfel încât să nu se limiteze dreptul reclamantului de acces la o instanță, în rejudecare, reclamantul nu și-a modificat în vreun fel atitudinea procesuală.

În speță, s-a apreciat că reclamantul care în mod rezonabil poate să obțină identificarea celorlalți coproprietari, dar nu o face, sau, deși i-a identificat, omite sau refuză să le solicite să i se alăture în demersul său procesul, are o conduită culpabilă, astfel că nu poate fi înlăturată aplicarea regulii unanimității. Împotriva sentinței tribunalul a declarat apel reclamantul C.N. În motivarea apelului s-a arătat că, deși prima instanță trebuia să se pronunțe doar cu privire la calitatea procesuală, aceasta s-a pronunțat și cu privire la fondul dreptului, fără a se administra probe în acest sens. Apelantul a susținut că nerespectarea regulii unanimității, nu este sancționată cu admiterea excepției lipsei calității procesuale active, ci, cel mult cu inadmisibilitatea acțiunii.

Apelantul consideră că are calitate procesuală activă, raportat la cota de 4/5 din masa succesorală rămasă de pe urma defuncților C.C. și C.P. Apelantul a mai arătat că nu i se poate impune să afle situația moștenitorilor celorlalți coproprietari ai imobilului anterior preluării de către stat. Prin Decizia civilă nr. 44/ A din 21 ianuarie 2010, Curtea de Apel București, secția IV-a civilă, a admis apelul formulat de reclamant și a dispus desființarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că deși acceptată unanim în practică și în doctrină, regula unanimității în efectuarea actelor de dispoziție de către coproprietarii unui bun, în materia imobilelor preluate abuziv de către stat, această regulă este restrânsă prin lege (Legea nr. 18/1991, Legea nr. 10/2001), întrucât păstrarea calității de proprietar sau redobândirea proprietății asupra bunului, este condiționată de manifestarea de voință formală a moștenitorilor fostului proprietar și este limitată doar la persoanele care s-au manifestat în acest sens.

Astfel, dacă fostul proprietar are cinci moștenitori, iar unul dintre aceștia (eventual cel cu cea mai mică cotă de succesiune) refuză să iasă din pasivitate neformulând cereri, notificări sau acțiuni pentru realizarea dreptului asupra imobilului, instanțele judecătorești nu pot da soluții care să încalce drepturile celorlalți coproprietari, care s-au manifestat în sensul valorificării drepturilor prevăzute de lege. Având în vedere cele arătate, instanța de apel a constatat că nerespectarea regulii unanimității în situațiile în care se aplică, se sancționează cu inadmisibilitatea acțiunii iar nu cu admiterea excepției lipsei calității procesuale active, cum în mod greșit a procedat prima instanță.

Din moment ce apelantul reclamant a dovedit că este succesorul unor coproprietari ai unui imobil preluat abuziv de către stat, iar pe de altă parte nu există contestări ale cotei sale din succesiune, acțiunea în revendicare a unui bun ce a aparținut autorilor lui și a fost preluat abuziv de către stat, nu poate fi respinsă ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă. S-a apreciat că soluția primei instanțe este greșită, deoarece, pe de o parte, nerespectarea regulii unanimității atrage inadmisibilitatea acțiunii, iar pe de altă parte, în speță, reclamantul a dovedit că are calitate procesuală activă, raportat cel puțin la o cotă parte din bunul revendicat, astfel că apelul a fost admis, în sensul desființării sentinței apelate cu trimiterea cauzei pentru continuarea judecății, în aplicarea dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc.

civ. În termen legal, împotriva acestei decizii pârâta A.S. a formulat recurs. În cuprinsul cererii de recurs, pârâta a solicitat casarea deciziei recurate, menținerea sentinței primei instanțe, cu consecința respingerii acțiunii ca inadmisibile. Prin aceeași cerere, recurenta pârâtă a învederat că va completa motivele de recurs ulterior, întrucât nu are cunoștințe juridice. S-a făcut dovada decesului intimatului reclamant C.N., depunându-se și certificatul de calitate de moștenitor din 30 septembrie 2010 eliberat de B.N.P. T. și Asociații, iar Înalta Curte a dispus introducerea în cauză a moștenitorilor intimatului - M.L. și D.R. La termenul de azi, în ședință publică, din oficiu, instanța a invocat excepția nulității recursului, în temeiul art. 306 C. proc.

civ. Astfel cum s-a menționat, recurenta pârâta prin cererea de declarare a recursului a învederat ca va proceda la motivarea ulterioară a căii de atac, însă nu a procedat în consecință. Potrivit dispozițiilor art. 303 alin. (1) C. proc. civ. recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, termen prevăzut de art. 301 C. proc. civ. Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată în condițiile și pentru motivele limitativ prevăzute de lege, partea nemulțumită fiind ținută să indice nu numai ipoteza de nelegalitate dintre cele cuprinse în art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., dar și să dezvolte (argumenteze) aceste critici de nelegalitate împotriva deciziei recurate, motivare ce trebuie realizată în termenul prescris de lege.

Pârâtei i-a fost comunicată decizia instanței de apel la 4 februarie 2010, astfel că, în termen de 15 zile de la această dată, era ținută să conceapă motivele de recurs care să permită Înaltei Curți controlul de legalitate a deciziei atacate, obligație procesuală pe care aceasta nu a îndeplinit-o. În consecință, Înalta Curte constată că devine operantă sancțiunea nulității recursului, prevăzută ca atare de art. 306 alin. (1) C. proc. civ., în cauză nefiind incident vreun motiv de ordine publică, susceptibil de a fi pus în discuția părților și din oficiu, în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ.

În plus, mai trebuie precizat că menționarea excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată în cuprinsul cererii de recurs, nu poate fi privită ca o excepție de ordine publică invocată de recurentă direct în recurs, dată fiind împrejurarea că prin decizia instanței de apel excepția indicată constituie problema de drept dezelegată de curtea de apel, care a conchis că sancțiunea ce intervine pentru nerespectarea principiului unanimității coproprietarilor este inadmisibilitatea cererii, iar nu lipsa calității procesuale active, astfel cum a fost greșit calificată de prima instanță; totodată, instanța de apel a statuat că această excepție, chiar eronat calificată de tribunal, a fost nelegal și netemeinic dezlegată, potrivit circumstanțierilor ce reies din motivarea deciziei.

Ca atare, inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată, constituia chestiunea litigioasă asupra căreia decizia instanței de apel cuprindea o anumită dezlegare. În consecință, pentru ca asupra acesteia instanța de recurs să poată exercita controlul de legalitate, era necesar ca recurenta să dezvolte prin motivele de recurs critici concrete în combaterea raționamentului instanței de apel, în acest caz, situația fiind distinctă față de invocarea pentru prima dată a excepției direct în recurs ce ar fi permis instanței de recurs evaluarea ei. Față de cele ce preced, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 306 alin. (1) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Constată nul recursul declarat de pârâta A.S., împotriva Deciziei civile nr. 44/ A din 21 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 noiembrie 2010.