ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1471/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1471/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra

recursului civil de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe

rolul Judecătoriei sectorului 2 București la data de 27 aprilie 2006, sub nr. 6401/300/2006,

reclamantul A.C.R. a chemat în judecată pe pârâții Primăria Municipiului

București, prin primarul general și Primăria sectorului 2, prin primar,

solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța, să se constate că

imobilul în suprafață construită de 522 mp situat în București, sector 2,

alcătuit din parter și etaj 1 este proprietatea reclamantului, dobândită prin

construire.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că în anul 1979 a încheiat cu fostul Consiliu

Popular al Municipiului București - D.G.D.A.L. - o convenție de cooperare

privind realizarea blocurilor de locuințe, în care sunt amplasate spații cu altă

destinație.

La 01 martie 1980

s-a încheiat procesul verbal de recepție preliminară, prin care a luat în

primire imobilul în suprafață construită de 522 mp alcătuită din parter și

etajul 1, situată în București, sector 2.

Din anul 1980

și până în prezent a folosit neîntrerupt imobilul, ca un adevărat proprietar,

achitând taxele și impozitele, neexistând acte de tulburare a posesiei.

Acțiunea a fost

întemeiată în drept pe dispozițiile art. 111 C. proc. civ.

Prin sentința

civilă nr. 9854 din 18 decembrie 2006, Judecătoria sectorului 2 București a

admis excepția necompetenței materiale și a dispus declinarea competenței

soluționării cauzei, în favoarea Tribunalului București, motivând că valoarea

obiectului cererii este mai mare de 5 miliarde lei vechi.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a lll- a civilă sub nr. 5303/3/2007.

Prin sentința

civilă nr. 1176 din 24 septembrie 2007, Tribunalul București, secția a III- a

civilă, a respins acțiunea ca inadmisibilă, motivându-se că reclamantul are la

dispoziție o cerere în realizarea dreptului.

Prin Decizia

civilă nr. 149 din 3 martie 2008, Curtea de Apel București, secția a lll- a

civilă, a admis apelul formulat de reclamantul A.C.R., a desființat sentința

civilă nr. 1176/2007 a Tribunalului București, secția a lll- a civilă, și a

trimis cauza spre rejudecare, motivând că apelanta are deschisă calea acțiunii

în constatare, aflându-se în posesia bunului, hotărârea fiindu-i necesară

pentru a i se recunoaște și consolida dreptul care este contestat de intimată.

După trimiterea

spre rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București,

secția a V- a civilă, sub nr. 16688/3/2008.

Prin sentința

civilă nr. 1175 din 20 iunie 2008, Tribunalul București, secția a V- a civilă,

a admis acțiunea, a constatat că reclamantul este proprietarul parterului și

etajului 1 din imobilul situat în București, sector 2, identificate conform

raportului de expertiză întocmit de expert C.P.

Pentru a se

pronunța astfel, tribunalul a reținut că, prin convenția de cooperare încheiată

între A.C.R. și Consiliul Popular al Municipiului București – D.G.D.A.L. s-a

convenit executarea de investiții pentru spații cu altă destinație decât aceea

de locuințe, urmând ca după semnarea procesului verbal de recepție a spațiilor

comerciale, beneficiarul A.C.R. să se prezinte la D.G.D.A.L. pentru a intra în

posesia documentației necesare în vederea intrării în patrimoniu a spațiilor

construite.

Prin procesul

verbal din 1 martie 1980 s-a procedat la recepția preliminară a lucrărilor de

construcții din București, lucrări în suprafață construită de 562 mp

(suprafață utilă 443 mp).

Prin Ordinele

de plată depuse la dosar s-a făcut dovada că A.C.R. a depus sumele în vederea

efectuării de decontări cu D.G.D.A.L., potrivit convenției.

Raportul de

expertiză tehnică construcții întocmit de expert C.P. a identificat spațiile

aflate la parterul și etajul blocului, în suprafață totală de 562 mp, iar

expertul F.I. a stabilit valoarea construcțiilor la 291.744 euro.

Reclamantul a

făcut dovada faptului că imobilul descris a fost construit din fondurile sale,

acesta dobândind dreptul de proprietate, potrivit dispozițiilor art. 644 C.

civ., prin construire, în baza convenției.

Împotriva

acestei sentințe, a declarat apel pârâtul Municipiului București prin Primarul

General criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele

motive:

Convenția

încheiată de reclamant nu îi dă acestuia un drept de proprietate, câtă vreme

prin convenție, nu s-a stabilit un astfel de drept.

Prin convenția

de cooperare încheiată în anul 1979 nu s-a stabilit că reclamantul preia în

proprietate spațiile comerciale, astfel încât, acesta nu a dobândit dreptul de

proprietate conform art. 969 C. civ.

Imobilul în

litigiu figurează înscris ca proprietate de stat, categoria de folosință

construcții și curți.

Prin Decizia nr.

218 din 20 martie 2009, Curtea de Apel București, secția a IV- a civilă, a

respins ca nefondat apelul.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a reținut că, din convenția de cooperare, existentă la

filele 5 - 7 dosar fond, rezultă că reclamantul A.C.R. a avut calitatea de

beneficiar de investiții pentru spațiile cu altă destinație decât cea de

locuințe, ce se execută.

La pct. 22 al

convenției de cooperare, se menționează că A.C.R. „participă la efectuarea

recepției, în calitate de beneficiar, preluând de la constructor spațiile ce îi

aparțin și asigură darea în exploatare imediată a acestora".

Pct. 23 al

convenției stipulează că „după semnarea procesului verbal de recepție, de luare

în primire a spațiilor comerciale, unitatea beneficiară are obligația să se

prezinte la D.G.D.A.L. pentru a verifica și intra în posesia documentelor și

documentației necesare, în vederea înregistrării în patrimoniu".

Recepția

preliminară a lucrărilor s-a realizat conform procesului verbal din 1 martie 1980

existent la filele 9 - 10 dosar fond.

Din

interpretarea clauzelor convenției de cooperare, rezultă cert și indubitabil,

că reclamantul a avut calitatea de beneficiar, și că în urma realizării

lucrărilor va dobândi un drept de proprietate pentru spațiile expres menționate

în tabelul anexă la convenție, respectiv, în suprafață utilă de 443 mp.

Curtea de apel

a mai reținut că, expresiile „preluând de la constructor spațiile ce îi

aparțin" și „în vederea înregistrării în patrimoniu" duc la concluzia

dobândirii de către reclamant a unui drept de proprietate asupra spațiilor cu

altă destinație decât cea de locuință.

Astfel,

susținerea apelantului, în sensul că reclamantul nu putea dobândi un drept de

proprietate, întrucât în convenție nu s-a menționat expres dobândirea unui

astfel de drept, sunt total nefondate, atâta timp cât din interpretarea

clauzelor convenției, rezultă contrariul.

Conform art. 969

alin. (1) C. civ. „convențiile legal făcute au putere de lege între părțile

contractante".

Art. 644 C.

civ. statuează că „proprietatea bunurilor se dobândește și se transmite prin

succesiune, prin legate, prin convenție și prin tradițiune".

S-a arătat că,

reclamantul a făcut pe deplin dovada faptului că imobilul în litigiu a fost

edificat în baza unei convenții legale, încheiate cu fostul Consiliu Local al

Municipiului București - D.G.D.A.L., prin construire, din fondurile sale

proprii, iar în baza art. 969 și art. 644 C. civ., a dobândit dreptul de

proprietate asupra spațiilor situate la parterul și etajul 1 din imobilul

situat în București, sector 2.

În măsura în

care reclamantul se află în posesie acestor spații, de la momentul recepției

acestora, și până în prezent, acțiunea este pe deplin admisibilă în condițiile art.

111 C. proc. civ., prezenta hotărâre judecătorească consolidându-i dreptul care

este contestat de apelantul pârât.

împotriva

acestei decizii a exercitat calea de atac a recursului pârâtul Municipiul București,

prin primar general, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și solicitând modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii cererii

de chemare în judecată ca neîntemeiată.

în motivarea

recursului, pârâtul a arătat că, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei,

respectiv adresele privind situația juridică a imobilului rezultă că acesta

este proprietate de stat, cu posesor parcelă Consiliul Popular sector 2 iar

procesul - verbal de recepție privește întregul bloc.

Totodată, convenția

de cooperare încheiată între C.P.M.B. - D.G.D.A.L. și A.C.R. nu prevede printre

clauzele sale dobândirea dreptului de proprietate asupra spațiilor de locuit

sau comerciale, ci doar un drept în ceea ce privește realizarea investițiilor.

În acest sens,

s-a arătat că reclamantul nu a făcut dovada în nici un fel cu privire la

spațiile în litigiu ori de vreo schimbare a destinației apartamentelor de la

parter și etajul 1 în spații comerciale.

S-a mai arătat

că instanța de apel a interpretat greșit pct. 22 și pct. 23 din convenție,

întrucât aceste dispoziții nu conferă drept de proprietate al beneficiarului,

ci doar preluarea de către acesta în vederea dării în exploatare imediată a

spațiilor.

Totodată,

recurentul-pârât a învederat și faptul că nu s-au produs probe nici la fond,

nici în apel privind situația juridică actuală a acestui imobil cu arătarea

configurației actuale a întregii clădiri.

Recursul este

nefondat în sensul celor ce succed:

Prin motivele

de recurs se invocă faptul că imobilul în litigiu este proprietate de stat, cu

posesor parcelă Consiliul Popular sector 2 și că reclamantul A.C.R. nu a

dobândit dreptul de proprietate ca urmare a convenției de cooperare încheiate

cu C.P.M.B. - D.G.D.A.L.

Această critică

este susceptibilă de încadrare în dispozițiile cazului de modificare prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmând a fi analizată ca atare.

Din analizarea

și coroborarea probatoriului administrat în cauză, instanțele fondului au

statuat că reclamantul a făcut dovada faptului că imobilul în litigiu a fost

construit din fondurile sale, acesta dobândind dreptul de proprietate în baza

convenției, potrivit dispozițiilor art. 644 C. civ. și ale art. 969 C. civ.

Astfel,

instanțele s-au raportat corect la conținutul convenției de cooperare, arătând

că prin încheierea acesteia, urmată de construirea spațiilor în discuție și

predarea-primirea între părți realizată prin procesul-verbal de recepție,

reclamantul, în calitate de beneficiar de investiții efectuate din fonduri

proprii, a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului, aspect ce rezultă

din interpretarea dispozițiilor convenției.

Este evident

că, din modul de redactare a clauzelor convenției, intenția comună a părților a

fost ca, prin încheierea acesteia, urmată de edificarea construcțiilor și

decontările ce au avut loc între A.C.R. și D.G.D.A.L. să opereze un transfer al

dreptului de proprietate asupra spațiilor în discuție în patrimoniului

contractantului beneficiar.

Față de

obiectul cererii de chemare în judecată, din particularitățile speței, rezultă

că, implicit, instanța a fost chemată să interpreteze dispozițiile contractuale

și să stabilească efectele juridice ale convenției, aspecte care în mod evident

au fost analizate.

Ca urmare, se

constată că, la situația de fapt stabilită, au fost corect interpretate și

aplicate dispozițiile legale incidente în cauză, respectiv prevederile Codului

civil mai sus-enunțate, precum și cele ale art. 111 C. proc. civ.

Celelalte

critici formulate prin motivele de recurs, ce vizează interpretarea înscrisurilor

depuse la dosar, inclusiv a convenției de cooperare, sunt încadrabile în

dispozițiile pct. 8 al art. 304 din C. proc. civ., însă acestea nu se

circumscriu ipotezei pe care acest motiv de recurs o reglementează, respectiv

interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, iar nu a actelor ca

înscrisuri probatorii, ce constituie o chestiune de fapt.

Așadar,

recurentul-pârât contestă modul de stabilire, pe baza probelor administrate a

situație de fapt în cauza de față, însă o asemenea critică nu poate fi

încadrată în nici unul din cazurile de modificare sau de casare prevăzute

expres și limitativ de art. 304 C. proc. civ. pentru exercitarea controlului

judiciar în recurs.

Față de actuala

configurație a art. 304 C. proc. civ., care permite reformarea unei hotărâri în

recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie, instanța de

recurs nu mai are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin

hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele, așa cum urmărește recurentul,

ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt

pe care aceasta o constată.

De aceea,

criticile formulate pe aspectul situației de fapt nu pot face obiect de analiză

în calea de atac a recursului, ridicând o problemă legată de temeinicia, iar nu

de legalitatea hotărârii atacate.

Având în vedere

toate considerentele expuse, recursul urmează a fi respins, în baza art. 312 alin.

(1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca

nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin primar general

împotriva Deciziei nr. 218 din 20 martie 2009 a Curții de Apel București, secția

a IV- a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 5 martie 2010.