ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1471/2010

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București la data de 27 aprilie 2006, sub nr. 6401/300/2006, reclamantul A.C.R. a chemat în judecată pe pârâții Primăria Municipiului București, prin primarul general și Primăria sectorului 2, prin primar, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța, să se constate că imobilul în suprafață construită de 522 mp situat în București, sector 2, alcătuit din parter și etaj 1 este proprietatea reclamantului, dobândită prin construire. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în anul 1979 a încheiat cu fostul Consiliu Popular al Municipiului București - D.G.D.A.L.

- o convenție de cooperare privind realizarea blocurilor de locuințe, în care sunt amplasate spații cu altă destinație. La 01 martie 1980 s-a încheiat procesul verbal de recepție preliminară, prin care a luat în primire imobilul în suprafață construită de 522 mp alcătuită din parter și etajul 1, situată în București, sector 2. Din anul 1980 și până în prezent a folosit neîntrerupt imobilul, ca un adevărat proprietar, achitând taxele și impozitele, neexistând acte de tulburare a posesiei. Acțiunea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 111 C. proc. civ. Prin sentința civilă nr. 9854 din 18 decembrie 2006, Judecătoria sectorului 2 București a admis excepția necompetenței materiale și a dispus declinarea competenței soluționării cauzei, în favoarea Tribunalului București, motivând că valoarea obiectului cererii este mai mare de 5 miliarde lei vechi.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a lll- a civilă sub nr. 5303/3/2007. Prin sentința civilă nr. 1176 din 24 septembrie 2007, Tribunalul București, secția a III- a civilă, a respins acțiunea ca inadmisibilă, motivându-se că reclamantul are la dispoziție o cerere în realizarea dreptului. Prin Decizia civilă nr. 149 din 3 martie 2008, Curtea de Apel București, secția a lll- a civilă, a admis apelul formulat de reclamantul A.C.R., a desființat sentința civilă nr. 1176/2007 a Tribunalului București, secția a lll- a civilă, și a trimis cauza spre rejudecare, motivând că apelanta are deschisă calea acțiunii în constatare, aflându-se în posesia bunului, hotărârea fiindu-i necesară pentru a i se recunoaște și consolida dreptul care este contestat de intimată.

După trimiterea spre rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V- a civilă, sub nr. 16688/3/2008. Prin sentința civilă nr. 1175 din 20 iunie 2008, Tribunalul București, secția a V- a civilă, a admis acțiunea, a constatat că reclamantul este proprietarul parterului și etajului 1 din imobilul situat în București, sector 2, identificate conform raportului de expertiză întocmit de expert C.P. Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că, prin convenția de cooperare încheiată între A.C.R. și Consiliul Popular al Municipiului București – D.G.D.A.L. s-a convenit executarea de investiții pentru spații cu altă destinație decât aceea de locuințe, urmând ca după semnarea procesului verbal de recepție a spațiilor comerciale, beneficiarul A.C.R.

să se prezinte la D.G.D.A.L. pentru a intra în posesia documentației necesare în vederea intrării în patrimoniu a spațiilor construite. Prin procesul verbal din 1 martie 1980 s-a procedat la recepția preliminară a lucrărilor de construcții din București, lucrări în suprafață construită de 562 mp (suprafață utilă 443 mp). Prin Ordinele de plată depuse la dosar s-a făcut dovada că A.C.R. a depus sumele în vederea efectuării de decontări cu D.G.D.A.L., potrivit convenției. Raportul de expertiză tehnică construcții întocmit de expert C.P. a identificat spațiile aflate la parterul și etajul blocului, în suprafață totală de 562 mp, iar expertul F.I. a stabilit valoarea construcțiilor la 291.744 euro.

Reclamantul a făcut dovada faptului că imobilul descris a fost construit din fondurile sale, acesta dobândind dreptul de proprietate, potrivit dispozițiilor art. 644 C. civ., prin construire, în baza convenției. Împotriva acestei sentințe, a declarat apel pârâtul Municipiului București prin Primarul General criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele motive: Convenția încheiată de reclamant nu îi dă acestuia un drept de proprietate, câtă vreme prin convenție, nu s-a stabilit un astfel de drept. Prin convenția de cooperare încheiată în anul 1979 nu s-a stabilit că reclamantul preia în proprietate spațiile comerciale, astfel încât, acesta nu a dobândit dreptul de proprietate conform art. 969 C. civ.

Imobilul în litigiu figurează înscris ca proprietate de stat, categoria de folosință construcții și curți. Prin Decizia nr. 218 din 20 martie 2009, Curtea de Apel București, secția a IV- a civilă, a respins ca nefondat apelul. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că, din convenția de cooperare, existentă la filele 5 - 7 dosar fond, rezultă că reclamantul A.C.R. a avut calitatea de beneficiar de investiții pentru spațiile cu altă destinație decât cea de locuințe, ce se execută. La pct. 22 al convenției de cooperare, se menționează că A.C.R. „participă la efectuarea recepției, în calitate de beneficiar, preluând de la constructor spațiile ce îi aparțin și asigură darea în exploatare imediată a acestora". Pct. 23 al convenției stipulează că „după semnarea procesului verbal de recepție, de luare în primire a spațiilor comerciale, unitatea beneficiară are obligația să se prezinte la D.G.D.A.L.

pentru a verifica și intra în posesia documentelor și documentației necesare, în vederea înregistrării în patrimoniu". Recepția preliminară a lucrărilor s-a realizat conform procesului verbal din 1 martie 1980 existent la filele 9 - 10 dosar fond. Din interpretarea clauzelor convenției de cooperare, rezultă cert și indubitabil, că reclamantul a avut calitatea de beneficiar, și că în urma realizării lucrărilor va dobândi un drept de proprietate pentru spațiile expres menționate în tabelul anexă la convenție, respectiv, în suprafață utilă de 443 mp. Curtea de apel a mai reținut că, expresiile „preluând de la constructor spațiile ce îi aparțin" și „în vederea înregistrării în patrimoniu" duc la concluzia dobândirii de către reclamant a unui drept de proprietate asupra spațiilor cu altă destinație decât cea de locuință.

Astfel, susținerea apelantului, în sensul că reclamantul nu putea dobândi un drept de proprietate, întrucât în convenție nu s-a menționat expres dobândirea unui astfel de drept, sunt total nefondate, atâta timp cât din interpretarea clauzelor convenției, rezultă contrariul. Conform art. 969 alin. (1) C. civ. „convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante". Art. 644 C. civ.

statuează că „proprietatea bunurilor se dobândește și se transmite prin succesiune, prin legate, prin convenție și prin tradițiune". S-a arătat că, reclamantul a făcut pe deplin dovada faptului că imobilul în litigiu a fost edificat în baza unei convenții legale, încheiate cu fostul Consiliu Local al Municipiului București - D.G.D.A.L., prin construire, din fondurile sale proprii, iar în baza art. 969 și art. 644 C. civ., a dobândit dreptul de proprietate asupra spațiilor situate la parterul și etajul 1 din imobilul situat în București, sector 2. În măsura în care reclamantul se află în posesie acestor spații, de la momentul recepției acestora, și până în prezent, acțiunea este pe deplin admisibilă în condițiile art. 111 C. proc.

civ., prezenta hotărâre judecătorească consolidându-i dreptul care este contestat de apelantul pârât. împotriva acestei decizii a exercitat calea de atac a recursului pârâtul Municipiul București, prin primar general, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicitând modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată. în motivarea recursului, pârâtul a arătat că, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv adresele privind situația juridică a imobilului rezultă că acesta este proprietate de stat, cu posesor parcelă Consiliul Popular sector 2 iar procesul - verbal de recepție privește întregul bloc. Totodată, convenția de cooperare încheiată între C.P.M.B.

- D.G.D.A.L. și A.C.R. nu prevede printre clauzele sale dobândirea dreptului de proprietate asupra spațiilor de locuit sau comerciale, ci doar un drept în ceea ce privește realizarea investițiilor. În acest sens, s-a arătat că reclamantul nu a făcut dovada în nici un fel cu privire la spațiile în litigiu ori de vreo schimbare a destinației apartamentelor de la parter și etajul 1 în spații comerciale. S-a mai arătat că instanța de apel a interpretat greșit pct. 22 și pct. 23 din convenție, întrucât aceste dispoziții nu conferă drept de proprietate al beneficiarului, ci doar preluarea de către acesta în vederea dării în exploatare imediată a spațiilor. Totodată, recurentul-pârât a învederat și faptul că nu s-au produs probe nici la fond, nici în apel privind situația juridică actuală a acestui imobil cu arătarea configurației actuale a întregii clădiri.

Recursul este nefondat în sensul celor ce succed: Prin motivele de recurs se invocă faptul că imobilul în litigiu este proprietate de stat, cu posesor parcelă Consiliul Popular sector 2 și că reclamantul A.C.R. nu a dobândit dreptul de proprietate ca urmare a convenției de cooperare încheiate cu C.P.M.B. - D.G.D.A.L. Această critică este susceptibilă de încadrare în dispozițiile cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmând a fi analizată ca atare. Din analizarea și coroborarea probatoriului administrat în cauză, instanțele fondului au statuat că reclamantul a făcut dovada faptului că imobilul în litigiu a fost construit din fondurile sale, acesta dobândind dreptul de proprietate în baza convenției, potrivit dispozițiilor art. 644 C. civ.

și ale art. 969 C. civ. Astfel, instanțele s-au raportat corect la conținutul convenției de cooperare, arătând că prin încheierea acesteia, urmată de construirea spațiilor în discuție și predarea-primirea între părți realizată prin procesul-verbal de recepție, reclamantul, în calitate de beneficiar de investiții efectuate din fonduri proprii, a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului, aspect ce rezultă din interpretarea dispozițiilor convenției. Este evident că, din modul de redactare a clauzelor convenției, intenția comună a părților a fost ca, prin încheierea acesteia, urmată de edificarea construcțiilor și decontările ce au avut loc între A.C.R. și D.G.D.A.L. să opereze un transfer al dreptului de proprietate asupra spațiilor în discuție în patrimoniului contractantului beneficiar.

Față de obiectul cererii de chemare în judecată, din particularitățile speței, rezultă că, implicit, instanța a fost chemată să interpreteze dispozițiile contractuale și să stabilească efectele juridice ale convenției, aspecte care în mod evident au fost analizate. Ca urmare, se constată că, la situația de fapt stabilită, au fost corect interpretate și aplicate dispozițiile legale incidente în cauză, respectiv prevederile Codului civil mai sus-enunțate, precum și cele ale art. 111 C. proc. civ. Celelalte critici formulate prin motivele de recurs, ce vizează interpretarea înscrisurilor depuse la dosar, inclusiv a convenției de cooperare, sunt încadrabile în dispozițiile pct. 8 al art. 304 din C. proc.

civ., însă acestea nu se circumscriu ipotezei pe care acest motiv de recurs o reglementează, respectiv interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, iar nu a actelor ca înscrisuri probatorii, ce constituie o chestiune de fapt. Așadar, recurentul-pârât contestă modul de stabilire, pe baza probelor administrate a situație de fapt în cauza de față, însă o asemenea critică nu poate fi încadrată în nici unul din cazurile de modificare sau de casare prevăzute expres și limitativ de art. 304 C. proc. civ. pentru exercitarea controlului judiciar în recurs. Față de actuala configurație a art. 304 C. proc.

civ., care permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie, instanța de recurs nu mai are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele, așa cum urmărește recurentul, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt pe care aceasta o constată. De aceea, criticile formulate pe aspectul situației de fapt nu pot face obiect de analiză în calea de atac a recursului, ridicând o problemă legată de temeinicia, iar nu de legalitatea hotărârii atacate. Având în vedere toate considerentele expuse, recursul urmează a fi respins, în baza art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin primar general împotriva Deciziei nr. 218 din 20 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV- a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 martie 2010.