ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1213/2005

Asupra

recursului de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 7781 din 3 octombrie 2002, Judecătoria

sectorului 3 București a admis cererea reclamantei N.D., a stabilit linia de

hotar între proprietăți conform raportului de expertiză și a obligat pe pârâtul

B.G. să lase reclamantei în proprietate suprafața de 414,14 mp teren și să

desființeze construcția edificată pe acest teren.

Instanța de fond a reținut că reclamanta este îndreptățită să ocupe

suprafața de 1.800 mp teren în temeiul titlului de proprietate pe care îl

deține, pârâtul neputând produce un asemenea document.

Apelul declarat de pârât a fost admis prin decizia

civilă nr. 350/A din 27 februarie 2003 a Tribunalului București, care a

schimbat în tot sentința atacată, în sensul că a respins acțiunea reclamantei,

reținând că ambele părți posedă suprafețe mai mici decât cele menționate în

titlurile pe care le dețin.

Recursul reclamantei a fost admis prin decizia civilă

nr. 1894 din 22 septembrie 2003 a Curții de Apel București, care a casat

decizia tribunalului și a reținut cauza pentru rejudecare, ca instanță de apel.

În rejudecare, prin decizia civilă nr. 185 din 11

februarie 2004, Curtea de apel a respins ca nefondat apelul pârâtului împotriva

sentinței civile nr. 7781 din 13 octombrie 2002 a Judecătoriei sectorului 3.

Curtea de apel a reținut că prima instanță, în mod

corect a constatat că reclamanta este proprietara unei suprafețe de 1.600 mp

teren, în temeiul titlului de proprietate nr. 15000 din 28 decembrie 1994. Pe

parcursul procesului, pârâtul nu a depus nici un titlu de proprietate, care să

facă dovada temeiului în care folosește suprafața pentru care pretinde că este

proprietar.

Hotărârile judecătorești invocate nu pot constitui un

titlu, deoarece au caracter declarativ și nu constitutiv de drepturi. De

altfel, pârâtul nu a dovedit nici titlul de proprietate al autorilor săi,

pentru a se putea face aprecieri în legătură cu întinderea suprafeței de teren

pe care acesta o folosește.

A concluzionat, curtea, că reclamanta este singura

deținătoare a unui titlu de proprietate, în conformitate cu dispozițiile

legale, ceea ce impune conferirea tuturor condițiilor care să permită folosința

neîngrădită a dreptului său asupra terenului pentru care are titlu.

Împotriva acestei decizii, în termenul prevăzut de

lege, a declarat recurs reclamantul.

Invocând dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 8, 9 și 10

C. proc. civ., pârâtul a arătat că decizia este nelegală.

Deoarece reține greșit suprafața și natura terenului

pentru care reclamanta deține un titlu de proprietate, hotărârea atacată

cuprinde elemente străine de natura pricinii și contradictorii.

Mai arată pârâtul, că hotărârea a fost dată cu

aplicarea greșită a legii, deoarece prin hotărârea de partaj invocată se

constată un drept de proprietate preexistent.

Prin decizia pronunțată, instanța de apel a

interpretat greșit actul dedus judecății, transformând acțiunea în grănițuire

în acțiune în revendicare.

Se mai arată că instanța nu a ținut seama de

expertiza efectuată în cauză, de răspunsurile reclamantei la interogator și de

faptul că pârâtul și-a intabulat dreptul de proprietate.

Criticile formulate fac posibilă încadrarea în

dispozițiile art. 304 pct. 7, 9, 10 C. proc. civ.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta N.D.

a solicitat în contradictoriu cu pârâtul B.G. stabilirea liniei de hotar între

proprietățile celor doi și, ca o consecință, respectarea dreptului ei de

proprietate asupra terenului acaparat de pârât, situat în str. L., cu obligarea

acestuia la demolarea construcției edificate.

În susținerea cererii, a depus titlul de proprietate nr. 15000 din 28

decembrie 1994, prin care autorului său, M.I.P., i s-a reconstituit dreptul de

proprietate pentru o suprafață de 1.800 mp teren arabil, situat în extravilan,

în strada L., având ca vecinătăți la N - D 820/1, E - moștenitorii lui M.C., S–

D.M. și B.I., V - D 821/2. A mai depus și certificatul de moștenitor nr. 275

din 5 decembrie 1996.

Pârâtul, la rândul său, a depus sentința civilă nr. 2297 din 12 martie

1999 a Judecătoriei sectorului 3 București, irevocabilă, prin care, în urma

ieșirii din indiviziune, i s-a atribuit suprafața de 400 mp teren, situat în

strada L.

La data de 18 decembrie 2001, pârâtul și-a înscris

dreptul de proprietate, conform Încheierii nr. 20429 a Judecătoriei sector 3,

Biroul de Carte Funciară.

Instanța de apel a reținut că hotărârea

judecătorească invocată nu reprezintă titlu de proprietate, deoarece nu are un

caracter constitutiv, ci declarativ de drepturi.

Prin această susținere, curtea a ignorat efectele

hotărârii de partaj prin care se recunoaște dreptul dobândit prin succesiune.

Or, succesiunea este, potrivit art. 644 C. civ., un mod de dobândire a

proprietății.

Prin urmare, instanța trebuia să constate că pârâtul

a opus și el un titlu valid de proprietate, hotărârea prin care s-a dispus

ieșirea din indiviziune, în funcție de care urma să se stabilească linia de

hotar dintre proprietățile părților și dacă pârâtul deține fără drept o

suprafață de teren proprietatea reclamantei.

Neprocedând astfel și menținând soluția instanței de

fond prin care pârâtul a fost obligat să restituie suprafața de 414,14 mp teren

și să desființeze construcția aflată pe teren, deși deținea titlu pentru

suprafața de 400 mp teren, instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art.

480 C. civ.

Acest lucru a dus și la o greșită aplicare a art. 584

C. civ., care prevede că orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la

grănițuirea proprietății lipite de a sa.

Pentru motivele mai sus arătate, Înalta Curte va privi ca fondat

recursul declarat de pârât.

Prin urmare, în temeiul art. 312 și art. 314 C. proc. civ., văzând că

împrejurările de fapt nu au fost deplin stabilite, va admite recursul și va

casa decizia atacată, trimițând cauza spre rejudecarea apelului aceleiași

instanțe, fără a mai fi analizate celelalte critici.

Cu ocazia rejudecării, probatoriul va fi completat, inclusiv prin

efectuarea unei noi expertize, pentru a se stabili linia de hotar în raport cu

actele de proprietate prezentate de ambele părți.

Dat fiind faptul că în recurs, la 8 februarie 2005, pârâtul a depus la

dosar copia titlului de proprietate nr. 100338 din 19 ianuarie 2005, prin care

moștenitorii defunctului B.T., printre care și pârâtul, au primit în

proprietate suprafața de 1500 mp teren arabil, situat în extravilan, având ca

vecinătăți la N – M.P., E - moștenitorii lui M.C., S – I.D. și I.G., V - D

820/2, la rejudecare se va avea în vedere și acest nou înscris, precum și toate

apărările formulate de recurent.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursul declarat de recurentul B.G. împotriva deciziei civile nr. 185 din 11

februarie 2004 a Curții de Apel București, pe care o casează.

Trimite

cauza aceleiași instanțe, spre rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 februarie 2005.