ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7153/2004

Asupra recursului în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta

SC E.C.I. SA a chemat în judecată pe pârâții P.E. și G.I.Ș. și a solicitat să

se dispună grănițuirea proprietăților părților, urmând ca pârâții să lase

reclamantei, în deplină proprietate și posesie un teren în suprafață de 1594,9

mp precum și construcțiile edificate pe acesta, cu plata către pârâți, a

contravalorii manoperei și a materialelor utilizate.

În motivare reclamanta arată că a

devenit proprietara unui teren în suprafață de 4964,8 mp prin cumpărare

învecinat la sud cu proprietatea pârâților. Aceștia au desființat semnele la

hotar și au ocupat abuziv o suprafață de 1594,9 mp teren pe care au edificat o

casă de locuit și anexe gospodărești.

Judecătoria Buftea, prin sentința

civilă nr. 1338 din 5 aprilie 2002 a admis în parte acțiunea, a stabilit linia

de hotar dintre proprietățile părților pe aliniamentul D–A conform schiței

anexă a raportului de expertiză; a respins ca neîntemeiate celelalte capete de

cerere privind revendicarea suprafeței de 1594,9 mp teren și cel privind

predarea casei aflate pe teren, contracost.

Instanța a reținut că în cauză nu se

poate restitui terenul revendicat, deoarece nu există vreo culpă a pârâților

sau vreo acțiune de ocupare abuzivă a terenului proprietatea reclamantei,

autorul acestora și-a refăcut gospodăria în perioada 1990–1991 pe vechiul

amplasament, adică al casei demolate în 1985, acolo unde i s-a făcut și

reconstituirea dreptului de proprietate.

Mai mult, actul de vânzare-cumpărare

prin care reclamanta a dobândit terenul nu menționează dimensiunile laturilor

acestuia, iar problema unei diferențe de teren ar trebui soluționată în

contradictoriu cu vânzătorul.

Tribunalul București, secția a III-a

civilă, prin decizia nr. 2318 din 20 noiembrie 2002 a admis apelul formulat de

reclamantă. A schimbat în parte sentința, în sensul că: stabilește linia de

hotar între proprietățile părților pe aliniamentul L–M, conform schiței anexă

la raportul de expertiză; obligă pârâții să lase reclamantei în deplină

proprietate și posesie suprafața de 1591 mp teren precum și construcțiile;

obligă reclamanta la contravaloarea materialelor și prețului muncii prestate

pentru edificarea construcțiilor.

Instanța de apel a reținut că

pârâții ocupă parțial altă suprafață de teren decât cea pentru care posedă

titlu prin care s-a reconstituit dreptul de proprietate al autorului lor,

edificând casa de locuit în anul 1990 și ocupând termenul anterior eliberării

titlului lor de proprietate, astfel că se impune omologarea amplasamentului

L–M, propus prin raportul de expertiză.

Recursul declarat de pârâți a fost

constatat nul prin decizia nr. 950 din 16 aprilie 2003 a Curții de Apel

București, secția a IV-a civilă.

Instanța a reținut nulitatea recursului raportat la

prevederile art. 303 pct. 3 și art. 306 pct. 3 C. proc. civ., prin modul de

redactare, situațiile invocate nu se pot încadra în nici unul din cazurile de

casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Împotriva

ultimilor două hotărâri, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție a formulat prezentul recurs în anulare în temeiul

art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 și ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ., în

vigoare la data când hotărârile judecătorești au devenit irevocabile, și ale

art. II alin. (3) din O.U.G. nr. 58 din 25 iunie 2003.

Se susține, în esență, că pârâții

sunt proprietarii terenului în litigiu, autorul lor fiind pus în posesie în

anul 1994 pe terenul pe care își construise deja gospodăria, în procesul verbal

fiind precizate dimensiunile laturilor terenului și vecinătățile, dimensiuni

care corespund celor existente în prezent. Din nici o probă nu rezultă că

pârâții ar fi ocupat o suprafață de 1598 mp din terenul reclamantei, că în mod

greșit a fost admisă acțiunea în revendicare.

Se solicită casarea hotărârilor

criticate și pe fond menținerea sentinței civile nr. 1338 din 5 aprilie 2004 a

Judecătoriei Buftea ca fiind temeinică și legală.

Recursul în anulare se privește ca

fondat pentru considerentele ce urmează:

Autorul pârâților, P.N., a avut un

teren în suprafață de 2500 mp situat în Otopeni, tarlaua nr. 9, pe care a

edificat o casă de locuit și anexe.

În anul 1985, cu ocazia aplicării

planurilor de sistematizare, terenul este trecut în proprietatea statului,

locuința fiind demolată.

Pe terenul proprietatea sa în

litigiu astăzi, după anul 1990 autorul pârâților a edificat o nouă casă de

locuit cu anexe gospodărești și o plantație de pomi fructiferi.

După intrarea în vigoare a Legii nr.

18/1991 a fost reconstituit dreptul de proprietate lui P.N. și a fost pus în

posesie pe vechiul amplasament, după care a fost emis titlul de proprietate.

Paralel acestor demersuri

moștenitorii lui V.C. au solicitat și au obținut dreptul de proprietate pentru

un teren în suprafață de 7500 mp.

Prin contracte succesive de

vânzare-cumpărare reclamanta, ultima cumpărătoare, are astfel în proprietate o

suprafață de teren de 4964,884 mp.

Numai că acest teren nu are nici o

legătură cu terenul pârâților, deținut în proprietate până în anul 1985, drept de

proprietate reconstituit potrivit legii și pe care construcțiile au fost

edificate începând cu anul 1990.

În consecință, nu se poate reține că

ulterior punerii în posesie pârâții au ocupat abuziv suprafața de 1589 mp din

terenul reclamantei.

Stăpânirea terenului după anul 1990

de care a fost deposedat în anul 1985, reclădirea casei de locuit și a anexelor

demolate după anul 1990 au fost reținute și în considerentele sentinței civile

nr. 905 din 26.02.1999 a Judecătoriei Buftea, sentință definitivă și irevocabilă.

Mai mult, dimensiunile laturilor

terenului din actul de punere în posesie corespund dimensiunilor existente în

prezent, după cum notează raportul de expertiză.

Pe de altă parte, în actele de

vânzare cumpărare, reclamanta fiind ultima cumpărătoare, nu au fost menționate

dimensiunile laturilor terenului înstrăinat, nici nu s-au întocmit planuri

cadastrale pentru a se verifica identitatea terenului cumpărat cu situația din

teren.

Sigur este însă că, în cauză, nu au

fost probată mutarea liniei de hotar de către pârâți și ocuparea terenului

revendicat, cu consecința demolării construcției pe care autorul pârâților a

reedificat-o după demolarea din anul 1985.

În plus, dacă pârâții ar fi

modificat linia de hotar ar fi trebuit să aibă în posesie o suprafață de teren

mai mare, din raportul de expertiză omologat rezultă că aceștia dețin 2593 mp

și au fost puși în posesie pentru 2500 mp, diferența între măsurători fiind

nesemnificativă din perspectiva celor 1593 mp revendicați de reclamantă.

Față de cele ce preced, recursul în

anulare va fi admis, hotărârile pronunțate de instanța de apel în recurs casate

cu consecința păstrării hotărârii instanței de fond, ca fiind legală și

temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat

de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție împotriva deciziei civile nr. 2318 din 20 noiembrie 2002 a

Tribunalului București, secția a III-a civilă, și deciziei civile nr. 950 din

16 aprilie 2003 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Casează hotărârile recurate și

păstrează sentința civilă nr. 1338 din 5 aprilie 2002 a Judecătoriei Buftea.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 decembrie 2004.