ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 714/2003

S-a

luat în examinare recursul declarat de pârâta S.C. “T.R.” SA împotriva deciziei

nr.53 din 30 mai 2002 a Curții de Apel

Ploiești

– Secția civilă.

La

apelul nominal s-au prezentat: intimații-reclamanți I.M.și I.P., lipsind recurenta-pârâtă

S.C. “T.R.”SA și intimata-reclamantă I.E..

Procedura

completă.

Intimații-reclamanți

I.M.și P. depun concluzii scrise și solicită respingerea recursului.

Reprezentantul

Ministerului Public pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat.

C U R T E A

Asupra

recursului de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată la data de 18 decembrie 2001 sub nr.6925 pe rolul Tribunalului

Dâmbovița – secția civilă – reclamanții I.E., I.M.și I.P., în contradictoriu

cu  S.C. “ R.” SA Fieni, au contestat adresa nr.4683 din 3 septembrie 2001 a

S.C. “ R.” SA prin care li s-a refuzat restituirea în natură sau prin echivalent

a suprafeței de 9.400 m.p. situat pe raza oraș Fieni punctul Ialomița-CFR. Solicită

instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța, în temeiul prevederilor Legii

10/2001, să dispună  restituirea terenului solicitat în natură sau prin echivalent

în bani – 400.000.000 lei-.

Tribunalul

Dâmbovița – secția civilă, prin sentința nr.220 din 6 martie 2002, a admis acțiunea

reclamanților și a constatat că aceștia sunt îndreptățiți să primească  despăgubiri

pentru  suprafața de 8.225 m.p. deținută de către pârâtă și a cărui cuantum va fi

stabilit de către Comisia constituită în acest scop la nivelul Prefecturii Dâmbovița.

Pentru

a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut (având în vedere probele

administrate în cauză cu acte, expertiză și martori), că reclamanții au făcut dovada

pretențiilor, respectiv că autorul lor a fost proprietarul terenului pretins, a

cărui suprafață a fost identificată prin expertiză ca fiind de 8.225 m.p. și nu

de 9.400 m.p.

S-a

reținut deasemenea că terenul este ocupat în prezent de către pârâtă, care nu a

făcut nici o dovadă în legătură cu modul în care terenul a intrat în patrimoniul

ei.

S-a

apreciat că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art.16 și următoarele

din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001.

Curtea

de Apel

Ploiești

, prin decizia civilă nr.53 din 30 mai 2002, a

admis apelul declarat de către pârâta S.C. “T.R.”SA Fieni împotriva acestei sentințe

pe care a schimbat-o în parte, în sensul că suprafața de teren pentru care reclamanților

li se cuvin despăgubiri este de 6.272 m.p.

A

menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Motivându-și

hotărârea, instanța de apel a reținut că reclamanții au făcut dovada că au moștenit

de la autorul lor, care era proprietarul terenului, o  suprafață de teren de

8.225 m.p. astfel cum a fost identificată în expertiză, care este ocupată de către

pârâtă, existând construcții care aparțin acesteia și că instanța de fond a apreciat

legal și temeinic că în această situație reclamanții au dreptul la despăgubiri pentru

că nu se poate restitui  în natură terenul.

Față

de actele noi depuse în apel, instanța a constatat că din suprafața de 8.225 m.p.

identificată de expert, trebuie să se deducă suprafața de 1950 m.p. care este proprietatea

pârâtei,  ea făcând parte din suprafața de 6.500 m.p. teren dobândită de pârâtă

prin cumpărare de la S.O.conform contractului de vânzare 432 din 20 martie 1998

(autentificat). Ca atare, a constatat că tribunalul a stabilit greșit că suprafața

pentru care reclamanții au dreptul la despăgubiri este 8.225 m.p. când în realitate

este de 6.275 m.p. (8.225 m.p. – 1.950 m.p.) și a admis apelul schimbând sentința

în acest sens. Celelalte susțineri, în legătură cu modul de efectuare a expertizei,

au fost considerate ca nefondate.

Împotriva

acestei decizii, pârâta a declarat recurs care nu este structurat, însă,

conform art.303 alin.3 C.proc.civ., respectiv nu se “arată motivele de casare și

dezvoltarea lor.

Recurenta

invocă motivele de casare prevăzute de art.304 punctele 7 și 10 C.proc.civ., iar

“dezvoltarea lor” se rezumă la a arăta că motivul esențial este că nu s-a avut în

vedere faptul că prin actele depuse în apel a făcut dovada că este proprietara terenului;

(deci ar fi motivul prevăzut de art.304 pct.10 C.proc.civ.), recurenta omite însă

să dezvolte celălalt motiv probabil considerându-l neesențial dacă primul era esențial.

Recursul

este nefondat.

Este

de reținut, în legătură cu motivul întemeiat pe dispozițiile punctului 10 al

art.304 C.proc.civ., că instanța de apel a avut în vedere în parte actele depuse

și coroborându-le cu celelalte probe cu acte și expertiză, a reținut c ă pârâta

a făcut dovada că a cumpărat prin contract de vânzare-cumpărare autentic suprafața

de 6.500 m.p., din care 1950 m.p. a fost inclusă în suprafața de 8.225 m.p. în

legătură cu care se apreciase că aparține reclamanților.

Din

această suprafață de 8.225 m.p. a fost dedusă suprafața de 1.950 m.p. și au rămas

6.275 m.p., schimbându-se sentința în acest sens.

Celălalt

act invocat, certificatul de atestare a dreptului de proprietate, nu a fost avut

în vedere de către instanța de apel pentru că el a fost emis la data de 4 martie

1994 în temeiul H.G.nr.834/1991.

Prin

acest act normativ s-a creat posibilitatea agenților economici să-și certifice dreptul

asupra unor terenuri pe care le primiseră în administrare; pârâta  nefăcând însă

nici o dovadă cum a intrat în posesia terenului în litigiu, de care a fost deposedat

abuziv autorul reclamanților.

În

consecință, această critică nu este fondată.

În

legătură cu celălalt  motiv de recurs bazat pe dispozițiile punctului 7 al

art.304 C.proc.civ., care nu a fost dezvoltat, el fiind doar enunțat, urmează a

constata că este nefondat pentru că hotărârea criticată cuprinde motivele pe

care se sprijină și care sunt legale și temeinice.

Astfel

fiind, față de considerentele mai înainte arătate, urmează a respinge recursul

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

ca nefondat recursul declarat de S.C. “T.R.”SA împotriva deciziei nr.53 din 30 mai

2002 a Curții de Apel Ploiești – Secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 25 februarie 2003.