ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 714/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S.C. “T.R.” SA împotriva deciziei nr.53 din 30 mai 2002 a Curții de Apel Ploiești – Secția civilă. La apelul nominal s-au prezentat: intimații-reclamanți I.M.și I.P., lipsind recurenta-pârâtă S.C. “T.R.”SA și intimata-reclamantă I.E.. Procedura completă. Intimații-reclamanți I.M.și P. depun concluzii scrise și solicită respingerea recursului. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat. C U R T E A Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 18 decembrie 2001 sub nr.6925 pe rolul Tribunalului Dâmbovița – secția civilă – reclamanții I.E., I.M.și I.P., în contradictoriu cu S.C.

“ R.” SA Fieni, au contestat adresa nr.4683 din 3 septembrie 2001 a S.C. “ R.” SA prin care li s-a refuzat restituirea în natură sau prin echivalent a suprafeței de 9.400 m.p. situat pe raza oraș Fieni punctul Ialomița-CFR. Solicită instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța, în temeiul prevederilor Legii 10/2001, să dispună restituirea terenului solicitat în natură sau prin echivalent în bani – 400.000.000 lei-. Tribunalul Dâmbovița – secția civilă, prin sentința nr.220 din 6 martie 2002, a admis acțiunea reclamanților și a constatat că aceștia sunt îndreptățiți să primească despăgubiri pentru suprafața de 8.225 m.p. deținută de către pârâtă și a cărui cuantum va fi stabilit de către Comisia constituită în acest scop la nivelul Prefecturii Dâmbovița.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut (având în vedere probele administrate în cauză cu acte, expertiză și martori), că reclamanții au făcut dovada pretențiilor, respectiv că autorul lor a fost proprietarul terenului pretins, a cărui suprafață a fost identificată prin expertiză ca fiind de 8.225 m.p. și nu de 9.400 m.p. S-a reținut deasemenea că terenul este ocupat în prezent de către pârâtă, care nu a făcut nici o dovadă în legătură cu modul în care terenul a intrat în patrimoniul ei. S-a apreciat că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art.16 și următoarele din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001. Curtea de Apel Ploiești , prin decizia civilă nr.53 din 30 mai 2002, a admis apelul declarat de către pârâta S.C.

“T.R.”SA Fieni împotriva acestei sentințe pe care a schimbat-o în parte, în sensul că suprafața de teren pentru care reclamanților li se cuvin despăgubiri este de 6.272 m.p. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței. Motivându-și hotărârea, instanța de apel a reținut că reclamanții au făcut dovada că au moștenit de la autorul lor, care era proprietarul terenului, o suprafață de teren de 8.225 m.p. astfel cum a fost identificată în expertiză, care este ocupată de către pârâtă, existând construcții care aparțin acesteia și că instanța de fond a apreciat legal și temeinic că în această situație reclamanții au dreptul la despăgubiri pentru că nu se poate restitui în natură terenul. Față de actele noi depuse în apel, instanța a constatat că din suprafața de 8.225 m.p.

identificată de expert, trebuie să se deducă suprafața de 1950 m.p. care este proprietatea pârâtei, ea făcând parte din suprafața de 6.500 m.p. teren dobândită de pârâtă prin cumpărare de la S.O.conform contractului de vânzare 432 din 20 martie 1998 (autentificat). Ca atare, a constatat că tribunalul a stabilit greșit că suprafața pentru care reclamanții au dreptul la despăgubiri este 8.225 m.p. când în realitate este de 6.275 m.p. (8.225 m.p. – 1.950 m.p.) și a admis apelul schimbând sentința în acest sens. Celelalte susțineri, în legătură cu modul de efectuare a expertizei, au fost considerate ca nefondate. Împotriva acestei decizii, pârâta a declarat recurs care nu este structurat, însă, conform art.303 alin.3 C.proc.civ., respectiv nu se “arată motivele de casare și dezvoltarea lor.

Recurenta invocă motivele de casare prevăzute de art.304 punctele 7 și 10 C.proc.civ., iar “dezvoltarea lor” se rezumă la a arăta că motivul esențial este că nu s-a avut în vedere faptul că prin actele depuse în apel a făcut dovada că este proprietara terenului; (deci ar fi motivul prevăzut de art.304 pct.10 C.proc.civ.), recurenta omite însă să dezvolte celălalt motiv probabil considerându-l neesențial dacă primul era esențial. Recursul este nefondat. Este de reținut, în legătură cu motivul întemeiat pe dispozițiile punctului 10 al art.304 C.proc.civ., că instanța de apel a avut în vedere în parte actele depuse și coroborându-le cu celelalte probe cu acte și expertiză, a reținut c ă pârâta a făcut dovada că a cumpărat prin contract de vânzare-cumpărare autentic suprafața de 6.500 m.p., din care 1950 m.p.

a fost inclusă în suprafața de 8.225 m.p. în legătură cu care se apreciase că aparține reclamanților. Din această suprafață de 8.225 m.p. a fost dedusă suprafața de 1.950 m.p. și au rămas 6.275 m.p., schimbându-se sentința în acest sens. Celălalt act invocat, certificatul de atestare a dreptului de proprietate, nu a fost avut în vedere de către instanța de apel pentru că el a fost emis la data de 4 martie 1994 în temeiul H.G.nr.834/1991. Prin acest act normativ s-a creat posibilitatea agenților economici să-și certifice dreptul asupra unor terenuri pe care le primiseră în administrare; pârâta nefăcând însă nici o dovadă cum a intrat în posesia terenului în litigiu, de care a fost deposedat abuziv autorul reclamanților.

În consecință, această critică nu este fondată. În legătură cu celălalt motiv de recurs bazat pe dispozițiile punctului 7 al art.304 C.proc.civ., care nu a fost dezvoltat, el fiind doar enunțat, urmează a constata că este nefondat pentru că hotărârea criticată cuprinde motivele pe care se sprijină și care sunt legale și temeinice. Astfel fiind, față de considerentele mai înainte arătate, urmează a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de S.C. “T.R.”SA împotriva deciziei nr.53 din 30 mai 2002 a Curții de Apel Ploiești – Secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2003.