ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.11.2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3523/2008

HOTĂRÂRE
26.11.2008
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3523/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1496 din 5 noiembrie 2007

Tribunalul Prahova a admis acțiunea formulată de reclamanta SC C. SA Sinaia, în

contradictoriu cu pârâta A.V.A.S. București, aceasta din urmă fiind obligată să

plătească reclamantei suma de 3.037.244 lei cu titlu de despăgubiri din care

2.348.400 lei contravaloare teren și 688.844 lei beneficiu nerealizat. De

asemenea, a fost obligată să plătească reclamantei suma de 14.035 lei taxă

judiciară de timbru, cât și suma de 3.000 lei onorariu avocat.

Pârâta A.V.A.S. a formulat apel

solicitând admiterea acestuia, schimbarea hotărârii și respingerea acțiunii, ca

nefondată.

Curtea de Apel Ploiești, secția

comercială și de contencios administrativ, a pronunțat decizia nr. 53 din 17

martie 2008 prin care a respins, ca nefondat apelul.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de apel a reținut în esență că, instanța de fond a apreciat în mod

legal faptul că SC C. SA Sinaia are calitate procesuală activă fiind parte a

contractului de vânzare - cumpărare de acțiuni, calitatea procesuală presupunând

existența unei identități între persoana reclamantului și titularul dreptului

afirmat, iar apelanta - pârâtă are calitate procesuală pasivă față de obiectul

cererii și motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea,

drepturile și obligațiile părților derivând din dispozițiile Legii nr. 99/1999.

Astfel, potrivit art. 324

din aceeași lege, instituțiile publice implicate (în procesul de privatizare a

unor societăți comerciale) asigură repararea prejudiciilor cauzate societăților

comerciale privatizate sau în curs de privatizare prin restituirea către foștii

proprietari a bunurilor imobile preluate de stat, sens în care rezultă că prin

sentința civilă de restituire intimata - reclamantă a pierdut proprietatea

asupra bunului imobil - teren, ce a făcut parte din patrimoniul SC C. SA Sinaia.

Susținerea apelantei că toți

acționarii societății intimate - reclamante trebuie să suporte o parte a

prejudiciului cauzat societății, prin restituirea imobilului către foștii

proprietari, este nelegală și contrară dispozițiilor art. 321 alin. (1) din

Legea nr. 99/1999, A.V.A.S., în calitatea sa de reprezentant al statului, în

procedura de privatizare fiind răspunzător pentru întregul prejudiciu încât nu

se poate acredita ideea din punct de vedere legal, că ar răspunde numai în

limita acțiunilor vândute pe piața de capital, care ar reprezenta 39,74%.

Pe de altă parte, potrivit art.

324 alin. (2), (3) din Legea nr. 99/1999, despăgubirile trebuie să reprezinte

echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în natură a

imobilului, ceea ce înseamnă că echivalentul bănesc se calculează la valoarea

de circulație.

Dacă legiuitorul ar fi vrut

ca prejudiciul să se stabilească în raport de valoarea contabilă a imobilelor,

nimic nu l-ar fi împiedicat să precizeze aceasta în textul legii prin care s-a

modificat O.U.G. nr. 88/1997.

Referitor la modul de calcul

al prețului, prima instanță a avut în vedere o expertiză tehnică de

specialitate și chiar dacă s-a pornit de la valoarea din contabilitate,

potrivit H.G. nr. 193/1998, justa despăgubire include și actualizarea acestei

sume conform coeficientului de evaluare a construcțiilor și terenurilor, tocmai

pentru a se asigura aplicarea exactă și corectă a dispozițiilor art. 1341 C.

civ.

Pârâta a formulat, recurs,

în termenul legal, solicitând în principal casarea hotărârii și trimiterea

cauzei spre rejudecare Tribunalului București, secția comercială, iar în

subsidiar casarea cu trimitere aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului

sau modificarea în tot a deciziei și respingerea acțiunii, ca nefondată.

A invocat motivele de recurs

prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ.

În cadrul primului motiv de

recurs, a invocat încălcarea competenței teritoriale a instanțelor, atât prima

instanță cât și instanța de apel nesocotind dispozițiile art. 5 teza I

coroborate cu art. 10 pct. 1 C. proc. civ., potrivit cărora cererea trebuia

făcută fie la instanța domiciliului pârâtului, fie la instanța locului prevăzut

în contract pentru executarea obligației, care în speță este sediul

vânzătorului.

Prin cel de al doilea motiv

de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. a arătat că

instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la motivul de apel vizând greșita

obligare a recurentei – pârâte la plata prejudiciului constând în beneficiu

nerealizat.

Prin cel de al treilea motiv

de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a arătat că

hotărârea este nelegală deoarece, în cauză, este aplicabil termenul de

prescripție prevăzut de art. 39 din Legea nr. 137/2002, modificată, de 3 luni,

care derogă de la art. 3 din Decretul nr. 167/1958 și care a început să curgă

de la data pronunțării deciziei nr. 5816 din 22 octombrie 2004, când s-a

hotărât irevocabil restituirea în natură a imobilelor.

Instanța de apel a aplicat

greșit în speță și dispozițiile art. 1336 și urm. C. civ. și art. 324 din

O.U.G. nr. 88/1997, modificată, în cauză nefiind vorba de încheierea unui

contract de vânzare – cumpărare, în baza căruia vânzătorul să fie evins de

către cumpărător, și să fie obligat a-l despăgubi.

Reclamanta nu are nici

calitate procesuală activă, societatea privatizată având calitatea de terț față

de contractul de vânzare - cumpărare acțiuni reținut de instanța de apel, iar

în baza acestui contract, obligația vânzătorului de garanție constă numai în

garantarea existenței și posibilității exercitării drepturilor transmise cumpărătorului.

În privința prejudiciului,

acesta trebuia limitat la valoarea contabilă a bunurilor altfel, societatea se

va îmbogăți fără justă cauză și cel mult în limita a 39,74 din capitalul

social, diferența trebuind să fie suportată de ceilalți acționari. A invocat și

nelegalitatea și din perspectiva art. 30 din Legea nr. 137/2002 care prevede că

despăgubirile nu pot depăși cumulat 50% din prețul plătit de cumpărător.

În fine, a arătat că nu

există temei legal pentru obligarea acesteia la despăgubiri pentru beneficiul

nerealizat.

Intimata – pârâtă a formulat

întâmpinare solicitând respingerea acestuia, ca nefondat.

Analizând recursul se

găsește nefondat.

motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ. se constată

că prin decizia nr. 1274 din 16 iunie 2005, Curtea de Apel Ploiești a admis

recursul declarat împotriva sentinței nr. 161/2005 a Tribunalului Prahova a

casat hotărârea și a trimis cauza pentru continuarea judecății, reținând

aplicabile dispozițiile art. 10 pct. 4 C. proc. civ., referitoare la competența

teritorială, astfel că această excepție a primit deja o rezolvare irevocabilă

nemaiputând fi reluată.

recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., este, de

asemenea nefondat deoarece instanța de apel a motivat amplu și a argumentat

juridic din care considerente a menținut în sarcina pârâtei obligația de plată

constând în preț actualizat și daune – interese, așa cum s-a arătat în

precedent, nefiind, deci, încălcate dispozițiile art. 261 C. proc. civ.

de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează mai

multe aspecte.

În primul rând, excepția

prescrierii dreptului la acțiune a fost, de asemenea, irevocabil soluționată,

într-un ciclu de judecată anterior, respectiv prin decizia nr. 3317/2006,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție încât nu se mai poate repune

în discuția părților.

În ceea ce privește temeiul

legal al răspunderii, corect au fost aplicate în cauză dispozițiile art. 1336

și urm. C. civ. privind evicțiunea, neatacându-se o operațiune de privatizare,

iar potrivit art. 324 din Legea nr. 99/1999, societatea comercială reclamantă

are calitate procesuală activă, iar recurenta – pârâtă, calitate procesuală

pasivă, datorând despăgubiri civile pentru restituirea imobilului, așa cum

rezultă din rapoartele de expertiză.

Prejudiciul a fost legal

stabilit, recurenta – pârâtă răspunzând pentru prejudiciul efectiv și

beneficiul nerealizat față de temeiul legal al acțiunii, iar art. 30 Legea nr. 137/2002

nu este incident deoarece, societatea comercială a fost privatizată anterior și

prevederile art. 324 C. proc. civ. din Legea nr. 99/1999 au fost menținute.

Așa fiind, recursul este

nefondat și în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins.

Respinge recursul declarat

de pârâta A.V.A.S. București, împotriva deciziei Curții de Apel Ploiești nr. 53

din 17 martie 2008, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 26 noiembrie 2008.

Sursă