ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3523/2008

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1496 din 5 noiembrie 2007 Tribunalul Prahova a admis acțiunea formulată de reclamanta SC C. SA Sinaia, în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S. București, aceasta din urmă fiind obligată să plătească reclamantei suma de 3.037.244 lei cu titlu de despăgubiri din care 2.348.400 lei contravaloare teren și 688.844 lei beneficiu nerealizat. De asemenea, a fost obligată să plătească reclamantei suma de 14.035 lei taxă judiciară de timbru, cât și suma de 3.000 lei onorariu avocat. Pârâta A.V.A.S. a formulat apel solicitând admiterea acestuia, schimbarea hotărârii și respingerea acțiunii, ca nefondată.

Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, a pronunțat decizia nr. 53 din 17 martie 2008 prin care a respins, ca nefondat apelul. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut în esență că, instanța de fond a apreciat în mod legal faptul că SC C. SA Sinaia are calitate procesuală activă fiind parte a contractului de vânzare - cumpărare de acțiuni, calitatea procesuală presupunând existența unei identități între persoana reclamantului și titularul dreptului afirmat, iar apelanta - pârâtă are calitate procesuală pasivă față de obiectul cererii și motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea, drepturile și obligațiile părților derivând din dispozițiile Legii nr. 99/1999.

Astfel, potrivit art. 324 din aceeași lege, instituțiile publice implicate (în procesul de privatizare a unor societăți comerciale) asigură repararea prejudiciilor cauzate societăților comerciale privatizate sau în curs de privatizare prin restituirea către foștii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat, sens în care rezultă că prin sentința civilă de restituire intimata - reclamantă a pierdut proprietatea asupra bunului imobil - teren, ce a făcut parte din patrimoniul SC C. SA Sinaia.

Susținerea apelantei că toți acționarii societății intimate - reclamante trebuie să suporte o parte a prejudiciului cauzat societății, prin restituirea imobilului către foștii proprietari, este nelegală și contrară dispozițiilor art. 321 alin. (1) din Legea nr. 99/1999, A.V.A.S., în calitatea sa de reprezentant al statului, în procedura de privatizare fiind răspunzător pentru întregul prejudiciu încât nu se poate acredita ideea din punct de vedere legal, că ar răspunde numai în limita acțiunilor vândute pe piața de capital, care ar reprezenta 39,74%. Pe de altă parte, potrivit art. 324 alin. (2), (3) din Legea nr. 99/1999, despăgubirile trebuie să reprezinte echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în natură a imobilului, ceea ce înseamnă că echivalentul bănesc se calculează la valoarea de circulație.

Dacă legiuitorul ar fi vrut ca prejudiciul să se stabilească în raport de valoarea contabilă a imobilelor, nimic nu l-ar fi împiedicat să precizeze aceasta în textul legii prin care s-a modificat O.U.G. nr. 88/1997. Referitor la modul de calcul al prețului, prima instanță a avut în vedere o expertiză tehnică de specialitate și chiar dacă s-a pornit de la valoarea din contabilitate, potrivit H.G. nr. 193/1998, justa despăgubire include și actualizarea acestei sume conform coeficientului de evaluare a construcțiilor și terenurilor, tocmai pentru a se asigura aplicarea exactă și corectă a dispozițiilor art. 1341 C. civ. Pârâta a formulat, recurs, în termenul legal, solicitând în principal casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului București, secția comercială, iar în subsidiar casarea cu trimitere aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului sau modificarea în tot a deciziei și respingerea acțiunii, ca nefondată.

A invocat motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ. În cadrul primului motiv de recurs, a invocat încălcarea competenței teritoriale a instanțelor, atât prima instanță cât și instanța de apel nesocotind dispozițiile art. 5 teza I coroborate cu art. 10 pct. 1 C. proc. civ., potrivit cărora cererea trebuia făcută fie la instanța domiciliului pârâtului, fie la instanța locului prevăzut în contract pentru executarea obligației, care în speță este sediul vânzătorului. Prin cel de al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. a arătat că instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la motivul de apel vizând greșita obligare a recurentei – pârâte la plata prejudiciului constând în beneficiu nerealizat.

Prin cel de al treilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a arătat că hotărârea este nelegală deoarece, în cauză, este aplicabil termenul de prescripție prevăzut de art. 39 din Legea nr. 137/2002, modificată, de 3 luni, care derogă de la art. 3 din Decretul nr. 167/1958 și care a început să curgă de la data pronunțării deciziei nr. 5816 din 22 octombrie 2004, când s-a hotărât irevocabil restituirea în natură a imobilelor. Instanța de apel a aplicat greșit în speță și dispozițiile art. 1336 și urm. C. civ. și art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997, modificată, în cauză nefiind vorba de încheierea unui contract de vânzare – cumpărare, în baza căruia vânzătorul să fie evins de către cumpărător, și să fie obligat a-l despăgubi.

Reclamanta nu are nici calitate procesuală activă, societatea privatizată având calitatea de terț față de contractul de vânzare - cumpărare acțiuni reținut de instanța de apel, iar în baza acestui contract, obligația vânzătorului de garanție constă numai în garantarea existenței și posibilității exercitării drepturilor transmise cumpărătorului. În privința prejudiciului, acesta trebuia limitat la valoarea contabilă a bunurilor altfel, societatea se va îmbogăți fără justă cauză și cel mult în limita a 39,74 din capitalul social, diferența trebuind să fie suportată de ceilalți acționari. A invocat și nelegalitatea și din perspectiva art. 30 din Legea nr. 137/2002 care prevede că despăgubirile nu pot depăși cumulat 50% din prețul plătit de cumpărător.

În fine, a arătat că nu există temei legal pentru obligarea acesteia la despăgubiri pentru beneficiul nerealizat. Intimata – pârâtă a formulat întâmpinare solicitând respingerea acestuia, ca nefondat. Analizând recursul se găsește nefondat. 1. În privința primului motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ. se constată că prin decizia nr. 1274 din 16 iunie 2005, Curtea de Apel Ploiești a admis recursul declarat împotriva sentinței nr. 161/2005 a Tribunalului Prahova a casat hotărârea și a trimis cauza pentru continuarea judecății, reținând aplicabile dispozițiile art. 10 pct. 4 C. proc. civ., referitoare la competența teritorială, astfel că această excepție a primit deja o rezolvare irevocabilă nemaiputând fi reluată.

2. Cel de al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., este, de asemenea nefondat deoarece instanța de apel a motivat amplu și a argumentat juridic din care considerente a menținut în sarcina pârâtei obligația de plată constând în preț actualizat și daune – interese, așa cum s-a arătat în precedent, nefiind, deci, încălcate dispozițiile art. 261 C. proc. civ. 3. Cel de al treilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează mai multe aspecte. În primul rând, excepția prescrierii dreptului la acțiune a fost, de asemenea, irevocabil soluționată, într-un ciclu de judecată anterior, respectiv prin decizia nr. 3317/2006, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție încât nu se mai poate repune în discuția părților.

În ceea ce privește temeiul legal al răspunderii, corect au fost aplicate în cauză dispozițiile art. 1336 și urm. C. civ. privind evicțiunea, neatacându-se o operațiune de privatizare, iar potrivit art. 324 din Legea nr. 99/1999, societatea comercială reclamantă are calitate procesuală activă, iar recurenta – pârâtă, calitate procesuală pasivă, datorând despăgubiri civile pentru restituirea imobilului, așa cum rezultă din rapoartele de expertiză. Prejudiciul a fost legal stabilit, recurenta – pârâtă răspunzând pentru prejudiciul efectiv și beneficiul nerealizat față de temeiul legal al acțiunii, iar art. 30 Legea nr. 137/2002 nu este incident deoarece, societatea comercială a fost privatizată anterior și prevederile art. 324 C. proc.

civ. din Legea nr. 99/1999 au fost menținute. Așa fiind, recursul este nefondat și în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta A.V.A.S. București, împotriva deciziei Curții de Apel Ploiești nr. 53 din 17 martie 2008, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 noiembrie 2008.