ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1198/2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1198/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea introductivă, înregistrată pe

rolul Tribunalului Prahova la 11 ianuarie 2007 reclamanta SC E. SA PLOIEȘTI a

solicitat obligarea pârâtei A.V.A.S. la plata de despăgubiri în temeiul art. 32

4

din Legea nr. 99/1999 pentru imobilul situat în Ploiești, compus din teren în

suprafață de 476 mp și construcție, proprietatea societății și care prin

decizia nr. 66/2004 a Curții de Apel Ploiești, rămasă definitivă și irevocabilă

a fost restituit foștilor proprietari în baza Legii nr. 10/2001.

Potrivit susținerilor reclamantei, S.E. a

fost privatizată în anul 1995 în baza contractelor de vânzare-cumpărare acțiuni

încheiate cu fostul F.P.S. – actualmente A.V.A.S., iar urmare punerii în

executare a deciziei de restituire a imobilului către fostul proprietar,

pârâta, ca instituție publică implicată în procesul de privatizare a

societății, este obligată potrivit legii să asigure repararea prejudiciului

produs societății prin plata unei despăgubiri.

Prin întâmpinarea din data de 22 ianuarie

2007, pârâta A.V.A.S. a invocat pe cale de excepție, necompetența teritorială a

Tribunalului Prahova, prescripția dreptului material la acțiune și netimbrarea

cererii, iar pe fond a susținut că în ipoteza acordării de despăgubiri suma

cuvenită trebuie să reprezinte valoarea contabilă a imobilului astfel cum este

menționată în evidențele societății.

Tribunalul Prahova, secția comercială și de

contencios administrativ, prin încheierea de ședință din data de 28 martie 2007,

a respins, ca neîntemeiate, excepțiile invocate de pârâta, iar prin sentința nr.

1044 pronunțată la 27 iulie 2007 a admis acțiunea reclamantei și a obligat

pârâta să-i plătească reclamantei suma de 422.558,8 lei reprezentând echivalent

bănesc al imobilului situat în Ploiești, Județ Prahova.

Statuând asupra situației de fapt, în sensul

celor arătate de reclamantă prin acțiune, tribunalul a apreciat că, în drept

sunt incidente prevederile art. 32

4

din Legea nr. 99/1999, pârâta

datorând cu titlu de despăgubiri reprezentând contravaloarea imobilului

restituit foștilor proprietari suma stabilită prin cele două rapoarte de

expertiză dispuse în cauză, respectiv valoarea de piață a imobilului.

Apelul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva acestei

sentințe a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel Ploiești prin decizia nr.

169 din data de 10 septembrie 2007.

Răspunzând motivelor de apel instanța de

control judiciar constată că excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului

Prahova a fost corect respinsă, potrivit art. 8 C. proc. civ., incident în

cauză, deoarece pârâta A.V.A.S. este reprezentantul statului în procesele de

privatizare exercitând drepturile și obligațiile ce decurg din calitatea de acționar

al statului.

Sub aspectul prescripției dreptului la

acțiune al reclamantei, instanța reține că sunt incidente dispozițiile art. 3

din Decretul nr. 167/1958, privind termenul general de prescripție de 3 ani,

termen respectat de reclamantă în raport de data introducerii acțiunii.

Cu privire la excepția lipsei calității

procesual active a reclamantei, instanța apreciază că societatea privatizată al

cărui patrimoniu a fost diminuat prin restituire în natură a imobilului este

titulara dreptului la despăgubiri.

Referitor la cuantumul despăgubirilor astfel

cum a fost stabilit prin expertizele contabile instanța apreciază că numai

acest mod de evaluare, la prețul de circulație a bunului reprezintă o justă

despăgubire și nu valoarea contabilă a bunului, invocând în acest sens

jurisprudența a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În sfârșit, critica privind nedeținerea la momentul

privatizării a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra

terenului de către reclamanta, este înlăturată de instanța de control ca

lipsită de relevanță, în raport de obiectul cererii.

Împotriva acestei decizii, pârâta A.V.A.S. a

declarat, în termen legal recurs, solicitând admiterea recursului, admiterea

excepțiilor invocate și modificarea în totalitate a hotărârii recurate, cu

consecința admiterii apelului și respingerii pretențiilor reclamantei.

În motivarea recursului, recurenta a reiterat

motivele de apel și dezvoltarea acestora, sub acest aspect cele două cereri de

recurs și de apel, fiind aproape identice.

În esență recurenta a susținut că:

- soluționarea excepției necompetenței

teritoriale a instanțelor din Prahova este criticabilă deoarece în raport de

obiectul cererii, competența revenea Tribunalului București, de la domiciliul

pârâtului, conform art. 4 C. proc. civ., sau potrivit art. 10 C. proc. civ.,

instanța locului unde obligația a luat naștere sau a plății care este tot

Tribunalul București, dispozițiile art. 8 C. proc. civ., reținute de instanța

de apel nefiind incidente în cauză;

- soluționarea excepției prescripției

dreptului material la acțiune al reclamantei este greșită, întrucât art. 32

28

din Legea nr. 99/1999 se referă la orice act, operațiune sau drept izvorât din

actul normativ respectiv, termenul de prescripție reglementat de textul de lege

fiind de 3 luni de la data la care reclamantul trebuia să cunoască existența

operațiunii, a actului atacat, ori de la data nașterii dreptului, cum temeiul

acțiunii reclamantei nu este dreptul comun ci actul normativ special, acesta nu

se poate aplica selectiv, ci în integralitatea sa;

- reclamanta nu are calitate procesual

activă, neavând calitatea de cumpărător în contractul de vânzare acțiuni, contract

încheiat de fostul F.P.S. cu A.M.P. Prahova, iar conform art. 29 alin. (1) din

Legea nr. 137/2002 instituția publică implicată asigură cumpărătorilor cu care

au încheiat contract de vânzare-cumpărare acțiuni repararea prejudiciilor

cauzate acestora prin restituirea în natură către foștii proprietari a

imobilelor preluate de stat, în acest sens, susține recurenta, în calitatea sa

de acționar la S.E. SA nu a fost proprietarul imobilelor din patrimoniu și prin

urmare nu poate răspunde pentru evicțiune, în ce privește pierderea imobilului;

- cu privire la fondul cauzei, hotărârea

instanței de fond nu este motivată, expertiza este irelevantă, iar

despăgubirile acordate încalcă art. 30 din Legea nr. 137/2002 depășind cu mult

50 % din prețul efectiv plătit de cumpărător, în condițiile în care societatea

a formulat numeroase cereri pentru diferite imobile a căror valoare cumulată

depășește triplul valorii contractului de privatizare;

- între prejudiciul real suferit de societate

prin restituirea imobilului și suma acordată nu există echivalență, deoarece

patrimoniul s-a diminuat cu valoarea contabilă și nu cu valoarea de circulație;

- prin contractul de vânzare-cumpărare

acțiuni A.V.A.S. a vândut acțiuni reprezentând 70 % din capitalul social al

societății și nu 100 % din capital, situație în care A.V.A.S. nu poate fi

obligată la plata de despăgubiri integral.

Recurenta nu a indicat în drept, motivele de

nelegalitate pe care se întemeiată, ci numai generic dispozițiile art. 299 –

art. 316 C. proc. civ., care reprezintă capitolul I din Titlul VI al Codului de

procedură civilă respectiv reglementarea recursului în ansamblul său.

Curtea amintește că, potrivit art. 304 C.

proc. civ., „modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru

motive de nelegalitate”, motive expres și limitativ prevăzute de textul de lege

și că, cererea de recurs, după art. 302

1

C. proc. civ., trebuie să cuprindă

motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și sub aspectul încadrării lor

în dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

Indicarea generică a dispozițiilor art. 299 –

art. 316 C. proc. civ., nu respectă întru-totul exigențele textului de lege și

mai ales, rigoarea pe care o impune această reglementare a recursului, dar,

făcând aplicarea dispozițiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ. și în raport de

actele normative speciale invocate, în dezvoltarea criticilor formulate, Înalta

Curte va examina prezentul recurs, din perspectiva motivelor prevăzute de art. 304

pct. 3 și 9 C. proc. civ., care au următorul conținut:

- 304 pct. 3 „când hotărârea s-a dat cu

încălcarea competenței altei instanțe”;

- 304 pct. 9 „când hotărârea pronunțată este

lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a

legii”.

Recursul este nefondat pentru considerentele

ce urmează:

chemate să soluționeze cauza de față este relativă, fiind reglementată de norme

cu caracter dispozitiv.

Prevederile art. 8 C. proc. civ., care

reglementează o competentă alternativă, în cauzele îndreptate împotriva statului,

respectiv și la instanțele din reședința județului unde își au domiciliul

reclamantul, își găsesc pe deplin aplicarea așa cum a statuat instanța de apel,

deoarece instituția implicată în procesul de privatizare (A.V.A.S.) care

exercită toate drepturile ce decurg din calitatea de acționar al statului, se

înscrie în categoriile prevăzute de textul de lege.

la acțiune al reclamantei în raport de legea aplicabilă, respectiv legea

generală în materie, Decretul nr. 167/1958 sau legea specială, respectiv legea nr.

99/1999 art. 32

28

a fost corect tranșată de instanța de apel.

Acțiunea formulată de reclamanta, o acțiune

în despăgubire, este întemeiată pe dispozițiile legii speciale, cuprinse în art.

32

4

din O.U.G. nr. 88/1998, cu modificările și completările

ulterioare, dispoziții care constituie o consacrare a principiului de drept

înscris în art. 998, 999 C. civ., potrivit cărora, oricine cauzează altuia o

pagubă este obligat să o repare, fără nicio distincție în ceea ce privește

mijloacele prin care s-a produs. Astfel spus, repararea prejudiciilor cauzate

societăților privatizate, prin plata de despăgubiri, constituie o formă de

răspundere legală instituită prin dispozițiile art. 32

4

și prin

urmare supusă termenului general de prescripție de 3 ani.

Prin acțiunea în despăgubiri, astfel cum a

fost reglementată de textul de lege, nu se atacă un act sau o operațiune și nu

se valorifică drepturi în legătură cu derularea procesului de privatizare,

proces care vizează, conform art. 2 din O.U.G. nr. 88/1997 cu modificările

ulterioare, vânzarea de active sau de acțiuni la societățile comerciale la care

statul este acționar.

Numai pentru această categorie de cereri în

legătură cu procesul de privatizare se aplică termenul special de prescripție

de 3 luni, reglementat expres de actul normativ.

de a solicita de la instituția implicată despăgubiri, este conferită de

calitatea de societate privatizată și nu de calitatea de parte în contractul de

vânzare cumpărare acțiuni.

Încheierea contractului de vânzare-cumpărare

acțiuni cu A.M.P. Prahova a avut ca scop, privatizarea societății reclamante SC

E. SA și în calitate de societate privatizată acesta este un drept să solicite

despăgubiri urmare restituirii din patrimoniul său a unui imobil către foștii

proprietari în baza art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1998.

dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri

pentru accelerarea privatizării este lipsită de relevanță în cauza de față.

Dispozițiile sus-menționate privesc repararea

prejudiciilor pe care instituția implicată le asigură și cumpărătorilor cu care

au încheiat contracte de vânzare-cumpărare acțiuni.

Or, în prezenta cauză, reclamanta, societate

privatizată și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 32

4

din

O.U.G. nr. 88/1997 modificată.

Inconsecvența recurentei, care în chestiunea

prescripției invocă acest temei 32

4

pentru a-și argumenta punctul de

vedere, temei pe care, ulterior îl ignoră, când invoca lipsa calității

procesual active, o plasează pe tărâmul relei credințe.

comerciale privatizate prin restituirea imobilelor ce le dețin în patrimoniu

foștilor proprietari, reparare care incumbă instituției publice implicate își

au temeiul în lege, astfel că argumentarea recurentei în sensul că nu a avut un

drept de proprietate asupra imobilului deținut în patrimoniu de societate, este

lipsită de semnificație.

Este real că imobilul ce a fost restituit a

aparținut în patrimoniu societății privatizate, acesta fiind și motivul pentru care,

în temeiul legii, recurenta, instituție implicată în privatizare este obligată

la repararea prejudiciului produs societății în acest mod.

societăților privatizate pentru repararea prejudiciilor cauzate urmare restituirii

în natură a imobilelor către foștii proprietari la 50 % din prețul efectiv

plătit de cumpărător, a fost introdusă prin art. 30 din Legea nr. 137/2002

privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării și privește numai

contractele de vânzare-cumpărare încheiate după intrarea în vigoare a legii (M.

Of. nr. 215/28.03.2002).

Potrivit alin. (3) al art. 30, dispozițiile art.

32

4

din O.U.G. nr. 88/1997 cu modificările ulterioare, rămân

aplicabile numai pentru contractele de vânzare-cumpărare acțiuni încheiate

înainte de intrarea în vigoare a legii.

În cauză, contractul de vânzare-cumpărare

acțiuni nr. 495 încheiat în vederea privatizării societății reclamante, a fost

convenit la 31 august 1995 și prin urmare, dispozițiile art. 30 din Legea nr. 137/2002

nu îi sunt aplicabile, în ce privește limitarea cuantumului despăgubirilor la

50 % din prețul efectiv plătit de cumpărător.

privește întinderea despăgubirilor instituite prin art. 30 din Legea nr. 137/2002

și precizarea expresă continuată în alin. (3) impun concluzia că sub imperiul

dispozițiilor art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997 modificată,

despăgubirea avută în vedere de legiuitor se stabilea după regulile dreptului

comun în materie, respectiv pierderea efectiv suferită, cât și beneficul

nerealizat, condiție care se îndeplinește prin stabilirea valorii de circulație

a bunului la data reparației.

vânzare-cumpărare acțiuni, A.V.A.S. în calitate de instituție implicată a

vândut acțiuni reprezentând 70 % din capitalul social și nu 100 % din capital,

nu este de natură să limiteze cuantumul despăgubirii la procentul de acțiuni

vândute, deoarece repararea prejudiciului instituită în sarcina instituției

implicate, vizează pierderea bunurilor imobile aflate în proprietate și în

patrimoniul societății și nu a acțiunilor vândute, deținute de acționari și

care au un alt regim juridic.

Pentru rațiunile mai sus înfățișate, Înalta

Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge prezentul

recurs ca nefondat.

Cererea intimatei privind acordarea

cheltuielilor de judecată efectuate în această fază procesuală, respectiv

onorariu de avocat, va fi respinsă, constatând că actele depuse în acest sens

de parte nu sunt edificatoare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

pârâta A.V.A.S BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 169 din 10 septembrie 2007 a

Curții de Apel Ploiești, secția comercială contencios administrativ și fiscal.

Respinge cererea intimatei privind obligarea

la plata cheltuielilor de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21

martie 2008.