ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 995/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 3173/2004

la Tribunalul Prahova reclamanta SC E. SA Ploiești a chemat în judecată pe

pârâta A.V.A.S. București, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se

dispună obligarea pârâtei la plata de despăgubiri, reprezentând echivalentul

bănesc al imobilului situat în Ploiești, estimând valoarea acestora la suma de

1.000.000.000 lei, urmând să-și majoreze pretențiile în situația în care prin

probatoriul administrat ar rezulta un prejudiciu mai mare, cu cheltuieli de

judecată.

Pârâta A.V.A.S., succesoarea A.P.A.P.S.

a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția de necompetență teritorială

a instanței de judecată, raportat la dispozițiile art. 5 C. proc. civ.,

susținând că instanța competentă să judece cauza este Tribunalul București, secția

comercială.

De asemenea, pârâta a invocat

excepția netimbrării cererii și excepția prescrierii dreptului la acțiune,

întrucât potrivit art. 32/28 din Legea nr. 29/1999, termenele de prescripție

pentru introducerea cererii prin care se atacă o operațiune sau un act prevăzut

de O.U.G. nr. 88/1997, ori se valorifică un drept conferit de acesta este de 3

luni, de la data la care reclamantul a cunoscut existența operațiuni sau actul

atacat ori de la data nașterii dreptului și că acest termen a fost împlinit.

Prin sentința nr. 1789 din 15

decembrie 2004, Tribunalul Prahova a admis acțiunea precizată și a obligat

pârâta să plătească reclamantei suma de 3.085.428.137 lei, despăgubiri pentru

imobilul situat în municipiul Ploiești și suma de 66.438.182 lei cheltuieli de

judecată.

Excepțiile invocate de pârâtă au

fost respinse prin încheierea din 7 iulie 2004 ca neîntemeiate.

Pe fondul cauzei, instanța de fond a

reținut că valoarea imobilului a fost inclusă în capitalul social al reclamantei

și că prin restituirea imobilului numitei B.A., decedată pe parcursul

procesului și continuată de moștenitoarea sa T.D., sentința civilă nr. 5653 din

24 mai 2000 pronunțată de Judecătoria Ploiești sentință rămasă definitivă și

irevocabilă, în conformitate cu dispozițiile O.U.G. nr. 88/1997 și art. 32/4

din Legea nr. 99/1999, A.V.A.S., succesoarea A.P.A.P.S. asigură repararea

prejudiciului societății reclamante, ce a fost evaluat prin raportul de

expertiză la 3.085.428.137 lei.

Împotriva sentinței a declarat apel

pârâta A.V.A.S., iar prin decizia nr. 102 din 28 martie 2005 Curtea de Apel

Ploiești a respins ca nefondat apelul.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut că este lipsită de relevanță susținerea apelantei că acțiunea

este personală, în aprecierea excepției de necompetență teritorială, în

condițiile în care legea stabilește o competență alternativă pentru

soluționarea acestui litigiu, iar reclamantul și-a exercitat dreptul de alegere

a instanței.

În ce privește excepția prescripției

dreptului la acțiune s-a reținut că este neîntemeiată, motivat de faptul că

acțiunea formulată de reclamantă privește o faptă ulterioară privatizării.

Pe fondul cauzei s-a reținut

repararea prejudiciilor se face exclusiv la valoarea integrală a bunului

restituit în natură și nu la valoarea contabilă.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâta A.V.A.S. invocând în condițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

nelegalitatea soluției.

S-a susținut că excepția de

necompetență teritorială a Tribunalului Prahova greșit a fost respinsă de

instanțele judecătorești deoarece acțiunea în raport de obiectul ei este o

acțiune procesuală și nu reală, având ca izvor de drept Legea nr. 99/1999, care

la art. 4

3

pct. 3 prevede pentru litigiile enumerate, competența secțiilor

comerciale ale instanțelor judecătorești, încât sunt incidente dispozițiile C.

proc. civ., care prevăd că în materie de competență teritorială aceasta este

determinată de domiciliul pârâtului, raportat la momentul introducerii cererii

de chemare în judecată (art. 5 C. proc. civ.).

A doua critică a privit excepția

prescripției dreptului la acțiune al reclamantei, care trebuia să respecte

dispozițiile art. 32

8

din Legea nr. 99/1999, susținându-se că

această normă reglementează orice operațiune sau drept izvorât din acest act

normativ și că este implicit chiar și termenul de prescripție de 3 ani,

întrucât acțiunea a fost introdusă la 5 mai 2004.

Pe fondul cauzei, recurenta a

reiterat criticile formulate în apel susținând că evaluarea imobilului trebuia

să se facă la momentul privatizării societății comerciale, întrucât acesta este

momentul de transmitere a dreptului de proprietate asupra acțiunilor ce au

format obiectul contractului de vânzare – cumpărare, că nu sunt justificate

modalitățile de calcul, iar despăgubirile solicitate de reclamantă trebuiau

acordate în proporție cu cota deținută de asociați, astfel i s-ar crea

prejudiciu, fiind favorizați alți acționari.

La data de 25 octombrie 2005,

intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondat a

recursului.

Examinând decizia în raport de

primul motiv de recurs ce privește excepția necompetenței teritoriale a

Tribunalului Prahova se constată că recursul este fondat pentru următoarele

considerente:

Acțiunile personale sunt acele

cereri prin care se valorifică un drept de creanță.

Acțiunile personale sunt mobiliare

atunci când dreptul personal valorificat are ca obiect un bun mobil prin natura

sa, prin determinarea legii și prin anticipație.

Acțiunile personale sunt imobiliare

atunci când dreptul personal valorificat are ca obiect un bun imobil prin

natura sa și nu este în discuție un drept real prin destinație și prin obiectul

la care se aplică.

Regula de drept comun în materia

competenței teritoriale este nescrisă în art. 5 C. proc. civ., potrivit cu care

cererea se introduce la instanța domiciliului pârâtului, actor sequitur forum

rei.

Acțiunea promovată de reclamantă

având ca obiect obligarea pârâtei la plata de despăgubiri reprezentând

echivalentul bănesc al imobilului situat în Ploiești, deținut de reclamantă în

patrimoniul său și restituit în natură către foștii proprietari prin efectul

hotărârii judecătorești, sentința civilă nr. 5653 din 24 mai 2000, pronunțată

de Judecătoria Prahova, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 1274

din 4 aprilie 2001 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești are caracterul unei

acțiuni personale, patrimoniale, întrucât se valorifică un drept personal.

De aceea ea trebuie să fie

soluționată în raport de prevederile legale specifice acțiunilor personale deci

după principiul de drept comun, potrivit căruia acțiunile cu caracter personal

sunt de competența instanței în raza căruia își are domiciliul (sediul) pârâtul

(art. 5 C. proc. civ.) condițiile în care prin Legea nr. 99/1999 nu se prevede

nici o derogare de la principiul dreptului comun, iar nu după regulile

prevăzute de art. 8 C. proc. civ., ce reglementează competența teritorială alternativă.

Excepția a fost invocată de partea,

în interesul căreia a fost creată, la prima instanță, încât, în raport de

considerentele expuse în mod nelegal s-a respins excepția necompetenței

teritoriale a Tribunalului Prahova.

Astfel, din analiza primului motiv

de recurs invocat în cauză de recurentă rezultă că excepția necompetenței

teritoriale a Tribunalului Prahova este fondată și se impune a fi admisă, în

cauză fiind aplicabile dispozițiile art. 5 C. proc. civ., competența

revenindu-i tribunalului ca instanță comercială conform art. 4 pct. 3 din Legea

nr. 99/1999 în raza teritorială în care își are sediul pârâtul, respectiv

Tribunalului București.

În conformitate cu art. 304 C. proc.

civ., raportat la art. 312 alin. (3) și (6) C. proc. civ., Înalta Curte va

admite recursul declarat de pârâta A.V.A.S. București, va modifica decizia

recurată în sensul că va admite apelul aceleiași părți.

Va schimba în tot sentința în sensul

că va admite excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Prahova invocată

de A.V.A.S. București și va trimite cauza spre rejudecare în fond Tribunalului

București.

Față de soluția adoptată Curtea

apreciază ca fiind de prisos examinarea celorlalte motive de recurs invocate de

recurent.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta A.V.A.S.

București, împotriva deciziei nr. 102 din 28 martie 2005 a Curții de Apel

Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ.

Modifică decizia recurată în sensul

că admite apelul aceleași părți declarat împotriva sentinței nr. 1789 din 15

decembrie 2004 a Tribunalului Prahova pe care o schimbă în tot în sensul că

admite excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Prahova invocată de A.V.A.S.

București și trimite cauza spre rejudecare în fond Tribunalului București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 9 martie 2006.