ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1220/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1220/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față,
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Prahova, secția comercială, prin sentința nr.
1789 din 15 decembrie 2004 a admis acțiunea precizată formulată de reclamanta SC
E. SA cu sediul social în Ploiești, județul Prahova, în contradictoriu cu
pârâta A.V.A.S. cu sediul social în București, în sensul că a obligat pârâta să
plătească reclamantei suma de 3.085.428.137 Iei despăgubiri pentru imobilul
situat în Ploiești, județul Prahova, și suma de 66.428.182 lei reprezentând
cheltuieli de judecată.
În fundamentarea acestei
soluții, instanța de fond a reținut că valoarea imobilului situat în Ploiești,
a fost inclusă în capitalul social al reclamantei, iar din expertiza
construcții a rezultat că prin contractul de vânzare - cumpărare de acțiuni din
1995, încheiat între F.P.S. (actuala A.P.A.P.S.) și A.M.P. Prahova, clădirea de
producție și anexa situate la adresa mai sus precizată, se află în patrimoniul
societății comerciale, iar pentru teren s-a emis certificat de atestare a
dreptului de proprietate.
De asemenea, instanța a
reținut că potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 88/1997, privind privatizarea
societăților comerciale și art. 324 din Legea nr. 99/1999, instituțiile publice
implicate asigură repararea prejudiciilor cauzate societăților comerciale, iar
în sensul celor de mai sus, instituția publică este A.P.A.P.S., succesoarea
acesteia fiind, în urma publicării O.U.G. nr. 23/2004, A.V.A.S.
Despăgubirile au fost
evaluate separat pentru construcție și teren, conform raportului de expertiză,
valoarea lor însumată fiind 3.085.428.137 lei.
Excepțiile invocate au fost
respinse ca neîntemeiate, prin încheierea de ședință din 7 iulie 2004.
Curtea de Apel Ploiești,
secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 102 din 28
martie 2005 a respins ca nefondat apelul declarat de A.V.A.S. București împotriva
sentinței nr. 1789 din 15 decembrie 2004 de Tribunalul Prahova, secția
comercială.
Pentru a decide astfel,
instanța de apel a stabilit că este lipsită de relevanță susținerea apelantei
că acțiunea este personală, în aprecierea excepției de necompetență
teritorială, în condițiile în care legea prevede o competență alternativă
pentru soluționarea acestui litigiu, iar reclamantul și-a exercitat dreptul de
alegere a instanței.
În ce privește excepția
prescripției dreptului la acțiune s-a reținut că este neîntemeiată, motivat de
faptul că acțiunea formulată de reclamantă privește o faptă ulterioară
privatizării.
Pe fondul cauzei, s-a
constatat că repararea prejudiciilor se face exclusiv la valoarea integrală a
bunului restituit în natură și nu la valoarea contabilă.
Înalta Curte de Casație și
Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 995 din 9 martie 2006 a admis
recursul promovat de A.V.A.S. București împotriva deciziei nr. 102 din 28
martie 2005 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios
administrativ, și a modificat decizia recurată în sensul că a admis apelul
aceleiași părți declarat împotriva sentinței nr. 1789 din 15 decembrie 2004 a
Tribunalului Prahova, pe care a schimbat-o în tot, a admis excepția
necompetenței teritoriale a Tribunalului Prahova invocată de A.V.A.S. și a
trimis cauza spre rejudecare în fond Tribunalului București.
Excepția necompetenței
teritoriale a Tribunalului Prahova a fost găsită fondată și admisă, în cauză
fiind aplicabile dispozițiile art. 5 C. proc. civ., competența revenindu-i
tribunalului, ca instanță comercială, conform art. 43 pct. 3 din Legea nr. 99/1999,
în raza teritorială în care își are sediul pârâtul, respectiv Tribunalul
București.
Tribunalul București, secția
a V-a comercială, prin sentința comercială nr. 5246 din 17 aprilie 2007 a admis
cererea astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta SC E. SA Ploiești
în contradictoriu cu A.V.A.S. București și a obligat pârâta să plătească
reclamantei suma de 3.085.428.137 lei rol, reprezentând despăgubiri pentru
imobilul situat în municipiul Ploiești, județul Prahova. A mai fost obligată
pârâta și la plata sumei de 6.643 ron cu titlu cheltuieli de judecată către
reclamantă.
La termenul din 3 octombrie
2006, Tribunalul a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune,
reținând că termenul special de prescripție de o lună prevăzut de
art.
39 din Legea nr. 137/2002 și cel de
trei luni prevăzut de
art.
3228
din Legea nr. 99/1999 nu sunt aplicabile decât operațiunilor prevăzute de
O.U.G. nr. 88/1997 și care sunt anterioare procesului de privatizare, în speță
operațiunea fiind ulterioară privatizării. S-a reținut aplicabilitatea
dispozițiilor
art.
3
alin. (
1) din Decretul nr. 167/1958, care
instituie termenul general de prescripție de 3 ani, cererea fiind introdusă în
ultima zi a acestui termen.
La termenul din 6 martie
2007 a fost respinsă ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale
active a reclamantei, invocată de pârâta A.V.A.S., cu motivarea de esență că
imobilul retrocedat a făcut parte din capitalul social al reclamatei.
Rejudecând cauza în fond,
s-a reținut că pârâta are calitatea de instituție publică implicată în
privatizarea societății reclamante conform prevederilor O.U.G. nr. 88/1997, că
aceste dispoziții legale, precum și dispozițiile art. 32 din Legea nr. 99/1999
stabilesc o răspundere specială, derogatorie de la dreptul comun, astfel că a
fost înlăturată apărarea pârâtei vizând ca răspunderea să-i fie atrasă numai
pentru 70% din prejudiciu, corespunzător capitalului social subscris,
expertizele stabilind valoarea construcției la 1.329.828.137 lei și valoarea
terenului la 1.755.600.000 lei.
Curtea de Apel București,
secția a V-a comercială, prin decizia comercială nr. 385 din 20 septembrie 2007
a admis apelul declarat de pârâta A.V.A.S. București împotriva încheierilor de
ședință din 3 octombrie 2006, respectiv 6 martie 2007 și împotriva sentinței
comerciale nr. 5246 din 17 aprilie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția
a VI-a comercială, în dosarul nr. 23006/3/2006, a schimbat în tot hotărârea
atacată și a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată
de A.V.A.S., cu consecința respingerii cererii ca prescrisă.
S-a făcut de către prima
instanță o greșită aplicare la speță a dispozițiilor
art.
3
alin. (
1) din Decretul nr. 167/1958, care
reprezintă norma generală, fiind încălcat principiul specialia generalibus
derogant.
În ce privește termenul de
prescripție, el este cel prevăzut de
art.
3228 din Legea nr. 99/1999, de trei luni și începe să curgă
de la data nașterii dreptului la acțiuni, nu de la data când s-a cunoscut sau
trebuia să se cunoască operațiunea sau actul atacat, întrucât obiectul
prezentei cauze nu derivă dintr-o operațiune prevăzută de Legea nr. 99/1999 și
nici nu este în legătură cu contestarea unui act îndeplinit în temeiul
aceleiași legi, pretențiile intimatei - reclamante fiind în legătură cu
pronunțarea împotriva sa a unei hotărâri judecătorești definitive și
irevocabile prin care a fost obligată să lase în deplină proprietate și pașnică
folosință imobilul în litigiu.
Dreptul la acțiune al
intimatei - reclamante s-a născut la momentul când acesta a predat bunul
proprietarului recunoscut în instanță, respectiv la 20 iulie 2001, când s-a
săvârșit executarea silită a hotărârii pronunțate în acțiunea în revendicare. La
acel moment bunul a ieșit din patrimoniul intimatei - reclamante și tot de la
20 iulie 2001 s-a născut și dreptul la acțiunea în despăgubire, întemeiat pe
dispozițiile
art.
324 din Legea nr.
99/1999.
Termenul de trei luni
prevăzut de
art.
3228 din
același act normativ s-a împlinit la 20 octombrie 2001, iar în raport de
această din urmă dată cererea introdusă la 4 mai 2004, deci la aproape trei ani
de la împlinirea termenului, este prescrisă.
Împotriva deciziei
comerciale nr. 385 din 20 septembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel
București, secția a V-a comercială, a promovat recurs reclamanta SC E. SA Ploiești,
care în baza art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului,
modificarea deciziei atacate și menținerea ca legală și temeinică a sentinței
comerciale nr. 5246 din 17 aprilie 2007 a Tribunalului București, secția a VI-a
comercială.
În dezvoltarea motivelor de
recurs, reclamanta a evocat că instanța de apel a interpretat eronat
dispozițiile art. 32 din Legea nr. 99/1999 reținând că termenul de prescripție
este de 3 ani care începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune,
respectiv de la data de 20 iulie 2001 când a fost predat bunul proprietarului, pe
calea executării silite, în realitate fiind aplicabile dispozițiile art. 3 din
Decretul nr. 167/1958.
Intimata - pârâtă A.V.A.S.
București a depus întâmpinare, motivată în fapt și în drept prin care a cerut
respingerea recursului.
Înalta Curte, analizând
materialul probator administrat, în raport de criticile invocate în cererea de
recurs, constată că acestea sunt justificate, urmând a admite recursul
reclamantei, pentru următoarele considerente.
La data de 4 mai 2004
reclamanta SC E. SA Ploiești a chemat în judecată Statul Român prin A.P.A.P.S. București
pentru a obliga pârâta la plata despăgubirilor reprezentând echivalentul bănesc
la imobilului teren și construcție situat în municipiul Ploiești, județul Prahova.
S-a expus în motivarea
acțiunii, că acest bun a intrat în patrimoniul societății reclamante ca aport
la capitalul social. Statul Român a aportat bunul imobil ce face obiectul
prezentei cauze la capitalul social al reclamantei, în temeiul dispozițiilor
Legii nr. 10/1990 și al certificatului de proprietate emis ulterior de către
acesta, dobândind în schimbul proprietății bunurilor acțiuni, pe care ulterior
le-a valorificat în procesul de privatizare.
Din verificarea
documentației existente, rezultă că privatizarea societății reclamante s-a
efectuat conform legii privatizării societăților comerciale nr. 58/1991 și a
Legii nr. 77/1994, urmare a încheierii contractului de vânzare - cumpărare de
acțiuni din 31 august 1995 dintre F.P.S. în calitatea de vânzător și A.M.P. Prahova
în calitatea de cumpărătoare precum și a contractului de vânzare - cumpărare de
acțiuni din 15 iunie 1995 încheiat între F.P.P. IV Muntenia, ca vânzător și A.M.P.
Prahova în calitatea de cumpărător.
De remarcat că prin sentința
civilă nr. 5653 din 24 mai 2000 a Judecătoriei Ploiești, pârâtele SC E. SA Ploiești,
SIF M.I. București, F.P.S. București și Consiliul Local Ploiești au fost
obligate de reclamanta B.A. să-i lase acesteia din urmă în deplină proprietate
și pașnică folosință imobilul situat în Ploiești, județul Prahova. Această
hotărâre a fost menținută prin decizia nr. 2343 din 27 noiembrie 2000 a
Tribunalului Prahova și decizia nr. 1274 din 04 mai 2001 a Curții de Apel
Ploiești, secția civilă.
Examinând contextul expus
anterior, greșit a procedat instanța de apel atunci când în argumentarea
soluției a reținut că cererea reclamantei introdusă la data de 4 mai 2004 este
prescrisă.
Este de necontestat că
litigiul dedus judecății nu este de natura celui căruia îi sunt aplicabile
prevederile art. 32
alin.
(28)
din O.U.G. nr. 88/1997, modificată prin Legea nr. 99/1999 cu privire la
termenul special de prescripție de 3 luni.
Din perspectiva cadrului
legal invocat, apare cât se poate de evident că el privește numai contractele,
convențiile, protocoalele și orice acte sau înțelegeri încheiate de
instituțiile publice în scopul de a pregăti, efectua sau finaliza procesul de
privatizare.
Jurisprudența, constant a
evidențiat că excepția prescripției dreptului la acțiune în termenul de 3 luni
prevăzut de art. 32
alin.
(28)
din Legea nr. 99/1999 nu este aplicabil faptelor ulterioare privatizării,
întrucât repararea prejudiciului nu derivă din procesul de privatizare.
Pentru aceste rațiuni, față
de data de 4 mai 2004 când a fost depusă cererea de chemare în judecată,
dreptul material la acțiune al reclamantei nu era prescris, cauza având ca
obiect repararea prejudiciului cauzat reclamantei prin retrocedarea unui bun
imobil, ulterior procesului de privatizare, iar termenul de prescripție
aplicabil este termenul general de prescripție de 3 ani reglementat de Decretul
nr. 167/1958.
Pentru aceste considerente,
urmează a admite recursul declarat de reclamanta SC E. SA Ploiești prin
administrator judiciar D.U.A. SPRL București împotriva deciziei comerciale nr. 385
din 20 septembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a
comercială, și în temeiul art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 pct. 5 C. proc.
civ. va casa decizia atacată și va trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea
apelului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de
reclamanta SC E. SA Ploiești - prin administrator judiciar D.U.A. SPRL
București împotriva deciziei comerciale nr. 385 din 20 septembrie 2007,
pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială.
Casează decizia și trimite
cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică,
astăzi 25 martie 2008.