ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6368/2009

Deliberând asupra recursurilor de față; Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1666 din 18 decembrie 2007 Tribunalul Prahova, secția civilă, a admis contestația formulată de contestatorii P.T.F., D.M., S.S., E.E.E. în contradictoriu cu intimații Primăria Municipiului Ploiești și Primarul Municipiului Ploiești și a anulat în parte dispoziția nr. 3789 din 10 iulie 2006 emisă de intimată; s-a constatat dreptul contestatorilor în calitate de moștenitori ai defunctei D.A., moștenitoarea defunctului D.P., de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 modificată, constând în despăgubiri ce vor fi calculate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor București, pentru diferența de teren de 3179 mp situat în Ploiești, județul Prahova (diferența dintre suprafața totală de 4169 mp identificată pe schița de plan a raportului de expertiză tehnică topo N.N.

și suprafața de 990 mp pentru care s-au stabilit despăgubiri prin dispoziția atacată) și pentru construcțiile ce au existat pe acest teren, în prezent demolate, constând în cinci corpuri de clădire, conform raportului de expertiză tehnică construcții D.L.; s-a menținut în rest dispoziția, luându-se act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. În motivarea sentinței s-au reținut următoarele: Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2348/1930 numitul D.P. a cumpărat de la Banca de Comerț si de Credit SA imobilul proprietatea acesteia, situat în Ploiești, compus din teren în suprafață de cca. 2348 mp cu toate construcțiile, clădirile, dependințe și îmbunătățirile de pe acest teren.

Ulterior, în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 8963/1935 D.P. a mai cumpărat la aceeași adresă suprafața de teren de cca. 420 mp, iar în anul 1945 prin contract vânzare-cumpărare autentificat la nr. 18752 a mai cumpărat încă 730 mp, în total cca. 3498 mp. Prin actul dotal nr. 3853/1940 D.P. a donat fiicei sale A.D., la trecerea acesteia în căsătoria cu numitul I.P., terenul în suprafața de cca. 330 mp situat în Ploiești si casa compusă din 5 camere, hol, cămară, sală, iar prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 11210/l948 i-a vândut acesteia la aceeași adresă suprafața de cca. 500 mp și casa de locuit compusă din 4 camere, bucătărie, cămară și dependințe. Prin sentința civilă nr. 100/1950 s-a desfăcut căsătoria dintre A.P.

(D.) și I.P. Potrivit certificatului nr. 10391/1954, la matricola nr. 648 a figurat cu imobil în Ploiești, D.A., iar la matricola 165 la aceeași adresă a figurat cu imobil P.D. Prin Deciziunea nr. 32999 19 decembrie 1956, în baza Decretului nr. 92/1950 s-a naționalizat imobilul proprietate P.D. situat în Ploiești, imobil trecut în administrația ILL Ploiești începând cu 15 noiembrie 1956. La data de 5 ianuarie 1957 s-a încheiat procesul verbal de luare în primire a imobilului și terenului aferent, menționându-se că suprafața construită este de 188,56 mp iar terenul aferent de 990 mp. În anul 1950 autoarea contestatorilor A.D.

a solicitat restituirea imobilului din Ploiești, compus din teren de 900 mp cu toate construcțiile, luat în baza deciziunii nr. 32999/1956, cerere respinsă prin sentința civilă nr. 998 din 17 martie 1958 a fostului Tribunal Popular al orașului Ploiești, motivat de faptul că dispozițiile art. 11 din Decretul nr. 92/1950 nu pot fi cenzurate de instanțele de drept comun. După apariția Legii nr. 10/2001, autoarea contestatorilor, D.A.

(decedată la 4 decembrie 2004 conform certificatului de moștenitor nr. 87/2005) a notificat intimata, solicitând restituirea în natură sau despăgubiri bănești pentru imobilul construcție și teren situat în Ploiești, ce i-a aparținut ei și defunctului D.P., notificare soluționată prin dispoziția nr. 3789 din 10 iulie 2006 în sensul că s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului-construcție în suprafață de 188,56 mp și teren aferent în suprafață de 990 mp, propunându-se contestatorilor acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri pentru acest imobil și s-a respins notificarea având ca obiect parte din imobilul revendicat ce nu figurează în deciziunea nr. 32999 din 19 decembrie 1956 întrucât nu se face dovada preluării abuzive a acesteia în proprietatea statului.

Potrivit rapoartelor de expertiză topo efectuate în cauză de expert N.N., planului de situație al proprietății defunctului P.D., actelor de vânzare-cumpărare și actul dotal, procese verbale, permisiuni de construire, adrese ale Primăriei municipiului Ploiești existente la dosar, terenul are suprafața de 4169 mp ocupat astfel: cca. 747 mp – Podul de la Gara de Sud; cca.3122 mp - Parc și alei betonate; cca. 210 mp - strada, trotuare și varianta dinspre Gara de Sud spre Pod și cca. 90 mp teren liber dar care poate fi încadrat în zona de protecție a podului, fiind limitrofă acestuia. Expert D.L. a efectuat raportul de expertiză tehnică construcții în cuprinsul căruia se arată că în prezent nu se mai află pe teren nicio construcție din cele pe care reclamantul le descrie în notificarea adresată Primăriei Ploiești; pe teren au existat mai multe construcții aparținând lui D.P.

și fiicei acestuia, respectiv Corp A construcție parter și etaj cu o suprafață construită de 85,67 mp; Corp B – construcție parter cu o suprafață construită de 102 mp; Corp C – construcție parter cu o suprafață construită de 62,50 mp; Corp D-magazie de 12 mp și Corp E – atelier – 252 mp; se arată totodată că în procesul verbal din 5 ianuarie 1057 se menționează ca trecând î n proprietatea statului Corpul A ce a aparținut lui D.P. si Corpul B ce a aparținut lui D.A.. Art. 1 și art. 2 lit. a) din Legea nr. 10/2001 prevăd că imobilele preluate în mod abuziv de stat se restituie în natură în condițiile prezentei legi , iar în cazurile în care restituirea în natura nu este posibilă se vor stabili masuri reparatorii prin echivalent; prin imobile preluate în mod abuziv înțelegându-se imobilele naționalizate prin Decretul nr. 92/1950 pentru naționalizarea unor imobile, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 10 din aceeași lege prevede că în situația imobilelor preluate mod abuziv și ale căror construcții edificate pe acestea au demolate total, pentru construcțiile demolate si terenurile ocupate masurile reparatorii se stabilesc prin echivalent. Din probele administrate în cauză rezultă că defunctul P.D. a dobândit în proprietate în baza unor contracte de vânzare-cumpărare suprafața de cca. 3498 mp și construcțiile existente pe teren, imobil situat în Ploiești, suprafață din care a donat și respectiv vândut fiicei sale D.A., autoarea contestatorilor, suprafața de cea. 990 mp și clădirile de pe acest teren, acesta din urmă fiind expropriat in baza Decretului nr. 92/1950 și trecut în administrarea fostei ILL Ploiești, restul de teren ce a rămas proprietatea defunctului D.P.

trecând în proprietatea statului tot în mod abuziv, fără titlu. O dovadă in acest sens o constituie faptul că exproprierea s-a făcut pe numele lui P.D., deși terenul expropriat era proprietatea A.D., motiv pentru aceasta l-a și revendicat în anul 1958, ceea ce înseamnă că, în realitate, tot terenul a fost naționalizat, fiind însă menționat în actul de naționalizare doar teren de 900 mp și clădirile de pe acesta. Mai mult chiar, exproprierea întregului teren rezultă din aceea că în prezent terenul este afectat în totalitate de Podul de la Gara de Sus, parc, alei betonate, strada, trotuare, zona de protecție a podului, ori asemenea lucrări s-ar fi putut efectua numai în situația în care imobilul în întregul său a trecut în proprietatea statului.

Ca atare, în mod greșit intimata a stabilit că, contestatorii pot beneficia de măsuri reparatorii prin echivalent numai pentru 188,56 mp suprafață construită și 900 mp teren aferent, cât timp cu actele depuse la dosar contestatorii au făcut dovada că întregul teren ce a aparținut mamei și bunicului lor în suprafața de 4169 mp precum și construcțiile ce au existat pe teren, astfel cum au fost identificate în raportul de expertiză construcții întocmit de expert D.L., au trecut în proprietatea statului în mod abuziv, o parte în baza Decretului nr. 92/1950 iar restul fără titlu, teren care în prezent este imposibil de restituit în natură. Împotriva sentinței au declarat apel în termen legal, atât contestatorii cât și intimații, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, sub aspectul nerestituirii în natură și al întinderii suprafeței imobilului.

Prin decizia civilă nr. 152 din 23 mai 2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă s-au respins ca nefondate apelurile, pentru următoarele motive: Cu privire la apelul formulat de contestatori: Nu se justifică prelungirea probatoriului administrat în fața primei instanțe, o atare măsură nefiind necesară în condițiile în care în cauză au fost efectuate două expertize de specialitate având ca obiective identificarea imobilului litigiu și poziționarea pe schița de plan în funcție de actele de la dosar, probe necesare și utile în dezlegarea rapoartelor juridice deduse judecății. Pe fond, sunt neîntemeiate criticile aduse de contestatori soluției pronunțate de prima instanță.

În sensul art. 1, art. 2 și art. 10 din Legea 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv de stat se restituie în natură, în condițiile legii, iar în situația în care construcțiile edificate pe terenurile preluate abuziv au fost demolate total sau parțial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber, iar pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent. În speță, din analiza rapoartelor de expertiză topometrică și construcții întocmite de experții N.N. (filele 113-115, 136-137) și D.L. (filele 157-165) rezultă că terenul ce a aparținut autorilor contestatorilor și care a fost preluat abuziv de stat, este afectat de podul de la Gara de Sud Ploiești, strada și parcul aferente, în prezent pe teren nemaifiind nicio construcție din cele ce au aparținut acestora.

Cât privește suprafața de teren de 90 mp despre care apelanții susțin că este liber și poate fi restituit în natură, expertul topometru arată în lucrarea sa completată (fila 136 dosar fond) că este într-adevăr teren liber, dar poate fi încadrat în zona de protecție a podului aferent Gării de Sud. Nu se poate pune problema restituirii în natură nici a suprafeței de 3122 mp, astfel cum susțin apelanții, întrucât din aceleași lucrări de specialitate rezultă că terenul este ocupat de parc și alei betonate, trotuare și Podul Gara de Sud, acestea fiind construcții cu caracter permanent care asigură circulația în zona orașului Ploiești.

În atare situație, fiind incidente dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora pentru suprafața afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent, instanța fondului a interpretat corect dispozițiile legale aplicabile la speța dedusă judecății. Nefondate sunt și criticile invocate de intimați. Din probatoriul administrat a rezultat că defunctul P.D. a dobândit în proprietate, prin contract de vânzare-cumpărare, suprafața de cca. 34 98 mp. și construcțiile existente pe acest teren, situate în Ploiești . Din acest teren a vândut și respectiv donat fiicei sale, A.D. - autoarea contestatorilor, suprafața de cca.

990 mp și clădirile de pe acest teren care au fost expropriate în baza Decretului nr. 92/1950 și ulterior trecut în administrarea fostei I.L.L. Ploiești. Este adevărat că în procesul-verbal încheiat de I.L.L. la data de 05 ianuarie 1957 (fila 36 dosar fond) se menționează că terenul aferent clădirii care trecea în folosința acestei întreprinderi este de 990 mp, însă în realitate a fost preluată abuziv de la defunctul P.D. întreaga proprietate astfel cum a fost dobândită prin contractele de vânzare-cumpărare, dovadă fiind faptul că în prezent terenul respectiv este afectat în totalitate de Podul de la Gara de Sud. În acest context, instanța fondului a procedat corect anulând în parte dispoziția atacată și constatând dreptul contestatorilor de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzut de Legea nr. 10/2001.

A. Contestatorii au criticat decizia de apel pentru următoarele motive: 1.Decizia nu cuprinde soluția instanței cu privire la sentința civilă nr. 1666 din 18 decembrie 2007 a Tribunalului Prahova, omisiune sancționată cu nulitatea absolută, potrivit art. 258 C. proc. civ. 2. Ambele instanțe nu s-au preocupat de stabilirea corectă a regimului juridic al suprafeței de cca 90 mp, precum și a celei de 3122 mp, identificate prin raportul de expertiză întocmit de expert topo N.N. Astfel, expertul spune că suprafața de 90 mp este liberă, însă este posibil să reprezinte zona de siguranță a podului de la Gara de Sud. Terenul de 3122 mp este liber de construcții, dar s-a reținut că ar fi parc, fără să existe la dosar dovezi sub acest aspect; acest teren este liber iar simpla mențiune din raportul de expertiză privind destinația, fără o argumentare probatorie, nu poate duce la respingerea cererii de restituire în natură.

3. Instanțele nu s-au pronunțat asupra cererii completatoare a contestației inițiale, cerere prin care se solicita restituirea în natură a terenurilor proprietatea contestatorilor, ce sunt libere în accepțiunea Legii nr. 10/2001. B. Intimații au criticat decizia de apel pentru următoarele motive: 1. În absența probelor, se poate presupune că diferența din imobil – între cea trecută în actul de preluare (990 mp și suprafața construită de 188,56 mp) și cea de 3500 mp a fost preluată de stat de la alte persoane; autorul contestatoarei putea să înstrăineze această suprafață până la momentul trecerii în proprietatea statului. H.G. nr. 250/2007, la pct. 1.3, lit. a) prevede că „preluarea abuzivă” nu este prezumată, revenind obligația entității sesizate să încadreze situația în dispozițiile legale incidente din art. 2 alin. (1) din lege.

2. Potrivit art. 22 și art. 23 din Legea nr. 10/2001, petenta avea obligația să atașeze notificării acte care să permită încadrarea preluării ca fiind abuzivă, obligație neîndeplinită în cauză. 3. Dispoziția contestată este corectă în condițiile în care s-a realizat utilitatea publică pentru care a fost preluat imobilul, iar Legea nr. 10/2001, cu modificările și completările ulterioare, nu mai prevede posibilitatea acordării de despăgubiri bănești. Analizând decizia de apel în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, în considerarea celor ce succed: A. Cu privire la recursul declarat de contestatori și care se încadrează, în parte, în dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc.

civ.: 1. Prima critică de recurs nu este fondată, în condițiile în care prin decizia de apel s-au respins apelurile formulate împotriva sentinței primei instanțe, ceea ce înseamnă că aceasta și-a menținut valabilitatea, fără a fi nevoie de o precizare expresă în acest sens. 2. Cea de-a doua critică de recurs nu se circumscrie dispozițiilor art. 304 C. proc. civ., vizând probele administrate care nu mai pot fi reapreciate de instanța de recurs. 3. Cererea precizatoare la care se referă contestatorii-recurenți se referă la anularea în parte a dispoziției; s-a solicitat, în principal, restituirea în natură a terenului rămas liber, iar pentru diferența de teren ce nu mai poate fi restituită în natură și construcțiile demolate acordarea de măsuri reparatorii în echivalent; în subsidiar, în situația în care nu se poate restitui nimic în natură, se solicită despăgubiri prin echivalent pentru întregul imobil.

Din hotărârile pronunțate în cauză rezultă că instanța a avut în vedere toate cererile formulate de către contestatori, arătând motivele pentru care nu se poate dispune restituirea în natură ci numai prin echivalent. B. Cu privire la recursul formulat de intimați, care se circumscrie dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. 1. În condițiile în care se constată de instanța de apel dovedirea proprietății asupra întregului imobil, aspect necontestat în cauză, precum și o preluare fără niciun titlu a diferenței față de imobilul menționat în actul de preluare, se răstoarnă sarcina probei prin prima critică formulată de intimați.

Astfel, în măsura în care intimații susțin o posibilă înstrăinare a diferenței din imobil, le revine sarcina de a proba acest lucru, în temeiul art. 1169 C. civ.; a impune o asemenea sarcină pentru contestatori, ar însemna solicitarea dovedirii unui fapt negativ - or, aceștia au făcut dovada faptului pozitiv conex, respectiv că autorul a deținut în proprietate întregul imobil. 2. Nici cea de-a doua critică nu este fondată în condițiile în care s-a reținut în cauză o preluare fără titlu, în sensul că a fost preluat întregul imobil și nu numai partea menționată în actul de preluare. De altfel, art. 1 lit. e) teza a II-a din H.G. nr. 250/2007 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 prevede că dacă nu se poate face dovada formală a preluării imobilului de stat, soluționarea notificării se face în funcție și de acest aspect – faptul că imobilul se regăsește în patrimoniul statului constituie o prezumție relativă de preluare abuzivă.

3. Nu este fondată nici ultima critică de recurs, în condițiile în care măsurile reparatorii dispuse în cauză sunt prin echivalent iar modalitatea de despăgubiri nu este cea indicată în cadrul criticii. Constatând că nu sunt fondate criticile formulate, Înalta Curte urmează să facă aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și să dispună respingerea recursurilor ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de contestatorii P.T.F., D.M., S.S., E.E.E. și intimații Primăria municipiului Ploiești și Primarul municipiului Ploiești împotriva deciziei nr. 152 din 23 mai 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie . Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 5 iunie 2009.