ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6368/2009

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6368/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Deliberând

asupra recursurilor de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor

cauzei constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1666 din 18

decembrie 2007 Tribunalul Prahova, secția civilă, a admis contestația formulată

de contestatorii P.T.F., D.M., S.S., E.E.E. în contradictoriu cu intimații

Primăria Municipiului Ploiești și Primarul Municipiului Ploiești și a anulat în

parte

dispoziția nr. 3789

din 10 iulie 2006 emisă de intimată; s-a constatat dreptul contestatorilor în

calitate de moștenitori ai defunctei D.A., moștenitoarea defunctului D.P., de a

beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 modificată,

constând în despăgubiri ce vor fi calculate de Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor București, pentru diferența de teren de 3179 mp

situat în Ploiești, județul Prahova (diferența dintre suprafața totală de 4169 mp

identificată pe schița de plan a raportului de expertiză tehnică topo N.N. și

suprafața de 990 mp pentru care s-au stabilit despăgubiri prin dispoziția

atacată) și pentru construcțiile ce au existat pe acest teren, în prezent demolate,

constând în cinci corpuri de clădire, conform raportului de expertiză tehnică

construcții D.L.; s-a menținut în rest dispoziția, luându-se act că nu s-au

solicitat cheltuieli de judecată.

În

motivarea sentinței s-au reținut următoarele:

Prin

contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2348/1930 numitul D.P. a

cumpărat de la Banca de Comerț si de Credit SA imobilul proprietatea acesteia,

situat în Ploiești, compus din

teren în

suprafață

de cca. 2348 mp cu toate construcțiile, clădirile, dependințe și îmbunătățirile

de pe acest teren.

Ulterior,

în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 8963/1935 D.P. a

mai cumpărat la aceeași

adresă

suprafața

de teren de cca. 420 mp, iar în anul 1945 prin contract vânzare-cumpărare

autentificat la nr. 18752 a mai cumpărat încă 730 mp, în total cca. 3498 mp.

Prin

actul dotal nr. 3853/1940 D.P.

a donat

fiicei

sale A.D., la trecerea acesteia în căsătoria cu numitul I.P., terenul în

suprafața de cca. 330 mp situat în Ploiești si casa compusă din 5 camere, hol,

cămară, sală, iar prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 11210/l948 i-a

vândut acesteia la aceeași adresă suprafața de cca. 500 mp și casa de locuit

compusă din 4 camere, bucătărie, cămară și dependințe.

Prin

sentința civilă nr. 100/1950 s-a desfăcut căsătoria dintre

A.P. (D.) și I.P.

Potrivit

certificatului nr. 10391/1954, la matricola nr. 648 a

figurat

cu imobil în Ploiești, D.A., iar la matricola 165 la aceeași

adresă a figurat cu imobil P.D.

Prin

Deciziunea nr. 32999 19 decembrie 1956, în baza Decretului nr. 92/1950 s-a

naționalizat imobilul proprietate P.D. situat în Ploiești, imobil trecut în

administrația ILL Ploiești începând cu 15 noiembrie 1956.

La

data de 5 ianuarie 1957 s-a încheiat procesul verbal de luare în primire a

imobilului și terenului aferent, menționându-se că suprafața construită este de

188,56 mp iar terenul aferent de 990 mp.

În

anul 1950 autoarea contestatorilor A.D. a solicitat restituirea imobilului din

Ploiești, compus din teren de 900 mp cu toate construcțiile, luat în baza

deciziunii nr. 32999/1956, cerere respinsă prin sentința civilă nr. 998 din 17

martie 1958 a fostului Tribunal Popular al orașului Ploiești, motivat de faptul

că dispozițiile art. 11 din Decretul nr. 92/1950 nu pot fi cenzurate de

instanțele de drept comun.

După

apariția Legii nr. 10/2001, autoarea contestatorilor, D.A. (decedată la 4

decembrie 2004 conform certificatului de moștenitor nr. 87/2005) a notificat

intimata, solicitând restituirea în natură sau despăgubiri bănești pentru

imobilul construcție și teren situat în Ploiești, ce i-a aparținut ei și

defunctului D.P., notificare soluționată prin dispoziția nr. 3789 din 10 iulie 2006

în sensul că s-a respins cererea de restituire în natură a

imobilului-construcție în suprafață de 188,56 mp și teren aferent în suprafață

de 990 mp, propunându-se contestatorilor acordarea măsurilor reparatorii prin

echivalent constând în despăgubiri pentru acest imobil și s-a respins

notificarea având ca obiect parte din imobilul revendicat ce nu figurează în deciziunea

nr. 32999 din 19 decembrie 1956 întrucât nu se face dovada preluării abuzive a

acesteia în proprietatea statului.

Potrivit

rapoartelor de expertiză topo efectuate în cauză de expert N.N., planului de

situație al proprietății defunctului P.D., actelor de vânzare-cumpărare și

actul dotal, procese verbale, permisiuni de construire, adrese ale Primăriei

municipiului Ploiești existente la dosar, terenul are suprafața de 4169 mp

ocupat astfel: cca. 747 mp – Podul de la Gara de Sud; cca.3122 mp - Parc și alei betonate; cca. 210 mp - strada, trotuare și varianta dinspre Gara de Sud

spre Pod și cca. 90 mp teren liber dar care poate fi încadrat în zona de

protecție a podului, fiind limitrofă acestuia.

Expert

D.L. a efectuat raportul de expertiză tehnică construcții în cuprinsul căruia

se arată că în prezent nu se mai află pe teren nicio construcție din cele pe

care reclamantul le descrie în notificarea adresată Primăriei Ploiești; pe

teren au existat mai multe construcții aparținând lui D.P. și fiicei acestuia,

respectiv Corp A construcție parter și etaj cu o suprafață construită de 85,67 mp;

Corp B – construcție parter cu o suprafață construită de 102 mp; Corp C –

construcție parter cu o suprafață construită de 62,50 mp; Corp D-magazie de 12 mp

și Corp E – atelier – 252 mp; se arată totodată că în procesul verbal din 5

ianuarie 1057 se menționează ca trecând

î

n proprietatea statului Corpul A ce a aparținut lui D.P.

si Corpul B ce a aparținut lui D.A..

Art.

1 și art. 2 lit. a) din Legea nr. 10/2001 prevăd că imobilele preluate în mod

abuziv de stat se restituie în natură în condițiile prezentei legi , iar în

cazurile în care restituirea în natura nu este posibilă se vor stabili masuri

reparatorii prin echivalent; prin imobile preluate în mod abuziv înțelegându-se

imobilele naționalizate prin Decretul nr. 92/1950 pentru naționalizarea unor

imobile, cu modificările și completările ulterioare.

Art.

10 din aceeași lege prevede că în situația imobilelor preluate mod abuziv și

ale căror construcții edificate pe acestea au demolate total, pentru

construcțiile demolate si terenurile ocupate masurile reparatorii se stabilesc

prin echivalent.

Din probele

administrate în cauză rezultă că defunctul P.D. a dobândit în proprietate în

baza unor contracte de vânzare-cumpărare suprafața de cca. 3498 mp și

construcțiile existente pe teren, imobil situat în Ploiești, suprafață din care

a donat și respectiv vândut fiicei sale D.A., autoarea contestatorilor, suprafața

de cea. 990 mp și clădirile de pe acest teren, acesta din urmă fiind expropriat

in baza Decretului nr. 92/1950 și trecut în administrarea fostei ILL Ploiești,

restul de teren ce a rămas proprietatea defunctului D.P. trecând în

proprietatea statului tot în mod abuziv, fără titlu.

O

dovadă in acest sens o constituie faptul că exproprierea s-a făcut pe numele lui

P.D., deși terenul expropriat era proprietatea A.D., motiv pentru aceasta

l-a

și revendicat în anul 1958, ceea ce

înseamnă că, în realitate, tot terenul a fost naționalizat, fiind însă

menționat în actul de naționalizare doar teren de 900 mp și clădirile de pe

acesta.

Mai

mult chiar, exproprierea întregului teren rezultă din aceea că în prezent terenul

este afectat în totalitate de Podul de la Gara de Sus, parc, alei betonate, strada, trotuare, zona de protecție a podului, ori asemenea lucrări s-ar fi

putut efectua numai în situația în care imobilul în întregul său a trecut în

proprietatea statului.

Ca

atare, în mod greșit intimata a stabilit că, contestatorii pot beneficia de

măsuri reparatorii prin echivalent numai pentru 188,56 mp suprafață construită

și 900 mp teren aferent, cât timp cu actele depuse la dosar contestatorii au

făcut dovada că întregul teren ce a aparținut mamei și bunicului lor în

suprafața de 4169 mp precum și construcțiile ce au existat pe teren, astfel cum

au fost identificate în raportul de expertiză construcții întocmit de expert D.L.,

au trecut în proprietatea statului în mod abuziv, o parte în baza Decretului

nr. 92/1950 iar restul fără titlu, teren care în prezent este imposibil de

restituit în natură.

Împotriva

sentinței au declarat apel în termen legal, atât contestatorii cât și

intimații, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, sub aspectul

nerestituirii în natură și al întinderii suprafeței imobilului.

Prin

decizia civilă nr. 152 din 23 mai 2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești,

secția civilă s-au respins ca nefondate apelurile, pentru următoarele motive:

Cu

privire la apelul formulat de contestatori:

Nu

se justifică prelungirea probatoriului administrat în fața primei instanțe, o

atare măsură nefiind necesară în condițiile în care în cauză

au fost

efectuate două expertize de specialitate având ca obiective

identificarea

imobilului

litigiu

și poziționarea pe schița de plan în funcție de actele de la dosar,

probe

necesare

și utile în dezlegarea rapoartelor juridice deduse

judecății.

Pe

fond, sunt neîntemeiate criticile aduse de

contestatori

soluției

pronunțate de prima instanță.

În

sensul art. 1,

art.

2 și

art. 10 din Legea 10/2001,

imobilele preluate în mod

abuziv

de stat se restituie în natură, în condițiile

legii,

iar în situația în care

construcțiile edificate pe

terenurile preluate abuziv au

fost demolate total sau parțial,

restituirea în natură se dispune pentru terenul

liber,

iar

pentru construcțiile demolate

și terenurile ocupate,

măsurile

reparatorii se stabilesc în echivalent.

În

speță, din analiza

rapoartelor de expertiză topometrică

și

construcții întocmite de experții N.N.

(filele

113-115, 136-137) și

D.L. (filele 157-165) rezultă că

terenul

ce a aparținut autorilor contestatorilor

și

care a fost preluat abuziv de stat, este afectat de podul de la Gara de Sud Ploiești, strada și parcul aferente, în prezent pe teren nemaifiind nicio

construcție din cele ce au aparținut acestora.

Cât

privește suprafața de teren de

90

mp despre

care apelanții susțin că este liber și poate fi restituit în natură, expertul

topometru arată în lucrarea sa completată (fila

136

dosar

fond) că este într-adevăr teren liber, dar poate

fi

încadrat în zona de protecție a podului aferent Gării de Sud.

Nu

se poate pune problema restituirii în natură nici a suprafeței de

3122

mp, astfel cum susțin apelanții, întrucât din aceleași

lucrări de specialitate rezultă că terenul este ocupat de parc și alei

betonate, trotuare și Podul Gara de Sud, acestea fiind construcții cu caracter

permanent care asigură circulația în zona orașului Ploiești.

În

atare situație, fiind incidente dispozițiile art.

10

alin. (2)

din Legea nr.

10/2001,

potrivit

cărora pentru suprafața afectată servituților legale și altor amenajări de

utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se

stabilesc în echivalent, instanța fondului a interpretat corect dispozițiile

legale aplicabile la speța dedusă judecății.

Nefondate

sunt și criticile invocate de intimați.

Din

probatoriul administrat a rezultat că defunctul P.D. a dobândit în proprietate,

prin contract de vânzare-cumpărare, suprafața de

cca. 34

98

mp.

și construcțiile existente pe acest teren, situate în Ploiești

.

Din

acest teren a vândut și respectiv donat fiicei sale, A.D. - autoarea

contestatorilor, suprafața de cca.

990

mp și

clădirile de pe acest teren care au fost expropriate în baza Decretului nr.

92/1950

și ulterior trecut în administrarea fostei I.L.L. Ploiești.

Este

adevărat că în procesul-verbal încheiat de I.L.L. la data de

05

ianuarie 1957

(fila

36

dosar

fond) se menționează că terenul aferent clădirii care trecea în folosința

acestei întreprinderi este de

990

mp,

însă în realitate a fost preluată abuziv de la defunctul P.D. întreaga

proprietate astfel cum a fost dobândită prin contractele de vânzare-cumpărare,

dovadă fiind faptul că în prezent terenul respectiv este afectat în totalitate

de Podul de la Gara de Sud.

În

acest context, instanța fondului a procedat corect anulând în parte dispoziția

atacată și constatând dreptul contestatorilor de a beneficia de măsurile

reparatorii prevăzut de Legea nr.

10/2001.

A. Contestatorii

au criticat decizia de apel pentru următoarele motive:

1.Decizia

nu cuprinde soluția instanței cu privire la sentința civilă nr. 1666 din 18

decembrie 2007 a Tribunalului Prahova, omisiune sancționată cu nulitatea

absolută, potrivit art. 258 C. proc. civ.

instanțe nu s-au preocupat de stabilirea corectă a regimului juridic al

suprafeței de cca 90 mp, precum și a celei de 3122 mp, identificate prin

raportul de expertiză întocmit de expert topo N.N.

Astfel,

expertul spune că suprafața de 90 mp este liberă, însă este posibil să

reprezinte zona de siguranță a podului de la Gara de Sud.

Terenul

de 3122 mp este liber de construcții, dar s-a reținut că ar fi parc, fără să

existe la dosar dovezi sub acest aspect; acest teren este liber iar simpla

mențiune din raportul de expertiză privind destinația, fără o argumentare

probatorie, nu poate duce la respingerea cererii de restituire în natură.

nu s-au pronunțat asupra cererii completatoare a contestației inițiale, cerere

prin care se solicita restituirea în natură a terenurilor proprietatea

contestatorilor, ce sunt libere în accepțiunea Legii nr. 10/2001.

B. Intimații

au criticat decizia de apel pentru următoarele motive:

absența probelor, se poate presupune că diferența din imobil – între cea

trecută în actul de preluare (990 mp și suprafața construită de 188,56 mp) și

cea de 3500 mp a fost preluată de stat de la alte persoane; autorul

contestatoarei putea să înstrăineze această suprafață până la momentul trecerii

în proprietatea statului.

H.G.

nr. 250/2007, la pct. 1.3, lit. a) prevede că „preluarea abuzivă” nu este

prezumată, revenind obligația entității sesizate să încadreze situația în

dispozițiile legale incidente din art. 2 alin. (1) din lege.

art. 22 și art. 23 din Legea nr. 10/2001, petenta avea obligația să atașeze

notificării acte care să permită încadrarea preluării ca fiind abuzivă, obligație

neîndeplinită în cauză.

contestată este corectă în condițiile în care s-a realizat utilitatea publică

pentru care a fost preluat imobilul, iar Legea nr. 10/2001, cu modificările și

completările ulterioare, nu mai prevede posibilitatea acordării de despăgubiri

bănești.

Analizând

decizia de apel în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că

recursurile sunt nefondate, în considerarea celor ce succed:

A. Cu

privire la recursul declarat de contestatori și care se încadrează, în parte,

în dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.:

critică de recurs nu este fondată, în condițiile în care prin decizia de apel

s-au respins apelurile formulate împotriva sentinței primei instanțe, ceea ce

înseamnă că aceasta și-a menținut valabilitatea, fără a fi nevoie de o

precizare expresă în acest sens.

de-a doua critică de recurs nu se circumscrie dispozițiilor art. 304 C. proc.

civ., vizând probele administrate care nu mai pot fi reapreciate de instanța de

recurs.

precizatoare la care se referă contestatorii-recurenți se referă la anularea în

parte a dispoziției; s-a solicitat, în principal, restituirea în natură a

terenului rămas liber, iar pentru diferența de teren ce nu mai poate fi

restituită în natură și construcțiile demolate acordarea de măsuri reparatorii

în echivalent; în subsidiar, în situația în care nu se poate restitui nimic în

natură, se solicită despăgubiri prin echivalent pentru întregul imobil.

Din

hotărârile pronunțate în cauză rezultă că instanța a avut în vedere toate

cererile formulate de către contestatori, arătând motivele pentru care nu se

poate dispune restituirea în natură ci numai prin echivalent.

B. Cu

privire la recursul formulat de intimați, care se circumscrie dispozițiilor

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

condițiile în care se constată de instanța de apel dovedirea proprietății

asupra întregului imobil, aspect necontestat în cauză, precum și o preluare

fără niciun titlu a diferenței față de imobilul menționat în actul de preluare,

se răstoarnă sarcina probei prin prima critică formulată de intimați.

Astfel,

în măsura în care intimații susțin o posibilă înstrăinare a diferenței din

imobil, le revine sarcina de a proba acest lucru, în temeiul art. 1169 C. civ.;

a impune o asemenea sarcină pentru contestatori, ar însemna solicitarea

dovedirii unui fapt negativ - or, aceștia au făcut dovada faptului pozitiv conex,

respectiv că autorul a deținut în proprietate întregul imobil.

cea de-a doua critică nu este fondată în condițiile în care s-a reținut în

cauză o preluare fără titlu, în sensul că a fost preluat întregul imobil și nu

numai partea menționată în actul de preluare.

De

altfel, art. 1 lit. e) teza a II-a din H.G. nr. 250/2007 de aprobare a Normelor

metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 prevede că dacă nu se poate face

dovada formală a preluării imobilului de stat, soluționarea notificării se face

în funcție și de acest aspect – faptul că imobilul se regăsește în patrimoniul

statului constituie o prezumție relativă de preluare abuzivă.

3.

Nu este fondată nici ultima critică de recurs, în condițiile în care măsurile

reparatorii dispuse în cauză sunt prin echivalent iar modalitatea de

despăgubiri nu este cea indicată în cadrul criticii.

Constatând

că nu sunt fondate criticile formulate, Înalta Curte urmează să facă aplicarea

art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și să dispună respingerea recursurilor ca

nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de

contestatorii P.T.F., D.M., S.S., E.E.E. și intimații Primăria municipiului

Ploiești și Primarul municipiului Ploiești împotriva deciziei nr. 152 din 23

mai 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și

de familie .

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 5 iunie 2009.