ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6652/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 881 din 8 iunie 2007 Tribunalul Prahova a respins excepțiile invocate de pârâta SC F.D.E.E.E., M.N. SA, privind lipsa calității procesuale active și pasive, s-au admis în parte contestațiile conexe formulate de reclamantele O.I.A. și O.S.F., s-au anulat în parte dispozițiile nr. 509 din 8 iunie 2006 emisă de SC F.D.E.E.E. M.N. SA și nr. 335 din 13 septembrie 2006 emisă de SC E. SA București, s-a constatat dreptul reclamantelor, în calitate de moștenitoare ale defunctului O.I. de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 republicată, constând în despăgubiri ce vor fi calculate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, pentru terenul în suprafață de 4278 mp situat în Ploiești, identificat pe schița de plan a raportului de expertiză și s-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind restituirea în natură a terenului sus menționat.

In considerentele deciziei s-a reținut că autorul reclamantelor, O.I., a cumpărat imobilele situate în str. M., compuse din două parcele de teren de 1261 și 3097 mp cu construcțiile edificate pe acestea. Ulterior, construcțiile au fost distruse în urma bombardamentului din anul 1944, iar terenul s-a naționalizat în temeiul Decretului nr. 92/1950. Conform Ordinului nr. 536/1967 terenul a fost transmis în administrarea I.R.E. Ploiești. Potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, a putut fi restituit în natură, fiind ocupat de sediile SC F.D.E.E.E. M.N. SA, SC E. SA și SC S. SA, motiv pentru care reclamantele nu pot beneficia decât de măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor. Împotriva sentinței au declarat apel reclamantele și pârâta SC F.D.E.E.E.

M.N. SA. In motivarea apelului formulat de reclamante s-a susținut că în mod greșit instanța a respins capătul de cerere privind restituirea în natură a terenului. Ele au solicitat efectuarea unei expertize pentru a se determina suprafața liberă de teren ce poate fi restituită în natură. Pârâta SC F.D.E.E.E. M.N. SA a susținut că în mod greșit s-a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor care nu au dovedit că autorul lor a fost proprietarul în litigiu. Curtea de Apel Ploiești, prin decizia civilă nr. 457 din 5 noiembrie 2007 a respins apelurile, reținând că reclamantele au dovedit calitatea de descendente ale defunctului O.I. cu certificatele de naștere depuse la dosar.

De asemenea, au dovedit și faptul că autorul lor a fost proprietarul terenurilor în litigiu, sens în care au depus contractele de vânzare-cumpărare de la filele 33-42 și 48 ale dosarului de fond. Cât privește apelul reclamantelor, s-a reținut că potrivit raportului de expertiză din totalul terenului doar suprafața de 1013,30 mp este ocupată de construcții, iar pe restul terenului sunt amenajate spații de parcare, alei betonate și spații verzi care sunt necesare utilizării construcțiilor și ca, atare aceste spații nu pot fi echivalate noțiunii de teren liber. Împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs reclamantele O.I.A. și O.S.F., în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că în cauză societățile pârâte nu erau privatizate la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, astfel încât sunt aplicabile dispozițiile art. 21 al legii, conform căruia terenul trebuie restituit în natură.

De asemenea, terenul liber de construcții , respectiv suprafața de 3265 mp nu este necesară bunei utilizări a clădirilor în care se desfășoară o activitate pur administrativă. Prin decizia nr. 7213 din 19 noiembrie 2008 Înalta Curte de Casație Justiție a admis recursul, a casat decizia nr. 457 din 5 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești și a trimis cauza spre rejudecare, reținând că instanța de apel a constatat imposibilitatea restituirii în natură a terenului de 4278 mp întrucât e ocupat de sediile a trei societăți comerciale și de utilitățile necesare funcționării acestora. Probatoriile administrate în cauză nu au stabilit cu exactitate dacă întreaga suprafață neocupată de construcții, de 3265 mp, este necesară bunei utilizări a construcțiilor conform standardului obișnuit pentru destinația construcțiilor și fără a reprezenta o facilitate sau un avantaj în plus.

Lămurirea acestui aspect este esențială pentru corecta soluționare cauzei deoarece trebuie să se facă cuvenita distincție între terenul liber și terenul ce se poate restitui în natură pentru a se îndeplini finalitatea legii de reparație. S-a stabilit că în rejudecare, să se efectueze un supliment la raportul de expertiză prin care să se stabilească dacă există o suprafață de teren liberă ce se poate restitui în natură și care este întinderea acesteia. Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr. 6262,8/105/2006 și a fost efectuat un supliment al raportului de expertiză.

Curtea, examinând decizia apelată în raport de actele și lucrările dosarului și dispozițiile legale incidente, a constatat că apelul este nefondat pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și art. 10 alin. (3) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, prin teren liber, restituibil în natură, se înțelege terenul neconstruit sau neafectat de amenajări de utilitate publică, ce nu afectează căile de acces (existența pe terenul respectiv a unor străzi, parcări, trotuare), existența sau utilizarea unor amenajări subterane conducte de alimentare cu apă, gaze petrol electricitate.

În speță, așa cum rezultă din raportul de expertiză efectuat în cauză și din planul depus de intimată la filele 34 - 40 dosar apel, terenul în litigiu și suprafața acestuia este afectat de căi de acces, trotuare, parcare amenajată, amenajări subterane, respectiv conducte de alimentare cu apă, conducte de gaze, rețele de telefonie, canalizare, linii electrice aeriene și subterane, stâlpi electrici de beton și stâlpi metalici pentru iluminat, astfel încât restituirea în natură nu se poate dispune, deoarece afectează accesul și utilizarea normală a construcțiilor. Față de aceste considerente, constatând că suprafața de teren solicitată a fi restituită în natură, nu poate fi restituită decât prin echivalent, Curtea, în baza dispozițiile art. 296 C. proc.

civ., a respins apelul declarat de contestatoarele O.I.A. și. O.S.F În ceea ce privește apelul declarat de intimata SC F.D.F.E.E. E.M.N. SA, acesta nu a mai fost analizat având în vedere că împotriva deciziei nr. 457/2007 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, intimata nu a declarat recurs, astfel încât decizia a rămas irevocabilă în ceea ce o privește, intrând în puterea lucrului judecat. Împotriva deciziei civile nr. 198 din 13 noiembrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești au declarat recurs reclamantele care au invocat nulitatea prevăzuta de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 315 C. proc. civ. si ale pct. 10.1 si 10.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 modificata.

Pe linia deciziei de casare - nr. 7213 din 19 noiembrie 2008, pronunțata de Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța de casare urma să administreze ca probatoriu, un supliment la raportul de expertiza topograf (administrat în fața instanței de fond, Tribunalul Prahova) prin care să se stabilească dacă există o suprafață de teren liberă ce se poate restitui în natură și care este întinderea acesteia. Raportul de expertiza a fost efectuat și s-a concluzionat în sensul că terenul situat în Ploiești, poate fi restituit în natură în două variante respectiv toată suprafața liberă de construcții, respectiv 3265 mp, sau doar suprafața de 1013 mp, aflată în fața construcțiilor deținute de cele doua intimate.

Față de faptul ca expertul topograf a concluzionat în sensul că este posibilă restituirea în natură, fără a fi afectată folosința construcțiilor existente pe teren, soluția instanței de trimitere este nelegală și lipsită de suport probator și juridic. La dosarul cauzei reclamantele au depus o declarație autentificată prin care învederează că renunță la judecata recursului declarat împotriva deciziei nr. 198 din 13 noiembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești. Analizând recursul declarat prin prisma dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție va lua act de renunțarea reclamantelor la recursul declarat pentru considerentele ce succed. Dispozițiile art. 246 C. proc. civ. prevăd că reclamantele pot să renunțe oricând la judecată, fie verbal în instanță, fie prin cerere scrisă, această renunțare putând avea loc în tot cursul judecății, inclusiv în fața instanțelor de recurs.

Manifestarea de voință în sensul renunțării la judecată este un act de dispoziție, o desistare a recursului reclamantelor, prin care acestea achiesează la hotărârea instanței de apel. Pentru aceste considerente, se va lua act de declarația de renunțare la judecata recursului de către reclamante.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Ia act de declarația reclamantelor de renunțare la judecata recursului. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 decembrie 2010.