ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6652/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 881 din 8 iunie 2007

Tribunalul Prahova a respins excepțiile invocate de pârâta SC F.D.E.E.E., M.N.

SA, privind lipsa calității procesuale active și pasive, s-au admis în parte

contestațiile conexe formulate de reclamantele O.I.A. și O.S.F., s-au anulat în

parte dispozițiile nr. 509 din 8 iunie 2006 emisă de SC F.D.E.E.E. M.N. SA și

nr. 335 din 13 septembrie 2006 emisă de SC E. SA București, s-a constatat

dreptul reclamantelor, în calitate de moștenitoare ale defunctului O.I. de a

beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 republicată,

constând în despăgubiri ce vor fi calculate de Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor, pentru terenul în suprafață de 4278 mp situat în

Ploiești, identificat pe schița de plan a raportului de expertiză și s-a

respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind restituirea în natură a

terenului sus menționat.

In considerentele deciziei s-a reținut că

autorul reclamantelor, O.I., a cumpărat imobilele situate în str. M., compuse

din două parcele de teren de 1261 și 3097 mp cu construcțiile edificate pe

acestea. Ulterior, construcțiile au fost distruse în urma bombardamentului din

anul 1944, iar terenul s-a naționalizat în temeiul Decretului nr. 92/1950.

Conform Ordinului nr. 536/1967 terenul a fost transmis în administrarea I.R.E. Ploiești.

Potrivit raportului de expertiză efectuat în

cauză, a putut fi restituit în natură, fiind ocupat de sediile SC F.D.E.E.E. M.N.

SA, SC E. SA și SC S. SA, motiv pentru care reclamantele nu pot beneficia decât

de măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor.

Împotriva sentinței au declarat apel

reclamantele și pârâta SC F.D.E.E.E. M.N. SA.

In motivarea apelului formulat de reclamante s-a

susținut că în mod greșit instanța a respins capătul de cerere privind restituirea

în natură a terenului. Ele au solicitat efectuarea unei expertize pentru a se

determina suprafața liberă de teren ce poate fi restituită în natură.

Pârâta SC F.D.E.E.E. M.N. SA a susținut că în mod

greșit s-a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor

care nu au dovedit că autorul lor a fost proprietarul în litigiu.

Curtea de Apel Ploiești, prin decizia civilă nr.

457 din 5 noiembrie 2007 a respins apelurile, reținând că reclamantele au

dovedit calitatea de descendente ale defunctului O.I. cu certificatele de

naștere depuse la dosar. De asemenea, au dovedit și faptul că autorul lor a

fost proprietarul terenurilor în litigiu, sens în care au depus contractele de

vânzare-cumpărare de la filele 33-42 și 48 ale dosarului de fond.

Cât privește apelul reclamantelor, s-a reținut

că potrivit raportului de expertiză din totalul terenului doar suprafața de

1013,30 mp este ocupată de construcții, iar pe restul terenului sunt amenajate

spații de parcare, alei betonate și spații verzi care sunt necesare utilizării

construcțiilor și ca, atare aceste spații nu pot fi echivalate noțiunii de

teren liber.

Împotriva deciziei instanței de apel au declarat

recurs reclamantele O.I.A. și O.S.F., în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

susținând că în cauză societățile pârâte nu erau privatizate la data intrării

în vigoare a Legii nr. 10/2001, astfel încât sunt aplicabile dispozițiile art.

21 al legii, conform căruia terenul trebuie restituit în natură. De asemenea,

terenul liber de construcții , respectiv suprafața de 3265 mp nu este necesară

bunei utilizări a clădirilor în care se desfășoară o activitate pur

administrativă.

Prin decizia nr. 7213 din 19 noiembrie 2008 Înalta

Curte de Casație Justiție a admis recursul, a casat decizia nr. 457 din 5

noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești și a trimis cauza spre

rejudecare, reținând că instanța de apel a constatat imposibilitatea

restituirii în natură a terenului de 4278 mp întrucât e ocupat de sediile a

trei societăți comerciale și de utilitățile necesare funcționării acestora.

Probatoriile administrate în cauză nu au

stabilit cu exactitate dacă întreaga suprafață neocupată de construcții, de

3265 mp, este necesară bunei utilizări a construcțiilor conform standardului

obișnuit pentru destinația construcțiilor și fără a reprezenta o facilitate sau

un avantaj în plus.

Lămurirea acestui aspect este esențială pentru

corecta soluționare cauzei deoarece trebuie să se facă cuvenita distincție

între terenul liber și terenul ce se poate restitui în natură pentru a se

îndeplini finalitatea legii de reparație.

S-a stabilit că în rejudecare, să se efectueze

un supliment la raportul de expertiză prin care să se stabilească dacă există o

suprafață de teren liberă ce se poate restitui în natură și care este

întinderea acesteia.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de

Apel Ploiești sub nr. 6262,8/105/2006 și a fost efectuat un supliment al

raportului de expertiză.

Curtea, examinând decizia apelată în raport de

actele și lucrările dosarului și dispozițiile legale incidente, a constatat că

apelul este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (2) din

Legea nr. 10/2001 și art. 10 alin. (3) din Normele Metodologice de aplicare a

Legii nr. 10/2001, prin teren liber, restituibil în natură, se înțelege terenul

neconstruit sau neafectat de amenajări de utilitate publică, ce nu afectează

căile de acces (existența pe terenul respectiv a unor străzi, parcări,

trotuare), existența sau utilizarea unor amenajări subterane conducte de

alimentare cu apă, gaze petrol electricitate.

În speță, așa cum rezultă din raportul de

expertiză efectuat în cauză și din planul depus de intimată la filele 34 - 40

dosar apel, terenul în litigiu și suprafața acestuia este afectat de căi de

acces, trotuare, parcare amenajată, amenajări subterane, respectiv conducte de

alimentare cu apă, conducte de gaze, rețele de telefonie, canalizare, linii

electrice aeriene și subterane, stâlpi electrici de beton și stâlpi metalici

pentru iluminat, astfel încât restituirea în natură nu se poate dispune,

deoarece afectează accesul și utilizarea normală a construcțiilor.

Față de aceste considerente, constatând că

suprafața de teren solicitată a fi restituită în natură, nu poate fi restituită

decât prin echivalent, Curtea, în baza dispozițiile art. 296 C. proc. civ., a

respins apelul declarat de contestatoarele O.I.A. și. O.S.F

În ceea ce privește apelul declarat de intimata

SC F.D.F.E.E. E.M.N. SA, acesta nu a mai fost analizat având în vedere că

împotriva deciziei nr. 457/2007 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, intimata

nu a declarat recurs, astfel încât decizia a rămas irevocabilă în ceea ce o

privește, intrând în puterea lucrului judecat.

Împotriva deciziei civile nr. 198 din 13

noiembrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești au declarat recurs

reclamantele care au invocat nulitatea prevăzuta de art. 304 pct. 7 și 9 C.

proc. civ., raportat la dispozițiile art. 315 C. proc. civ. si ale pct. 10.1 si

10.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 modificata.

Pe linia deciziei de casare - nr. 7213 din 19

noiembrie 2008, pronunțata de Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța de

casare urma să administreze ca probatoriu, un supliment la raportul de expertiza

topograf (administrat în fața instanței de fond, Tribunalul Prahova) prin care

să se stabilească dacă există o suprafață de teren liberă ce se poate restitui

în natură și care este întinderea acesteia.

Raportul de expertiza a fost efectuat și s-a

concluzionat în sensul că terenul situat în Ploiești, poate fi restituit în

natură în două variante respectiv toată suprafața liberă de construcții,

respectiv 3265 mp, sau doar suprafața de 1013 mp, aflată în fața construcțiilor

deținute de cele doua intimate.

Față de faptul ca expertul topograf a concluzionat

în sensul că este posibilă restituirea în natură, fără a fi afectată folosința

construcțiilor existente pe teren, soluția instanței de trimitere este nelegală

și lipsită de suport probator și juridic.

La dosarul cauzei reclamantele au depus o

declarație autentificată prin care învederează că renunță la judecata

recursului declarat împotriva deciziei nr. 198 din 13 noiembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești.

Analizând recursul declarat prin prisma

dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție va lua act

de renunțarea reclamantelor la recursul declarat pentru considerentele ce succed.

Dispozițiile art. 246 C. proc. civ. prevăd că

reclamantele pot să renunțe oricând la judecată, fie verbal în instanță, fie

prin cerere scrisă, această renunțare putând avea loc în tot cursul judecății,

inclusiv în fața instanțelor de recurs.

Manifestarea de voință în sensul renunțării la

judecată este un act de dispoziție, o desistare a recursului reclamantelor,

prin care acestea achiesează la hotărârea instanței de apel.

Pentru aceste considerente, se va lua act de

declarația de renunțare la judecata recursului de către reclamante.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de declarația reclamantelor

de renunțare la judecata recursului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9

decembrie 2010.