ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4776/2009

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: La 9 august 2006 contestatorul D.A.N. a chemat în judecată pe intimații Primarul Municipiului Ploiești și N.G.S., solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună modificarea în parte a dispoziției nr. 3741 din 7 iulie 2007 emisă de Primarul Municipiului Ploiești prin care i s-a respins notificarea autorului său D.N., apreciindu-se că nu s-a făcut dovada calității de moștenitor a acestuia, a fostei proprietare a imobilului construcție și teren, D.M.(O.M.) situat în Ploiești. În motivarea contestației, contestatorul a arătat că în mod nejustificat s-a respins notificarea autorului său D.N. întrucât acesta a fost fratele lui D.M.(O.M.), fapt ce rezultă din actul de donație autentificat sub nr. 2168 din 17 mai 1990 de fostul Notariat de Stat Câmpina.

A mai arătat contestatorul că D.M. a avut o fiică, pe O.V. decedată în anul 1985, care este mama intimatei N.(E.)G.S., astfel încât moștenitorii lui D.N. (bunicul său) sunt tatăl acestuia D.N. și intimata (E.)N.G.S. Primarul Municipiului Ploiești, cu adresa nr. 9583 din 24 februarie 2003, a adoptat soluția acordării de măsuri reparatorii pentru D.N. și respingerea cererii notificate de E.G.S. Că, deși a fost convins că se va emite o dispoziție favorabilă pentru autorul său, în realitate i-a fost respinsă notificarea. Intimata N.G.S. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestației, arătând că în calitate de moștenitoare a bunicii sale O.M., conform certificatului de moștenitor nr. 2167/1992 este singura îndreptățită la despăgubiri.

Prin sentința civilă nr. 204 din 6 februarie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția civilă, a fost admisă contestația formulată de D.A.N., a fost modificată în parte dispoziția nr. 3741 din 7 iulie 2006 emisă de Primarul Municipiului Ploiești, constatând dreptul contestatorului de a beneficia de măsuri reparatorii prin echivalent în despăgubiri prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru patru apartamente și suprafața de 491,30 mp, teren situat în Ploiești. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Autorii contestatorului și ai intimatei N.G.S., numiții D.N. și D.A. (bunicii acestora) au dobândit de la S.U.R. și R.G., un teren în suprafață de 267,30 mp, pe care se afla o prăvălie și o construcție cu 10 camere, conform actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 320.2 transcris la nr. 4886 din 16 mai 1935 de Tribunalul Prahova, situat în Ploiești.

Ulterior, prin actul de vânzare-cumpărare nr. 7223/1935, bunicii contestatorului au mai cumpărat o suprafață de teren de 144 mp. Prin Decretul nr. 92/1950, anexa nr. 5, poziția 131 imobilul în litigiu a fost naționalizat de la D.O.M., fiind apoi demolat și expropriat prin Decretul nr. 417/1986. D.O.M., conform declarației de notorietate dată de R.A. și A.G., autentificată sub nr. 3226/2006 este una și aceeași persoană cu D.M. și O.M., decedată la 19 aprilie 1992, bunica intimatei N.G.S. și a contestatorului, mama defuncților D.N. și O.M., tatăl și respectiv mama contestatorului și a intimatei.

Din declarațiile martorilor audiați la cererea contestatorului, a reținut prima instanță că imobilul în litigiu a fost proprietatea bunicilor contestatorului și a intimatei, fiind la data exproprierii, format din 5 apartamente, din care ulterior, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 212/1974 autoarea intimatei O.M., locuind într-un apartament format din 2 camere, l-a redobândit, iar ulterior, toate cele 5 apartamente fiind demolate. Față de această situație și având în vedere că O.M. a deținut în proprietate numai unul din cele 5 apartamente naționalizate de la bunicii părților, pentru care s-a emis decizia contestată, rămânând în afara acesteia celelalte 4 apartamente, instanța de fond a pronunțat soluția mai sus menționată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel intimații N.G.S. și Primarul Municipiului Ploiești, criticând-o ca nelegală și netemeinică întrucât contestatorul nu a făcut dovada calității de moștenitor al fostei proprietare a imobilului, respectiv D.O.M. (bunica intimatei N.G.S.) care nu este bunica contestatorului, în realitate fiind mătușa acestuia și sora tatălui. Apelanta-intimată N.G.S. a mai arătat că, în mod greșit prima instanță a reținut că i se cuvine doar un apartament din cele 5, în realitate întreg imobilul aparținând acesteia. Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 400 din 5 octombrie 2007 a respins ca nefondate apelurile declarate de intimații Primarul Municipiului Ploiești și N.G.S., pentru următoarele considerente: Contestatorul D.A.M.

și intimata N.G.S. au ca autori comuni pe D.N. și D.G.A. în calitate de bunici și străbunici ai acestora, proprietarii imobilului din litigiu. Cei doi defuncți au avut doi copii respectiv D.N., tatăl contestatorului și D.M., bunica intimatei N.G.S., astfel că acest lucru face incontestabil dreptul intimatului la a beneficia de reparația reglementată de Legea nr. 10/2001 pentru imobilele preluate abuziv la stat și ulterior expropriate ce au aparținut bunicilor săi, în egală măsură cu intimata apelantă. Mai reține curtea de apel că în mod corect prima instanță a constatat dreptul contestatorului pentru 4 din cele 5 apartamente și pentru suprafața de 411,30 mp, întrucât în anul 1974 în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 212/1974 al cincilea apartament a fost cumpărat de la stat de către bunica apelantei intimate, D.O.M., devenind proprietatea exclusivă a acesteia.

Ca atare, cu privire la acest apartament dreptul la măsuri reparatorii revine numai apelantei-intimate atâta vreme cât este unica moștenitoare a acesteia din urmă fostă proprietară. Că nici un moment, contestatorul D.A. nu a pretins vreun drept la reparație pentru acest apartament și nici nu a susținut faptul că D.O.M. ar fi fost autoarea sa și că ar avea vocație succesorală la moștenirea acesteia. În raport cu cele expuse, curtea a mai reținut că atâta vreme cât nu s-a făcut dovada faptului că toate cele 5 apartamente și terenul ce formează imobilul în litigiu ar fi aparținut în exclusivitate autoarei defuncte a apelantei, criticile formulate sunt nefondate. Împotriva acestei din urmă decizii au declarat recurs intimata N.G.S.

și Primarul Municipiului Ploiești. Dezvoltând criticile de nelegalitate recurenta-intimată N.G.S. a arătat că bunica sa O.M. figurează în Decretul nr. 92/1950 ceea ce atestă calitatea de proprietar a acesteia pe întreg imobilul în litigiu. În cazul în care instanțele au reținut faptul că bunica sa, O.M. și fratele acesteia, D.N. au devenit proprietari asupra imobilului, atunci trebuiau să rețină că fiecare au avut un drept de proprietate de ½ din masa succesorală compusă din acest imobil, pe care l-au transmis mai departe la proprii moștenitori, așa cum rezultă de fapt și din certificatele de moștenitor aflate la dosar. În acest sens, recurenta a arătat că ambele instanțe au greșit atunci când au reținut faptul că, D.A.

are un drept de proprietate asupra întregului imobil prin moștenire de la tatăl său D.N., în condițiile în care acesta are un drept de proprietate de ½ din imobil, așa cum reține și instanța de apel. De asemenea, instanțele nu au luat în considerare faptul că mama sa, care era fiica naturală a lui D.N., tatăl contestatorului (mama recurentei și contestatorul au fost frați consangvini cu drept de moștenire după acesta) a fost adoptată cu efecte restrânse de O.M. (bunica recurentei), astfel încât aceasta din urmă și-a păstrat dreptul de moștenire și după tatăl său D.N. cât și după mama sa adoptivă, O.M. A mai arătat recurenta, că și în condițiile în care instanța ar reține faptul că imobilul a fost în proprietatea celor doi soți, părinții bunicii sale O.M.și a bunicului natural D.N.

atunci dreptul de moștenire care i-a fost transmis, ca urmare a adopției cu efecte restrânse îi dă un drept de proprietate de ½ după bunica sa O.M. și un drept de ¼ după bunicul său natural D.N. Primarul Municipiului Ploiești a criticat decizia atacată ca fiind nelegală, întrucât instanța de apel, în mod greșit a considerat că nu s-a dovedit în nici un fel faptul că D.O.M. a dobândit întregul imobil în proprietate de la defuncții săi părinți cât și faptul că intimatul-contestator are dreptul de a beneficia de reparația integrală pentru imobilul expropriat. A mai arătat recurentul că în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de notorietate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura iar persoana individualizată în act este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar.

În consecință, câtă vreme în Decretul nr. 92/1950, poziția 131 figurează D.O.M., se prezumă că aceasta deținea imobilul compus din 5 apartamente în calitate de proprietar. Față de cele prezentate a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, iar pe fond respingerea contestației și menținerea dispoziției nr. 3747/2006 emisă de Primarul Municipiului Ploiești. Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, în raport de probele administrate în cauză, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate pentru considerentele ce urmează. Potrivit principiilor generale ale devoluțiunii legale a moștenirii, respectiv principiul chemării la moștenire în ordinea claselor de moștenitori legali, principiul proximității gradului de rudenie între moștenitorii din aceeași clasă și principiului egalității între rudele din aceeași clasă și de același grad chemate la moștenire de pe urma defuncților D.P.N.

și D.A. au rămas ca moștenitori legali, în cote egale de câte ½ fiecare, fiul și fiica defuncților, respectiv D.O.M. și D.N.N. Masa succesorală a acestora va fi culeasă de moștenitorii lor legali, D.A. și O.V. în mod diferențiat, în funcție de regimul juridic aplicabil adopției privind pe numita O.V., sora intimatului contestator D.A.M. (după tatăl comun D.N.N.), care a fost adoptată cu efecte restrânse de O.M. în anul 1953. Conform certificatului de moștenitor nr. 2167/1992 unica moștenitoare a defunctului O.M.D. este contestatoarea N.G.S. În cazul adopției cu efecte restrânse, adoptatul și descendenții lui devin rudă numai cu adoptatorul, nu și cu rudele acestuia, dar păstrează și legăturile de rudenie cu părinții firești și cu rudele acestora.

În acest caz, instanța avea obligația să stabilească vocația succesorală a recurentei și intimatului-contestator în raport de regimul juridic aplicabil adopției cu efecte restrânse și dreptul la măsuri reparatorii asupra bunurilor în litigiu. Deși curtea de apel a reținut că, potrivit certificatului de moștenitor nr. 362 din 30 martie 1990 „succesorii celor doi au fost D.N. tatăl, contestatorului și O.M. bunica apelantei intimate N.G.S. și acest lucru formează incontestabil dreptul intimatului contestator la a beneficia de reparația reglementată de Legea nr. 10/2001 pentru imobilele preluate abuziv la stat și ulterior expropriate ce au aparținut bunicilor săi, în egală măsură cu intimata-apelantă”.

Apelul recurentei N.G.S. a fost respins, contrar acestor considerente. În consecință, în temeiul art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate, va casa decizia și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, pentru stabilirea corectă a situației de fapt.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de intimații N.G.S. și Primarul municipiului Ploiești împotriva deciziei nr. 400 din 5 octombrie 2007 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 aprilie 2009 .