ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7319/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Tribunalul Prahova, prin Sentința civilă nr. 537 din 8 mai 2003, a respins ca prematur introdusă cererea prin care reclamanta M.A. a chemat în judecată pârâtele Primăria Municipiului Ploiești, Administrația Financiară a Municipiului Ploiești, Comisia de Evaluare a despăgubirilor acordate persoanelor îndreptățite în temeiul Legii nr. 10/2001, pentru a se dispune obligarea acestora la plata contravalorii celor patru apartamente situate în Ploiești precum și daune materiale și morale. Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, prin Decizia nr. 175 din 03 septembrie 2003 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă, reținând că aceasta a notificat pârâta Primăria Municipiului Ploiești, dar nu s-a emis o dispoziție sau decizie, astfel că acțiunea în justiție este prematur introdusă.

Prin Decizia nr. 4674 din 2 iunie 2005, instanța supremă a admis recursul declarat de reclamanta M.A., a casat decizia și a trimis cauza la aceeași instanță de apel pentru rejudecarea apelului, motivat de faptul că nu se poate refuza persoanei îndreptățite accesul liber la justiție pe motiv că unitatea deținătoare trebuia mai întâi să emită o decizie sau după caz o dispoziție motivată. În rejudecare, Curtea de Apel Ploiești, prin încheierea de ședință din data de 27 ianuarie 2006, a dispus suspendarea judecării cauzei în baza dispozițiilor art. 244 pct. 1 C. proc. civ. până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului 8609/2005 al Tribunalului Prahova, având ca obiect contestația formulată împotriva Dispoziției nr. 8018/2005 emisă de Primăria Ploiești, ulterior promovării cererii ce face obiectul litigiului de față.

Prin Sentința civilă nr. 483 din 22 martie 2007, pronunțată în dosarul nr. 8609/2005, Tribunalul Prahova a admis în parte contestația, a anulat Dispoziția nr. 8018/2005 emisă de Primarul Municipiului Ploiești și a constatat dreptul contestatoarelor de a beneficia de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul în litigiu. Împotriva Sentinței nr. 483/2007 a formulat apel intimata Primăria Ploiești prin primar, cerere înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr. 8604/105/2005. Între timp, contestatoarele au solicitat și repunerea pe rol a dosarului nr. 9889/2005 suspendat la data de 27 ianuarie 2006, până la soluționarea dosarului 8609/2005 al Tribunalului Prahova. La termenul de judecată din data de 12 octombrie 2007, Curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 164 alin. (1) C. proc.

civ. a dispus conexarea dosarului nr. 8604/100/2005 al Curții de Apel Ploiești la dosarul nr. 9889/2005 al aceleiași instanțe. Prin Decizia nr. 430 din 19 octombrie 2007 Curtea de Apel Ploiești a respins apelul declarat de Primăria Municipiului Ploiești împotriva Sentinței civile nr. 483 din 22 martie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, a admis apelul declarat de reclamantă, a schimbat în tot această sentință în sensul că a respins excepția prematurității acțiunii, iar pe fond a respins acțiunea precizată, ca rămasă fără obiect. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, chiar dacă nu s-a depus la dosar titlul de proprietate al defunctului G.A., acesta este prezumat a fi fost proprietarul imobilului naționalizat prin Decretul 92/1950, fiind indicat în mod corespunzător în anexa la acest decret poziția nr. 322. Împotriva acestei decizii a formulat recurs Primăria municipiului Ploiești.

La data de 23 mai 2008 S.M.E., I.M. și T.V.I. au formulat cerere de intervenție în interesul Primăriei municipiului Ploiești, arătând că reclamantele nu au făcut dovada dreptului de proprietate, ci s-au prevalat de Decretul nr. 92/1950, în ale căror anexe figurează autorul lor, G.Gh.A., și nu a autorului reclamantelor G.A., zis D. Prin Decizia nr. 770 pronunțată la 9 februarie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, a casat Decizia nr. 430 din 19 octombrie 2007 a Curții de Apel Ploiești și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Pentru a hotărî astfel, instanța de control judiciar a reținut că reclamantele nu și-au dovedit legitimitatea procesuală activă, susținerile acestora cu privire la calitatea de proprietare fiind contrazise de intervenientele S.M.E., I.M.

și T.V.I., care au afirmat că ele sunt moștenitoarele autorului G.A., de profesie meșteșugar-croitor, soțul proprietarei G.A.E., cea care a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, reclamantele nefăcând dovada acestui drept real. În rejudecare, instanța de apel a dispus efectuarea unei expertize care a relevat că petentele nu au prezentat acte în susținerea notificării lor; pentru imobilul în litigiu au existat ca moștenitori legali I.M., T.V. și S.M.E. de pe urma defunctului G.Gh.A., iar în situația în care instanța va admite pentru M.A. acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul ce a aparținut autorului indicat, aceasta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului, solicitat prin înscrisuri.

Prin Decizia civilă nr. 244 din 17 noiembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și familie a fost admis apelul declarat de Primăria municipiului Ploiești împotriva Sentinței civile nr. 483 pronunțată la 22 martie 2007 de Tribunalul Prahova, a fost schimbată în parte această sentință, în sensul că s-a respins în tot contestația formulată de reclamantă împotriva Dispoziției nr. 8018 din 21 noiembrie 2005 emisă de Primarul municipiului Ploiești, s-au menținut restul dispozițiilor sentinței referitoare la respingerea acțiunii. Totodată a fost respins apelul conex declarat de contestatoare împotriva Sentinței civile nr. 537 pronunțată la 8 mai 2003 de Tribunalul Prahova, aceasta fiind obligată la plata cheltuielilor de judecată.

Decizia a fost pronunțată în considerarea faptului că, din probatoriile administrate a rezultat că reclamantele nu sunt moștenitoarele autorului ce a deținut imobilul preluat de stat. Împotriva deciziei menționate a declarat recurs reclamanta M.A., în nume propriu și ca mandatar al surorilor sale, S.E. și M.N., solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei atacate și menținerea Sentinței civile nr. 483/2007 a Tribunalului Prahova. Se susține că decizia atacată a fost semnată doar de 2 judecători, în loc de trei, astfel cum este menționat în încheierea de amânare a pronunțării pronunțată în 10 noiembrie 2010. Mai arată că instanța de apel a soluționat litigiul fără a respecta prevederile Legii nr. 10/2001 și ale Legii nr. 247/2005, fiind neglijate probele depuse de reclamante.

Decizia atacată este ”plină de confuzii”, întrucât dispoziția nr. 7798 emisă de Primarul municipiului Ploiești nu a fost cuprinsă în motivele de apel formulate de acest pârât împotriva Sentinței civile nr. 483/2007 a Tribunalului Prahova. Nici una dintre judecătoare nu a încercat ”să facă lumină” în dosar, iar pârâții și intervenientele au indus în eroare instanța prin informații și declarații false. Decizia 1036/2009 a Tribunalului Prahova nu are nicio legătură cu prezentul litigiu, întrucât se referă la un alt titlu de proprietate. Mai arată că, în mod greșit a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată. Analizând recursul din prisma criticilor formulate, ce pot fi încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora. ###Prima critică a recursului vizează greșita compunere a completului de judecată. Prin compunerea instanței se înțelege alcătuirea sau formarea acesteia cu numărul de judecători prevăzut de lege. Potrivit art. 54 Legea nr. 304/2004 (r): „cauzele date, potrivit legii, în competența de primă instanță a judecătoriei, tribunalului și curții de apel se judecă de un singur judecător. Apelurile se judecă în complet format din 2 judecători”. Prin Încheierea din 10 noiembrie 2010, Curtea de Apel Ploiești a amânat pronunțarea asupra apelurilor declarate pentru data de 17 noiembrie 2010, când același complet, cu aceeași compunere, a pronunțat decizia atacată.

Ambele hotărâri sunt semnate de ambii judecători care le-au pronunțat, astfel că nu poate fi primită critica reclamantei relativ la acest aspect. Reclamanta susține că instanța de apel nu a analizat înscrisurile depuse de reclamantă și nu a stăruit în aflarea adevărului, interpretând greșit dispozițiile legii speciale de reparație. Această afirmație este nefondată având în vedere că, pentru a fi persoană îndreptățită la măsurile reparatorii instituite de Legea nr. 10/2001, trebuie mai întâi să dovedești legitimitatea procesuală activă. Prin decizia de casare, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus ca instanța de trimitere să elucideze și cine este proprietarul imobilului, raportat la anexa decretului de naționalizare, pentru a stabili fără dubiu dacă G.A.

figurează sau nu înscris ca proprietar la data preluării imobilului, în temeiul Decretului nr. 92/1950. Totodată, au fost date indicații cu privire la necesitatea depunerii de înscrisuri care să ateste calitatea de succesori cu privire la persoanele ce se pretind moștenitoarele dreptului de proprietate, în raport de stabilirea care au stăpânit imobilul cu acest titlu, la data preluării de către stat. S-a mai arătat că, în rejudecare, instanța de trimitere va analiza și dacă coexistă o dublă despăgubire dată prin hotărârea judecătorească în favoarea contestatorilor, precum și prin Dispoziția nr. 7798/2005 emisă de Primăria municipiului Ploiești, prin care s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent, constând în despăgubiri pentru imobilul construcție imposibil de restituit în natură, către interveniente.

Conformându-se deciziei de casare, instanța de apel a dispus efectuarea unei expertize pentru a se identifica imobilul solicitat și să se stabilească regimul juridic al acestuia la data preluării de către stat, precum și la data depunerii notificărilor; să se stabilească, raportat la toate actele și lucrările dosarului, la actele de proprietate prezentate de părți, precum și la actele de preluare a imobilului de către stat, respectiv anexa la Decretul 92/1950, dacă imobilul litigios a aparținut lui G.A. - autorul reclamantei sau lui G.A. - autorul intervenientelor, dacă a făcut obiectul unor legi speciale de reparație și către cine și în ce modalitate pot fi acordate măsurile reparatorii prevăzute de legea 10/2001; să se precizeze dacă coexistă o dublă despăgubire cu cea stabilită prin Dispoziția nr. 7798 din 2 noiembrie 2005 emisă de Primăria Municipiului Ploiești, prin care au fost acordate măsuri reparatorii în echivalent.

La data de 23 iunie 2010 instanța a abilitat intervenienta S.M.E. pentru a obține copie de pe actul de stare civilă privind-o pe aceasta de la Registrul Stării Civile din cadrul Primăriei Municipiului Ploiești. Din probatoriile administrate în dosar a rezultat că autorul reclamantelor nu a avut nicio legătură cu imobilul în cauză, ci acesta a aparținut bunicii intervenientelor - G.E. născută D., situație ce reiese din foaia matricolă nr. 218 și planul cadastral din anul 1934 în care aceasta figurează ca proprietar. Raportat la Decretul de naționalizare nr. 92/1950, s-a reținut că, la nivelul anului 1950 existau în Ploiești două persoane cu același nume, respectiv autorii intervenientelor: G.Gh.A.

(născut la 08 martie 1875 în Ceptura, meșteșugar-croitor, decedat la data de 13 aprilie 1953) și G.A.E. (cum rezultă din dovada eliberată de Primăria comunei Ceptura) și unchiul intimatelor G.A., zis și D., născut la 12 decembrie 1898, în comuna Drajna de Sus, necăsătorit, horticultor, decedat la 12 mai 1961. Prin urmare, analizând în mod corect totalitatea probatoriilor administrate, instanța de apel a constatat că reclamantele nu sunt moștenitoare ale adevăratului proprietar al imobilului ce a făcut obiectul naționalizării, acestea nefiind persoane îndreptățite la acordarea măsurilor reparatorii.

Mai mult, reclamantele nu au făcut dovada dreptului de proprietate al autorului lor asupra imobilului în litigiu, fapt ce rezultă și din expertiza efectuată în cauză de către experta N.M., care a concluzionat că contestatoarea nu a depus nici un act de proprietate sau orice alt document anterior anului naționalizării prin care să facă dovada că imobilul a aparținut autorului său G.A., zis și D., de profesie horticultor. Referirile instanței de apel la Dispoziția nr. 7798/2005 emisă de Primarul municipiului Ploiești nu sunt străine de prezentul litigiu, cum susține recurenta, ci au o strânsă legătură cu soluționarea acestuia întrucât prin aceasta s-au propus măsuri reparatorii pentru interveniente, moștenitoarele adevăratului proprietar al imobilului.

Însuși expertul în lucrarea efectuată a arătat că, prin emiterea unei dispoziții pentru contestatoare, în condițiile în care deja a fost emisă dispoziția de măsuri reparatorii pentru interveniente, s-ar realiza o dublă despăgubire pentru același imobil. Alegațiile recurentei cu privire la cererea de intervenție, hotărârile judecătorești pronunțate în celelalte faze procesuale, despăgubirile acordate prin Dispoziția nr. 7798/2005 nu pot constitui motiv al analizei instanței de recurs, având în vedere că, în mod corect instanța a dat eficiență dispozițiilor procedurale care reglementează excepția de conexitate prevăzută în art. 164 C. proc. civ. Prin conexare acțiunile sunt și rămân distincte, doar judecata lor s-a făcut de aceeași instanță, pentru evitarea unor hotărâri contradictorii.

Ca atare, pretențiile formulate în cele două acțiuni nu trebuie să fie sprijinite cu necesitate pe aceleași motive de fapt și de drept, fiind suficient un izvor comun juridic sau numai același obiect ori numai aceeași cauză. În ceea ce privește obstrucționarea judecății prin înscrisurile și declarațiile false depuse de pârâți și interveniente, recurenta ar fi avut la îndemână procedura înscrierii în fals sau alte metode pentru a dovedi cele susținute, însă aceasta nu a uzat de acestea. În privința cheltuielilor de judecată la care a fost obligată, deși reclamanta critică obligarea sa la plata acestora, omite dispozițiile art. 274 C. proc. civ., care prevăd că partea care a pierdut procesul, cade în pretenții.

Față de cele ce preced Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., urmează a respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de reclamantele M.A., S.E. și M.N. împotriva Deciziei civile nr. 244 din 17 noiembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2011.