ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 770/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 770/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Deliberând

asupra recursului civil de față,

Din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul Tribunalului Prahova la 14 februarie 2003, reclamanta M.A. a solicitat în

contradictoriu cu Primăria Municipiului Ploiești.Administrația Financiară a

Municipiului Ploiești, Comisia de Evaluare a Despăgubirilor acordarea daunelor

materiale și morale, contravaloarea celor patru apartamente situate în

Ploiești, și cheltuieli de judecată, arătând că s-a adresat cu notificare, în

baza Legii nr. 10/2001, solicitând echivalentul corespunzător valorii

apartamentelor demolate în temeiul Decretului nr. 347/1986, imobile ce au

aparținut autorului A.G., care au fost naționalizate prin Decretul nr. 92/1950.

S-a arătat de

reclamantă că, în mod nelegal pârâții au tergiversat soluționarea notificării,

iar la termenul din 8 mai 2003, aceasta și-a precizat acțiunea, în sensul că

solicită contravaloarea apartamentelor demolate, renunțând la celelalte cereri

și că, în baza sentinței civile nr. 282 din 9 decembrie 1998 a Tribunalului

Prahova s-a dispus restituirea către autoarea reclamantei, anume D.M. a

imobilului teren situat în Ploiești, expropriat fără acordarea de despăgubiri.

Prin sentința

civilă nr. 537 pronunțată la 8 mai 2003, Tribunalul Prahova a admis excepția

prematurității acțiunii și a respins astfel acțiunea, reținând că potrivit art.

24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptățită poate ataca în

justiție decizia prin care se refuză restituirea în natură a imobilului în

termenul legal de 30 de zile, ce curge de la data comunicării deciziei, iar în

cazul în speță, acela al neemiterii deciziei, persoana îndreptățită poate

solicita obligarea unității deținătoare la emiterea acesteia.

Împotriva

sentinței tribunalului a declarat apel reclamanta M.A., criticând-o pentru

nelegalitate, susținând că în mod greșit, acțiunea i-a fost respinsă ca

prematură, instanța ignorând sentința civilă nr. 282 pronunțată la 9 decembrie

1998 de Tribunalul Prahova, prin care s-a dispus retrocedarea către D.M.

(autoarea reclamantei M.A.) a suprafeței de teren de 335 mp situat în Ploiești,

Județul Prahova, în calitate de moștenitoare a autorului său, A.G., fostul

proprietar al imobilului expropriat, fără a i se acorda despăgubiri.

Prin Decizia nr.

175 din 3 septembrie 2003, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, a respins ca

nefondat apelul reclamantei, păstrând soluția și motivarea instanței de fond.

Împotriva

acestei din urmă decizii a declarat recurs reclamanta M.A., invocând motivul de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând în esență că,

potrivit art. 23 alin. (1) și art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 Primăria

Municipiului Ploiești era obligată să se pronunțe, printr-o decizie sau după

caz, prin dispoziție motivată, în termen de 60 de zile de la înregistrarea

notificării, sau, după caz, printr-o dispoziție motivată, asupra cererii de

restituire în natură.

Prin Decizia nr.

4674 din 2 iunie 2005 înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală, a admis recursul, a casat Decizia nr. 175 din 3 septembrie 2003 a

Curții de Apel Ploiești și a trimis cauza spre rejudecare, aceleiași curți de

apel, cu motivarea că unitatea deținătoare a imobilului avea obligația de a

răspunde notificării ce i-a fost trimisă la 1 iulie 2001 prin intermediul

Biroului executorului judecătoresc, în termenul legal de 60 de zile, prevăzut

de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, modalitatea de răspuns la

notificare, cât și termenul în care trebuia formulat acesta, fiind imperative,

neavând caracter de recomandare.

În rejudecare,

Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, prin încheierea din 27 ianuarie 2006 a

dispus suspendarea cauzei, în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.,

până la soluționarea definitivă și irevocabilă a Dosarului nr. 8609/2005 aflat

pe rolul Tribunalului Prahova, având ca obiect contestația împotriva

dispoziției emisă la 21 noiembrie 2005 de Primăria Municipiului Ploiești în

contradictoriu cu aceasta.

Ulterior,

reclamanta M.A. a solicitat repunerea pe rol a cauzei (fila 27 dosar apel), iar

prin încheierea din 12 octombrie 2007, instanța de apel a dispus conexarea Dosarului

9892/42/2005 al Curții de Apel Ploiești (nr. vechi 9889/2005) la cel cu nr. 8604/105/2005,

al aceleiași instanțe, primul dosar vizând apelul declarat de Primăria

Municipiului Ploiești împotriva sentinței civile nr. 483 din 22 martie 2007 a

Tribunalului Prahova, apreciind că între cele două cauze există o strânsă

legătură.

Prin sentința

civilă nr. 483/2007 a Tribunalului Prahova pronunțată în Dosarul nr. 8609/2005,

s-a admis în parte contestația formulată de M.A., S.E. și M.N., s-a anulat

dispoziția din 21 noiembrie 2005 emisă de Primarul Municipiului Ploiești și s-a

constatat dreptul reclamantelor de a beneficia de măsuri reparatorii prin

echivalent, conform Titlului nr. VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilul

situat în Ploieșati, Județul Prahova, compus din 4 apartamente, preluate prin

Decretul nr. 92/1950, poziția 322 din anexă, demolate potrivit Decretului nr. 347/1986.

Prin Decizia nr.

430 din 19 octombrie 2007, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondat apelul Primăriei

Municipiului Ploiești și a admis apelul declarat de reclamanta M.A.

A schimbat în

tot sentința nr. 537/2003 a Tribunalului Prahova, în sensul că a respins

excepția prematurității acțiunii și, pe fond .acțiunea precizată, ca rămasă

fără obiect.

Pentru a decide

astfel, instanța de control judiciar ordinar a reținut că apelul promovat de

Primăria Municipiului Ploiești este nefondat, singurul motiv pe care se

întemeiază această cale de atac, fiind acela că, în privința aceluiași imobil

ar fi formulat notificare și alte persoane și că bunul imobil ar fi aparținut

defunctei G.A.E.,care nu este autoarea contestatoarelor din prezenta cauză, ci

a altor persoane ce au formulat notificare referitor la același imobil.

S-a apreciat că

această concluzie nu concordă cu ceea ce s-a reținut în anexa Decretului nr. 92/1950

.conform căreia proprietar al imobilului în litigiu este G.A., autorul

reclamantelor, iar cu privire la admiterea recursului declarat de reclamanta M.A.,

s-a constatat că instanța de fond a soluționat greșit excepția prematurității

acțiunii, iar pe fondul cererii de chemare în judecată s-a apreciat că acțiunea

a rămas fără obiect, instanța recunoscând dreptul contestatoarelor la măsurile

reparatorii prin echivalent, pentru același imobil.

Împotriva Deciziei

nr. 430 din 19 octombrie 2007 a Curții de Apel Ploiești a declarat recurs

Primăria Municipiului Ploiești prin primar, invocând motivul de nelegalitate

reglementat de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu privire la

aplicarea greșită a art. 22 și art. 23 din Legea nr. 10/2001 republicată, în

sensul că instanța de apel a apreciat eronat că reclamantele și-au dovedit

dreptul de proprietate, în calitate de moștenitoare a autorului G.A., de la

care a fost preluat imobilul în litigiu.

Prin dispoziția

din 2 noiembrie 2005 a fost respinsă cererea de restituire în natură a

imobilului situat în Ploiești, ca urmare a faptului că, prin sentința civilă

282 din 9 decembrie 1998 a Tribunalului Prahova s-a dispus retrocedarea către D.M.

(autoarea contestatoarei M.A.) a suprafeței de teren de 335 mp, iar pentru

construcțiile imposibil de restituit în natură, ca urmare a demolării în baza

Decretului nr. 347/1986, s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin

echivalent, constând în despăgubiri prevăzute de Legea nr. 10/2001.

S-a susținut în

motivele de recurs că, înscrisurile ce au stat la baza notificării formulate de

reclamanta M.A. au fost reanalizate, constatându-se că imobilul a aparținut

defunctului G.A., care nu este autorul reclamantelor, ci bunicul

intervenientelor S.M.E., T.V.I. și l.M., astfel încât reclamantele nu și-au

dovedit calitatea procesuală activă.

La 23 mai 2008

S.M.E., l.M. și T.V.I. au formulat cerere de intervenție în interesul

recurentei Primăria Municipiului Ploiești prin primar arătând că, reclamantele

nu au făcut dovada dreptului de proprietate, ci s-au prevalat de Decretul nr. 92/1950,

în ale cărui anexe figurează autorul lor, al intervenintelor,G.G.A., acesta fiind

proprietarul de drept al imobilului din Ploiești, ci nu autorul reclamantelor G.A.,

zis D., reclamantele folosindu-se de coincidenta de nume a autorilor, inducând

astfel în eroare instanța de judecată privind pretinsul lor drept de

proprietate.

S-a solicitat

prin cererea de intervenție a se constata că, în mod legal Primăria

Municipiului Ploiești, prin primar a respins notificarea adresată în temeiul

Legii nr. 10/2001, reținându-se corect că reclamantele nu au făcut dovada

dreptului de proprietate asupra imobilului, admiterea cererii de intervenție și

admiterea recursului declarat de pârât, casarea deciziei atacate și trimiterea

cauzei spre rejudecare, pentru a se lămuri calitatea procesuală activă.

Prin încheierea

din 28 octombrie 2008, instanța supremă a admis în principiu cererea de

intervenție formulată în interesul pârâtei Primăria Municipiului Ploiești prin

primar.

Recursul este

fondat și urmează a fi admis pentru considerentele ce succed, comune celor

privind admiterea cererii de intervenție formulată de S.M.E., l.M. și T.V.I.,

în interesul recurentei.

În raport de

cele reținute este de observat că reclamantele nu și-au dovedit legitimarea

procesuală activă, în prezenta cauză, susținerile acestora cu privire la

calitatea de proprietare fiind contrazise de intervenientele S.M.E., l.M. și T.V.I.,

care afirmă că ele sunt moștenitoarele autorului G.G.A., de profesie meșteșugar

- croitor, soțul proprietarei G.A.E., cea care a dobândit dreptul de

proprietare asupra imobilului în litigiu, reclamantele nefăcând dovada acestui

drept real.

S-a susținut de

către interveniente că, folosindu-se de coincidența de nume, reclamantele nu au

dovedit că sunt moștenitoarele proprietarului imobilului, care a aparținut, în

realitate, bunicilor intervenientelor, G.E. și G.G.A.

Deși prin

sentința civilă nr. 282 din 1998 s-a admis cererea de retrocedare a autoarei

contestatoarelor, D.M. și s-a restituit în natură imobilul - teren în suprafață

de 335 mp, ce face obiectul dispoziției nr. 8018/2005, în recurs s-a stabilit

cu caracter irevocabil, prin Decizia nr. 1036 din 26 iunie 2009 a Tribunalului

Prahova (fila 154 dosar recurs), constatarea nulității absolute a titlului de

proprietate din 16 iunie 2000, emis în favoarea autoarei reclamantelor, D.M.,

situație vădit contrară celei inițial stabilite.

Ca atare, prin Decizia

nr. 1036/2009 s-a reținut că nu există dovezi care să ateste preluarea de către

stat a imobilului, de la autorul G.A., decedat, și că acesta a figurat înscris

cu imobilul în litigiu, nefiind depus vreun titlu de proprietate.

Susținerile

contradictorii ale reclamantelor și intervenientelor trebuie reanalizate de

instanța de trimitere, față de actul nou depus la dosar,în recurs, respectiv Decizia

nr. 1036 din 26 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova (filele 154 - 157

dosar), care nu a fost avută în vedere la stabilirea raportului juridic dedus

judecății în fond și în apel, astfel că instanța de trimitere va avea de

cercetat și analizat calitatea procesuală și dreptul de proprietate în funcție

și de această hotărâre judecătorească.

Cu prilejul

rejudecării, instanța de trimitere va elucida și lămuri cine este proprietarul

imobilului și va solicita părților, în virtutea rolului activ, consfințit de

prevederile art. 129 alin. (4) C. proc. civ. să depună anexa la decretul de

naționalizare, pentru a se stabili fără dubiu dacă G.A. figurează sau nu

înscris ca proprietar la data preluării imobilului, în temeiul Decretului nr. 92/1950.

Deși la fila

131 dosar recurs,în conținutul adresei din 19 noiembrie 1999 emisă de Primăria

Municipiului Ploiești - Direcția de Urbanism, Amenajarea Teritoriului și

Cadastru s-a reținut că,în ceea ce privește imobilul situat în Ploiești,

figurează înscris la rubrica proprietar G.A., pentru a se stabili fără echivoc

dacă G.A. este aceeași persoană prezumată a fi proprietarul imobilului

naționalizat prin Decretul nr. 92/1950, instanța apreciază necesar în

completarea probatoriilor ce vor fi administrate de instanța de trimitere,

depunerea anexei la Decretul de naționalizare pentru a se verifica autorul

proprietar al imobilului.

De asemenea vor

fi depuse înscrisuri care să ateste calitatea de succesori cu privire la

persoanele ce se pretind a fi moștenitoarele dreptului de proprietate, în

raport de stabilirea persoanei care a stăpânit imobilul cu acest titlu, la data

preluării de către stat.

În rejudecare,

instanța de trimitere va analiza și dacă coexistă o dublă despăgubire dată prin

hotărârea judecătorească în favoarea contestatoarelor, precum și prin

dispoziția din 2 noiembrie 2005 emisă de Primăria Municipiului Ploiești, prin

care s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent, constând în despăgubiri

pentru imobilul construcție imposibil de restituit în natură, către

interveniente.

În concluzie, Înalta

Curte va face aplicarea art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (2) și alin. (4) C.

proc. civ. și va admite recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului

Ploiești prin primar și cererea de intervenție formulată în interesul

recurentei,va casa decizia Curții de Apel Ploiești și va trimite cauza spre

rejudecarea apelurilor, aceleiași instanțe, pentru considerentele mai sus

expuse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâta Primăria Municipiului Ploiești prin primar și cererea de

intervenție formulată în interesul acesteia, de intervenientele S.M.E., l.M. și

T.V.I.

Casează Decizia

nr. 430 din 19 octombrie 2007 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, și trimite cauza spre rejudecarea

apelurilor, aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 9 februarie 2010.