ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5917/2005

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul Prahova, prin sentința

civilă nr. 538 din 8 mai 2003 a admis excepția prematurității formulării

acțiunii prin care M.A. solicită despăgubiri pentru 1488 mp teren intravilan și

a construcțiilor de pe acest teren, demolate în urma exproprierii, în

contradictoriu cu Primăria Municipiului Ploiești, Ministerul Finanțelor Publice

și Comisia de evaluare a despăgubirilor în temeiul Legii nr. 10/2001 și a

respins acțiunea.

S-a reținut că numai în momentul

comunicării dispoziției de către organul care a fost notificat, se naște

dreptul persoanei îndreptățite de a ataca în justiție această dispoziție.

Prin decizia civilă nr. 161 din 6

august 2003 Curtea de Apel Ploiești a admis apelul declarat de reclamantă

împotriva sentinței civile nr. 538/2003 a Tribunalului Prahova, a schimbat în

tot sentința, în sensul că reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii

prin echivalent pentru terenul în suprafață de 1488 mp și construcțiile

demolate de pe acesta, situate în Ploiești, județul Prahova, conform Legii nr. 10/2001,

care se vor stabili de comisia competentă din cadrul Primăriei Municipiului

Ploiești, conform normelor metodologice de aplicare a acestei legi.

Din considerentele deciziei rezultă

că instanța de fond greșit a reținut prematuritatea acțiunii, atâta timp cât

s-a emis dispoziția nr. 3055/2003 de Primăria Municipiului Ploiești, prin care

s-a respins notificarea reclamantei, cu motivarea că imobilul a fost restituit

autorului acesteia.

Din actele depuse la dosar, rezultă

că reclamanta M.A. este persoana îndreptățită la despăgubiri bănești prin

echivalent pentru terenul de 1488 mp expropriat pe care s-au edificat blocuri

de locuințe și pentru construcțiile demolate, deoarece imobilul compus din 2500

mp cu construcții a fost proprietatea autorului său A.G., de la care s-a

confiscat potrivit sentinței penale nr. 177/1960 a Tribunalului Militar

București.

Măsura confiscării a fost înlăturată

prin decizia penală nr. 999 din 28 iunie 1974 a Curții Supreme de Justiție.

Instanța subliniază că primăria s-a

referit în dispoziția sa, numai la o parte din teren, care nu face obiectul

prezentei cauze, respectiv la 1012 mp.

Împotriva deciziei civile nr. 161/2003

a Curții de Apel Ploiești, au declarat recurs pârâtele D.G.F.P. Ploiești și

reclamanta M.A.

Cele două pârâte au criticat decizia

ca netemeinică și nelegală, invocând nulitățile prevăzute de art. 304 pct. 9 și

10 C. proc. civ. susținând că potrivit adresei nr. S/25005/G/1938 din 8

februarie 2003 a Ministerului Justiției, Direcția Instanțelor Militare,

imobilul a fost restituit autorului reclamantei prin decret al Consiliului de

Stat RSR, în anul 1965.

Această dovadă hotărâtoare a fost

ignorată de instanțe și dacă ar fi fost luate în considerare, s-ar fi constatat

că ele, pârâtele nu aveau calitatea procesuală pasivă.

Recurentele subliniază că dispoziția

de respingere a cererii notificate era temeinică și legală, aceasta fiind

motivată de faptul că imobilul nu se afla în proprietatea statului și în aceste

condiții reclamanta nu era îndreptățită la măsuri reparatorii.

Primăria Municipiului Ploiești

critică și faptul că instanțele au luat în considerare o expertiză topometrică

extrajudiciare, executată la cererea reclamantului, pe baza informațiilor

acesteia.

Recursurile sunt fondate.

Instanța de apel, în considerentele

deciziei recurate nu face nici o referire la adresa Ministerului Justiției, Direcția

Instanțelor Militare, nu o analizează sub aspectul forței probante a acestuia.

Prezentându-se această adresă,

instanța era obligată ca în baza rolului său activ s-o pună în discuția

părților, și să oblige pârâtele care au depus-o, să prezinte la dosar decretul

Consiliului de Stat RSR din 1965 precum și procesul-verbal de predare–primire

al imobilului, în situația în care decretul se referea într-adevăr la autorul

reclamantei.

Oricum nu este suficientă

prezentarea decretului fără a se prezenta și dovada restituirii efective a

imobilului, deoarece adresa în discuție cuprinde date contradictorii.

Astfel, pe de o parte se specifică

în adresa Ministerului Justiției că prin decret, în 1965, s-a restituit

autorului reclamantei imobilul situat în Ploiești, județul Prahova iar în

partea finală confirmă că autorul reclamantei G.A. a decedat în timp ce executa

pedeapsa, în penitenciarul Arad, cu 4 ani înainte, și anume la 12 mai 1961.

Aceste date contradictorii, precum

și lipsa decretului și a actului de predare primire a imobilului, pun sub

semnul întrebării realitatea restituirii, adresa invocată neconstituind o probă

certă a transferului proprietății.

De aceea, se impunea lămurirea

situației, sub aspectul precizat mai sus, pentru a se putea concluziona asupra

regimului juridic al imobilului la data notificării.

Față de cele de mai sus, în temeiul

art. 312 C. proc. civ., urmează a se admite recursul celor două pârâte, a se

casa decizia nr. 161 din 6 august 2003 a Curții de Apel Ploiești, cu trimiterea

spre rejudecare la aceeași instanță. Cu ocazia rejudecării vor fi completate

probele și în măsura în care se impune pe lângă proba cu acte se va dispune și

efectuarea unui raport de expertiză topometrică, pentru identificarea terenului

revendicat.

Cel de al treilea recurs, declarat

de reclamanta M.A. este și el fondat, în limitele arătate mai jos.

Critica reclamantei, se referă la

faptul că instanța de apel în mod greșit a lăsat la aprecierea Comisiei de

evaluare de pe lângă Primăria Municipiului Ploiești măsurile reparatorii ce i

se cuvin.

Această observație este corectă,

deoarece stabilirea modalității prin care se acordă măsuri reparatorii, este

atributul instanței de judecată și nu al comisiei de evaluare a primăriei.

Se poate constata că în

considerentele decizie, instanța se referă la măsuri reparatorii prin

echivalent bănesc, însă în dispozitiv nu mai face precizări de acest fel.

În situația în care pârâtele nu

prezintă actele despre care s-a vorbit la analiza recursului acestora, instanța

va trebui să precizeze în dispozitivul hotărârii măsura reparatorie acordată

persoanei îndreptățite și în cazul în care se stabilește echivalentul bănesc,

comisia de evaluare a primăriei, doar calculează despăgubirea.

Chiar dacă instanța stabilește

măsuri reparatorii prin echivalent bănesc, aceasta nu are competența de a

stabili și cuantumul despăgubirilor, așa cum solicită reclamanta, deoarece în

acest scop sunt prevăzute comisii speciale de evaluare.

În temeiul art. 312 C. proc. civ.,

urmează a fi admis și acest recurs împotriva deciziei civile nr. 161 din 6

august 2003 a Curții de Apel Ploiești, a casa această decizie cu trimitere spre

rejudecare, la aceeași instanță, pentru completarea probelor.

Deși părțile nu au invocat, instanța

din oficiu, pentru o rejudecare în condiții procedurale, va trebui să pună în

discuție, dacă reclamanta înțelege să-și modifice acțiunea sub aspectul

introducerii în cauză și a celorlalte două moștenitoare, care i-au dat o

procedură generală și în caz afirmativ va fi necesară depunerea unei procuri

speciale pentru acest dosar, în care să se declare că își însușesc acțiunea.

La fila 51 există o modificare de

acțiune, dar numai în privința obiectului cauzei, iar instanța s-a pronunțat

asupra calității de persoană îndreptățită, numai cu privire la

recurenta-reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursurile declarate de reclamanta M.A. și pârâții Ministerul Finanțelor

Publice și Primăria Municipiului Ploiești împotriva deciziei nr. 161 din 6

iulie 2003 a Curții de Apel Ploiești.

Casează

decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 iulie 2005.