ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6643/2007

Deliberând

în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de față, constată

următoarele:

Prin sentința

civilă nr. 538 din 8 mai 2003, Tribunalul Prahova a admis

excepția prematurității formulării acțiunii prin

care M.A. a

solicitat despăgubiri

pentru 1488 mp teren intravilan și a construcțiilor de pe acest

teren

demolate în urma exproprierii, acțiune formulată în contradictoriu cu Primăria

Municipiului Ploiești, Ministerul Finanțelor Publice și Comisia de Evaluare a

Despăgubirilor în temeiul Legii nr. 10/2001. Totodată a fost respinsă

acțiunea, cu motivarea că , numai în momentul

comunicării dispoziției de către

organul care a fost notificat se naște

dreptul persoanei îndreptățite de a ataca dispoziția.

Apelul declarat de reclamanta M.A. a fost admis prin decizia civilă nr. 161

din 6 august 2003 de către Curtea de Apel Ploiești, a fost schimbată în tot

sentința în sensul că s-a stabilit că reclamanta este îndreptățită la

măsuri reparatorii prin

echivalent pentru terenul în suprafață de 1488 mp și

construcțiile demolate de pe aceasta, situate în

Ploiești, județ Prahova, conform Legii nr. 10/2001, care se vor stabili de

comisia competentă din cadrul Primăriei Municipiului Ploiești, conform normelor

metodologice de aplicare a acestei legi.

Pentru a se pronunța astfel instanța de apel a reținut că imobilul

notificat de

către M.A. a

aparținut autorului acesteia, fiind confiscat în

anul 1961 printr-o sentință penală, măsura confiscării fiind ulterior

înlăturată prin

decizia penală nr. 999/1994 a Curții Supreme de

Justiție.

S-a mai

reținut că în cauză s-a făcut dovada că M.A.

este

persoană îndreptățită la despăgubiri bănești prin echivalent, pentru imobilul

în

litigiu, ca succesoare în

drepturi a autorului său, în cauză fiind incidente dispozițiile

art. 7

și art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, iar cu privire la prematuritatea

cererii

instanța de apel a reținut că

excepția este neîntemeiată atâta vreme cât în cauză a

fost emisă dispoziția nr. 3055 din 17 aprilie

2003 a Primăriei Municipiului Ploiești.

Împotriva deciziei mai sus menționată au declarat recurs pârâtele D.G.F.P.

și Municipiul Ploiești precum și

reclamanta M.A..

Pârâtele au

criticat decizia recurată prin prisma art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.

susținând ca potrivit adresei nr. S/25005/G/1938

din 8 februarie

2003 a Ministerului

Justiției - Direcția Instanțelor Militare, imobilul a fost restituit

autorului reclamantei prin decret al Consiliului

de Stat RSR, în anul 1965, iar această

dovadă

hotărâtoare a fost ignorata de instanțe si daca ar fi fost luate în

considerare, s-ar fi constatat ca ele, paratele nu aveau calitatea procesuala

pasiva.

S-a mai

susținut de către pârâte ca dispoziția de respingere a cererii

notificate era temeinica si legala, aceasta fiind

motivata de faptul ca imobilul nu se

afla

în proprietatea statului si în aceste condiții reclamanta nu era îndreptățită

la

masuri reparatorii.

Recurenta reclamantă M.A. a criticat hotărârea instanței

de apel din perspectiva faptului că în mod

greșit s-a considerat că măsurile reparatorii prin echivalent vor fi stabilite

de comisia competentă din cadrul Primăriei Ploiești.

Prin decizia civilă nr. 5917 din 5 iulie 2005 Înalta Curte de Casație

și Justiție, s

ecția civilă și de

proprietate intelectuală, a admis recursurile declarate de

reclamanta M.A. și de pârâtele Ministerul

Finanțelor Publice

și Municipiul

Ploiești, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare la

aceeași

instanță.

Pentru a se pronunța astfel, instanța supremă a reținut următoarele:

-   instanța

de apel, în considerentele deciziei recurate nu a făcut nici o referire la

adresa Ministerului Justiției - Direcția Instanțelor Militare, nu o analizează

sub aspectul forței probante a acestuia;

-

prezentându-se

aceasta adresa, instanța era obligata ca în baza rolului sau

activ să o pună în discuția pârtilor;

-

tot în baza rolului activ

ar fi trebuit sa oblige paratele sa prezinte la dosar decretul Consiliului de

Stat RSR din 1965 precum si procesul-verbal de predare - primire al imobilului,

în situația în care decretul se referea într-adevăr la autorul reclamantei;

-

datele contradictorii, precum si

lipsa decretului si a actului de predare

primire

a imobilului, pun sub semnul întrebării realitatea restituirii, adresa invocata

neconstituind o proba certa a transferului proprietății;

Față de cele

de mai sus, Înalta Curte a stabilit că se impune lămurirea situației, pentru a

se putea concluziona asupra regimului juridic al imobilului la data

notificării.

De aceea, îndrumările, cu ocazia rejudecării, au fost acelea de

completare a

probelor,

iar în măsura în care se impune pe lângă proba cu acte se va efectua un raport

de expertiza topometrică, pentru identificarea terenului revendicat.

Cu privire la recursul reclamantei M.A. s-a reținut că

instanța de apel în mod

greșit a lăsat la aprecierea Comisiei de evaluare de pe lângă

Primăria Municipiului Ploiești masurile

reparatorii ce i se cuvin, deoarece stabilirea modalității prin care se acorda

masuri reparatorii, se face de către

instanța

de judecată și nu de comisia de evaluare a primăriei.

S-a mai reținut că în situația în care paratele nu prezintă actele

despre care s-a

vorbit la analiza recursului acestora, instanța va trebui sa precizeze

în dispozitivul

hotărârii măsura reparatorie acordata persoanei îndreptățite si în cazul

în care se stabilește echivalentul bănesc, comisia de evaluare a primăriei,

doar calculează

despăgubirea.

De asemeni,

s-a apreciat că și în situația în care instanța stabilește masuri reparatorii

prin echivalent bănesc, aceasta nu are competenta de a stabili si cuantumul

despăgubirilor, așa cum solicita reclamanta.

Prin decizia civilă nr. 23 din 22 februarie 2006, Curtea de Apel

Ploiești, în

apel după casare, a

admis apelul declarat de reclamantele M.A., S.E. și M.N. împotriva sentinței

civile nr. 538 din 8 mai 2003 pronunțată de Tribunalul Prahova, a schimbat în

tot sentința în sensul că a admis acțiunea completată a reclamantelor și a

constatat că acestea

sunt îndreptățite la

măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de

1488 mp. și construcțiile demolate, situat în

Ploiești,

județ Prahova.

Pentru a se pronunța astfel instanța de apel a reținut că reclamantele

au făcut

dovada calității de

moștenitoare ale autorului lor , cât și dreptul de proprietate

pentru imobilul în litigiu, situate în Ploiești, județul

Prahova, în cauză fiind incidente

dispozițiile Legii nr. 10/2001.

In contra

acestei din urmă decizii a declarat recurs pârâta Primăria

Municipiului Ploiești, invocând dispozițiile art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

, critica vizând următoarele aspecte:

-

instanța

de apel, în mod nejustificat a dat eficiență juridică unui mijloc de

probă străin cauzei și

anume o expertiză topometrică extrajudiciară, în loc să fi

administrat proba cu

expertiza topometrică pentru identificarea terenului în litigiu;

-

greșit

a reținut instanța de apel că s-a dovedit dreptul de proprietate pentru

terenul în litigiu, în situația în care nu a

fost depus nici un înscris care să dovedească acest drept, nici în faza

administrativă și nici în faza judiciară a soluționării notificării.

Verificând

legalitatea deciziei recurate, în raport de criticile formulate,

Curtea constată că recursul declarat în cauză

este nefondat, pentru considerentele

ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ. „... judecătorii au

îndatorirea să stăruie

prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală

pentru aflarea

adevărului în cauză, pentru stabilirea faptelor și aplicarea corectă a

legii, în scopul pronunțării unei hotărâri

temeinice și legale.. „ aceștia putând

ordona

probele pe care le consideră necesare, așadar prima critică a pârâtei este

nefondată.

Cu privire la al doilea motiv de

recurs, Înalta Curte îl găsește deasemeni

nefondat,

întrucât din actele de proprietate depuse atât la instanța de fond cât și la

instanța de apel rezultă că

reclamantele au făcut dovada că imobilul în litigiu a

aparținut autorului lor A.G., că

a făcut obiectul confiscării judecătorești, astfel cum rezultă din sentința

penală nr. 198/1960 a Tribunalului Militar București, măsura confiscării fiind

înlăturată prin decizia penală nr.

999/1994,

iar terenul în litigiu a fost individualizat prin raportul de expertiză

topometrică

efectuat de către expertul I.S.

Față de cele

ce preced, susținerile formulate prin motivele de recurs se

privesc ca nefondate, recursul urmând a fi respins

ca atare, în baza art. 312 alin. (1)

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

ca nefondat

recursul

declarat de pârâta Primăria Municipiului Ploiești împotriva deciziei nr. 23 din

22 februarie 2006 a Curții de Apel Ploiești, s

ecția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 15 octombrie

2007.