ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5481/2005

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul

Tribunalului Prahova, la data de 9 aprilie 2003, reclamanta A.E. a chemat în

judecată pe pârâta Primăria municipiului Ploiești solicitând instanței ca prin

hotărârea ce se va pronunța să dispună retrocedarea imobilului situat în

Ploiești, imobil constând în teren ce a fost expropriat în baza Decretului nr.

417/1986.

În motivarea cererii se arată că imobilul a fost

dobândit de autorul reclamantei și de soția acestuia prin contractul de

vânzare-cumpărare nr. 21906 din 14 iunie 1974, iar în anul 1986 a fost

expropriat pentru cauză de utilitate publică, figurând în anexa la Decretul nr.

417/1974, la poziția 102/118.

Se mai arată că pe acest teren a existat o

construcție ce a fost demolată, dar în prezent terenul este liber,

neproducându-se efectele exproprierii și că autorului reclamantei i-au fost

acordate despăgubiri în sumă de 65.252 lei, care însă nu reflectau valoarea

reală a imobilului, despăgubirile urmând a fi restituite de reclamantă, la

valoarea reactualizată.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 35 din

Legea nr. 33/1994, iar în cauză au fost administrate probe, respectiv,

înscrisuri și expertiză contabilă, pentru actualizarea sumei încasate cu titlu

de despăgubiri pentru imobil și topo, pentru identificarea terenului.

Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr. 1067 din

23 octombrie 2003 a admis acțiunea și a obligat Primăria municipiului Ploiești

să retrocedeze reclamantei terenul, iar pe reclamantă a obligat-o să restituie

primăriei suma de 3.799.332 lei reprezentând contravaloarea reactualizată a

terenului.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că autorii

reclamantei au fost proprietarii imobilului în litigiu, iar aceasta este unica

lor moștenitoare și că imobilul, expropriat pentru cauză de utilitate publică,

a fost identificat de expertul tehnic, procedându-se și la actualizarea sumei

primite cu titlu de despăgubiri.

Mai reține prima instanță că este neîntemeiată

apărarea pârâtei potrivit căreia reclamanta trebuia să respecte procedura

prevăzută de Legea nr. 10/2001, cât timp există prevedere specială pentru

cazurile când exproprierea nu și-a atins scopul.

Împotriva acestei hotărârii a declarat apel pârâta,

susținând că reclamanta, pentru restituirea imobilului în litigiu, trebuia să urmeze

calea prevăzută de Legea nr. 10/2001, procedură ce a fost folosită pentru

același imobil de către L.A. și A.L., care au formulat notificare, solicitând

despăgubiri, fapt necunoscut la data judecării cauzei la instanța de fond și

care urmează a fi avut în vedere la judecata în apel.

Curtea de Apel Ploiești, prin decizia civilă nr. 557

din 2 martie 2004, a admis apelul, a schimbat în tot sentința atacată și a

respins acțiunea ca inadmisibilă.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut în

motivarea sa că, temeiul de drept al acțiunii este Legea nr. 33/1994, deși

ulterior a fost adoptată Legea nr. 10/2001, lege specială, care în art. 11

reglementează măsurile reparatorii pentru expropriere, așa încât pentru

realizarea restituirii imobilului, se impunea ca reclamanta să urmeze procedura

prevăzută de această lege, prin formularea unei notificări și, în caz de

răspuns nefavorabil, prin promovarea unei contestații, prilej cu care puteau fi

verificate condițiile în care a avut loc exproprierea și dacă imobilul poate fi

restituit, cu atât mai mult cu cât, cu privire la același imobil a fost depusă

notificare de L.A. și A.L.

Împotriva acestei decizii a exercitat calea de atac a

recursului reclamanta A.E., invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și susținând că, în mod greșit a fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea,

odată ce art. 11 din Legea nr. 10/2001 nu instituie obligativitatea de a

utiliza numai calea acestei legi, iar Legea nr. 33/1994 este în vigoare,

nefiind abrogată.

Prin motivele de recurs se mai susține că instanța de

apel a reținut greșit faptul că L.A. și A.L. au formulat notificare pentru

același imobil, când din probele de la dosar rezultă că aceștia au solicitat

despăgubiri pentru un alt teren, situat în Ploiești.

Recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru

următoarele considerente :

Acțiunea formulată pentru retrocedarea imobilului ce

a fost expropriat prin Decretul nr. 417/1986, a fost întemeiată în drept pe

dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 și a fost înregistrată pe rolul

Tribunalului Prahova, la data de 9 aprilie 2003.

Or, la acea dată, intrase în vigoare, prin publicarea

sa în M. Of. nr. 75 din 14 februarie 2001, Legea nr. 10/2001 privind regimul

juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945–22 decembrie

1989, lege specială care, prin art. 11, instituie reguli specifice pentru

restituirea în cazul imobilelor expropriate.

Astfel, potrivit alin. (2) al art. 11 din lege,

atunci „…când nu s-au executat lucrările pentru care s-a dispus exproprierea,

terenul liber se restituie în natură cu construcțiile rămase, iar pentru

construcțiile demolate măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent. Dacă

persoana îndreptățită a primit o despăgubire, restituirea este condiționată de

rambursarea diferenței dintre valoarea despăgubirii primite și valoarea

construcțiilor demolate, actualizată cu indicele de inflație.”

Conform alin. (3) al art. 11 din aceeași lege, „ în

cazul în care construcțiile expropriate au fost integral demolate și lucrările

pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parțial, persoana

îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămase

liberă, pentru cea ocupată de construcții noi și pentru cea necesară în vederea

bunei utilizări a acestora măsurile reparatorii stabilindu-se prin echivalent.”

Din interpretarea dispozițiilor art. 11, rezultă că

legiuitorul a avut în vedere includerea sub incidența legii a tuturor cazurilor

de expropriere, indiferent dacă a fost făcută cu titlu valabil sau fără titlu valabil

și fără a distinge după cum s-a plătit ori nu o despăgubire.

De altfel, Legea nr. 10/2001 are o aplicare generală

în materia reparării daunelor produse prin preluarea abuzivă a bunurilor

imobile, pentru că acoperă sfera tuturor modalităților de preluare abuzivă a

imobilelor.

Așadar, o dată cu intrarea în vigoare a Legii nr.

10/2001, pentru toate imobilele care intră sub incidența ei, persoanele

îndreptățite pot obține măsuri reparatorii (inclusiv restituirea imobilului în

natură) numai în condițiile acestei legi speciale și urmează să se conformeze

condițiilor, procedurilor și termenelor prevăzute de lege.

Așa fiind, calea legală de restituire a imobilului în

litigiu este supusă procedurii reglementate de Legea nr. 10/2001, acțiunea de

restituire așa cum a fost formulată de reclamantă fiind, astfel, inadmisibilă.

În ceea ce privește critica recurentei privind lipsa

de identitate între imobilul pentru care au adresat notificare primăriei, în

temeiul Legii nr. 10/2001, L.A. și A.L. și cel a cărei retrocedare se solicită

prin prezenta acțiune, este de reținut că, în mod corect a arătat curtea de

apel faptul că, dacă reclamanta ar fi uzat de procedura administrativă

prevăzută de Legea 10/2001, prin formularea unei notificări adresată pârâtei,

s-ar fi putut face verificări, în temeiul dovezilor depuse, atât cu privire la

condițiile în care a avut loc exproprierea, cât și cu privire la calitatea de

persoane îndreptățite a celor care au notificat pentru restituirea imobilului

în litigiu.

Prin urmare, rezultă că este în afara criticii

soluția adoptată de instanța de apel, care a hotărât temeinic, în raport de

data introducerii cererii, că acțiunea este inadmisibilă și, pe cale de

consecință, recursul urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de reclamanta A.E.

împotriva deciziei civile nr. 557 din 2 martie 2004 a Curții de Apel Ploiești.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 21 iunie 2005.