ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5481/2005

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, la data de 9 aprilie 2003, reclamanta A.E. a chemat în judecată pe pârâta Primăria municipiului Ploiești solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună retrocedarea imobilului situat în Ploiești, imobil constând în teren ce a fost expropriat în baza Decretului nr. 417/1986. În motivarea cererii se arată că imobilul a fost dobândit de autorul reclamantei și de soția acestuia prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 21906 din 14 iunie 1974, iar în anul 1986 a fost expropriat pentru cauză de utilitate publică, figurând în anexa la Decretul nr. 417/1974, la poziția 102/118.

Se mai arată că pe acest teren a existat o construcție ce a fost demolată, dar în prezent terenul este liber, neproducându-se efectele exproprierii și că autorului reclamantei i-au fost acordate despăgubiri în sumă de 65.252 lei, care însă nu reflectau valoarea reală a imobilului, despăgubirile urmând a fi restituite de reclamantă, la valoarea reactualizată. În drept au fost invocate dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994, iar în cauză au fost administrate probe, respectiv, înscrisuri și expertiză contabilă, pentru actualizarea sumei încasate cu titlu de despăgubiri pentru imobil și topo, pentru identificarea terenului. Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr. 1067 din 23 octombrie 2003 a admis acțiunea și a obligat Primăria municipiului Ploiești să retrocedeze reclamantei terenul, iar pe reclamantă a obligat-o să restituie primăriei suma de 3.799.332 lei reprezentând contravaloarea reactualizată a terenului.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că autorii reclamantei au fost proprietarii imobilului în litigiu, iar aceasta este unica lor moștenitoare și că imobilul, expropriat pentru cauză de utilitate publică, a fost identificat de expertul tehnic, procedându-se și la actualizarea sumei primite cu titlu de despăgubiri. Mai reține prima instanță că este neîntemeiată apărarea pârâtei potrivit căreia reclamanta trebuia să respecte procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, cât timp există prevedere specială pentru cazurile când exproprierea nu și-a atins scopul. Împotriva acestei hotărârii a declarat apel pârâta, susținând că reclamanta, pentru restituirea imobilului în litigiu, trebuia să urmeze calea prevăzută de Legea nr. 10/2001, procedură ce a fost folosită pentru același imobil de către L.A.

și A.L., care au formulat notificare, solicitând despăgubiri, fapt necunoscut la data judecării cauzei la instanța de fond și care urmează a fi avut în vedere la judecata în apel. Curtea de Apel Ploiești, prin decizia civilă nr. 557 din 2 martie 2004, a admis apelul, a schimbat în tot sentința atacată și a respins acțiunea ca inadmisibilă.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut în motivarea sa că, temeiul de drept al acțiunii este Legea nr. 33/1994, deși ulterior a fost adoptată Legea nr. 10/2001, lege specială, care în art. 11 reglementează măsurile reparatorii pentru expropriere, așa încât pentru realizarea restituirii imobilului, se impunea ca reclamanta să urmeze procedura prevăzută de această lege, prin formularea unei notificări și, în caz de răspuns nefavorabil, prin promovarea unei contestații, prilej cu care puteau fi verificate condițiile în care a avut loc exproprierea și dacă imobilul poate fi restituit, cu atât mai mult cu cât, cu privire la același imobil a fost depusă notificare de L.A. și A.L. Împotriva acestei decizii a exercitat calea de atac a recursului reclamanta A.E., invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și susținând că, în mod greșit a fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea, odată ce art. 11 din Legea nr. 10/2001 nu instituie obligativitatea de a utiliza numai calea acestei legi, iar Legea nr. 33/1994 este în vigoare, nefiind abrogată. Prin motivele de recurs se mai susține că instanța de apel a reținut greșit faptul că L.A. și A.L. au formulat notificare pentru același imobil, când din probele de la dosar rezultă că aceștia au solicitat despăgubiri pentru un alt teren, situat în Ploiești. Recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente : Acțiunea formulată pentru retrocedarea imobilului ce a fost expropriat prin Decretul nr. 417/1986, a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 și a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, la data de 9 aprilie 2003. Or, la acea dată, intrase în vigoare, prin publicarea sa în M. Of.

nr. 75 din 14 februarie 2001, Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989, lege specială care, prin art. 11, instituie reguli specifice pentru restituirea în cazul imobilelor expropriate. Astfel, potrivit alin. (2) al art. 11 din lege, atunci „…când nu s-au executat lucrările pentru care s-a dispus exproprierea, terenul liber se restituie în natură cu construcțiile rămase, iar pentru construcțiile demolate măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.

Dacă persoana îndreptățită a primit o despăgubire, restituirea este condiționată de rambursarea diferenței dintre valoarea despăgubirii primite și valoarea construcțiilor demolate, actualizată cu indicele de inflație.” Conform alin. (3) al art. 11 din aceeași lege, „ în cazul în care construcțiile expropriate au fost integral demolate și lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parțial, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, pentru cea ocupată de construcții noi și pentru cea necesară în vederea bunei utilizări a acestora măsurile reparatorii stabilindu-se prin echivalent.” Din interpretarea dispozițiilor art. 11, rezultă că legiuitorul a avut în vedere includerea sub incidența legii a tuturor cazurilor de expropriere, indiferent dacă a fost făcută cu titlu valabil sau fără titlu valabil și fără a distinge după cum s-a plătit ori nu o despăgubire.

De altfel, Legea nr. 10/2001 are o aplicare generală în materia reparării daunelor produse prin preluarea abuzivă a bunurilor imobile, pentru că acoperă sfera tuturor modalităților de preluare abuzivă a imobilelor. Așadar, o dată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, pentru toate imobilele care intră sub incidența ei, persoanele îndreptățite pot obține măsuri reparatorii (inclusiv restituirea imobilului în natură) numai în condițiile acestei legi speciale și urmează să se conformeze condițiilor, procedurilor și termenelor prevăzute de lege. Așa fiind, calea legală de restituire a imobilului în litigiu este supusă procedurii reglementate de Legea nr. 10/2001, acțiunea de restituire așa cum a fost formulată de reclamantă fiind, astfel, inadmisibilă.

În ceea ce privește critica recurentei privind lipsa de identitate între imobilul pentru care au adresat notificare primăriei, în temeiul Legii nr. 10/2001, L.A. și A.L. și cel a cărei retrocedare se solicită prin prezenta acțiune, este de reținut că, în mod corect a arătat curtea de apel faptul că, dacă reclamanta ar fi uzat de procedura administrativă prevăzută de Legea 10/2001, prin formularea unei notificări adresată pârâtei, s-ar fi putut face verificări, în temeiul dovezilor depuse, atât cu privire la condițiile în care a avut loc exproprierea, cât și cu privire la calitatea de persoane îndreptățite a celor care au notificat pentru restituirea imobilului în litigiu. Prin urmare, rezultă că este în afara criticii soluția adoptată de instanța de apel, care a hotărât temeinic, în raport de data introducerii cererii, că acțiunea este inadmisibilă și, pe cale de consecință, recursul urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de reclamanta A.E. împotriva deciziei civile nr. 557 din 2 martie 2004 a Curții de Apel Ploiești. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 iunie 2005.