ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5062/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 877 din 21 aprilie 2009, Tribunalul Prahova a admis contestația, a anulat dispoziția din 04 februarie 2009, a menținut dispoziția din 20 iulie 2005. Prin Decizia nr. 167 din 28 octombrie 2009, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondat, apelul pârâtei. Instanțele anterioare, pentru a pronunța hotărârile în primă instanță, respectiv în apel, au avut în vedere următoarele considerente de fapt și de drept: Dispoziția din 20 iulie 2005 a constatat dreptul petiționarilor de a beneficia de măsurile reparatorii prin echivalent prevăzute de Legea nr. 10/2001, s-a stabilit ca valoare echivalentă pentru imobilul teren imposibil de restituit în natură, suma de 34 699,20 lei.

Potrivit contractului de vânzare-cumpărare transcris din 1949 la Tribunalul Județului Prahova, terenul în litigiu a aparținut autoarei contestatorilor, numita E.B.G.D., și a fost preluat în stăpânirea statului în baza Decretului nr. 377/1962. Potrivit C. fam., adoptat în anul 1954, este preeminent principiul comunității de bunuri ca regim matrimonial stabilit prin lege și nu prin convenție, ceea ce înseamnă că terenul dobândit de autoarea contestatorilor, în timpul căsătoriei acesteia cu B.D., a avut calitatea de bun comun, și nu de bun propriu. Potrivit art. 4 din Decretul nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a C. fam., cod ce a abrogat prevederile art. 1223 - 1233 C. civ. ce reglementau convențiile matrimoniale și prevederile art. 1233 - 1293 C. civ.

ce reglementau regimul dotal și societatea de achiziții, bunurile dobândite anterior intrării în vigoare a Codului familiei, în timpul căsătoriei soților, devin comune indiferent de data căsătoriei și oricare ar fi fost regimul lor matrimonial legal sau convențional de mai înainte. Analizând certificatul de căsătorie depus la dosarul cauzei, instanța a reținut că B.E. și B.D. erau căsătoriți la data achiziționării terenului în litigiu, căsătoria încheindu-se la data de 01 februarie 1931 iar terenul fiind achiziționat la data de 27 decembrie 1949. Ca atare, având în vedere dispozițiile art. 30 C. fam. ce instituie prezumția comunității de bunuri a soților, precum și dispozițiile art. 4 și art. 49 din Decretul nr. 32/1954, s-a constatat că imobilul preluat de către stat a aparținut comunității de bunuri a celor doi soți, nu numai defunctei B.E.

Pe de altă parte, potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, succesibilii care după data de 6 martie 1945 nu au acceptat succesiunea, sunt repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile ce fac obiectul legii speciale de reparație, întrucât cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită. În aceste condiții, având în vedere faptul că B.E. a solicitat acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru întregul teren, atât pentru cota ce i se cuvenea, cât și pentru cota ce îi revenea defunctului său soț, rezultă că acesteia îi sunt aplicabile atât dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, cât și art. 4 alin. (2) din aceeași lege, potrivit căruia de prevederile legii beneficiază și moștenitorii legali ai persoanelor fizice îndreptățite.

În condițiile în care decesul defunctului B.D. a intervenit la data de 7 noiembrie 1996, conform certificatului de deces atașat la dosarul cauzei - fila 15, iar cererea de restituire a bunului a fost formulată de către B.E., ulterior, fiind înregistrată la Primăria Municipiului Ploiești sub nr. 49144/17 octombrie 2001, s-a constatat că aceasta beneficiază de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, atât în nume propriu, pentru cota devălmașă ce i se cuvenea din imobilul în litigiu, cât și în nume de moștenitor al defunctului B.D., pentru cota ce i se cuvenea acestuia. Față de cele arătate anterior, sunt nerelevante mențiunile certificatului de moștenitor din 2005, potrivit căruia singura moștenitorare a defunctei B.E.

este C.A., câtă vreme potrivit certificatului de moștenitor din 2005, moștenitori ai defunctului B.D. sunt și contestatorii B.R., M.M.S. și C.A. Chiar dacă în cuprinsul acestui din urmă certificat de moștenitor se menționează că ar fi străină de succesiune prin neacceptare, conform art. 700 C. civ., B.E., soția postdecedată a defunctului B.D., s-a constatat că dispozițiile legii speciale, respectiv art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 derogă de la dispozițiile generale ale C. civ. și chiar în cazul în care un moștenitor nu ar fi acceptat sau ar fi renunțat la moștenirea defunctului, proprietar al imobilului preluat de către stat, cererea de restituire a bunului are valoare de acceptare a succesiunii pentru acesta, astfel încât mențiunea sus arătată nu are relevanță în prezenta cauză.

Pe de altă parte, este corectă și concluzia instanței de fond, potrivit căreia dispoziția din 2005 nu a fost contestată în termenul de 30 de zile prevăzut de Legea nr. 10/2001, nu s-a solicitat desființarea acesteia în justiție, astfel încât aceasta a intrat în circuitul civil, producând efecte juridice în sensul dovedirii dreptului autoarei contestatorilor, atât în nume propriu, cât și ca moștenitoare a defunctului B.D. de a beneficia de măsurile reparatorii pentru întregul imobil și în aceste condiții, dispoziția din 2005 nu mai putea fi revocată pe cale administrativă, ci doar pe cale judecătorească.

Împotriva deciziei instanței de apel au formulat cerere de recurs la data de 26 noiembrie 2009, pârâții Primăria Municipiului Ploiești și Primarul Municipiului Ploiești, prin care au criticat-o pentru nelegalitate sub următoarele aspect: Hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii - art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - după emiterea primei dispoziții conform căreia Comisia Locală de aplicare a Legii nr. 10/2001 a constatat dreptul defunctei B.E. de a beneficia de măsuri reparatorii prin echivalent, avându-i ca moștenitori pe cei trei contestatori, dosarul de notificare a fost trimis la A.N.R.P. Dosarul a fost returnat în vederea reanalizării calității de moștenitori a contestatorilor, arătând că singura persoană îndreptățită dintre cei trei contestatori este C.E., conform certificatului de moștenitor din 24 ianuarie 2005, defuncta B.E.

fiind singura persoană care a formulat notificare. În mod greșit instanța de apel a reținut că defuncta B.E. ar avea calitatea de moștenitoare de pe urma defunctului B.D., și că, implicit,cei trei contestatori sunt persoane îndreptățite. Așa cum reiese din certificatul de moștenitor nr. 44 din data de 24 ianuarie 2005, întocmit de pe urma defunctei B.E., singura persoană care a acceptat succesiunea este contestatoarea C.A., pe când contestatorii B.R. și M.M.S. nu au acceptat succesiunea.

Analizând cererea de recurs din perspectiva criticilor formulate, Înalta Curte o apreciază ca fiind nefondată, pentru considerentele ce urmează; Cu prioritate, față de conținutul explicit al expunerii de motive a cererii de recurs, redat anterior, se impune ca analiza criticilor de nelegalitate în calea extraordinară de atac a recursului să fie precedată de considerații preliminare privind cauza recursului, după cum urmează: În calea extraordinară de atac a recursului, criticile ce pot fi formulate de partea recurentă nu pot viza decât ipotezele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., care concretizează aspecte de nelegalitate în legătură cu hotărârea atacată (aspecte de ordin procedural și/sau substanțial).

Scopul acestei căi de atac este, esențialmente, de control al legalității hotărârii atacate cu recurs, ceea ce înseamnă că orice susținere care relevă pretinse erori ale instanței de apel în aprecierea probelor administrate în cauză - sub toate aspectele susținute de recurenții-pârâți cu privire la valorizarea în probațiune a înscrisurilor administrate de părți (certificatele de moștenitor) - istoricul cauzei pendinte, returnarea dosarului de la A.N.R.P., cu recomandarea de reanalizare a calității de moștenitori a contestatorilor, toate cu consecințe directe în planul configurării/reconfigurării situației de fapt a dosarului pendinte, excede analizei instanței de recurs. Instanțele anterioare au prezentat în mod corect întreaga situație de fapt a dosarului pendinte, expunând în mod concret și considerentele legale pentru care au ajuns la soluția pronunțată în primă instanță, respectiv, în apel, pe fondul raportului juridic litigios.

Noua formulare a textului art. 304 C. proc. civ. accentuează caracterul nondevolutiv al căii extraordinare de atac a recursului, tocmai pentru faptul că părțile au beneficiat de o judecată în primă instanță și una în apel (ambele judecăți de fond), finalizată prin configurarea situației de fapt a dosarului pendinte și cu o rezolvare judiciară definitivă a conflictului existent între părțile cu interese contrare. O situație de nelegalitate, în esență, pentru a fi analizată în recurs trebuie susținută prin invocarea expresă a textului de lege încălcat sau aplicat greșit la situația de fapt pe deplin stabilită în fața instanțelor anterioare. Cu aceste precizări, Înalta Curte va răspunde punctual singurei critici de nelegalitate invocate prin cererea de recurs, respectiv cea referitoare la interpretarea și aplicarea la speță a art. 4 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001.

În condițiile în care autoarea contestatorilor, B.E., a solicitat acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru întregul teren, atât pentru cota ce i se cuvenea, cât și pentru cota ce îi revenea defunctului său soț, s-a apreciat în mod corect că această situație de fapt poate fi valorificată din perspectiva art. 4 alin. (2) - potrivit căruia de prevederile legii beneficiază și moștenitorii legali ai persoanelor fizice îndreptățite - respectiv art. 4 alin. (3) - succesibilii care după data de 6 martie 1945 nu au acceptat succesiunea, sunt repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile ce fac obiectul legii speciale de reparație, întrucât cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită.

Pe de altă parte, recurenții-pârâți nu-și pot justifica interesul de a clarifica situația patrimonială a moștenitorilor foștilor proprietari ai imobilului în litigiu și a cotelor acestora, în condițiile în care s-a dovedit decesul celor doi foști proprietari ai imobilului, actele juridice de dezbatere a moștenirilor, faptul că unul dintre moștenitori a beneficiat de instituția repunerii în termenul de acceptare a moștenirii prin formularea și depunerea notificării, și în condițiile în care legea specială prevede în mod explicit - art. 4 alin. (4) - că de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută de lege profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite.

Nu în ultimul rând, poate fi luat în considerare inclusiv argumentul conform căruia câtă vreme dispoziția din 2005 nu a fost contestată în termenul de 30 de zile prevăzut de Legea nr. 10/2001, aceasta a intrat în circuitul civil, producând efectele juridice specifice, în sensul dovedirii dreptului autoarei contestatorilor, atât în nume propriu, cât și în calitate de moștenitoare a defunctului B.D. de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de legea specială. Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept, pe temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul Primăriei municipiului Ploiești și al Primarului municipiului Ploiești.

În conformitate cu dispozițiile art. 274 C. proc. civ., recurenții Primăria municipiului Ploiești și Primarul municipiului Ploiești vor fi obligați la plata sumei de 2.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimatul B.R.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Primăria municipiului Ploiești și Primarul municipiului Ploiești împotriva Deciziei nr. 167 din 28 octombrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurenții Primăria municipiului Ploiești și Primarul municipiului Ploiești la plata sumei de 2.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimatul B.R. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 octombrie 2010.