ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5062/2010

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 877 din 21 aprilie

2009, Tribunalul Prahova a admis contestația, a anulat dispoziția din 04

februarie 2009, a menținut dispoziția din 20 iulie 2005.

Prin Decizia nr. 167

din 28 octombrie 2009, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, a respins ca nefondat, apelul pârâtei.

Instanțele anterioare,

pentru a pronunța hotărârile în primă instanță, respectiv în apel, au avut în

vedere următoarele considerente de fapt și de drept:

Dispoziția din 20

iulie 2005 a constatat dreptul petiționarilor de a beneficia de măsurile

reparatorii prin echivalent prevăzute de Legea nr. 10/2001, s-a stabilit ca

valoare echivalentă pentru imobilul teren imposibil de restituit în natură,

suma de 34 699,20 lei.

Potrivit contractului

de vânzare-cumpărare transcris din 1949 la Tribunalul Județului Prahova, terenul în litigiu a aparținut autoarei contestatorilor, numita

E.B.G.D., și a fost preluat în stăpânirea statului în baza Decretului nr. 377/1962.

Potrivit C. fam., adoptat

în anul 1954, este preeminent principiul comunității de bunuri ca regim

matrimonial stabilit prin lege și nu prin convenție, ceea ce înseamnă că

terenul dobândit de autoarea contestatorilor, în timpul căsătoriei acesteia cu B.D.,

a avut calitatea de bun comun, și nu de bun propriu.

Potrivit art. 4 din

Decretul nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a C. fam., cod ce a abrogat

prevederile art. 1223 - 1233 C. civ. ce reglementau convențiile matrimoniale și

prevederile art. 1233 - 1293 C. civ. ce reglementau regimul dotal și societatea

de achiziții, bunurile dobândite anterior intrării în vigoare a Codului familiei,

în timpul căsătoriei soților, devin comune indiferent de data căsătoriei și

oricare ar fi fost regimul lor matrimonial legal sau convențional de mai

înainte.

Analizând certificatul

de căsătorie depus la dosarul cauzei, instanța a reținut că B.E. și B.D. erau

căsătoriți la data achiziționării terenului în litigiu, căsătoria încheindu-se

la data de 01 februarie 1931 iar terenul fiind achiziționat la data de 27

decembrie 1949.

Ca atare, având în

vedere dispozițiile art. 30 C. fam. ce instituie prezumția comunității de

bunuri a soților, precum și dispozițiile art. 4 și art. 49 din Decretul nr. 32/1954,

s-a constatat că imobilul preluat de către stat a aparținut comunității de bunuri

a celor doi soți, nu numai defunctei B.E.

Pe de altă parte,

potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, succesibilii care după data de

6 martie 1945 nu au acceptat succesiunea, sunt repuși de drept în termenul de

acceptare a succesiunii pentru bunurile ce fac obiectul legii speciale de

reparație, întrucât cererea de restituire are valoare de acceptare a

succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită.

În aceste condiții,

având în vedere faptul că B.E. a solicitat acordarea măsurilor reparatorii

prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru întregul teren, atât pentru cota ce i se

cuvenea, cât și pentru cota ce îi revenea defunctului său soț, rezultă că

acesteia îi sunt aplicabile atât dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001,

cât și art. 4 alin. (2) din aceeași lege, potrivit căruia de prevederile legii

beneficiază și moștenitorii legali ai persoanelor fizice îndreptățite.

În condițiile în care

decesul defunctului B.D. a intervenit la data de 7 noiembrie 1996, conform

certificatului de deces atașat la dosarul cauzei - fila 15, iar cererea de

restituire a bunului a fost formulată de către B.E., ulterior, fiind

înregistrată la Primăria Municipiului Ploiești sub nr. 49144/17 octombrie 2001,

s-a constatat că aceasta beneficiază de măsurile reparatorii prevăzute de Legea

nr. 10/2001, atât în nume propriu, pentru cota devălmașă ce i se cuvenea din

imobilul în litigiu, cât și în nume de moștenitor al defunctului B.D., pentru

cota ce i se cuvenea acestuia.

Față de cele arătate

anterior, sunt nerelevante mențiunile certificatului de moștenitor din 2005,

potrivit căruia singura moștenitorare a defunctei B.E. este C.A., câtă vreme

potrivit certificatului de moștenitor din 2005, moștenitori ai defunctului B.D.

sunt și contestatorii B.R., M.M.S. și C.A. Chiar dacă în cuprinsul acestui din

urmă certificat de moștenitor se menționează că ar fi străină de succesiune

prin neacceptare, conform art. 700 C. civ., B.E., soția postdecedată a

defunctului B.D., s-a constatat că dispozițiile legii speciale, respectiv art. 4

alin. (3) din Legea nr. 10/2001 derogă de la dispozițiile generale ale C. civ.

și chiar în cazul în care un moștenitor nu ar fi acceptat sau ar fi renunțat la

moștenirea defunctului, proprietar al imobilului preluat de către stat, cererea

de restituire a bunului are valoare de acceptare a succesiunii pentru acesta,

astfel încât mențiunea sus arătată nu are relevanță în prezenta cauză.

Pe de altă parte,

este corectă și concluzia instanței de fond, potrivit căreia dispoziția din 2005

nu a fost contestată în termenul de 30 de zile prevăzut de Legea nr. 10/2001,

nu s-a solicitat desființarea acesteia în justiție, astfel încât aceasta a

intrat în circuitul civil, producând efecte juridice în sensul dovedirii

dreptului autoarei contestatorilor, atât în nume propriu, cât și ca

moștenitoare a defunctului B.D. de a beneficia de măsurile reparatorii pentru

întregul imobil și în aceste condiții, dispoziția din 2005 nu mai putea fi

revocată pe cale administrativă, ci doar pe cale judecătorească.

Împotriva deciziei

instanței de apel au formulat cerere de recurs la data de 26 noiembrie 2009,

pârâții Primăria Municipiului Ploiești și Primarul Municipiului Ploiești, prin

care au criticat-o pentru nelegalitate sub următoarele aspect:

Hotărârea pronunțată

este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită

a legii - art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - după emiterea primei dispoziții

conform căreia Comisia Locală de aplicare a Legii nr. 10/2001 a constatat

dreptul defunctei B.E. de a beneficia de măsuri reparatorii prin echivalent,

avându-i ca moștenitori pe cei trei contestatori, dosarul de notificare a fost

trimis la A.N.R.P. Dosarul a fost returnat în vederea reanalizării calității de

moștenitori a contestatorilor, arătând că singura persoană îndreptățită dintre

cei trei contestatori este C.E., conform certificatului de moștenitor din 24

ianuarie 2005, defuncta B.E. fiind singura persoană care a formulat notificare.

În mod greșit instanța

de apel a reținut că defuncta B.E. ar avea calitatea de moștenitoare de pe urma

defunctului B.D., și că, implicit,cei trei contestatori sunt persoane îndreptățite.

Așa cum reiese din certificatul

de moștenitor nr. 44 din data de 24 ianuarie 2005, întocmit de pe urma

defunctei B.E., singura persoană care a acceptat succesiunea este contestatoarea

C.A., pe când contestatorii B.R. și M.M.S. nu au acceptat succesiunea.

Analizând cererea de

recurs din perspectiva criticilor formulate, Înalta Curte o apreciază ca fiind

nefondată, pentru considerentele ce urmează;

Cu prioritate, față

de conținutul explicit al expunerii de motive a cererii de recurs, redat

anterior, se impune ca analiza criticilor de nelegalitate în calea

extraordinară de atac a recursului să fie precedată de considerații preliminare

privind cauza recursului, după cum urmează:

În calea

extraordinară de atac a recursului, criticile ce pot fi formulate de partea

recurentă nu pot viza decât ipotezele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., care

concretizează aspecte de nelegalitate în legătură cu hotărârea atacată (aspecte

de ordin procedural și/sau substanțial).

Scopul acestei căi de

atac este, esențialmente, de control al legalității hotărârii atacate cu

recurs, ceea ce înseamnă că orice susținere care relevă pretinse erori ale

instanței de apel în aprecierea probelor administrate în cauză - sub toate

aspectele susținute de recurenții-pârâți cu privire la valorizarea în

probațiune a înscrisurilor administrate de părți (certificatele de moștenitor)

- istoricul cauzei pendinte, returnarea dosarului de la A.N.R.P., cu

recomandarea de reanalizare a calității de moștenitori a contestatorilor, toate

cu consecințe directe în planul configurării/reconfigurării situației de fapt a

dosarului pendinte, excede analizei instanței de recurs.

Instanțele anterioare

au prezentat în mod corect întreaga situație de fapt a dosarului pendinte,

expunând în mod concret și considerentele legale pentru care au ajuns la

soluția pronunțată în primă instanță, respectiv, în apel, pe fondul raportului

juridic litigios.

Noua formulare a

textului art. 304 C. proc. civ. accentuează caracterul nondevolutiv al căii

extraordinare de atac a recursului, tocmai pentru faptul că părțile au

beneficiat de o judecată în primă instanță și una în apel (ambele judecăți de

fond), finalizată prin configurarea situației de fapt a dosarului pendinte și

cu o rezolvare judiciară definitivă a conflictului existent între părțile cu

interese contrare.

O situație de

nelegalitate, în esență, pentru a fi analizată în recurs trebuie susținută prin

invocarea expresă a textului de lege încălcat sau aplicat greșit la situația de

fapt pe deplin stabilită în fața instanțelor anterioare.

Cu aceste precizări,

Înalta Curte va răspunde punctual singurei critici de nelegalitate invocate

prin cererea de recurs, respectiv cea referitoare la interpretarea și aplicarea

la speță a art. 4 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001.

În condițiile în care

autoarea contestatorilor, B.E., a solicitat acordarea măsurilor reparatorii

prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru întregul teren, atât pentru cota ce i se

cuvenea, cât și pentru cota ce îi revenea defunctului său soț, s-a apreciat în

mod corect că această situație de fapt poate fi valorificată din perspectiva art.

4 alin. (2) - potrivit căruia de prevederile legii beneficiază și moștenitorii

legali ai persoanelor fizice îndreptățite - respectiv art. 4 alin. (3) -

succesibilii care după data de 6 martie 1945 nu au acceptat succesiunea, sunt

repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile ce fac

obiectul legii speciale de reparație, întrucât cererea de restituire are

valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se

solicită.

Pe de altă parte,

recurenții-pârâți nu-și pot justifica interesul de a clarifica situația

patrimonială a moștenitorilor foștilor proprietari ai imobilului în litigiu și

a cotelor acestora, în condițiile în care s-a dovedit decesul celor doi foști

proprietari ai imobilului, actele juridice de dezbatere a moștenirilor, faptul

că unul dintre moștenitori a beneficiat de instituția repunerii în termenul de

acceptare a moștenirii prin formularea și depunerea notificării, și în

condițiile în care legea specială prevede în mod explicit - art. 4 alin. (4) -

că de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută

de lege profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite.

Nu în ultimul rând,

poate fi luat în considerare inclusiv argumentul conform căruia câtă vreme dispoziția

din 2005 nu a fost contestată în termenul de 30 de zile prevăzut de Legea nr. 10/2001,

aceasta a intrat în circuitul civil, producând efectele juridice specifice, în

sensul dovedirii dreptului autoarei contestatorilor, atât în nume propriu, cât

și în calitate de moștenitoare a defunctului B.D. de a beneficia de măsurile

reparatorii prevăzute de legea specială.

Pentru toate aceste

considerente de fapt și de drept, pe temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul Primăriei

municipiului Ploiești și al Primarului municipiului Ploiești.

În conformitate cu

dispozițiile art. 274 C. proc. civ., recurenții Primăria municipiului Ploiești

și Primarul municipiului Ploiești vor fi obligați la plata sumei de 2.000 lei,

reprezentând cheltuieli de judecată, către intimatul B.R.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de Primăria municipiului Ploiești și Primarul municipiului

Ploiești împotriva Deciziei nr. 167 din 28 octombrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurenții

Primăria municipiului Ploiești și Primarul municipiului Ploiești la plata sumei

de 2.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimatul B.R.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 octombrie 2010.