ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1491/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1491/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului

Prahova sub nr. 8802/2005, reclamanții B.P. și B.S., au chemat în judecată pe pârâtul

Primărul orașului Comarnic, solicitând anularea dispoziției nr. 1625/2005 emisă

de acesta și restituirea în natură a imobilului situat în orașul Comarnic, str.

M.L. județ Prahova.

În motivarea acțiunii,

reclamanții au arătat că au solicitat pârâtului restituirea imobilului menționat

dar, prin dispoziția nr. 1625/2005 s-a propus acordarea de despăgubiri, întrucât

locuința a fost înstrăinată fostului chiriaș, în baza Legii nr. 112/1995, terenul

de sub construcție a fost atribuit cumpărătorului conform Ordinului Prefectului

nr. 146/1996, iar terenul aferent construcției a fost închiriat proprietarului acesteia.

Au învederat reclamanții că imobilul construcție a fost vândut abuziv, dispozițiile

Legii nr. 112/1995 nefiind aplicabile și au invocat pe cale de excepție nulitatea

contractului de vânzare-cumpărare având ca obiect imobilul în litigiu, încheiat

între SC C. SA - în calitate de vânzător și B.S. - în calitate de cumpărător, pentru

fraudă la lege.

În temeiul art. 115 C.

proc. civ., la data de 18 ianuarie 2006 intimatul Primarul orașului Comarnic a formulat

întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată menționând

că dispoziția atacată este legală și temeinică.

La termenul din data de

20 ianuarie 2006, reclamanții au formulat cerere completatoare în contradictoriu

cu orașul Comarnic reprezentat de Primar, S.B. și B.E., solicitând obligarea ultimilor

doi pârâți să lase reclamanților, în deplină proprietate și posesie imobilul în

litigiu.

Prin sentința civilă

nr. 114 din 03 februarie 2006 a Tribunalului Prahova, a fost admisă excepția prematurității,

invocată din oficiu și s-a respins acțiunea, reținându-se că Legea nr. 247/2005

invocată ca temei de drept de către contestatori prevede o procedură administrativă

obligatorie și deschide procedura în fața instanței de judecată numai după definitivarea

procedurii administrative, care în speță nu a fost efectuată.

În cuprinsul hotărârii

s-a menționat că cererea completatoare nu va fi avută în vedere de instanță întrucât

nu a fost formulată la prima zi de înfățișare, care în cauză a fost la data de 06

ianuarie 2006.

Apelul formulat de reclamanți

împotriva acestei sentințe a fost admis de către Curtea de Apel Ploiești, care prin

decizia nr. 147 din 22 iunie 2006 a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare

la Tribunalul Prahova, deoarece s-a apreciat că instanța de fond nu s-a pronunțat

pe cererea completatoare, astfel încât nu a intrat în cercetarea fondului.

A reținut Curtea de Apel

Ploiești prin aceeași decizie, că în mod greșit a fost considerată ca fiind formulată

peste termen cererea completatoare deoarece în speță, la 6 ianuarie 2006 instanța

a admis cererile de amânare a judecății formulate de ambele părți, iar la 20 ianuarie

2006 a luat act de depunerea cererii completatoare de către reclamant și a acordat

termen pentru a se lua la cunoștință de aceasta și de partea adversă. Prima zi de

înfățișare fiind la 20 ianuarie 2006 rezultă că cererea completatoare a fost depusă

în termen procedural. În considerentele deciziei Curții de Apel Ploiești s-a reținut

și faptul că instanța de fond trebuie să analizeze și excepția prematurității formulării

contestației.

În rejudecare, cauza a

fost înregistrată la Tribunalul Prahova sub nr. 8200/105/2006, iar la termenul din

06 februarie 2007 s-a dispus introducerea în cauză în calitate de intervenienți

a numiților S.B. și B.E., care erau dobânditori ai unei părți din imobilul în litigiu.

Pârâții B.E. și S.B. au

formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii completate ca nefondată,

întrucât dispoziția nr. 1625/2005 a Primarului orașului Comarnic, este un act legal

de retrocedare, iar în privința constatării nulității absolute a contractului de

vânzare-cumpărare, au arătat că cererea este neîntemeiată, având în vedere că acest

contract nu poate produce efecte juridice, deoarece a fost încheiat ulterior datei

de 08 mai 1978.

Aceștia au susținut că

reclamanții nu pot invoca pe cale de excepție nulitatea contractului de vânzare-cumpărare

din 25 aprilie 1997 încheiat cu SC C. SA Ploiești, iar în ce privește fondul cauzei

au subliniat că sub aspectul constatării nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare

există autoritate de lucru judecat, anterior fiind formulată o acțiune cu un astfel

de obiect, care a fost soluționată irevocabil prin decizia nr. 2239/1999 a Curții

de Apel Ploiești.

De asemenea, au învederat

că în ceea ce privește cererea completatoare, aceea a revendicării imobilului compus

din teren și construcții prin compararea titlurilor de proprietate se impune respingerea

ei ca inadmisibilă, motivat de faptul că după apariția Legii nr. 10/2001, lege cu

caracter special, acțiunea în revendicare pe dreptul comun nu mai poate fi admisă,

precizându-se totodată că prin această nouă acțiune se încearcă a se înfrânge autoritatea

de lucru judecat a unei hotărâri anterioare, legalitatea trecerii imobilului în

proprietatea statului fiind soluționată în mod irevocabil prin decizia nr. 2456/1980

a fostului Tribunal Suprem.

Pe calea cererii reconvenționale

intervenienții au solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de

vânzare-cumpărare autentificat din 16 septembrie 1978 prin care contestatorii au

dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu de la autorii lor comuni

B.G. și B.M., invocând drept temei lipsa obiectului contractului ca urmare a faptului

că la data încheierii acestui act, bunul ieșise deja din patrimoniul vânzătorilor

și de asemenea s-a invocat frauda la lege constând în intenția părților contractante

de a eluda dispozițiile imperative ale Legii nr. 4/1973.

Prin sentința civilă

nr. 1214 din 25 septembrie 2007, Tribunalul Prahova a respins excepția prematurității,

iar pe fond a respins atât acțiunea formulată de contestatori, cât și cererea reconvențională,

ca neîntemeiate.

Pentru a se pronunța o

asemenea soluție, instanța de fond a reținut, referitor la excepția prematurității

acțiunii, că în cauză a fost emisă dispoziția nr. 1625 din 23 noiembrie 2005, contestată

de reclamanți potrivit art. 24 din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr.

247/2005, iar prin acest înscris s-a propus acordarea de despăgubiri reclamanților,

pentru imobilul - anexă gospodărească și teren aferent, situat în Comarnic,

str. M.L., județ Prahova, precum și că imobilul a fost înstrăinat cu respectarea

dispozițiilor Legii nr. 112/1995. S-a menționat de instanță că în situația în care

imobilul a fost înstrăinat cu respectarea prevederilor acestei legi, persoana îndreptățită

are dreptul la despăgubiri în conformitate cu dispozițiile art. 24 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005 și art. 1 alin. (2) din aceeași

lege.

Referitor la contractul

de vânzare-cumpărare din 25 aprilie 1997 a cărui nulitate absolută s-a solicitat

a se constata, tribunalul a apreciat că a mai făcut obiectul controlului jurisdicțional,

în acest sens fiind pronunțată decizia nr. 2239 din 06 iulie 1999 a Curții de Apel

Ploiești, care a reținut că acest contract a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor

Legii nr. 112/1995.

Cu privire la cererea

reclamanților de revendicare a imobilului situat în Comarnic, str. M.L., tribunalul

a constatat că o asemenea cerere este inadmisibilă, în condițiile în care reclamanții

pot uza de prevederile legii speciale - Legea nr. 10/2001- în acest sens fiind și

practica Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Referitor la cererea reconvențională

formulată de pârâții B.E. și S.B., tribunalul a apreciat-o ca neîntemeiată, având

în vedere că, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare din 16

septembrie 1978 imobilul se afla în proprietatea vânzătorilor, fiind preluat de

stat în baza Legii nr. 4/1973, prin deciziile nr. 911/1979 și nr. 1006/1981, deci

ulterior încheierii contractului. În aceste condiții s-a considerat că nu există

fraudă la lege, contractul fiind întocmit cu respectarea prevederilor art. 1295

C. civ., neputându-se susține că îi lipsea obiectul.

Împotriva acestei sentințe

au formulat apel atât contestatorii B.P. și B.S., cât și intimații B.E. și S.B.,

iar Curtea de Apel Ploiești prin decizia nr. 59 din 21 februarie 2008 a admis apelurile,

a desființat sentința și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță,

ocazie cu care să se procedeze la compararea titlurilor părților, la administrarea

oricărei probe necesare soluționării unei acțiuni în revendicare întemeiată pe dispozițiile

dreptului comun în materia revendicării și raportat la acestea, să fie analizate

și celelalte aspecte invocate de către apelanți cu privire la modalitatea de soluționare

a cauzei pe fondul acesteia, cât și cu privire la motivul de apel referitor la acordarea

cheltuielilor de judecată, raportat la soluția ce va fi pronunțată de către prima

instanță.

Rejudecând cauza pe linia

considerentelor deciziei de casare, Tribunalul Prahova a pronunțat decizia nr.

1178 din 02 iunie 2009 prin care a admis în parte contestația completată, a anulat

în parte dispoziția nr. 1625 din 23 noiembrie 2005, în sensul constatării dreptului

contestatorilor în calitate de moștenitori ai defuncților B.G. și B.M. de a beneficia

de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 modificată, constând în restituirea

în natură a terenului în suprafață de 182 mp, situat în Comarnic, str. M.L., jud.

Prahova și a dreptului acestora la despăgubiri pentru partea de imobil imposibil

de restituit în natură (constând din construcția în suprafața construită desfășurată

de 70,45 mp și terenul în suprafață de 42,31 mp ocupat de construcție).

Prin aceeași hotărâre

instanța a obligat intimata și intervenienții să restituie contestatorilor suprafața

de 182 mp, situată în Comarnic, str. M.L., jud. Prahova, a respins capătul contestației

completate privind obligarea intimaților și a intervenienților să lase contestatorilor,

în deplină proprietate și liberă posesie, imobilul construcție în suprafață construită

desfășurată de 70,43 mp și terenul de 42,31 mp ocupat de construcție, situat în

Comarnic, str. M.L., jud. Prahova, ca neîntemeiat și a respins cererea reconvențională,

ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunța astfel,

tribunalul a constatat că, în baza dispoziției nr. 1625 din 23 noiembrie 2005, s-a

propus acordarea de despăgubiri în favoarea petentului B.P. asupra imobilului situat

în Comarnic, str. M.L., compus din construcție în suprafață de 70,45 mp și teren

de 224,31 mp, motivat de faptul că acest imobil a fost înstrăinat fostului chiriaș

în urma aplicării Legii nr. 112/1995. S-a reținut că prin deciziile nr. 1006

din 28 iulie 1981 și nr. 911 din 08 mai 1979 ale Comitetului Executiv al Consiliului

Popular Prahova s-a dispus trecerea cu plată în proprietatea statului și în administrarea

I.G.C.L. Valea Prahovei-Câmpina a imobilului menționat anterior, în indiviziune

din suprafața totală de 723,60 mp și a locuinței cu 2 camere, bucătărie, pivniță,

imobil ce a aparținut numiților B.M. și B.G., în schimbul achitării unei despăgubiri

de 336 RON și de 5969 RON, întrucât imobilul nu a fost înstrăinat în termenul prevăzut

de Legea nr. 4/1973.

Instanța a stabilit că,

potrivit contractului de vânzare-cumpărare din 25 aprilie 1997, SC C. SA a vândut

numitului S.B. imobilul din Comarnic, str. M.L., având 2 camere, bucătărie, pivniță

și un teren de 42,31 mp, însă, prin sentința civilă nr. 1813 din 30 iunie 1998 a

Judecătoriei Câmpina, definitivă și irevocabilă, a fost respinsă, ca nefondată,

acțiunea în revendicare completată privind imobilului situat în Comarnic, str. M.L.

și constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare din 25 aprilie 1997 formulată

de petenți împotriva numiților S.B. și B.E., SC C. SA, Direcția Administrației Domeniului

Public și Privat Comarnic, reținându-se că imobilul sus-menționat a trecut în proprietatea

statului cu titlu, contractul de vânzare - cumpărare fiind încheiat cu respectarea

dispozițiilor legale.

În cuprinsul contractului

de închiriere din 06 iunie 2005 s-a menționat că Orașul Comarnic a închiriat numitului

S.B., pe o durată de un an, terenul de 182 mp din Comarnic, str. M.L., în schimbul

unei chirii lunare de 182.000 ROL, iar potrivit contractului de vânzare-cumpărare

din 16 septembrie 1978, numiții B.G. și M. au vândut petentului B.P. imobilul situat

în Comarnic, str. M.L., având o construcție cu 2 camere, bucătărie, hol, prispă,

2 magazii și o anexă gospodărească, amplasate pe un teren de 725 mp, ce nu a făcut

obiectul vânzării, fiind în proprietatea statului în temeiul art. 30 din Legea

nr. 58/1974.

S-a mai reținut că

art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, prevede

că imobilele preluate abuziv de stat în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989

se restituie în natură în condițiile legii, prin imobile preluate în mod abuziv

înțelegându-se, conform art. 2 din aceeași lege, atât imobile preluate de stat cu

titlu valabil, precum și orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără

respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării, precum și cele preluate

fără temei legal prin acte de dispoziție ale organelor locale ale puterii sau ale

administrației de stat. Art. 10 din Legea nr. 10/2001 prevede că, în situația imobilelor

preluate în mod abuziv și ale căror construcții edificate pe acestea au fost demolate

total sau parțial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber și pentru

construcțiile rămase nedemolate, iar pentru construcțiile demolate și terenurile

ocupate, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.

Așadar, din analiza probelor

administrate în cauză, tribunalul a constatat că autorii petenților, numiții B.G.

și M. au deținut în proprietate imobilul situat în Comarnic, str. M.L., compus din

construcție și teren în suprafață de 725 mp, din care aceștia au înstrăinat petentului

o parte, constând în locuința cu 2 camere și dependințe amplasată pe un teren de

725 mp proprietatea statului, prin contractul de vânzare-cumpărare din 16

septembrie 1978. În baza Deciziilor nr. 1006/1981 și nr. 911/1979 s-a preluat de

către stat imobilul din Comarnic, str. M.L., având un teren de 224 mp din totalul

de 723 mp, precum și construcția cu 2 camere și dependințe de la numiții B.G. și

M., fiind închiriat intervenientului S.B., pe timp de un an parcela de 182 mp din

terenul sus-menționat, astfel încât, prin dispoziția nr. 1625/2005 s-au acordat

despăgubiri în favoarea petentului cu privire la imobilul situat în Orașul Comarnic,

str. M.L., compus dintr-un teren de 224,31 m.p. și o construcție în suprafață de

70,45 m.p.

S-a apreciat de instanță

că, atât timp cât s-a preluat de către stat de la autorii petentului -numiții B.G.

și M., în baza Legii nr. 4/1973, imobilul situat în Orașul Comarnic, str. M.L.,

compus dintr-o construcție cu 2 camere și dependințe și un teren de 224 mp, în 1979

- 1981, din care ulterior SC C. SA în calitate de reprezentant al statului a înstrăinat

intervenienților casa cu 2 camere și dependințe și o parcelă de 42,31 mp, înseamnă

că o asemenea preluare a avut un caracter abuziv, deoarece nu există nicio dovadă

privind manifestarea de voință a foștilor proprietari de a transfera în favoarea

statului dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu.

În condițiile în care

imobilul în litigiu, situat în Comarnic, str. M.L., având un teren de 224,31 mp

și o construcție cu 2 camere și dependințe, a fost preluat abuziv de către stat

de la autorii petenților, iar o parte din acest imobil a fost înstrăinat de către

stat în favoarea intervenienților, instanța a apreciat că petenții, în calitate

de moștenitori legali ai foștilor proprietari, au dreptul la măsurile reparatorii

prevăzute de Legea nr. 10/2001, pentru imobilul preluat de către stat de la autorii

lor, constând în restituirea în natură a terenului de 182 mp și în despăgubiri pentru

construcția cu 2 camere și dependințe și pentru terenul de 42,31 mp vândut intervenienților.

Pretenția intervenienților

privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare  din

16 septembrie 1978, invocându-se lipsa obiectului vânzării pe motiv că imobilul

nu se mai afla în patrimoniul vânzătorilor, fiind eludate dispozițiile Legii

nr. 4/1973, a fost apreciată ca neîntemeiată de instanță, deoarece nu există nicio

dovadă la dosar că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare din 16

septembrie 1978 vânzătorii nu mai erau proprietarii imobilului situat în Comarnic,

str. M.L., atât timp cât deciziile nr. 1006/1981 și nr. 911/1979 au vizat un alt

imobil situat în Comarnic, str. M.L., și nicidecum imobilul ce a făcut obiectul

contractului de vânzare-cumpărare sus-menționat, mai ales că aceste decizii au fost

emise ulterior încheierii contractului, producând efecte juridice la momentul respectiv

numai pentru imobilul total diferit de cel descris în contractul de vânzare-cumpărare

de mai sus.

Referitor la susținerea

intervenienților că nu a fost avută în vedere de instanța de fond decizia Curții

de Apel Ploiești nr. 2239/1999 prin care s-a stabilit, cu autoritate de lucru judecat,

nelegalitatea contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 16 septembrie 1978,

reținându-se că acea decizie a vizat revendicarea formulată de către B.P. și B.S.

a imobilului format din teren și anexă gospodărească, situat în Comarnic, str. M.L.,

precum și constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare din

25 aprilie 1997 încheiat între SC C. SA și intervenienți și nicidecum nulitatea

contractului din 16 septembrie 1978 și împrejurarea că în considerentele acestei

decizii se menționează că acest contract nu produce efecte juridice deoarece ar

fi fost încheiat ulterior datei ieșirii din patrimoniul vânzătorilor a bunului respectiv,

s-a apreciat că nu înseamnă că s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat nelegalitatea

acestui contract, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1201 C. civ.

În ceea ce privește capătul

contestației completate, privind obligarea intimatei și a intervenienților să lase

contestatorilor în deplină proprietate și liberă posesie imobilul-construcție în

suprafață desfășurată de 70,43 mp și terenul de 42,31 mp ocupat de construcție,

situat în Comarnic, str. M.L., județ Prahova, tribunalul l-a apreciat ca neîntemeiat,

întrucât, atât timp cât s-a constatat dreptul contestatorilor la despăgubiri pentru

această parte de imobil imposibil de restituit în natură, fiind înstrăinat intervenienților

cu contract de vânzare-cumpărare ce nu a fost niciodată anulat, contestatorii nu

mai pot pretinde obligarea acestora să le lase în deplină proprietate și liberă

posesie acest imobil.

Totodată, tribunalul a

respins și cererea reconvențională formulată de intimații B.E. și S.B., apreciind

că nu se poate invoca lipsa obiectului vânzării, atât timp cât la dosar nu există

nicio dovadă că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare din 16 septembrie

1978, a cărui nulitate se solicită, vânzătorii nu mai erau proprietarii imobilului

situat în Comarnic, str. M.L. județ Prahova.

Împotriva acestei sentințe

au declarat apel contestatorii B.P. și B.S., intervenienții B.E. și S.B. și intimatul

Primarul orașului Comarnic.

Contestatorii B.P. și

B.S. au criticat sentința pentru că instanța de rejudecare a fondului, în mod greșit

a admis în parte contestația completată și a respins petitul contestației completate

privind obligarea intimatului și a intervenienților să lase contestatorilor deplina

proprietate și libera posesie a imobilului-construcție în suprafață construită desfășurată

de 70,43 mp și terenul de 42,31 mp ocupat de construcție, situat în orașul Comarnic,

str. M.L., județ Prahova, ca neîntemeiat, nu s-a avut în vedere și nu s-a soluționat

petitul completator al contestației, prin care apelanții-contestatori au formulat

acțiunea în revendicare și a acestei părți din imobil prin compararea titlurilor

de proprietate ale părților.

În raport de aceste motive

s-a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței, în sensul admiterii

contestației-completate, astfel cum a fost formulată, cu menținerea celorlalte dispoziții

și la plata cheltuielilor de judecată.

Intervenienții B.E. și

S.B. au criticat sentința Tribunalului Prahova, pentru următoarele motive:

O primă critică s-a referit

la faptul că în mod nelegal a fost anulată, în parte, dispoziția nr. 1625 din

23 noiembrie 2005, constatându-se dreptul contestatorilor de a beneficia de restituirea

în natură a suprafeței de 182 mp, situată în oraș Comarnic, str. M.L., întrucât

au fost nesocotite dispozițiile art. 10 alin. (2) și art. 19 alin. (2) din Legea

nr. 10/2001, texte de lege ce se aplică situației deduse judecății, astfel că, restituirea

în natură a suprafeței de 182 mp încalcă prevederile legale în materie.

O altă critică a vizat

faptul că în mod greșit instanța de fond a obligat atât intimatul Primarul orașului

Comarnic, cât și intervenienții persoane fizice, să restituie contestatorilor suprafața

de 182 mp, situată în Comarnic, str. M.L., ținând cont că acțiunea introdusă în

temeiul Legii nr. 10/2001 privește o dispoziție emisă de primar, astfel încât, nu

poate exista o obligație solidară în ceea ce privește emiterea dispoziției de retrocedare

în natură.

Au arătat apelanții că

decizia de casare nr. 59/2008 a Curții de Apel Ploiești a avut în vedere capătul

de cerere al acțiunii în revendicare prin compararea titlurilor în ceea ce privește

admisibilitatea sau inadmisibilitatea acțiunilor în revendicare potrivit dreptului

comun, după adoptarea Legii nr. 10/2001.

În opinia intervenienților

în mod greșit instanța de fond a respins cererea lor reconvențională în ceea ce

privește cauza de nulitate a contractului de vânzare-cumpărare întemeiată pe fraudă

la lege și chiar lipsa obiectului contractului de vânzare-cumpărare.

În dezvoltarea motivului

de apel, apelanții au arătat că instanța a motivat că este vorba de două imobile

diferite, motivare greșită, întrucât este vorba despre imobilul în litigiu, respectiv

imobilul din Comarnic, str. M.L., imobil ce a aparținut inițial autorilor comuni

și a fost înregistrat la numărul poștal nr. 29, însă, ulterior, ca urmare a extinderii

imobilului și întocmirii actelor către cei doi frați, au apărut numere poștale distincte,

respectiv nr. 29 și nr. 29 A.

Au susținut apelanții

că hotărârile judecătorești, în raport de care s-a solicitat constatarea autorității

de lucru judecat, priveau imobilul în litigiu, nefiind nicio posibilitate de confuzie,

iar instanța în mod greșit a apreciat că nu sunt întrunite condițiile prevăzute

de art. 1201 C. civ. pentru a face aplicarea excepției autorității de lucru judecat.

Având în vedere criticile

formulate intervenienții au solicitat admiterea apelului și modificarea sentinței

Tribunalului Prahova, în sensul respingerii în totalitate a acțiunii-completate

formulată de contestator și admiterea cererii reconvenționale.

Intimatul Primarul orașului

Comarnic a criticat sentința, arătând că imobilele pe care le-au solicitat reclamanții

au fost preluate de la autorii numitului B.P. în baza Legii nr. 4/1973, prin deciziile

nr. 911/1979 și nr. 1006/1981 ale fostului Consiliu Popular Prahova - Biroul Permanent

al Comitetului Executiv, iar legalitatea acestei decizii a fost soluționată irevocabil

de fostul Tribunal Suprem prin decizia nr. 2456/1980 în care s-a arătat că trecerea

imobilului în proprietatea statului s-a făcut cu aplicarea corectă a legii.

Imobilul în litigiu a

fost înstrăinat foștilor chiriași conform Legii nr. 112/1995, iar dispoziția

nr. 1625/2005 a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale, respectiv ale Legii

nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 247/2005, ținând cont că imobilul în litigiu

a fost înstrăinat intervenienților B.E. și S.B. și că sunt incidente dispozițiile

art. 24 alin. (1), art. 1 alin. (2), art. 19 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, întrucât

imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, astfel

că, nu poate fi restituit în natură.

Totodată, s-a arătat că

în motivarea deciziei nr. 59/2008 a Curții de Apel Ploiești în ceea ce privește

motivul de apel formulat de apelanții-contestatori B.P. și B.S., prin care aceștia

criticau respingerea capătului de cerere prin care s-a solicitat anularea dispoziției

nr. 1625/2005 a Primarului orașului Comarnic, s-a menționat „se constată că acesta

este nefondat, dat fiind faptul că în mod corect a reținut prima instanță că a mai

făcut obiectul controlului jurisdicțional contractul de vânzare-cumpărare autentificat

sub nr. 1124/1997, prin decizia nr. 2239/1999 a Curții de Apel Ploiești stabilindu-se

că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995”.

A arătat apelanta că,

în speța de față construcția a fost înstrăinată legal fostului chiriaș, conform

Legii nr. 112/1995, în privința terenului o parte a fost atribuită prin Ordinul

Prefectului nr. 146/1996, iar diferența de 182 mp nu este liberă funcțional, așa

cum, de altfel, s-a reținut și în motivarea deciziei Curții de Apel Ploiești prin

care s-a dispus casarea cu trimitere spre rejudecare.

Curtea a apreciat că toate

criticile formulate au fost nefondate, astfel că a pronunțat decizia civilă nr.

7 din 20 ianuarie 2010 prin care a respins apelurile ca nefondate, reținând următoarele:

În ceea ce privește apelul

formulat de B.P. și B.S., Curtea de Apel Ploiești a reținut că este neîntemeiată

critica conform căreia în mod greșit instanța de rejudecare a admis în parte contestația

completată și a respins petitul privind obligarea intimatului și intervenienților

să lase contestatorilor în deplină proprietate și posesie imobilul construcție în

suprafață desfășurată de 70,43 mp și terenul de 42,31 mp ocupat de construcție,

situat în Comarnic, str. M.L., întrucât prin decizia nr. 2239/1999 a Curții de Apel

Ploiești s-a reținut că vânzarea imobilului în litigiu către intervenienți prin

contractul de vânzare-cumpărare din 25 aprilie 1997 s-a făcut cu respectarea dispozițiilor

legale, cu atât mai mult cu cât în Legea nr. 1/2009 de modificare și completare

a Legii nr. 10/2001 s-a introdus un nou alineat la art. 7 în conformitate cu care

nu se restituie în natură ci doar prin echivalent imobilele ce au fost înstrăinate

în baza Legii nr. 112/1995.

Cât privește critica referitoare

la faptul că tribunalul nu a analizat cererea de revendicare prin compararea titlurilor,

exact obiectul casării cu trimitere spre rejudecare, s-a reținut că și aceasta este

nefondată întrucât instanța de fond s-a pronunțat pe cererea de revendicare motivând

respingerea acesteia, iar în situația în care instanța de fond nu a folosit termenul

de „revendicare prin compararea titlurilor,” aceasta nu poate conduce la nulitatea

sentinței întrucât o astfel de revendicare este numai unul din principiile de dovadă

a proprietății, scopul acțiunii fiind acela al restituirii bunului imobil.

A reținut Curtea că soluția

de respingere a acestei cereri este în concordanță și cu decizia nr. 33 din 9

iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a stabilit că revendicarea

imobilelor după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 este inadmisibilă și în

concursul dintre legea specială și legea generală se acordă prioritate legii speciale,

contestatorii neputând formula acțiuni întemeiate pe dispoziții speciale și pe dreptul

comun pentru același imobil.

Cu privire la apelul formulat

de intervenienții B.E. și S.B., instanța a reținut că în mod corect a fost respinsă

critica ce a vizat faptul că în mod nelegal a fost anulată în parte dispoziția

nr. 1625 din 23 noiembrie 2005, constatându-se dreptul contestatorilor de a beneficia

de restituirea în natură a suprafeței de 182 mp, situată în Comarnic, str. M.L.,

întrucât s-a apreciat că nu erau incidente dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea

nr. 10/2001, acest text de lege referindu-se la servituțile legale și alte amenajări

de utilitate publică ale localităților urbane și rurale. În acest sens s-a ținut

cont de faptul că prin adresa din 18 ianuarie 2010 a Primăriei Comarnic s-a precizat

că terenul de 224 mp, deținut cu contract de închiriere de apelanții-intervenienți,

este poziționat între cele două proprietăți pe care le dețin în Comarnic, str. M.L.,

cu rol de drum de acces.

Curtea a apreciat că sunt

incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora:

„În situația imobilelor preluate în mod abuziv și ale căror construcții edificate

pe acestea au fost demolate total sau parțial, restituirea în natură se dispune

pentru terenul liber și pentru construcțiile rămase nedemolate, iar pentru construcțiile

demolate și terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent”.

Nefondată a fost apreciată

și critica apelanților în sensul că au fost nesocotite dispozițiile art. 19

alin. (2) din Legea nr. 10/2001, întrucât acest text de lege se referă la situația

imobilelor-construcții care fac obiectul notificărilor și cărora le-au fost adăugate

pe orizontală și/sau pe verticală corpuri suplimentare de sine stătătoare.

Critica referitoare la

faptul că în mod greșit instanța de fond a obligat atât intimatul Primarul orașului

Comarnic cât și intervenienții persoane fizice, să restituie contestatorilor suprafața

de 182 mp, situată în Comarnic, str. M.L., a fost de asemenea, considerată ca nefondată,

întrucât, deși decizia nr. 1625/2005 este emisă de Primarul orașului Comarnic, totuși,

terenul în litigiu este închiriat apelanților-intervenienți, situație ce a reieșit

din adresa din 18 ianuarie 2010 a Primăriei Comarnic.

Cu privire la susținerea

apelanților în sensul că decizia de casare nr. 59/2008 a Curții de Apel Ploiești

a avut în vedere capătul de cerere al acțiunii în revendicare prin compararea titlurilor,

în ceea ce privește admisibilitatea sau inadmisibilitatea acțiunilor în revendicare

potrivit dreptului comun după adoptarea Legii nr. 10/2001, Curtea a reținut că prin

decizia nr. 33 din 9 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit

că acțiunile întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea

imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989,

formulate după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, sunt inadmisibile, arătând

că, în speță, concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea

legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant.

Referitor la critica că

în mod greșit instanța de fond a respins cererea reconvențională a intervenienților

în ceea ce privește cauza de nulitate a contractului de vânzare-cumpărare întemeiată

pe fraudă la lege și chiar lipsa obiectului contractului de vânzare-cumpărare, Curtea

a reținut că este nefondată, întrucât contractul din 16 septembrie 1978 a fost încheiat

înainte de preluarea de către stat a imobilului, prin decizia nr. 1006 din 28

iulie 1981 și decizia nr. 911 din 8 mai 1979.

De asemenea, Curtea a

apreciat că apelanții-intervenienți au interesul să invoce nulitatea contractului

de vânzare-cumpărare autentificat din 16 septembrie 1978, dat fiind faptul că, contestatorii-apelanți

au completat contestația cu un petit ce privește revendicarea imobilului în litigiu

și pentru a nu se mai solicita revendicarea prin compararea titlurilor de proprietate,

motiv pentru care a respins și această susținere.

Cererea apelanților de

a se constata autoritatea de lucru judecat în ceea ce privește nelegalitatea contractului

de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3715/1978, potrivit art. 1201 C. civ.,

față de decizia nr. 2239/1999 a Curții de Apel Ploiești, a fost respinsă deoarece

s-a apreciat că nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 1201 C. civ., fiind diferite

părțile, dar și obiectul și cauza în cele două acțiuni.

În ceea ce privește apelul

formulat de intimatul Primarul orașului Comarnic, Curtea a constatat că este nefondat,

reținând că în mod corect Tribunalul Prahova a admis în parte contestația, numai

în ce privește imobilul construcție în suprafață desfășurată de 70,45 mp și terenul

de 42,31 mp ocupat de aceasta, pentru terenul de 182 mp fiind aplicabile dispozițiile

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

S-a reținut de Curtea

de Apel Ploiești că este neîntemeiată susținerea Primarului oraș Comarnic în sensul

că în cauză ar fi incidente dispozițiile art. 24, art. 1 alin. (2) și art. 19

alin. (2) din Legea nr. 10/2001, întrucât aceste dispoziții legale nu își găsesc

aplicabilitatea în speța dedusă judecății.

S-a înlăturat susținerea

acestui pârât în sensul că terenul pentru care s-a dispus restituirea nu ar fi liber

în sensul legii, întrucât s-a avut în vedere adresa din 18 ianuarie 2010 a Primăriei

orașului Comarnic, în care se menționează că terenul în litigiu se află între două

imobile, având rol de acces, astfel că în mod corect s-a dispus în baza art. 10

alin. (1) din Legea nr. 10/2001 restituirea terenului către contestatori.

Decizia nr. 7 din 20

ianuarie 2010 a fost atacată cu recurs de reclamanții B.P., B.S., de pârâtul Primarul

orașului Comarnic și de intervenienții B.E. și S.B., iar Înalta Curte de Casație

și Justiție a pronunțat decizia nr. 6566 din 06 decembrie 2010 prin care a admis

recursurile, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași

instanțe - respectiv Curții de Apel Ploiești.

Pentru a pronunța această

decizie, instanța supremă a reținut disp. art. 315 alin. (1) C. proc. civ., potrivit

cu care, în caz de casare, hotărârile date asupra problemelor de drept dezlegate,

precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii

fondului, modul de interpretare a unui anumit text de lege în aplicarea unui anumit

principiu de drept, în condițiile determinate prin decizia de casare, fiind obligatoriu

pentru judecătorii fondului.

Astfel, față de dispozițiile

obligatorii ale deciziei de casare, s-a constatat că instanța de apel nu s-a conformat

dezlegării date problemelor de drept prin decizia de casare, motiv pentru care au

fost încălcate disp. art. 315 C. proc. civ., astfel că a admis recursurile, a casat

decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În urma rejudecării cauzei

în apel, prin decizia civilă nr. 129 din 10 mai 2011, Curtea de Apel Ploiești a

respins, ca nefondate, apelurile declarate de contestatorii B.P. și B.S., de intervenienții

B.E. și S.B., și de intimatul Primarul orașului Comarnic, împotriva sentinței civile

nr. 1178 pronunțată la 2 iunie 2009 de Tribunalul Prahova.

În raport de considerentele

deciziei de casare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța de apel a constatat

că toate cele trei apeluri sunt nefondate pentru considerentele ce se vor arăta

în continuare:

Critica formulată de apelanții

contestatori în sensul că nu li s-a restituit în natură imobilul în suprafață de

70,43 m.p. și terenul de 42,31 m.p. ocupat de construcție, respingându-se astfel

cererea de obligare a intimatului și intervenienților de a le lăsa aceste imobile

în deplină proprietate și posesie s-a considerat că este neîntemeiată, întrucât

ele au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 prin contractul de vânzare-cumpărare

din 25 aprilie 1997 încheiat între SC C. SA și intervenienți, legalitatea încheierii

acestui contract a făcut obiectul controlului instanțelor de judecată, iar prin

decizia nr. 2239/1999 a Curții de Apel Ploiești s-a reținut cu autoritate de lucru

judecat că vânzarea s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale.

Mai mult decât atât, aceste

imobile nu puteau fi restituite contestatorilor și pentru faptul că prin Legea

nr. 1/2009 de completare și modificare a Legii nr. 10/2001, s-a introdus la

art. 7 un nou alin. în conformitate cu care nu sunt supuse restituirii în natură,

ci doar prin echivalent imobilele ce au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995,

aspect corect sesizat de Curtea de Apel Ploiești prin decizia nr. 7 din 20

ianuarie 2010.

Nu a fost primită nici

critica referitoare la nerezolvarea petitului privind revendicarea acelorași imobile

prin comparare de titluri, deoarece și această cerere a fost soluționată de instanța

de fond ca urmare pronunțării deciziei de casare nr. 59 din 21 ianuarie 2008 de

către Curtea de Apel Ploiești, Tribunalul Prahova respingând acest petit de acțiune.

S-a menționat că soluția

îmbrățișată de instanța de fond este corectă cu atât mai mult cu cât prin decizia

nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție acțiunea în revendicare întemeiată

pe dreptul comun nu mai poate fi promovată după intrarea în vigoare a Legii nr.

10/2001, lege specială în cauza de față, sub acest aspect corect reținând Curtea

de Apel Ploiești prin decizia nr. 76 din 20 ianuarie 2010 că pentru același imobil

nu pot fi promovate concomitent și acțiune în revendicare pe dreptul comun și să

se uzeze și de dispozițiile legii speciale.

Susținerea conform căreia

nu s-au respectat îndrumările date prin deciziile de casare pronunțate anterior,

nu a fost avută în vedere, deoarece după pronunțarea deciziei civile nr. 59 din

21 februarie 2008 de către Curtea de Apel Ploiești prin care, într-adevăr s-au menționat

considerentele pentru care se trimite cauza spre rejudecare și ce probleme trebuie

rezolvate de instanța de trimitere, aceasta s-a conformat examinând toate capetele

de cerere din acțiune și cererea reconvențională.

În continuare s-a apreciat

de instanță că decizia de casare pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție

și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Ploiești pentru a se avea în

vedere îndrumările date de instanțele de control anterioare și pentru a se respecta

dispozițiile art. 315 C. proc. civ., este generică, fără a face referire la aspectele

pe care instanța le-a ignorat sau nu le-a rezolvat conform îndrumărilor date de

Curtea de Apel Ploiești prin decizia de casare anterioară, iar din actele și lucrările

dosarului a rezultat că tocmai această decizie a fost avută în vedere și s-au pronunțat

hotărâri în concordanță cu cele reținute prin aceasta, instanțele fiind preocupate

în rezolvarea tuturor cererilor cu care au fost învestite.

Pentru considerentele

arătate, apelul formulat de contestatori a fost respins, ca nefondat.

În ce privește apelul

intervenienților B.E. și S.B., Curtea de Apel Ploiești a constatat, de asemenea,

că este nefondat, reținând că nemulțumirea majoră a acestora este faptul că prin

anularea în parte a dispoziției nr. 1625 din 23 noiembrie 2005 emisă de intimata

Primarul orașului Comarnic s-a constatat dreptul contestatorilor B.P. și B.S. de

a beneficia de restituirea în natură a suprafeței de 182 m.p. situată în Comarnic,

str. M.L. A apreciat instanța că o atare soluție este legală, întrucât pentru această

suprafață de teren nu s-a încheiat contract de vânzare-cumpărare în beneficiul acestor

apelanți intervenienți, ei deținând terenul în baza unui contract de închiriere,

iar pe de altă parte terenul este liber de construcții, el având destinație de drum

de acces situat între două imobile, nu este afectat de construcții, instalații etc,

sub acest aspect făcându-se corect aplicarea dispozițiilor art. 10 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001 și restituindu-se această suprafață de teren contestatorilor apelanți.

Susținerea referitoare

la faptul că decizia de casare a Curții de Apel Ploiești nr. 59/2008 a avut în vedere

capătul de cerere al acțiunii în revendicare prin compararea titlurilor și că dacă

se respecta această decizie intervenienții apelanți erau îndreptățiți la deținerea

în continuare a acestui teren, a fost apreciată ca fiind neîntemeiată, deoarece

după pronunțarea deciziei de casare tribunalul a analizat petitul de revendicare

prin compararea titlurilor având în vedere și decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție și prioritatea legii speciale față de cea generală.

Neîntemeiată a fost apreciată

și critica referitoare la faptul că în mod greșit s-a respins cererea reconvențională

prin care s-a solicitat constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare

din 16 septembrie 1978. S-a considerat că soluția pronunțată de instanța de fond

este corectă, întrucât frauda la lege nu s-a dovedit și nici lipsa obiectului vânzării-cumpărării,

contractul fiind încheiat înainte de preluarea de către stat a imobilului prin deciziile

nr. 1006 din 28 iulie 1981 și nr. 911 din 8 mai 1979.

Cât privește existența

autorității de lucru judecat invocată de apelanții intervenienții față de decizia

nr. 2399/1999 a Curții de Apel Ploiești, instanța a respins-o apreciind că, în cauză

nu sunt îndeplinite condițiile art. 1201 C. civ., fiind vorba de părți, obiect și

cauză diferite.

Nefondat a fost apreciat

și apelul declarat de Primarul orașului Comarnic, care a susținut că în mod greșit

s-a dispus restituirea în natură a suprafeței de 182 m.p. teren, arătându-se că

motivele pentru care s-a dispus restituirea acestui teren în natură au fost expuse

când s-a analizat apelul intervenienților și nu au mai fost reluate în analiza acestui

apel, instanțele făcând corect aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Susținerea în sensul că

în cauză ar fi incidente dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, au

fost apreciate ca fiind neîntemeiate, întrucât acest text face referire la dovada

și întinderea dreptului de proprietate, or, în speță, nu s-a pus în discuție dovada

sau întinderea acestui drept.

Instanța a constatat că

nu sunt incidente nici, dispozițiile art. 1 alin. (2) la care face referire această

apelantă, pentru că în ce privește terenul de 182 m.p. este posibilă restituirea

în natură, terenul fiind liber în sensul Legii nr. 10/2001 și nu sunt aplicabile

nici dispozițiile art. 19 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 care se referă la imobilele

construcții ce fac obiectul notificărilor și cărora le-au fost adăugate pe parcurs,

pe orizontală sau pe verticală, corpuri de clădire suplimentare de sine stătătoare.

Susținerea referitoare

la valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare din 25 aprilie 1997 nu a fost

primită, deoarece valabilitatea acestui contract a fost stabilită de instanța de

judecată prin decizia nr. 2239/1999 a Curții de Apel Ploiești, prin care s-a stabilit

cu putere de lucru judecat că vânzarea imobilului în litigiu prin acest contract

s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale, astfel că în mod corect prin dispoziția

nr. 1625/2005 s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul construcție

și terenul de sub construcție.

Curtea a stabilit că diferența

de 182 m.p. s-a restituit corect contestatorilor pentru că, deși, intimatul Primarul

orașului Comarnic susține că terenul nu este liber funcțional, totuși adresa

din 18 ianuarie 2010 a Primăriei Comarnic infirmă acest lucru, arătând că terenul

are destinație de drum de acces, aflându-se între două imobile.

Pentru considerentele

expuse, toate cele trei apeluri au fost respinse ca nefondate.

Împotriva acestei decizii

au declarat recurs reclamanții B.P. și B.S., intervenienții B.E. și S.B. și pârâtul

Primarul orașului Comarnic, iar prin decizia nr. 3280 din 14 mai 2012 Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins ca nefondate, recursurile declarate.

Pentru a dispune astfel

instanța a reținut că nemulțumirea formulată de recurenții-contestatori, B.P. și

B.S., referitoare la faptul că greșit nu le-a fost restituit în natură imobilul

(construcție) în suprafață de 70,43 m.p. și terenul în suprafață de 42,31 m.p.,

este neîntemeiată, deoarece, așa cum corect a reținut instanța de apel, imobilele

menționate nu puteau fi restituite, întrucât au fost înstrăinate în temeiul Legii

nr. 112/1995, așa cum rezultă din actul de vânzare-cumpărare nr. 112/1997 încheiat

între SC C. SA și intervenienți. Legalitatea încheierii acestui contract a făcut

obiectul controlului instanțelor de judecată, respectiv prin decizia civilă nr.

2239/1999 a Curții de Apel Ploiești, stabilindu-se cu autoritate de lucru judecat

că vânzarea s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale.

Mai mult, imobilele menționate

mai sus nu puteau fi restituite contestatorilor și pentru faptul că prin Legea

nr. 1/2009 pentru completarea și modificarea Legii nr. 10/2001, s-a introdus la

art. 7 un nou alin. în conformitate cu care nu sunt supuse restituirii în natură

ci doar prin echivalent imobilele ce au fost înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995,

aspect corect reținut de instanța apelului prin decizia nr. 7 din 20 ianuarie 2010.

De asemenea, s-a apreciat

că nu poate fi primită nici critica referitoare la nerezolvarea petitului privind

revendicarea acelorași imobile prin comparare de titluri, deoarece și această cerere

a fost soluționată de instanța fondului, ca urmare a promovării deciziei de casare

din 21 ianuarie 2008 pronunțată de instanța apelului, instanța de fond (Tribunalul

Prahova) respingând petitul de acțiune.

Instanța supremă a menționat

că soluția îmbrățișată de instanța fondului este corectă, cu atât mai mult cu cât

prin decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție acțiunea în revendicare

întemeiată pe dreptul comun nu mai poate fi primită după intrarea în vigoare a Legii

nr. 10/2001, lege specială în cauza de față. S-a arătat că sub acest aspect corect

a reținut instanța apelului prin decizia nr. 76 din 20 ianuarie 2010 că pentru același

imobil nu pot fi pronunțate concomitent și acțiune în revendicare pe dreptul comun

și să se uzeze de dispozițiile legii speciale.

Susținerea conform căreia

nu s-au respectat îndrumările date prin deciziile de casare pronunțate anterior,

nu a fost avută în vedere, deoarece după pronunțarea deciziei civile nr. 59 din

21 februarie 2008 de către Curtea de Apel Ploiești prin care s-au menționat considerentele

pentru care s-a trimis cauza spre rejudecare și ce probleme trebuie rezolvate de

instanța de trimitere, acesta s-a conformat în sensul că a examinat toate capetele

de cerere din acțiune și cererea reconvențională.

Pentru considerentele

menționate, recursul formulat de contestatorii B.P. și B.S. a fost apreciat ca neîntemeiat.

În ce privește recursul

intervenienților B.E. și S.B., s-a menționat că și acesta este nefondat.

Instanța a învederat că

nemulțumirea acestora este legată de faptul că prin anularea în parte a dispoziției

nr. 1625 din 23 noiembrie 2005 emisă de intimatul Primarul orașului Comarnic, s-a

constatat dreptul contestatorilor B.P. și B.S. de a beneficia de restituirea în

natură a suprafeței de 182 m.p. în orașul Comarnic, str. M.L.

Instanța supremă a menționat

că o atare soluție este legală, deoarece, pentru această suprafață de teren nu s-a

încheiat contract de vânzare-cumpărare în beneficiul recurenților-intervenienți,

aceștia dețin terenul în baza unui contract de închiriere, iar, pe de altă parte,

terenul este liber de construcții, el având destinație de drum de acces situat între

două imobile (construcții), nefiind afectat de construcții, instalații etc., sub

acest aspect făcându-se corect aplicarea dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001.

Cât privește existența

autorității de lucru judecat, invocată de recurenții-intervenienți față de decizia

nr. 2399/1999 a Curții de Apel Ploiești, aceasta a fost respinsă, așa cum corect

a procedat Curtea de Apel Ploiești prin decizia nr. 7 din 20 octombrie 2010, în

cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1201 C. civ., fiind vorba

de părți, obiect și cauză diferite.

Susținerea referitoare

la faptul că decizia de casare a Curții de Apel Ploiești nr. 59/2008 a avut în vedere

capătul de cerere al acțiunii în revendicare prin compararea titlurilor și că, dacă

se respecta această decizie, intervenienții-apelanți erau îndreptățiți la deținerea

în continuare a terenului în litigiu s-a apreciat ca fiind neîntemeiată, deoarece,

după pronunțarea deciziei de casare, Tribunalul Prahova a analizat petitul de revendicare

prin compararea titlurilor, având în vedere și decizia nr. 33/2008 și prioritatea

legii speciale față de cea generală.

Neîntemeiată a fost considerată

și criticia referitoare la faptul că în mod greșit s-a respins cererea reconvențională

prin care s-a solicitat constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare

din 16 septembrie 1978. S-a reținut că soluția pronunțată de instanța de fond este

corectă, întrucât frauda la lege nu s-a dovedit, și nici lipsa obiectului vânzării-cumpărării,

contractul de vânzare-cumpărare fiind încheiat înainte de preluarea de către stat

a imobilului prin deciziile nr. 1006 din 28 iulie 1981 și nr. 911 din 8 iunie 1979.

Susținerile intervenienților-recurenți

în sensul că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001, au fost apreciate ca nefondate, întrucât acest text de lege face referire

la dovada și întinderea dreptului de proprietate, or, în speță, nu a fost adusă

în discuție dovada sau întinderea acestui drept.

De asemenea, s-a menționat

că nu sunt incidente nici dispozițiile art. 1 alin. (2) la care fac referire intimații,

deoarece este posibilă restituirea în natură a terenului în suprafață de 182 m.p.,

terenul fiind liber în condițiile Legii nr. 10/2001 și nu sunt aplicabile nici dispozițiile

art. 19 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 care se referă la imobilele construcții

ce fac obiectul notificărilor cărora le-au fost adăugate pe parcurs, pe orizontală

sau pe verticală, corpuri de clădire suplimentare de sine stătătoare.

Așadar, față de cele reținute,

s-au respins ca nefondate, recursurile declarate de reclamanții B.P., B.S., de intervenienții

B.E. și S.B. și pârâtul Primarul orașului Comarnic, împotriva deciziei nr. 129 din

10 mai 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă.

Împotriva acestei decizii

a formulat contestație în anulare pârâtul Primarul orașului Comarnic, iar prin decizia

nr. 2354 din 18 aprilie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă,

a admis contestația în anulare, a anulat decizia nr. 3280 din 14 mai 2012 pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, și a fixat termen pentru

judecarea recursului declara