Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1491/2015

CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1491/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 8802/2005, reclamanții B.P. și B.S., au chemat în judecată pe pârâtul Primărul orașului Comarnic, solicitând anularea dispoziției nr. 1625/2005 emisă de acesta și restituirea în natură a imobilului situat în orașul Comarnic, str. M.L. județ Prahova. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că au solicitat pârâtului restituirea imobilului menționat dar, prin dispoziția nr. 1625/2005 s-a propus acordarea de despăgubiri, întrucât locuința a fost înstrăinată fostului chiriaș, în baza Legii nr. 112/1995, terenul de sub construcție a fost atribuit cumpărătorului conform Ordinului Prefectului nr. 146/1996, iar terenul aferent construcției a fost închiriat proprietarului acesteia.

Au învederat reclamanții că imobilul construcție a fost vândut abuziv, dispozițiile Legii nr. 112/1995 nefiind aplicabile și au invocat pe cale de excepție nulitatea contractului de vânzare-cumpărare având ca obiect imobilul în litigiu, încheiat între SC C. SA - în calitate de vânzător și B.S. - în calitate de cumpărător, pentru fraudă la lege. În temeiul art. 115 C. proc. civ., la data de 18 ianuarie 2006 intimatul Primarul orașului Comarnic a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată menționând că dispoziția atacată este legală și temeinică. La termenul din data de 20 ianuarie 2006, reclamanții au formulat cerere completatoare în contradictoriu cu orașul Comarnic reprezentat de Primar, S.B.

și B.E., solicitând obligarea ultimilor doi pârâți să lase reclamanților, în deplină proprietate și posesie imobilul în litigiu. Prin sentința civilă nr. 114 din 03 februarie 2006 a Tribunalului Prahova, a fost admisă excepția prematurității, invocată din oficiu și s-a respins acțiunea, reținându-se că Legea nr. 247/2005 invocată ca temei de drept de către contestatori prevede o procedură administrativă obligatorie și deschide procedura în fața instanței de judecată numai după definitivarea procedurii administrative, care în speță nu a fost efectuată.

În cuprinsul hotărârii s-a menționat că cererea completatoare nu va fi avută în vedere de instanță întrucât nu a fost formulată la prima zi de înfățișare, care în cauză a fost la data de 06 ianuarie 2006. Apelul formulat de reclamanți împotriva acestei sentințe a fost admis de către Curtea de Apel Ploiești, care prin decizia nr. 147 din 22 iunie 2006 a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Prahova, deoarece s-a apreciat că instanța de fond nu s-a pronunțat pe cererea completatoare, astfel încât nu a intrat în cercetarea fondului.

A reținut Curtea de Apel Ploiești prin aceeași decizie, că în mod greșit a fost considerată ca fiind formulată peste termen cererea completatoare deoarece în speță, la 6 ianuarie 2006 instanța a admis cererile de amânare a judecății formulate de ambele părți, iar la 20 ianuarie 2006 a luat act de depunerea cererii completatoare de către reclamant și a acordat termen pentru a se lua la cunoștință de aceasta și de partea adversă. Prima zi de înfățișare fiind la 20 ianuarie 2006 rezultă că cererea completatoare a fost depusă în termen procedural. În considerentele deciziei Curții de Apel Ploiești s-a reținut și faptul că instanța de fond trebuie să analizeze și excepția prematurității formulării contestației.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată la Tribunalul Prahova sub nr. 8200/105/2006, iar la termenul din 06 februarie 2007 s-a dispus introducerea în cauză în calitate de intervenienți a numiților S.B. și B.E., care erau dobânditori ai unei părți din imobilul în litigiu. Pârâții B.E. și S.B.

au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii completate ca nefondată, întrucât dispoziția nr. 1625/2005 a Primarului orașului Comarnic, este un act legal de retrocedare, iar în privința constatării nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, au arătat că cererea este neîntemeiată, având în vedere că acest contract nu poate produce efecte juridice, deoarece a fost încheiat ulterior datei de 08 mai 1978. Aceștia au susținut că reclamanții nu pot invoca pe cale de excepție nulitatea contractului de vânzare-cumpărare din 25 aprilie 1997 încheiat cu SC C. SA Ploiești, iar în ce privește fondul cauzei au subliniat că sub aspectul constatării nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare există autoritate de lucru judecat, anterior fiind formulată o acțiune cu un astfel de obiect, care a fost soluționată irevocabil prin decizia nr. 2239/1999 a Curții de Apel Ploiești.

De asemenea, au învederat că în ceea ce privește cererea completatoare, aceea a revendicării imobilului compus din teren și construcții prin compararea titlurilor de proprietate se impune respingerea ei ca inadmisibilă, motivat de faptul că după apariția Legii nr. 10/2001, lege cu caracter special, acțiunea în revendicare pe dreptul comun nu mai poate fi admisă, precizându-se totodată că prin această nouă acțiune se încearcă a se înfrânge autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri anterioare, legalitatea trecerii imobilului în proprietatea statului fiind soluționată în mod irevocabil prin decizia nr. 2456/1980 a fostului Tribunal Suprem. Pe calea cererii reconvenționale intervenienții au solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 16 septembrie 1978 prin care contestatorii au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu de la autorii lor comuni B.G.

și B.M., invocând drept temei lipsa obiectului contractului ca urmare a faptului că la data încheierii acestui act, bunul ieșise deja din patrimoniul vânzătorilor și de asemenea s-a invocat frauda la lege constând în intenția părților contractante de a eluda dispozițiile imperative ale Legii nr. 4/1973. Prin sentința civilă nr. 1214 din 25 septembrie 2007, Tribunalul Prahova a respins excepția prematurității, iar pe fond a respins atât acțiunea formulată de contestatori, cât și cererea reconvențională, ca neîntemeiate.

Pentru a se pronunța o asemenea soluție, instanța de fond a reținut, referitor la excepția prematurității acțiunii, că în cauză a fost emisă dispoziția nr. 1625 din 23 noiembrie 2005, contestată de reclamanți potrivit art. 24 din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, iar prin acest înscris s-a propus acordarea de despăgubiri reclamanților, pentru imobilul - anexă gospodărească și teren aferent, situat în Comarnic, str. M.L., județ Prahova, precum și că imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995. S-a menționat de instanță că în situația în care imobilul a fost înstrăinat cu respectarea prevederilor acestei legi, persoana îndreptățită are dreptul la despăgubiri în conformitate cu dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005 și art. 1 alin. (2) din aceeași lege.

Referitor la contractul de vânzare-cumpărare din 25 aprilie 1997 a cărui nulitate absolută s-a solicitat a se constata, tribunalul a apreciat că a mai făcut obiectul controlului jurisdicțional, în acest sens fiind pronunțată decizia nr. 2239 din 06 iulie 1999 a Curții de Apel Ploiești, care a reținut că acest contract a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995. Cu privire la cererea reclamanților de revendicare a imobilului situat în Comarnic, str. M.L., tribunalul a constatat că o asemenea cerere este inadmisibilă, în condițiile în care reclamanții pot uza de prevederile legii speciale - Legea nr. 10/2001- în acest sens fiind și practica Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Referitor la cererea reconvențională formulată de pârâții B.E. și S.B., tribunalul a apreciat-o ca neîntemeiată, având în vedere că, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare din 16 septembrie 1978 imobilul se afla în proprietatea vânzătorilor, fiind preluat de stat în baza Legii nr. 4/1973, prin deciziile nr. 911/1979 și nr. 1006/1981, deci ulterior încheierii contractului. În aceste condiții s-a considerat că nu există fraudă la lege, contractul fiind întocmit cu respectarea prevederilor art. 1295 C. civ., neputându-se susține că îi lipsea obiectul. Împotriva acestei sentințe au formulat apel atât contestatorii B.P. și B.S., cât și intimații B.E.

și S.B., iar Curtea de Apel Ploiești prin decizia nr. 59 din 21 februarie 2008 a admis apelurile, a desființat sentința și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, ocazie cu care să se procedeze la compararea titlurilor părților, la administrarea oricărei probe necesare soluționării unei acțiuni în revendicare întemeiată pe dispozițiile dreptului comun în materia revendicării și raportat la acestea, să fie analizate și celelalte aspecte invocate de către apelanți cu privire la modalitatea de soluționare a cauzei pe fondul acesteia, cât și cu privire la motivul de apel referitor la acordarea cheltuielilor de judecată, raportat la soluția ce va fi pronunțată de către prima instanță.

Rejudecând cauza pe linia considerentelor deciziei de casare, Tribunalul Prahova a pronunțat decizia nr. 1178 din 02 iunie 2009 prin care a admis în parte contestația completată, a anulat în parte dispoziția nr. 1625 din 23 noiembrie 2005, în sensul constatării dreptului contestatorilor în calitate de moștenitori ai defuncților B.G. și B.M. de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 modificată, constând în restituirea în natură a terenului în suprafață de 182 mp, situat în Comarnic, str. M.L., jud. Prahova și a dreptului acestora la despăgubiri pentru partea de imobil imposibil de restituit în natură (constând din construcția în suprafața construită desfășurată de 70,45 mp și terenul în suprafață de 42,31 mp ocupat de construcție).

Prin aceeași hotărâre instanța a obligat intimata și intervenienții să restituie contestatorilor suprafața de 182 mp, situată în Comarnic, str. M.L., jud. Prahova, a respins capătul contestației completate privind obligarea intimaților și a intervenienților să lase contestatorilor, în deplină proprietate și liberă posesie, imobilul construcție în suprafață construită desfășurată de 70,43 mp și terenul de 42,31 mp ocupat de construcție, situat în Comarnic, str. M.L., jud. Prahova, ca neîntemeiat și a respins cererea reconvențională, ca neîntemeiată. Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a constatat că, în baza dispoziției nr. 1625 din 23 noiembrie 2005, s-a propus acordarea de despăgubiri în favoarea petentului B.P.

asupra imobilului situat în Comarnic, str. M.L., compus din construcție în suprafață de 70,45 mp și teren de 224,31 mp, motivat de faptul că acest imobil a fost înstrăinat fostului chiriaș în urma aplicării Legii nr. 112/1995. S-a reținut că prin deciziile nr. 1006 din 28 iulie 1981 și nr. 911 din 08 mai 1979 ale Comitetului Executiv al Consiliului Popular Prahova s-a dispus trecerea cu plată în proprietatea statului și în administrarea I.G.C.L. Valea Prahovei-Câmpina a imobilului menționat anterior, în indiviziune din suprafața totală de 723,60 mp și a locuinței cu 2 camere, bucătărie, pivniță, imobil ce a aparținut numiților B.M. și B.G., în schimbul achitării unei despăgubiri de 336 RON și de 5969 RON, întrucât imobilul nu a fost înstrăinat în termenul prevăzut de Legea nr. 4/1973.

Instanța a stabilit că, potrivit contractului de vânzare-cumpărare din 25 aprilie 1997, SC C. SA a vândut numitului S.B. imobilul din Comarnic, str. M.L., având 2 camere, bucătărie, pivniță și un teren de 42,31 mp, însă, prin sentința civilă nr. 1813 din 30 iunie 1998 a Judecătoriei Câmpina, definitivă și irevocabilă, a fost respinsă, ca nefondată, acțiunea în revendicare completată privind imobilului situat în Comarnic, str. M.L. și constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare din 25 aprilie 1997 formulată de petenți împotriva numiților S.B. și B.E., SC C. SA, Direcția Administrației Domeniului Public și Privat Comarnic, reținându-se că imobilul sus-menționat a trecut în proprietatea statului cu titlu, contractul de vânzare - cumpărare fiind încheiat cu respectarea dispozițiilor legale.

În cuprinsul contractului de închiriere din 06 iunie 2005 s-a menționat că Orașul Comarnic a închiriat numitului S.B., pe o durată de un an, terenul de 182 mp din Comarnic, str. M.L., în schimbul unei chirii lunare de 182.000 ROL, iar potrivit contractului de vânzare-cumpărare din 16 septembrie 1978, numiții B.G. și M. au vândut petentului B.P. imobilul situat în Comarnic, str. M.L., având o construcție cu 2 camere, bucătărie, hol, prispă, 2 magazii și o anexă gospodărească, amplasate pe un teren de 725 mp, ce nu a făcut obiectul vânzării, fiind în proprietatea statului în temeiul art. 30 din Legea nr. 58/1974.

S-a mai reținut că art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, prevede că imobilele preluate abuziv de stat în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989 se restituie în natură în condițiile legii, prin imobile preluate în mod abuziv înțelegându-se, conform art. 2 din aceeași lege, atât imobile preluate de stat cu titlu valabil, precum și orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării, precum și cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziție ale organelor locale ale puterii sau ale administrației de stat.

Art. 10 din Legea nr. 10/2001 prevede că, în situația imobilelor preluate în mod abuziv și ale căror construcții edificate pe acestea au fost demolate total sau parțial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber și pentru construcțiile rămase nedemolate, iar pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent. Așadar, din analiza probelor administrate în cauză, tribunalul a constatat că autorii petenților, numiții B.G.

și M. au deținut în proprietate imobilul situat în Comarnic, str. M.L., compus din construcție și teren în suprafață de 725 mp, din care aceștia au înstrăinat petentului o parte, constând în locuința cu 2 camere și dependințe amplasată pe un teren de 725 mp proprietatea statului, prin contractul de vânzare-cumpărare din 16 septembrie 1978. În baza Deciziilor nr. 1006/1981 și nr. 911/1979 s-a preluat de către stat imobilul din Comarnic, str. M.L., având un teren de 224 mp din totalul de 723 mp, precum și construcția cu 2 camere și dependințe de la numiții B.G. și M., fiind închiriat intervenientului S.B., pe timp de un an parcela de 182 mp din terenul sus-menționat, astfel încât, prin dispoziția nr. 1625/2005 s-au acordat despăgubiri în favoarea petentului cu privire la imobilul situat în Orașul Comarnic, str. M.L., compus dintr-un teren de 224,31 m.p.

și o construcție în suprafață de 70,45 m.p. S-a apreciat de instanță că, atât timp cât s-a preluat de către stat de la autorii petentului -numiții B.G. și M., în baza Legii nr. 4/1973, imobilul situat în Orașul Comarnic, str. M.L., compus dintr-o construcție cu 2 camere și dependințe și un teren de 224 mp, în 1979 - 1981, din care ulterior SC C. SA în calitate de reprezentant al statului a înstrăinat intervenienților casa cu 2 camere și dependințe și o parcelă de 42,31 mp, înseamnă că o asemenea preluare a avut un caracter abuziv, deoarece nu există nicio dovadă privind manifestarea de voință a foștilor proprietari de a transfera în favoarea statului dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu.

În condițiile în care imobilul în litigiu, situat în Comarnic, str. M.L., având un teren de 224,31 mp și o construcție cu 2 camere și dependințe, a fost preluat abuziv de către stat de la autorii petenților, iar o parte din acest imobil a fost înstrăinat de către stat în favoarea intervenienților, instanța a apreciat că petenții, în calitate de moștenitori legali ai foștilor proprietari, au dreptul la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, pentru imobilul preluat de către stat de la autorii lor, constând în restituirea în natură a terenului de 182 mp și în despăgubiri pentru construcția cu 2 camere și dependințe și pentru terenul de 42,31 mp vândut intervenienților.

Pretenția intervenienților privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare din 16 septembrie 1978, invocându-se lipsa obiectului vânzării pe motiv că imobilul nu se mai afla în patrimoniul vânzătorilor, fiind eludate dispozițiile Legii nr. 4/1973, a fost apreciată ca neîntemeiată de instanță, deoarece nu există nicio dovadă la dosar că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare din 16 septembrie 1978 vânzătorii nu mai erau proprietarii imobilului situat în Comarnic, str. M.L., atât timp cât deciziile nr. 1006/1981 și nr. 911/1979 au vizat un alt imobil situat în Comarnic, str. M.L., și nicidecum imobilul ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare sus-menționat, mai ales că aceste decizii au fost emise ulterior încheierii contractului, producând efecte juridice la momentul respectiv numai pentru imobilul total diferit de cel descris în contractul de vânzare-cumpărare de mai sus.

Referitor la susținerea intervenienților că nu a fost avută în vedere de instanța de fond decizia Curții de Apel Ploiești nr. 2239/1999 prin care s-a stabilit, cu autoritate de lucru judecat, nelegalitatea contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 16 septembrie 1978, reținându-se că acea decizie a vizat revendicarea formulată de către B.P. și B.S.

a imobilului format din teren și anexă gospodărească, situat în Comarnic, str. M.L., precum și constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare din 25 aprilie 1997 încheiat între SC C. SA și intervenienți și nicidecum nulitatea contractului din 16 septembrie 1978 și împrejurarea că în considerentele acestei decizii se menționează că acest contract nu produce efecte juridice deoarece ar fi fost încheiat ulterior datei ieșirii din patrimoniul vânzătorilor a bunului respectiv, s-a apreciat că nu înseamnă că s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat nelegalitatea acestui contract, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1201 C. civ.

În ceea ce privește capătul contestației completate, privind obligarea intimatei și a intervenienților să lase contestatorilor în deplină proprietate și liberă posesie imobilul-construcție în suprafață desfășurată de 70,43 mp și terenul de 42,31 mp ocupat de construcție, situat în Comarnic, str. M.L., județ Prahova, tribunalul l-a apreciat ca neîntemeiat, întrucât, atât timp cât s-a constatat dreptul contestatorilor la despăgubiri pentru această parte de imobil imposibil de restituit în natură, fiind înstrăinat intervenienților cu contract de vânzare-cumpărare ce nu a fost niciodată anulat, contestatorii nu mai pot pretinde obligarea acestora să le lase în deplină proprietate și liberă posesie acest imobil.

Totodată, tribunalul a respins și cererea reconvențională formulată de intimații B.E. și S.B., apreciind că nu se poate invoca lipsa obiectului vânzării, atât timp cât la dosar nu există nicio dovadă că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare din 16 septembrie 1978, a cărui nulitate se solicită, vânzătorii nu mai erau proprietarii imobilului situat în Comarnic, str. M.L. județ Prahova. Împotriva acestei sentințe au declarat apel contestatorii B.P. și B.S., intervenienții B.E. și S.B. și intimatul Primarul orașului Comarnic. Contestatorii B.P. și B.S.

au criticat sentința pentru că instanța de rejudecare a fondului, în mod greșit a admis în parte contestația completată și a respins petitul contestației completate privind obligarea intimatului și a intervenienților să lase contestatorilor deplina proprietate și libera posesie a imobilului-construcție în suprafață construită desfășurată de 70,43 mp și terenul de 42,31 mp ocupat de construcție, situat în orașul Comarnic, str. M.L., județ Prahova, ca neîntemeiat, nu s-a avut în vedere și nu s-a soluționat petitul completator al contestației, prin care apelanții-contestatori au formulat acțiunea în revendicare și a acestei părți din imobil prin compararea titlurilor de proprietate ale părților.

În raport de aceste motive s-a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței, în sensul admiterii contestației-completate, astfel cum a fost formulată, cu menținerea celorlalte dispoziții și la plata cheltuielilor de judecată. Intervenienții B.E. și S.B. au criticat sentința Tribunalului Prahova, pentru următoarele motive: O primă critică s-a referit la faptul că în mod nelegal a fost anulată, în parte, dispoziția nr. 1625 din 23 noiembrie 2005, constatându-se dreptul contestatorilor de a beneficia de restituirea în natură a suprafeței de 182 mp, situată în oraș Comarnic, str. M.L., întrucât au fost nesocotite dispozițiile art. 10 alin. (2) și art. 19 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, texte de lege ce se aplică situației deduse judecății, astfel că, restituirea în natură a suprafeței de 182 mp încalcă prevederile legale în materie.

O altă critică a vizat faptul că în mod greșit instanța de fond a obligat atât intimatul Primarul orașului Comarnic, cât și intervenienții persoane fizice, să restituie contestatorilor suprafața de 182 mp, situată în Comarnic, str. M.L., ținând cont că acțiunea introdusă în temeiul Legii nr. 10/2001 privește o dispoziție emisă de primar, astfel încât, nu poate exista o obligație solidară în ceea ce privește emiterea dispoziției de retrocedare în natură. Au arătat apelanții că decizia de casare nr. 59/2008 a Curții de Apel Ploiești a avut în vedere capătul de cerere al acțiunii în revendicare prin compararea titlurilor în ceea ce privește admisibilitatea sau inadmisibilitatea acțiunilor în revendicare potrivit dreptului comun, după adoptarea Legii nr. 10/2001.

În opinia intervenienților în mod greșit instanța de fond a respins cererea lor reconvențională în ceea ce privește cauza de nulitate a contractului de vânzare-cumpărare întemeiată pe fraudă la lege și chiar lipsa obiectului contractului de vânzare-cumpărare.

În dezvoltarea motivului de apel, apelanții au arătat că instanța a motivat că este vorba de două imobile diferite, motivare greșită, întrucât este vorba despre imobilul în litigiu, respectiv imobilul din Comarnic, str. M.L., imobil ce a aparținut inițial autorilor comuni și a fost înregistrat la numărul poștal nr. 29, însă, ulterior, ca urmare a extinderii imobilului și întocmirii actelor către cei doi frați, au apărut numere poștale distincte, respectiv nr. 29 și nr. 29 A. Au susținut apelanții că hotărârile judecătorești, în raport de care s-a solicitat constatarea autorității de lucru judecat, priveau imobilul în litigiu, nefiind nicio posibilitate de confuzie, iar instanța în mod greșit a apreciat că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 1201 C. civ.

pentru a face aplicarea excepției autorității de lucru judecat. Având în vedere criticile formulate intervenienții au solicitat admiterea apelului și modificarea sentinței Tribunalului Prahova, în sensul respingerii în totalitate a acțiunii-completate formulată de contestator și admiterea cererii reconvenționale. Intimatul Primarul orașului Comarnic a criticat sentința, arătând că imobilele pe care le-au solicitat reclamanții au fost preluate de la autorii numitului B.P. în baza Legii nr. 4/1973, prin deciziile nr. 911/1979 și nr. 1006/1981 ale fostului Consiliu Popular Prahova - Biroul Permanent al Comitetului Executiv, iar legalitatea acestei decizii a fost soluționată irevocabil de fostul Tribunal Suprem prin decizia nr. 2456/1980 în care s-a arătat că trecerea imobilului în proprietatea statului s-a făcut cu aplicarea corectă a legii.

Imobilul în litigiu a fost înstrăinat foștilor chiriași conform Legii nr. 112/1995, iar dispoziția nr. 1625/2005 a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale, respectiv ale Legii nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 247/2005, ținând cont că imobilul în litigiu a fost înstrăinat intervenienților B.E. și S.B. și că sunt incidente dispozițiile art. 24 alin. (1), art. 1 alin. (2), art. 19 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, întrucât imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, astfel că, nu poate fi restituit în natură. Totodată, s-a arătat că în motivarea deciziei nr. 59/2008 a Curții de Apel Ploiești în ceea ce privește motivul de apel formulat de apelanții-contestatori B.P.

și B.S., prin care aceștia criticau respingerea capătului de cerere prin care s-a solicitat anularea dispoziției nr. 1625/2005 a Primarului orașului Comarnic, s-a menționat „se constată că acesta este nefondat, dat fiind faptul că în mod corect a reținut prima instanță că a mai făcut obiectul controlului jurisdicțional contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1124/1997, prin decizia nr. 2239/1999 a Curții de Apel Ploiești stabilindu-se că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995”. A arătat apelanta că, în speța de față construcția a fost înstrăinată legal fostului chiriaș, conform Legii nr. 112/1995, în privința terenului o parte a fost atribuită prin Ordinul Prefectului nr. 146/1996, iar diferența de 182 mp nu este liberă funcțional, așa cum, de altfel, s-a reținut și în motivarea deciziei Curții de Apel Ploiești prin care s-a dispus casarea cu trimitere spre rejudecare.

Curtea a apreciat că toate criticile formulate au fost nefondate, astfel că a pronunțat decizia civilă nr. 7 din 20 ianuarie 2010 prin care a respins apelurile ca nefondate, reținând următoarele: În ceea ce privește apelul formulat de B.P.

și B.S., Curtea de Apel Ploiești a reținut că este neîntemeiată critica conform căreia în mod greșit instanța de rejudecare a admis în parte contestația completată și a respins petitul privind obligarea intimatului și intervenienților să lase contestatorilor în deplină proprietate și posesie imobilul construcție în suprafață desfășurată de 70,43 mp și terenul de 42,31 mp ocupat de construcție, situat în Comarnic, str. M.L., întrucât prin decizia nr. 2239/1999 a Curții de Apel Ploiești s-a reținut că vânzarea imobilului în litigiu către intervenienți prin contractul de vânzare-cumpărare din 25 aprilie 1997 s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale, cu atât mai mult cu cât în Legea nr. 1/2009 de modificare și completare a Legii nr. 10/2001 s-a introdus un nou alineat la art. 7 în conformitate cu care nu se restituie în natură ci doar prin echivalent imobilele ce au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995.

Cât privește critica referitoare la faptul că tribunalul nu a analizat cererea de revendicare prin compararea titlurilor, exact obiectul casării cu trimitere spre rejudecare, s-a reținut că și aceasta este nefondată întrucât instanța de fond s-a pronunțat pe cererea de revendicare motivând respingerea acesteia, iar în situația în care instanța de fond nu a folosit termenul de „revendicare prin compararea titlurilor,” aceasta nu poate conduce la nulitatea sentinței întrucât o astfel de revendicare este numai unul din principiile de dovadă a proprietății, scopul acțiunii fiind acela al restituirii bunului imobil.

A reținut Curtea că soluția de respingere a acestei cereri este în concordanță și cu decizia nr. 33 din 9 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a stabilit că revendicarea imobilelor după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 este inadmisibilă și în concursul dintre legea specială și legea generală se acordă prioritate legii speciale, contestatorii neputând formula acțiuni întemeiate pe dispoziții speciale și pe dreptul comun pentru același imobil. Cu privire la apelul formulat de intervenienții B.E.

și S.B., instanța a reținut că în mod corect a fost respinsă critica ce a vizat faptul că în mod nelegal a fost anulată în parte dispoziția nr. 1625 din 23 noiembrie 2005, constatându-se dreptul contestatorilor de a beneficia de restituirea în natură a suprafeței de 182 mp, situată în Comarnic, str. M.L., întrucât s-a apreciat că nu erau incidente dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, acest text de lege referindu-se la servituțile legale și alte amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale. În acest sens s-a ținut cont de faptul că prin adresa din 18 ianuarie 2010 a Primăriei Comarnic s-a precizat că terenul de 224 mp, deținut cu contract de închiriere de apelanții-intervenienți, este poziționat între cele două proprietăți pe care le dețin în Comarnic, str. M.L., cu rol de drum de acces.

Curtea a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora: „În situația imobilelor preluate în mod abuziv și ale căror construcții edificate pe acestea au fost demolate total sau parțial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber și pentru construcțiile rămase nedemolate, iar pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent”. Nefondată a fost apreciată și critica apelanților în sensul că au fost nesocotite dispozițiile art. 19 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, întrucât acest text de lege se referă la situația imobilelor-construcții care fac obiectul notificărilor și cărora le-au fost adăugate pe orizontală și/sau pe verticală corpuri suplimentare de sine stătătoare.

Critica referitoare la faptul că în mod greșit instanța de fond a obligat atât intimatul Primarul orașului Comarnic cât și intervenienții persoane fizice, să restituie contestatorilor suprafața de 182 mp, situată în Comarnic, str. M.L., a fost de asemenea, considerată ca nefondată, întrucât, deși decizia nr. 1625/2005 este emisă de Primarul orașului Comarnic, totuși, terenul în litigiu este închiriat apelanților-intervenienți, situație ce a reieșit din adresa din 18 ianuarie 2010 a Primăriei Comarnic.

Cu privire la susținerea apelanților în sensul că decizia de casare nr. 59/2008 a Curții de Apel Ploiești a avut în vedere capătul de cerere al acțiunii în revendicare prin compararea titlurilor, în ceea ce privește admisibilitatea sau inadmisibilitatea acțiunilor în revendicare potrivit dreptului comun după adoptarea Legii nr. 10/2001, Curtea a reținut că prin decizia nr. 33 din 9 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit că acțiunile întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, formulate după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, sunt inadmisibile, arătând că, în speță, concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant.

Referitor la critica că în mod greșit instanța de fond a respins cererea reconvențională a intervenienților în ceea ce privește cauza de nulitate a contractului de vânzare-cumpărare întemeiată pe fraudă la lege și chiar lipsa obiectului contractului de vânzare-cumpărare, Curtea a reținut că este nefondată, întrucât contractul din 16 septembrie 1978 a fost încheiat înainte de preluarea de către stat a imobilului, prin decizia nr. 1006 din 28 iulie 1981 și decizia nr. 911 din 8 mai 1979. De asemenea, Curtea a apreciat că apelanții-intervenienți au interesul să invoce nulitatea contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 16 septembrie 1978, dat fiind faptul că, contestatorii-apelanți au completat contestația cu un petit ce privește revendicarea imobilului în litigiu și pentru a nu se mai solicita revendicarea prin compararea titlurilor de proprietate, motiv pentru care a respins și această susținere.

Cererea apelanților de a se constata autoritatea de lucru judecat în ceea ce privește nelegalitatea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3715/1978, potrivit art. 1201 C. civ., față de decizia nr. 2239/1999 a Curții de Apel Ploiești, a fost respinsă deoarece s-a apreciat că nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 1201 C. civ., fiind diferite părțile, dar și obiectul și cauza în cele două acțiuni. În ceea ce privește apelul formulat de intimatul Primarul orașului Comarnic, Curtea a constatat că este nefondat, reținând că în mod corect Tribunalul Prahova a admis în parte contestația, numai în ce privește imobilul construcție în suprafață desfășurată de 70,45 mp și terenul de 42,31 mp ocupat de aceasta, pentru terenul de 182 mp fiind aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

S-a reținut de Curtea de Apel Ploiești că este neîntemeiată susținerea Primarului oraș Comarnic în sensul că în cauză ar fi incidente dispozițiile art. 24, art. 1 alin. (2) și art. 19 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, întrucât aceste dispoziții legale nu își găsesc aplicabilitatea în speța dedusă judecății. S-a înlăturat susținerea acestui pârât în sensul că terenul pentru care s-a dispus restituirea nu ar fi liber în sensul legii, întrucât s-a avut în vedere adresa din 18 ianuarie 2010 a Primăriei orașului Comarnic, în care se menționează că terenul în litigiu se află între două imobile, având rol de acces, astfel că în mod corect s-a dispus în baza art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 restituirea terenului către contestatori.

Decizia nr. 7 din 20 ianuarie 2010 a fost atacată cu recurs de reclamanții B.P., B.S., de pârâtul Primarul orașului Comarnic și de intervenienții B.E. și S.B., iar Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat decizia nr. 6566 din 06 decembrie 2010 prin care a admis recursurile, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe - respectiv Curții de Apel Ploiești. Pentru a pronunța această decizie, instanța supremă a reținut disp. art. 315 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care, în caz de casare, hotărârile date asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, modul de interpretare a unui anumit text de lege în aplicarea unui anumit principiu de drept, în condițiile determinate prin decizia de casare, fiind obligatoriu pentru judecătorii fondului.

Astfel, față de dispozițiile obligatorii ale deciziei de casare, s-a constatat că instanța de apel nu s-a conformat dezlegării date problemelor de drept prin decizia de casare, motiv pentru care au fost încălcate disp. art. 315 C. proc. civ., astfel că a admis recursurile, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. În urma rejudecării cauzei în apel, prin decizia civilă nr. 129 din 10 mai 2011, Curtea de Apel Ploiești a respins, ca nefondate, apelurile declarate de contestatorii B.P. și B.S., de intervenienții B.E. și S.B., și de intimatul Primarul orașului Comarnic, împotriva sentinței civile nr. 1178 pronunțată la 2 iunie 2009 de Tribunalul Prahova.

În raport de considerentele deciziei de casare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța de apel a constatat că toate cele trei apeluri sunt nefondate pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Critica formulată de apelanții contestatori în sensul că nu li s-a restituit în natură imobilul în suprafață de 70,43 m.p. și terenul de 42,31 m.p. ocupat de construcție, respingându-se astfel cererea de obligare a intimatului și intervenienților de a le lăsa aceste imobile în deplină proprietate și posesie s-a considerat că este neîntemeiată, întrucât ele au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 prin contractul de vânzare-cumpărare din 25 aprilie 1997 încheiat între SC C. SA și intervenienți, legalitatea încheierii acestui contract a făcut obiectul controlului instanțelor de judecată, iar prin decizia nr. 2239/1999 a Curții de Apel Ploiești s-a reținut cu autoritate de lucru judecat că vânzarea s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale.

Mai mult decât atât, aceste imobile nu puteau fi restituite contestatorilor și pentru faptul că prin Legea nr. 1/2009 de completare și modificare a Legii nr. 10/2001, s-a introdus la art. 7 un nou alin. în conformitate cu care nu sunt supuse restituirii în natură, ci doar prin echivalent imobilele ce au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, aspect corect sesizat de Curtea de Apel Ploiești prin decizia nr. 7 din 20 ianuarie 2010. Nu a fost primită nici critica referitoare la nerezolvarea petitului privind revendicarea acelorași imobile prin comparare de titluri, deoarece și această cerere a fost soluționată de instanța de fond ca urmare pronunțării deciziei de casare nr. 59 din 21 ianuarie 2008 de către Curtea de Apel Ploiești, Tribunalul Prahova respingând acest petit de acțiune.

S-a menționat că soluția îmbrățișată de instanța de fond este corectă cu atât mai mult cu cât prin decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție acțiunea în revendicare întemeiată pe dreptul comun nu mai poate fi promovată după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, lege specială în cauza de față, sub acest aspect corect reținând Curtea de Apel Ploiești prin decizia nr. 76 din 20 ianuarie 2010 că pentru același imobil nu pot fi promovate concomitent și acțiune în revendicare pe dreptul comun și să se uzeze și de dispozițiile legii speciale.

Susținerea conform căreia nu s-au respectat îndrumările date prin deciziile de casare pronunțate anterior, nu a fost avută în vedere, deoarece după pronunțarea deciziei civile nr. 59 din 21 februarie 2008 de către Curtea de Apel Ploiești prin care, într-adevăr s-au menționat considerentele pentru care se trimite cauza spre rejudecare și ce probleme trebuie rezolvate de instanța de trimitere, aceasta s-a conformat examinând toate capetele de cerere din acțiune și cererea reconvențională. În continuare s-a apreciat de instanță că decizia de casare pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Ploiești pentru a se avea în vedere îndrumările date de instanțele de control anterioare și pentru a se respecta dispozițiile art. 315 C. proc.

civ., este generică, fără a face referire la aspectele pe care instanța le-a ignorat sau nu le-a rezolvat conform îndrumărilor date de Curtea de Apel Ploiești prin decizia de casare anterioară, iar din actele și lucrările dosarului a rezultat că tocmai această decizie a fost avută în vedere și s-au pronunțat hotărâri în concordanță cu cele reținute prin aceasta, instanțele fiind preocupate în rezolvarea tuturor cererilor cu care au fost învestite. Pentru considerentele arătate, apelul formulat de contestatori a fost respins, ca nefondat. În ce privește apelul intervenienților B.E. și S.B., Curtea de Apel Ploiești a constatat, de asemenea, că este nefondat, reținând că nemulțumirea majoră a acestora este faptul că prin anularea în parte a dispoziției nr. 1625 din 23 noiembrie 2005 emisă de intimata Primarul orașului Comarnic s-a constatat dreptul contestatorilor B.P.

și B.S. de a beneficia de restituirea în natură a suprafeței de 182 m.p. situată în Comarnic, str. M.L. A apreciat instanța că o atare soluție este legală, întrucât pentru această suprafață de teren nu s-a încheiat contract de vânzare-cumpărare în beneficiul acestor apelanți intervenienți, ei deținând terenul în baza unui contract de închiriere, iar pe de altă parte terenul este liber de construcții, el având destinație de drum de acces situat între două imobile, nu este afectat de construcții, instalații etc, sub acest aspect făcându-se corect aplicarea dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și restituindu-se această suprafață de teren contestatorilor apelanți.

Susținerea referitoare la faptul că decizia de casare a Curții de Apel Ploiești nr. 59/2008 a avut în vedere capătul de cerere al acțiunii în revendicare prin compararea titlurilor și că dacă se respecta această decizie intervenienții apelanți erau îndreptățiți la deținerea în continuare a acestui teren, a fost apreciată ca fiind neîntemeiată, deoarece după pronunțarea deciziei de casare tribunalul a analizat petitul de revendicare prin compararea titlurilor având în vedere și decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și prioritatea legii speciale față de cea generală.

Neîntemeiată a fost apreciată și critica referitoare la faptul că în mod greșit s-a respins cererea reconvențională prin care s-a solicitat constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare din 16 septembrie 1978. S-a considerat că soluția pronunțată de instanța de fond este corectă, întrucât frauda la lege nu s-a dovedit și nici lipsa obiectului vânzării-cumpărării, contractul fiind încheiat înainte de preluarea de către stat a imobilului prin deciziile nr. 1006 din 28 iulie 1981 și nr. 911 din 8 mai 1979. Cât privește existența autorității de lucru judecat invocată de apelanții intervenienții față de decizia nr. 2399/1999 a Curții de Apel Ploiești, instanța a respins-o apreciind că, în cauză nu sunt îndeplinite condițiile art. 1201 C. civ., fiind vorba de părți, obiect și cauză diferite.

Nefondat a fost apreciat și apelul declarat de Primarul orașului Comarnic, care a susținut că în mod greșit s-a dispus restituirea în natură a suprafeței de 182 m.p. teren, arătându-se că motivele pentru care s-a dispus restituirea acestui teren în natură au fost expuse când s-a analizat apelul intervenienților și nu au mai fost reluate în analiza acestui apel, instanțele făcând corect aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Susținerea în sensul că în cauză ar fi incidente dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, au fost apreciate ca fiind neîntemeiate, întrucât acest text face referire la dovada și întinderea dreptului de proprietate, or, în speță, nu s-a pus în discuție dovada sau întinderea acestui drept.

Instanța a constatat că nu sunt incidente nici, dispozițiile art. 1 alin. (2) la care face referire această apelantă, pentru că în ce privește terenul de 182 m.p. este posibilă restituirea în natură, terenul fiind liber în sensul Legii nr. 10/2001 și nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 19 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 care se referă la imobilele construcții ce fac obiectul notificărilor și cărora le-au fost adăugate pe parcurs, pe orizontală sau pe verticală, corpuri de clădire suplimentare de sine stătătoare.

Susținerea referitoare la valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare din 25 aprilie 1997 nu a fost primită, deoarece valabilitatea acestui contract a fost stabilită de instanța de judecată prin decizia nr. 2239/1999 a Curții de Apel Ploiești, prin care s-a stabilit cu putere de lucru judecat că vânzarea imobilului în litigiu prin acest contract s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale, astfel că în mod corect prin dispoziția nr. 1625/2005 s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul construcție și terenul de sub construcție. Curtea a stabilit că diferența de 182 m.p. s-a restituit corect contestatorilor pentru că, deși, intimatul Primarul orașului Comarnic susține că terenul nu este liber funcțional, totuși adresa din 18 ianuarie 2010 a Primăriei Comarnic infirmă acest lucru, arătând că terenul are destinație de drum de acces, aflându-se între două imobile.

Pentru considerentele expuse, toate cele trei apeluri au fost respinse ca nefondate. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții B.P. și B.S., intervenienții B.E. și S.B. și pârâtul Primarul orașului Comarnic, iar prin decizia nr. 3280 din 14 mai 2012 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins ca nefondate, recursurile declarate. Pentru a dispune astfel instanța a reținut că nemulțumirea formulată de recurenții-contestatori, B.P. și B.S., referitoare la faptul că greșit nu le-a fost restituit în natură imobilul (construcție) în suprafață de 70,43 m.p. și terenul în suprafață de 42,31 m.p., este neîntemeiată, deoarece, așa cum corect a reținut instanța de apel, imobilele menționate nu puteau fi restituite, întrucât au fost înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995, așa cum rezultă din actul de vânzare-cumpărare nr. 112/1997 încheiat între SC C. SA și intervenienți.

Legalitatea încheierii acestui contract a făcut obiectul controlului instanțelor de judecată, respectiv prin decizia civilă nr. 2239/1999 a Curții de Apel Ploiești, stabilindu-se cu autoritate de lucru judecat că vânzarea s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale.

Mai mult, imobilele menționate mai sus nu puteau fi restituite contestatorilor și pentru faptul că prin Legea nr. 1/2009 pentru completarea și modificarea Legii nr. 10/2001, s-a introdus la art. 7 un nou alin. în conformitate cu care nu sunt supuse restituirii în natură ci doar prin echivalent imobilele ce au fost înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995, aspect corect reținut de instanța apelului prin decizia nr. 7 din 20 ianuarie 2010. De asemenea, s-a apreciat că nu poate fi primită nici critica referitoare la nerezolvarea petitului privind revendicarea acelorași imobile prin comparare de titluri, deoarece și această cerere a fost soluționată de instanța fondului, ca urmare a promovării deciziei de casare din 21 ianuarie 2008 pronunțată de instanța apelului, instanța de fond (Tribunalul Prahova) respingând petitul de acțiune.

Instanța supremă a menționat că soluția îmbrățișată de instanța fondului este corectă, cu atât mai mult cu cât prin decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție acțiunea în revendicare întemeiată pe dreptul comun nu mai poate fi primită după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, lege specială în cauza de față. S-a arătat că sub acest aspect corect a reținut instanța apelului prin decizia nr. 76 din 20 ianuarie 2010 că pentru același imobil nu pot fi pronunțate concomitent și acțiune în revendicare pe dreptul comun și să se uzeze de dispozițiile legii speciale.

Susținerea conform căreia nu s-au respectat îndrumările date prin deciziile de casare pronunțate anterior, nu a fost avută în vedere, deoarece după pronunțarea deciziei civile nr. 59 din 21 februarie 2008 de către Curtea de Apel Ploiești prin care s-au menționat considerentele pentru care s-a trimis cauza spre rejudecare și ce probleme trebuie rezolvate de instanța de trimitere, acesta s-a conformat în sensul că a examinat toate capetele de cerere din acțiune și cererea reconvențională. Pentru considerentele menționate, recursul formulat de contestatorii B.P. și B.S. a fost apreciat ca neîntemeiat. În ce privește recursul intervenienților B.E. și S.B., s-a menționat că și acesta este nefondat.

Instanța a învederat că nemulțumirea acestora este legată de faptul că prin anularea în parte a dispoziției nr. 1625 din 23 noiembrie 2005 emisă de intimatul Primarul orașului Comarnic, s-a constatat dreptul contestatorilor B.P. și B.S. de a beneficia de restituirea în natură a suprafeței de 182 m.p. în orașul Comarnic, str. M.L. Instanța supremă a menționat că o atare soluție este legală, deoarece, pentru această suprafață de teren nu s-a încheiat contract de vânzare-cumpărare în beneficiul recurenților-intervenienți, aceștia dețin terenul în baza unui contract de închiriere, iar, pe de altă parte, terenul este liber de construcții, el având destinație de drum de acces situat între două imobile (construcții), nefiind afectat de construcții, instalații etc., sub acest aspect făcându-se corect aplicarea dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Cât privește existența autorității de lucru judecat, invocată de recurenții-intervenienți față de decizia nr. 2399/1999 a Curții de Apel Ploiești, aceasta a fost respinsă, așa cum corect a procedat Curtea de Apel Ploiești prin decizia nr. 7 din 20 octombrie 2010, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1201 C. civ., fiind vorba de părți, obiect și cauză diferite. Susținerea referitoare la faptul că decizia de casare a Curții de Apel Ploiești nr. 59/2008 a avut în vedere capătul de cerere al acțiunii în revendicare prin compararea titlurilor și că, dacă se respecta această decizie, intervenienții-apelanți erau îndreptățiți la deținerea în continuare a terenului în litigiu s-a apreciat ca fiind neîntemeiată, deoarece, după pronunțarea deciziei de casare, Tribunalul Prahova a analizat petitul de revendicare prin compararea titlurilor, având în vedere și decizia nr. 33/2008 și prioritatea legii speciale față de cea generală.

Neîntemeiată a fost considerată și criticia referitoare la faptul că în mod greșit s-a respins cererea reconvențională prin care s-a solicitat constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare din 16 septembrie 1978. S-a reținut că soluția pronunțată de instanța de fond este corectă, întrucât frauda la lege nu s-a dovedit, și nici lipsa obiectului vânzării-cumpărării, contractul de vânzare-cumpărare fiind încheiat înainte de preluarea de către stat a imobilului prin deciziile nr. 1006 din 28 iulie 1981 și nr. 911 din 8 iunie 1979. Susținerile intervenienților-recurenți în sensul că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, au fost apreciate ca nefondate, întrucât acest text de lege face referire la dovada și întinderea dreptului de proprietate, or, în speță, nu a fost adusă în discuție dovada sau întinderea acestui drept.

De asemenea, s-a menționat că nu sunt incidente nici dispozițiile art. 1 alin. (2) la care fac referire intimații, deoarece este posibilă restituirea în natură a terenului în suprafață de 182 m.p., terenul fiind liber în condițiile Legii nr. 10/2001 și nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 19 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 care se referă la imobilele construcții ce fac obiectul notificărilor cărora le-au fost adăugate pe parcurs, pe orizontală sau pe verticală, corpuri de clădire suplimentare de sine stătătoare. Așadar, față de cele reținute, s-au respins ca nefondate, recursurile declarate de reclamanții B.P., B.S., de intervenienții B.E. și S.B. și pârâtul Primarul orașului Comarnic, împotriva deciziei nr. 129 din 10 mai 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare pârâtul Primarul orașului Comarnic, iar prin decizia nr. 2354 din 18 aprilie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a admis contestația în anulare, a anulat decizia nr. 3280 din 14 mai 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, și a fixat termen pentru judecarea recursului declara

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-10-10
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4418/2013
Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față; Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Prahova sub nr. 8802/2005, reclamanții B.P. și B.S. au chemat în judecată pe pârâta Primăria orașului Comarnic,
ÎCCJ 2012-05-14
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3280/2012
sunt aplicabile nici disp. art. 19 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 care se referă la imobilele construcții ce fac obiectul notificărilor și cărora le-au fost adăugate pe parcurs, pe orizontală sau pe verticală, corpuri de clădire suplimenta
ÎCCJ 2010-12-06
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6566/2010
ului specialia generalibus derogant. Referitor la critica că în mod greșit instanța de fond a respins cererea reconvențională a intervenienților în ceea ce privește cauza de nulitate a contractului de vânzare-cumpărare întemeiată pe fraudă
ÎCCJ 2009-04-27
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4888/2009
Deliberând asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului cauzei, constată următoarele: P rin acțiunea înregistrată sub nr.573 din 18 ianuarie 2006 la Tribunalul Prahova, contestatorii V.S. și A.S.O., în contradictoriu cu in
ÎCCJ 2007-05-24
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4225/2007
Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: V.A. și V.A.R.I. au formulat, în temeiul Legii nr. 10/2001, notificarea nr. 121/2001, prin care au solicitat Primăriei orașului Bușteni restituirea
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă