ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3280/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3280/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Tribunalul Prahova, secția

civilă, prin sentința civilă nr. 1178 din 02 iunie 2009, a admis in parte

contestația completată formulată de contestatorii B.P. și B.S., în

contradictoriu cu intimatul Primarul orașului Comarnic și intervenienții E.B.

și S.B., si pe cale de consecință: a anulat în parte Dispoziția nr. 1625 din 23

noiembrie 2005 în sensul constatării dreptului contestatorilor, în calitate de

moștenitori ai defuncților B.G. și B.M. de a beneficia de masurile reparatorii

prevăzute de Legea nr. 10/2001 modificată, constând în restituirea în natură a

terenului în suprafață de 182 mp situat în orașul Comarnic, jud. Prahova și

constatat dreptul acestora la despăgubiri pentru partea de imobil imposibil de

restituit în natură constând din construcția în suprafață construită desfășurată

de 70,45 mp si terenul în suprafață de 42,31 mp ocupată de construcție.

Intimata și

intervenienții au fost obligați să restituie contestatorilor suprafața de 182 mp

situată în orașul Comarnic, jud. Prahova.

A respins capătul contestației

completate privind obligarea intimaților si intervenienților să lase contestatorilor

deplina proprietate și libera posesie a imobilului construcție în suprafață

construita desfășurată de 70,43 mp și terenul de 42,31 mp, ocupați de construcție,

situat in orașul Comarnic, jud. Prahova, ca neîntemeiat; a respins cererea reconvențională

ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî

astfel, instanța fondului a reținut următoarele:

Din analiza probelor

administrate în cauză a rezultat că autorii petenților B.G. și M. au deținut în

proprietate imobilul situat în Comarnic, compus din construcție și teren în

suprafață de 725 mp din care aceștia au înstrăinat petentului o parte constând

în locuința cu 2 camere si dependințe amplasată pe un teren de 725 mp proprietatea

statului, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 3715/1978, însă în baza Deciziilor

nr. 1006/1981 și 911/1979 s-a preluat de către stat imobilul din Comarnic, având

un teren de 224 mp. din 723 mp și construcția cu 2 camere și dependințe de la numiții

B.G. și Maria, fiind închiriată intervenientului S.B., pe timp de un an,

parcela de 182 mp din terenul sus menționat, astfel încât prin Dispoziția nr. 1625/2005

s-au acordat despăgubiri în favoarea petentului cu privire la imobilul situat în

orașul Comarnic, compus dintr-un teren de 224,31 mp și o construcție în suprafață

de 70,45 mp.

Ca atare, atât timp cât

s-a preluat de către stat de la autorii petentului B.G. și M. în baza Legii nr.

4/1973 imobilul situat în Orașul Comarnic, compus dintr-o construcție cu 2

camere și dependințe și un teren de 224 mp în 1979 – 1981 din care ulterior SC

C. SA in calitate de reprezentant al statului a înstrăinat intervenienților casa

cu 2 camere și dependințe și o parcelă de 42,31 mp, înseamnă că o asemenea

preluare a avut un caracter abuziv, deoarece nu exista nicio dovadă privind

manifestarea de voință a foștilor proprietari de a transfera dreptul de

proprietate în favoarea statului asupra imobilului în litigiu.

Ori, în condițiile în

care imobilul în litigiu situat în Orașul Comarnic, având un teren de 224,31 mp

și o construcție cu 2 camere și dependințe, a fost preluat abuziv de către stat

de la autorii petenților, iar o parte din acest imobil a fost înstrăinat de către

stat în favoarea intervenienților constând în construcția cu 2 camere și dependințe

și parcela de 42,31 mp, înseamnă că petenții, în calitate de moștenitori legali

ai foștilor proprietari, au dreptul la măsuri reparatorii prevăzute de Legea

nr. 10/2001 pentru imobilul preluat de către stat de la autorii lor, constând

în restituirea în natură a terenului de 182 mp reprezentând diferența rămasă

liberă, neînstrăinată până la suprafața totală de 224 mp și în despăgubiri pentru

construcția cu 2 camere și dependințe și pentru terenul de 42,31 mp vândut

intervenienților.

Pretenția

intervenienților privind constatarea nulității absolute a contractului de

vânzare-cumpărare nr. 3715/1978 invocându-se lipsa obiectului vânzării pe motiv

că imobilul nu se mai afla în patrimoniul vânzătorilor, fiind eludate dispozițiile

Legii nr. 4/1973 este neîntemeiată, deoarece nu exista nicio dovadă la dosar că

la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 3715 din 16 septembrie

1978, vânzătorii nu mai erau proprietarii imobilului situat in orașul Comarnic,

atât timp cât Deciziile nr. 1006/1981, nr. 911/1979 au vizat un alt imobil

situat in or. Comarnic, și nicidecum imobilul ce a făcut obiectul contractului

de vânzare-cumpărare sus menționat, mai ales că aceste decizii au fost emise

ulterior încheierii contractului, producând efecte juridice la momentul

respectiv numai pentru imobilul total diferit de cel descris în contractul de

vânzare-cumpărare de mai sus.

Susținerea intervenienților

că prin Decizia Curții de Apel Ploiești nr. 2239/1999 s-a stabilit cu

autoritate de lucru judecat nelegalitatea contractului de vânzare-cumpărare autentificat

la nr. 3715 din 19 septembrie 1978, nu poate fi avută în vedere cât timp acea

decizie a vizat revendicarea imobilului format din teren și anexă gospodărească

situat în Comarnic, formulata de B.P. si B.S. și constatarea nulității absolute

a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1124/1997 încheiat între SC C. SA și

intervenienți și nicidecum nulitatea contractului nr. 3715/1978, iar împrejurarea

că în considerentele acestei decizii s-a menționat că acest contract nu produce

efecte juridice deoarece ar fi fost încheiat ulterior datei ieșirii din

patrimoniul vânzătorilor al bunului respectiv, nu înseamnă că s-a stabilit cu

autoritate de lucru judecat neegalitatea acestui contract, nefiind astfel îndeplinite

condițiile prev. de art. 1201 C. civ.

Prin urmare,

tribunalul, în raport de aceste considerente, în baza dispozițiilor Legii nr. 10/2001-modificată,

a admis în parte contestația completată și a anulat în parte Dispoziția nr. 1625

din 23 noiembrie 2005, în sensul că a constatat dreptul contestatorilor, in

calitate de moștenitori ai defuncților B.G. și B.M. de a beneficia de măsurile

reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 modificată, constând în restituirea

în natură a terenului în suprafață de 182 mp situat în Orașul Comarnic, jud.

Prahova și a constatat dreptul acestora la despăgubiri pentru partea de imobil

imposibil de restituit în natură constând din construcția în suprafața

construită desfășurată de 70,45 mp și terenul în suprafață de 42,31 mp ocupată

de construcție.

Curtea de Apel

Ploiești, secția civilă, prin decizia civilă nr. 129 din 10 mai 2011 a respins,

ca nefondate, apelurile formulate de contestatorii B.P. și B.S., de

intervenienții B.E. și B.S. și de intimatul Primarul Orașului Comarnic, cu

sediul în Comarnic, împotriva sentinței civile nr. 1178 a Tribunalului Prahova.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de apel a reținut următoarele :

Analizându-se cele

trei apeluri în raport de considerentele deciziei de casare a I.C.C.J., în

raport de actele și lucrările dosarului, Curtea a constatat că toate cele trei

apeluri sunt nefondate pentru următoarele considerentele:

Critica formulată de

apelanții contestatori în sensul că nu li s-a restituit în natură imobilul în

suprafață de 70, 43 mp și terenul de 42,31 mp ocupat de construcție, respingându-se

astfel cererea de obligare a intimatului și intervenienților de a le lăsa

contestatorilor aceste imobile în deplină proprietate și posesie este

neîntemeiată întrucât, așa cum corect s-a reținut de instanțele anterioare,

aceste imobile nu puteau fi restituite și deci nu puteau fi obligați intimata

și intervenienții la lăsarea către contestatori în proprietate și posesie,

deoarece au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 prin contractul de

vânzare-cumpărare nr. 1124/1997 încheiat între SC C. SA și intervenienți,

legalitatea încheierii acestui contract făcând obiectul controlului instanțelor

de judecată, prin decizia nr. 2239/1999 a Curții de Apel Ploiești reținându-se

cu autoritate de lucru judecat că vânzarea s-a făcut cu respectarea dispozițiilor

legale.

Mai mult decât atât,

aceste imobile nu puteau fi restituite contestatorilor și pentru faptul că prin

Legea nr. 1/12009 de completare și modificare a Legii nr. 10/2001, s-a introdus

la art. 7 un nou alineat în conformitate cu care nu sunt supuse restituirii în

natură ci doar prin echivalent imobilele ce au fost înstrăinate în baza Legii

nr. 112/1995, aspect corect sesizat de Curtea de Apel Ploiești prin decizia nr.

7 din 20 ianuarie 2010.

Nu a putut fi primită

nici critica referitoare la nerezolvarea petitului privind revendicarea

acelorași imobile prin comparare de titluri, deoarece și această cerere a fost

soluționată de instanța de fond urmare pronunțării deciziei de casare nr. 59

din 21 ianuarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, Tribunalul Prahova

respingând acest petit de acțiune.

Soluția îmbrățișată

de instanța de fond a fost corectă, cu atât mai mult cu cât prin decizia

33/2008 a I.C.C.J. acțiunea în revendicare întemeiată pe dreptul comun nu mai

poate fi promovată după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, lege specială

în cauza de față, sub acest aspect corect reținând Curtea de Apel Ploiești prin

decizia nr. 76 din 20 ianuarie 2010 că pentru același imobil nu pot fi

promovate concomitent și acțiune în revendicare pe dreptul comun și să se uzeze

și de dispozițiile legii speciale.

Susținerea conform

căreia nu s-au respectat îndrumările date prin deciziile de casare pronunțate

anterior, nu a putut fi avută în vedere deoarece, după pronunțarea deciziei

civile nr. 59 din 21 februarie 2008 de către Curtea de Apel Ploiești prin care,

într-adevăr s-au menționat considerentele pentru care s-a trimis cauza spre

rejudecare și ce probleme trebuie rezolvate de instanța de trimitere, aceasta

s-a conformat examinând toate capetele de cerere din acțiune și cererea

reconvențională.

Decizia de casare

pronunțată de I.C.C.J. și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel

Ploiești pentru a se avea în vedere îndrumările date de instanțele de control

anterioare și pentru a se respecta dispozițiile art. 315 C. proc. civ., este

generică, fără a face referire la aspectele pe care instanța le-a ignorat sau

nu le-a rezolvat conform îndrumărilor date de Curtea de Apel Ploiești prin

decizia de casare anterioară, iar din actele și lucrările dosarului a rezultat că

tocmai această decizie a fost avută în vedere și s-au pronunțat hotărâri în

concordanță cu cele reținute prin aceasta, instanțele fiind preocupate în

rezolvarea tuturor cererilor cu care au fost investite.

Pentru considerentele

arătate, apelul formulat de contestatori este neîntemeiat urmând a fi respins

ca atare.

În ce privește apelul

intervenienților B.E. și S.B., s-a constatat că este nefondat.

Nemulțumirea majoră a

acestora este faptul că prin anularea în parte a dispoziției nr. 1625 din 23

noiembrie 2005 emisă de intimată - Primarul orașului Comarnic - s-a constatat

dreptul contestatorilor B.P. și B.S. de a beneficia de restituirea în natură a

suprafeței de 182 mp situată în Comarnic.

O atare soluție este

legală întrucât pentru această suprafață de teren nu s-a încheiat contract de

vânzare-cumpărare în beneficiul acestor apelanți intervenienți, ei deținând

terenul în baza unui contract de închiriere, iar pe de altă parte terenul este

liber de construcții, el având destinație de drum de acces situat între două

imobile, nefiind afectat de construcții, instalații etc., sub acest aspect

făcându-se corect aplicarea disp. art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și

restituindu-se această suprafață de teren contestatorilor apelanți.

Susținerea

referitoare la faptul că decizia de casare a Curții de Apel Ploiești nr.

59/2008 a avut în vedere capătul de cerere al acțiunii în revendicare prin

compararea titlurilor și că dacă se respecta această decizie intervenienții

apelanți erau îndreptățiți la deținerea în continuare a acestui teren, este

neîntemeiată deoarece după pronunțarea deciziei de casare tribunalul a analizat

petitul de revendicare prin compararea titlurilor având în vedere și decizia

nr. 33/2008 a I.C.C.J. și prioritatea legii speciale față de cea generală.

Neîntemeiată a fost

și critica referitoare la faptul că în mod greșit s-a respins cererea

reconvențională prin care s-a solicitat constatarea nulității contractului de

vânzare-cumpărare nr. 3715 din 16 septembrie 1978. Soluția pronunțată de

instanța de fond a fost corectă, întrucât frauda la lege nu s-a dovedit și nici

lipsa obiectului vânzării-cumpărării, contractul fiind încheiat înainte de

preluarea de către stat a imobilului prin deciziile nr. 1006 din 28 iulie 1981

și nr. 911 din 8 mai 1979.

Cât privește

existența autorității de lucru judecat invocată de apelanții intervenienții

față de decizia nr. 2399/1999 a Curții de Apel Ploiești, a fost respinsă așa

cum corect a procedat în precedent Curtea de Apel Ploiești prin decizia nr. 7

din 20 ianuarie 2010, în cauză nefiind îndeplinite condițiile art. 1201 C. civ.,

fiind vorba de părți, obiect și cauză diferite.

Concluzionând și

acest apel este nefondat, ca de altfel și apelul declarat de Primarul orașului Comarnic,

care a susținut că în mod greșit s-a dispus restituirea în natură a suprafeței

de 182 mp teren.

Motivele pentru care

s-a dispus restituirea acestui teren în natură au fost expuse când s-a analizat

apelul intervenienților și nu vor mai fi reluate în analiza acestui apel,

instanțele făcând corect aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Susținerea acestei

apelante, în sensul că în cauză ar fi incidente disp. art. 24 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001, a fost neîntemeiată întrucât acest text face referire la

dovada și întinderea dreptului de proprietate, or, în speță nu s-a pus în

discuție dovada sau întinderea acestui drept.

Nu au fost incidente

nici disp. art. 1 alin. (2) la care a făcut referire această apelantă pentru că

în ce privește terenul de 182 mp este posibilă restituirea în natură, terenul

fiind liber în sensul Legii nr. 10/2001 și nu sunt aplicabile nici disp. art.

19 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 care se referă la imobilele construcții ce

fac obiectul notificărilor și cărora le-au fost adăugate pe parcurs, pe

orizontală sau pe verticală, corpuri de clădire suplimentare de sine

stătătoare.

Susținerea

referitoare la valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. 1124/1997 nu

a putut fi primită, deoarece valabilitatea acestui contract a fost stabilită de

instanța de judecată prin decizia 2239/1999 a Curții de Apel Ploiești, prin

care s-a stabilit cu putere de lucru judecat că vânzarea imobilului în litigiu

prin acest contract s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale, astfel că în

mod corect prin Dispoziția nr. 1625/2005 s-au acordat măsuri reparatorii prin

echivalent pentru imobilul construcție și terenul de sub construcție.

Diferența de 182 mp

s-a restituit corect contestatorilor pentru că deși intimatul Primarul oraș

Comarnic a susținut că terenul nu este liber funcțional, totuși adresa nr.

12237 din 18 ianuarie 2010 a Primăriei Comarnic a infirmat acest lucru, arătând

că terenul are destinație de drum de acces, aflându-se între două imobile.

Împotriva deciziei

civile mai sus menționată au declarat recurs: Primarul orașului Comarnic,

județul Prahova; B.E. și B.S., precum și B.P. și B.S.

I. Primarul orașului Comarnic,

județul Prahova, critică decizia atacată ca fiind netemeinică și nelegală

deoarece:

S-a constatat că

dispoziția emisă de Primarul orașului Comarnic, a respectat dispozițiile Legii

nr. 10/2001, imobilul notificat a fost înstrăinat cu respectarea dispozițiilor

Legii nr. 112/1995, contractul de vânzare-cumpărare nr. 1124 din 25 aprilie 1997

a făcut deja obiectul controlului judecătoresc în sensul că prin decizia civilă

nr. 2239 din 06 iulie 1999 a Curții de Apel Ploiești s-a respins în mod

irevocabil acțiunea privind constatarea nulității absolute a acestui contract.

Deci reclamanții puteau beneficia decât de măsuri reparatorii prin echivalent.

- Instanța de

rejudecare nu mai era învestită decât cu al doilea capăt de cerere din acțiunea

reclamanților, cel referitor la revendicare prin comparare de titluri.

- Prin decizia nr.

129 din 10 mai 2011, instanța de apel, respingând apelul formulat de pârâtul Primarul

orașului Comarnic, împotriva sentinței civile nr. 1178 din 02 iunie 2009, a

nesocotit dispozițiile date prin decizia nr. 59 din 21 februarie 2008, decizie

definitivă și irevocabilă.

- În mod greșit s-a

restituit contestatorilor terenul în suprafață de 182 mp, deoarece acesta nu

este liber, el are destinația de drum de acces ce deservește proprietatea

numiților B.E. și B.S.

II. Intervenienții B.E.

și B.S., critică decizia atacată, ca fiind netemeinică și nelegală, invocând

dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., deoarece:

- Suprafața de teren

în litigiu se circumscrie dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr.

10/2001. În speță este vorba despre o servitute de trecere.

- Se constată că

această suprafață de 182 mp, pentru care s-a dispus retrocedarea în natură, nu

a fost identificată și poziționată printr-o expertiză topo.

III. Reclamanții B.P.

și B.S. critică decizia atacată ca fiind netemeinică și nelegală, invocând

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece s-a omis de a se soluționa

cererea privind cheltuielile de judecată.

Analizând cele trei

recursuri în raport de actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că

acestea sunt nefondate pentru cele ce succed:

Critica formulată de

recurenții-contestatori, B.P. și B.S., referitoare la faptul că greșit nu le-a

fost restituit în natură imobilul (construcție) în suprafață de 70,43 mp și

terenul în suprafață de 42,31 mp, este neîntemeiată, deoarece, așa cum corect a

reținut instanța de apel, imobilele menționate nu puteau fi restituite,

întrucât au fost înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995, așa cum rezultă din

actul de vânzare-cumpărare nr. 112/1997 încheiat între S.C. C. S.A. și

intervenienți. Legalitatea încheierii acestui contract făcând obiectul

controlului instanțelor de judecată, respectiv prin decizia civilă nr.

2239/1999 a instanței de apel Ploiești, stabilindu-se cu autoritate de lucru

judecat că vânzarea s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale.

Mai mult, imobilele

menționate mai sus nu puteau fi restituite contestatorilor și pentru faptul că

prin Legea nr. 1/2009 pentru completarea și modificarea Legii nr. 10/2001, s-a

introdus la art. 7 un nou alineat în conformitate cu care nu sunt supuse

restituirii în natură ci doar prin echivalent imobilele ce au fost înstrăinate

în temeiul Legii nr. 112/1995, aspect corect reținut de instanța apelului prin decizia

nr. 7 din 20 ianuarie 2010.

De asemenea, nu poate

fi primită nici critica referitoare la nerezolvarea petitului privind revendicarea

acelorași imobile prin comparare de titluri, deoarece și această cerere a fost

soluționată de instanța fondului, urmarea promovării deciziei de casare nr. 59

din 21 ianuarie 2008 pronunțată de instanța apelului, instanța de fond (

Tribunalul Prahova) respingând petitul de acțiune.

Soluția îmbrățișată

de instanța fondului este corectă, cu atât mai mult cu cât prin decizia nr.

33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție acțiunea în revendicare

întemeiată pe dreptul comun nu mai poate fi primită după intrarea în vigoare a

Legii nr. 10/2001, lege specială în cauza de față, sub acest aspect corect a

reținut instanța apelului prin decizia nr. 76 din 20 ianuarie 2010 că pentru

același imobil nu pot fi pronunțate concomitent și acțiune în revendicare pe

dreptul comun și să se uzeze și de dispozițiile legii speciale.

Susținerea conform

căreia nu s-au respectat îndrumările date prin deciziile de casare pronunțate

anterior, nu poate fi avută în vedere, deoarece după pronunțarea deciziei

civile nr. 59 din 21 februarie 2008 de către Curtea de Apel Ploiești prin care s-au

menționat considerentele pentru care s-a trimis cauza spre rejudecare și ce

probleme trebuie rezolvate de instanța de trimitere, acesta s-a conformat în

sensul că a examinat toate capetele de cerere din acțiune și cererea

reconvențională.

Pentru considerentele

menționate, recursul formulat de contestatorii B.P. și S.B. este neîntemeiat.

În ce privește

recursul intervenienților B.E. și B.S., acesta este nefondat.

Nemulțumirea acestora

este faptul că prin anularea în parte a dispoziției nr. 1625 din 23 noiembrie 2005

emisă de intimatul Primarul orașului Comarnic, s-a constat dreptul

contestatorilor B.P. și B.S. de a beneficia de restituirea în natură a

suprafeței de 182 mp în orașul Comarnic.

O atare soluție este

legală, deoarece, pentru această suprafață de teren nu s-a încheiat contract de

vânzare-cumpărare în beneficiul recurenților-intervenienți, aceștia dețin

terenul în baza unui contract de închiriere, iar, pe de altă parte, terenul

este liber de construcții, el având destinație de drum de acces situat între

două imobile ( construcții), nefiind afectat de construcții, instalații etc.,

sub acest aspect făcându-se corect aplicarea dispozițiilor art. 10 alin. (1)

din Legea nr. 10/2001.

Cât privește existența

autorității de lucru judecat, invocată de recurenții-intervenienți față de

decizia 2399/1999 a Curții de Apel Ploiești, aceasta va fi respinsă, așa cum

corect a procedat Curtea de Apel Ploiești prin decizia nr. 7 din 20 octombrie 2010,

în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1201 C. civ., fiind

vorba de părți, obiect și cauză diferite.

Susținerea referitoare

la faptul că decizia de casare a Curții de Apel Ploiești nr. 59/2008 a avut în

vedere capătul de cerere al acțiunii în revendicare prin compararea titlurilor

și că, dacă se respecta această decizie, intervenienții-apelanți erau

îndreptățiți la deținerea în continuare a terenului în litigiu este

neîntemeiată, deoarece, după pronunțarea deciziei de casare, Tribunalul Prahova

a analizat petitul de revendicare prin compararea titlurilor, având în vedere

și decizia nr. 33/2008 și prioritatea legii speciale față de cea generală.

Neîntemeiată este și

critica referitoare la faptul că în mod greșit s-a respins cererea

reconvențională prin care s-a solicitat constatarea nulității contractului de

vânzare-cumpărare nr. 3715 din 16 septembrie 1978. Soluția pronunțată de

instanța de fond este corectă, întrucât frauda la lege nu s-a dovedit, și nici

lipsa obiectului vânzării-cumpărării, contractul de vânzare-cumpărare fiind

încheiat înainte de preluarea de către stat a imobilului prin deciziile nr.

1006 din 28 iulie 1981 și nr. 911 din 8 iunie 1979.

Susținerea

intervenienților-recurenți în sensul că în cauză sunt incidente dispozițiile

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, sunt nefondate, întrucât acest text de

lege face referire la dovada și întinderea dreptului de proprietate, or, în

speță, nu a fost adusă în discuție dovada sau întinderea acestui drept.

Nu sunt incidente

nici dispozițiile art. 1 alin. (2) la care se face referire de către intimați, deoarece

este posibilă restituirea în natură a terenului în suprafață de 182 mp, terenul

fiind liber în condițiile Legii nr. 10/2001. Nu sunt însă aplicabile nici

dispozițiile art. 19 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 care se referă la

imobilele construcții ce fac obiectul notificărilor cărora le-au fost adăugate

pe parcurs, pe orizontală sau pe verticală, corpuri de clădire suplimentare de

sine stătătoare.

Cu privire la

cheltuielile de judecată din faza de apel, solicitate de B.P. și S.B., se vor

respinge deoarece apelul declarat de către aceștia a fost respins ca nefondat.

Așadar, față de cele

reținute, se vor respinge ca nefondate, recursurile declarate de reclamanții B.P.,

B.S., de intervenienții B.E. și B.S. și pârâtul Primarul orașului Comarnic,

împotriva deciziei nr. 129 din 10 mai 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția

civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca

nefondate, recursurile declarate de reclamanții B.P., B.S., de intervenienții B.E.

și B.S. și pârâtul Primarul orașului Comarnic împotriva deciziei nr. 129 din 10

mai 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și

de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică

astăzi, 14 mai 2012.