ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1579/2012

Asupra recursurilor constată următoarele: Tribunalul Prahova, secția civilă, prin sentința nr. 1337 din 19 octombrie 2010 a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților Primăria comunei Bertea și Comuna Bertea. A admis în parte acțiunea, precizată și completată, formulată de reclamantul B.C. în contradictoriu cu pârâții Primarul comunei Bertea, Primăria comunei Bertea și Comuna Bertea. A admis în parte acțiunea conexată formulată de reclamant împotriva pârâților și, în consecință, a anulat în parte dispozițiile nr. 418 din 12 octombrie 2009 și nr. 1345 din 10 septembrie 2007, în sensul că a acordat măsuri reparatorii în favoarea defunctei N.L., prin echivalent, constând în despăgubiri pentru terenul de 500 mp situat în comuna Bertea, județul Prahova, identificat potrivit schiței de plan de la raportul de expertiză tehnică topometrică ing.

I.G., pct. A-B-C-D-A, imposibil de restituit în natură, în loc de 400 mp, despăgubiri ce urmează să fie calculate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în temeiul Legii nr. 10/2001, menținându-se restul măsurilor dispuse prin cele două dispoziții. A respins capetele acțiunii principale, precizată și completată, formulată de reclamant împotriva pârâților, ca neîntemeiate, privind emiterea deciziei de restituire în natură a construcției cu 2 camere, a terenurilor de 500 mp, 1220,38 mp pe vechiul amplasament, de acordare a valorii de piață a imobilelor (terenuri, construcții). A respins capetele acțiunii conexate, capetele acțiunii principale precizate și conexate formulate de reclamant împotriva pârâților, ca neîntemeiate, privind restituirea în natură a terenului de 1220,38 mp pe vechiul amplasament, de acordare a despăgubirilor la valoarea de piață pentru construcția han vechi, pentru terenul de 335,86 mp.

A obligat pe pârâți, în solidar, la 4000 lei cheltuieli de judecată către reclamant. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că prin contractul nr. 121 din 29 februarie 1916, numita N.D. a dobândit, în urma unui schimb efectuat cu I.G., imobilul situat în comuna Bertea, județul Prahova, având un teren de cea. 2500 mp și o construcție cu 4 camere, pivniță, reprezentând un han. La data de 6 septembrie 1977 a decedat N.D. de pe urma căreia au rămas ca moștenitori legali N.V., N.I., N.L. - în calitate de copii, precum și o masă succesorală compusă din imobilele situate în comuna Bertea constând într-o casă cu 4 camere, bucătărie, un grajd, o magazie, terenuri de 800 mp - pct. Acasă, 1000 mp - pct. Acasă, 1400 mp - pct. Podul Berti, 1400 mp - livadă, așa cum reiese din certificatul de moștenitor nr. 589 din 27 octombrie 1978. In baza testamentului nr. 2374 din 2 septembrie 2003, potrivit certificatului de moștenitor nr. 62 din 7 octombrie 2003, numita N.L.

a testat in favoarea reclamantului toate bunurile sale mobile si imobile, respectiv o masă succesorală compusă din diferite terenuri situate în comuna Bertea, de 4,08 ha, suprafață reconstituită defunctei în temeiul legilor fondului funciar. In cuprinsul deciziunii nr. 2 din 25 iulie 1949 s-a menționat că s-a dispus exproprierea pentru utilitate publică, în temeiul Ordinului Ministrului de Interne nr. 10026/1949, a imobilului proprietatea chiaburului N.N. situat în comuna Bertea constând în 2 camere, prăvălie, salon dărâmat în urma cutremurului, un teren de 500 mp aferent salonului. Prin sentința civilă nr. 546 din 4 martie 1999 a Judecătoriei Vălenii de Munte, rămasă definitivă si irevocabilă, s-au atribuit în lotul numitei N.L., în urma partajării averii defunctei N.D., o serie de imobile, inclusiv un teren de 426,52 mp situat în comuna Bertea, pct. Biserica, o casă aflata la pct. Acasă și un teren aferent de 704 mp.

In conformitate cu procesul verbal nr. 14 din 10 aprilie 1959 s-a constatat că numita N.D. poseda un teren de 8,80 ha din care 8200 mp -pct. Acasă, 5000 mp - pct. Dirueni, 5000 mp - pct. Cărpiniș, 1 ha în comuna Stefesti și s-a luat act de propunerea făcută de către aceasta privind predarea către GAS Măgurele a terenurilor de 2,50 ha situate în comuna Stefesti, 5000 - pct. Calea Morii, 5000 - pct. Paraul Bertea, 2,43 ha - pct. Lunca Mare, 5000 mp - pct. - Fațești, 1500 mp - pct. La biserică. Conform notificărilor nr. 201 din 23 iulie 2001, nr. 36 din 23 iulie 2001, actelor de stare civilă depuse la dosar, adreselor nr. 6807/2002, nr. 2490/2007, nr. 2461/2007, autoarea reclamantului, N.L.

a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, solicitând despăgubiri pentru imobilul situat în comuna Bertea, județul Prahova, având un teren de 500 mp și o construcție, imobil ce ar fi fost preluat de către stat de la autoarea sa, N.D., iar prin dispoziția nr. 1345 din 10 septembrie 2007 emisă de Comuna Bertea s-a propus acordarea unor măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri pentru imobilul, compus dintr-un teren de 400 mp și o construcție cu 4 camere, salon-dans, imposibil de restituit în natură, despăgubiri ce urmează să fie acordate în baza Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Din raportul de expertiză tehnică construcții ing.

S.G., a reieșit că imobilele-construcții în litigiu descrise în actele vechi invocate de către reclamant nu mai există în prezent, fiind demolate, existând doar o clădire parter edificată în anul 1962 de către Sfatul Popular Bertea, având ca destinație Oficiul PTTR, Romtelecom, sala de festivități - cu anexe, valoarea construcțiilor demolate fiind de 93.164 lei. In baza raportului de expertiză tehnică topometrică ing. I.G., terenul de 500 mp descris în decizia nr.2/1949 este situat în comuna Bertea, fiind identificat de pct. A-B-C-D-A, teren pe care se află amplasat un salon de dans, parțial o scenă betonată, teren ce se învecinează cu restul terenului aparținând reclamantului pct. B-44-46-47-4-A-B, iar terenul în litigiu de 500 mp face parte dintr-un teren de 1247 mp, neputându-se stabili dacă parcela de 1247 mp este una si aceeași cu terenul descris în contractul de schimb nr. 121/1916.

Dispozițiile art. 1 și art. 2 lit. h) și i) din Legea nr. 10/2001, modificată stabilesc că imobilele preluate abuziv de stat, de orice persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, se restituie în natură în condițiile acestei legi, prin imobile preluate în mod abuziv înțelegându-se și orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil, fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării, precum și cele preluate fără temei legal, prin acte de dispoziție ale organelor locale ale puterii sau ale administrației de stat. Așadar, din analiza probelor administrate în cauză a rezultat că defuncta N.D. a dobândit și a deținut în timpul vieții diferite imobile, printre care și pe cel situat în comuna Bertea având un teren de cca.

2500 mp și un han cu 4 camere, pivniță, achiziționat prin contractul de schimb nr. 121/1916, însă ulterior, în baza Deciziunii nr. 2 din 25 iulie 1949 s-a dispus exproprierea pentru utilitate publică a imobilului, aparținând numitului N.N. - soțul defunctei N.D., având un teren de 500 mp, o construcție cu 2 camere reprezentând prăvălie, salon demolat la cutremur, astfel încât în temeiul Legii nr. 10/2001, autoarea reclamantului N.L. - moștenitoarea defunctei N.D. a solicitat acordarea despăgubirilor pentru imobilul susmenționat, imposibil de restituit în natură, cerere admisă prin dispozițiile nr. 418/2009 și nr. 1345/2007 în baza cărora i s-a recunoscut dreptul la despăgubiri prin echivalent pentru construcția demolată și terenul de 400 mp.

Ca atare, atâta timp cât autoarea defunctei N.L., respectiv N.D. a dobândit și a deținut în timpul vieții, în proprietate, imobilul situat în comuna Bertea, având o construcție reprezentând prăvălie, salon - dans (han) și un teren de 500 mp identificat de expertiza topo pct. A-B-C-D-A, imobil preluat de către stat în urma exproprierii pentru utilitate publică la 25 iulie 1949, iar pe terenul susmenționat se află amplasată o construcție edificată în 1962 de către autoritățile locale, reprezentând sala de festivități, poștă, înseamnă ca în realitate preluarea imobilului ce a aparținut defunctei N.D.

de către stat a avut un caracter abuziv, întrucât trecerea imobilului în posesia statului și în proprietatea acestuia din urmă s-a realizat fără să existe un act translativ de proprietate de la fostul proprietar în favoarea statului, fără să existe manifestarea de voință a defunctei de a transfera dreptul de proprietate în mod conștient, fără nicio constrângere în favoarea statului.

De altfel, în condițiile în care preluarea imobilului în litigiu constând în construcție reprezentând han și a terenului aferent de 500 mp de către stat a avut un caracter abuziv, iar în prezent construcția veche a fost demolată, terenul de 500 mp în litigiu fiind ocupat de o construcție edificată în 1962 și parțial de o scenă betonată, a însemnat că reclamantul, în calitate de moștenitor testamentar al foștilor proprietari, are dreptul să i se acorde măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri pentru terenul de 500 mp, precum și pentru construcție, în temeiul Legii nr. 10/2001, întrucât terenul este imposibil să fie restituit în natură, fiind ocupat în întregime de noua construcție, iar în cazul demolării vechii construcții, legea specială stabilește dreptul persoanelor îndreptățite la despăgubiri pentru construcțiile demolate.

Pretențiile reclamantului privind restituirea în natură a unui teren de 884,52 mp sau de 1247 mp ori de 1220,38 mp identificat în baza raportului de expertiză tehnică topometrică și acordarea unor despăgubiri pentru parcelele de teren imposibil de restituit în natură, construcția demolată în raport de valoarea de piață a acestora au fost găsite neîntemeiate, întrucât în realitate la data preluării imobilelor de către stat, respectiv 25 iulie 1949, hanul era deja demolat, demolare determinată de cutremurul care a intervenit anterior preluării, iar ceea ce s-a preluat de către stat, în lipsa altor dovezi certe, constă doar în parcela de teren aferentă construcției, respectiv 500 mp și nicidecum o altă suprafață de teren de 1220,38 mp sau de 1247 mp.

De fapt, analizându-se raportul de expertiza topo efectuat în cauză, precum și actele existente la dosar, a reieșit cu certitudine că nu se poate stabili că terenul de 500 mp preluat de către stat ar fi făcut parte dintr-o suprafață mai mare de teren și că în realitate s-ar fi preluat de către stat un teren de cca. 1247 mp, motiv pentru care orice pretenție a reclamantului privind restituirea în natură a unor parcele de teren mai mari de 500 mp a fost considerată de tribunal ca nejustificată. Faptul că în cuprinsul contractului de schimb nr. 121/1916 se menționează ca autoarea reclamantului N.D. ar fi dobândit un teren de cca.2500 mp. situat în comuna Bertea pe care s-ar afla un han, nu a însemnat în mod automat că în realitate la data preluării de către stat a construcției sus menționate s-ar fi preluat un teren aferent de cca.

2500 mp, întrucât la stabilirea întinderii suprafeței de teren preluate efectiv de către stat s-a ținut seama de Deciziunea nr. 2/1949 în baza căreia s-au preluat de la foștii proprietari doar o construcție și un teren aferent de 500 mp și nicidecum alte imobile. Prin urmare, instanța, având în vedere aceste considerente și ținând seama de dispozițiile art. 1 și art. 2 lit. h) și i) din Legea nr. 10/2001, a admis în partea acțiunea principală, precizată și completată, precum și în parte acțiunea conexată. In baza art. 274 și art. 277 C. proc. civ., au fost obligați, în solidar, pârâții la 4000 lei cheltuieli de judecată către reclamant, reprezentând onorarii avocat, ținându-se seama de admiterea în parte a celor două acțiuni.

Au fost respinse excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților Primăria comunei Bertea și Comuna Bertea, în condițiile în care aceștia au calitate procesuală pasivă atâta timp cât reclamantul a formulat pretenții împotriva lor, iar cele doua dispoziții contestate au fost emise de către pârâți. Soluția primei instanțe a fost menținută de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 89 din 28 martie 2011, prin care s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamant și de pârâți. Instanța de apel, examinând sentința, în raport de criticile formulate de reclamant și din perspectiva apărărilor formulate de pârâți la instanța de fond, a constatat că ambele apeluri sunt nefondate.

Cu referire la apelul declarat de reclamant, curtea a reținut că susținerile acestuia sunt invalidate de actele dosarului, care confirmă situația de fapt reținută de către prima instanță. Astfel, apelantul a susținut în criticile sale că suprafața expropriată de statul român a fost în realitate de 2000 mp și nu de 500 mp, cum greșit a stabilit judecătorul fondului, invocând în sprijinul afirmațiilor sale cele două acte depuse și în fața primei instanțe - deciziunea nr. 2 din 25 iulie 1949 și respectiv procesul-verbal nr. 14/1959.

Procedând la examinarea acestor acte, curtea a constatat că nu sunt de natură să confirme criticile reclamantului, întrucât singurul act în care se face mențiune despre expropriere este deciziunea nr. 2/1949, iar în cuprinsul acesteia, se prevede expres că imobilul ce a fost expropriat autoarei apelantului-reclamant era compus din suprafața de 500 mp, pe care s-a aflat o construcție formată din 2 camere, prăvălie și salon, despre care se menționează că era „dărâmată de cutremur" la momentul exproprierii (fila 8 dosar apel). Prin urmare, raportat la această situație de fapt, toate criticile formulate de către apelant vizând îndreptățirea sa la restituirea în natură a unei suprafețe de teren în plus față de cei 500 mp expropriați sau la acordarea de despăgubiri calculate la valoarea de piață pentru construcția „han vechi" sunt în mod vădit neîntemeiate, urmând a fi înlăturate ca atare.

In ceea ce privește susținerea apelantului potrivit căreia despăgubirile pentru terenul ocupat de construcția aparținând poștei din comuna Bertea să-i fie acordate în funcție de valoarea de piață și nu potrivit criteriilor reglementate de Legea nr. 247/2005, aceasta a fost, de asemenea, respinsă ca nefondată, întrucât, astfel cum a arătat și judecătorul fondului, despăgubirile se stabilesc numai în temeiul Legii nr. 247/2005, în cadrul procedurii ulterioare prezentului proces, desfășurate în fața Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor. In cauză nu s-a putut discuta nici despre existența unui teren liber, ce ar fi trebuit restituit în natură, astfel cum a pretins apelantul, din raportul de expertiză topografie efectuat la instanța de fond (filele 135-138 dosar) rezultând că terenul expropriat, de 500 mp, nu poate fi restituit în natură, întrucât este ocupat de noile construcții.

Nefondată a fost găsită și ultima critică formulată de către apelant, prin care s-a susținut că instanța de fond trebuia să oblige Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să-i acorde despăgubiri, întrucât, astfel cum s-a menționat în paragrafele precedente, procedura acordării de despăgubiri are un caracter administrativ și reprezintă o etapă ulterioară prezentului proces, care se va desfășura în fața acestei comisii. Totodată, s-a reținut în speță nu se impune o astfel de măsură, fiind suficientă recunoașterea dată de instanța de judecată prin hotărârea pronunțată, a dreptului reclamantului-apelant la acordarea de despăgubiri bănești de către instituția menționată.

In ceea ce privește apelul declarat de către pârâți, curtea a constatat că singurele apărări formulate de către aceștia în fața instanței de fond au vizat invocarea excepției lipsei calității procesuale pasive, excepție care în mod legal a fost respinsă de judecătorul fondului, constatându-se că pârâții au calitate procesuală pasivă, întrucât au emis dispozițiile a căror anulare s-a solicitat în speță. Împotriva acestei ultime decizii au declarat recursuri reclamantul și pârâții. Prin motivele de recurs, întemeiate pe prevederile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., reclamantul B.C. a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei și sentinței și, în consecință, admiterea în fond a acțiunii precizate prin: restituirea în natură pe vechiul amplasament a suprafeței de 884,52 mp teren, acordarea de despăgubiri pentru restul de teren în suprafață de 335,88 mp și acordarea de despăgubiri pentru construcția han, în conformitate cu raportul de expertiză judiciară, ing.

S.G. în cuantum de 93.164 lei. A criticat decizia pronunțată în apel sub aspectul că deși curtea a făcut referire la deciziunea nr. 2 din 25 iulie 1949, a considerat-o eronat ca fiind singurul act în care se face mențiune despre expropriere, neluându-se în calcul (și fără a se motiva) și procesul-verbal nr. 14 din 10 aprilie 1959 din care rezultă clar că defuncta N.D. a deținut și diferența de 1500 mp care au fost expropriați urmând a fi predați GAS Măgurele. De asemenea, instanța de apel nu a luat în considerare nici raportul de expertiză judiciară întocmit de ing. I.G. și nici expertiza extrajudiciară întocmită de V.M., din care rezultă că imobilul expropriat are suprafața de 1200 mp, respectiv 1247 mp.

Cu privire la despăgubirile solicitate pentru construcția han vechi a considerat că sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, iar potrivit expertizei întocmită de ing. S.G., valoarea acestuia este de 93.164 lei. A arătat totodată că s-a reținut greșit de către instanță că acesta ar fi fost demolat, întrucât în deciziunea nr. 2/1949 expresia „dărâmat de cutremur" s-a folosit în sensul afectat de cutremur, menționând că dacă ar fi fost demolat nu ar fi putut să i se dea destinația de cămin cultural așa cum este precizat în deciziune. Referitor la acordarea despăgubirilor potrivit valorii de piață pentru terenul ocupat de construcția aparținând Poștei din comuna Bertea, reclamantul a arătat că până în prezent, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu și-a îndeplinit obligația, motiv pentru care consideră că numai instanțele de judecate sunt competente a-i soluționa cererea.

In ceea ce privește nerestituirea în natură, pe vechiul amplasament, a terenului liber de 884,52 mp a precizat că instanța de fond nu i-a admis obiecțiunile la raportul de expertiză topografică, care constau în faptul că expertul judiciar ing. I.G. nu a ținut cont și de vecinătățile precizate în contractul de schimb. Mai mult, deși a solicitat instanței de apel suplimentarea probatoriului cu efectuarea unei expertize topografice, potrivit obiectivelor stabilite și ținând seama și de obiecțiunile formulate, aceasta nu s-a pronunțat pe respectiva solicitare, deși erau aspecte foarte importante în soluționarea cauzei. Având în vedere pasivitatea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, precum și pentru a evita situația ca aceasta să nu-și îndeplinească nici pe viitor obligațiile, a considerat că instanța trebuia să o oblige la acordarea despăgubirilor și, mai mult, chiar să stabilească un termen de îndeplinire a respectivei obligații.

Pârâții Primarul comunei Bertea, Primăria comunei Berta și Comuna Bertea au solicitat admiterea recursului. Au arătat că le-a fost încălcat dreptul la apărare, prin respingerea cererii de amânare a judecării cauzei pentru imposibilitatea medicală de prezentare a apărătorului lor, cu motivarea că nu avea împuternicire avocațială la dosar, deși acesta i-a reprezentat legal la fond, chiar dacă la unele termene a fost substituit. Cu privire la excepțiile vizând lipsa calității procesuale pasive, au considerat că au fost greșit respinse.

Au solicitat a se constata că în conformitate cu dispozițiile art. 77 din Legea nr. 215/2001, primăria comunei este o structură funcțională cu activitate permanentă, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivității locale, astfel încât nu poate sta în judecată, iar în ceea ce privește comuna, aceasta nu are calitate procesuală pasivă, întrucât conform prevederilor Legii nr. 10/2001, conducătorul instituției este cel care are atribuții în soluționarea notificărilor. Or, în speță, fiind contestată dispoziția primarului, în opinia recurenților, acesta este singurul care are calitate procesuală pasivă.

Raportat la fondul cauzei, au solicitat a se observa că Primarul comunei Bertea a soluționat notificarea care face obiectul prezentului litigiu înainte de introducerea acțiunii de către reclamant, prin emiterea dispoziției nr. 1345/2007, care ulterior a fost modificată prin dispoziția nr. 418/2009, care a vizat doar completarea cu toate datele de identificare ale persoanei îndreptățite, fără a interveni asupra soluției adoptate. Având în vedere că prin dispoziția de restituire au propus acordarea despăgubirilor pentru suprafața de 400 mp, iar instanța a acordat despăgubiri pentru suprafața de 500 mp, acțiunea reclamantului fiind admisă în parte, au considerat că în mod greșit au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată în cuantumul stabilit de instanță, motiv pentru care au solicitat reanalizarea acestuia, în sensul înlăturării obligării pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Recursurile sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare în considerarea argumentelor ce succed. Cu privire la criticile formulate de reclamant referitoare la diferența de teren de 1500 mp, se reține că soluția instanței de apel este corectă, având în vedere că la fila 7 din dosarul conexat nr. 709/105/2010 există procesul verbal nr. 14 din 10 aprilie 1959, din care rezultă fără niciun dubiu că terenul în discuție era unul agricol.

Într-adevăr terenul în litigiu era situat, la data preluării sale de către stat, în extravilan, ceea ce atrage aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001, care stipulează că „nu intră sub incidența prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare ". In raport de împrejurarea potrivit căreia terenul solicitat prin notificare a fost unul agricol, la momentul preluării sale de către stat, determină includerea acestuia în ipoteza reglementată de art. 8 din Legea nr. 10/2001.

In ceea ce privește criticile referitoare la neacordarea despăgubirilor solicitate pentru construcția „han vechi" în conformitate cu art. 10 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, potrivit valorii de piață la data soluționării notificării, acestea nu pot fi reținute în soluționarea favorabilă a cauzei, textul de lege invocat de recurent referindu-se expres la construcțiile preluate în mod abuziv și demolate. Or, în speță, după cum chiar reclamantul a arătat prin motivele de recurs, în deciziunea nr. 2/1949, la art. 4, s-a decis exproprierea, pentru utilitate publică, a imobilului compus din 2 camere prăvălie - salon, dărâmat la cutremur, ceea ce presupune o altă situație de fapt decât cea avută în vedere de textul de lege menționat.

Și în ipoteza avansată de recurent că „dărâmat la cutremur" trebuie interpretat ca „afectat de cutremur", nu devine aplicabil textul cuprins la art. 10 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, cu atât mai mult cu cât afectațiune acestuia căminului cultural nu presupune neefectuarea ulterioară a unor lucrări de reparații în acest scop. Sunt nefondate și criticile referitoare la acordarea despăgubirilor potrivit valorii de piață pentru terenul aparținând poștei.

Astfel, în cuprinsul Capitolului 5 la art. 16 din Legea nr. 247/2005, legiuitorul a înțeles să facă distincție între notificările care erau soluționate la data intrării în vigoare a acestei legi, prin consemnarea în cuprinsul deciziilor sau dispozițiilor a sumelor ce urmau a fi acordate ca despăgubire - ipoteză ce se referă la alin. (1) și notificările care nu erau soluționate într-o asemenea modalitate și în privința cărora s-a reglementat, prin alin. (2), să fie predate Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Din interpretarea acestui text de lege rezultă deci că după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, instanțele de judecată nu mai sunt abilitate să stabilească cuantumul despăgubirilor, acesta urmând a fi determinat de către Comisia Centrală, potrivit procedurii speciale reglementate de art. 13 din Capitolul III Titlul VII al legii.

Potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii prin echivalent constau în „compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită cu soluționarea notificării sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv". Or, prevederile speciale care statuează asupra despăgubirilor ce pot fi acordate sunt cele cuprinse în art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și constau în titluri de despăgubire stabilite de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Criticile reclamantului vizând restituirea în natură, pe vechiul amplasament, al terenului în suprafață de 884,52 mp vizează aspecte de netemeinicie și nu de nelegalitate, neîncadrabile în cerințele art. 304 C. proc.

civ. Or, situația de fapt a fost determinată de instanțele fondului, pe baza probatoriului administrat în cauză, din care a rezultat că terenul nu poate fi restituit în natură, întrucât este ocupat de noile construcții. Cu privire la recursul pârâților, se constată că pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., criticile referitoare la greșita respingere a excepțiilor lipsei calității procesuale pasive a Primăriei comunei Bertea și Comunei Berta. Aceste critici nu pot fi însă primite, întrucât calitatea procesuală pasivă a primăriei, ca structură funcțională, este generată tocmai de apartenența primarului la aceasta, iar funcția acesteia este, printre altele, și de aducere la îndeplinire a dispozițiilor primarului.

Mai mult, în contextul Legii nr. 10/2001, legiuitorul a înțeles să folosească denumirea de primărie pentru a desemna persoana juridică de drept public deținătoare a imobilului. Această interpretare se impune întrucât persoana juridică de drept public este cea care, potrivit legii, are personalitate juridică, capacitate de folosință și patrimoniu în care se pot găsi bunuri ce cad sub incidența legii. De altfel, din cuprinsul întregului act normativ reiese cu claritate că în procedura reglementată de Legea nr. 10/2001, primarul reprezintă unitatea administrativ - teritorială, în exercitarea atribuțiilor ce îi revin în calitate de reprezentant legal al persoanei juridice de drept public, exercitând și atribuția stabilită prin art. 67 din Legea nr. 215/2001, în sensul de a emite dispoziție motivată.

Se reține însă că intenția legiuitorului a fost aceea de a desemna actul procedural prin care se soluționează notificarea și nu a stabili o obligație în nume propriu. Referitor la criticile privitoare la greșita obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată, se reține că acestea sunt formulate omisso medio . Astfel, apelul declarat de pârâți nu a fost motivat, fiind analizat de curtea de apel în conformitate cu dispozițiile art. 292 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care apelul nu se motivează ori motivarea apelului sau întâmpinarea nu cuprind motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanța de apel se va pronunța, în fond, numai pe baza celor invocate în prima instanță.

Or, în prima instanță, singurele apărări ale pârâților au vizat lipsa calității procesuale pasive a Primăriei comunei Berta și a Comunei Berta, nu și cheltuielile de judecată. Întrucât recursul, ca și cale extraordinară de atac, poate fi exercitat împotriva deciziei pronunțate în apel pentru motivele prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ., rezultă că prin criticile formulate trebuie să se tindă a se demonstra de ce considerentele sunt eronate în raport de textele de lege aplicabile speței. Prin urmare, în condițiile formulării în recurs pentru prima dată a unor critici, omisso medio, acestea nu pot fi analizate câtă vreme nu au făcut obiectul soluționării și în apel.

In ceea ce privește motivul de recurs vizând încălcarea dreptului la apărare prin respingerea cererii de amânare a judecării, pentru imposibilitatea medicală de prezentare a apărătorului pârâților, se reține, după cum a constatat și instanța de apel, că avocat N.M., care a solicitat acordarea unui nou termen de judecată, nu avea împuternicire pentru a-i reprezenta pe pârâți în apel. Chiar dacă acesta îi reprezentase pe pârâți la fond, potrivit prevederilor Legii nr. 51/1995, apărătorul putea doar să declare apel, ceea ce presupune necesitatea depunerii împuternicirii pentru a demonstra reprezentarea pârâților și în calea de atac exercitată. Pentru aceste considerente, în raport de prevederile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., se vor respinge, ca nefondate, ambele recursuri declarate în cauză. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul B.C. și de pârâții Primăria comunei Bertea, Primarul comunei Bertea și Comuna Bertea împotriva deciziei nr. 89 din 28 martie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 martie 2012.