ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5759/2012

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin contestația înregistrată la data de 4

ianuarie 2007, reclamanții M.I. și M.V. au chemat în judecată pârâta Primăria

Ploiești, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să se

dispună anularea în parte a Dispoziției nr. 20182/2006 emisă de către intimată

și restituirea în natură a terenului de 456 mp situat în Ploiești, str. C. nr.

X.

În motivarea

contestației, reclamanții au arătat că prin dispoziția sus-menționată li s-au

acordat despăgubiri numai pentru construcția ce a aparținut autoarelor, în

prezent demolată, iar în ceea ce privește terenul nu s-a luat nicio măsură deși

pârâta era obligată să le restituie terenul de 456 mp în litigiu, întrucât

acesta este liber.

Prin Sentința civilă

nr. 473 din 20 martie 2007, Tribunalul București a admis contestația formulată

de reclamanții M.I. și M.V.I., în contradictoriu cu pârâta Primăria Ploiești,

prin Primar Ploiești și în consecință:

A anulat în parte

Dispoziția nr. 20182 din 19 decembrie 2006 numai în ceea ce privește suprafața

de teren solicitată, în sensul că s-a constatat dreptul contestatorilor de a

beneficia de măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 și pentru

terenul de 457 mp situat în Ploiești, str. C. nr. X, județul Prahova și s-a

dispus restituirea în natură către contestatori a terenului de 457 mp

sus-menționat, identificat potrivit raportului de expertiză tehnică topometrică

ing. B.N. și schiței de plan anexă între punctele 1 - 2 - 3 - 4 - 1.

A reținut prima

instanță că este nelegală modalitatea în care pârâta a soluționat parțial

notificarea cu care a fost sesizată, dispoziția atacată fiind emisă cu

încălcarea prevederilor art. 25 din Legea nr. 10/2001, cererea reclamanților

fiind astfel întemeiată și că atâta vreme cât terenul solicitat este liber, în

accepțiunea Legii nr. 10/2001, se impune restituirea în natură.

Prin Decizia civilă

nr. 304 din 13 iunie 2007, Curtea de Apel Ploiești a admis apelul și, în urma

rejudecării cauzei, a respins contestația ca neîntemeiată, reținând că,

ulterior emiterii actului administrativ atacat, respectiv la 19 februarie 2007,

pârâta a emis dispoziția nr. 5463 prin care a recunoscut dreptul reclamanților

la măsuri reparatorii și pentru terenul ce formează obiectul litigiului,

dispunând restituirea în natură a suprafeței de 106,75 mp din terenul

solicitat. Pentru diferența de teren s-a dispus în sensul emiterii unei

dispoziții care să cuprindă propunerea motivată de acordare a măsurilor

reparatorii prin echivalent.

Aceeași instanță de

apel a conchis că, atâta timp cât reclamanții nu au contestat această ultimă

dispoziție emisă pentru teren, în mod greșit s-a dispus desființarea actului

atacat care fusese emis exclusiv pentru construcția aflată pe teren.

Prin Decizia civilă

nr. 3613 din 4 iunie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul

declarat de reclamante, a casat hotărârea și a trimis cauza spre rejudecare

aceleiași instanțe, reținând în considerentele deciziei, că obiectul

notificării l-a constituit acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea

nr. 10/2001 pentru imobilul situat în Ploiești str. C. nr. X, compus din construcție

demolată și teren de 450 mp, că pârâta era obligată să soluționeze notificarea

conform dispozițiilor art. 25 și 26 din legea sus-menționată, finalizarea

procedurii administrative materializându-se printr-o decizie-dispoziție

motivată care poate fi supusă controlului de legalitate în etapa judiciară a

procedurii de restituire prevăzută la cap. III din Legea nr. 10/2001.

Rejudecând cauza,

Curtea de Apel Ploiești a pronunțat Decizia civilă nr. 220 din 2 decembrie 2009

prin care, admițând în parte apelul declarat de pârâta Primăria Municipiului

Ploiești prin Primar, a schimbat în parte Sentința civilă nr. 473 din 20 martie

2007 a Tribunalului Prahova, în sensul că suprafața de teren ce urmează a fi

restituită în natură conform măsurii reparatorii prevăzută de Legea nr.

10/2001, este de 271 mp, identificată prin raportul de expertiză întocmit de

expert B.N. între pct. 1, 2, 5, 6, 1, iar pentru restul terenului de 186 mp,

identificat prin pct. 2, 3, 4, 5, 2 din același raport de expertiză, imposibil

de restituit în natură, urmând ca reclamanții să beneficieze de măsuri

reparatorii prin echivalent-despăgubiri bănești, în condițiile Legii nr.

10/2001, menținând restul dispozițiilor sentinței.

Pentru a decide

astfel, Curtea de Apel Ploiești a reținut că Dispoziția nr. 2182/2006 este

nelegală în ce privește nerezolvarea cererii de acordare a măsurilor

reparatorii în privința terenului ce a fost expropriat de la autoarea

contestatorilor, astfel că soluția ce se impune este în sensul de a se constata

dreptul reclamanților la acordarea măsurilor reparatorii și pentru suprafața de

457 mp teren, dar în ce privește modalitatea de stabilire a acestor măsuri s-a

apreciat că se impune schimbarea în parte a soluției instanței de fond, a se

constata că suprafața de 271 mp urmează a fi restituită în natură, nefiind

afectată de construcții, instalații, utilități, pentru restul de teren în

suprafață de 186 mp, imposibil de restituit în natură, reclamanții urmând să

beneficieze de măsuri reparatorii prin echivalent.

Prin Decizia civilă

nr. 4564 din 17 septembrie 2010 Înalta Curte de Casație și Justiție a respins,

ca tardiv, recursul declarat de reclamanții D.A.C., M.A.V. și M.Gh.V. și,

admițând recursul pârâtei Primăria Municipiului Ploiești prin Primar, a casat

decizia și a trimis cauza spre rejudecarea apelului, aceleiași instanțe.

Rejudecând cauza și

având în vedere îndrumările date prin decizia de casare a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, cu caracter obligatoriu pentru instanța de trimitere,

conform art. 315 C. proc. civ., în raport și de dispozițiile art. 295 C. proc.

civ., s-a dispus efectuarea unei noi expertize specialitate topografie, pentru

ca expertul să identifice terenul în discuție, să-l poziționeze pe schița de

plan, să delimiteze suprafața de teren liber în accepțiunea Legii nr. 10/2001,

în condițiile în care acesta există, urmând ca la întocmirea raportului de

expertiză să se aibă în vedere toate actele emise de R., L., D.T. și, dacă mai

sunt și alte acte la sediul primăriei, să se precizeze dacă există construcții,

amenajări subterane, respectiv conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol,

electricitate de mare calibru și alte asemenea utilități.

Prin Decizia civilă

nr. 166 din 18 octombrie 2011, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a admis

apelul declarat de Primăria Municipiului Ploiești prin Primar, împotriva

Sentinței civile nr. 473 pronunțată la 20 martie 2007 de Tribunalul Prahova, în

contradictoriu cu contestatoarele M.A.V., M.Gh.V. și D.A.C., cauză trimisă spre

rejudecare potrivit Deciziei nr. 4564 din 17 septembrie 2010 pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție și, în consecință:

A fost schimbată în

parte sus-menționata sentință, în sensul că a fost obligată pârâta să restituie

reclamanților, în natură, suprafața de 189 mp teren, identificată în raportul

de expertiză S.V. și schița de plan anexă, între punctele B, C, D, E, F,G, B,

situat în Ploiești, str. C. nr. X, județul Prahova, urmând ca pentru restul

terenului imposibil de restituit în natură, până la suprafața de 457 mp,

reclamanții să beneficieze de măsuri reparatorii prin echivalent sub forma

despăgubirilor bănești.

Au fost menținute în

rest dispozițiile sentinței atacate.

Împotriva

sus-menționatei hotărâri a declarat recurs pârâta Primăria municipiului

Ploiești prin Primar, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care a invocat

dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

Referitor la calea de

atac dedusă judecății, cu privire la care, din oficiu, a fost invocată excepția

tardivității, se constată următoarele:

Potrivit art. 301 C.

proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii,

dacă legea nu dispune altfel.

Iar, potrivit art.

103 alin. (1) C. proc. civ., neexercitarea oricărei căi de atac și

neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea,

afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost

împiedicată dintr-o împrejurare mai presus de voința ei.

În speță, potrivit

actului de procedură aflat la fila 54 dosar apel, hotărârea recurată a fost

comunicată paratei la data de 25 octombrie 2011, astfel încât exercitarea căii

de atac deduse judecații, la data de 16 noiembrie 2011 (potrivit plicului

anexat declarației de apel), se plasează în afara termenului legal de recurs

care este, în lipsă de stipulație contrară, cel sus-menționat, respectiv

termenul general prevăzut de norma legală evocată.

Împrejurarea că

partea a solicitat recomunicarea hotărârii atacate, cerere de altfel respinsă,

în condițiile în care actul de procedură menționat face dovada, până la

înscriere în fals, asupra veridicității mențiunilor din cuprinsul său, nu este

de natură nici să proroge termenul de recurs și nici să o repună pe recurentă

în termenul legal de declarare a căii de atac, care nu poate opera decât în

condițiile limitativ prevăzute de dispozițiile art. 103 alin. (1) și (2) C.

proc. civ. (neinvocate în cauză).

Față de cele ce

preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul dedus judecății

urmează să fie respins ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv,

recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Ploiești prin Primar

împotriva Deciziei nr. 166 din 18 octombrie 2011 a Curții de Apel Ploiești,

secția a I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 septembrie 2012.

Procesat de GGC-LM