ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5759/2012

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin contestația înregistrată la data de 4 ianuarie 2007, reclamanții M.I. și M.V. au chemat în judecată pârâta Primăria Ploiești, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să se dispună anularea în parte a Dispoziției nr. 20182/2006 emisă de către intimată și restituirea în natură a terenului de 456 mp situat în Ploiești, str. C. nr. X. În motivarea contestației, reclamanții au arătat că prin dispoziția sus-menționată li s-au acordat despăgubiri numai pentru construcția ce a aparținut autoarelor, în prezent demolată, iar în ceea ce privește terenul nu s-a luat nicio măsură deși pârâta era obligată să le restituie terenul de 456 mp în litigiu, întrucât acesta este liber.

Prin Sentința civilă nr. 473 din 20 martie 2007, Tribunalul București a admis contestația formulată de reclamanții M.I. și M.V.I., în contradictoriu cu pârâta Primăria Ploiești, prin Primar Ploiești și în consecință: A anulat în parte Dispoziția nr. 20182 din 19 decembrie 2006 numai în ceea ce privește suprafața de teren solicitată, în sensul că s-a constatat dreptul contestatorilor de a beneficia de măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 și pentru terenul de 457 mp situat în Ploiești, str. C. nr. X, județul Prahova și s-a dispus restituirea în natură către contestatori a terenului de 457 mp sus-menționat, identificat potrivit raportului de expertiză tehnică topometrică ing. B.N.

și schiței de plan anexă între punctele 1 - 2 - 3 - 4 - 1. A reținut prima instanță că este nelegală modalitatea în care pârâta a soluționat parțial notificarea cu care a fost sesizată, dispoziția atacată fiind emisă cu încălcarea prevederilor art. 25 din Legea nr. 10/2001, cererea reclamanților fiind astfel întemeiată și că atâta vreme cât terenul solicitat este liber, în accepțiunea Legii nr. 10/2001, se impune restituirea în natură. Prin Decizia civilă nr. 304 din 13 iunie 2007, Curtea de Apel Ploiești a admis apelul și, în urma rejudecării cauzei, a respins contestația ca neîntemeiată, reținând că, ulterior emiterii actului administrativ atacat, respectiv la 19 februarie 2007, pârâta a emis dispoziția nr. 5463 prin care a recunoscut dreptul reclamanților la măsuri reparatorii și pentru terenul ce formează obiectul litigiului, dispunând restituirea în natură a suprafeței de 106,75 mp din terenul solicitat.

Pentru diferența de teren s-a dispus în sensul emiterii unei dispoziții care să cuprindă propunerea motivată de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent. Aceeași instanță de apel a conchis că, atâta timp cât reclamanții nu au contestat această ultimă dispoziție emisă pentru teren, în mod greșit s-a dispus desființarea actului atacat care fusese emis exclusiv pentru construcția aflată pe teren.

Prin Decizia civilă nr. 3613 din 4 iunie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de reclamante, a casat hotărârea și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, reținând în considerentele deciziei, că obiectul notificării l-a constituit acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru imobilul situat în Ploiești str. C. nr. X, compus din construcție demolată și teren de 450 mp, că pârâta era obligată să soluționeze notificarea conform dispozițiilor art. 25 și 26 din legea sus-menționată, finalizarea procedurii administrative materializându-se printr-o decizie-dispoziție motivată care poate fi supusă controlului de legalitate în etapa judiciară a procedurii de restituire prevăzută la cap. III din Legea nr. 10/2001.

Rejudecând cauza, Curtea de Apel Ploiești a pronunțat Decizia civilă nr. 220 din 2 decembrie 2009 prin care, admițând în parte apelul declarat de pârâta Primăria Municipiului Ploiești prin Primar, a schimbat în parte Sentința civilă nr. 473 din 20 martie 2007 a Tribunalului Prahova, în sensul că suprafața de teren ce urmează a fi restituită în natură conform măsurii reparatorii prevăzută de Legea nr. 10/2001, este de 271 mp, identificată prin raportul de expertiză întocmit de expert B.N. între pct. 1, 2, 5, 6, 1, iar pentru restul terenului de 186 mp, identificat prin pct. 2, 3, 4, 5, 2 din același raport de expertiză, imposibil de restituit în natură, urmând ca reclamanții să beneficieze de măsuri reparatorii prin echivalent-despăgubiri bănești, în condițiile Legii nr. 10/2001, menținând restul dispozițiilor sentinței.

Pentru a decide astfel, Curtea de Apel Ploiești a reținut că Dispoziția nr. 2182/2006 este nelegală în ce privește nerezolvarea cererii de acordare a măsurilor reparatorii în privința terenului ce a fost expropriat de la autoarea contestatorilor, astfel că soluția ce se impune este în sensul de a se constata dreptul reclamanților la acordarea măsurilor reparatorii și pentru suprafața de 457 mp teren, dar în ce privește modalitatea de stabilire a acestor măsuri s-a apreciat că se impune schimbarea în parte a soluției instanței de fond, a se constata că suprafața de 271 mp urmează a fi restituită în natură, nefiind afectată de construcții, instalații, utilități, pentru restul de teren în suprafață de 186 mp, imposibil de restituit în natură, reclamanții urmând să beneficieze de măsuri reparatorii prin echivalent.

Prin Decizia civilă nr. 4564 din 17 septembrie 2010 Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca tardiv, recursul declarat de reclamanții D.A.C., M.A.V. și M.Gh.V. și, admițând recursul pârâtei Primăria Municipiului Ploiești prin Primar, a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecarea apelului, aceleiași instanțe. Rejudecând cauza și având în vedere îndrumările date prin decizia de casare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu caracter obligatoriu pentru instanța de trimitere, conform art. 315 C. proc. civ., în raport și de dispozițiile art. 295 C. proc. civ., s-a dispus efectuarea unei noi expertize specialitate topografie, pentru ca expertul să identifice terenul în discuție, să-l poziționeze pe schița de plan, să delimiteze suprafața de teren liber în accepțiunea Legii nr. 10/2001, în condițiile în care acesta există, urmând ca la întocmirea raportului de expertiză să se aibă în vedere toate actele emise de R., L., D.T.

și, dacă mai sunt și alte acte la sediul primăriei, să se precizeze dacă există construcții, amenajări subterane, respectiv conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru și alte asemenea utilități. Prin Decizia civilă nr. 166 din 18 octombrie 2011, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a admis apelul declarat de Primăria Municipiului Ploiești prin Primar, împotriva Sentinței civile nr. 473 pronunțată la 20 martie 2007 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu contestatoarele M.A.V., M.Gh.V. și D.A.C., cauză trimisă spre rejudecare potrivit Deciziei nr. 4564 din 17 septembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție și, în consecință: A fost schimbată în parte sus-menționata sentință, în sensul că a fost obligată pârâta să restituie reclamanților, în natură, suprafața de 189 mp teren, identificată în raportul de expertiză S.V.

și schița de plan anexă, între punctele B, C, D, E, F,G, B, situat în Ploiești, str. C. nr. X, județul Prahova, urmând ca pentru restul terenului imposibil de restituit în natură, până la suprafața de 457 mp, reclamanții să beneficieze de măsuri reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor bănești. Au fost menținute în rest dispozițiile sentinței atacate. Împotriva sus-menționatei hotărâri a declarat recurs pârâta Primăria municipiului Ploiești prin Primar, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care a invocat dispozițiile art. 304 C. proc. civ. Referitor la calea de atac dedusă judecății, cu privire la care, din oficiu, a fost invocată excepția tardivității, se constată următoarele: Potrivit art. 301 C. proc.

civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. Iar, potrivit art. 103 alin. (1) C. proc. civ., neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată dintr-o împrejurare mai presus de voința ei. În speță, potrivit actului de procedură aflat la fila 54 dosar apel, hotărârea recurată a fost comunicată paratei la data de 25 octombrie 2011, astfel încât exercitarea căii de atac deduse judecații, la data de 16 noiembrie 2011 (potrivit plicului anexat declarației de apel), se plasează în afara termenului legal de recurs care este, în lipsă de stipulație contrară, cel sus-menționat, respectiv termenul general prevăzut de norma legală evocată.

Împrejurarea că partea a solicitat recomunicarea hotărârii atacate, cerere de altfel respinsă, în condițiile în care actul de procedură menționat face dovada, până la înscriere în fals, asupra veridicității mențiunilor din cuprinsul său, nu este de natură nici să proroge termenul de recurs și nici să o repună pe recurentă în termenul legal de declarare a căii de atac, care nu poate opera decât în condițiile limitativ prevăzute de dispozițiile art. 103 alin. (1) și (2) C. proc. civ. (neinvocate în cauză). Față de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul dedus judecății urmează să fie respins ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca tardiv, recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Ploiești prin Primar împotriva Deciziei nr. 166 din 18 octombrie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția a I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2012. Procesat de GGC-LM