ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4090/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

2 mai 2006, reclamanții I.I. și S.E. au chemat în judecată pe pârâta Primăria

municipiului Ploiești, solicitând anularea în parte a dispoziției nr. 2055/2006

emisă de pârâtă și acordarea de măsuri reparatorii pentru întreaga suprafață de

teren solicitată de 5181 mp, situat în Ploiești, constând în restituirea în

natură a părții de teren rămasă liberă de construcții, în suprafață de

aproximativ 1500 mp și prin echivalent bănesc pentru diferența de 3681 mp,

teren imposibil de restituit.

În motivarea cererii, reclamanții au

învederat că terenul menționat, proprietatea antecesorilor lor, a fost

expropriat în temeiul Decretului nr. 218/1982 prin decizia nr. 1186/1982 a

fostului Consiliu Popular al Județului Prahova, decizia în care s-a menționat

ca fiind expropriată doar suprafața de 3361 mp.

În această situație, dispoziția

atacată și prin care a fost soluționată notificarea formulată în temeiul Legii

nr. 10/2001 nu este legală, motiv pentru care au solicitat acordarea măsurilor

reparatorii în modalitățile indicate în expunerea cererii introductive pentru

întreaga suprafață de teren care, în fapt, a fost preluată integral de stat.

Prin sentința nr. 102 din 19

ianuarie 2007, Tribunalul Prahova a admis cererea astfel cum a fost precizată

și a anulat în parte dispoziția nr. 2055/206 emisă de Primăria municipiului

Ploiești.

S-a constatat dreptul reclamanților,

în calitate de moștenitori ai defunctei E.A.L. de a beneficia de măsurile

reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, modificată, constând în restituirea

în natură a terenului în suprafață de 3509 mp liber de construcții, identificat

pe schița de plan a raportului de expertiză întocmit de expert M.C.D. prin

punctele 1 – 2 – 3 – 4 – 5 – 6 – 7 – 8 – 9 – 10 – 11 – 12 – 13 – 14 – 1 – 51 –

1, contur hașurat cu culoarea albastră și despăgubiri pentru diferența de teren

de 1695 mp, imposibil de restituit în natură.

Prima instanță a reținut, în esență,

că probele administrate în cauză au relevat indubitabil că autoarea reclamanților

a avut în proprietate suprafața de 5151 mp (în realitate 5600 mp, potrivit

măsurilor efectuate de expert), teren ce a fost expropriat de stat în

totalitate, în scopul construirii unui spital și a unei policlinici, obiective

ce au fost realizate.

Faptul că în actul de preluare se

menționează ca fiind expropriată doar suprafața de 3161 mp nu echivalează cu

realitatea preluării în fapt a terenului și care, din corespondența purtată

între autoarea reclamanților și instituțiile implicate în expropriere, a fost

preluat integral.

Ca urmare, în raport de situația de

fapt reținută și de prevederile art. 11 din Legea nr. 10/2001, cererea

introductivă a fost considerată ca întemeiată.

Ulterior, reclamanții au formulat

cerere de îndreptare a erorii materiale strecurate în cuprinsul și dispozitivul

hotărârii menționate, constând în sensul că suprafața de teren asupra căreia

s-a dispus restituirea în natură este de 3905 mp, conform raportului de

expertiză topo M.C.D. și nu 3509 mp, cum din eroare s-a menționat.

Prin încheierea din 4 aprilie 2007,

prima instanță a respins cererea de îndreptare a erorii materiale ca

neîntemeiată, reținând că greșeala sesizată nu poate fi asimilată unei „erori

materiale” în sensul art. 281 C. proc. civ., greșeală ce poate fi corectată prin

intermediul căilor de atac.

Prin decizia nr. 425 din 18

octombrie 2007, Curtea de Apel Ploiești a respins ca tardiv apelul

reclamanților ca o consecință a respingerii cererii de repunere în termenul de

declarare a apelului și ca nefondat apelul declarat de pârâtă împotriva

sentinței tribunalului.

A fost admis apelul declarat de

aceiași reclamanți împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale, care

a fost schimbată în tot și în fond a fost admisă cererea acestora în sensul că

s-a constatat că se restituie în natură terenul în suprafață de 3905 mp în loc

de 3509 mp, identificat în schița de plan prin punctele 1 – 2 – 3 – 4 – 5 – 12

– 15 – 10 – 9 – 8 – 13 – 14 – 15 – 1.

Instanța de apel a constatat, în

esență, că prima instanță a reținut corect atât întinderea suprafeței de teren

preluată de către stat, cât și dispozițiile Legii nr. 10/2001 privind categoria

măsurilor reparatorii cuvenite reclamanților în raport de situația juridică

actuală a imobilului în litigiu.

S-a reținut ca fiind tardiv declarat

apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței, determinat de împrejurarea

că cererea de repunere în termenul de apel, nu a fost făcută la prima zi de

înfățișare, fiind depusă peste termenul prevăzut de art. 103 alin. (2) C. proc.

civ.

S-a considerat ca fondat apelul

declarat de aceiași reclamanți împotriva încheierii de îndreptare a erorii

materiale pronunțate de prima instanță, întrucât neconcordanța constatată între

concluziile raportului de expertiză, considerentele și dispozitivul hotărârii,

constituie o greșeală materială în sensul celei prescrise de dispozițiile art.

281 alin. (1) C. proc. civ.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care a invocat

prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea recursului, pârâta a

susținut că instanțele au nesocotit prevederile art. 23 și art. 24 din Legea

nr. 10/2001, întrucât reclamanții nu au făcut dovada că autorii lor ar fi avut

în proprietate o suprafață de teren mai mare decât cea reținută în actul de

expropriere și, respectiv, în dispoziția emisă în temeiul Legii nr. 10/2001.

Au mai învederat că terenul cu

privire la care s-a dispus restituirea în natură, în suprafață de 3905 mp,

include aproape în totalitate curtea Spitalului CFR din localitate, deservind

unui interes public, astfel încât măsura reținută de instanța ar perturba

normala funcționare a acestui obiectiv.

Recursul este fondat, potrivit

considerentelor ce succed:

Potrivit art. 314 C. proc. civ.,

Înalta Curte de Casație și Justiție, hotărăște asupra fondului pricinii în

toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării

corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin stabilite”.

Dispoziția legală enunțată impune

determinarea clară și exactă a situației de fapt a raportului juridic litigios,

cerința necesară justei soluționări a cauzei.

În acest scop, în conformitate cu

dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., „judecătorii au îndatorirea să

stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind

aflarea adevărului …, putând ordona administrarea probelor pe care le consideră

necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc”.

Corolar al activității judiciare,

principiul aflării adevărului enunțat de dispozițiile legale evocate, presupun

lămurirea pe deplin a împrejurărilor de fapt ale cauzei, cerință necesară în

scopul aplicării corecte a legii.

Or, în speță, în scopul

identificării terenului solicitat, obiect al notificării și a destinației sale

actuale, prima instanță a dispus, legal, efectuarea unei expertize tehnice de

specialitate, ale cărei constatări și concluzii, însușite de cele două instanțe

de judecată, nu sunt însă apte să lămurească împrejurările de fapt pentru care

a fost dispusă și prin urmare să facă posibilă încadrarea bunului în ipoteza

prevăzută de alin. (3) al art. 11 din Legea nr. 10/2001, reținută a fi

incidentă de ambele instanțe.

În acest sens, este de menționat că

în concluziile la raportul de expertiză (f. 79 dosar fond) se conchide că

suprafața de teren liber din cel în litigiu este de 3905 mp și se află cuprinsă

pe conturul reclamantului 1, 2, 3, 4, 5, 12, 11, 10, 9, 8, 13, 14, 15, 1,

contur hașurat cu culoarea albastră pe schița anexă a lucrării arătate.

Această concluzie a actului

procesual menționat, a fost contestată de pârâtă, care a arătat că, în

operațiunea de identificare și materializare a terenului pe schiță, deși a

delimitat cu contur verde bunul preluat de la reclamanți, a considerat a fi

restituibil în natură și o porțiune situată pe aliniamentul 13, 14, 15, ce

depășește limita sus menționată.

Având a răspunde la această

obiecție, care legal a fost încuviințată de prima instanță, expertul a arătat

că a depășit linia verde întrucât a avut în vedere retrocedarea unei suprafețe

cât mai mari de teren, dar și faptul că fâșia aflată pe aliniamentul sus

indicat „nu ar folosi nimănui” (f. 89 dosar fond).

Concluzia expertului, așa cum a fost

reținută mai sus și care a fost considerată ca fiind lămuritoare pentru

instanțe, nu numai că nu clarifică împrejurările pentru care a fost admisă

lucrarea de expertiză, dar este și nelegală întrucât omologarea ar presupune

ocuparea unei alte proprietăți și care, din schița anexă la raportul de

expertiză se constituie, de fapt, într-un spațiu de utilitate publică.

Prin urmare, nefiind determinat cu

certitudine terenul restituibil în natură, instanțele nu puteau face

aplicațiunea prevederilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

În acest scop și față de aceste

considerente, în temeiul art. 314 C. proc. civ. recursul dedus judecății va fi

admis, hotărârea curții de apel casată, iar pricina trimisă spre rejudecare

aceleiași instanțe.

Cu prilejul rejudecării cauzei se va

dispune administrarea probelor considerate a fi necesare, inclusiv

suplimentarea sau refacerea expertizei în specialitatea topografie, în scopul

identificării terenului ce poate fi restituit în natură, în accepțiunea

prevederilor legale sus enunțate cu referire la art. 10 alin. (3), (4), (5) și

(6) care se aplică în mod corespunzător.

Vor fi avute în vedere, totodată, și

celelalte critici invocate în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de Primăria

municipiului Ploiești împotriva deciziei nr. 425 din 18 octombrie 2007 a Curții

de Apel Ploiești.

Casează decizia și trimite cauza la

aceeași instanță pentru rejudecarea apelului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 iunie 2008.