ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2989/2008

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 26 aprilie

2006 reclamanții M.S., M.I.R. și M.C.Ș. au chemat în judecată pârâții

Municipiul Ploiești prin Primar și Consiliul Local Ploiești solicitând anularea

dispoziției nr. 2013 emisă la 30 martie 2006 de Primăria Municipiului Ploiești,

prin Primar.

Prin dispoziția ce

formează obiectul contestației de față s-a respins cererea reclamanților

privind restituirea în natură a imobilului situat în Ploiești, și s-a propus

acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent.

Reclamanții au mai

cerut obligarea pârâtei Primăria Municipiul Ploiești prin Primar, de a emite

dispoziție, prin care să li se restituie în natură terenul în suprafață de

1.500 mp din totalul de 2069 mp, să se constate dreptul acestora la măsuri

reparatorii prin echivalent pentru imobilul ce a fost ocupat și obligarea

pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea

acțiunii, reclamanții au arătat că imobilul compus din teren și construcții a

aparținut autorilor M.F. și G., fiind dobândit prin contractul de

vânzare-cumpărare, încheiat la 25 iunie 1946 și, ulterior, naționalizat în baza

Decretului nr. 92/1950.

În drept au

fost invocate prevederile art. 1, art. 9, art. 10, art. 11, art. 24 din Legea

nr. 10/2001.

Prin sentința

civilă nr. 834 din 29 mai 2007, Tribunalul Prahova a respins contestația,

reținând în esență, că o parte din imobil, reprezentând teren și construcții în

suprafață de 148,9 mp a fost înstrăinat prin contractul de vânzare-cumpărare

nr. 622/1956, iar restul imobilul este ocupat de societăți comerciale și

blocuri de locuințe, așa încât nu poate fi restituit în natură.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat apel reclamantul M.S., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, întrucât instanța de fond nu a stabilit modalitate preluării

imobilului, nu a acordat măsuri reparatorii pentru întreaga suprafață de 2.069

mp și construcțiile aferente, a interpretat eronat concluziile raportului de

expertiză topografică, sentința fiind nemotivată.

Prin decizia nr. 417

din 15 octombrie 2007, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, a respins apelul, păstrând motivarea sentinței

Tribunalului Prahova, potrivit cu care s-a apreciat că imobilul a trecut abuziv

în proprietatea statului, fiind incidente prevederile art. 2 alin. (1) ale

Legii nr. 10/2001, prin dispoziția nr. 2013 dată la 30 martie 2006 de Primăria

Municipiului Ploiești prin Primar, stabilindu-se acordarea măsurilor

reparatorii pentru întregul imobil situat în Ploiești, județul Prahova.

Referitor la

interpretarea eronată a concluziilor raportului de expertiză, instanța de

control judiciar ordinar a arătat că, răspunzând obiecțiunilor reclamantului la

raportul de expertiză, expertul a specificat că „terenurile libere",

reprezintă terenuri aferente construcțiilor respective și sunt destinate unei

folosințe normale corespunzătoare a corpurilor de construcție.

Hotărârea

pronunțată în apel a fost recurată de reclamantul M.S., pentru motivele de

nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., potrivit cu care

„instanța a

interpretat greșit actul juridic dedus

judecății, iar decizia atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii".

Astfel,

recurentul a susținut că, instanța de apel a considerat în mod eronat, în

cuprinsul actului juridic contestat că „întregul imobil" reprezintă doar

757 mp

teren, ignorând restul suprafeței până la 2069 mp, că

expertiza dispusă în cauză nu a stabilit cu exactitate destinația întregii

suprafețe ce a format obiectul notificării, instanța interpretând greșit

concluziile raportului de expertiză când a apreciat că terenul nu este liber,

încălcând prevederile art. 1, art. 7, art. 9 și art. 10 din Legea nr. 10/2001.

S-a mai susținut că

situația juridică a imobilului nu este corect stabilită.

Sub toate motivele

invocate, recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:

Reclamanții au

investit Tribunalul Prahova cu soluționarea unei contestații, întemeiată în

drept pe dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a

fost modificată, solicitând anularea dispoziției nr. 2013/2006 emisă de

Primăria Municipiului Ploiești, restituirea în natură a terenului liber situat

în Ploiești.

Deslușind corect

raportul juridic dedus judecății instanțele au apreciat că autorii

reclamanților, M.G. și M.F. au dobândit în proprietate imobilul situat în

Ploiești, compus din teren în suprafață de 2.069 mp și construcție (casă

veche), prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4834 din 25 iunie

1946.

Ulterior, acesta a fost

preluat abuziv de stat, în baza Decretului nr. 92/1950, prin dispoziția

contestată acordându-li-se reclamanților (persoane îndreptățite), în sensul

art. 3 din Legea nr. 10/2001, măsuri reparatorii prin echivalent.

Imobilul în litigiu

face parte din categoria celor preluate abuziv, astfel cum sunt definite de

art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Criticile nu pot fi

încadrate însă, în motivul de recurs invocat, care presupune că instanța să fi

„interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbând natura ori

înțelesul lămurit și vădit îndoielnic al acestuia".

Trebuie să fie vorba

deci, potrivit textului procedural evocat, de un act juridic, în înțelesul de

negoțium, generator de drepturi și obligații, ale cărui clauze clare,

neechivoce, să fi făcut obiectul unei interpretări eronate.

Nu are o astfel de

valoare raportul de expertiză, ca mijloc de probă, administrat în cauză, supus

aprecierii instanței de fond.

în realitate, prin

modalitatea de formulare a criticilor se tinde la o reevaluare a materialului

probator, cu consecințe diferite asupra situației de fapt, ceea ce este

necorespunzător cu structura căii de atac a recursului.

Ca atare, nu poate fi

primită critica conform căreia actul juridic este confundat cu mijlocul de

probă, în sensul în care Codul de procedură civilă reglementează expertizele la

art. 201 - art. 214, noțiunea fiind folosită pentru a desemna însuși mijlocul

de probă.

Astfel, nu se

poate reține că instanța de apel a interpretat greșit concluziile raportului de

expertiză, în sensul în care legea de procedură atribuie acestui mijloc de

probă, facultatea de a stabili o situație juridică, în raport de destinația

terenurilor.

Este evident

că sintagma „terenuri libere" din conținutul raportului de expertiză

trebuie interpretată în contextul folosit de expert, acesta fiind aferent

construcțiilor existente și având destinație subsecventă corpurilor de

construcție ce compun imobilul.

Cu acest înțeles,

având în vedere că imobilul în litigiu cuprinde un teren de 2.012 mp și

construcții, ocupate de diferite societăți comerciale, de o persoană fizică și

că este afectat de blocul de locuințe, acesta nu

face

parte din categoria celor reglementate de art. 10 din Legea nr. 10/2001, care

pot fi restituite în natură.

Potrivit art. 10

alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile

preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 (1) „în

situația imobilelor preluate în mod abuziv și ale căror construcții edificate

pe acestea au fost demolate total sau parțial, restituirea în natură se dispune

pentru terenul liber și pentru construcțiile rămase nedemolate, iar pentru

construcțiile demolate și terenurile ocupate, măsurile reparatorii se stabilesc

în echivalent."

Cum, în cazul

concret, terenul în litigiu nu este liber, restituirea în natură nu este

posibilă, așa încât acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent constituie

singura modalitate de rezolvare a solicitării reclamanților, în respectarea

spiritului reparator al legii speciale.

De altfel,

susținerile recurentului vizând analiza probatoriilor, inserate drept critici

cu prilejul exercitării căii extraordinare de atac a recursului, exced

examinării motivelor de nelegalitate, astfel cum acestea sunt reglementate de

art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., deoarece constituie motive de netemeinicie.

Așa fiind,

Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1)

teza a II-a C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de M.S. împotriva deciziei nr. 417 din 15 octombrie 2007 pronunțată de

Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 mai 2008.