ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7805/2008

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7805/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Deliberând asupra recursului civil

de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ. constată următoarele:

Prin

contestația înregistrată sub nr. 4593/105 din 19 iulie 2007 la Tribunalul

Prahova,

contestatorul M.N.M. a solicitat în contradictoriu cu intimații Primăria

Municipiului Ploiești și Primarul Municipiului Ploiești anularea dispoziției

nr. 1139 din 11 februarie 2005, emisă de Primarul municipiului Ploiești și

obligarea intimaților să-i restituie în natură imobilul situat în Ploiești, iar

în caz de imposibilitate să i se acorde măsuri reparatorii prin echivalent.

În motivarea contestației se arată

că prin notificarea nr. 135 din 13 februarie 2002, contestatorul a solicitat în

calitate de moștenitor legal al autorilor săi intimaților restituirea în natură

a imobilului situat în Ploiești, preluat abuziv de către stat în baza

Decretului nr. 92/1950.

Contestatorul a precizat că a

depus toate actele doveditoare, cu excepția contractului de vânzare-cumpărare a

imobilului, Primarul Municipiului Ploiești

prin

dispoziția nr. 1139 din 11 februarie 2005 i-a respins notificarea, cu motivarea

că nu

a prezentat acte doveditoare în susținerea acesteia.

A mai arătata că din conținutul

adresei nr. 220449 din 23 ianuarie 2004 a Consiliului Local al Municipiului

Ploiești rezultă calitatea de proprietar al autorului său privind imobilul, că

imobilul a cărui retrocedare o solicită a aparținut anterior fraților F.,

acționari la SC S. S.A.R., terenul fiind dobândit în anul 1938 în proprietatea

acestei societăți comerciale pe care 1-a deținut până la naționalizare și

preluare prin Decretul nr. 92/1950.

Prin sentința nr. 1399 din 7

noiembrie 2007, Tribunalul Prahova a respins contestația formulată de

contestatorul M.N.M., reținând în esență că, prin dispoziția nr. 1139 din 11 februarie

2005, emisă de Primarul Municipiului Ploiești a fost respinsă notificarea contestatorului,

prin care a solicitat restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii

prin echivalent privind imobilul

situat în

Ploiești, deoarece nu a prezentat acte cu care să facă

dovada că autorii

săi care i-au cedat drepturile succesorale au fost proprietarii imobilului în

litigiu.

Instanța de apel a reținut că prin

notificarea formulată de contestator în

calitate

de moștenitor legal al fraților F., acționari ai SC S. SAR, a

solicitat

restituirea în natură sau în echivalent a terenului, proprietate a

societății precizate anterior, situat în

Ploiești.

Deși în

conținutul notificării s-a arătat că terenul a fost proprietatea acestei

societăți

până la data naționalizării și a fost preluat de la societate în baza

Decretului nr. 92/1950, în contestația prin care s-a solicitat anularea

dispoziției nr. 1139/2005 emisă de Primăria municipiului Ploiești prin care s-a

respins notificarea, contestatorul nu a mai susținut aceleași puncte de vedere,

ci a arătat

că terenul a aparținut în

realitate autorului său, defunctul F. și că în mod

greșit a fost preluat

abuziv în baza Decretului nr. 92/1950, poziția 6828 de la SC S. SAR ai cărei

asociați erau frații F.

Raportat la noile aspecte, s-a

stabilit că instanța de fond corect a reținut că nu au fost prezentate de către

contestator acte cu care să facă dovada că autorii săi au fost proprietarii

imobilului ce face obiectul cererii de restituire.

În acest sens, s-a arătat că nu

s-a prezentat niciun act de proprietate asupra obiectului litigios, fiind

invocată numai adresa nr. 220449/2004 a Primăriei Municipiului Ploiești, în care

se arată că imobilul situat în str. M.

nr. 1

a figurat impus în evidențele fiscale pe numele F.T.

, în perioada

1942-1950, dată la care a fost expropriat, fiind atașată și o copie de pe

matricola manuală. Potrivit copiei fișei matricole fiscale, imobilul

situat la adresa indicată mai sus, a figurat la

numele lui F.T., nume

care a fost radiat, înscriindu-se societatea S. și

mențiunea existenței unui act înregistrat sub nr. 9805, care atesta existența

unei operațiuni ce nu a putut fi identificată, mențiunile fiind ilizibile.

S-a reținut

cu certitudine că la data preluării, imobilul figura în proprietatea

societății

S. și nu în proprietatea persoanelor fizice, așa cum rezultă chiar din decretul

de preluare, care la poziția nr.s6828 are înscrisă societatea S., aspect

necontestat de reclamant.

De altfel, în adresa Primăriei

Municipiului Ploiești nr. 30443 8/2004 se precizează că la vechea adresă

poștală din Ploiești, figura înscris ca proprietar F.T., în schimb imobilul

situat în str. M. nr. 1 (numerotarea actuală încă din anul 1950), acesta nu

figurează înscris la rubrica proprietar.

S-a concluzionat că, pentru

imobilul din str. M. nr. 1 solicitat prin notificare și contestație, autorii

contestatorului nu au figurat niciodată ca proprietari, aceștia figurând la o

anumită dată ca proprietari ai imobilului, situat în str. M. nr. 2 (fostă M. nr.

5), dar chiar înainte de preluarea abuzivă a fost înscrisă ca proprietară SC S.

S.A.R.

Cu privire la calitatea de

persoană îndreptățită de a beneficia de prevederile Legii nr. 10/2001, s-a

reținut că, în speță, contestatorul a invocat faptul că autorii săi au fost

acționari ai acestei societăți, fără să dovedească acest lucru prin depunerea

actelor necesare. în aceste condiții, instanța de apel a reținut că nu sunt

întrunite cerințele art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001, potrivit

cărora sunt îndreptățiți în condițiile acestei legi la măsuri reparatorii

constând în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent persoanele

fizice, asociați ai persoanelor juridice care dețineau imobilele și alte active

în proprietate la data preluării acestora în mod abuziv.

Astfel, potrivit înscrisului

eliberat de Camera de Industrie și Comerț București din 11 decembrie 1936

rezultă că autorul contestatorului era asociat al întreprinderii frații F.,

care avea sediul în București, și nu la adresa indicată de contestator.

Deși

contestatorul a invocat acest înscris în dovedirea faptului că autorii săi

ar fi

fost acționarii SC S. SAR, din conținutul său rezultă contrariul și

contestatorul nu a depus un alt înscris doveditor care să evidențieze că

autorul său ar fi fost acționar al societății de la care s-a preluat în mod

abuziv imobilul litigios.

Instanța de apel constatând că

imobilul în litigiu a fost preluat de la SC S. SAR la poziția 6828 în baza

Decretului nr. 92/1950 și în raport de dispozițiile art. 24 din Legea nr.

10/2001, potrivit cărora în absența unor probe contrare, existența și, după

caz, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în

actul normativ sau de autoritate, prin care s-a dispus

măsura preluării abuzive și disp. Art. 1169 C. civ., potrivit cărora „cel

ce face o

propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească", s-a

reținut că nu a fost dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului, astfel

încât nu se poate reține calitatea contestatorului de persoană îndreptățită la

măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei hotărâri, în

termen legal, a declarat recurs contestatorul M.N.M., invocând motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticii sale,

învederează că instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile art. 3 alin. (1)

lit. b) din Legea nr. 10/2001, pentru că a fost dovedită calitatea de persoană

îndreptățită de a beneficia de prevederile Legii nr. 10/2001 și că a dovedit că

autorii săi au figurat pe rol ca proprietari pentru

imobilul din Ploiești str. M. nr. 1, conform adresei nr. 220449/2004,

emisă

de Administrația Patrimoniului din cadrul Consiliului Local

Municipal Ploiești, I.F., fiind înscris în evidențele fiscale în perioada

1942-1950.

Recurentul mai susține că, din

copia certificatelor de înregistrare la Camera de Comerț și Industrie București

rezultă că întreprinderea frații F. își avea sediul în București, și figura ca

societate anonimă pe acțiuni.

În anul 1936 această întreprindere

și-a schimbat denumirea în S. SAR și la 4 mai 1949 s-a decis dizolvarea și

punerea în stare de lichidare a întregii societăți.

Pentru că imobilul din str. M. nr.

1 s-a aflat în patrimoniul autorului contestatorului până în anul 1950, iar

societatea S. SAR era în lichidare în anul 1949, naționalizarea s-a făcut pe

numele societății și nu de la adevăratul proprietar, preluarea fiind abuzivă.

Referitor la calitatea de persoană

îndreptățită la măsuri reparatorii în condițiile Legii nr. 10/2001,

contestatorul-recurent invocă actul de notorietate întocmit în Franța ca urmare

a decesului fraților F., moștenitori fiind E.V. și contestatorul, prima prin

contract de cesiune, cesionând contestatorului dreptul său succesoral asupra

proprietăților din România.

Examinând

recursul prin prisma criticilor ce pot fi încadrate în motivul de

recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța îl consideră ca nefondat

pentru considerentele de mai jos:

Așa cum corect s-a reținut din

hotărârea recurată, prin notificarea adresată

intimaților,

contestatorul M.N.M., în calitate de moștenitor legal al

fraților F.,

acționari ai SC S. SAR a solicitat restituirea în natură sau măsuri reparatorii

în echivalent privind terenul situat în Ploiești, str. M. nr.l, proprietatea

societății menționate mai sus.

Inițial, prin notificare,

contestatorul a arătat că terenul a fost proprietatea SC S. SAR până la data

naționalizării și preluat în baza Decretului nr. 92/1950 de la această

societate.

Prin contestația adresată

instanței, contestatorul a susținut că în realitate terenul a aparținut

autorului său, defunctul F. și că în mod greșit a fost preluat în mod abuziv în

baza Decretului nr. 92/1950 de la SC S. SAR, unde defunctul și fratele său erau

asociați.

Contestatorul nu a făcut nicio

dovadă din care să rezulte că autorii săi au fost proprietarii imobilului. S-a

invocat numai adresa nr. 220449/2004 emisă de Primăria municipiului Ploiești,

din care rezultă că imobilul situat în fostă M. nr. 1 figura impus în

evidențele fiscale în perioada anilor 1942-1950 pe numele F.T.

La dosar s-a depus o copie a fișei

matricole fiscale, unde este evidențiat imobilul situat în Ploiești, str. M. nr.

5, fiind evidențiat pe numele F.T., dar pe care s-a operat o rectificare prin

radiere și înscrierea societății S.

Față de aceste înscrisuri, corect

s-a reținut că la data preluării imobilului situat în Ploiești, str. M. nr. 5,

acesta figura în proprietatea Societății S. și nu a vreunei persoane fizice cu

numele de F. În plus, în decretul de preluare, la poziția nr. 6828 este

înscrisă societatea S. și nu vreo persoană cu numele de F. , aspect pe care nu

l-a contestat contestatorul.

Prin adresa nr. 304438/2004

Primăria municipiului Ploiești menționează că la vechea adresă poștală din

Ploiești, str. M. nr. 5 (actualmente str. M. nr.2) figura ca proprietar F.T.,

acest proprietar nefiind înscris și la rubrica de proprietate pentru imobilul

situat în str. M. nr. 1, ce face obiectul litigiului.

Contestatorul nu a făcut nicio

dovadă în sensul că autorii săi au fost acționari ai societății SC S. SAR

pentru a avea calitatea de persoană îndreptățită în sensul art. 3 alin. (1)

lit. b) din Legea nr. 10/2001 conform căruia sunt îndreptățite la măsuri

reparatorii constând în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent,

persoanele fizice, asociați ai persoanei juridice care dețineau imobilele și

alte active în proprietate la data preluării în mod abuziv.

Este adevărat că, prin adresa ce

emană de la Camera de Industrie și Comerț București, contestatorul a dovedit că

autorul său era asociat la întreprinderea frații F. cu sediul în București, dar

nu și proprietarul imobilului de la adresa din str. M. nr. l Ploiești.

Din acest

înscris rezultă tocmai contrariul, nefiind făcută dovada faptului că

autorii

contestatorului au fost acționari la societatea S. SAR, deși s-a invocat drept

dovadă numai acest act.

În speță, s-a dovedit că imobilul

în litigiu a fost preluat abuziv în baza Decretului nr. 92/1950 de le la SC S. SAR,

dar nu s-a dovedit preluarea de

la autorii

contestatorului, acesta nefacând dovada dreptului de proprietate asupra

imobilului,

situație în raport de care nu este persoană îndreptățită să beneficieze de

măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001

Față de aceste considerente,

corect s-au interpretat dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001,

critica întemeiată pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. fiind nefondată, urmând ca

recursului să fie respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca

nefondat recursul declarat de contestatorul M.N.M. împotriva deciziei nr. 119

din 17 aprilie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu

minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi, 8 decembrie 2008.