ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3472/2010

Deliberând asupra cauzei

de față, constată următoarele:

Prin contestația înregistrată la data de 14

iulie 2008 pe rolul Tribunalului Prahova, contestatorul A.L. a chemat în judecată

pe intimatul Municipiul Ploiești și a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe

care o va pronunța, să constate soluția negativă privind notificarea cu nr. AA/2001

referitoare la restituirea în natură a imobilului situat în Ploiești, str. I. ce

a aparținut autorilor săi, să oblige intimatul să-i lase în deplină proprietate

și liberă folosință acea parte din imobil cu terenul aferent neînstrăinată, să stabilească

întinderea despăgubirilor ce i se cuvin pentru partea de imobil înstrăinată, cu

obligarea intimatului la plata daunelor cominatorii de 50 RON/zi de întârziere până

la îndeplinirea hotărârii, începând cu data rămânerii definitive a acesteia.

La data de 29

octombrie 2008, contestatorul și-a precizat contestația solicitând anularea dispoziției

din 05 octombrie 2008 și pronunțarea unei hotărâri care să-i permită să se adreseze

Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în vederea obținerii unei decizii

referitoare la acordarea de titluri de despăgubire.

Prin sentința civilă

nr. 1148 din 28 mai 2009, Tribunalul Prahova a admis în parte contestația precizată

formulată de contestatorul A.L. în contradictoriu cu intimații Municipiul Ploiești

prin Primar, Primarul Municipiului Ploiești, și Primăria Municipiului Ploiești și,

în consecință:

A anulat dispoziția

din 05 octombrie 2008, în sensul că a constatat dreptul contestatorului de a beneficia

de măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 în calitate de moștenitor al

defuncților A.I. și A.S., pentru imobilul situat în Ploiești, str. I., compus din

teren în suprafață de 423 m.p., o casă în suprafață construită de 195,17 m.p., o

cameră în suprafață construită de 17,78 m.p., magazii în suprafață construită de

22,71 m.p. și a obligat intimații să lase contestatorului în deplină proprietate

și liberă folosință imobilul sus-menționat, cu excepția apartamentului compus din

2 camere de locuit, hol, bucătărie, culoar, baie, cămară, pivniță și a terenului

de 97,82 m.p. ce au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare din 04

ianuarie 1998.

A constatat dreptul contestatorului

de a beneficia de măsuri reparatorii prin echivalent, ce urmează a fi stabilite

de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, pentru apartamentul situat

în Ploiești, str. I. și terenul de 97,82 m.p. descrise în contractul de vânzare-cumpărare

din 04 ianuarie 1998 imposibil de restituit în natură.

A respins, ca inadmisibil,

capătul de cerere privind constatarea soluției negative referitoare la restituirea

în natură a imobilului situat în Ploiești, str. I. privind notificarea nr. AA

din 06 august 2001.

A respins, ca neîntemeiate,

capetele de cerere privind stabilirea întinderii despăgubirilor pentru partea de

imobil înstrăinată și obligarea intimatului Municipiului Ploiești la plata unor

daune cominatorii de 50 RON/zi de întârziere pentru îndeplinirea obligației stabilită

prin prezenta sentință până la rămânerea definitivă a acesteia.

Pentru a pronunța această

sentință, Tribunalul a reținut că, potrivit actului de vânzare din 28 octombrie

1949, actelor de stare civilă existente la dosar, procesului-verbal din 04

septembrie 2001, adresei din 18 octombrie 2001 și adeverinței nr. RR/2001, autorii

contestatorului, A.I. și A.S., au dobândit, prin cumpărare, imobilul situat în Ploiești,

str. I., având un teren de cca. 432 m.p. și construcții.

Prin decizia nr. 517

din 11 iunie 1975 s-au preluat cu plată și s-au transmis în administrarea G.I.G.C.L.

Ploiești, în temeiul Decretului nr. 223/1974, construcțiile situate în Ploiești,

str. I., proprietatea numiților A.I. și A.S., constând într-o locuință în suprafață

construită de 195,17 m.p., o cameră în suprafață construită de 17,78 m.p., și magazii

în suprafață construită de 22,71 m.p., în schimbul achitării sumei de 28.660 RON,

fiind trecut fără plată în proprietatea statului terenul de 423 m.p. pe care se

află construcțiile.

Potrivit notificării

nr. AA din 06 august 2001, contestatorul a solicitat, în baza Legii nr. 10/2001,

restituirea în natură sau plata unor despăgubiri pentru imobilul situat în Ploiești,

str. I. ce a aparținut autorilor săi.

În baza dispoziției din

05 octombrie 2008 a fost respinsă notificarea formulată de contestator, motivându-se

că acest imobil a fost preluat de către stat cu plată, conform deciziei nr. 517/1975

în temeiul Decretului nr. 223/1974, nefiind preluat abuziv de către stat.

În cuprinsul contractului

de vânzare-cumpărare din 4 ianuarie 1998, s-a menționat că SC C. SA Ploiești a înstrăinat

numitului T.V. imobilul situat în Ploiești, str. I., având un apartament cu 2 camere,

hol, bucătărie, baie, cămară, pivniță și teren aferent de 97,82 m.p.

Instanța a reținut că,

atât timp cât autorii contestatorului au deținut în proprietate, în timpul vieții,

imobilul în litigiu, iar acest imobil a fost preluat de către stat în temeiul Decretul

nr. 223/1974, a însemnat că o asemenea preluare a avut un caracter abuziv deoarece,

nu a existat nici o dovadă la dosar care să fi atestat manifestarea de voință a

autorilor contestatorului de a transfera cu titlu gratuit sau oneros, dreptul de

proprietate asupra imobilului în litigiu, în favoarea statului.

Astfel, în mod greșit

intimații au respins cererea privind notificarea formulată de către contestator

în baza dispoziției din 5 octombrie 2008 deoarece, atât timp cât preluarea a avut

un caracter abuziv, contestatorul avea dreptul la restituirea în natură a părții

de imobil neînstrăinate și la despăgubiri pentru partea de imobil înstrăinată.

Totodată, instanța a respins

ca inadmisibil capătul de cerere privind constatarea soluției negative referitoare

la restituirea în natură a imobilului situat în Ploiești, str. I., privind notificarea

nr. AA din 6 august 2001 în condițiile în care un asemenea capăt de cerere a vizat

în realitate o stare de fapt și nicidecum de drept, neputând fi formulată pe cale

judecătorească.

Tribunalul a respins ca

neîntemeiate capetele de cerere privind stabilirea întinderii despăgubirilor pentru

partea de imobil înstrăinată și obligarea intimatul Municipiul Ploiești la plata

unor daune cominatorii de 50 RON/zi de întârziere pentru îndeplinirea obligației

stabilită prin prezenta sentință până la rămânerea definitivă acesteia, deoarece

pe de o parte, Legea nr. 10/2001 a instituit dreptul de a stabili despăgubiri numai

de către Comisia Centrală în baza unei decizii ce poate fi contestată ulterior și,

nicidecum direct, de către instanțele judecătorești, iar pe de altă parte, obligația

privind predarea imobilului ce urmează să fie stabilită prin sentința judecătorească

în favoarea intimaților, constituie o obligație care, în caz de refuz, poate fi

executată pe cale silită, motiv pentru care nu s-a justificat acordarea unor daune

cominatorii în favoarea contestatorului.

S-a luat act că nu s-au

solicitat cheltuieli de judecată de către contestator.

Împotriva acestei sentințe

au declarat apel pârâtul Municipiul Ploiești prin Primar, iar prin decizia civilă

nr. 211 din 24 noiembrie 2009, Curtea de Apel Ploiești a respins apelul ca nefondat.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:

Prin soluția dată, Tribunalul

a anulat dispoziția din 5 octombrie 2008 emisă de intimată, în sensul de a se constata

dreptul contestatorului de a beneficia de măsuri reparatorii prevăzute de Legea

nr. 10/2001, în calitate de moștenitor al autorilor săi pentru imobilul situat în

Ploiești str. I., compus dintr-un teren de 423 m.p., o casă în suprafață de 195,17

m.p., o cameră în suprafață construită de 17,78 m.p. și magazie în suprafață construită

de 22,71 m.p., cu obligarea intimaților să lase în proprietate acest imobil.

De asemenea, pentru apartamentul

compus din 2 camere de locuit, hol, bucătărie, culoar, baie, cămară, pivniță și

a terenului de 97,82 m.p. care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare

din 04 ianuarie 1998, s-a constatat dreptul contestatorului de a beneficia de despăgubiri

(măsuri reparatorii prin echivalent) atât pentru teren cât și pentru construcție.

Rezultă așadar că, prin

sentința instanței de fond, s-a stabilit în mod corect în ce modalitate s-a soluționat

cererea contestatorului cu privire la imobile - teren și construcția în litigiu

- criticile apelantei intimate în acest sens fiind nefondate.

Astfel, s-a dispus restituirea

în natură a imobilului și terenului aferent care nu au făcut obiectul vreunui contract

de vânzare cumpărare, și s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent

pentru imobilul teren și construcție care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare.

De altfel, în considerentele

hotărârii, instanța precizează în mod expres că pentru imobilul teren și construcție

ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare se acordă măsuri reparatorii

prin echivalent care urmează să fie stabilite de către Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor.

Pe cale de consecință,

apelanta-intimată a fost obligată la restituirea în natură a celuilalt imobil format

din teren și construcția care nu a făcut obiectul vreunui contract de vânzare-cumpărare,

atât dispozitivul sentinței cât și considerentele fiind explicite și date cu respectarea

dispozițiilor art. 261 C. proc. civ.

Și critica referitoare

la rolul activ al instanței de judecată este nefondată deoarece Tribunalul, pe baza

probatoriilor administrate, a lămurit toate aspectele deduse judecății.

Este știut că rolul activ

al judecătorului de a stărui prin toate mijloacele la stabilirea situației de fapt

este limitat asupra celor ce formează obiectul pricinii supuse judecății, instanța

de judecată neputând iniția cereri pe seama pârâților în litigiu, fiind obligată

să judece acțiunile cu care a fost învestită, astfel cum acestea au fost formulate.

Împotriva acestei decizii,

în termen legal a declarat și motivat recurs pârâtul Municipiul Ploiești, prin Primar.

Prin motivele de recurs

se formulează următoarele critici întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.:

Instanța de apel a aplicat

greșit dispozițiile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 și nu a stabilit în mod

corect întinderea măsurilor reparatorii cuvenite contestatorului.

În temeiul art. 7

alin. (5) din Legea nr. 10/2001, trebuia exclus de la restituirea în natură și terenul

aferent apartamentului înstrăinat conform Legii nr. 112/1995. În baza rolului activ,

era necesar ca instanțele de judecată să lămurească și acest aspect, ordonând chiar

și din oficiu administrarea de probatorii, pentru a se delimita cu exactitate partea

din imobil ce poate fi restituită în natură.

Analizând decizia recurată

în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că

recursul nu este fondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Prin normelor legale menționate

de recurent, este interzisă restituirea în natură „a terenurilor aferente imobilelor

care au fost înstrăinate în temeiul dispozițiilor Legii nr. 112/1995, cu modificările

ulterioare”.

Totodată, potrivit

art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii se stabilesc numai în

echivalent în cazul în care imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispozițiilor

legale.

În cauză, prin contractul

de vânzare-cumpărare din 04 ianuarie 1998, apartamentul compus din 2 camere de locuit,

hol, bucătărie, culoar, baie, cămară, pivniță și teren în suprafață de 97,82 m.p.,

a fost înstrăinat în temeiul Legii nr. 112/1995 cumpărătorului T.V.

Prin hotărârea pronunțată

în cauză, diferența de teren neînstrăinată, din imobilul ce a aparținut autorilor

contestatorului a fost restituită în natură acestuia.

Față de principiul prevalenței

restituirii în natură a imobilelor ce intră în sfera de reglementare a Legii nr.

10/2001, principiu expres prevăzut prin art. 7 din lege și de împrejurarea că, în

litigiu nu s-a dovedit existența unei cauze care să facă imposibilă această modalitate

de restituire, Înalta Curte apreciază ca fiind legală decizia pronunțată de instanța

de apel.

Criticile formulate prin

motivele de recurs, legate de destinația terenului care ar împiedica restituirea

în natură a acestuia către contestator, nu sunt susținute de probele administrate.

Mai mult, motivul respingerii notificării prin dispoziția contestată nu a fost cel

susținut prin cererea de recurs, ci acela că imobilul în litigiu nu ar fi fost în

mod abuziv preluat de stat.

Nu este întemeiată nici

critica prin care se susține nelegalitatea deciziei pentru încălcare principiului

rolului activ al instanței.

Rolul activ al instanței

prevăzut de art. 129 C. proc. civ. nu poate însemna substituirea instanței în poziția

procesuală a uneia din părți și în apărarea intereselor acesteia.

În cauză, pârâtul a avut

posibilitatea de a propune probatorii, instanța a încuviințat și administrat dovezile

solicitate în măsura în care serveau la dezlegarea pricinii, iar când a apreciat

că probele administrate sunt suficiente, a constatat finalizată cercetarea judecătorească.

În măsura în care aprecia că probatoriu existent nu este suficient, pârâtul avea

posibilitatea de a solicita argumentat, completarea acestuia, indicând probele care

ar putea duce la dezlegarea pricinii, neadministrate de instanță.

Prin urmare, constatând

neîntemeiate criticile formulate, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâtul Municipiul Ploiești prin Primar împotriva deciziei

nr. 211 din 24 noiembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 iunie

2010.