ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7033/2008

Asupra recursului civil de față, constată următoarele; Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la 8 august 2007, reclamantul C.C. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună, în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Ploiești, anularea dispoziției nr. 10148 din 10 aprilie 2007 și obligarea pârâtei la acordarea de despăgubiri în echivalent constând în diferența dintre valoarea despăgubirii actualizate acordate potrivit Legii nr. 112/1995 și valoarea stabilită conform standardelor internaționale. Reclamantul a susținut că, în calitate de moștenitor al defunctului C.A., a formulat notificare solicitând despăgubiri pentru imobilul situat în Ploiești, prin dispoziția contestată cererea sa fiind respinsă cu motivarea că nu este moștenitor al defunctei C.N.A.

Prin sentința civilă nr. 1587 din 10 decembrie 2007, Tribunalul Prahova a admis contestația, a anulat dispoziția nr. 10148 din 10 iulie 2007 și a constatat dreptul petentului la despăgubiri în echivalent pentru imobilul situat în Ploiești, județul Prahova. Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că reclamantul a făcut dovada calității de moștenitor al fostului proprietar, C.A., de la care a fost naționalizat imobilul. Împotriva acestei sentințe a declarat apel Primăria Municipiului Ploiești, criticând-o ca nelegală și netemeinică pentru greșita reținere a faptului că imobilul solicitat aparținea defunctului C.A., deoarece potrivit extrasului din Decretul nr. 92/1950 figurează naționalizat imobilul din str. P. nr. 16 pe numele acestuia, deși bunul fusese constituit dotă încă din anul 1943 pentru fiica sa N.A.

Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 95 din 21 martie 2008, a respins ca nefondat apelul pârâtei, reținând, în esență, că, prin sentința civilă nr. 12092 din 5 octombrie 2001 pronunțată de Judecătoria Ploiești, s-a stabilit în mod irevocabil calitatea de moștenitor a reclamantului de pe urma defunctului C.A., de la care s-a naționalizat imobilul conform Decretului nr. 92/1950, la poz. 63 din anexă. S-a considerat că sunt aplicabile dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și că s-a dovedit calitatea reclamantului de persoană îndreptățită în sensul dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Împotriva deciziei menționate a declarat recurs în termenul legal pârâta Primăria Municipiului Ploiești, criticând-o ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Recurenta a susținut că instanța de apel a interpretat în mod greșit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, atâta timp cât din actele de proprietate rezultă că proprietara imobilului în litigiu era N.A. și nu tatăl acesteia C.A., de la care bunul a fost preluat prin naționalizare, astfel că nu este aplicabilă prezumția de proprietate din actul de preluare. Prin urmare, s-a susținut că era necesar ca reclamantul să facă dovada că este moștenitorul A.N. În condițiile în care, în certificatul de moștenitor nr. 1713 din 29 iulie 1991 nu figurează reclamantul ca moștenitor al defunctei N.A., s-a susținut că în mod corect a fost respinsă notificarea întrucât nu sunt îndeplinite prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Analizând criticile formulate prin motivele de recurs raportat la dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed: Reținând că reclamantul a făcut dovada că este moștenitorul fostului proprietar de la care a fost preluat imobilul prin efectul naționalizării (în calitate de nepot de frate), așa cum s-a stabilit irevocabil prin sentința civilă nr. 12092 din 5 octombrie 2001 pronunțată de Judecătoria Ploiești, Curtea va constata că instanțele de fond și apel au aplicat corect dispozițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora existența și întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cele recunoscute în actul de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive.

În anexa la Decretul nr. 92/1950 la poziția 63 este nominalizat C.A. și nu fiica sa, N.A. Calitatea de proprietar a defunctului C.A. a fost deja confirmată în cadrul procedurilor prevăzute de Legea nr. 112/1995, sens în care s-a depus la dosar Hotărârea nr. 224 din 12 noiembrie 1996 a Comisiei Județene Prahova de aplicare a acestei legi, prin care, pentru același imobil s-au acordat despăgubiri lui C.M., persoană având aceeași vocație succesorală cu reclamantul. Din actul dotal autentificat sub nr. 625/1943, invocat de pârâtă prin motivele de recurs, rezultă că, la momentul căsătoriei sale, N.A. a dobândit doar apartamentul de la etajul imobilului, partea stângă, apartament ce nu constituie obiectul notificării.

Celelalte trei apartamente, naționalizate de la C.A. i-ar fi revenit A.N., conform clauzelor actului dotal, abia după decesul autorului său. Având în vedere că A.C. a decedat în anul 1976, moment la care nu mai era proprietarul imobilului, este evident că N.A. nu a devenit proprietară, astfel încât s-a reținut corect că naționalizarea s-a făcut în persoana autorului reclamantului (C.A.) și nu a fiicei acestuia, decedată ulterior, la 21 februarie 1991. În această situație este lipsită de relevanță împrejurarea că reclamantul nu este menționat ca moștenitor al defunctei N.A., în certificatul de moștenitor nr. 1713 din 29 iulie 1991. Calitatea de proprietar a defunctului C.A. este probată și cu adeverința nr. 50149 din 8 aprilie 2007 a Direcției Urbanism a Primăriei Ploiești, din care rezultă că în anul 1950 acesta era proprietarul imobilului din str. I.M.

nr. 16, dar și din adresa nr. 698250/702812/2007 a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, prin care se răspunde Primăriei Municipiului Ploiești că beneficiul Legii nr. 10/2001 se va putea acorda moștenitorului defunctului C.A. Pentru toate aceste considerente se va constata că nu sunt întrunite dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge recursul ca nefondat,. Văzând și dispozițiile art. 274 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Primăria municipiului Ploiești împotriva deciziei nr. 95 din 21 martie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă pe recurentă să plătească intimatului suma de 500 lei, cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 noiembrie 2008.