ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7567/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7567/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin decizia nr. 147 din 08 septembrie

2011, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,

a admis apelul formulat de reclamanții T.T.L.A. și T.T.V., în calitate de moștenitor

al defunctului T.T.D.A., împotriva sentinței civile nr. 87 din 14 ianuarie 2009

pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâta Primăria municipiului

Ploiești; a desființat această sentință și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului

Prahova.

Pentru a decide astfel, Curtea de Apel

a reținut următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanții

au solicitat în contradictoriu cu intimata Primăria municipiului Ploiești să emită

dispoziție pentru plata de despăgubiri bănești conform Legii nr. 10/2001, pentru

imobilul teren și construcție din Ploiești, în cuprinsul cererii lor invocându-se

ca temei de drept și dispozițiile deciziei din 19 martie 2007 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, potrivit căreia instanța judecătorească este

competentă să soluționeze în fond acțiunea

persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare

să emită dispoziție în termenul de 60 de zile prevăzut de lege.

Pe parcursul judecății cauzei la instanța

de fond, a fost emisă dispoziția din 13 octombrie 2008, prin care s-a propus acordarea

de măsuri reparatorii prin echivalent, constând în despăgubiri pentru imobilul situat

în Ploiești, format din teren și construcții, așa cum au fost descrise în cuprinsul

respectivei dispoziții.

Reclamanții au solicitat să se constate

nulitatea acestei dispoziții pe considerentul că a fost emisă nelegal pe parcursul

judecății, că intimata nu mai avea competența să emită dispoziția, instanța fiind

cea care trebuia să soluționeze pe fond cauza.

Au mai fost invocate motive de nelegalitate

referitoare la semnăturile și ștampila aplicată pe dispoziția emisă, toate aceste

aspecte fiind analizate de către instanța de fond.

Verificând considerentele sentinței instanței

de fond se poate observa că instanța s-a preocupat să analizeze din punct de vedere

formal dispoziția, fără ca aceasta să fie analizată pe fondul ei, mai exact cu privire

la drepturile reclamanților asupra imobilului în litigiu, ceea ce echivalează cu

o nepronunțare pe fondul cauzei.

Astfel, dispozițiile deciziei din 19

martie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, decizie în interesul

legii, stabilesc că „instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond

nu numai contestația formulată împotriva deciziei sau dispoziției de respingere

a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate

abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al

entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate".

Rezultă așadar, că instanța poate să evoce

fondul și să anuleze dispoziția, în măsura în care constată că aceasta este nelegală

și netemeinică, să stabilească întinderea drepturilor de proprietate sau, în cazul

refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificare, să

soluționeze pe fond cauza.

Or, instanța de fond se limitează să retină

doar că, contestatorii „nu au arătat explicit care este motivul de nulitate cu privire

la întinderea drepturilor lor și nu au depus probe noi privind o altă configurație

a imobilului în litigiu", fără a analiza aspectele de nelegalitate și netemeinicie

a dispoziției emise de către intimată.

Potrivit dispozițiilor art. 297 alin.

(1) C. proc. civ., în cazul în care se constată că, în mod greșit, prima instanță

a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului, instanța de apel va desființa

hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe, dispoziții

incidente și în speța de față.

În

consecință, în baza dispozițiilor legale sus-citate, se impune

admiterea apelului reclamanților, desființarea sentinței apelate și trimiterea cauzei

spre rejudecare instanței de fond.

Cu ocazia rejudecării, instanța de fond

va analiza toate celelalte critici invocate de reclamanți, urmând a fi administrate

probatorii pentru stabilirea întinderii drepturilor părților cu privire la imobilul

ce a format obiectul notificării formulate de aceștia în baza Legii nr. 10/2001.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții

de Apel Ploiești

, secția

I

civilă, la data de 19 martie 2012, sub

nr. 2872/105/2008,

petenta

T.T.L.A., personal și în calitate de mandatar pentru T.T.V., a solicitat îndreptarea

erorii materiale strecurate în decizia susmenționată.

În

motivarea cererii, s-a arătat că în considerentele deciziei,

alin. (2) și alin. (4), s-a menționat „prin acțiunea înregistrată la Tribunalul

Prahova sub nr. 2872/105/2008, contestatorii T.L.A. și T.D.A. în contradictoriu

cu intimata Primăria Municipiului Ploiești au solicitat să fie obligată intimata

să emită dispoziție pentru plata de despăgubiri bănești...".

S-a susținut că această mențiune constituie

o eroare materială, în condițiile în care prin cererea de chemare în judecată s-a

solicitat ca instanța judecătorească să soluționeze direct cauza în lumina dispozițiilor

deciziei din 19 martie 2007, obligatorie pentru instanțele judecătorești, deci ca

instanța să soluționeze direct notificarea formulată.

Prin încheierea din camera de consiliu

din data de 10 mai 2012, Curtea de Apel Ploiești, secția

I

civilă, a respins cererea de îndreptare

eroare materială, pentru următoarele considerente:

Prin decizia nr. 147 din 8 septembrie 2011

pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și

de familie s-a admis apelul declarat de reclamanții T.L.A. și T.T.V. împotriva sentinței

civile nr. 87 din 14 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, s-a desființat

sentința apelată și s-a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Prahova.

Potrivit art. 281 alin. (1) C. proc.

civ., erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților

sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri

pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.

Or, prin cererea formulată, petenta nu

a indicat existența nici unei situații de eroare sau omisiune care să poată face

obiectul unei îndreptări a erorii materiale în baza textului procedural invocat

drept temei juridic al cererii.

Împotriva acestei încheieri au declarat

recurs, în termen legal, petentii T.T.L.A. și T.T.V.

(acesta din urmă prin mandatar T.T.L.A.),

invocând, în drept, motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ.

Fără a dezvolta separat aceste motive,

recurenții au arătat că aprecierea Curții de Apel în sensul că prin cererea formulată

nu ar fi indicat existenta nici unei situații de eroare sau omisiune conform

art. 281 alin. (1) C. proc. civ., este infirmată de conținutul cererii de îndreptare,

în care la alin. (2) s-a menționat: „Astfel, în considerentele deciziei alin.

(2) și alin. (4), Curtea menționează «Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Prahova

sub nr. 2872/105/2008, contestatorii T.T.L.A. și T.T.D.A. în contradictoriu cu intimata

Primăria Municipiului Ploiești au solicitat să fie obligată intimata să emită dispoziție

pentru plata de despăgubiri bănești...»

Această zicere constituie o eroare materială

strecurată în decizie cu prilejul redactării și cer rectificarea ei pentru desăvârșita

acuratețe a deciziei, asemănătoare apei cristaline de izvor cu miros de busuioc

din adevărul nopților de vis."

În aceasta constă eroarea materială care

formează obiectul cererii de îndreptare.

Recurenții precizează că nu au cerut niciodată,

după sesizarea Tribunalului Prahova la 13 mai 2008, ca pârâta Primăria Municipiului

Ploiești să emită dispoziție privind propunerea plății de despăgubiri conform Legii

nr. 10/2001.

Dimpotrivă, au solicitat ca instanța judecătorească

să soluționeze direct cauza în lumina deciziei din 19 martie 2007 pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, obligatorie pentru instanțele

judecătorești.

Dacă în petitul acțiunii s-a pronunțat

cuvântul dispoziție, cerându-se ca instanța să emită dispoziție (și nu primăria),

acest termen a fost pronunțat în contextul deciziei, care a fost invocată ca temei

juridic al acțiunii și s-a cerut ca instanța judecătorească să evoce fondul și constatând

că dispoziția nu corespunde prevederilor legale să o anuleze prin hotărârea ce o

va pronunța.

Prin decizia nr. 147/2011, la parag. 1

alin. (8), Curtea de Apel „a luat act de susținerile apelantei-reclamante T.L.A.,

personal și în calitate de mandatar al apelantului T.T.V., în sensul că în cuprinsul

cererii de chemare în judecată și pe parcursul judecății, obiectul acțiunii nu a

fost acela de a solicita intimatei să emită dispoziție privind propunerea plății

de despăgubiri conform Legii nr. 10/2001 privind imobilul în litigiu. Solicitarea

acestora a fost ca instanța de judecată să soluționeze cauza în lumina deciziei

din 19 martie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite

prin care a statuat că instanța judecătorească este competentă să soluționeze în

fond acțiunea persoanei îndreptățite, în cazul refuzului nejustificat al entității

deținătoare de a emite dispoziția în termenul de 60 de zile prevăzut de lege."

Mențiunea din considerentele deciziei de

la alin. (2) și alin. (4), că prin acțiune s-ar fi cerut ca intimata să emită dispoziție,

constituie numai o eroare materială, care urmează a fi îndreptată.

Mențiunea eronată ar putea fi rezultatul

probabilelor presiuni exercitate de organul administrativ asupra justiției, în manopera

frauduloasă de a menține dispoziția ilegală și imorală.

În concluzie, recurenții au solicitat admiterea

recursului, desființarea încheierii atacate și îndreptarea erorii materiale, în

sensul că niciodată după 13 mai 2008, când s-au adresat justiției, nu au cerut ca

pârâta Primăria Municipiului Ploiești să emită dispoziție privind propunerea plății

de despăgubiri.

Examinând încheierea atacată prin prisma

criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele:

Cu titlu preliminar, este de observat că

motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat numai

formal, nefiind dezvoltată nicio critică de natură a se subsuma ipotezei pe care

acest motiv o reglementează - interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății,

înțeles ca operațiune juridică (negotiumjuris).

În fapt, prin criticile formulate se aduce

în discuție o singură chestiune, aceea a modului de aplicare la speță a dispozițiilor

art. 281 C. proc. civ. raportat la motivele invocate prin cererea de îndreptare

eroare materială, ceea ce permite încadrarea recursului în cazul de modificare prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., din a cărui perspectivă va fi analizat în continuare.

Astfel, recurenții susțin, în esență, că

eroarea materială invocată prin cererea adresată Curții de Apel Ploiești constă

în aceea că, în considerentele deciziei nr. 147 din 08 septembrie 2011 pronunțată

de această instanță, în partea expozitivă în care sunt redate cererile părților,

dar și în partea de motivare propriu-zisă a instanței, s-a reținut greșit obiectul

cererii lor de chemare în judecată ca fiind obligarea intimatei Primăria municipiului

Ploiești să emită dispoziție pentru plata de despăgubiri bănești, când de fapt ei

au solicitat ca instanța să soluționeze direct cauza în lumina Deciziei nr. XX/2007

pronunțată de I.C.C.J. în recurs în interesul legii, decizie pe care au invocat-o

ca temei juridic al acțiunii.

Schimbarea obiectului cererii de chemare

în judecată de către instanță, pe care o reclamă în realitate recurenții, nu reprezintă

însă o eroare materială susceptibilă de a fi îndreptată în procedura reglementată

de art. 281 C. proc. civ.

Noțiunea de greșeală materială are, în

sensul textului de lege menționat, înțelesul de eroare materială vizibilă, săvârșită

cu ocazia redactării hotărârii, care nu repune în discuție chestiuni de fond. Nu

pot fi asimilate acestei noțiuni și, în consecință, nu pot fi îndreptate pe calea

procedurii prevăzute de art. 281 C. proc. civ. eventualele greșeli ce vizează aspecte

de fond ale cauzei.

Or, prin cererea de îndreptare eroare materială

formulată de recurenți se repune în discuție un aspect de fond al cauzei, și anume

calificarea juridică dată de instanță obiectului cererii de chemare în judecată,

ceea ce excede cadrului reglementat prin dispozițiile art. 281 C. proc. civ., ridicând

o problemă de legalitate a hotărârii ce s-a cerut a fi îndreptată, a cărei valorificare

era posibilă doar prin intermediul căilor de atac exercitate împotriva respectivei

hotărâri.

Pentru aceste considerente, care complinesc

motivarea curții de apel, încheierea recurată, prin care s-a respins cererea de

îndreptare eroare materială cu privire la decizia civilă nr. 147 din 08

septembrie 2011, apare ca fiind dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 281

C. proc. civ., astfel că nu sunt întrunite cerințele cazului de modificare prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ..

Pe

cale de consecință, recursul este nefondat și va fi respins ca atare, conform

art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de petentii T.T.L.A. și T.T.V. împotriva încheierii

din data de 10 mai 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția

I

civilă, pronunțată în Dosarul nr. 2872/i05/2008.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 12 decembrie 2012.