ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8732/2009

Deliberând asupra recursului de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 4857/2006 contestatoarele I.M. și M.I. au solicitat anularea deciziei nr. 2578 din 3 mai 2006 emisă de intimata Primăria Municipiului Ploiești, restituirea în natură a terenului liber de construcții și în suprafață de cca. 2400 mp, situat în Ploiești, județ Prahova și constatarea dreptului la măsuri reparatorii pentru imobilul-construcție și teren care nu poate face obiect al restituirii în natură prin compensare cu alte bunuri sau prin echivalent.

Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 147 din 20 mai 2008 a respins, ca nefondate, apelurile declarate de ambele părți pentru considerentele ce urmează: Prin sentința civilă nr. 948 din 19 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova s-a admis contestația, s-a anulat dispoziția nr. 2578 emisă de intimată și s-a constatat dreptul la despăgubiri al contestatoarelor pentru imobilul-teren situat în Ploiești, județul Prahova, identificat în raportul de expertiză B.N. și construcția identificată prin raportul de expertiză M.G.I.; a fost obligată intimata la plata sumei de 1.600 lei cheltuieli de judecată către contestatoare. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin dispoziția nr. 2578 din 3 mai 2007 intimata Primăria Ploiești a respins cererea contestatoarelor I.M.

și M.I. privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în Ploiești, cu motivarea că nu au fost îndeplinite prevederile art. 2 lit. d) din Legea nr. 10/2001, republicată cu modificările și completările ulterioare, nefăcându-se dovada unor măsuri abuzive impuse de stat în care drepturile proprietarului nu puteau fi exercitate. În accepțiunea art. 2 lit. d) din Legea nr. 10/2001 prin imobile preluate abuziv se înțeleg și cele ce au fost preluate de stat prin neplata impozitelor din motive independente de voința proprietarului sau cele considerate a fi abandonate în baza unor motive administrative sau a unei hotărâri judecătorești în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Din înscrisurile depuse la dosar a rezultat că petentele sunt moștenitoarele defuncților I.V.

și A. care a primit prin testamentul autentificat la nr. 1779 din 13 iunie 1993 terenul în suprafață de 3500 mp situat în Ploiești, pe care împreună cu soțul său a ridicat o construcție compusă din 4 camere și dependințe. Imobilul a fost preluat potrivit înscrisurilor depuse de către stat în baza Decretului nr. 221/1951 și a sentinței civile nr. 160 din 17 septembrie 1952 prin Decizia nr. 111/1954 a Sfatului Popular al orașului Ploiești pentru neplata unor impozite în sumă de 1762,90 lei. După cum a rezultat din probele cu acte și expertize, administrate în cauză, construcția preluată a fost demolată, iar pe teren au fost ridicate blocuri de locuințe fiind incidente dispozițiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 republicată, conform cărora în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupa funcțional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se vor stabili prin echivalent pentru întreg imobilul.

Cu privire la apelul contestatoarelor I.M. și M.I. s-a reținut că potrivit notificării nr. 104 din 12 iunie 2001, contestatorii au solicitat pentru imobilul în litigiu în suprafață de 3500 mp. despăgubiri și nu teren liber în compensare. Abia în anul 2004, contestatoarea I.M. a solicitat ca pentru suprafața rămasă neconstruită să-i fie redată altă suprafață de teren, în altă parte, moment în care comisia, după data de 14 februarie 2002 (data depunerii notificărilor) și față de solicitarea expresă de acordarea de despăgubiri, nu mai avea obligația să propună măsuri reparatorii în echivalent. Instanța, în mod corect s-a raportat la conținutul notificării nr. 104/2001 și la verificarea legalității dispoziției contestate, ce se referă la acordarea de despăgubiri bănești.

Pe de altă parte, suprafețele de 436 mp și 902 mp expertizate de expertul topo B.N., reprezintă spațiu verde și respectiv parcare, spații care sunt necesare funcționării în condiții normale a blocurilor (locuințelor) construite pe teren, iar terenul liber solicitat în compensare, nu este cuprins în Hotărârea nr. 196/2006 a Consiliului Local al Municipiului Ploiești pentru terenuri disponibile în echivalent, în listă fiind numai terenuri agricole și nesolicitate de contestatoare. De altfel, potrivit H.G. nr. 1359/2001 terenul respectiv reprezintă domeniul public al Județului Prahova pentru interes public local. Și motivul de apel referitor la neaplicabilitatea în cauză a art. 1 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 modificată și completată este nefondat, deoarece în cauză se aplică cu prisosință aceste dispoziții, cât timp terenul aferent spațiului verde și parcării au intrat în domeniul public al Județului Prahova și ocupă funcțional terenul afectat de construcții.

Cu privire la nerespectarea deciziei nr. 530/2007 a Curții de Apel Ploiești, Curtea a constatat că instanța de fond s-a conformat dispozițiilor în discuție, deoarece s-a pronunțat asupra cererii formulate. Referitor la menționarea în dispozitivul sentinței atacate a cuantumului despăgubirilor, în prezent potrivit Titlului VII – regimul stabilirii și plăți despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, s-a instituit Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, care stabilește despăgubirile după o procedură specială. Cu privire la apelul intimatei, Curtea a constatat că și acesta este nefondat deoarece după cum rezultă din actele depuse la dosar, imobilul a fost preluat de stat pentru neplata impozitelor ca urmare a unor măsuri abuzive luate de stat împotriva autorului acestora, prin încetarea mandatului de colector de fier vechi și implicit lipsirea sa de cele necesare întreținerii familiei și imobilului.

Astfel, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 2 lit. d) din Legea nr. 10/2001 modificată și completată. Împotriva deciziei au declarat recurs contestatoarele și intimata. 1. Contestatoarele, prin motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. cu referire la dispozițiile art. 10, art. 11 și art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 critică decizia pentru următoarele considerente: - Instanța de apel nu a respectat dispozițiile date prin decizia nr. 530 din 20 decembrie 2007 în sensul de a dispune restituirea parțial în natură a terenului ce a aparținut autorilor săi, în suprafață totală de 3.500 mp, iar pentru diferența prin compensare, dispozițiile urmând a fi acordate dar pentru construcția demolată.

- Dreptul la despăgubiri acordat de instanță trebuia stabilit în concret în sensul stabilirii cuantumului acestuia la suma de 90.000 lei și nu la 60.090,986 lei stabilit de expert. - Cererea de restituire în natură a suprafeței de 1430 lei a fost soluționată greșit deoarece în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 11 alin. (3) și nu art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 așa cum au reținut instanțele, întrucât spațiul verde și parcarea neamenajată nu pot fi considerate ca fiind de interes general. Osebit de aceasta, intimata a omis să comunice dacă trenul solicitat este exceptat de la restituire și dacă există cereri de retrocedare. - Terenul de 2070 mp solicitat în compensare este liber, preluat tot de la autorii recurentelor, fiind aplicabile dispozițiile art. 26 alin. (1) din lege, întrucât măsura compensării cu alte bunuri sau servicii este prioritară față de celelalte măsuri prin echivalent.

De altfel, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra acestei cereri, cea de apel respingând-o cu motivarea că terenul nu este cuprins în hotărârea nr. 196/2006. 2. Primăria municipiului Ploiești, prin motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 C. proc. civ. cu referire la dispozițiile art. 2 lit. d) din Legea nr. 10/2001, învederează că imobilul a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 224/1951 prin sentința civilă nr. 160/1952 a Tribunalului Ploiești, modificată prin sentința nr. 1985/1953 a Tribunalului Ploiești, pentru neplata impozitelor, nefiind făcute dovezi referitoare la măsurile abuzive luate de stat sub acest aspect. Analizând decizia prin prisma criticilor formulate, a probatoriilor administrate în toate etapele procesuale și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte reține caracterul nefondat al recursurilor pentru argumentele ce succed.

1. În primul ciclu procesual, Curtea de Apel Ploiești, în temeiul dispozițiilor art. 297 C. proc. civ., prin decizia civilă nr. 530 din 20 decembrie 2007 a desființat sentința civilă nr. 1130 din 10 septembrie 2007 a Tribunalului Prahova, cu motivarea că, prin obligarea intimatei să emită o nouă decizie de restituire în natură, instanța a dat altceva decât s-a cerut, rezolvând procesul fără a intra în cercetarea fondului. Dat fiind o hotărâre pronunțată în calea devolutivă a apelului, dispozițiile art. 315 C. proc. civ. referitoare la obligativitatea în caz de casare de către Înalta Curte de Casație și Justiție, a hotărârilor asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe, nu sunt aplicabile cauzei.

Osebit de cele arătate, instanța de apel a constatat doar că prima instanță nu a cercetat fondul cauzei, întrucât s-a pronunțat asupra a ceea ce reclamantele nu au solicitat. - Potrivit dispozițiilor titlului VII din Legea nr. 247/2005, în vigoare la data emiterii dispoziției nr. 2578 din 3 mai 2006, competența stabilirii și plății cuantumului despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv aparținea Comisiei Centrale pentru stabilirea despăgubirilor și nu instanței civile, persoana îndreptățită nemulțumită de cuantumul acestora putând ataca în justiție titlul de despăgubire, dar în condițiile contenciosului-administrativ.

- Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 instituie principiul prevalenței restituirii în natură a terenului preluat abuziv, doar în situația în care acesta este liber, fără a fi afectat de servituți legale ori alte amenajări de utilitate publică, ipoteză în care măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent [art. 10 alin. (2) din lege]. Proba științifică efectuată în cauză, și anume expertiza tehnică topografică, atestă existența pe teren a unor amenajări de utilitate publică: construcții, alei, centrală termică, spațiu verde și parcare auto, ultimele două fiind indispensabile unei bune utilizări a blocurilor edificate.

Drept urmare, instanța a aplicat corespunzător dispozițiile art. 10 alin. (2) din lege atunci când a reținut existența amenajărilor de interes general ce împiedică restituirea parțial în natură a terenului notificat.

- Reclamantele, în subsidiar, au solicitat acordarea în compensare a unui teren de aceiași valoare cu cel preluat abuziv, identificat de acestea ca fiind poziționat în Ploiești, de la fostul nr. 252 până la nr. 262. Cererea formulată de reclamante a fost corect soluționată de ambele instanțe de fond, în sensul constatării că terenul nu poate fi acordat în compensare, câtă vreme, pe de o parte, unitatea administrativ-teritorială a municipiului Ploiești nu l-a inclus în hotărârea nr. 196 din 31 august 2006 de stabilirea terenurilor disponibile care vor putea fi acordate persoanelor îndreptățite ca măsură reparatorie prin echivalent, iar pe de altă parte recurentele nu au făcut dovezi potrivit art. 1169 C. civ., conform cărora regimul juridic al terenului pretins permite folosirea lui la compensarea solicitată.

Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul reclamantelor va fi respins ca nefondat. 2. Imobilul notificat a fost preluat de stat în temeiul Decretului nr. 224/1951, întrucât V.A.I., autorul reclamantelor, nu a plătit un rest de impozit pe anii 1948 și 1950 de 1742,90 lei. Potrivit înscrisurilor depuse la fond în primul ciclu procesual, filele 22-24 rezultă că, mandatul de colector de fier vechi al lui Vasile Ioan a fost revocat și că tot fierul vechi colectat a fost predat Întreprinderii de stat pentru delaborări antrepozite și colectări, întreprindere ce nu a achitat prețul cuvenit, 0,40 lei pe kilogram, pentru cantitatea de metal predată.

Rezultă astfel că neplata impozitului s-a datorat unor motive neimputabile, antecesorul reclamantelor fiind în imposibilitatea să plătească impozitele restante câtă vreme statul i-a anulat, prin revocarea mandatului de colector de fier vechi, mijlocul de subzistență pentru el și familia sa. Așadar, instanțele, făcând o corectă aplicare a dispozițiilor art. 2 lit. d) din Legea nr. 10/2001, au reținut că măsurile impuse de stat au fost abuzive. Față de considerentele mai sus arătate, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de contestatoarele I.M. și M.I. și de pârâta Primăria municipiului Ploiești împotriva deciziei nr. 147 din data de 20 mai 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 octombrie 2009.