ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8732/2009

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8732/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Deliberând asupra

recursului de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 4857/2006 contestatoarele I.M.

și M.I. au solicitat anularea deciziei nr. 2578 din 3 mai 2006 emisă de

intimata Primăria Municipiului Ploiești, restituirea în natură a terenului

liber de construcții și în suprafață de cca. 2400 mp, situat în Ploiești, județ

Prahova și constatarea dreptului la măsuri reparatorii pentru

imobilul-construcție și teren care nu poate face obiect al restituirii în

natură prin compensare cu alte bunuri sau prin echivalent.

Curtea de Apel

Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia

nr. 147 din 20 mai 2008 a respins, ca nefondate, apelurile declarate de ambele

părți pentru considerentele ce urmează:

Prin sentința civilă

nr. 948 din 19 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova s-a admis

contestația, s-a anulat dispoziția nr. 2578 emisă de intimată și s-a constatat

dreptul la despăgubiri al contestatoarelor pentru imobilul-teren situat în

Ploiești, județul Prahova, identificat în raportul de expertiză B.N. și

construcția identificată prin raportul de expertiză M.G.I.; a fost obligată

intimata la plata sumei de 1.600 lei cheltuieli de judecată către

contestatoare.

Pentru a pronunța

această sentință, tribunalul a reținut că prin dispoziția nr. 2578 din 3 mai

2007 intimata Primăria Ploiești a respins cererea contestatoarelor I.M. și M.I.

privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat

în Ploiești, cu motivarea că nu au fost îndeplinite prevederile art. 2 lit. d)

din Legea nr. 10/2001, republicată cu modificările și completările ulterioare, nefăcându-se

dovada unor măsuri abuzive impuse de stat în care drepturile proprietarului nu

puteau fi

exercitate.

În accepțiunea art. 2

lit. d) din Legea nr. 10/2001 prin imobile preluate abuziv se înțeleg și cele

ce au fost preluate de stat prin neplata impozitelor din motive independente de

voința proprietarului sau cele considerate a fi abandonate în baza

unor motive administrative sau a unei hotărâri

judecătorești în perioada 6 martie 1945

- 22 decembrie 1989.

Din înscrisurile

depuse la dosar a rezultat că petentele sunt moștenitoarele defuncților I.V. și

A. care a primit prin testamentul autentificat la nr. 1779 din 13 iunie 1993

terenul în suprafață de 3500 mp situat în Ploiești, pe care împreună cu soțul său

a ridicat o construcție compusă din 4 camere și dependințe.

Imobilul a fost

preluat potrivit înscrisurilor depuse de către stat în baza Decretului nr.

221/1951

și a sentinței civile nr. 160 din 17

septembrie 1952 prin Decizia nr. 111/1954 a Sfatului Popular al orașului

Ploiești pentru neplata unor impozite în sumă de 1762,90 lei.

După cum a rezultat

din probele cu acte și expertize, administrate în cauză, construcția preluată a

fost demolată, iar pe teren au fost ridicate blocuri de locuințe fiind

incidente dispozițiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 republicată,

conform cărora în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea

ocupa funcțional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se vor stabili

prin echivalent pentru întreg imobilul.

Cu privire la apelul

contestatoarelor I.M. și M.I. s-a reținut că potrivit notificării nr. 104 din 12

iunie 2001, contestatorii au solicitat pentru imobilul în litigiu în suprafață

de 3500 mp. despăgubiri și nu teren liber în compensare. Abia în anul 2004,

contestatoarea I.M. a solicitat ca pentru suprafața rămasă neconstruită să-i

fie redată altă suprafață de teren, în altă parte, moment în care comisia, după

data de

14 februarie 2002 (data depunerii

notificărilor) și față de solicitarea expresă de acordarea de despăgubiri, nu

mai avea obligația să propună măsuri reparatorii în echivalent.

Instanța, în mod

corect s-a raportat la conținutul notificării nr. 104/2001 și la verificarea

legalității dispoziției contestate, ce se referă la acordarea de despăgubiri

bănești.

Pe de altă parte,

suprafețele de 436 mp și 902 mp expertizate de expertul topo B.N., reprezintă

spațiu verde și respectiv parcare, spații care sunt necesare funcționării în condiții

normale a blocurilor (locuințelor) construite pe teren, iar

terenul liber solicitat în compensare, nu este

cuprins în Hotărârea

nr. 196/2006 a Consiliului Local al Municipiului

Ploiești pentru terenuri disponibile în echivalent, în listă fiind numai

terenuri agricole și nesolicitate de contestatoare.

De altfel, potrivit H.G.

nr. 1359/2001 terenul respectiv reprezintă domeniul public al Județului Prahova

pentru interes public local.

Și motivul de apel

referitor la neaplicabilitatea în cauză a art. 1 alin. (4) din Legea nr. 10/2001

modificată și completată este nefondat, deoarece în cauză se aplică cu

prisosință aceste dispoziții, cât timp terenul aferent spațiului verde și

parcării au intrat în domeniul public al Județului Prahova și ocupă funcțional

terenul afectat de construcții.

Cu

privire la nerespectarea deciziei nr. 530/2007 a Curții de Apel Ploiești,

Curtea a constatat că instanța de fond s-a conformat

dispozițiilor în discuție, deoarece s-a pronunțat asupra cererii formulate.

Referitor la menționarea

în dispozitivul sentinței atacate a cuantumului despăgubirilor, în prezent

potrivit Titlului VII – regimul stabilirii și plăți despăgubirilor aferente

imobilelor preluate în mod abuziv, s-a instituit Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor, care stabilește despăgubirile după o procedură

specială.

Cu privire la apelul

intimatei, Curtea a constatat că și acesta este nefondat deoarece după cum

rezultă din actele depuse la dosar, imobilul a fost preluat de stat

pentru neplata impozitelor ca urmare a unor

măsuri abuzive luate de stat împotriva

autorului acestora, prin

încetarea mandatului de colector de fier vechi și implicit lipsirea sa de cele

necesare întreținerii familiei și imobilului.

Astfel, în cauză sunt

aplicabile dispozițiile art. 2 lit. d) din Legea nr. 10/2001 modificată și

completată.

Împotriva deciziei au

declarat recurs contestatoarele și intimata.

prin motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. cu referire la dispozițiile art. 10, art. 11 și art. 26 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001 critică decizia pentru următoarele considerente:

- Instanța de apel nu

a respectat dispozițiile date prin decizia nr. 530 din 20 decembrie 2007 în

sensul de a dispune restituirea parțial în natură a terenului ce a aparținut

autorilor săi, în suprafață totală de 3.500 mp, iar pentru diferența prin

compensare, dispozițiile urmând a fi acordate dar pentru construcția demolată.

- Dreptul la

despăgubiri acordat de instanță trebuia stabilit în concret în sensul

stabilirii cuantumului acestuia la suma de 90.000 lei și nu la 60.090,986 lei

stabilit de expert.

- Cererea de

restituire în natură a suprafeței de 1430 lei a fost soluționată greșit

deoarece în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 11 alin. (3) și nu art. 11 alin.

(4) din Legea nr. 10/2001 așa cum au reținut instanțele, întrucât spațiul verde

și parcarea neamenajată nu pot fi considerate ca fiind de interes general.

Osebit de aceasta,

intimata a omis să comunice dacă trenul solicitat este exceptat de la

restituire și dacă există cereri de retrocedare.

- Terenul de 2070 mp

solicitat în compensare este liber, preluat tot de la autorii recurentelor,

fiind aplicabile dispozițiile art. 26 alin. (1) din lege, întrucât măsura

compensării cu alte bunuri sau servicii este prioritară față de celelalte

măsuri prin echivalent. De altfel, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra

acestei cereri, cea de apel respingând-o cu motivarea că terenul nu este

cuprins în hotărârea nr. 196/2006.

municipiului Ploiești, prin motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304

C. proc. civ. cu referire la dispozițiile art. 2 lit. d) din Legea nr. 10/2001,

învederează că imobilul a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr.

224/1951 prin sentința civilă nr. 160/1952 a Tribunalului Ploiești, modificată

prin sentința nr. 1985/1953 a Tribunalului Ploiești, pentru neplata

impozitelor, nefiind făcute dovezi referitoare la măsurile abuzive luate de

stat sub acest aspect.

Analizând decizia

prin prisma criticilor formulate, a probatoriilor administrate în toate etapele

procesuale și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte reține

caracterul nefondat al recursurilor pentru argumentele ce succed.

Curtea de Apel Ploiești, în temeiul dispozițiilor art. 297 C. proc. civ., prin

decizia civilă nr. 530 din 20 decembrie 2007 a desființat sentința civilă nr. 1130 din 10 septembrie 2007 a Tribunalului Prahova, cu motivarea că, prin

obligarea intimatei să emită o nouă decizie de restituire în natură, instanța a

dat altceva decât s-a cerut, rezolvând procesul fără a intra în cercetarea

fondului.

Dat fiind o hotărâre

pronunțată în calea devolutivă a apelului, dispozițiile art. 315 C. proc. civ.

referitoare la obligativitatea în caz de casare de către Înalta Curte de

Casație și Justiție, a hotărârilor asupra problemelor de drept dezlegate,

precum și asupra necesității administrării unor probe, nu sunt aplicabile

cauzei.

Osebit de cele

arătate, instanța de apel a constatat doar că prima instanță nu a cercetat

fondul cauzei, întrucât s-a pronunțat asupra a ceea ce reclamantele nu au

solicitat.

- Potrivit

dispozițiilor titlului VII din Legea nr. 247/2005, în vigoare la data emiterii

dispoziției nr. 2578 din 3 mai 2006, competența stabilirii și plății

cuantumului despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv aparținea

Comisiei Centrale pentru stabilirea despăgubirilor și nu instanței civile,

persoana îndreptățită nemulțumită de cuantumul acestora putând ataca în

justiție titlul de despăgubire, dar în condițiile contenciosului-administrativ.

- Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie

1945 – 22 decembrie 1989 instituie principiul prevalenței restituirii în natură

a terenului preluat abuziv, doar în situația în care acesta este liber, fără a

fi afectat de servituți legale ori alte amenajări de utilitate publică, ipoteză

în care măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent [art. 10 alin. (2)

din lege].

Proba științifică

efectuată în cauză, și anume expertiza tehnică topografică, atestă existența pe

teren a unor amenajări de utilitate publică: construcții, alei, centrală

termică, spațiu verde și parcare auto, ultimele două fiind indispensabile unei

bune utilizări a blocurilor edificate.

Drept urmare,

instanța a aplicat corespunzător dispozițiile art. 10 alin. (2) din lege atunci

când a reținut existența amenajărilor de interes general ce împiedică

restituirea parțial în natură a terenului notificat.

- Reclamantele, în

subsidiar, au solicitat acordarea în compensare a unui teren de aceiași valoare

cu cel preluat abuziv, identificat de acestea ca fiind poziționat în Ploiești, de

la fostul nr. 252 până la nr. 262.

Cererea formulată de

reclamante a fost corect soluționată de ambele instanțe de fond, în sensul

constatării că terenul nu poate fi acordat în compensare, câtă vreme, pe de o

parte, unitatea administrativ-teritorială a municipiului Ploiești nu l-a inclus

în hotărârea nr. 196 din 31 august 2006 de stabilirea terenurilor disponibile

care vor putea fi acordate persoanelor îndreptățite ca măsură reparatorie prin

echivalent, iar pe de altă parte recurentele nu au făcut dovezi potrivit art.

1169 C. civ., conform cărora regimul juridic al terenului pretins permite

folosirea lui la compensarea solicitată.

Pentru considerentele

ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul

reclamantelor va fi respins ca nefondat.

a fost preluat de stat în temeiul Decretului nr. 224/1951, întrucât V.A.I.,

autorul reclamantelor, nu a plătit un rest de impozit pe anii 1948 și 1950 de

1742,90 lei.

Potrivit

înscrisurilor depuse la fond în primul ciclu procesual, filele 22-24 rezultă

că, mandatul de colector de fier vechi al lui Vasile Ioan a fost revocat și că

tot fierul vechi colectat a fost predat Întreprinderii de stat pentru

delaborări antrepozite și colectări, întreprindere ce nu a achitat prețul

cuvenit, 0,40 lei pe kilogram, pentru cantitatea de metal predată.

Rezultă astfel că

neplata impozitului s-a datorat unor motive neimputabile, antecesorul

reclamantelor fiind în imposibilitatea să plătească impozitele restante câtă

vreme statul i-a anulat, prin revocarea mandatului de colector de fier vechi,

mijlocul de subzistență pentru el și familia sa.

Așadar, instanțele,

făcând o corectă aplicare a dispozițiilor art. 2 lit. d) din Legea nr. 10/2001,

au reținut că măsurile impuse de stat au fost abuzive.

Față de

considerentele mai sus arătate, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312

alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate

recursurile declarate de contestatoarele I.M. și M.I. și de pârâta Primăria

municipiului Ploiești împotriva deciziei nr. 147 din data de 20 mai 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 27 octombrie 2009.