ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2472/2008

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2472/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului

și cererii de intervenție de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată sub nr. 5680 din 19 iunie 2006 la Tribunalul Prahova,

contestatorii O.P. și O.V. prin procurator S.C.M. au solicitat anularea

dispoziției nr. 3179 din 31 mai 2006, emisă de Primarul municipiului Ploiești,

prin care s-au acordat măsuri reparatorii în echivalent pentru cota de ⅓ din

imobilul situat în Ploiești, în contradictoriu cu pârâții Primarul municipiului

Ploiești și Primăria municipiului Ploiești și să li se acorde măsuri

reparatorii prin echivalent în compensare cu alte bunuri.

În contestației s-a

susținut că ⅓ din imobilul situat în Ploiești, a aparținut autoarei

contestatorilor B.V., ai cărei moștenitori sunt, că imobilul a fost preluat de

Statul Român fără titlu, dar că scopul utilității publice s-a realizat prin

construirea unor blocuri de locuințe.

S-a mai

susținut că, după apariția Legii nr. 10/2001 prin notificarea adresată

Primăriei municipiului Ploiești au solicitat

despăgubiri bănești, iar ulterior având în

vedere că, în spatele

locuinței proprietate personală există disponibil un teren echivalent, au

solicitat atribuirea lui în schimb, astfel existând posibilitatea reparării

prejudiciului și protejarea actualei locuințe.

Prin sentința civilă

nr. 1549 din 6 decembrie 2006, Tribunalul Prahova a respins ca neîntemeiată

contestația formulată de contestatorii O.P., O.V. prin procurator S.C.M. în

contradictoriu cu intimații Primarul municipiului Ploiești și Primăria

municipiului Ploiești.

Instanța de fond a

reținut că, prin dispoziția nr. 3179 din 31 mai 2006 emisă de Primarul

municipiului Ploiești s-a respins notificarea contestatorilor O.P.

și O.V. prin care au solicitat restituirea în

natură a cotei de ⅓ din imobilul

construcție și teren, situat în

Ploiești, și s-a propus acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent,

constând în despăgubiri prevăzute de Legea nr. 10/2001.

S-a avut în vedere că

nu mai este posibilă restituirea în natură, deoarece, așa cum s-a concluzionat

prin raportul de expertiză topo, efectuat de expert A.F.

, a fost realizată utilitatea publică, terenul fiind ocupat de blocuri

de locuințe și

amenajările aferente, iar construcțiile au fost demolate.

În aceste condiții,

în drept, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 11 și art. 26 din Legea

nr. 10/2001.

Prin decizia

nr. 281 din 5 iunie 2007, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, a admis

apelul contestatorilor O.P. și O.V. împotriva sentinței nr. 1549 din 6

decembrie 2006, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția civilă, pe care a

schimbat-o în parte, în sensul admiterii în parte a contestației și a fost

anulată în parte dispoziția nr. 3179/2006, emisă de Primarul municipiului

Ploiești.

S-a constatat dreptul apelanților la acordarea de măsuri reparatorii în

echivalent,

în compensare cu

terenul în suprafață de 106,67 mp, situat în Ploiești, identificat prin

raportul de expertiză întocmit de expert D.I.

Au fost

obligați intimații să plătească contestatorilor suma de 700 lei cheltuieli de

judecată, reprezentând onorarii pentru avocat și expert.

Instanța de

apel a reținut în esență că Primarul municipiului Ploiești, prin

dispoziția nr. 3179 din 31 mai 2006 a respins

cererea petenților C.S., O.P.

și O.V. prin care au solicitat restituirea

în natură a cotei indivize de ⅓ din imobilul construcție și teren, situat

în Ploiești, întrucât pe terenul revendicat a fost realizată utilitatea

publică, fiind ocupat de blocuri de locuințe și s-a făcut propunerea pentru

acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, constând în despăgubiri pentru

cota indiviză de ⅓ din imobilul care a aparținut defunctei B.V.

Contestatorii

au solicitat despăgubiri pentru imobilul situat la adresa de mai sus,

compus din construcții și 1600 mp teren,

menționând că sunt moștenitorii defunctei

O.P.,

fostă B., care la rândul său a fost unica moștenitoare a lui B.E. și el

moștenitor al cotei 1/5 ce a aparținut defunctei B.V.

care a deținut o

cotă indiviză de ⅓ din imobil, iar C.S. a fost moștenitor al

numiților B.D., B.S. și D.B., fiecare cu cota de

1/5

din cota ce revenea autoarei comune B.V.

La data de 16

noiembrie 2005, O.P. și O.V., în raport de modificările Legii nr. 10/2001, au

solicitat ca măsurile reparatorii în echivalent să fie compensate cu alte

bunuri.

Prin procesul-verbal

din 14 decembrie 2005, Comisia a adoptat soluția acordării unui teren în

compensare, echivalent cotei de 1/5 din ⅓ din imobil, dar, ulterior, s-a

constatat că făcea parte din gospodăria unei persoane fizice situată în

Ploiești.

Primăria municipiului

Ploiești a respins cererea de restituire în natură și a propus acordarea

măsurilor reparatorii, prin echivalent, constând în despăgubiri, contestația

împotriva acestei dispoziții fiind formulată pentru acordarea de măsuri

reparatorii prin echivalent, constând în teren în compensare, numai pentru

contestatorii O.P. și O.V.

S-a mai reținut că

intimata a constatat în mod legal dreptul reclamanților de a beneficia de

măsurile reparatorii prin echivalent și nu de restituirea în natură, având în

vedere că, pe terenul revendicat s-a realizat utilitatea publică, în prezent

fiind ocupat de blocuri de locuințe.

In ceea ce

privește modalitatea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, față

de dispozițiile exprese ale Legii nr. 10/2001, criticile din apel s-au reținut

ca fondate.

In acest sens, s-a

avut în vedere că, potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, dacă

restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului sau, după caz,

entitatea investită cu soluționarea notificării, este obligată ca, prin decizie

sau dispoziție motivată, să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte

bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii

speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente

imobilelor preluate în mod abuziv, în situațiile în care măsura compensării nu

este posibilă sau aceasta nu este acceptată de către persoana îndreptățită.

In cazul în care

restituirea în natură nu este posibilă, individualizarea corectă a măsurii

reparatorii este de competența unității notificate, care este obligată să

acorde în compensare alte bunuri sau servicii, iar atunci când măsura

compensării nu este posibilă sau nu este acceptată de persoana îndreptățită

trebuie să facă propunere pentru acordarea de despăgubiri.

In aceste condiții,

prima modalitate de acordare a măsurilor reparatorii este acordarea de bunuri

în compensare și numai în cazul în care aceasta nu este posibilă sau nu este

acceptată de persoana îndreptățită se fac propuneri de despăgubiri.

S-a reținut în cauză

că niciuna dintre aceste condiții nu este îndeplinită.

Cei doi contestatori

au solicitat în mod expres ca măsurile reparatorii să se acorde prin compensare

cu o suprafață de teren echivalentă celei care le-ar fi revenit

corespunzător cotei indivize din imobilul

solicitat, și anume, suprafața de teren ce se învecinează cu terenul ce le

aparține, în suprafață de

106,67 mp teren, aflat în domeniul privat al

municipiului Ploiești.

Este adevărat, că

pârâta s-a apărat, în sensul că terenul respectiv este închiriat sau

concesionat, apărare neîntemeiată, deoarece din concluziile expertizei topo

efectuate de expert D.I. rezultă că face parte

din cele două suprafețe de teren

concesionate prin contractele de

concesionare nr. 301350 din 6 martie 2001, pentru 224,48 mp și nr. 31655 din 19

iunie 2001 pentru suprafața de 292,92 mp și actul

adițional anexă, rămânând suprafața de 55,19 mp neînchiriată,

neconcesionată și care

nu a fost solicitată în compensare.

Față de aceste

împrejurări, instanța de apel a concluzionat că dispoziția emisă de pârât

trebuie anulată în parte, numai în ceea ce îi privește pe reclamanți și numai

cu privire la stabilirea în favoarea lor a măsurilor reparatorii prin

echivalent, nu în despăgubiri, ci prin compensare cu un alt teren.

Împotriva ultimei

hotărâri, în termen legal a declarat recurs Primăria municipiului Ploiești,

care, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susține că

instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii „și fără a

ține seama de o serie de acte ce au stat la baza emiterii dispoziției

contestate ".

În dezvoltarea

criticii, recurenta arată că notificarea a fost formulată de petenții C.S., O.P.

și O.V., care au solicitat măsuri reparatorii pentru imobilul situat în

Ploiești, ce a aparținut defunctei B.V., cota parte a defunctei fiind o cotă

indiviză de ⅓, situație în care trebuia avut în vedere acest aspect și

notificarea să fie soluționată în mod unitar pentru toți petenții.

Se mai arată că, deși

la dosar există cererea numitului C.S., prin care a solicitat în mod expres „acordarea

de măsuri reparatorii sub formă de titluri de valoare", dar și cererea

contestatorilor O.P. și O.V., care au solicitat „acordarea în compensare a

terenului situat în Ploiești, (învecinat cu imobilul pe care ei îl dețin în

proprietate), instanța neținând cont de aspectele respective.

In această situație,

se susține că notificarea fiind formulată în comun de către cei trei petenți,

care au dreptul la cote indivize din imobil, trebuia adoptată o soluție comună

pentru toți și nu numai pentru cei doi contestatori, prin soluția adoptată

instanța realizând practic o ieșire din indiviziune.

Susține recurenta și

împrejurarea că, prin hotărârea nr. 196 din 31 august 2006, Consiliul Local al

Municipiului Ploiești a stabilit lista terenurilor disponibile, proprietate a

Municipiului Ploiești, care să poată fi acordate persoanelor îndreptățite

ca măsură reparatorie prin echivalent, listă pe

care nu se regăsește terenul solicitat în

compensare de contestatorii

din cauză.

In fine, se mai arată

că, în conformitate cu dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

corect instanța de fond a acordat măsurile reparatorii în despăgubiri, instanța

de apel ignorând acest text.

La 6 decembrie 2007

s-a formulat cerere de intervenție în interesul recurentei Primăria

municipiului Ploiești de către intervenientul P.V. prin care solicită să se

constate nulitatea hotărârii recurate, cât și a celei pronunțate de instanța de

fond, deoarece notificarea a fost formulată alături de contestatorii O.P. și O.V.

și de către C.S., și instanța nu a soluționat notificarea și cu privire la

acesta.

In ceea ce privește

recursul declarat de către pârâtă, învederează că hotărârea instanței de apel

este nelegală, nefiind motivată în drept și că soluția a fost dată fără a ține

seama de dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001.

Mai susține

intervenientul că, inițial, intimații-contestatori au solicitat despăgubiri

bănești și numai după modificările aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005

au cerut compensarea cu un alt teren, cerere ce este tardivă, pentru că noua

lege nu aduce modificări cu privire la termenul pentru notificare și nici nu

face referiri la o eventuală repunere în termen.

De asemenea, se mai

arată că, nu contestatorii sunt cei care își aleg termenul în care pot

solicitat ca despăgubire un teren în compensare, ci termenul a fost stabilit

imperativ prin lege.

Intervenientul

susține că instanța de apel, prin hotărârea sa a realizat o ieșire din

indiviziune a celor doi intimați față de celalalt semnatar al notificării, C.S.,

situație ce excede cadrului procesual al prezentei cauze.

In finalul cererii de

intervenție se precizează că, deși cererea este formulată în interesul

recurentei, prin hotărârea recurată a fost afectat și dreptul său de

proprietate, prin faptul că expertiza întocmită în cauză asupra terenului

acordat în compensare s-a realizat fără prezența sa. Astfel, expertul nu a avut

cunoștință de faptul că intervenientul este proprietarul a două suprafețe de

teren, dintre care una de 69 mp în baza unui contract de vânzare-cumpărare și

cealaltă de 76 mp dobândit prin moștenire.

În situația în care

contestatorilor li s-ar acorda ca măsură reparatorie teren în compensare, se

pretinde că ar fi încălcat în mod grav dreptul de proprietate al

intervenientului prin obturarea accesului la imobilul construcție, edificat pe

terenul concesionat de autoritatea publică locală.

Cu

privire la cererea de intervenție, se reține că intervenientul a indicat ca

temei

legal art. 51 C. proc.

civ., potrivit căruia „cererea de intervenție în interesul uneia din părți se

poate face chiar înaintea instanței de recurs".

Cu toate acestea, se

constată că intervenientul invocă și un drept propriu, acela că este proprietar

asupra terenului în suprafață de 145 mp, situat în Ploiești, suprafață din

care: 69 mp dobândit în baza unui contract de vânzare-cumpărare și 66 mp

dobândit prin moștenire.

Potrivit

art. 49 C. proc. civ., oricine are interes poate să intervină într-o pricină ce

se

judecă între alte persoane.

Intervenția este în

interes propriu și în interesul altei persoane.

Ceea

ce diferențiază cele două forme de intervenție, conform art. 49-51 C. proc.

civ.

nu este interesul care

trebuie să aparțină întotdeauna intervenientului, ci dreptul invocat care, în

cazul intervenției în interes propriu aparține terțului, iar în cazul

intervenției în interesul uneia dintre părți aparține acesteia din urmă.

Este adevărat că, din

conținutul cererii rezultă că intervenientul se pretinde a fi titular al

dreptului de proprietate asupra unei părți din teren și este evident, că invocă

un drept propriu cu privire la parte din terenul ce face obiect al prezentului

litigiu, dar nu există dubiu ca apărarea sa vizează interesul recurentei

Primăria municipiului Ploiești.

Prin

notificarea nr. 116 din 12 februarie 2002, intimații-contestatori au solicitat

în mod

expres despăgubiri, cu

precizarea că la data preluării imobilului de către stat nu au fost

despăgubiți.

Ca urmare a scrisorii

nr. 1469 din 21 iunie 2005, transmisă de către Primăria municipiului Ploiești

contestatorilor, prin care li se solicita să depună la dosarul notificării

opțiunea între titluri de valoare nominală și acțiuni tranzacționate, aceștia,

prin cererea nr. 11808 din 16 noiembrie 2005, invocând dispozițiile Legii nr. 247/2005

au solicitat ca măsuri reparatorii „compensarea cu alte bunuri".

Întrucât prin

notificarea inițială s-au solicitat despăgubiri, precizarea ulterioară privind

compensarea cu alte bunuri, ar fi tardivă, deoarece Legea nr. 247/2005 nu

prevede noi reglementări în sensul repunerii în termen pentru a se formula o

nouă notificare sau de a schimba în mod evident natura celor solicitate.

Entitatea investită

cu soluționarea notificării avea obligația numai să stabilească modalitatea de

acordare a despăgubirilor. Chiar dacă s-ar trece peste momentul cererii

intimaților de a solicita compensarea cu alte bunuri, trebuie reținut că nu ei

sunt cei care aleg bunul ce urmează a fi acordat, acest atribut revenind numai

autorității publice locale, ce are obligația potrivit procedurii speciale

prevăzute de lege, să stabilească lista terenurilor disponibile.

O astfel de listă a

fost întocmită la nivelul Municipiului Ploiești, dar terenul solicitat de

contestatori nu a fost evidențiat în această listă.

În situația de față,

este evident că prin soluția adoptată de către instanța de apel s-au încălcat

dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, cu modificările ulterioare, fiind

ignorată procedura specială prevăzută de lege în situațiile în care modalitatea

de despăgubire ar fi cea de compensare cu un alt teren.

Intervenientul

invocând aceste aspecte susține dreptul recurentului, astfel că, cererea de

intervenție urmează să fie admisă.

Celelalte aspecte

învederate de către intervenient nu mai au relevanță, motiv pentru care nu mai

fac obiectul analizei instanței în această fază procesuală.

Examinând recursul

declarat de pârâtă, prin prisma criticii întemeiată pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea îl reține ca fondat

pentru considerentele de

mai jos:

In ceea ce privește

critica referitoare la neparticiparea în proces a numitului C.S., se reține că

nu era obligatorie prezența acestuia.

Intimații-contestatori

au solicitat anularea dispoziției nr. 3179 din 31 mai 2006, emisă de Primarul

municipiului Ploiești, prin care li s-au acordat măsuri reparatorii

prin echivalent, în condițiile în care au

apreciat că li se poate atribui prin compensare

un teren în suprafață de

107 mp, aflat în vecinătatea actualei lor proprietăți.

Ceea ce au cerut este

numai anularea dispoziției pentru partea cuvenită lor din imobilul ce a

aparținut autoarei acestora.

Acțiunea promovată de

contestatori nu produce niciun efect asupra drepturilor numitului C.S., care a

preferat să primească despăgubiri pentru partea sa.

De fapt, dispoziția

contestată este un act emis de o autoritate administrativă cu mai muți

beneficiari, neavând natura juridică a unui contract care impune prezența

tuturor părților în cazul discutării lui.

În plus, obiectul

actului este divizibil, fiind vorba despre stabilirea calității de persoane

îndreptățite ale celor doi contestatori și ale despăgubirilor sau titlurile de

valoare în funcție de cota fiecăruia.

Prin soluția adoptată

conform dispoziției în discuție, au fost nemulțumiți numai contestatorii, nu și

numitul C.S., acesta neavând interes pentru anularea dispoziției privind

dreptul său.

De fapt, prin

dispoziția contestată nu s-a realizat o ieșire din indiviziune, această critică

fiind nefondată.

Recursul este fondat

în ceea ce privește modalitatea adoptată de instanță cu privire la despăgubirea

intimaților-contestatori.

Este adevărat că prin

hotărârea nr. 196 din 31 august 2006, Consiliul Local al Municipiului Ploiești

a stabilit lista terenurilor disponibile, proprietate ale acestui municipiu,

care să poată fi acordate persoanelor îndreptățite ca măsură reparatorie prin

echivalent, precum și criteriile utilizate pentru întocmirea listei de

priorități.

Terenul solicitat de

intimații-contestatori nu se regăsește pe lista anexă la această hotărâre.

Conform

art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în cazul în care restituirea în natură

nu mai este posibilă, entitatea

investită cu cererea pentru acordarea măsurilor reparatorii poate să adopte una

dintre cele două soluții alternative prevăzute în acest articol, și anume:

poate acorda în compensare alte bunuri sau servicii ori poate să propună

acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de

stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv,

în

situațiile în care măsura compensării nu

este posibilă sau aceasta nu este acceptată de

persoana îndreptățită.

În această situație,

neexistând teren disponibil, stabilit potrivit procedurii legii speciale,

corect s-a procedat prin dispoziția contestată, fiind propusă acordarea

măsurilor reparatorii ce constau în despăgubiri, recurenta nefiind obligată să

soluționeze notificarea în sensul acordării unui teren în compensare.

Față de această

critică, urmează ca în raport de art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct. 9

C. proc. civ., recursul pârâtei să fie admis, să se caseze decizia recurată,

iar apelul declarat de contestatorii O.P. și O.V. împotriva sentinței nr. 1549

din 6 decembrie 2006, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția civilă, să fie

respins.

Se va menține ca

legală și temeinică hotărârea instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Primăria municipiului Ploiești împotriva deciziei nr. 281 din 5 iunie 2007,

pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă.

Casează decizia recurată, în

sensul că respinge apelul declarat de contestatorii O.P. și O.V. împotriva

sentinței nr. 1549 din 6 decembrie 2006 a Tribunalului Prahova, secția civilă,

pe care o menține.

Admite cererea de intervenție

formulată de intervenientul P.V. în interesul recurentei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi, 14 aprilie 2008.