ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7036/2007

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7036/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la

Tribunalul Prahova sub nr. 1052/2006, contestatorii C.E.G., C.C., A.C.L., G.L.

și P.C. au formulat contestație împotriva dispoziției nr. 107 emisă de primarul

municipiului Ploiești la data de 11 ianuarie 2006, solicitând instanței

obligarea acestuia să le restituie în natură imobilele situate în Ploiești,

județul Prahova.

În motivarea cererii, contestatorii

au arătat că imobilul situat în Ploiești, a fost proprietatea numitului G.C.P.,

după decesul căruia, în urma actului de partaj din anul 1928, a revenit

fratelui său D.C.P., acesta din urmă având ca moștenitori pe P.D., P.C., P.S.

și P.E., în calitate de copii.

P.D. a decedat și ca moștenitoare a

acestuia a rămas A.C.L., iar defuncta B.E., fostă P., a avut ca moștenitoare pe

B.M., căsătorită C., decedată și ea, cei doi moștenitori ai săi fiind

contestatorii C.E.G. și C.C..

Imobilul în litigiu, compus din

clădire și teren în suprafață de 482 mp, a fost expropriat prin Decretul nr.

233/1962, trecând astfel, în mod abuziv în proprietatea statului.

În baza Legii nr. 10/2001,

contestatorii au notificat Primăriei municipiului Ploiești, restituirea

imobilului, cererea fiind respinsă pentru restituirea în natură, însă s-a

propus acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, constând în

despăgubiri, fără să se arate care sunt acestea.

În ceea ce privește imobilul situat

în Ploiești, contestatorii au arătat că a fost proprietatea lui T.C.P., iar

după decesul său în urma actului de partaj din mai 1928 și a testamentului înregistrat

la nr. 785/1941 a revenit fratelui său P.C.D., fiind, de asemenea, preluat

abuziv de către stat.

În cauză au fost introduși

moștenitorii defuncților G.S. și P.C., respectiv G.L., P.M.S. și I.V.

Prin sentința civilă nr. 1040 din 21

septembrie 2006, Tribunalul Prahova a respins, ca neîntemeiată, contestația,

reținând următoarele:

Contestatorii, în calitate de

moștenitori ai foștilor proprietari ai imobilelor ce au fost preluate abuziv de

către stat, au formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, solicitând

restituirea în natură a imobilelor.

Cererea acestora a fost respinsă cu

motivarea că terenul solicitat este afectat de utilitate publică, fiind ocupat

de Halele Centrale Ploiești și amenajările aferente, situație față de care,

Primăria municipiului Ploiești a propus acordarea de măsuri reparatorii prin

echivalent, în raport de dispozițiile art. 11 alin. (3) și (4) din Legea nr.

247/2005, potrivit cărora, în cazul în care construcțiile expropriate au fost

integral demolate, iar lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă

funcțional întregul teren, în speță terenul fiind ocupat de construcție având

destinația de sediu ale Poliției Pieții, iar o parte este ocupat de chioșcuri,

se stabilesc măsuri reparatorii în echivalent.

În ceea ce privește pretenția

contestatorilor de a li se achita contravaloarea imobilului, a fost înlăturată

ca nefondată, deoarece potrivit art. 16, TITLUL VII, din Legea nr. 247/2005,

verificarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor reprezintă

atribuția Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor, care va transmite

dosarul, cu întreaga documentație anexată la notificare, evaluatorului sau

societății de evaluatori în vederea întocmirii raportului de evaluare pentru

emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubiri.

Prin decizia nr. 39 din 26 ianuarie

2007, Curtea de Apel Ploiești a constatat nulitatea apelului declarat de

apelantele P.M.S. și I.V. și a respins, ca nefondat, apelul declarat de

contestatorii C.E.G., C.C., G.L. și A.C.L., reținând următoarele:

Apelantele P.M.S. și I.V. nu au

semnat cererea de apel, deși au fost citați cu mențiunea de a se prezenta în

instanță în acest scop, astfel că, făcând aplicarea dispozițiilor art. 287

alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia lipsa semnăturii de pe cererea de apel

se sancționează cu nulitatea, instanța de apel a admis excepția invocată din

oficiu și a constatat nulitatea apelului declarat de contestatoarele P.M.S. și

I.V.

În ceea ce privește apelul declarat

contestatorii C.E.G., C.C., G.L. și A.C.L., a fost respins, ca nefondat,

instanța apreciind că nu poate fi vorba de încălcarea principiului aflării

adevărului și a rolului activ al instanței, în soluționarea cauzei în primă

instanță, întrucât prima instanță a analizat legalitatea dispoziției nr. 107/2006

a Primăriei municipiului Ploiești, iar existența unor eventuale erori

strecurate în considerentele hotărârii pot fi îndreptate pe calea prevăzută de

art. 281 C. proc. civ.

Și motivarea apelanților în sensul

că în mod greșit instanța de fond a reținut că scopul pentru care a fost

expropriat imobilul nu s-a realizat, a fost respinsă ca nefondată, instanța de

apel constatând, în raport de probatoriul administrat în cauză, incidența

dispozițiilor art. 11 alin. (3) și (4) din Legea nr. 10/2001.

Potrivit acestor dispoziții legale,

măsurile reparatorii se vor stabili în echivalent atunci când lucrările pentru

care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren afectat, iar

construcțiile expropriate au fost integral demolate, așa cum este cazul în speță,

terenul în litigiu aparținând domeniului public al municipiului Ploiești și

este afectat aproape în totalitate de amenajări aferente Halelor Centrale

Ploiești și parțial din alei de acces la intrările în Blocul H Ploiești.

Față de aceste considerente, s-a

concluzionat că, reținând că imobilul în litigiu nu este restituibil în natură,

prima instanță, în raport de dispozițiile Legii nr. 247/2005, a constatat că

propunerea de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent, constând în

despăgubiri prevăzute de Legea nr. 10/2001, este legală.

În ceea ce privește stabilirea

cuantumului despăgubirilor cuvenite foștilor proprietari, s-a apreciat că

aceasta revine Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în condițiile

art. 16 Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs reclamanții C.E.G., C.C., A.C.L., G.L., P.M.S. și I.V.

În ședința publică din 21 iunie,

instanța văzând că recursul declarat de toți reclamanții este semnat de o

singură persoană, a dispus citarea recurenților-reclamanți cu mențiunea de a se

prezenta în instanță pentru a preciza cui aparține semnătura și dacă recurenții

care nu au semnat cererea înțeleg să o semneze.

De asemenea s-a invocat, din oficiu,

nulitatea recursului declarat de P.M. și I.V., față de împrejurarea că instanța

de apel a constatat nulitatea apelului acestora potrivit dispozițiilor art. 287

alin. (2) C. proc. civ., iar criticile formulate în recurs vizează aspecte de

fond.

În ședința publică din 25 octombrie

2007, reclamanții prezenți au precizat că cererea de recurs a fost semnată de

A.C. și C.E., iar recurenții C.C. și G.L. au semnat cererea de recurs și au

declarat că și-o însușesc.

Reclamantele P.M.S. și I.V., deși

legal citate cu mențiunea de a se prezenta în instanță și a semna cererea de

recurs, filele 22 și 23 dosar recurs, nu s-au prezentat, astfel că instanța din

oficiu a invocat nulitatea recursului declarat de acestea, pentru nesemnarea

cererii de recurs, excepție întemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 302

1

alin.

(1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea

nulității, printre alte mențiuni și semnătura recurentului.

Deși această neregularitate

procedurală a vizat mai mulți recurenți, iar instanța a dispus acordarea unui

termen pentru ca aceștia să se prezinte în instanță și să semneze cererea de

recurs, reclamantele P.M.S. și I.V. nu s-au prezentat și nu au semnat cererea

de recurs, astfel că recursul declarat de acestea este sancționat cu nulitatea

potrivit art. 302

1

alin. (1) C. proc. civ., urmând a se dispune

asupra acestuia în consecință.

Prin recursul lor, reclamanții

C.E.G., C.C., A.C. și G.L., au criticat decizia pentru nelegalitate, potrivit

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ca fiind dată cu aplicarea greșită a legii,

încadrarea criticilor formulate în acest motiv de recurs fiind făcută de către

instanța în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

În dezvoltarea acestui motiv de

recurs, reclamanții au arătat că au solicitat obligarea Primăriei municipiului

Ploiești la restituirea în echivalent bănesc a imobilelor situate în Ploiești.

Prin decizia recurată, în mod

nelegal s-a reținut că nu se poate analiza legalitatea și temeinicia

cuantumului și tipul despăgubirilor oferite, deși în art. 4 al dispoziției

contestate se prevede expres că aceasta poate fi contestată în termen de 30 de

zile, potrivit art. 24 din Legea nr. 10/2001, republicată.

Instanțele de fond și apel nu au

observat că prevederile capitolului V din Legea nr. 10/2001, nu au fost

modificate și nici abrogate, nici expres și nici tacit, prin apariția Legii nr.

247/2005, astfel că aceste dispoziții legale sunt în vigoare.

Aceste prevederi reglementează

acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent sub formă de despăgubiri

bănești și deci, există temei legal pentru acordarea acestora.

De asemenea, se arată că nu s-a

ținut seama nici de dispozițiile art. 24 din Legea nr. 247/2005, conform cărora

dacă restituirea în natură nu este posibilă se va propune acordarea de

despăgubiri bănești „în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă

sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită”.

Se mai arată că instanțele de fond

și apel nu au observat dispozițiile Legii nr. 10/2001 modificată prin Legea nr.

247/2005, potrivit cărora măsurile reparatorii prin echivalent vor fi acordate

doar cu acordul persoanei îndreptățite, iar în lipsa acestui acord litigiul se

soluționează de instanța de judecată competentă.

Examinând decizia în limita

motivului întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța

constată recursul nefondat, pentru următoarele considerente:

Instanțele de fond și apel au

constatat legal că imobilele situate în Municipiul Ploiești, proprietatea

autorilor reclamanților, preluate de stat în mod abuziv, nu pot fi restituite

în natură în temeiul Legii nr. 10/2001, întrucât terenul este ocupat în

totalitate de amenajări aferente Halelor Centrale Ploiești și, parțial, de alei

de acces la intrările în Blocul H Ploiești, situație, de altfel, necontestată

de recurenți.

Critica formulată în recurs de către

reclamanți vizează faptul că, în mod nelegal, cu aplicarea greșită a

dispozițiilor Legii nr. 10/2001, instanțele de fond și apel nu au admis

contestația reclamanților și nu au dispus obligarea Primăriei municipiului

Ploiești la acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilele în litigiu, sub

formă de despăgubiri bănești.

Această critică este nefondată,

deoarece decizia contestată, nr. 107 din 11 ianuarie 2006 a Primăriei

municipiului Ploiești, a fost emisă după intrarea în vigoare a Legii nr.

247/2005 prin care s-a modificat și completat Legea nr. 10/2001.

Potrivit art. 26 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001, republicată „dacă restituirea în natură nu este posibilă,

deținătorul imobilului, sau, după caz, entitatea investită potrivit prezentei

legi cu soluționarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz,

dispoziție motivată, în termenul prevăzut de art. 25 alin. (1) să acorde

persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună

acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de

stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv,

în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este

acceptată de persoana îndreptățită”.

În speță, notificarea reclamanților

a fost soluționată după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, iar aceștia

nu au solicitat acordarea măsurii compensării cu alte bunuri sau servicii.

În această situație, acordarea de

despăgubiri către persoanele îndreptățite pentru imobilele preluate abuziv de

către stat, prin expropriere, se face în condițiile legii speciale privind

regimul de stabilire și plată a despăgubirilor, Legea nr. 247/2005, Titlul VII,

art. 16 alin. (2), potrivit cărora „notificările formulate în temeiul Legii nr.

10/2001 și nesoluționate în sensul arătat la alin. 1 al aceluiași text de lege

până la intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, se predau pe bază de

proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, însoțite de

deciziile/dispozițiile emise de entitățile investite cu soluționarea

notificărilor, … conținând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor”.

Așa fiind, legal au constatat

instanțele de fond și apel că, nefiind posibilă restituirea în natură a

imobilelor către reclamanți, unitatea notificată nu poate decât să propună

acordarea măsurilor reparatorii în echivalent constând în despăgubirile

prevăzute de Legea nr. 10/2001, în condițiile TITLULUI VII, art. 16 alin. (2)

din Legea nr. 10/2001, verificarea și stabilirea cuantumului final al acestora

revenind Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Pentru considerentele mai sus

expuse, instanța, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va

respinge recursul declarat de reclamanții C.E.G., C.C., A.C. și G.L.

De asemenea, potrivit art. 304

1

alin. (1) lit. d) C. proc. civ., instanța va constata nul recursul declarat de

reclamantele P.M.S. și I.V.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de

reclamanți C.E.G., C.C., A.C. și G.L. împotriva deciziei nr. 39 din 26 ianuarie

2007 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă.

Constată nul recursul declarat de

reclamanții P.M.S. și I.V. împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 octombrie

2007.