ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1259/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 939/2006 pe rolul Tribunalului Prahova, contestatoarea N.F.E. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța în contradictoriu cu intimata Primăria municipiului Ploiești, să dispună anularea Dispoziției nr. 152 din 13 ianuarie 2006 emisă de intimată și restituirea în natură a suprafeței de 140 mp teren situat în Ploiești, str. E. nr. X, județ Prahova. Prin Sentința civilă nr. 698 pronunțată la 2 mai 2007, Tribunalul Prahova a respins contestația ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență că, prin notificarea adresată intimatei, contestatoarea a solicitat restituirea în natură a unei părți din imobilul-teren situat în Ploiești, str. E. nr. X, județul Prahova, iar prin Dispoziția nr. 152 din 13 ianuarie 2006, intimata a constatat dreptul contestatoarei de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 și a restituit în natură o parte din imobilul teren în suprafață de 123,30 mp, situat în Ploiești, str. E. nr. X, cu condiția rambursării unei sume reprezentând valoarea despăgubirilor primite, actualizată cu indicele de inflație. S-a mai reținut că autorii contestatoarei N.F.E. au fost I.C.

și I.A., tatăl acesteia decedând la data de 22 mai 1972, astfel cum rezultă din Certificatul de moștenitor nr. 697/1972, iar pe parcursul procesului a decedat și contestatoarea, moștenitoarea acesteia fiind numita M.V., care a împuternicit pe numitul B.T. să o reprezinte în fața instanțelor de judecată. S-a arătat că s-a solicitat de către contestatoare obligarea intimatei la restituirea în natură a suprafeței de teren de 140 mp, imobil situat în Ploiești, str. E. nr. X, județul Prahova, dar acest teren a fost restituit numitei D.E., în baza Legii nr. 33/1994 și a făcut obiectul Actului nr. 1279/2001, din raportul de expertiză topografică întocmit inițial de ing. M.C.D. reieșind că nu există o altă suprafață de 140 mp care să poată fi restituită în natură.

Totodată, s-a reținut că din raportul de expertiză topografică întocmit de ing. I.N. rezultă că suprafața de teren de 140 mp a fost restituită numitei D.E. și că i s-a restituit contestatoarei suprafața de 112 mp, rămânând o diferență de 45 mp teren, care face parte din domeniul public al municipiului Ploiești și pe care se află un cămin de apă și un stâlp de beton care susține cabluri aeriene. A arătat tribunalul că, potrivit art. 1 din Legea nr. 10/2001, modificată, imobilele preluate în mod abuziv de către stat se restituie, de regulă în natură, în condițiile prezentei legi, iar în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Or, în cazul de față, diferența de teren de 45 mp nu poate fi restituită în natură, astfel că, așa cum se arată în dispoziția atacată, contestatoarea are dreptul de a beneficia de măsuri reparatorii.

Împotriva sentinței primei instanțe a declarat apel contestatoarea M.V., în calitate de moștenitoare a contestatoarei N.F.E., prin procurator B.T. La data de 11 decembrie 2007, apelanta și-a precizat cererea solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței, iar pe fondul cauzei, admiterea contestației, anularea în parte a Dispoziției nr. 152/2006 emisă de Primăria municipiului Ploiești cu obligarea Primăriei la restituirea în natură a suprafeței de teren de 157 mp situată în Ploiești, str. E. nr. X, județ Prahova, aceasta fiind suprafața care a fost expropriată în realitate.

În apel s-a dispus completarea probatoriilor cu o expertiză topo, ale cărei obiective au fost fixate prin încheierea din data de 9 octombrie 2007, iar la termenul din data de 22 mai 2008 s-a încuviințat, la cererea părților, efectuarea unui nou raport de expertiză topo, cu obiectivele stabilite prin încheierea din data de 9 octombrie 2007. Prin Decizia civilă nr. 287 din 16 decembrie 2008, în complet de divergență, Curtea de Apel Ploiești a admis apelul și a schimbat în tot sentința admițând în parte acțiunea formulată de N.F.E., decedată pe parcursul procesului și continuată de M.V.

A fost anulată în parte Dispoziția nr. 152 din 13 ianuarie 2006 emisă de Primarul municipiului Ploiești în sensul că s-a dispus restituirea în natură a suprafeței de 126 mp, situată în Ploiești, str. E. nr. X, județul Prahova și a fost obligată intimata să acorde apelantei măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafața de 14 mp, imposibil de restituit în natură, fiind menținută în rest Dispoziția nr. 152/2006 a Primarului municipiului Ploiești. Prin Decizia nr. 7393 din 9 iulie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, a casat Decizia nr. 287 din 16 decembrie 2008 a Curții de Apel Ploiești și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

S-a reținut de către instanța de control judiciar că, din primele două expertize și înscrisurile aflate la dosar, rezultă că terenul restituit în natură reclamantei este distinct și învecinat cu terenul retrocedat E.D., pe care aceasta l-a vândut ulterior actualului proprietar, M.I., împrejurare care generează dubii cu privire la dimensiunile exacte ale terenului susceptibil de restituire în natură și la diferența pentru care trebuie acordate măsuri reparatorii, astfel că se impune completarea probatoriilor pentru stabilirea situației de fapt. Curtea a mai reținut că suprafața solicitată a fi restituită în natură, atât în notificare, cât și în cererea de chemare în judecată, precum și în motivele scrise din apel, este de 140 mp și nu de 157 mp, concluzionând că solicitarea formulată în apel la data de 11 decembrie 2007, de restituire în natură a suprafeței de 157 mp, nu se încadrează în prevederile art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc.

civ., astfel cum pretinsese recurenta. Curtea a dispus completarea probatoriilor în sensul efectuării unei expertize în specialitatea topografică, care să identifice, să măsoare și să poziționeze pe schița de plan terenul expropriat, să precizeze dacă acest teren este liber și poate fi restituit în natură. S-a dispus ca expertul să identifice suprafața de 140 mp teren expropriat prin Decizia nr. 391/1988, conform procesului-verbal întocmit la acel moment, și să stabilească dacă se poate restitui în natură și diferența de teren, de 140 mp, până la această suprafață.

Prin Decizia civilă nr. 122 din 21 aprilie 2011, Curtea de Apel Ploiești a admis apelul și a schimbat în tot sentința în sensul că a admis în parte acțiunea, a anulat în parte Dispoziția nr. 152 din 13 ianuarie 2006 a Primarului municipiului Ploiești și a dispus restituirea în natură și a suprafeței de 16,7 mp teren, reprezentând diferența până la 140 mp, aflat în continuarea celui restituit prin această dispoziție, menținând în rest dispoziția. Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reținut că, potrivit raportului de expertiză efectuat în apel după casare cu trimitere spre rejudecare, expertiză efectuată conform considerentelor deciziei de casare, s-a constatat că diferența de teren care poate fi restituită în natură este de 16,7 mp, ce reprezintă diferența până la 140 mp teren aflat în continuarea celui restituit prin dispoziția emisă de către intimată.

În conformitate cu dispozițiile articolului 11 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în situația în care construcțiile expropriate au fost demolate, parțial sau total, dar nu s-au executat lucrările pentru care s-a dispus exproprierea, se restituie în natură terenul liber, iar dacă persoana a fost despăgubită, restituirea în natură este condiționată de rambursarea diferenței dintre valoarea despăgubirilor primite. S-a menționat că obiectul notificării l-a constituit restituirea în natură a terenului de 140 mp, iar în nicio fază procesuală nu s-au solicitat despăgubiri și nici motivele de apel nu cuprind critici sub acest aspect. Prin Decizia nr. 3146 din data 9 mai 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție , secția I civilă a admis recursurile declarate de părți și a casat Decizia civilă nr. 122 din 21 aprilie 2011 a Curții de Apel Ploiești, trimițând cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs a reținut că dispoziția instanței cu referire la suprafața restituită este dată cu încălcarea prevederilor art. 10, art. 11 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, întrucât, prealabil stabilirii măsurii de restituire a bunului solicitat în procedura reglementată de lege, este necesară identificarea bunului propus a fi restituit în natură. S-a conchis că dispoziția instanței de apel de a restitui o suprafață de 16,7 mp din totalul de 35 mp, fără a o identifica cu respectarea cerințelor legale și în condițiile în care se pretinde că pe amplasamentul menționat (neindividualizat) s-ar află amenajări ce-l fac impropriu restituirii, se vădește a fi dată cu încălcarea normelor legale.

Prin urmare, în scopul individualizării terenului propus a fi restituit în natură, a verificării existenței/inexistenței impedimentelor la restituire în natură, astfel cum sunt acestea determinate limitativ de legea specială, operațiune imposibil de realizat în recurs, au fost admise recursurile și trimisă cauza spre rejudecare instanței de apel. Cu ocazia rejudecării apelului, având în vedere Decizia de casare nr. 3146 din 9 mai 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, Curtea a dispus, prin Încheierea din data de 23 octombrie 2012, efectuarea unei noi expertize de specialitate topografie. Curtea a constatat că raportul de expertiză întocmit nu răspunde obiectivelor fixate de instanță, dispunându-se, în consecință, refacerea raportului de expertiză în sensul celor stabilite prin încheierea respectivă.

La termenul de fond din 17 septembrie 2013, apelanta, prin procurator, a solicitat retrocedarea pe vechiul amplasament a întregului teren de 157 mp, identificat de expertul M. (ce a întocmit un raport de expertiză la prima instanță), despăgubiri pentru construcția expropriată, cheltuieli de judecată reprezentând onorarii expertize și al avocatului, precum și daune morale al căror cuantum, de 12.000 RON, a fost indicat în cuprinsul notelor scrise depuse la dosar pentru termenul de judecată din data de 17 septembrie 2013, pe motiv că din anul 2001 dosarul nu este soluționat. Prin Decizia civilă nr. 80 din 1 octombrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a fost admis apelul declarat de contestatoarea M.V.

(moștenitoare a defunctei N.F.E.), prin procurator B.T., împotriva Sentinței civile nr. 698 din 2 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata Primăria municipiului Ploiești, cauză venită spre rejudecare potrivit Deciziei nr. 3146 din 9 mai 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă și, în consecință, a fost schimbată în tot sentința sus-menționată, a fost admisă în parte contestația, a fost anulată în parte Dispoziția nr. 152 din 13 ianuarie 2006 emisă de Primarul municipiului Ploiești în sensul că s-a dispus restituirea în natură a suprafeței de 140 mp teren situat în Ploiești str. T., identificat pe schița anexă a raportului de expertiză R.L.M.

- răspuns la obiecțiuni prin punctele 1, 2, 3, 4, 9, 10, 5, 8, 1, a fost menținută în rest Dispoziția nr. 152 din 13 ianuarie 2006 emisă de Primarul municipiului Ploiești; a fost respinsă cererea apelantei privind obligarea intimatei la daune morale în sumă de 12.000 RON.

Examinând sentința atacată, Curtea a constatat că apelul este fondat potrivit următoarelor considerente: Solicitarea apelantei, formulată în apel, privind restituirea în natură a unui teren de 157 mp și nu de 140 mp nu poate fi primită, întrucât prin Decizia nr. 7393 din 9 iulie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a statuat în mod irevocabil că suprafața solicitată a fi restituită în natură, atât în notificare, cât și în cererea de chemare în judecată, precum și în motivele scrise din apel, este de 140 mp și nu de 157 mp, iar hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

Din cuprinsul raportului de expertiză - răspuns la obiecțiuni întocmit în cauză de expertul R.L.M., cu respectarea îndrumărilor date prin cea de-a doua decizie de casare nr. 3146 din 9 mai 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, rezultă că schița anexă a Dispoziției contestate nr. 152/2006, este greșită atât din punct de vedere al dimensiunilor laturilor, cât și din punct de vedere al calculului suprafeței. Expertul a identificat în cuprinsul raportului de expertiză, ținând cont de punctele fixe din teren, suprafața de 123,30 mp teren, prin punctele 1, 2, 3, 4, 5 din schița anexă, cât și diferența de 16,70 mp teren, până la 140 mp, teren ce a fost expropriat prin Decretul de expropriere nr. 391/1988, poziția nr. 32, diferența respectivă fiind delimitată prin punctele 4, 5, 10, 9 în schița anexă a raportului de expertiză.

S-a precizat că, după cum rezultă chiar din planul de situație anexă al Dispoziției contestate nr. 152 din 13 ianuarie 2006, depusă la fila 26 în dosarul de fond, terenul în discuție este amplasat pe actuala stradă T., fosta stradă E. Expertul R.L.M. a identificat terenul pe actuala stradă T. S-a arătat de către expert că diferența de 16,70 mp teren poate fi restituită în natură și nu afectează amenajări de utilitate publică. Reunind cele două suprafețe de teren, de 123,30 mp, respectiv de 16,70 mp teren, identificate de expertul topo R.L.M., s-a constatat că suprafața este liberă în integralitate și se impune restituirea în natură în temeiul art. 10 alin. (1) și art. 11 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001.

Nici cererea apelantei, prin care s-au solicitat despăgubiri pentru construcția care a fost expropriată și apoi demolată nu a fost primită, fiind vorba de o cerere nouă, formulată pentru prima dată în apel, ce nu a făcut obiect al judecății la prima instanță, respectiv la Tribunalul Prahova. Or, potrivit art. 294 alin. (1) C. proc. civ., în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi. A fost respinsă și cererea apelantei privind obligarea intimatei la daune morale în sumă de 12.000 RON, nu numai pentru că nu se poate reține, în contextul dat, încălcarea de către intimată, din culpa acesteia, a unui drept personal nepatrimonial al apelantei, de natură să justifice acordarea de daune morale, ci și pentru că este vorba, practic, tot de o cerere nouă, formulată pentru prima dată în apel.

Împotriva deciziei menționate mai sus a formulat și motivat recurs, în termen legal, intimata-pârâta Primăria municipiului Ploiești, criticând-o pentru motive de nelegalitate în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea acestora s-a arătat că instanța de apel a dispus restituirea terenului în suprafață de 140 mp situat în Ploiești, str. T., identificat în răspunsul la obiecțiuni pe schița anexă a raportului de expertiză R.L.M., prin punctele 1, 2, 3.4, 9, 10.5, 8.1. În ceea ce privește regimul juridic al terenului în litigiu, expropriat prin Decretul nr. 391/1988, acesta face parte din domeniul public al municipiului prin efectul legii, respectiv dispozițiile art. 7 lit. c) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, actualizată și a făcut obiectul unei notificări formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, republicată și actualizată.

Această notificare a fost soluționată prin Dispoziția nr. 152 din 13 ianuarie 2006 în sensul restituirii în natură a unei suprafețe de teren de 123,30 mp situat în Ploiești, str. E. nr. X. Ulterior emiterii acestei dispoziții, printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, respectiv Sentința civilă nr. 1086/2007 pronunțată de Tribunalul Prahova în Dosarul nr. 3045/105/2007, s-a dispus retrocedarea imobilului-teren în suprafață de 195 mp situat în Ploiești, str. T. nr. X către reclamanta M.P. prin procurator B.T. (același procurator și în prezentul litigiu). Acest teren a fost identificat printr-un raport de expertiză tehnică judiciară topografică întocmit de expert A.F. Terenul restituit reclamantei M.P.

se regăsește în vecinătatea suprafeței de 140 mp retrocedat prin Decizia nr. 80 din 1 octombrie 2013 a Curții de Apel Ploiești. Din suprapunerea planului anexă la raportul de expertiză întocmit de expert topo ing. R.L.M. cu cel anexă la raportul de expertiză întocmit de expert A.F. reiese faptul că suprafața de teren identificată prin punctele 1.2.3.4.9.10,5,8,1 se suprapune peste suprafața de teren proprietatea lui M.P., potrivit Sentinței civile nr. 1086/2007. Prin menținerea soluției recurate se vor crea noi situații litigioase privind întinderea dreptului de proprietate la care sunt îndreptății cei doi vecini: M.P. și M.V. Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată următoarele: Argumentele aduse de recurentă în susținerea cererii de recurs trebuie să se subsumeze motivelor de recurs prevăzute limitativ în art. 304 C. proc.

civ., întrucât art. 306 alin. (3) C. proc. civ. prevede că „Indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304”. Per a contrario, atunci când dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304, sancțiunea care intervine este nulitatea. Recurenta Primăria municipiului Ploiești, după ce evocă situația juridică a imobilului în litigiu, critică decizia din apel doar din perspectiva existenței unei suprapuneri între terenul restituit în natură în prezenta cauză și cel învecinat, restituit la rândul său în natură unei alte persoane, M.P., prin Sentința civilă nr. 1086/2007 a Judecătoriei Ploiești.

În contextul în care, pe baza probelor administrate în cauză, instanța de apel a reținut că întreaga suprafață de teren retrocedată este liberă, susținerea recurentei în sensul că această suprafață ar fi ocupată de o altă persoană, vizează o eventuală nelămurire asupra situației de fapt. Însă, în lipsa oricărei probe contrare, admisibilă în recurs potrivit art. 305 C. proc. civ., această apărare se referă la greșita stabilire a situației de fapt și tinde la o reinterpretare a probelor existente la dosar, cercetare nepermisă în faza procesuală a recursului odată cu abrogarea, prin O.U.G. nr. 138/2000, a art. 304 pct. 11 C. proc. civ., potrivit căruia „Modificarea (…) unor hotărâri se poate cere când hotărârea se întemeiază pe o greșeală gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate”.

De asemenea, împrejurarea că restituirea aceleiași suprafețe de teren s-ar fi realizat prin hotărâri judecătorești definitive către persoane diferite nu poate constitui de plano un aspect de nelegalitate a prezentei decizii, câtă vreme o astfel de apărare se poate valorifica doar printr-o cerere de chemare în judecată, formulată în contradictoriu cu persoana al cărui drept se pretinde a fi încălcat. Numai într-un cadru procesual care asigură respectarea contradictorialității și dreptului la apărare, partea interesată va putea să stabilească dacă întinderea dreptului ce i-a fost recunoscut pe cale judecătorească îi este afectată de pronunțarea unei alte hotărâri judecătorești prin care a fost recunoscut un drept de proprietate în patrimoniul altei persoane asupra aceluiași imobil.

Constatând că nu există motive de ordine publică pe care instanța să le invoce din oficiu, iar motivarea cererii de recurs nu se circumscrie nici unuia dintre motivele de recurs, limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în temeiul art. 306 C. proc. civ., recursul urmează a fi constatat nul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de pârâta Primăria municipiului Ploiești împotriva Deciziei nr. 80 din 1 octombrie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 aprilie 2014. Procesat de GGC - LM