ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1259/2014
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1259/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra cauzei de
față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr. 939/2006
pe rolul Tribunalului Prahova, contestatoarea N.F.E. a solicitat instanței ca,
prin hotărârea ce va pronunța în contradictoriu cu intimata Primăria
municipiului Ploiești, să dispună anularea Dispoziției nr. 152 din 13 ianuarie
2006 emisă de intimată și restituirea în natură a suprafeței de 140 mp teren
situat în Ploiești, str. E. nr. X, județ Prahova.
Prin Sentința civilă
nr. 698 pronunțată la 2 mai 2007, Tribunalul Prahova a respins contestația ca
neîntemeiată.
Pentru a pronunța
această soluție prima instanță a reținut, în esență că, prin notificarea
adresată intimatei, contestatoarea a solicitat restituirea în natură a unei
părți din imobilul-teren situat în Ploiești, str. E. nr. X, județul Prahova,
iar prin Dispoziția nr. 152 din 13 ianuarie 2006, intimata a constatat dreptul
contestatoarei de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr.
10/2001 și a restituit în natură o parte din imobilul teren în suprafață de
123,30 mp, situat în Ploiești, str. E. nr. X, cu condiția rambursării unei sume
reprezentând valoarea despăgubirilor primite, actualizată cu indicele de
inflație.
S-a mai reținut că
autorii contestatoarei N.F.E. au fost I.C. și I.A., tatăl acesteia decedând la
data de 22 mai 1972, astfel cum rezultă din Certificatul de moștenitor nr.
697/1972, iar pe parcursul procesului a decedat și contestatoarea,
moștenitoarea acesteia fiind numita M.V., care a împuternicit pe numitul B.T.
să o reprezinte în fața instanțelor de judecată.
S-a arătat că s-a
solicitat de către contestatoare obligarea intimatei la restituirea în natură a
suprafeței de teren de 140 mp, imobil situat în Ploiești, str. E. nr. X,
județul Prahova, dar acest teren a fost restituit numitei D.E., în baza Legii
nr. 33/1994 și a făcut obiectul Actului nr. 1279/2001, din raportul de
expertiză topografică întocmit inițial de ing. M.C.D. reieșind că nu există o
altă suprafață de 140 mp care să poată fi restituită în natură.
Totodată, s-a reținut
că din raportul de expertiză topografică întocmit de ing. I.N. rezultă că
suprafața de teren de 140 mp a fost restituită numitei D.E. și că i s-a
restituit contestatoarei suprafața de 112 mp, rămânând o diferență de 45 mp
teren, care face parte din domeniul public al municipiului Ploiești și pe care
se află un cămin de apă și un stâlp de beton care susține cabluri aeriene.
A arătat tribunalul
că, potrivit art. 1 din Legea nr. 10/2001, modificată, imobilele preluate în
mod abuziv de către stat se restituie, de regulă în natură, în condițiile
prezentei legi, iar în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă,
se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Or, în cazul de față,
diferența de teren de 45 mp nu poate fi restituită în natură, astfel că, așa
cum se arată în dispoziția atacată, contestatoarea are dreptul de a beneficia
de măsuri reparatorii.
Împotriva sentinței
primei instanțe a declarat apel contestatoarea M.V., în calitate de
moștenitoare a contestatoarei N.F.E., prin procurator B.T.
La data de 11
decembrie 2007, apelanta și-a precizat cererea solicitând admiterea apelului,
schimbarea în tot a sentinței, iar pe fondul cauzei, admiterea contestației,
anularea în parte a Dispoziției nr. 152/2006 emisă de Primăria municipiului
Ploiești cu obligarea Primăriei la restituirea în natură a suprafeței de teren
de 157 mp situată în Ploiești, str. E. nr. X, județ Prahova, aceasta fiind
suprafața care a fost expropriată în realitate.
În apel s-a dispus
completarea probatoriilor cu o expertiză topo, ale cărei obiective au fost
fixate prin încheierea din data de 9 octombrie 2007, iar la termenul din data
de 22 mai 2008 s-a încuviințat, la cererea părților, efectuarea unui nou raport
de expertiză topo, cu obiectivele stabilite prin încheierea din data de 9
octombrie 2007.
Prin Decizia civilă
nr. 287 din 16 decembrie 2008, în complet de divergență, Curtea de Apel
Ploiești a admis apelul și a schimbat în tot sentința admițând în parte
acțiunea formulată de N.F.E., decedată pe parcursul procesului și continuată de
M.V.
A fost anulată în
parte Dispoziția nr. 152 din 13 ianuarie 2006 emisă de Primarul municipiului
Ploiești în sensul că s-a dispus restituirea în natură a suprafeței de 126 mp,
situată în Ploiești, str. E. nr. X, județul Prahova și a fost obligată intimata
să acorde apelantei măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafața de 14
mp, imposibil de restituit în natură, fiind menținută în rest Dispoziția nr.
152/2006 a Primarului municipiului Ploiești.
Prin Decizia nr. 7393
din 9 iulie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, a casat
Decizia nr. 287 din 16 decembrie 2008 a Curții de Apel Ploiești și a trimis
cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
S-a reținut de către
instanța de control judiciar că, din primele două expertize și înscrisurile
aflate la dosar, rezultă că terenul restituit în natură reclamantei este
distinct și învecinat cu terenul retrocedat E.D., pe care aceasta l-a vândut
ulterior actualului proprietar, M.I., împrejurare care generează dubii cu
privire la dimensiunile exacte ale terenului susceptibil de restituire în
natură și la diferența pentru care trebuie acordate măsuri reparatorii, astfel
că se impune completarea probatoriilor pentru stabilirea situației de fapt.
Curtea a mai reținut
că suprafața solicitată a fi restituită în natură, atât în notificare, cât și
în cererea de chemare în judecată, precum și în motivele scrise din apel, este
de 140 mp și nu de 157 mp, concluzionând că solicitarea formulată în apel la
data de 11 decembrie 2007, de restituire în natură a suprafeței de 157 mp, nu
se încadrează în prevederile art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., astfel
cum pretinsese recurenta.
Curtea a dispus
completarea probatoriilor în sensul efectuării unei expertize în specialitatea
topografică, care să identifice, să măsoare și să poziționeze pe schița de plan
terenul expropriat, să precizeze dacă acest teren este liber și poate fi
restituit în natură. S-a dispus ca expertul să identifice suprafața de 140 mp
teren expropriat prin Decizia nr. 391/1988, conform procesului-verbal întocmit
la acel moment, și să stabilească dacă se poate restitui în natură și diferența
de teren, de 140 mp, până la această suprafață.
Prin Decizia civilă
nr. 122 din 21 aprilie 2011, Curtea de Apel Ploiești a admis apelul și a
schimbat în tot sentința în sensul că a admis în parte acțiunea, a anulat în
parte Dispoziția nr. 152 din 13 ianuarie 2006 a Primarului municipiului
Ploiești și a dispus restituirea în natură și a suprafeței de 16,7 mp teren,
reprezentând diferența până la 140 mp, aflat în continuarea celui restituit
prin această dispoziție, menținând în rest dispoziția.
Pentru a pronunța
această decizie, Curtea a reținut că, potrivit raportului de expertiză efectuat
în apel după casare cu trimitere spre rejudecare, expertiză efectuată conform
considerentelor deciziei de casare, s-a constatat că diferența de teren care
poate fi restituită în natură este de 16,7 mp, ce reprezintă diferența până la
140 mp teren aflat în continuarea celui restituit prin dispoziția emisă de
către intimată.
În conformitate cu
dispozițiile articolului 11 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în situația în care
construcțiile expropriate au fost demolate, parțial sau total, dar nu s-au
executat lucrările pentru care s-a dispus exproprierea, se restituie în natură
terenul liber, iar dacă persoana a fost despăgubită, restituirea în natură este
condiționată de rambursarea diferenței dintre valoarea despăgubirilor primite.
S-a menționat că
obiectul notificării l-a constituit restituirea în natură a terenului de 140
mp, iar în nicio fază procesuală nu s-au solicitat despăgubiri și nici motivele
de apel nu cuprind critici sub acest aspect.
Prin Decizia nr. 3146
din data 9 mai 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție , secția I civilă a
admis recursurile declarate de părți și a casat Decizia civilă nr. 122 din 21
aprilie 2011 a Curții de Apel Ploiești, trimițând cauza spre rejudecare
aceleiași instanțe de apel.
Pentru a pronunța
această soluție, instanța de recurs a reținut că dispoziția instanței cu
referire la suprafața restituită este dată cu încălcarea prevederilor art. 10,
art. 11 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, întrucât, prealabil stabilirii măsurii
de restituire a bunului solicitat în procedura reglementată de lege, este
necesară identificarea bunului propus a fi restituit în natură.
S-a conchis că
dispoziția instanței de apel de a restitui o suprafață de 16,7 mp din totalul
de 35 mp, fără a o identifica cu respectarea cerințelor legale și în condițiile
în care se pretinde că pe amplasamentul menționat (neindividualizat) s-ar află
amenajări ce-l fac impropriu restituirii, se vădește a fi dată cu încălcarea
normelor legale.
Prin urmare, în
scopul individualizării terenului propus a fi restituit în natură, a
verificării existenței/inexistenței impedimentelor la restituire în natură,
astfel cum sunt acestea determinate limitativ de legea specială, operațiune
imposibil de realizat în recurs, au fost admise recursurile și trimisă cauza
spre rejudecare instanței de apel.
Cu ocazia rejudecării
apelului, având în vedere Decizia de casare nr. 3146 din 9 mai 2012 pronunțată
de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, Curtea a dispus, prin
Încheierea din data de 23 octombrie 2012, efectuarea unei noi expertize de
specialitate topografie.
Curtea a constatat că
raportul de expertiză întocmit nu răspunde obiectivelor fixate de instanță,
dispunându-se, în consecință, refacerea raportului de expertiză în sensul celor
stabilite prin încheierea respectivă.
La termenul de fond
din 17 septembrie 2013, apelanta, prin procurator, a solicitat retrocedarea pe
vechiul amplasament a întregului teren de 157 mp, identificat de expertul M.
(ce a întocmit un raport de expertiză la prima instanță), despăgubiri pentru
construcția expropriată, cheltuieli de judecată reprezentând onorarii expertize
și al avocatului, precum și daune morale al căror cuantum, de 12.000 RON, a
fost indicat în cuprinsul notelor scrise depuse la dosar pentru termenul de
judecată din data de 17 septembrie 2013, pe motiv că din anul 2001 dosarul nu
este soluționat.
Prin Decizia civilă
nr. 80 din 1 octombrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă,
a fost admis apelul declarat de contestatoarea M.V. (moștenitoare a defunctei
N.F.E.), prin procurator B.T., împotriva Sentinței civile nr. 698 din 2 mai
2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata Primăria
municipiului Ploiești, cauză venită spre rejudecare potrivit Deciziei nr. 3146
din 9 mai 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I
civilă și, în consecință, a fost schimbată în tot sentința sus-menționată, a
fost admisă în parte contestația, a fost anulată în parte Dispoziția nr. 152
din 13 ianuarie 2006 emisă de Primarul municipiului Ploiești în sensul că s-a
dispus restituirea în natură a suprafeței de 140 mp teren situat în Ploiești
str. T., identificat pe schița anexă a raportului de expertiză R.L.M. - răspuns
la obiecțiuni prin punctele 1, 2, 3, 4, 9, 10, 5, 8, 1, a fost menținută în
rest Dispoziția nr. 152 din 13 ianuarie 2006 emisă de Primarul municipiului
Ploiești; a fost respinsă cererea apelantei privind obligarea intimatei la
daune morale în sumă de 12.000 RON.
Examinând sentința
atacată, Curtea a constatat că apelul este fondat potrivit următoarelor
considerente:
Solicitarea
apelantei, formulată în apel, privind restituirea în natură a unui teren de 157
mp și nu de 140 mp nu poate fi primită, întrucât prin Decizia nr. 7393 din 9
iulie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a statuat în mod
irevocabil că suprafața solicitată a fi restituită în natură, atât în
notificare, cât și în cererea de chemare în judecată, precum și în motivele scrise
din apel, este de 140 mp și nu de 157 mp, iar hotărârile instanței de recurs
asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității
administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Din cuprinsul
raportului de expertiză - răspuns la obiecțiuni întocmit în cauză de expertul
R.L.M., cu respectarea îndrumărilor date prin cea de-a doua decizie de casare
nr. 3146 din 9 mai 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,
secția I civilă, rezultă că schița anexă a Dispoziției contestate nr. 152/2006,
este greșită atât din punct de vedere al dimensiunilor laturilor, cât și din
punct de vedere al calculului suprafeței. Expertul a identificat în cuprinsul
raportului de expertiză, ținând cont de punctele fixe din teren, suprafața de
123,30 mp teren, prin punctele 1, 2, 3, 4, 5 din schița anexă, cât și diferența
de 16,70 mp teren, până la 140 mp, teren ce a fost expropriat prin Decretul de
expropriere nr. 391/1988, poziția nr. 32, diferența respectivă fiind delimitată
prin punctele 4, 5, 10, 9 în schița anexă a raportului de expertiză.
S-a precizat că, după
cum rezultă chiar din planul de situație anexă al Dispoziției contestate nr.
152 din 13 ianuarie 2006, depusă la fila 26 în dosarul de fond, terenul în
discuție este amplasat pe actuala stradă T., fosta stradă E. Expertul R.L.M. a
identificat terenul pe actuala stradă T.
S-a arătat de către
expert că diferența de 16,70 mp teren poate fi restituită în natură și nu
afectează amenajări de utilitate publică.
Reunind cele două suprafețe
de teren, de 123,30 mp, respectiv de 16,70 mp teren, identificate de expertul
topo R.L.M., s-a constatat că suprafața este liberă în integralitate și se
impune restituirea în natură în temeiul art. 10 alin. (1) și art. 11 alin. (1)
și (2) din Legea nr. 10/2001.
Nici cererea
apelantei, prin care s-au solicitat despăgubiri pentru construcția care a fost
expropriată și apoi demolată nu a fost primită, fiind vorba de o cerere nouă,
formulată pentru prima dată în apel, ce nu a făcut obiect al judecății la prima
instanță, respectiv la Tribunalul Prahova.
Or, potrivit art. 294
alin. (1) C. proc. civ., în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza
sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri
noi.
A fost respinsă și cererea
apelantei privind obligarea intimatei la daune morale în sumă de 12.000 RON, nu
numai pentru că nu se poate reține, în contextul dat, încălcarea de către
intimată, din culpa acesteia, a unui drept personal nepatrimonial al apelantei,
de natură să justifice acordarea de daune morale, ci și pentru că este vorba,
practic, tot de o cerere nouă, formulată pentru prima dată în apel.
Împotriva deciziei
menționate mai sus a formulat și motivat recurs, în termen legal,
intimata-pârâta Primăria municipiului Ploiești, criticând-o pentru motive de
nelegalitate în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea
acestora s-a arătat că instanța de apel a dispus restituirea terenului în
suprafață de 140 mp situat în Ploiești, str. T., identificat în răspunsul la
obiecțiuni pe schița anexă a raportului de expertiză R.L.M., prin punctele 1,
2, 3.4, 9, 10.5, 8.1.
În ceea ce privește
regimul juridic al terenului în litigiu, expropriat prin Decretul nr. 391/1988,
acesta face parte din domeniul public al municipiului prin efectul legii,
respectiv dispozițiile art. 7 lit. c) din Legea nr. 213/1998 privind
proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, actualizată și a făcut
obiectul unei notificări formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, republicată și
actualizată. Această notificare a fost soluționată prin Dispoziția nr. 152 din
13 ianuarie 2006 în sensul restituirii în natură a unei suprafețe de teren de
123,30 mp situat în Ploiești, str. E. nr. X.
Ulterior emiterii
acestei dispoziții, printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă,
respectiv Sentința civilă nr. 1086/2007 pronunțată de Tribunalul Prahova în
Dosarul nr. 3045/105/2007, s-a dispus retrocedarea imobilului-teren în
suprafață de 195 mp situat în Ploiești, str. T. nr. X către reclamanta M.P. prin
procurator B.T. (același procurator și în prezentul litigiu). Acest teren a
fost identificat printr-un raport de expertiză tehnică judiciară topografică
întocmit de expert A.F.
Terenul restituit
reclamantei M.P. se regăsește în vecinătatea suprafeței de 140 mp retrocedat
prin Decizia nr. 80 din 1 octombrie 2013 a Curții de Apel Ploiești. Din
suprapunerea planului anexă la raportul de expertiză întocmit de expert topo
ing. R.L.M. cu cel anexă la raportul de expertiză întocmit de expert A.F.
reiese faptul că suprafața de teren identificată prin punctele
1.2.3.4.9.10,5,8,1 se suprapune peste suprafața de teren proprietatea lui M.P.,
potrivit Sentinței civile nr. 1086/2007.
Prin menținerea
soluției recurate se vor crea noi situații litigioase privind întinderea
dreptului de proprietate la care sunt îndreptății cei doi vecini: M.P. și M.V.
Analizând recursul
formulat, Înalta Curte constată următoarele:
Argumentele aduse de
recurentă în susținerea cererii de recurs trebuie să se subsumeze motivelor de
recurs prevăzute limitativ în art. 304 C. proc. civ., întrucât art. 306 alin.
(3) C. proc. civ. prevede că „Indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage
nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor
într-unul din motivele prevăzute de art. 304”.
Per a contrario,
atunci când dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor
într-unul din motivele prevăzute de art. 304, sancțiunea care intervine este
nulitatea.
Recurenta Primăria
municipiului Ploiești, după ce evocă situația juridică a imobilului în litigiu,
critică decizia din apel doar din perspectiva existenței unei suprapuneri între
terenul restituit în natură în prezenta cauză și cel învecinat, restituit la
rândul său în natură unei alte persoane, M.P., prin Sentința civilă nr.
1086/2007 a Judecătoriei Ploiești.
În contextul în care,
pe baza probelor administrate în cauză, instanța de apel a reținut că întreaga
suprafață de teren retrocedată este liberă, susținerea recurentei în sensul că
această suprafață ar fi ocupată de o altă persoană, vizează o eventuală
nelămurire asupra situației de fapt.
Însă, în lipsa
oricărei probe contrare, admisibilă în recurs potrivit art. 305 C. proc. civ.,
această apărare se referă la greșita stabilire a situației de fapt și tinde la
o reinterpretare a probelor existente la dosar, cercetare nepermisă în faza
procesuală a recursului odată cu abrogarea, prin O.U.G. nr. 138/2000, a art.
304 pct. 11 C. proc. civ., potrivit căruia „Modificarea (…) unor hotărâri se
poate cere când hotărârea se întemeiază pe o greșeală gravă de fapt, decurgând
dintr-o apreciere eronată a probelor administrate”.
De asemenea,
împrejurarea că restituirea aceleiași suprafețe de teren s-ar fi realizat prin
hotărâri judecătorești definitive către persoane diferite nu poate constitui de
plano un aspect de nelegalitate a prezentei decizii, câtă vreme o astfel de
apărare se poate valorifica doar printr-o cerere de chemare în judecată,
formulată în contradictoriu cu persoana al cărui drept se pretinde a fi
încălcat.
Numai într-un cadru
procesual care asigură respectarea contradictorialității și dreptului la
apărare, partea interesată va putea să stabilească dacă întinderea dreptului ce
i-a fost recunoscut pe cale judecătorească îi este afectată de pronunțarea unei
alte hotărâri judecătorești prin care a fost recunoscut un drept de proprietate
în patrimoniul altei persoane asupra aceluiași imobil.
Constatând că nu
există motive de ordine publică pe care instanța să le invoce din oficiu, iar
motivarea cererii de recurs nu se circumscrie nici unuia dintre motivele de
recurs, limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în temeiul art. 306 C.
proc. civ., recursul urmează a fi constatat nul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul
declarat de pârâta Primăria municipiului Ploiești împotriva Deciziei nr. 80 din
1 octombrie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică astăzi, 11 aprilie 2014.
Procesat de GGC - LM