ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1686/2015

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1686/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra recursurilor

de față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată,

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a Vl-a civilă, la data de 20

ianuarie 2011, precizată și completată la termenele de judecată din 15

noiembrie 2011 și 12 octombrie 2012, reclamanta R.A.- A.P.P.S. a solicitat obligarea

pârâtei SCA A. & A. la plata următoarelor sume:

- 969.493,78 RON

contravaloarea folosinței fără titlu a spațiului cu altă destinație decât cea de

locuințe, pentru perioada 1 septembrie 2009-30 aprilie 2012;

- 244.506,86 RON,

prețul serviciilor prestate în perioada 1 mai 2010-31 iulie 2012;

- 74.228,48 RON,

prețul utilităților asigurate în perioada 1 martie 2010-31 iulie 2012;

- 8173,29 RON,

penalități pentru perioada 30 septembrie 2010-30 iunie 2010 și

- 191.017,88 RON

cu titlu de dobândă legală aferentă sumelor solicitate în perioada 30

septembrie 2010-30 iunie 2012.

Tribunalul București,

secția a Vl-a civilă, prin sentința civilă nr. 930 din 7 martie 2014 a admis în

parte cererea formulată de reclamanta Regia Autonomă Administrația Patrimoniului

Protocolului de  Stat - Sucursala pentru Administrarea și Întreținerea Fondului

Imobiliar București și a obligat pârâta SCA A. & A. București la plata sumei

de 318.735,34 RON contravaloarea serviciilor prestate și a utilităților.

Pentru a pronunța

această sentință instanța de fond a reținut în esență următoarele aspecte:

- reclamanta a

probat faptul că pârâta a ocupat spațiul închiriat și după expirarea termenului

contractual și că nepredarea spațiului la încetarea raporturilor locative este imputabil

SCA;

- întinderea prejudiciului

este cea stipulată în clauza penală din contractul de locațiune și prestări servicii

din 2 septembrie 2005 (art. 12) astfel cum a fost modificat prin actul adițional

din 21 martie 2008 și respectiv prin hotărârea nr. 21 din 10 august 2008 a consiliului

administrație al R.A.-A.P.P.S.;

- prin art. 4

al hotărârii nr. 3 din 15 martie 2010 a consiliului administrație R.A.-A.P.P.S.

s-a revenit asupra hotărârii nr. 21 din 10 august 2009 în sensul eliminării din

contractele încheiate de reclamantă a clauzei care prevedea perceperea unor despăgubiri

calculate la nivelul a două chirii lunare;

- nu s-a invocat

și probat existența unui act adițional la contractul de locațiune și prestări-servicii

din 02 septembrie 2005 prin care clauza de la art. 12 introdusă prin actul adițional

din 21 martie 2008 să fi fost modificată în sensul celor decise prin hotărârea

nr. 21 din 10 august 2009 a consiliului de administrație al RA-APPS;

- singura clauză

penală opozabilă SCA este cea stipulată în cuprinsul actului adițional din 21

martie 2008, acceptat de pârâtă prin semnătura reprezentantului său, conform căreia

despăgubirea se calculează în funcție de valoarea maximă a chiriilor practicate

la nivelul RA-APPS la data încetării contractului, respectiv la valoarea de 22 euro/mp/lună;

- în raport de

lămurirea temeiului de drept al cererii de chemare în judecată făcută de R.A.-A.P.P.S

la termenul din 14 iunie 2013, reclamanta a solicitat obligarea SCA la plata valorii

serviciilor prestate și utilităților;

- reclamanta,

prin facturile emise a probat prestarea serviciilor și a furnizării utilităților;

- expertul contabil

a confirmat corectitudinea modului de calcul al sumelor pretinse de R.A.- A.P.P.S.

cu acest titlu;

- cât privește

plata penalităților de întârziere și a dobânzii legale, instanța de fond a considerat

că potrivit dispozițiilor art. 1088 alin. (2) C. civ., pârâta nu este de drept în

întârziere pentru îndeplinirea obligației de plată a prețului;

- reclamanta nu

a probat punerea în întârziere a pârâtei, astfel că aceasta nu poate fi obligată

la plata penalităților de întârziere pentru perioada anterioară introducerii cererii

de chemare în judecată (8173,29 RON);

- dobânda legală

aferentă contravalorii lipsei de folosință, preț al serviciilor și al utilităților

asigurate, pentru perioada 30 septembrie 2009-30 iunie 2012, are caracter accesoriu

în raport de cererea de obligare a pârâtei la plata debitelor principale;

- temeiul de drept

îl constituie răspunderea civilă delictuală;

- cum instanța

a considerat întemeiate numai cererile de obligare a pârâtei la plata prețului serviciilor

prestate și a utilităților asigurate, reclamanta este îndreptățită să pretindă dobânda

legală aferentă sumelor cuvenite cu acest titlu;

- întrucât reclamanta

nu a furnizat un mod de calcul detaliat al dobânzii solicitate pentru neonorarea

la scadență a fiecărei categorii de obligații de plată în parte, instanța neputând

determina cât anume este cuantumul dobânzii legale, a respins ca nefondată această

cerere accesorie.

Curtea de Apel

București, secția a V-a civilă, prin decizia nr. 1259/2014 din 15 decembrie 2014,

a admis apelul declarat de reclamanta Regia Autonomă Administrația Patrimoniului

Protocolului de Stat - Sucursala pentru Administrarea și Întreținerea Fondului Imobiliar

București împotriva sentinței civile nr. 930 din 07 martie 2014 pronunțată de Tribunalul

București, secția a Vl-a civilă, pe care a schimbat-o în parte în sensul că, a admis

și capătul de cerere referitor la obligarea pârâtei la contravaloarea lipsei de

folosință.

A respins ca nefondat

apelul declarat de către pârâta Societatea Civilă de Avocați A. & A. București

împotriva aceleiași sentințe și în consecință a obligat pârâta la plata către reclamantă

a sumei de 969.493,78 RON, reprezentând contravaloarea folosinței spațiului ocupat

fără titlu în perioada septembrie 2009 - aprilie 2012. A menținut celelalte dispoziții

ale sentinței apelate.

Pentru a pronunța

această decizie instanța de apel a reținut următoarele:

la apelul declarat de reclamanta Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului

de Stat - Sucursala pentru Administrarea și Întreținerea Fondului Imobiliar București.

Instanța de fond

a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta la plata sumelor de: 244.506,86 RON,

cu titlu de preț al serviciilor prestate în perioada mai 2010-iulie 2012 și 74.228,48

RON cu titlu de preț al utilităților asigurate în perioada martie 2010 - iulie 2012.

- Referitor la

solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumei de 969.493,78 RON reprezentând

contravaloarea lipsei de folosință a spațiului deținut fără titlu în perioada 1

septembrie 2009 - 30 aprilie 2012.

Prin contractul

de locație și prestări servicii din 2 septembrie 2005 încheiat între părți, reclamanta

a asigurat contra cost, în perioada 24 octombrie 2005 - 23 octombrie 2006, folosința

spațiului în suprafață de 912 m.p. din care 590,41 m.p. în folosință exclusivă,

iar 321,59 m.p. în folosință comună cu ceilalți locatari ai imobilului, situat în

București, B-dul C., precum și a serviciilor de curățenie, pază a clădirii, căldură,

apă, P.S.I., telefonie secundară, transport de persoane și mărfuri pe verticală,

lucrări de reparații la clădire, întreținere și reparații a instalațiilor electrice,

a combustibililor, energiei termice, apă, canal, salubritate.

Prin actul adițional

din 17 ianuarie 2006 dreptul de folosință al pârâtei s-a extins asupra unei suprafețe

de 963,93 m.p. din care 631,01 m.p. în folosință exclusivă și 332,92 m.p. în folosință

comună, iar prin actul adițional din 21 martie 2008, termenul contractului de locațiune

a fost prelungit până la data de 23 octombrie 2008.

Conform susținerilor

reclamantei, contractul de locațiune a încetat prin ajungerea la termen la data

de 23 octombrie 2008, aspect care nu a fost contestat de pârâtă.

Potrivit art.

13 din actul adițional din 21 martie 2008, semnat de părți în cazul nerespectării

dispozițiilor contractuale cu privire la predarea spațiului la încetarea contractului,

locatarul-beneficiar datorează locatorului-prestator contravaloarea lipsei de folosință

a spațiului calculată la valoarea maximă a chiriilor practicate la nivelul R.A.-A.P.P.S.

la data încetării contractului.

Prin valoarea

maximă a chiriilor practicate la nivelul R.A.-A.P.P.S. se înțelege cea mai ridicată

chirie practicată de R.A.-A.P.P.S. pe m

2

indiferent de statutul suprafeței

închiriate, ea aplicându-se întregii suprafețe a spațiului astfel cum este individualizat

la art. 1 lit. a) din contract.

Prin hotărârea

consiliului de administrație al R.A. - A.P.P.S. nr. 6 din 10 iunie 2008 s-a stabilit

că cel mai mare tarif practicat pentru spații cu altă destinație decât cea comercială

este 22 euro/m/lună, ca prin hotărârea consiliului de administrație al R.A.-A.P.P.S.

nr. 21 din 10 august 2009 să fie modificată clauza penală stipulată în contractul

de locațiune pentru neîndeplinirea de către locatar a obligației de predare a spațiului

la sfârșitul locațiunii în următorul sens: în cazul nerespectării dispozițiilor

contractuale cu privire la predarea spațiului la data încetării contractului, locatarul

datorează lunar locatorului contravaloarea lipsei de folosință a spațiului la valoarea

a două chirii lunare, prevedere care a fost eliminată prin hotărârea consiliului

de administrație al R.A.-A.P.P.S. nr. 3 din 15 martie 2010 (art. 4).

Prin înscrisul

denumit notă privind aplicarea unor dispoziții ale art. 3 din hotărârea consiliului

de administrație al R.A.-A.P.P.S. nr. 21 din 10 august 2009 și ale art. 4 din hotărârea

consiliului de administrație al R.A.-A.P.P.S. nr. 3 din 15 martie 2010, direcția

juridică a R.A.-A.P.P.S. a propus aplicarea dispozițiilor menționate chiriașilor/foștilor

chiriași care la data adoptării acestor hotărâri aveau contracte expirate, precum

și recalcularea debitelor înregistrate de aceștia în contabilitatea sucursalelor,

propunere care a fost adoptată de consiliul de administrație al R.A.-A.P.P.S prin

hotărârea nr. 8 din 23 august 2010.

Acest capăt de

cerere a fost întemeiat de reclamantă pe clauza penală prevăzută de art. 12 din

contractul de locațiune din 2 septembrie 2005 astfel cum a fost modificat prin actul

adițional din 21 martie 2008, respectiv prin hotărârea consiliului de administrație

al R.A.-A.P.P.S. nr. 21 din 10 august 2009.

Reclamanta a solicitat

contravaloarea lipsei de folosință pentru perioada septembrie 2009-aprilie 2010,

pentru folosința de către pârâtă a unui spațiu în suprafață totală de 867,48 m

2

,

aplicând ca mod de calcul al chiriei suprafața totală de 867,48 m

2

x

6 euro/m

2

/30 zile x 2 = 5204,88 euro/lună, fără TVA.

Instanța de fond

deși a reținut îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale în sarcina

pârâtei (art. 998 C. civ.) a existenței clauzei penale și a întinderii prejudiciului,

a respins totuși acest capăt de cerere pentru considerentul că reclamanta care s-a

prevalat pentru a solicita plata despăgubirilor în sumă de 969.493,78 RON de dispozițiile

art. 12 din contractul de locațiune și prestări servicii din 2 septembrie 2005 astfel

cum a fost modificat prin actul adițional din 21 martie 2008 și respectiv hotărârea

nr. 21 din 10 august 2009 a consiliului de administrație al R.A.-A.P.P.S., nu putea

opune pârâtei această din urmă hotărâre ci doar clauza penală cuprinsă în actul

adițional din 21 martie 2008 care prevedea modul de calcul al despăgubirilor în

funcție de valoarea maximă a chiriilor practicate la nivelul R.A.-A.P.P.S. la data

încetării contractului, respectiv la valoarea de 22 euro/m

2

/lună, astfel

cum s-a stabilit prin hotărârea nr. 6 din 10 iunie 2008 a consiliului de administrație

al R.A.-A.P.P.S.

A mai considerat

instanța de fond că nu ar putea obliga pârâta la plata de despăgubiri conform singurei

clauze penale opozabile acesteia (art. 12 în forma stabilită prin actul adițional

din 21 martie 2008) deoarece s-ar ajunge la o schimbare a cauzei cererii de chemare

în judecată și la nerespectarea obiectului acesteia.

În contextul situației

de fapt amintite și a succesiunii în timp a hotărârilor consiliului de administrație

al R.A.-A.P.P.S. care au avut drept obiect reglementarea clauzei penale și a modului

de calcul a chiriei datorate pentru folosința spațiului fără titlu, a dispozițiilor

art. 1068, art. 1075, art. 977, 982 și 983 C. civ. 1864, Curtea a considerat netemeinică

și nelegală abordarea instanței de fond a acestui prim capăt de cerere.

Instanța a reținut

că pârâta a continuat să ocupe spațiul dat anterior în locațiune, chiar și după

împlinirea termenului stabilit contractual, respectiv data de 23 octombrie 2008

și că aceasta ar fi urmat să plătească despăgubiri calculate la valoarea unei chirii

de 22 euro/mp/lună stabilită prin hotărârea nr. 6 din 10 iunie 2008 a consiliului

de administrație al R.A. -A.P.P.S.

Pârâta, prin semnarea

actului adițional din 21 martie 2008 a fost de acord cu cuantificarea prejudiciului

în cazul neîndeplinirii obligației principale de predare a spațiului la data încetării

contractului, în sensul obligării locatarului la plata celui mai mare tarif al chirie

practicate la nivelul R.A. -A.P.P.S. pe m

2

Prin hotărârea

nr. 21 din 10 august 2009 a consiliului de administrație R.A.-A.P.P.S., s-a eliminat

clauza obligatorie referitoare la obligația chiriașilor de a achita contravaloarea

lipsei de folosință a spațiului calculată la valoarea maximă a chiriilor, și s-a

introdus o nouă clauză referitoare la obligația chiriașilor de a achita contravaloarea

lipsei de folosință a spațiului, calculată la valoarea a două chirii lunare.

Deci prin această

hotărâre nu s-a eliminat clauza penală stipulată de art. 12 din contractul nr. 626/2005,

așa cum eronat a reținut instanța de fond, ci a fost schimbat numai modul de calcul

a folosinței spațiului fără titlu prevăzut de clauza penală de la art. 12, dispoziție

favorabilă locatorului (art. 983 C. civ. 1864).

Același lucru

s-a reținut și în privința hotărârii nr. 3 din 15 martie 2010.

Aceste două hotărâri

ale consiliului de administrație al R.A.-A.P.P.S. (nr. 21 din 10 august 2009 și

nr. 3 din 125 martie 2010) nu au avut ca obiect reconfigurarea juridică a clauzei

penale sub aspectul existenței sale ci doar micșorarea întinderii cuantumului prejudiciului

prin modificarea modului de calcul a chiriei percepute, modificări care avantajează

în mod evident locatorul - debitor.

În consecință

pentru toate aceste argumente Curtea a admis acest capăt de cerere și a obligat

pârâta la plata sumei de 969.493,78 RON - contravaloarea lipsei de folosință pentru

perioada septembrie 2009- aprilie 2012.

- în privința

capătului de cerere referitor la obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere

în cuantum de 8.173,29 RON calculate pentru perioada 30 septembrie 2009-30

iunie 2010.

La data de 22

august 2005 între reclamantă, în calitate de prestator și pârâtă în calitate de

beneficiar s-a încheiat contractul de prestări servicii, a cărui durată a fost prelungită

prin actele adiționale din 25 ianuarie 2007, din 22 august 2007, din 17 iunie 2009

și din 27 iulie 2009, până la data de 25 iulie 2010, că prin art. 4 din contract

s-a prevăzut că pentru fiecare zi de întârziere în îndeplinirea obligațiilor de

plată asumate prin contract, beneficiarul datorează penalități de întârziere locatorului

de 0,15%, aplicate la suma datorată, iar pentru utilități de 0,20%, care încep să

curgă din ziua următoare expirării termenului de scadență respectiv a celor 6 zile

lucrătoare, pentru luna expirată, cu excepția cazului în care beneficiarul nu a

primit factura până la 30 ale lunii, în acest caz termenul fiind decalat cu un număr

de zile egal cu cel al întârzierii.

Reclamanta a solicitat

penalități de întârziere în temeiul clauzei penale prevăzute la art. 4 din contractul

de prestări servicii din 22 august 2005, prin care părțile au determinat anticipat

cuantumul prejudiciului în caz de neexecutare a obligației contractuale și prin

care creditorul este scutit de sarcina probării prejudiciului.

Penalitățile sunt

datorate în condițiile îndeplinirii condițiilor legale respectiv a existenței culpei

debitorului, a punerii în întârziere a acestuia, (cu excepția cazului în are debitorul

este de drept pus în întârziere) și a neexecutării obligației.

În speță s-a reținut

faptul că, pârâta SCA nu are calitate de comerciant potrivit dispozițiilor art.

7 C. com., deoarece este o societate civilă profesională de avocați care nu are

personalitate juridică, iar raportul juridic dedus judecății are caracter comercial

unilateral numai față de reclamantă, fiind de natură civilă pentru pârâtă, astfel

că pârâta nu este de drept în întârziere pentru neîndeplinirea obligației de plată

a prețului, că aceasta ar fi trebuit să fie pusă în întârziere de către creditoare

printr-una din formele prevăzute de art. 1088 alin. (2) C. civ. 1864.

Deci pentru a

putea pretinde penalitățile de întârziere pentru neplata facturilor la scadență,

debitoarea trebuia pusă în întârziere fie printr-o notificare scrisă, fie prin cererea

de chemare în judecată și cum reclamanta nu a făcut dovada punerii în întârziere

a pârâtei prin notificare, instanța a considerat că nu poate să admită capătul de

cerere referitor la obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere pentru

perioada anterioară introducerii cererii de chemare în judecată.

Instanța a respins

susținerea reclamantei potrivit căreia data înscrisă pe factura fiscală ca dată

a plății ar reprezenta o punere de drept în întârziere a debitoarei, în raport de

natura juridică a facturii fiscale ca document justificativ care stă doar la baza

înregistrărilor în contabilitatea furnizorului său a cumpărătorului și care reprezintă

un mijloc de probă numai cu privire la operațiunea efectuată.

Curtea a respins

cererea de obligare a pârâtei la plata sumei de 8173,29 RON cu titlu de penalități

de întârziere, apreciind că factura nu îndeplinește cerințele art. 1079 alin.

(2) pct. 2 C. civ. 1864, referitor la existența unei prevederi exprese stipulată

contractual în sensul că debitoarea va fi în întârziere la împlinirea termenului,

fără a fi necesară notificarea sa.

- Referitor la

capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale în sumă de

191.017,88 RON, acesta a fost respins reținând că penalitățile nu se pot cumula

cu dobânda legală, deoarece stipularea clauzei penale înlătură posibilitatea acordării

dobânzii legale, întrucât atât dobânda legală, cât și penalitățile de întârziere

reprezintă daune-interese, echivalentul prejudiciului.

la respingerea ca nefondat a apelului declarat de pârâta SCA A. & A. București.

Legat de depunerea

de către pârâtă a înscrisului sub semnătură privată intitulat proces-verbal de verificare

și punctaj din 13 februarie 2014, care ar fi făcut dovada că pârâta a efectuat plăți

în valoare de 2.123.838,26 RON, se apreciază că în mod corect nu a fost luat în

considerarea la pronunțarea hotărârii de către instanța de fond de vreme ce acesta

a fost depus după închiderea dezbaterilor, întrucât s-ar încălca jurisprudența instanțelor

prin care s-a decis că ar fi nesocotit principiul contradictorialității, a dreptului

fundamental la apărare și a rolului activ al instanței.

S-a respins susținerea

pârâtei potrivit căreia reclamanta ar fi facturat servicii pentru o suprafață mai

mare decât cea închiriată în raport de probele administrate (înscrisuri, raport

expertiză contabilă) din care a rezultat că, reclamanta a operat modificări în facturarea

serviciilor și utilităților în raport de micșorarea spațiului pe parcursul derulării

contractului de locațiune și prestări servicii  din 02 septembrie 2005.

Curtea a reținut

și faptul că expertiza contabilă efectuată în cauză a confirmat corectitudinea modului

de calcul al sumelor pretinse de reclamantă cu acest titlu.

Nici critica ce

vizează îmbunătățirile efectuate de pârâtă la spațiul din litigiu nu poate fi primită

în condițiile în care în raport de dispozițiile art. 10 lit. i), aceasta a fost

de acord cu clauza potrivit căreia îmbunătățirile, amenajările și instalațiile efectuate

de locatar vor profita locatorului la încetarea contractului, fără posibilitatea

solicitării de despăgubiri locatorului, întrucât aceste lucrări au fost efectuate

de pârâtă pentru sporirea gradului de confort, ele neputând fi considerate utile

și necesare deoarece nu au fost făcute pentru conservarea bunului.

Întrucât pârâta

nu a contestat folosirea spațiilor ulterior încetării contractului de locațiune

și prestări servicii din 22 august 2005, instanța de apel a considerat corect că

pârâta datorează contravaloarea serviciilor și utilităților în temeiul dispozițiilor

art. 998 C. civ. 1864, constatând că reclamanta a făcut dovada îndeplinirii condițiilor

răspunderii civile delictuale.

Faptul că pârâta

nu a contestat într-un termen rezonabil facturile emise pe numele său pentru prestarea

serviciilor și furnizarea utilităților, conduce la concluzia acceptării lor tacite,

situație în raport de care s-a apreciat că este corectă soluția instanței de fond

cu privire la respingerea apărărilor făcute de pârâtă cu privire la neacceptarea

prețului serviciilor și al utilităților.

Curtea a considerat

ca fiind nefondate și susținerile pârâtei referitoare la nefumizarea de către reclamantă

a serviciilor și utilităților facturate, în contextul în care pârâta a formulat

apărări generice, fără a indica în mod concret și a proba corespunzător care anume

servicii nu i-au fost prestate sau de ce utilități nu a beneficiat și care dintre

facturile emise nu au fost acceptate la plată.

Împotriva deciziei

nr. 1259/2014 din 15 decembrie 2014, pronunțate de Curtea de Apel București, secția

a V-a civilă, au declarat recurs reclamanta RA-APPS - Sucursala pentru Administrarea

și Întreținerea Fondului Imobiliar București și pârâta Societatea Civilă de Avocați

A. & A. București.

1.- Reclamanta

RA-APPS - Sucursala pentru Administrarea și Întreținerea Fondului Imobiliar București

prin recursul declarat întemeiat pe art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ. critică

decizia instanței de apel pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea

recursului, modificarea în parte a acesteia în sensul admiterii în tot a apelului

său, obligarea pârâtei și la plata penalităților în sumă de 8.173,29 RON și a dobânzii

legale în cuantum de 191.017,88 RON pentru perioada 30 septembrie 2009-30 iunie

2010.

După prezentarea

situației de fapt, recurenta reclamantă a susținut în esență următoarele:

- Cu privire la

respingerea capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 8173,29

RON penalități de întârziere pentru perioada 30 septembrie 2009 - 30 iunie 2010

a arătat că soluția instanței de apel este greșită, motivat de faptul că aceasta

nu a fost pusă în întârziere printr-una din formele prevăzute de art. 1088 C. civ.,

că în speță nu se mai impunea o asemenea măsură deoarece pârâta era de drept în

întârziere din momentul împlinirii termenului la care obligația era scadentă, conform

art. 4 din contractul din 22 august 2005, respectiv din ziua următoare expirării

termenului de scadență a facturilor, conform art. 969 C. civ.

Recurenta a mai

susținut că în raport de contractul care a stat la baza raporturilor dintre părți,

debitorul este de drept în întârziere întrucât în cauză este vorba despre obligații

continue, că acesta se impunea a fi obligat la plata prejudiciului pe care i l-a

produs societății sale urmare a neexecutării obligațiilor asumate de a achita la

termen prestările de servicii și utilitățile de care a beneficiat, conform art.

3 din contract.

- Cu privire la

respingerea capătului de cerere având ca obiect dobânda legală în cuantum de 191.017,88

RON calculată pentru perioada 30 septembrie 2009-30 iunie 2012 pentru folosința

spațiului fără titlu, aferentă serviciilor și utilităților, a precizat că aceasta

este datorată de pârâtă conform calculelor făcute, la suma globală solicitată, în

temeiul O.G. nr. 9/2000 și O.G. nr. 13/2011, în baza răspunderii civile delictuale.

Recurenta a arătat

că reținerea instanței de apel în sensul că penalitățile nu pot fi cumulate cu dobânda

este greșită, întrucât obligațiile ce au ca obiect plata unei sume de bani produc

dobândă de drept de la scadență.

Societatea civilă de avocați A. & A. București prin recursul declarat împotriva

deciziei nr. 1259/2014 din 15 decembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a V-a civilă, în temeiul art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., a solicitat

admiterea acestuia, modificarea deciziei în sensul respingerii în tot a acțiunii

reclamantei.

În criticile formulate

recurenta pârâtă a susținut în esență următoarele:

- Cu privire la

capătul de cerere care viza folosința spațiului fără titlu, consideră că soluția

din apel este greșită întrucât nu-i sunt opozabile clauzele penale din hotărârile

de consiliu ale RAPPS nr. 21 din 10 august 2009 și nr. 3 din 15 martie 2010 și că

cel mult îi este opozabil actul adițional din 21 martie 2008, întrucât acestea sunt

acte unilaterale, nesupuse publicității și că în condițiile în care nu a fost notificată

nu avea cum să ia cunoștință de ele.

În acest sens

a arătat că reclamanta pentru calculul acestei presupuse lipse de folosință a aplicat

tarife foarte mari, că suprafața care a fost avută în vedere nu corespunde suprafeței

reale din teren datorită predărilor succesive, ultimul act în acest sens fiind procesul

verbal de predare-primire din 27 decembrie 2011.

- Legat de capătul

de cerere privind contravaloarea serviciilor facturate apreciază că și pe acest

aspect decizia instanței de apel este nelegală în raport de probatoriul administrat

în cauză, întrucât au fost facturate servicii neprestate în realitate, fără un calcul

în acest sens și fără să țină cont de suprafețele pe care Ie-a avut în folosință

efectivă, precum și în lipsa unui contract pentru perioada 1 martie 2010-31

iulie 2012 sau a altui temei legal.

În privința serviciilor

de pază și întreținere curățenie, pârâta în mod constant a contestat modul de calcul

al orelor prestate (a se vedea adresa nr. 59 din 13 noiembrie 2012);

Arată că serviciile

de întreținere și înlocuire instalații electrice, sanitare, termice, împreună cu

reparațiile care erau în sarcina reclamantei și pe care le invocă acestea au fost

efectuate în fapt de pârâtă, enumerând în acest sens lucrările executate de societatea

sa, deși ele cădeau în sarcina reclamantei.

- Utilitățile

au fost calculate fără a se avea în vedere modificările în ce privește spațiul,

luându-se în considerare și suprafață comună, ceea ce a dus la un calcul majorat,

eronat, cu ignorarea probelor administrate în cauză la care și face referire.

Pârâta a solicitat

practic și omologarea concluziilor raportului de expertiză efectuat de A.V., respectiv

concluziile referitoare la obiectivele nr. 2 și nr. 3 și a precizat că reclamanta

nu a făcut dovada serviciilor prestate.

Deși i-a comunicat

reclamantei punctul său de vedere cu privire la aceste aspecte, reclamanta a continuat

să factureze serviciile neefectuate la tarifele practicate, pentru refuzul de plată

a facturilor calculând penalități și dobânzi.

Susține că soluția

instanței de apel cu privire la respingerea penalităților și dobânzilor este legală.

- în ceea ce privește

înscrisul proces verbal de verificare și punctaj din 13 februarie 2014 a arătat

că greșit a reținut instanța că societatea sa trebuia să ceară repunerea pe rol

a cauzei, în condițiile în care acest aspect a fost menționat în scris, cu atât

mai mult cu cât el făcea dovada efectuării plăților în valoare de 2.123.838,26 RON

suficient de mare pentru acoperirea sumei solicitate de reclamantă.

I. Analizând recursul

declarat de reclamanta RA-APPS - Sucursala pentru Administrarea și Întreținerea

Fondului Imobiliar București împotriva deciziei nr. 1259/2014 din 15 decembrie 2014,

pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, din perspectiva criticilor

formulate și temeiurilor de drept arătate, ținând cont de limitele controlului de

legalitate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

- Este de observat

că motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., a

fost invocat numai formal, deoarece nu a fost dezvoltată nicio critică de natură

a se circumscrie ipotezei pe care acest motiv o reglementează - interpretarea greșită

a actului juridic dedus judecății, astfel că nu poate fi analizat.

- Motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., poate fi invocat atunci când hotărârea

pronunțată este lipsită de temei legal sau a fost dată cu aplicarea greșită a legii.

Critica prin care

recurenta a susținut că este greșită soluția instanței de apel privind respingerea

capătului de cerere referitor la obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere

în cuantum de 8.173,29 RON calculate pentru perioada 30 septembrie 2009 - 30

iunie 2010, este nefondată.

Reclamanta a precizat

că solicită penalități de întârziere în temeiul clauzei penale prevăzute la

art. 4 din contractul de prestări servicii din 22 august 2005, a cărui durată a

fost prelungită prin actele adiționale din 25 ianuarie 2007, din 22 august 2007,

din 17 iunie 2009 și din 27 iulie 2009, până la data de 25 iulie 2010, prin care

părțile au determinat anticipat cuantumul prejudiciului în caz de neexecutare a

obligației contractuale și prin care creditorul este scutit de sarcina probării

prejudiciului.

Clauza penală

pentru acordarea despăgubirilor este aplicabilă numai în cazul îndeplinirii condițiilor

legale, respectiv a existenței culpei debitorului, a punerii în întârziere a acestuia,

(cu excepția cazului în are debitorul este de drept pus în întârziere) și a neexecutării

obligației.

Cum raportului

juridic dintre părți are caracter comercial numai față de reclamantă, acesta fiind

de natură civilă pentru pârâta SCA care nu are calitate de comerciant potrivit dispozițiilor

art. 7 C. com., întrucât este o societate civilă profesională de avocați care nu

are personalitate juridică se reține că în cauză sunt aplicabile dispozițiile vechiului

C. civ. și nu prevederile C. com.

Pentru a fi de

drept în întârziere prin simpla ajungere la termen, în sensul art. 1079 pct. 2 C.

proc. civ., era necesar ca prin convenția încheiată părțile să fi prevăzut o clauză

în acest sens.

În atare situație

se apreciază că în speță, în mod just a reținut instanța de apel că pârâta nu poate

fi considerată ca fiind de drept în întârziere pentru neîndeplinirea obligației

de plată a prețului și că pentru a fi în această situație aceasta ar fi trebuit

să fie pusă în întârziere de către creditoare printr-una din formele prevăzute de

art. 1088 alin. (2) C. civ. 1864.

Astfel, pentru

a putea pretinde penalitățile de întârziere pentru neplata facturilor la scadență,

debitoarea trebuia să fie pusă în întârziere fie printr-o notificare scrisă, fie

prin cererea de chemare în judecată.

Cum în cauză,

reclamanta nu a făcut dovada punerii în întârziere a pârâtei prin notificare, instanța

de apel în mod just a considerat că nu poate să admită capătul de cerere referitor

la obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere pentru perioada anterioară

introducerii cererii de chemare în judecată.

Susținerea recurentei

reclamante potrivit căreia data înscrisă pe factura fiscală ca dată a plății ar

reprezenta o punere de drept în întârziere a debitoarei nu poate fi primită, în

raport de natura juridică a facturii fiscale care este un document justificativ

ce stă la baza înregistrărilor în contabilitatea furnizorului său a cumpărătorului

și care are forță probantă numai cu privire la operațiunea efectuată.

În acest context,

în mod corect instanța de apel a considerat că un astfel de document contabil nu

poate fi asimilat cu ipoteza reglementată de dispozițiile art. 1079 alin. (2)

pct. 2 C. civ. 1864, referitor la existența unei prevederi exprese stipulată contractual

în sensul că debitoarea va fi în întârziere la împlinirea termenului, fără a fi

necesară notificarea și a respins cererea de obligare a pârâtei la plata sumei de

8173,29 RON cu titlu de penalități de întârziere.

- Și soluția de

respingere a capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale

în sumă de 191.017,88 RON se apreciază ca fiind justă în condițiile în care părțile

au convenit inserarea unei clauze penale în contract, stabilind astfel cuantumul

despăgubirilor care se cuvin creditorului în cazul neexecutării contractului, știut

fiind că în atare situație creditorul nu se poate prevala și de dispozițiile privind

dobânda legală, care sunt aplicabile numai în lipsa clauzei penale sau a nulității

acesteia și că penalitățile nu se pot cumula cu dobânda legală, deoarece stipularea

clauzei penale înlătură posibilitatea acordării dobânzii legale, întrucât atât dobânda

legală, cât și penalitățile de întârziere reprezintă daune-interese, echivalentul

prejudiciului eventual.

pârâtei Societatea Civilă de Avocați A. & A. București este nefondat.

- Dispozițiile

art. 304 pct. 7 C. proc. civ. vizează nemotivarea hotărârii judecătorești atunci

când nu se arată motivele pe care aceasta se sprijină, dar și atunci când hotărârea

cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, dar în cauză se constată

că acest motivul nu poate fi primit, întrucât contrar susținerilor acesteia criticile

invocate în apel au făcut obiectul examinării de către instanță, iar hotărârea a

fost pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ.

Este de observat

că în dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurenta a vizat greșita reținere a

situației de fapt de către instanța de apel care ar fi facturat lipsa de folosință

a spațiului la tarife foarte mari și pentru o suprafață mai mare decât cea folosită,

în contradicție cu întregul probatoriu administrat în cauză, dar greșita reținere

a situației de fapt în raport de greșita interpretare a probelor constituie o chestiune

de fapt care nu vizează nelegalitatea hotărârii atacate, astfel că reaprecierea

probelor administrate în cauză nu mai este posibilă în recurs, odată cu abrogarea

pct. 11 al art. 304 C. proc. civ.

În raport de acest

aspect, se constată că instanța de apel a analizat toate criticile invocate prin

cererea de apel, stabilind împrejurări de fapt, esențiale în cauză, cu evocarea

normelor incidente, soluția pronunțată fiind în concordanță cu cele reținute în

considerente.

- Și motivul de

recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. privind nelegalitatea deciziei

pronunțate de instanța de apel este nefondat.

Referitor la inopozabilitatea

hotărârilor Consiliului de Administrație al RAPPS emise după data expirării contractului

de locațiune se reține că prin aceste hotărâri a fost modificat cuantumul prejudiciului

în sensul micșorării acestuia, situație care a avantajat-o pe recurentă raportat

la întinderea prejudiciului cuantificat inițial prin actul adițional din 21

martie 2008, prin care s-a dispus calcularea lipsei de folosință a spațiului la

valoarea maximă a chiriilor practicate de RAPPS la data încetării contractului.

Dispozițiile hotărârii

nr. 6 din 10 iunie 2008 au fost adoptate înainte de încetarea contractului de locațiune

23 octombrie 2008, astfel că acestea îi erau opozabile recurentei chiar dacă nu

i-au fost comunicate, avându-se în vedere că această comunicare nu era obligatorie

și nici suspensivă de executare raportat la prevederile contractuale agreate de

părțile semnatare privind aplicarea cauzei penale în cazul în care locatarul continua

să folosească spațiul și ulterior încetării contractului.

Prin hotărârea

nr. 6 din 10 iunie 2008 a consiliului de administrație al R.A.-A.P.P.S. s-a stabilit

valoarea chiriei datorate pentru nepredarea spațiului închiriat la data încetării

contractului de 22 euro/mp/lună.

Pârâta, prin semnarea

actului adițional din 21 martie 2008 a fost de acord cu cuantificarea prejudiciului

în cazul neîndeplinirii obligației principale de predare a spațiului la data încetării

contractului, în sensul obligării locatarului la plata celui mai mare tarif al chiriei

practicate la nivelul R.A. - A.P.P.S. pe m

2

Prin hotărârea

nr. 21 din 10 august 2009 a consiliului de administrație al R.A.-A.P.P.S., s-a eliminat

clauza obligatorie referitoare la obligația chiriașilor de a achita contravaloarea

lipsei de folosință a spațiului calculată la valoarea maximă a chiriilor și s-a

introdus o nouă clauză referitoare la obligația chiriașilor de a achita contravaloarea

lipsei de folosință a spațiului, calculată la valoarea a două chiri lunare.

Astfel prin această

hotărâre nu s-a eliminat clauza penală stipulată de art. 12 din contractul nr. 626/2005,

ci s-a dispus numai schimbarea modului de calcul a folosinței spațiului fără titlu

prevăzut de clauza penală de la art. 12, dispoziție favorabilă locatarului art.

983 C. civ. 1864, același lucru reținându-se și în privința hotărârii nr. 3 din

15 martie 2010.

Este de observat

că hotărârile consiliului de administrație al R.A.-A.P.P.S. nr. 21 din 10

august 2009 și nr. 3 din 125 martie 2010 nu au avut ca obiect reconfigurarea juridică

a clauzei penale sub aspectul existenței sale ci doar micșorarea întinderii cuantumului

prejudiciului prin modificarea modului de calcul a chiriei percepute, modificări

care avantajează în mod evident locatarul - debitor.

În raport de considerentele

expuse se apreciază că în mod corect instanța de apel a obligat pârâta la plata

sumei de 969.493,78 RON contravaloarea lipsei de folosință pentru perioada menționată.

- Nici critica

prin care recurenta a susținut că decizia instanței de apel este nelegală și pe

capătul de cerere privind contravaloarea serviciilor facturate nu poate fi primită,

întrucât susținerile sale pe acest aspect vizează aspecte de netemeinicie ce se

referă la probatoriul administrat în cauză de natură a demonstra că au fost facturate

servicii neprestate în realitate, fără un calcul în acest sens și fără să țină cont

de suprafețele pe care Ie-a avut în folosință efectivă.

- Legat de îmbunătățirile

efectuate de pârâtă spațiului din litigiu, s-a reținut că, potrivit dispozițiilor

art. 10 lit. i), pârâta a fost de acord cu clauza potrivit căreia îmbunătățirile,

amenajările și instalațiile efectuate de locatar vor profita locatorului la încetarea

contractului, fără posibilitatea solicitării de despăgubiri locatarului și că lucrările

efectuate de pârâtă pentru sporirea gradului de confort, nu pot fi considerate utile

și necesare deoarece nu au fost făcute pentru conservarea bunului.

Așa fiind se constată

că instanța de apel a considerat corect că pârâta datorează contravaloarea serviciilor

și utilităților în temeiul dispozițiilor art. 998 C. civ. 1864, constatând că reclamanta

a făcut dovada îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale.

- Cât privește

critica prin care recurenta a susținut că instanța de apel nu a avut în vedere înscrisul

depus de pârâtă după închiderea dezbaterilor, respectiv procesul-verbal de verificare

și punctaj din 13 februarie 2014, care ar fi făcut dovada că pârâta a efectuat plăți

în valoare de 2.123.838,26 RON, se apreciază că în mod corect nu a fost luat în

considerare la pronunțarea hotărârii de către instanța de fond, de vreme ce acesta

a fost depus după închiderea dezbaterilor și că s-ar încălca jurisprudența instanțelor

prin care s-a decis că ar fi nesocotit principiul contradictorialității și al dreptului

la apărare.

Chiar dacă pârâta

a formulat o cerere de repunere a cauzei pe rol pentru a se discuta în contradictoriu

cererea de încuviințare a administrării probei cu înscrisul menționat, Curtea a

considerat că, potrivit dispozițiilor art. 151 C. proc. civ. 1865, de vreme ce instituția

repunerii pe rol este atributul exclusiv al instanței iar instanța nu a considerat

necesare noi lămuriri, aceasta nu avea obligarea repunerii cauzei pe rol pentru

a pune în discuție o cerere de probe care nu a fost formulată potrivit dispozițiilor

legale.

Așa fiind, cum

decizia instanței de apel este legală, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., urmează să respingă ca nefondate recursurile declarate de reclamanta

RA-APPS - Sucursala pentru Administrarea și Întreținerea Fondului Imobiliar București

și de pârâta Societatea Civilă de Avocați A. & A. București împotriva deciziei

nr. 1259/2014 din 15 decembrie 2014, pronunțate de Curtea de Apel București, secția

a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate

recursurile declarate de reclamanta RA-APPS - Sucursala pentru Administrarea și

Întreținerea Fondului Imobiliar București și de pârâta Societatea Civilă de Avocați

A. & A. București împotriva deciziei nr. 1259/2014 din 15 decembrie 2014, pronunțate

de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 18 iunie 2015.