ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1557/2013

Prin Sentința civilă nr. 1476 din 6 februarie 2012, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta Administrația Fondului Imobiliar, în contradictoriu cu pârâta S.C. L. S.R.L., ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 222.070,39 euro, echivalentul în lei al sumei de 366.516,93 RON, cu titlu de contravaloare lipsă de folosință spațiu birouri, TVA și majorări de întârziere aferente perioadei 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2010. Potrivit art. 1169 C. civ.

din anul 1864, cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească. În speța dedusă judecății, reclamanta s-a raportat, în mod nejustificat, la chiria convertită în contractul de închiriere. Instanța de apel a reținut că temeiul juridic al unei cereri pentru obligarea la plata contravalorii unui imobil poate constitui numai răspunderea civilă delictuală (art. 998 și următoarele C. civ. din anul 1864), iar nu răspunderea civilă contractuală, întrucât nu mai există niciun raport juridic contractual. În consecință, instanța de apel a apreciat că reclamanta-pârâtă nu a făcut dovada prejudiciului solicitat de 966.516,93 RON, motiv pentru care nu se mai proceda la analiza celorlalte condiții ale răspunderii prevăzute de art. 998 C. civ.

Prin Decizia civilă nr. 317 din 4 iulie 2012, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul formulat de apelanta Administrația Fondului Imobiliar, în contradictoriu cu intimata S.C. L. S.R.L. și, pe cale de consecință a schimbat sentința apelată în sensul că: a admis în parte acțiunea, iar pârâta S.C. L. S.R.L. a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 1.944,69 RON și 146.049,09 euro, contravaloare lipsă de folosință aferentă perioadei 1 octombrie 2007 - 30 iunie 2010. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, între reclamanta Administrația Fondului Imobiliar ca succesor al S.C. H.N. S.A. și pârâta S.C.

L. S.R.L., la data de 10 februarie 1994 a fost încheiat contractul de închiriere nr. 0046 având ca obiect suprafața locativă cu altă destinație decât cea de locuință, situată în București, strada G.B., nr. 7, sector 1. Întrucât pârâta a continuat să folosească spațiul și după încetarea contractului de închiriere, instanța de apel, în mod judicios, a reținut ca întemeiată obligarea pârâtei la plata contravalorii lipsei de folosință a spațiului locativ în litigiu. Prin folosirea imobilului fără titlu, pârâta-intimată a cauzat reclamantei-apelantă un prejudiciu egal cu valoarea chiriei pe care ar fi putut-o obține aceasta prin încheierea unui contract de închiriere cu un terț.

În consecință, se apreciază că în cauză a fost făcută dovada prejudiciului cauzat apelantei prin ocuparea fără drept a spațiului locativ de către pârâtă, în perioada 1 octombrie 2007 - 30 iunie 2010. Ocuparea fără drept a spațiului locativ constituie o faptă ilicită în sens civil și atrage răspunderea pârâtei în baza art. 998-999 C. civ. Împotriva deciziei civile mai sus menționată a declarat recurs, în termen legal, reclamanta Administrația Fondului Imobiliar și pârâta S.C L. S.R.L., pentru motive de nelegalitate potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea criticilor formulate, reclamanta a susținut, în esență, că: - Nu s-a avut în vedere înscrisurile doveditoare acțiunii, inclusiv fișele de calcul a contravalorii lipsei folosinței spațiului de locuit, conform art. 6 din H.C.G.M.B.

nr. 32 /2007 (care au fost depuse la dosarul cauzei). - Pârâta S.C. L. S.R.L. a beneficiat și beneficiază din plin de o prestație din partea instituției recurente, utilizează fără titlu un spațiu care face parte din fondul imobiliar de stat. - Ca urmare, în materie au devenit aplicabile dispozițiile art. 1 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, unde se prevede că neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată se sancționează cu majorări de întârziere, astfel că s-au interpretat în mod eronat dispozițiile art. 998 - 999 C. civ. În dezvoltarea criticilor formulate, pârâta a susțin următoarele: - Contractul care stă la baza înțelegerii dintre S.C. H .N. S.A. și S.C. L. S.R.L.

nu stipulează nici penalități, nici măsurile ilegale, abuzive. - Niciodată sumele pe care le-a cerut S.F.I. nu au fost acceptate de S.C. L. S.R.L. - Toate cheltuielile de întreținere, reparații ale unei case au fost suportate în exclusivitate de S.C. L. S.R.L. Examinând decizia recurată în raport de criticile formulate și de actele dosarului, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta Administrația Fondului Imobiliar ca succesor al S.C. H.N. S.A. nu este fondat, pentru următoarele considerente: Criticile formulate de recurentă se circumscriu motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocându-se greșita interpretare a dispozițiilor legale incidente.

Pentru a fi incident acest motiv de nelegalitate, este necesar ca hotărârea recurată să fie dată cu aplicarea sau interpretarea greșită a legii sau să fie lipsită de temei legal. În cauză, instanța de apel a procedat la interpretarea corectă a dispozițiilor art. 998 - 999 C. civ. și a pronunțat o hotărâre legală. Dispozițiile art. 998 C. civ., invocate de către reclamantă drept temei al prezentei acțiuni, reglementează răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, instituind obligația de reparare a prejudiciului de către persoana ce l-a cauzat prin fapta sa ilicită. Pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ condițiile existenței prejudiciului, faptei ilicite, raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și existența vinovăției, care, în conformitate cu dispozițiile art. 998 C. civ., îmbracă forma neglijenței sau imprudenței cu care s-a acționat.

Fapta ilicită, ca element al răspunderii delictuale, reprezintă acea faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, au fost cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei persoane sau intereselor acestuia. Or, din înscrisurile depuse la dosar de către reclamantă rezultă că pârâta ocupă fără drept imobilul în cauză, neposedând niciun titlu (de proprietate sau locativ). Prin urmare, fapta ilicită a pârâtei constă tocmai în ocuparea fără drept a acestui imobil, reclamanta neputându-se bucura de două atribute ale dreptului de proprietate - al posesiei și al folosinței. Prejudiciul suferit de reclamantă constă în imposibilitatea acesteia de a folosi bunul așa cum dorește, acest prejudiciu putând fi cuantificat patrimonial.

Prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 222.070,39 euro echivalentul în lei al sumei de 966.516,93 RON, cu titlu de contravaloare lipsă folosință spațiu birouri, TVA și majorări de întârziere aferente perioadei 1 octombrie 2007 - 30 iunie 2010. Prin folosirea imobilului fără titlu, pârâta-intimată a cauzat reclamantei-apelantă un prejudiciu egal cu valoarea chiriei pe care ar fi putut-o obține aceasta prin încheierea unui contract de închiriere cu un terț.

Prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 32/2007, pentru reglementarea raporturilor contractuale privind spațiile cu altă destinație decât aceea de locuință aflate în administrarea Consiliul General al Municipiului București, s-a aprobat metodologia de stabilire a tarifelor pentru închirierea spațiilor cu altă destinație decât aceea de locuință și a terenurilor aferente, precum și fișa de calcul pentru încasarea contravalorii folosinței spațiului. Instanța de apel a interpretat în mod just aceste dispoziții legale și anume art. 998-999 C. civ. Celelalte critici sunt simple susțineri de drept ce nu pot conduce la reținerea nelegalității sentinței recurate. În ceea ce privește recursul declarat de pârâta S.C.

L. S.R.L., Înalta Curte constată că acesta este netimbrat pentru următoarele considerente: Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 cu modificările ulterioare, taxele judiciare se plătesc anticipat, iar potrivit art. 20 alin. (3) din același act normativ, neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii. Astfel, pârâta a fost citată cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 5.405,37 RON și timbru judiciar de 5 RON, însă aceasta nu s-a conformat celor stabilite de instanță. Așadar, față de cele reținute, se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Administrația Fondului Imobiliar, iar recursul declarat de pârâta S.C.

L. S.R.L. se va anula ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta Administrația Fondului Imobiliar împotriva Deciziei civile nr. 317 din 4 iulie 2012 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă. Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâta S.C. L. S.R.L. împotriva Deciziei civile nr. 317 din 4 iulie 2012 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2013. Procesat de GGC - DG