ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1557/2013

Prin Sentința civilă

nr. 1476 din 6 februarie 2012, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a

respins cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, formulată

de reclamanta Administrația Fondului Imobiliar, în contradictoriu cu pârâta

S.C. L. S.R.L., ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin cererea de

chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, reclamanta a solicitat

obligarea pârâtei la plata sumei de 222.070,39 euro, echivalentul în lei al

sumei de 366.516,93 RON, cu titlu de contravaloare lipsă de folosință spațiu

birouri, TVA și majorări de întârziere aferente perioadei 1 ianuarie 2007 - 30

iunie 2010.

Potrivit art. 1169 C.

civ. din anul 1864, cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o

dovedească.

În speța dedusă

judecății, reclamanta s-a raportat, în mod nejustificat, la chiria convertită

în contractul de închiriere.

Instanța de apel a

reținut că temeiul juridic al unei cereri pentru obligarea la plata

contravalorii unui imobil poate constitui numai răspunderea civilă delictuală

(art. 998 și următoarele C. civ. din anul 1864), iar nu răspunderea civilă

contractuală, întrucât nu mai există niciun raport juridic contractual.

În consecință,

instanța de apel a apreciat că reclamanta-pârâtă nu a făcut dovada

prejudiciului solicitat de 966.516,93 RON, motiv pentru care nu se mai proceda

la analiza celorlalte condiții ale răspunderii prevăzute de art. 998 C. civ.

Prin Decizia civilă

nr. 317 din 4 iulie 2012, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a

admis apelul formulat de apelanta Administrația Fondului Imobiliar, în contradictoriu

cu intimata S.C. L. S.R.L. și, pe cale de consecință a schimbat sentința

apelată în sensul că: a admis în parte acțiunea, iar pârâta S.C. L. S.R.L. a

fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 1.944,69 RON și 146.049,09

euro, contravaloare lipsă de folosință aferentă perioadei 1 octombrie 2007 - 30

iunie 2010.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

Așa cum în mod corect

a reținut și prima instanță, între reclamanta Administrația Fondului Imobiliar

ca succesor al S.C. H.N. S.A. și pârâta S.C. L. S.R.L., la data de 10 februarie

1994 a fost încheiat contractul de închiriere nr. 0046 având ca obiect

suprafața locativă cu altă destinație decât cea de locuință, situată în

București, strada G.B., nr. 7, sector 1.

Întrucât pârâta a

continuat să folosească spațiul și după încetarea contractului de închiriere,

instanța de apel, în mod judicios, a reținut ca întemeiată obligarea pârâtei la

plata contravalorii lipsei de folosință a spațiului locativ în litigiu.

Prin folosirea imobilului

fără titlu, pârâta-intimată a cauzat reclamantei-apelantă un prejudiciu egal cu

valoarea chiriei pe care ar fi putut-o obține aceasta prin încheierea unui

contract de închiriere cu un terț.

În consecință, se

apreciază că în cauză a fost făcută dovada prejudiciului cauzat apelantei prin

ocuparea fără drept a spațiului locativ de către pârâtă, în perioada 1

octombrie 2007 - 30 iunie 2010.

Ocuparea fără drept a

spațiului locativ constituie o faptă ilicită în sens civil și atrage

răspunderea pârâtei în baza art. 998-999 C. civ.

Împotriva deciziei

civile mai sus menționată a declarat recurs, în termen legal, reclamanta

Administrația Fondului Imobiliar și pârâta S.C L. S.R.L., pentru motive de

nelegalitate potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

criticilor formulate, reclamanta a susținut, în esență, că:

- Nu s-a avut în

vedere înscrisurile doveditoare acțiunii, inclusiv fișele de calcul a

contravalorii lipsei folosinței spațiului de locuit, conform art. 6 din

H.C.G.M.B. nr. 32 /2007 (care au fost depuse la dosarul cauzei).

- Pârâta S.C. L.

S.R.L. a beneficiat și beneficiază din plin de o prestație din partea

instituției recurente, utilizează fără titlu un spațiu care face parte din

fondul imobiliar de stat.

- Ca urmare, în

materie au devenit aplicabile dispozițiile art. 1 alin. (2) din O.G. nr.

92/2003, unde se prevede că neachitarea la termenul de scadență de către

debitor a obligațiilor de plată se sancționează cu majorări de întârziere,

astfel că s-au interpretat în mod eronat dispozițiile art. 998 - 999 C. civ.

În dezvoltarea

criticilor formulate, pârâta a susțin următoarele:

- Contractul care stă

la baza înțelegerii dintre S.C. H .N. S.A. și S.C. L. S.R.L. nu stipulează nici

penalități, nici măsurile ilegale, abuzive.

- Niciodată sumele pe

care le-a cerut S.F.I. nu au fost acceptate de S.C. L. S.R.L.

- Toate cheltuielile

de întreținere, reparații ale unei case au fost suportate în exclusivitate de

S.C. L. S.R.L.

Examinând decizia

recurată în raport de criticile formulate și de actele dosarului, Înalta Curte

constată că recursul declarat de reclamanta Administrația Fondului Imobiliar ca

succesor al S.C. H.N. S.A. nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Criticile formulate

de recurentă se circumscriu motivului de nelegalitate reglementat de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., invocându-se greșita interpretare a dispozițiilor legale

incidente.

Pentru a fi incident

acest motiv de nelegalitate, este necesar ca hotărârea recurată să fie dată cu

aplicarea sau interpretarea greșită a legii sau să fie lipsită de temei legal.

În cauză, instanța de

apel a procedat la interpretarea corectă a dispozițiilor art. 998 - 999 C. civ.

și a pronunțat o hotărâre legală.

Dispozițiile art. 998

C. civ., invocate de către reclamantă drept temei al prezentei acțiuni,

reglementează răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, instituind

obligația de reparare a prejudiciului de către persoana ce l-a cauzat prin

fapta sa ilicită.

Pentru angajarea

răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ condițiile

existenței prejudiciului, faptei ilicite, raportului de cauzalitate între fapta

ilicită și prejudiciu și existența vinovăției, care, în conformitate cu

dispozițiile art. 998 C. civ., îmbracă forma neglijenței sau imprudenței cu

care s-a acționat.

Fapta ilicită, ca

element al răspunderii delictuale, reprezintă acea faptă prin care,

încălcându-se normele dreptului obiectiv, au fost cauzate prejudicii dreptului

subiectiv aparținând unei persoane sau intereselor acestuia.

Or, din înscrisurile

depuse la dosar de către reclamantă rezultă că pârâta ocupă fără drept imobilul

în cauză, neposedând niciun titlu (de proprietate sau locativ).

Prin urmare, fapta

ilicită a pârâtei constă tocmai în ocuparea fără drept a acestui imobil,

reclamanta neputându-se bucura de două atribute ale dreptului de proprietate -

al posesiei și al folosinței.

Prejudiciul suferit

de reclamantă constă în imposibilitatea acesteia de a folosi bunul așa cum

dorește, acest prejudiciu putând fi cuantificat patrimonial.

Prin cererea de

chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, reclamanta a solicitat

obligarea pârâtei la plata sumei de 222.070,39 euro echivalentul în lei al

sumei de 966.516,93 RON, cu titlu de contravaloare lipsă folosință spațiu

birouri, TVA și majorări de întârziere aferente perioadei 1 octombrie 2007 - 30

iunie 2010.

Prin folosirea

imobilului fără titlu, pârâta-intimată a cauzat reclamantei-apelantă un

prejudiciu egal cu valoarea chiriei pe care ar fi putut-o obține aceasta prin

încheierea unui contract de închiriere cu un terț.

Prin Hotărârea

Consiliului General al Municipiului București nr. 32/2007, pentru reglementarea

raporturilor contractuale privind spațiile cu altă destinație decât aceea de

locuință aflate în administrarea Consiliul General al Municipiului București,

s-a aprobat metodologia de stabilire a tarifelor pentru închirierea spațiilor

cu altă destinație decât aceea de locuință și a terenurilor aferente, precum și

fișa de calcul pentru încasarea contravalorii folosinței spațiului.

Instanța de apel a

interpretat în mod just aceste dispoziții legale și anume art. 998-999 C. civ.

Celelalte critici

sunt simple susțineri de drept ce nu pot conduce la reținerea nelegalității

sentinței recurate.

În ceea ce privește

recursul declarat de pârâta S.C. L. S.R.L., Înalta Curte constată că acesta

este netimbrat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 20

alin. (1) din Legea nr. 146/1997 cu modificările ulterioare, taxele judiciare

se plătesc anticipat, iar potrivit art. 20 alin. (3) din același act normativ,

neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu

anularea acțiunii sau cererii.

Astfel, pârâta a fost

citată cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 5.405,37

RON și timbru judiciar de 5 RON, însă aceasta nu s-a conformat celor stabilite

de instanță.

Așadar, față de cele

reținute, se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta

Administrația Fondului Imobiliar, iar recursul declarat de pârâta S.C. L.

S.R.L. se va anula ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta Administrația Fondului Imobiliar împotriva Deciziei

civile nr. 317 din 4 iulie 2012 a Curții de Apel București, secția a VI-a

civilă.

Anulează ca netimbrat

recursul declarat de pârâta S.C. L. S.R.L. împotriva Deciziei civile nr. 317

din 4 iulie 2012 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 martie 2013.

Procesat de GGC - DG