ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1205/2017

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 12.07.2011 pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, secția a II-a civilă, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții B., C., D. și E., solicitând obligarea acestora la plata sumei de 9.333,64 RON, din care 6.333,64 RON reprezintă contravaloarea chiriei și a utilităților, actualizată cu rata inflației la data introducerii cererii de chemare în judecată, la care se adaugă dobânda legală, calculată de la data introducerii cererii de chemare în judecată, până la achitarea efectivă a debitului, iar 3.000 RON reprezintă contravaloarea degradărilor produse imobilului.

Prin sentința civilă nr. 2620/23.03.2012, Judecătoria Sectorului 5 București, secția a II-a civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată, a obligat pe pârâtul B. să plătească reclamantului suma de 6.333,64 RON, reprezentând contravaloarea chiriei și a utilităților, actualizată cu rata inflației la data introducerii cererii de chemare în judecată, la care se adaugă dobânda legală, calculată de la data introducerii cererii de chemare în judecată și până la achitarea efectivă a debitului, a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind plata sumei de 3.000 RON, reprezentând contravaloarea degradărilor produse imobilului, formulat în contradictoriu cu pârâtul B., a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată împotriva celorlalți pârâți și a obligat pe pârâtul B. la plata către reclamant a sumei de 674,02 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Recursul declarat de A. împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat, prin decizia civilă nr. 888 R/26.03.2013 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă.

La data de 03.01.2017, A. a declarat un nou recurs împotriva sentinței civile nr. 2620/23.03.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, secția a II-a civilă, arătând că instanța a ignorat excepția de neconstituționalitate pe care a invocat-o și că înțelege să formuleze recurs, pentru a se plânge astfel la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare, în vederea sesizării Curții Constituționale.

Prin decizia civilă nr. 85 R/17.02.2017, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins ca inadmisibil recursul.

Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut, în esență, că formularea unui alt recurs, împotriva unei sentințe recurate anterior, chiar cu invocarea altor critici vizând, că în cauză, pretinsa neconstituționalitate a unor dispoziții legale, este contrară normelor procesual civile.

A subliniat tribunalul că recurentul avea obligația de a expune în integralitate toate criticile de nelegalitate a sentinței primei instanțe, în cuprinsul primei cereri de recurs, pentru a putea fi analizate în mod exhaustiv de instanța de control judiciar învestită la momentul respectiv.

Împotriva acestei decizii, A. a declarat recurs, arătând că, din nou, este pus în situația să se adreseze instanței imediat superioare, în termen de 48 de ore de la pronunțare, în vederea sesizării Curții Constituționale, pentru această ultimă neregularitate procedurală, echivalentă cu respingerea ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate.

Prin decizia civilă nr. 314R/29.05.2017, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins ca inadmisibil recursul.

Pentru a decide astfel, curtea de apel, după ce a evocat dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a reținut că, deși recurentul a arătat că înțelege să critice decizia atacată pentru soluția de respingere ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate, acesta a criticat modul în care instanța a procedat cu privire la excepția de neconstituționalitate pe calea recursului înregistrat pe rolul Tribunalul București, secția a III-a civilă, soluționat prin decizia civilă nr. 85 R/17.02.2017, pronunțată de această instanță, formulând un nou recurs împotriva hotărârii pronunțate în recursul în care invocase ignorarea de către instanță a excepției de neconstituționalitate.

De aceea, a constatat că autorul căii de atac a utilizat un mijloc procesual care nu este prevăzut de lege.

Împotriva acestei decizii, A. a declarat recurs.

În motivare, după ce a prezentat evoluția litigiului în fazele procesuale anterioare, a arătat că este din nou pus în situația să formuleze recurs la instanța superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare.

A susținut că respingerea ca inadmisibil a recursului reprezintă încă o probă concludentă a faptului că incompatibilitatea judecătorului, bazată în toate situațiile pe o prezumție juris et de jure de parțialitate a acestuia, nu este decât reversul neconstituționalității, generate de prezumția absolută jura novit curia, care rezultă din principiul general, potrivit căruia nimeni nu se poate prevala de necunoașterea legii.

În opinia recurentului, a susține că existența acestei prezumții a determinat conturarea principiului inadmisibilității probei normelor de drept, în condițiile în care acest principiu nu beneficiază de o interpretare autentică, infirmă chiar forța juridică a acestuia, impusă de legislația în vigoare.

A mai arătat recurentul că, raportând dispozițiile art. 16 alin. (1) și (2) din Constituția României la principiul noncontradicției, descoperit și analizat de Aristotel, se ajunge la concluzia că prezumția absolută iura novit curia este neconstituțională, constituindu-se într-un privilegiu discriminatoriu acordat judecătorului, în contradicție flagrantă cu dispozițiile textului constituțional sus-menționat.

În final, a arătat că imperiozitatea sesizării Curții Constituționalitate devine absolut necesară, fiind soluția univoc determinantă în judecarea cauzei.

Astăzi, în ședință publică, Înalta Curte, din oficiu, în baza art. 299 alin. (1), raportat la art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., cu aplicarea art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată, a invocat excepția inadmisibilității recursului, asupra căreia, în temeiul art. 137 alin. (1), rap. la art. 298, cu aplicarea art. 316 C. proc. civ., reține următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și el presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat și la nivel constituțional, fiind înscris în art. 129 din Constituție, care prevede dreptul părților și al procurorului de a folosi căile de atac, însă numai în condițiile legii.

Potrivit dispozițiilor art. 299 C. proc. civ., sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, precum și cele date în apel, iar potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., hotărârile date în recurs sunt irevocabile.

În speța dedusă judecății, recurentul a atacat o decizie irevocabilă pronunțată de o instanță de recurs, nesusceptibilă deci de a fi atacată, la rândul său, cu recurs, nemaiputând fi supusă unui nou control judiciar specific căii de reformare.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia", iar potrivit alin. (5) al aceluiași articol, "dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare (...)."

În speță însă, prin decizia atacată nu s-a respins o cerere se sesizare a Curții Constituționale, ci un recurs declarat împotriva unei decizii, date într-un alt recurs, în cadrul căruia autorul căii de atac a criticat modul în care instanța a procedat cu privire la o cerere de sesizare a Curții Constituționale.

Or, așa cum s-a arătat și mai sus, potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., hotărârile date în recurs sunt irevocabile.

În consecință, față de considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 299 alin. (1) și art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., cu aplicarea art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 314R/29.05.2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 septembrie 2017.