ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 449/2013

Prin Sentința

comercială nr. 16474 din 21 septembrie 2011, pronunțată de Tribunalul

București, secția a VI-a comercială, s-a admis în parte acțiunea principală

formulată de reclamanta-pârâtă SC M. SA în contradictoriu cu pârâta-reclamantă

SC N. Leasing IFN SA, a fost obligată pârâta la plata sumei de 114.536 RON

reprezentând contravaloare reparații și s-a respins ca neîntemeiată cererea

reconvențională formulată de pârâta-reclamantă, cu motivarea că pârâta nu și-a

îndeplinit obligațiile contractuale, spațiul fiind restituit cu defecțiuni și

deteriorări și nu a permis accesul reclamantei în spațiu pentru a remedia

defecțiunile existente. Cererea reconvențională a fost respinsă întrucât

dispozițiile art. 956 C. civ. nu-și găsesc aplicabilitatea în speță, convenția

fiind încheiată ca rezultat al acordului de voință între persoanele juridice,

prin reprezentanții lor abilitați legal.

Curtea de Apel

București, secția a V-a civilă, prin Decizia nr. 153/2012 de la 27 martie 2012

a respins ca nefondat apelul, reținând că pârâtei îi revenea obligația,

potrivit capitolului V, art. 10, pct. 16 din contractul de închiriere nr.

10263/2009, să restituie proprietarului spațiul închiriat, împreună cu

accesoriile sale, în aceeași stare în care Ie-a primit conform

procesului-verbal de predare-primire, motiv pentru care pretențiile reclamantei

de obligare a pârâtei-chiriașă la plata contravalorii reparațiilor necesare

pentru remedierea deteriorărilor spațiului sunt întemeiate; cu privire la

cererea reconvențională, instanța de apel a apreciat că reclamanta-pârâtă nu

i-a insuflat pârâtei - reclamante temerea, rațională după dânsa, că va fi

expusă persoana ori averea sa unui rău considerabil și prezent pentru a o face

să contracteze.

Împotriva acestei

decizii, pârâta SC N. Leasing IFN SA București a declarat recurs, solicitând

admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate, respingerea

acțiunii și admiterea cererii reconvenționale, invocând drept motive de

nelegalitate dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ.

În argumentarea

motivelor de recurs, pârâta a învederat că temeiul creanței nu există, deoarece

titlul justificativ nu a fost dovedit în niciun fel, iar suprafețele corpurilor

de birouri aferente celor două hale sunt diferite. Cu privire la cererea

reconvențională, a arătat că scoaterea și demontarea intempestivă dintr-o

incintă în afara ei a unor bunuri extrem de valoroase de peste 2,7 milioane

euro, cu funcții tehnologice digitale și cu unități software, constituie o

violentă care a insuflat temerea că bunurile aflate în averea societății vor

suferi un rău prin alterare, deteriorare sau distrugere chiar prin efectul

direct al condițiilor meteo raportate la structura bunurilor.

Înalta Curte,

analizând recursul declarat prin prisma motivelor de nelegalitate, constată că

acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

La data de 3 august

2009, între reclamantă, în calitate de proprietar, și SC N. Leasing IFN SA, în

calitate de chiriaș, s-a încheiat contractul nr. 0263, având ca obiect

transmiterea dreptului de folosință a spațiului de 900 mp, reprezentând birou

și 2594 mp hală depozitare.

Conform prevederilor

contractuale, între aceleași părți s-a încheiat și procesul verbal nr. 10289

din 6 august 2009, care a constatat faptul că toate dotările spațiului

închiriat s-au predat în stare bună de funcționare, pârâtei revenind obligația

de a restitui spațiul închiriat în aceeași stare.

Întrucât pârâta nu

și-a respectat obligația anterior menționată, așa cum rezultă din procesul

verbal nr. 10782 de la 2 noiembrie 2009 care a evidențiat o serie de defecțiuni

și deteriorări ale spațiului, Înalta Curte apreciază că, în mod corect, s-a

angajat culpa procesuală a acesteia în neexecutarea obligațiilor contractuale

și s-a dispus obligarea la plata sumei de 114.536 RON reprezentând

contravaloarea reparațiilor cauzate de folosirea necorespunzătoare a spațiului

ce a făcut obiectul contractului de închiriere.

Interpretarea dată

probelor constituie o chestiune de fapt, care nu justifică invocarea motivului

de recurs bazat pe nemotivarea hotărârii, respectiv a cazului de modificare

prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Cu privire la

incidența în cauză a violenței, se reține că, potrivit art. 956-957 C. civ.,

răul cu care se amenință poate privi și bunuri, însă acesta trebuie să fie

determinant pentru încheierea actului juridic civil și injust, or pârâta nu a

făcut dovada îndeplinirii a niciuneia dintre cele două condiții cumulative

statuate de legiuitor pentru a fi în prezența acestui viciu de consimțământ.

Reținând că instanța

de apel a arătat, în cuprinsul hotărârii, motivele de fapt și de drept în

temeiul cărora și-a format convingerea și pentru care a înlăturat cererea

pârâtei, iar încheierea contractului de închiriere a fost rezultatul acordului

de voință al părților, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta SC

N. Leasing IFN SA București împotriva Deciziei civile nr. 153/2012 din 27

martie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâta SC N. Leasing IFN SA București împotriva Deciziei civile nr.

153/2012 din 27 martie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

V-a civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședința publică, astăzi 7 februarie 2013.

Procesat de GGC - DG