ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 449/2013

Prin Sentința comercială nr. 16474 din 21 septembrie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, s-a admis în parte acțiunea principală formulată de reclamanta-pârâtă SC M. SA în contradictoriu cu pârâta-reclamantă SC N. Leasing IFN SA, a fost obligată pârâta la plata sumei de 114.536 RON reprezentând contravaloare reparații și s-a respins ca neîntemeiată cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă, cu motivarea că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, spațiul fiind restituit cu defecțiuni și deteriorări și nu a permis accesul reclamantei în spațiu pentru a remedia defecțiunile existente. Cererea reconvențională a fost respinsă întrucât dispozițiile art. 956 C. civ.

nu-și găsesc aplicabilitatea în speță, convenția fiind încheiată ca rezultat al acordului de voință între persoanele juridice, prin reprezentanții lor abilitați legal.

Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin Decizia nr. 153/2012 de la 27 martie 2012 a respins ca nefondat apelul, reținând că pârâtei îi revenea obligația, potrivit capitolului V, art. 10, pct. 16 din contractul de închiriere nr. 10263/2009, să restituie proprietarului spațiul închiriat, împreună cu accesoriile sale, în aceeași stare în care Ie-a primit conform procesului-verbal de predare-primire, motiv pentru care pretențiile reclamantei de obligare a pârâtei-chiriașă la plata contravalorii reparațiilor necesare pentru remedierea deteriorărilor spațiului sunt întemeiate; cu privire la cererea reconvențională, instanța de apel a apreciat că reclamanta-pârâtă nu i-a insuflat pârâtei - reclamante temerea, rațională după dânsa, că va fi expusă persoana ori averea sa unui rău considerabil și prezent pentru a o face să contracteze.

Împotriva acestei decizii, pârâta SC N. Leasing IFN SA București a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate, respingerea acțiunii și admiterea cererii reconvenționale, invocând drept motive de nelegalitate dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ. În argumentarea motivelor de recurs, pârâta a învederat că temeiul creanței nu există, deoarece titlul justificativ nu a fost dovedit în niciun fel, iar suprafețele corpurilor de birouri aferente celor două hale sunt diferite.

Cu privire la cererea reconvențională, a arătat că scoaterea și demontarea intempestivă dintr-o incintă în afara ei a unor bunuri extrem de valoroase de peste 2,7 milioane euro, cu funcții tehnologice digitale și cu unități software, constituie o violentă care a insuflat temerea că bunurile aflate în averea societății vor suferi un rău prin alterare, deteriorare sau distrugere chiar prin efectul direct al condițiilor meteo raportate la structura bunurilor. Înalta Curte, analizând recursul declarat prin prisma motivelor de nelegalitate, constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: La data de 3 august 2009, între reclamantă, în calitate de proprietar, și SC N. Leasing IFN SA, în calitate de chiriaș, s-a încheiat contractul nr. 0263, având ca obiect transmiterea dreptului de folosință a spațiului de 900 mp, reprezentând birou și 2594 mp hală depozitare.

Conform prevederilor contractuale, între aceleași părți s-a încheiat și procesul verbal nr. 10289 din 6 august 2009, care a constatat faptul că toate dotările spațiului închiriat s-au predat în stare bună de funcționare, pârâtei revenind obligația de a restitui spațiul închiriat în aceeași stare. Întrucât pârâta nu și-a respectat obligația anterior menționată, așa cum rezultă din procesul verbal nr. 10782 de la 2 noiembrie 2009 care a evidențiat o serie de defecțiuni și deteriorări ale spațiului, Înalta Curte apreciază că, în mod corect, s-a angajat culpa procesuală a acesteia în neexecutarea obligațiilor contractuale și s-a dispus obligarea la plata sumei de 114.536 RON reprezentând contravaloarea reparațiilor cauzate de folosirea necorespunzătoare a spațiului ce a făcut obiectul contractului de închiriere.

Interpretarea dată probelor constituie o chestiune de fapt, care nu justifică invocarea motivului de recurs bazat pe nemotivarea hotărârii, respectiv a cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Cu privire la incidența în cauză a violenței, se reține că, potrivit art. 956-957 C. civ., răul cu care se amenință poate privi și bunuri, însă acesta trebuie să fie determinant pentru încheierea actului juridic civil și injust, or pârâta nu a făcut dovada îndeplinirii a niciuneia dintre cele două condiții cumulative statuate de legiuitor pentru a fi în prezența acestui viciu de consimțământ.

Reținând că instanța de apel a arătat, în cuprinsul hotărârii, motivele de fapt și de drept în temeiul cărora și-a format convingerea și pentru care a înlăturat cererea pârâtei, iar încheierea contractului de închiriere a fost rezultatul acordului de voință al părților, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta SC N. Leasing IFN SA București împotriva Deciziei civile nr. 153/2012 din 27 martie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC N. Leasing IFN SA București împotriva Deciziei civile nr. 153/2012 din 27 martie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 7 februarie 2013. Procesat de GGC - DG