ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 866/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 20690 din 03 noiembrie 2011, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a admis în parte acțiunea principală precizată și formulată de reclamanta SC B.T. SRL, în contradictoriu cu pârâta-reclamantă SC E.V.L. SRL; a admis cererea reconvențională precizată. Pârâta-reclamantă a fost obligată la plata sumei de 203.845,38 RON contravaloare lipsă de folosință a imobilului situat în București, sector 2, pentru perioada: 15 martie 2007 - 01 martie 2011. Reclamanta-pârâtă a fost obligată la plată sumei de 122.462 RON contravaloare îmbunătățiri imobil. A compensat pretențiile reciproce ale părților.

Pârâta-reclamantă a fost obligată la plata sumei de 81.383,36 RON contravaloare lipsă de folosință a imobilului din București, sector 2. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Prezenta acțiune este formulată de reclamantă, în calitate de proprietar al imobilului din București, sector 2, conform procesului-verbal de adjudecare din 15 martie 2007 emis de SPRL D.U.A. intabulat în cartea funciară conform încheierii nr. 786083 din 16 aprilie 2007. Reclamanta nu și-a dat acordul pentru înscrierea în cartea funciară a contractului de închiriere încheiat de pârâtă cu SC V.B. SA în faliment, nefiind incidente disp. art. 1441 C. civ. Drept urmare, pârâta nu deține spațiul cu titlu legal, ocuparea acestuia fiind de natură a o prejudicia pe reclamantă aflată în imposibilitate de a dispune de spațiul aflat în proprietate.

Pentru perioada ocupării spațiului fără titlu, 15 martie 2007 - 1 martie 2011 este datorată contravaloarea lipsei de folosință, calculată la suma stabilită în raportul de cuantumul chiriei, expertiză efectuată în cauză. Prin Decizia civilă nr. 226 din 07 mai 2012, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a respins apelul formulat de apelanta SC E.V.L. SRL, în contradictoriu cu intimata SC B.T. SRL, ca nefondat, pentru următoarele considerente: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, sub nr. 50531/3/2009 reclamanta SC B.T. SRL a chemat în judecată pârâta SC E.V.L. SRL solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună evacuare pârâtei din imobilul din București, sector 2, pe care îl ocupă fără titlu de la 15 martie 2007 și până în prezent, obligarea pârâtei la plata sumei de 104.974,27 RON.

În motivare s-a arătat că pârâta a încheiat la 20 septembrie 2004 cu SC V.B. S.A. un contract de închiriere nr. 559, modificat prin actele adiționale nr. 1 și 2, având ca obiect închiriere spații de depozitare. Prin cererea reconvențională formulată, apelanta-pârâtă a solicitat obligarea intimatei-reclamante la plata contravalorii îmbunătățirilor aduse imobilului și a dobânzilor legale aferente sumei datorate pentru perioada dintre data părăsirii imobilului și data plății efective și integrale a sumei. Din înscrisurile existente la dosarul de fond, rezultă că intimata-reclamantă a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, sector 2, la data de 15 martie 2007, ca urmare a câștigării licitației inițiată de lichidatorul judiciar al SC V.B.

întrucât contractul de închiriere menționat nu-și mai putea produce efectele juridice specifice, în contextul în care dreptul locatarului nu fusese înscris în cartea funciară, apelanta-reclamantă a obținut de la Oficiul de Cadastru încheierea cadastrală nr. 934583 din 31 iulie 2007 prin care s-a menționat dreptul de locațiune al apelantei asupra imobilului în litigiu. Împotriva deciziei civile mai sus menționată, a declarat recurs pârâta SC E.V.L. SRL, pentru motive de nelegalitate potrivit art 304 pct. 5, 7, 9 C. proc. civ. - În dezvoltarea criticilor formulate, recurenta a susținut, în esență, că, instanța de apel nu a respectat principiul continuității procesului civil, intrând sub incidența art. 5 C. proc.

civ., deoarece a fost schimbată componența completului de judecată. - Se mai susține că decizia civilă recurată nu cuprinde motivele de drept pe care s-a întemeiat convingerea instanței, intrând astfel sub incidența dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., instanța nefăcând o încadrare a situației de fapt, nefiind indicat nici un temei de drept. - Hotărârea atacată este nelegală față de împrejurarea că aceasta a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, fiind incident art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocându-se greșit interpretarea art. 998 C. civ., sub aspectul susținerii condițiilor de aplicare a acțiunii civile delictuale. Examinând decizia recurată în raport de criticile, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Recurenta invocă în primul rând nelegala compunere a completului, ceea ce a dus la încălcarea principiului continuității procesului civil. Pentru a fi incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 2 C. proc. civ., este necesar ca hotărârea să se dea de alți judecători decât cei care au participat la dezbaterea în fond a pricinii. Acest motiv de casare nu este incident în cauză, deoarece judecătorii care au participat la dezbaterea în fond a pricinii (în apel) sunt cei care au dat și hotărârea (în prezent recurată). Nici a doua critică nu subzistă, hotărârea recurată cuprinde motivele pe care se sprijină și nu cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii, îndeplinind cerințele art. 261 alin. (5) C. proc.

civ. Astfel, se reține în considerentele deciziei că, din probele administrate, atât în dosarul de fond cât și în dosarul de apel, din răspunsurile la interogatoriul formulat de către apelanta pârâtă (vezi întrebările nr. 3, 6, 12) precum și din depozițiile celor 3 martori audiați de instanța de apel, rezultă faptul că spațiul în litigiu a fost continuat să fie folosit, cu titlu de depozit bunuri, de către pârâtă și după data de 15 martie 2007 când acesta a fost adjudecat de către intimata-reclamantă, până la data de 01 martie 2011, când s-a încheiat procesul-verbal de predare-primire a respectivului spațiu (vezi anexa 2 a raportului de expertiză).

În acest context, faptul că pârâta și-ar fi diminuat considerabil activitatea în spațiul comercial în litigiu, după data de 27 aprilie 2009 și că și-ar fi stabilit un nou punct de lucru la o altă adresă, nu este în măsură să conducă la concluzia eliberării spațiului la data de 1 mai 2009, atâta vreme cât acest spațiu a continuat să fie folosit cu titlu de depozit "tampon" și după data arătată, că în acest depozit cu lacăt la ușă (aplicat de apelantă) mai existau bunuri care aparțineau apelantei și a căror restituire a fost solicitată pe calea formulării unei cereri reconvenționale în prezenta cauză (chiar dacă ulterior s-a renunțat la judecarea acestui capăt de cerere) iar unicul înscris care certifică eliberarea efectivă și în totalitate a spațiului este datat 01 martie 2011. Nici motivul de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. nu poate fi primit. În mod just s-a considerat că instanța de fond a reținut corect situația de fapt și de drept dedusă judecății. Astfel, se reține fapta culpabilă a pârâtei de a ocupa, fără un contract valabil încheiat, spațiul asupra căruia reclamanta a fost în imposibilitate de a-și exercita prerogativele dreptului de proprietate, cu consecința imposibilității de a beneficia de foloasele bunului său. Ca temei de drept s-a reținut incidența art. 998 și 1441 C. civ. În cauză sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale, prin reținerea faptei ilicite, a prejudiciului, a legăturii de cauzalitate și a culpei pârâtei de a ocupa, fără drept, spațiul în litigiu, fiind interpretat în mod just art. 998 C. civ.

Pentru aceste considerente, se va respinge recursul ca nefondat și, în baza art. 312 C. proc. civ., se va menține decizia civilă ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC E.V.L. SRL împotriva Deciziei civile nr. 226 din 7 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 februarie 2013. Procesat de GGC - GV