ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3190/2013

Asupra recursului de

față:

Prin Sentința civilă nr. 8279 din 21 iunie

2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, s-a admis în

parte cererea formulată de reclamanta SC B.T.T. SA în contradictoriu cu pârâta

SC I.T. SRL, a fost obligată pârâta să încheie cu reclamanta contract de

închiriere pentru terenurile în suprafață totală de 481 mp, aferente

construcțiilor ce au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 24 din 12 februarie 2006 de BNP C.E.V., contra unei chirii

în valoare de 1,02 euro/mp/1 an și să plătească reclamantei suma de 1.000 RON,

cu titlu de contravaloare lipsă de folosință și a fost respins capătul de

cerere privitor la aplicarea unei amenzi, în favoarea statului, precum și la

plata daunelor cominatorii, ca inadmisibil.

În motivare, instanța

de fond a reținut că pârâta a recunoscut pretențiile reclamantei cu privire la

încheierea contractului de închiriere și cuantumul chiriei, pe capătul de

cerere privitor la amenzi și daune cominatorii stabilite de art. 580

3

C. proc. civ., cererea este inadmisibilă, textul de lege menționat fiind

incident doar în faza executării silite, ulterior obținerii titlului

executoriu, ipoteză care nu se regăsește în speță, iar, referitor la

contravaloarea lipsei de folosință, s-a apreciat că s-a făcut dovada întrunirii

în cauză a cerințelor răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998 -

999 C. civ., reclamanta evaluând obiectul acestui capăt de cerere la suma de

1.000 RON, iar ulterior nu a mai majorat valoarea acestuia.

Curtea de Apel

București, secția a V-a civilă, prin Decizia civilă nr. 367 din 3 octombrie

2012, a respins apelul formulat de reclamanta SC B.T.T. SA, reținând că, din

analiza dosarului Tribunalului București, nu rezultă că, în cursul soluționării

cauzei, ulterior depunerii raportului de expertiză dispus în cauză, reclamanta

a uzat de prevederile art. 132 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. potrivit cărora,

"cererea nu se socotește modificată și nu se va da termen, ci se vor trece

în încheierea de ședință declarațiile verbale făcute în instanță când

reclamantul mărește sau micșorează câtimea obiectului cererii", iar,

faptul că în dosarul Curții de Apel București, secția a V-a civilă, la termenul

de judecata din data de 10 noiembrie 2011, apelanta a depus notă de timbraj și

a arătat în cuprinsul acesteia, că suma solicitată este de 6323,1 euro respectiv

27.530,7 RON, depunând și dovada achitării sumei de 857 RON nu echivalează cu

precizarea cuantumului pretențiilor pe care partea a înțeles să se solicite.

Împotriva acestei

decizii, reclamanta SC B.T.T. SA a declarat recurs, solicitând admiterea

recursului, în principal, casarea cu trimitere spre rejudecare, iar, în

subsidiar, admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței atacate în

sensul obligării intimatei la plata contravalorii lipsei de folosință de la

momentul expirării termenului pentru îndeplinirea obligației de a face și până

la momentul semnării contractului de închiriere, invocând drept temei

dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

În argumentarea

motivelor de recurs, reclamanta a învederat că instanța de apel nu s-a

pronunțat pe motivul de apel privind stabilirea greșită a cuantumului chiriei,

instanța de fond nu i-a acordat posibilitatea majorării cuantumului

pretențiilor raportat la expertiza ce a fost efectuată în cauză, a încălcat

dreptul la apărare prevăzut de art 156 C. proc. civ. și a omologat greșit

raportul de expertiză, acesta fiind realizat cu încălcarea art. 201 și urm. din

actul normativ anterior menționat.

Analizând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru

următoarele motive:

Cererea de mărire a

câtimii obiectului acțiunii astfel cum este prevăzută la art. 132 alin. (2)

pct. 2 C. proc. civ. poate fi formulată până la închiderea dezbaterilor asupra

fondului și se consemnează în încheierea de ședință, fără a fi necesar

consimțământul pârâtei.

Din examinarea

dosarului instanței de fond, Înalta Curte reține că reclamanta nu a formulat

cerere de mărire a câtimii obiectului acțiunii după depunerea raportului de

expertiză, nici cu privire la contravaloarea lipsei de folosință, nici cu

privire la valoarea chiriei, Tribunalul admițând acțiunea introductivă, pe

aceste capete de cerere, astfel cum a fost formulată de reclamantă însăși.

În aceste condiții,

nu se poate reține că instanța nu s-a pronunțat pe ceea ce s-a cerut, deoarece

obiectul pricinii asupra căruia instanța trebuie să se pronunțe este stabilit

de cererea de chemare în judecată și nu prin probele administrate în cauză.

Principiul

disponibilității în procesul civil lasă la libera apreciere a reclamantului

fixarea cadrului procesual și a limitelor cererii, inclusiv cu privire la

obiectul cererii, astfel încât instanța, în lipsa unei cereri întemeiate pe

dispozițiile art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., nu putea mări câtimea

pretențiilor cu privire la cuantumul valorii chiriei și a contravalorii lipsei

de folosință, o atare măsură echivalând cu o depășire a obiectul acțiunii

introductive și, implicit, cu o încălcare a principiului anterior menționat.

Cu privire la

încălcarea dreptului la apărare prevăzut de art. 156 C. proc. civ., Înalta

Curte reține că recurenta a beneficiat de asistență juridică calificată, în

sentință fiind consemnată prezența apărătorului ales după strigarea cauzei;

împrejurarea că reclamanta nu s-a prezentat în fața instanței la strigarea

cauzei la ordine nu era de natură a duce la o altă soluție în cauză, aceasta

având posibilitatea depunerii anterioare în scris a obiecțiunilor la raportul

de expertiză.

Termenul de depunere

a expertizelor a fost respectat de către expert, iar instanța a asigurat

părților din proces posibilitatea de a lua cunoștință de actele depuse la

dosar, fiind, astfel, respectat principiul contradictorialității care impune

garantarea accesului liber la actele din dosar și existența unui timp rezonabil

pentru ca acestea să poate fi cunoscute de părți.

Totodată, critica

vizând greșita stabilire a situației de fapt ca urmare a interpretării eronate

a probatoriului administrat nu mai poate fi valorificată pe calea recursului,

nemaiconstituind motiv de recurs în actuala reglementare a art. 304 C. proc.

civ.

Față de aceste

considerente, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de

reclamanta SC B.T.T. SA București împotriva Deciziei civile nr. 367 din 3

octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanta SC B.T.T. SA București împotriva Deciziei

civile nr. 367 din 3 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a V-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 octombrie 2013.

Procesat de GGC - GV