ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1520/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 24 mai 2011, înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. 41800/3/2011, precizată ulterior, reclamanta A.L.P.A. București a chemat în judecată pe pârâta SC A.P.A. SRL și pe intervenienta Primăria sector 4 București solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună: obligarea pârâtei la achitarea contravalorii lipsei de folosință în cuantum de 187.790,40 RON pentru terenul în suprafață de 72 mp, corespunzător spațiului comercial situat în București, sector 4, denumit Chioșc AA, ocupat fără temei legal de către pârâtă, precum și la eliberarea acestuia, cu cheltuieli de judecată.

În susținerea cererii, s-a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea din 6 iunie 2002, societatea pârâtă a devenit proprietarul imobilului (construcție-chioșc AA), situat în sector 4, București, în suprafață totală de 10,55 mp, iar prin fișa semnată de reprezentantul societății pârâte la data de 14 mai 2010, s-a admis faptul că aceasta utilizează o suprafață de teren mai mare fată de întinderea construcției. Reclamanta a arătat că, contravaloarea lipsei de folosință menționată a fost calculată în conformitate cu prevederile Hotărârile C.G.M.B. nr. 300/2008, 111/2007, 227/2008 și 405/2009 privind stabilirea impozitelor și taxelor locale în Municipiul București.

Temeiul de drept al acestei cereri îl reprezintă principiul îmbogățirii fără justă cauză, dispozițiile art. 998-999 C. civ., Legii nr. 23/1998, Hotărârile C.G.M.B. nr. 300/2006, nr. 111/2007 și nr. 405/2009, privind stabilirea impozitelor și taxelor locale în Municipiul București. Prin sentința civilă nr. 2784 din 5 martie 2012, Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, a respins cererea precizată formulată de reclamanta A.L.P.A. București, ca neîntemeiată și a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 4.300 RON cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că, potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 2002 la B.N.P. S.D. și T.B., pârâta este proprietara unui chioșc în București, cu o suprafață interioară de 10,55 mp și că în baza acordului din 11 februarie 2012, încheiat cu Primăria sectorului 4 a folosit terenul în suprafață de 35 mp, aparținând domeniului public.

La 2 martie 2006, Primăria Municipiului București i-a comunicat reclamantei faptul că i-a respins cererea de concesionare a suprafeței de teren solicitată în plus. În urma unui control al lucrătorilor reclamantei s-a încheiat un înscris în care se consemnează că pârâta folosește o suprafață de circa 72 mp, iar în decembrie 2010, pârâta s-a adresat Primăriei sectorului 4 cu solicitarea de a i se încasa taxa pe teren, iar această instituție îi transmite că nu datorează impozit pe teren.

Instanța de fond analizând actele dosarului în raport de dispozițiile legale invocate a reținut că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, fapta ilicită și culpa pârâtei nefiind dovedite, prejudiciul nefiind cert și nici legătura de cauzalitate a faptului ilicit cu prejudiciul și că reclamanta căreia îi incumba sarcina probei, potrivit art. 1169 C. civ., nu a probat folosirea terenului în perioada 2007-2011 și nici a vreunei notificări pentru părăsirea acestuia. Astfel, reclamanta nu a probat că a încercat închirierea/concesionarea acestui teren iar prin fapta sa ilicită pârâta a împiedicat administrarea bunului de către reclamantă. în plus, faptul că, încă din anul 2006, pârâta a solicitat concesionarea unui teren de 100 mp dovedește buna credință a pârâtei, nu caracterul ilicit al eventualei ocupări a spațiului.

Ceea ce i se impută pârâtei, așa cum rezultă din considerentele finale ale acțiunii este neîndeplinirea obligației de dobândire a unui titlu pentru folosința terenului, în conformitate cu Legea nr. 213/1998. Or, în cauză, prin faptul că pârâta a solicitat concesionarea terenului și apoi plata taxei aferente terenului a dovedit că a încercat să achite contravaloarea folosinței. De asemenea, tribunalul nu a reținut ca fiind îndeplinite nici condițiile îmbogățirii fără just temei deoarece reclamanta a susținut ca temei al cererii, răspunderea civilă delictuală a pârâtei, astfel că nu este îndeplinită condiția juridică a absenței oricărui alt mijloc juridic pentru recuperarea, de către cel ce și-a micșorat patrimoniul, a pierderii suferite.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta A.L.P.A. București. Intimata-pârâtă SC A.P.A. SRL a depus întâmpinare la 23 mai 2012, prin care a solicitat respingerea apelului. Prin decizia civilă nr. 318/2012 din 26 iunie 2012, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanta A.L.P.A. București împotriva sentinței civile nr. 2784 din 5 martie 2012, pronunțată de secția a Vl-a civilă a Tribunalului București în Dosarul nr. 41800/3/2011 având ca obiect pretenții, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC A.P.A. SRL și a obligat reclamanta la plata sumei de 4.500 RON reprezentând onorariu avocat.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut următoarele: Așa cum corect a reținut instanța de fond, pe de o parte, dovedirea condițiilor răspunderii civile delictuale incumba reclamantei, conform art. 1169 C. civ., iar invocarea unei situații de răspundere civilă delictuală exclude aplicarea unui fapt juridic licit generator de obligații, respectiv îmbogățirea fără justă cauză.

În ceea ce privește dovedirea condițiilor răspunderii civile delictuale, probatoriul făcut de reclamantă apare ca neconcludent, iar principalul înscris pe care se bazează în dovedirea faptului ilicit al folosirii unui teren proprietate publică, aflat în administrarea reclamantei, prezintă formulări ambigue sub forma unei constatări faptice făcută aparent în alt scop și că pe lângă faptul că în respectivul document reprezentanții pârâtei neagă expres ocuparea a 72 mp, arătând doar că pentru această suprafață urmează în viitor să solicite închirierea, curtea a reținut ca nedovedită și ocuparea a 55 mp de care se face vorbire, din spațiul public, din moment ce aceștia nu sunt identificați, iar formulările ambigue nu permit constatarea titlului cu care se face folosința.

însă, chiar dacă ar reține faptul juridic ilicit sub forma folosirii unei suprafețe fie de 55 m, fie de 62 mp ce ar rezulta din memoriul tehnic de arhitectură emis de Biroul individual de arhitectură Grigore Andrei-Gheorghe, conform argumentelor apelantei și ar reține implicit și vinovăția curtea tot nu a putut reține drept dovedite celelalte două condiții cumulative: prejudiciul invocat și legătura de cauzalitate a faptului ilicit cu prejudiciul. Astfel, sub aspectul prejudiciului, apelanta reclamantă nu a probat în niciun fel că presupusa folosire i-a cauzat un prejudiciu real, direct, efectiv. Simpla folosire a unui bun al altuia, chiar și privită ca fapt ilicit, nu poate dovedi decât cel mult condiția ilicitului, dar nu și condiția prejudiciului; astfel, de principiu, simpla folosire fără dovada prejudiciului nu poate atrage juridic decât concluzia încetării acesteia (evacuarea), cu care prezenta instanță nu a fost învestită, iar nu dezdăunarea.

Mai mult, pe lângă faptul că nu a dovedit un prejudiciu, apelanta reclamantă nu a înțeles necesitatea dovedirii acestuia ca element independent al instituției răspunderii civile delictuale, din moment ce a reiterat la această condiție aspecte ce țin, cel mult, de faptul ilicit, considerând că prejudiciul este dovedit implicit de faptul ilicit și că tot ce trebuie să facă este să indice nivelul estimat de ea al unei lipse de folosință raportată la o taxă de ocupare/m.p. De asemenea reclamanta nu dovedit nici că ar fi putut obține sumele solicitate în acțiune dacă acest spațiu nu ar fi fost folosit ilicit (legătura de cauzalitate cu prejudiciul invocat, prin metoda excluderii din lanțul cauzal al faptului ilicit).

Cât privește motivele de apel ce se referă la cheltuielile de judecată acordate la fond, s-a reținut că, în conformitate cu art. 274 alin. (3) C. proc. civ., instanța poate diminua cheltuielile de judecată solicitate, dar în cauză nu se verifică niciunul din motivele invocate pentru diminuarea cheltuielilor reprezentând onorariu de avocat. Cum cheltuielile nu au avut o valoare excesiv de mare față de complexitatea cauzei și munca depusă, curtea a considerat că și sub aspectul capătului de cerere accesoriu apelul este nefondat. În temeiul art. 274 C. proc. civ. a obligat apelanta la plata sumei de 4.500 RON cheltuieli de judecată către intimată. Împotriva deciziei civile nr. 318/2012 din 26 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, reclamanta A.L.P.A.

București a declarat recurs invocând art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea deciziei, admiterea apelului, schimbarea sentinței în sensul admiterii acțiunii sale astfel cum a fost formulată și precizată. După o prezentare a situației de fapt, recurenta a susținut că în mod greșit a reținut instanța de apel că probatoriu administrat în cauză este neconcludent în dovedirea faptului ilicit al folosirii terenului, în raport de înscrisurile aflate la dosar, cu referire la fișa anexă nr. 10, ce face dovada folosirii terenului de 72 m.p., care este semnată și ștampilată de reprezentanții pârâtei și a procesului verbal de constatare a situației de la fața locului și că aceasta a pronunțat o decizie nelegală prin încălcarea textelor de lege ce oferă eficiență juridică înscrisurilor semnate de părți interpretându-le greșit.

Existența faptei ilicite, în prezenta cauză, constă în folosirea de pârâtă a unui spațiu ce face parte din domeniul public, aflat în administrarea sa, fără a achita nici un fel de contribuție pentru acesta. Or fișa anexă nr. 10, este un înscris sub semnătură privată ce face dovada până la proba contrară, astfel că simpla susținere a nerecunoașterii ulterioare a înscrisului semnat de reprezentanții intimatei pârâte nu poate reprezenta o proba pertinentă, concludentă și contrară unui înscris și nu se poate reține ca nedovedită culpa intimatei pârâte, așa cum greșit a reținut instanța de apel. În ceea ce privește vinovăția ca o condiție a răspunderii civile delictuale, a susținut că reținerea instanței de apel este corectă în sensul că aceasta este îndeplinită prin însăși realizarea faptului ilicit, dar este eronată aprecierea cu privire la neîndeplinirea celorlalte condiții privind prejudiciul și legătura de cauzalitate a faptului ilicit cu prejudiciul.

În cauză, prejudiciul este unul real, direct și efectiv față de intenția sa de a obține beneficii din exploatarea terenului pe care îl are în administrare în baza Hotărârea C.G.M.B. nr. 351/2008, ce aparține domeniului publicai statului. Astfel, deși intimata pârâtă a exploatat terenul ce aparține domeniului public al Municipiului București, folosind construcția și terasa aferentă, intimata parata nu a achitat niciodată contravaloarea lipsei de folosință de când ocupă terenul. Asupra capătului de cerere accesoriu privind cheltuielile de judecată se apreciază că instanța de apel, în mod greșit, nu a redus cuantumul cheltuielilor de judecată acordate la fond și a obligat societatea sa la plata unor cheltuieli excesive în apel, în raport de art. 274 alin. (3) C. proc.

civ., fără să aibă în vedere pentru stabilirea acestei obligații complexitatea cauzei, timpul și volumul de munca solicitat pentru executarea mandatului primit. Înalta Curte, examinând cererea de recurs formulată de reclamanta A.L.P.A. București împotriva deciziei civile nr. 318/2012 din 26 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă din perspectiva criticilor formulate, astfel cum acestea au fost circumscrise temeiurilor de drept indicate, reține inexistența motivelor de nelegalitate, în raport de reglementarea cuprinsă în art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., pentru următoarele considerente. Recursul, cale extraordinară de atac, poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate, în reglementarea expresă și limitativă redată în art. 304 C. proc.

civ. Potrivit art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor. Conform, art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate, prevăzute expres și limitativ la punctele 1-9, iar potrivit dispozițiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ. indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unui din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Argumentația adusă de recurenta reclamantă în susținerea criticilor sale vizează istoricul cauzei, atitudinea procesuală a părților, situații de fapt și administrarea probatoriului, neîncadrabile în temeiurile de drept indicate.

Criticile recurentei reclamante, prin care a susținut că instanța de apel în mod greșit a reținut că probatoriu administrat în cauză este neconcludent în dovedirea faptului ilicit al folosirii de către pârâtă a terenului de 72 m.p., ce face parte din domeniul public, aflat în administrarea sa, fără a achita nici un fel de contribuție pentru acesta, în raport de înscrisurile aflate la dosar, cu referire la fișa anexă nr. 10, care este semnată și ștampilată de reprezentanții pârâtei și a procesului verbal de constatare a situației de la fața locului, care este un înscris sub semnătură privată ce face dovada până la proba contrară, vizează numai aspecte de netemeinicie legate de stabilirea situației de fapt și greșita interpretare de către instanța de apel a probelor administrate în cauză, elemente ce nu vizează nelegalitatea.

Nici motivul de recurs, prin care recurenta reclamantă a susținut că este eronată aprecierea instanței cu privire la neîndeplinirea celorlalte condiții privind prejudiciul și legătura de cauzalitate a faptului ilicit cu prejudiciul, în condițiile în care în cauză, prejudiciul este unul real, direct și efectiv față de intenția sa de a obține beneficii din exploatarea terenului pe care îl are în administrare în baza Hotărârea C.G.M.B. nr. 351/2008, ce aparține domeniului public al statului și că deși intimata pârâtă a exploatat terenul ce aparține domeniului public al Municipiului București, folosind construcția și terasa aferentă, că aceasta nu a achitat niciodată contravaloarea lipsei de folosință nu poate fi încadrat în art. 304 C. proc.

civ., întrucât simpla prezentare a motivelor de netemeinicie de către recurenta reclamantă, reiterarea unor situații de fapt și referirile la probatoriul administrat, în lipsa unei argumentații în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de modificare indicate, fac imposibilă exercitarea efectivă a controlului de legalitate al instanței de recurs. În ceea ce privește cheltuielile de judecată acordate la fond și în apel, din analiza argumentelor recurentei aduse deciziei recurate se constată că s-au conturat aspecte de netemeinicie referindu-se la analiza și interpretarea de către instanța de apel a actelor justificative privind cheltuielile de judecată efectuate, aspecte ce nu pot fi analizate în această fază procesuală, știut fiind faptul că instanța este suverană în a aprecia cuantumul cheltuielilor de judecată în raport de complexitatea cauzei și munca depusă de către avocat.

În considerarea celor ce preced, constatând că recurenta reclamantă nu s-au conformat obligației reglementată de dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de recurs și dezvoltarea lor, Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va admite excepția nulității recursului invocată de intimata pârâtă SC A.P.A. SRL Voluntari și va constata nulitatea cererii de recurs în temeiul art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. În baza art. 274 C. proc. civ., urmează a fi obligată recurenta la plata sumei de 4.500 RON cheltuieli de judecată către intimata SC A.P.A.

SRL Voluntari conform dovezilor depuse în dosarul de recurs, chitanța și factura fiscală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite excepția nulității recursului invocată de intimata pârâtă SC A.P.A. SRL Voluntari. Constată nulitatea cererii de recurs formulată de reclamanta A.L.P.A. București împotriva deciziei civile nr. 318/2012 din 26 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, conform art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. Obligă recurenta la plata sumei de 4.500 RON cheltuieli de judecată către intimata SC A.P.A. SRL Voluntari. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 9 aprilie 2013.