ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1520/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1520/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului

de față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de

24 mai 2011, înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. 41800/3/2011,

precizată ulterior, reclamanta A.L.P.A. București a chemat în judecată pe pârâta

SC A.P.A. SRL și pe intervenienta Primăria sector 4 București solicitând ca, prin

hotărârea ce se va pronunța, să se dispună: obligarea pârâtei la achitarea contravalorii

lipsei de folosință în cuantum de 187.790,40 RON pentru terenul în suprafață de

72 mp, corespunzător spațiului comercial situat în București, sector 4, denumit

Chioșc AA, ocupat fără temei legal de către pârâtă, precum și la eliberarea acestuia,

cu cheltuieli de judecată.

În susținerea

cererii, s-a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea

din 6 iunie 2002, societatea pârâtă a devenit proprietarul imobilului (construcție-chioșc

AA), situat în sector 4, București, în suprafață totală de 10,55 mp, iar prin fișa

semnată de reprezentantul societății pârâte la data de 14 mai 2010, s-a admis faptul

că aceasta utilizează o suprafață de teren mai mare fată de întinderea construcției.

Reclamanta a arătat

că, contravaloarea lipsei de folosință menționată a fost calculată în conformitate

cu prevederile Hotărârile C.G.M.B. nr. 300/2008, 111/2007, 227/2008 și 405/2009

privind stabilirea impozitelor și taxelor locale în Municipiul București.

Temeiul de drept

al acestei cereri îl reprezintă principiul îmbogățirii fără justă cauză, dispozițiile

art. 998-999 C. civ., Legii nr. 23/1998, Hotărârile C.G.M.B. nr. 300/2006, nr. 111/2007

și nr. 405/2009, privind stabilirea impozitelor și taxelor locale în Municipiul

București.

Prin sentința

civilă nr. 2784 din 5 martie 2012, Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, a

respins cererea precizată formulată de reclamanta A.L.P.A. București, ca neîntemeiată

și a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 4.300 RON cheltuieli de

judecată.

Pentru a pronunța

această sentință instanța a reținut că, potrivit contractului de vânzare-cumpărare

autentificat din 2002 la B.N.P. S.D. și T.B., pârâta este proprietara unui chioșc

în București, cu o suprafață interioară de 10,55 mp și că în baza acordului din

11 februarie 2012, încheiat cu Primăria sectorului 4 a folosit terenul în suprafață

de 35 mp, aparținând domeniului public.

La 2 martie 2006,

Primăria Municipiului București i-a comunicat reclamantei faptul că i-a respins

cererea de concesionare a suprafeței de teren solicitată în plus.

În urma unui control

al lucrătorilor reclamantei s-a încheiat un înscris în care se consemnează că pârâta

folosește o suprafață de circa 72 mp, iar în decembrie 2010, pârâta s-a adresat

Primăriei sectorului 4 cu solicitarea de a i se încasa taxa pe teren, iar această

instituție îi transmite că nu datorează impozit pe teren.

Instanța de fond

analizând actele dosarului în raport de dispozițiile legale invocate a reținut că

în cauză nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, fapta ilicită

și culpa pârâtei nefiind dovedite, prejudiciul nefiind cert și nici legătura de

cauzalitate a faptului ilicit cu prejudiciul și că reclamanta căreia îi incumba

sarcina probei, potrivit art. 1169 C. civ., nu a probat folosirea terenului în perioada

2007-2011 și nici a vreunei notificări pentru părăsirea acestuia.

Astfel, reclamanta

nu a probat că a încercat închirierea/concesionarea acestui teren iar prin fapta

sa ilicită pârâta a împiedicat administrarea bunului de către reclamantă. în plus,

faptul că, încă din anul 2006, pârâta a solicitat concesionarea unui teren de 100

mp dovedește buna credință a pârâtei, nu caracterul ilicit al eventualei ocupări

a spațiului.

Ceea ce i se impută

pârâtei, așa cum rezultă din considerentele finale ale acțiunii este neîndeplinirea

obligației de dobândire a unui titlu pentru folosința terenului, în conformitate

cu Legea nr. 213/1998.

Or, în cauză,

prin faptul că pârâta a solicitat concesionarea terenului și apoi plata taxei aferente

terenului a dovedit că a încercat să achite contravaloarea folosinței.

De asemenea, tribunalul

nu a reținut ca fiind îndeplinite nici condițiile îmbogățirii fără just temei deoarece

reclamanta a susținut ca temei al cererii, răspunderea civilă delictuală a pârâtei,

astfel că nu este îndeplinită condiția juridică a absenței oricărui alt mijloc juridic

pentru recuperarea, de către cel ce și-a micșorat patrimoniul, a pierderii suferite.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat apel reclamanta A.L.P.A. București.

Intimata-pârâtă

SC A.P.A. SRL a depus întâmpinare la 23 mai 2012, prin care a solicitat respingerea

apelului.

Prin decizia civilă

nr. 318/2012 din 26 iunie 2012, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a

respins ca nefondat apelul formulat de reclamanta A.L.P.A. București împotriva sentinței

civile nr. 2784 din 5 martie 2012, pronunțată de secția a Vl-a civilă a Tribunalului

București în Dosarul nr. 41800/3/2011 având ca obiect pretenții, în contradictoriu

cu intimata pârâtă SC A.P.A. SRL și a obligat reclamanta la plata sumei de 4.500

RON reprezentând onorariu avocat.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de apel a reținut următoarele:

Așa cum corect

a reținut instanța de fond, pe de o parte, dovedirea condițiilor răspunderii civile

delictuale incumba reclamantei, conform art. 1169 C. civ., iar invocarea unei situații

de răspundere civilă delictuală exclude aplicarea unui fapt juridic licit generator

de obligații, respectiv îmbogățirea fără justă cauză.

În ceea ce privește

dovedirea condițiilor răspunderii civile delictuale, probatoriul făcut de reclamantă

apare ca neconcludent, iar principalul înscris pe care se bazează în dovedirea faptului

ilicit al folosirii unui teren proprietate publică, aflat în administrarea reclamantei,

prezintă formulări ambigue sub forma unei constatări faptice făcută aparent în alt

scop și că pe lângă faptul că în respectivul document reprezentanții pârâtei neagă

expres ocuparea a 72 mp, arătând doar că pentru această suprafață urmează în viitor

să solicite închirierea, curtea a reținut ca nedovedită și ocuparea a 55 mp de care

se face vorbire, din spațiul public, din moment ce aceștia nu sunt identificați,

iar formulările ambigue nu permit constatarea titlului cu care se face folosința.

însă, chiar dacă

ar reține faptul juridic ilicit sub forma folosirii unei suprafețe fie de 55 m,

fie de 62 mp ce ar rezulta din memoriul tehnic de arhitectură emis de Biroul individual

de arhitectură Grigore Andrei-Gheorghe, conform argumentelor apelantei și ar reține

implicit și vinovăția curtea tot nu a putut reține drept dovedite celelalte două

condiții cumulative: prejudiciul invocat și legătura de cauzalitate a faptului ilicit

cu prejudiciul.

Astfel, sub aspectul

prejudiciului, apelanta reclamantă nu a probat în niciun fel că presupusa folosire

i-a cauzat un prejudiciu real, direct, efectiv. Simpla folosire a unui bun al altuia,

chiar și privită ca fapt ilicit, nu poate dovedi decât cel mult condiția ilicitului,

dar nu și condiția prejudiciului; astfel, de principiu, simpla folosire fără dovada

prejudiciului nu poate atrage juridic decât concluzia încetării acesteia (evacuarea),

cu care prezenta instanță nu a fost învestită, iar nu dezdăunarea. Mai mult, pe

lângă faptul că nu a dovedit un prejudiciu, apelanta reclamantă nu a înțeles necesitatea

dovedirii acestuia ca element independent al instituției răspunderii civile delictuale,

din moment ce a reiterat la această condiție aspecte ce țin, cel mult, de faptul

ilicit, considerând că prejudiciul este dovedit implicit de faptul ilicit și că

tot ce trebuie să facă este să indice nivelul estimat de ea al unei lipse de folosință

raportată la o taxă de ocupare/m.p.

De asemenea reclamanta

nu dovedit nici că ar fi putut obține sumele solicitate în acțiune dacă acest spațiu

nu ar fi fost folosit ilicit (legătura de cauzalitate cu prejudiciul invocat, prin

metoda excluderii din lanțul cauzal al faptului ilicit).

Cât privește motivele

de apel ce se referă la cheltuielile de judecată acordate la fond, s-a reținut că,

în conformitate cu art. 274 alin. (3) C. proc. civ., instanța poate diminua cheltuielile

de judecată solicitate, dar în cauză nu se verifică niciunul din motivele invocate

pentru diminuarea cheltuielilor reprezentând onorariu de avocat. Cum cheltuielile

nu au avut o valoare excesiv de mare față de complexitatea cauzei și munca depusă,

curtea a considerat că și sub aspectul capătului de cerere accesoriu apelul este

nefondat.

În temeiul

art. 274 C. proc. civ. a obligat apelanta la plata sumei de 4.500 RON cheltuieli

de judecată către intimată.

Împotriva deciziei

civile nr. 318/2012 din 26 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a V-a civilă, reclamanta A.L.P.A. București a declarat recurs invocând art. 304

pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie

admiterea recursului, modificarea deciziei, admiterea apelului, schimbarea sentinței

în sensul admiterii acțiunii sale astfel cum a fost formulată și precizată.

După o prezentare

a situației de fapt, recurenta a susținut că în mod greșit a reținut instanța de

apel că probatoriu administrat în cauză este neconcludent în dovedirea faptului

ilicit al folosirii terenului, în raport de înscrisurile aflate la dosar, cu referire

la fișa anexă nr. 10, ce face dovada folosirii terenului de 72 m.p., care este semnată

și ștampilată de reprezentanții pârâtei și a procesului verbal de constatare a situației

de la fața locului și că aceasta a pronunțat o decizie nelegală prin încălcarea

textelor de lege ce oferă eficiență juridică înscrisurilor semnate de părți interpretându-le

greșit.

Existența faptei

ilicite, în prezenta cauză, constă în folosirea de pârâtă a unui spațiu ce face

parte din domeniul public, aflat în administrarea sa, fără a achita nici un fel

de contribuție pentru acesta.

Or fișa anexă

nr. 10, este un înscris sub semnătură privată ce face dovada până la proba contrară,

astfel că simpla susținere a nerecunoașterii ulterioare a înscrisului semnat de

reprezentanții intimatei pârâte nu poate reprezenta o proba pertinentă, concludentă

și contrară unui înscris și nu se poate reține ca nedovedită culpa intimatei pârâte,

așa cum greșit a reținut instanța de apel.

În ceea ce privește

vinovăția ca o condiție a răspunderii civile delictuale, a susținut că reținerea

instanței de apel este corectă în sensul că aceasta este îndeplinită prin însăși

realizarea faptului ilicit, dar este eronată aprecierea cu privire la neîndeplinirea

celorlalte condiții privind prejudiciul și legătura de cauzalitate a faptului ilicit

cu prejudiciul.

În cauză, prejudiciul

este unul real, direct și efectiv față de intenția sa de a obține beneficii din

exploatarea terenului pe care îl are în administrare în baza Hotărârea C.G.M.B.

nr. 351/2008, ce aparține domeniului publicai statului.

Astfel, deși intimata

pârâtă a exploatat terenul ce aparține domeniului public al Municipiului București,

folosind construcția și terasa aferentă, intimata parata nu a achitat niciodată

contravaloarea lipsei de folosință de când ocupă terenul.

Asupra capătului

de cerere accesoriu privind cheltuielile de judecată se apreciază că instanța de

apel, în mod greșit, nu a redus cuantumul cheltuielilor de judecată acordate la

fond și a obligat societatea sa la plata unor cheltuieli excesive în apel, în raport

de art. 274 alin. (3) C. proc. civ., fără să aibă în vedere pentru stabilirea acestei

obligații complexitatea cauzei, timpul și volumul de munca solicitat pentru executarea

mandatului primit.

Înalta Curte,

examinând cererea de recurs formulată de reclamanta A.L.P.A. București împotriva

deciziei civile nr. 318/2012 din 26 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a V-a civilă din perspectiva criticilor formulate, astfel cum acestea au

fost circumscrise temeiurilor de drept indicate, reține inexistența motivelor de

nelegalitate, în raport de reglementarea cuprinsă în art. 302

1

alin.

(1) lit. c) C. proc. civ., pentru următoarele considerente.

Recursul, cale

extraordinară de atac, poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate,

în reglementarea expresă și limitativă redată în art. 304 C. proc. civ.

Potrivit art.

302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde, sub

sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și

dezvoltarea lor.

Conform, art.

304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru

motivele de nelegalitate, prevăzute expres și limitativ la punctele 1-9, iar potrivit

dispozițiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ. indicarea greșită a motivelor de

recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea

lor într-unui din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Argumentația adusă

de recurenta reclamantă în susținerea criticilor sale vizează istoricul cauzei,

atitudinea procesuală a părților, situații de fapt și administrarea probatoriului,

neîncadrabile în temeiurile de drept indicate.

Criticile recurentei

reclamante, prin care a susținut că instanța de apel în mod greșit a reținut că

probatoriu administrat în cauză este neconcludent în dovedirea faptului ilicit al

folosirii de către pârâtă a terenului de 72 m.p., ce face parte din domeniul public,

aflat în administrarea sa, fără a achita nici un fel de contribuție pentru acesta,

în raport de înscrisurile aflate la dosar, cu referire la fișa anexă nr. 10, care

este semnată și ștampilată de reprezentanții pârâtei și a procesului verbal de constatare

a situației de la fața locului, care este un înscris sub semnătură privată ce face

dovada până la proba contrară, vizează numai aspecte de netemeinicie legate de stabilirea

situației de fapt și greșita interpretare de către instanța de apel a probelor administrate

în cauză, elemente ce nu vizează nelegalitatea.

Nici motivul de

recurs, prin care recurenta reclamantă a susținut că este eronată aprecierea instanței

cu privire la neîndeplinirea celorlalte condiții privind prejudiciul și legătura

de cauzalitate a faptului ilicit cu prejudiciul, în condițiile în care în cauză,

prejudiciul este unul real, direct și efectiv față de intenția sa de a obține beneficii

din exploatarea terenului pe care îl are în administrare în baza Hotărârea C.G.M.B.

nr. 351/2008, ce aparține domeniului public al statului și că deși intimata pârâtă

a exploatat terenul ce aparține domeniului public al Municipiului București, folosind

construcția și terasa aferentă, că aceasta nu a achitat niciodată contravaloarea

lipsei de folosință nu poate fi încadrat în art. 304 C. proc. civ., întrucât simpla

prezentare a motivelor de netemeinicie de către recurenta reclamantă, reiterarea

unor situații de fapt și referirile la probatoriul administrat, în lipsa unei argumentații

în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de modificare indicate,

fac imposibilă exercitarea efectivă a controlului de legalitate al instanței de

recurs.

În ceea ce privește

cheltuielile de judecată acordate la fond și în apel, din analiza argumentelor recurentei

aduse deciziei recurate se constată că s-au conturat aspecte de netemeinicie referindu-se

la analiza și interpretarea de către instanța de apel a actelor justificative privind

cheltuielile de judecată efectuate, aspecte ce nu pot fi analizate în această fază

procesuală, știut fiind faptul că instanța este suverană în a aprecia cuantumul

cheltuielilor de judecată în raport de complexitatea cauzei și munca depusă de către

avocat.

În considerarea

celor ce preced, constatând că recurenta reclamantă nu s-au conformat obligației

reglementată de dispozițiile art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc.

civ. potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele

de recurs și dezvoltarea lor, Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor

de ordine publică care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va

admite excepția nulității recursului invocată de intimata pârâtă SC A.P.A. SRL Voluntari

și va constata nulitatea cererii de recurs în temeiul art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

În baza art. 274

C. proc. civ., urmează a fi obligată recurenta la plata sumei de 4.500 RON cheltuieli

de judecată către intimata SC A.P.A. SRL Voluntari conform dovezilor depuse în dosarul

de recurs, chitanța și factura fiscală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția

nulității recursului invocată de intimata pârâtă SC A.P.A. SRL Voluntari.

Constată nulitatea

cererii de recurs formulată de reclamanta A.L.P.A. București împotriva deciziei

civile nr. 318/2012 din 26 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a V-a civilă, conform art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

Obligă recurenta

la plata sumei de 4.500 RON cheltuieli de judecată către intimata SC A.P.A. SRL

Voluntari.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședința publică, astăzi 9 aprilie 2013.