ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3164/2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3164/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra

recursului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 147 din

16 ianuarie 2014 s-a admis în parte cererea formulată de reclamantul C.P.A. în

contradictoriu cu pârâta SC A.N. București SA și a fost obligată pârâta la

plata către reclamant a sumei de 92.394 RON, reprezentând daune interese

corespunzătoare costurilor de înlăturare a degradărilor suferite de spațiul comercial

situat în Municipiul București, str. G.C. nr. 12, sector 1.

A fost obligată

pârâta la plata către reclamant a contravalorii lipsei de folosință a spațiului

anterior menționat în sumă de 243.742,89 RON, corespunzătoare contravalorii lipsei

de folosință a spațiului anterior menționat, corespunzătoare perioadei cuprinsă

între 1 martie 2010-6 octombrie 2010.

A fost obligată

pârâta la plata de daune-interese corespunzătoare contravalorii lipsei de folosință

a spațiului comercial în cuantum de 26.435,81 RON pe perioada 7-31 octombrie 2010;

32.715,50 RON pentru luna noiembrie 2010; 32.703,70 RON pentru luna decembrie 2010;

32.742,05 RON pentru luna ianuarie 2011; 32.730,25 RON pentru luna februarie 2011

și în cuantum lunar de 43.124,06 RON începând cu data de 1 martie 2011 și până la

data pronunțării prezentei hotărâri.

S-au respins în

rest pretențiile reclamantului.

A fost obligată

pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum total de

27.526,5 RON.

Prin cererea înregistrată

pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă, la data de 12 mai 2014 sub

nr. 3177/2/2014, petenta SC A.N. București SA a solicitat, în contradictoriu cu

intimatul P.A.C., suspendarea executorii provizorii a sentinței civile nr. 147

din 16 ianuarie 2914, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă,

în Dosarul nr. 48106/3/2010, până la soluționarea apelului declarat împotriva hotărârii

date de instanța de fond.

În motivarea cererii,

s-a arătat în esență că împotriva sentinței civile nr. 147/2014, a cărei suspendare

a executării provizorii se solicită, petenta a formulat și înregistrat apel la data

de 30 aprilie 2014 la Tribunalul București.

Ca și motive de

suspendare, s-a indicat faptul că înainte de expirarea termenului de apel, așadar

înainte ca litigiul să fie soluționat măcar cu caracter definitiv dacă nu chiar

irevocabil, intimatul C. a demarat procedura de executare silită prin poprire.

Petenta a susținut

că avariile aduse subsolului imobilului ca urmare a inundațiilor produse nu au provocat

decât daune ale zugrăvelilor și instalațiilor existente în interior, fără a pune

în vreun fel în pericol integritatea imobilului. Nici un moment nu s-a reținut și

nici măcar nu s-a susținut că imobilul ar fi în vreun fel în pericol de prăbușire.

Așadar, nu există nicio reparație grabnică necesar a fi efectuată în cauză.

Totodată, situația

financiar-economică a petentei nu este una care să justifice o precipitare a executării

silite. Apelanta este societate comercială cu o activitate economică deosebită și

cu rezultate financiare notabile, astfel încât intimatul nu are niciun motiv de

a considera că, în ipoteza în care ar aștepta soluționarea irevocabilă a litigiului

ce face obiectul Dosarului nr. 48106/3/2010, s-ar expune vreunui risc legat de capacitatea

de plată a apelantei. De asemenea, aceasta are în proprietatea sa o serie de bunuri

imobile, terenuri și construcții, bunuri care de asemenea pot constitui o dovadă

a faptului că intimatul nu are motive pentru a grăbi executarea, fără a mai aștepta

tranșarea irevocabilă a diferendului de către instanțele judecătorești competente.

Intimatul nu suferă,

prin această amânare a executării, niciun prejudiciu atât timp cât, în ipoteza în

care acțiunea sa va fi admisă în mod irevocabil de către Înalta Curte de Casație

și Justiție, apelanta va plăti contravaloarea lipsei de folosință aferente perioadei

în care a avut loc judecata apelului, respectiv recursului.

Apelanta însă,

prin instituirea și eventual prin executarea popririi, se vede lipsită de mijloacele

sale financiare, fiindu-i afectată grav activitatea sa economică, existând chiar

pericolul, pe termen scurt, a unui blocaj cu consecințe deloc de neglijat asupra

alimentării cu apă a populației Municipiului București.

În plus, s-a arătat

că suspendarea executării vremelnice a sentinței este motivată temeinic și prin

prisma faptului că patrimoniul intimatului C., persoană fizică, este incert, neverificabil,

nesigur și ușor de înstrăinat. Prin prisma acestei situații, eficiența unei eventuale

întoarceri a executării silite, în cazul admiterii totale sau parțiale a apelului/recursului,

este aproape inexistentă, apelanta putându-se afla deci în imposibilitatea practică

de a-și recupera ulterior sumele executate nelegal. De asemenea, întoarcerea executării

silite presupune costuri suplimentare, a căror recuperare este deopotrivă incertă.

Petenta a mai

susținut că suspendarea se impune deopotrivă prin prisma unor nereguli evidente

ale executării pornite în baza acestei sentințe, a căror existență poate fi ușor

constatată, fără a intra într-o judecată de fond a contestației și care pot fi "paralizate"

inclusiv prin admiterea prezentei cereri de suspendare a executării vremelnice.

Printr-o cerere

de completare depusă la data de 22 mai 2014, petenta a solicitat reducerea cuantumului

cauțiunii fixate de instanță în sarcina sa, iar prin cererea din 30 mai 2014 și-a

completat motivele cererii, arătând că nelegalitatea vădită a titlului este dată

și de faptul că s-a acordat contravaloarea lipsei de folosință pentru suprafața

de 237,38 mp, mult mai mare decât suprafața aflată în proprietatea reclamantului

C. și pentru care acesta a solicitat contravaloarea lipsei de folosință.

De asemenea, prin

cererea completatoare formulată la 03 iunie 2014, petenta a subliniat caracterul

civil al litigiului, decurgând din faptul că se referă la un imobil și nu are legătură,

cu activitatea comercială a societății, aspect care înlătură caracterul executoriu

al sentinței a cărei suspendare o solicită.

Prin încheierea

din 4 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, s-a

respins cererea de suspendare a executării sentinței civile nr. 147 din 16

ianuarie 2014, pronunțate de Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, în Dosarul

nr. 48106/3/2010, formulată de petenta SC A.N. București SA, ca neîntemeiată și

a fost obligată petenta la plata sumei de 2.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată

către intimat.

În motivare, instanța

a reținut că petenta a îndeplinit obligația consemnării cauțiunii în - cuantumul

fixat de instanță și că împotriva hotărârii a cărei suspendare se solicită a fost

promovată calea de atac a apelului.

Cu privire la

lipsa de interes a petentei în susținerea cererii invocată de intimat motivată de

faptul că executarea a avut loc prin consemnarea voluntară a sumelor datorate, Curtea

de Apel a apreciat că există interes în susținerea cererii de suspendare, întrucât

suma a fost consemnată la dispoziția executorului judecătoresc în condițiile

art. 720 noul C. proc. civ., eliberarea ei fiind suspendată doar până la pronunțarea

unei hotărâri definitive asupra contestației. Dacă suspendarea ar fi dispusă în

speță, niciun act de executare nu ar mai putea fi îndeplinit până la soluționarea

apelului.

Curtea de Apel

a constatat însă că nu se justifică suspendarea executării sentinței apelate.

S-a apreciat că

situația de excepție, care ar impune suspendarea, trebuie dovedită de petenta, atât

sub aspectul existenței ei reale, cât și al caracterului ei vădit dăunător, însă

petenta invocă în susținerea cererii o serie de motive de nelegalitate și netemeinicie

a hotărârii a cărei suspendare o solicită (acordarea de daune-interese pentru o

suprafață mai mare decât cea aflată în proprietatea intimatului, caracterul civil

al cauzei), însă asupra temeiniciei acestora se va pronunța instanța de

judecată care a fost învestită cu soluționarea apelului, acestea neputând face obiectul

analizei în, cadrul cererii de suspendare a executării sentinței apelate.

Curtea de Apel

a reținut că litigiul a fost soluționat de prima instanță potrivit dispozițiilor

cuprinse în Capitolul XIV al C. proc. civ., astfel că hotărârea pronunțată este

executorie în baza art. 720

8

C. pen. civ., iar exercitarea apelului nu

suspendă de drept executarea, petenta formulând cererea de suspendare a executării

tocmai în considerarea acestor dispoziții derogatorii.

Punând în executare

hotărârea, intimatul a uzat de dreptul său conferit prin lege și recunoscut anterior

rămânerii irevocabile a sentinței, așa încât nu se poate dispune suspendarea executării

doar în considerarea faptului că petenta are o situație financiar-economică

bună sau că intimatul nu ar suferi niciun prejudiciu prin această amânare a executării.

Referitor la prejudiciul

pe care l-ar încerca petenta prin executarea imediată a hotărârii, s-a constatat

că acesta nu a fost dovedit, chiar partea susținând în cerere că are o situație

financiar-economică notabilă, riscul apariției unui blocaj al activității economice

nefiind susținut de nicio probă administrată în cauză. De asemenea, nu există indicii

cu privire la o posibilă insolvabilitate a intimatului, în cazul în care s-ar ridica

problema unei întoarceri a executării, în urma desființării titlului executoriu

reprezentat de hotărârea a cărei suspendare a executării se solicită.

S-a reținut că

petenta se referă în cuprinsul cererii și la nereguli ale executării pornite în

baza acestei sentințe, dar aspectele semnalate nu pot fi analizate decât în cadrul

unei contestații la executare, demers procedural în care de asemenea se poate solicita

suspendarea executării.

Pentru considerentele

arătate, Curtea de Apel a apreciat că nu sunt temeiuri pentru suspendarea executării

sentinței apelate, motiv pentru care a respins cererea petentei ca neîntemeiată,

cu aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ.

Împotriva acestei

încheieri a declarat recurs pârâta A.N. București SA, solicitând admiterea acestuia,

modificarea în tot a încheierii pronunțate și, în consecință admiterea cererii de

suspendare astfel cum a fost formulată.

Recurenta susține

că a justificat indicii serioase conform cărora litigiul are caracter civil, nu

comercial, ceea ce ar înlătura caracterul executoriu al sentinței nr. 147 din

16 ianuarie 2014 a Tribunalului București.

Conform art. 3

C. com., operațiunile asupra imobilelor sunt scoase din sfera dreptului comercial,

ele nu fac parte din sfera faptelor de comerț obiective.

Consideră recurenta

că atâta timp cât operațiunile de închiriere a imobilelor, nu sunt operațiuni comerciale

nici măcar atunci când sunt realizate de comercianți, este evident că acțiunea prin

care reclamantul încearcă sa obțină daune interese pentru degradarea imobilului

și contravaloarea lipsei de folosință (deci chiria) a unui imobil are caracter civil,

cu atât mai mult cu cat este inițiată de un necomerciant, persoana fizică.

În plus, fapta

ilicită ce se impută recurentei nu este faptă de comerț nici din punct de vedere

subiectiv, neavând nicio legătură cu activitatea sa comercială care nu constă în

reparațiile imobilelor afectate de inundațiile provocate de rețelele de alimentare

cu apă și/sau canalizare, ci în întreținerea acestora și intervenția reparării lor

pentru a evita inundații ulterioare.

Calitatea de comerciant

a recurentei în niciun caz nu atrage de plano caracterul comercial al acțiunii supuse

judecații.

În consecință,

recurenta consideră că, din acest punct de vedere, existau motive temeinice de admitere

a cererii de suspendare a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr.

147 din 16 ianuarie 2014 a Tribunalului București, până la lămurirea de către instanța

de apel a aspectelor referitoare la caracterul civil sau comercial al cauzei.

Recurenta mai

susține și faptul că a arătat în fața instanței care a judecat în fond cererea de

suspendare că dintr-o verificare sumară a înscrisurilor se constată indicii temeinice

și vădite ale nelegalității titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr.

147 din 16 ianuarie 2014 a Tribunalului București, secția a Vl-a civilă.

Astfel, a arătat

că în judecarea cererii formulate de reclamant, Tribunalul București a validat raportul

de contraexpertiză întocmit de experții C.C.S. și a obligat pârâta la plata sumelor

menționate în dispozitivului hotărârii, astfel cum au fost ele precizate de reclamant

ca urmare a raportului de contraexpertiză efectuat în cauză.

Susține însă că

respectiva contravaloare a lipsei de folosința a fost calculată prin raport la o

suprafața de 237,38 mp, mult mai mare decât suprafața aflată în proprietatea reclamantului

C.

Prin urmare, punerea

în executare a unei hotărâri judecătorești care prezintă vicii substanțiale de legalitate,

anterior lămuririi în fata instanței de apel a tuturor acestor aspecte, prejudiciază

grav societatea recurentă și impune admiterea cererii de suspendare a sentinței

nr. 147 din 16 ianuarie 2014 a Tribunalului București.

Un alt argument

invocat de recurentă se referă la împrejurarea că situația de fapt permite suspendarea

sentinței nr. 147 din 16 ianuarie 2014. Astfel, arată că situația financiar-economică

a recurentei nu este una care să justifice o precipitare a executării silite, iar

intimatul nu suferă, prin aceasta amânare a executării, niciun prejudiciu atâta

timp cât, în prezent sumele sunt consemnate cu afectațiune specială la dispoziția

executorului judecătoresc, conform art. 720 și urm. noul C. proc. civ.

Recurenta însă,

prin continuarea executării și eliberarea sumelor din contul de consemnațiune specială,

se vede lipsită de mijloace financiare importante (circa 500.000 euro) fiindu-i

afectată activitatea sa economică.

Consideră recurenta

că suspendarea executării vremelnice a sentinței este motivată temeinic și prin

prisma faptului că patrimoniul intimatului, persoană fizică, este incert, neverificabil,

nesigur și ușor de înstrăinat, iar eficiența unei eventuale întoarceri a executării

silite în cazul admiterii totale sau parțiale a apelului/recursului este aproape

inexistentă, apelanta putându-se afla deci în imposibilitatea practică de a-și recupera

ulterior sumele executate nelegal. De asemenea, întoarcerea executării silite presupune

costuri suplimentare a căror recuperare este deopotrivă incertă.

Prin completarea

motivelor de recurs formulată în termenul legal recurenta susține faptul că în mod

eronat Curtea de Apel a considerat că nu poate face nici un fel de apreciere, fie

ea și sumară, cu privire la criticile de nelegalitate și netemeinicie aduse de aceasta

hotărârii a cărei executare vremelnică s-a solicitat a fi suspendată.

Recurenta arată

că instanța de apel în mod nelegal a redus analiza condițiilor cerute pentru admisibilitatea

suspendării strict la condițiile urgenței și prejudiciului, deși era obligată „să

pipăie fondul" pentru a stabili de partea căreia dintre părți este aparența

dreptului, fără a fi necesară o analiză aprofundată a raporturilor juridice dintre

părți.

Examinând încheierea

atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte reține că recursul

este nefondat urmând a fi respins.

Referitor la critica

privind caracterul civil al litigiului, ceea ce înlătură caracterul executoriu al

sentinței nr. 147 din 16 ianuarie 2014 pronunțată de Tribunalul București, secția

a Vl-a civilă, Înalta Curte constată că este nefondată, în mod corect instanța de

apel reținând că hotărârea pronunțată este executorie în baza art. 720

8

C. proc. civ.

Contrar susținerii

recurentei, litigiul care a condus la pronunțarea sentinței evocate este un litigiu

comercial motivat de faptul că acțiunea reclamantului a fost întemeiată pe dispozițiile

art. 998-999 C. civ., iar art. 4 C. com. statuează că "se socotesc (...) ca

fapte de comerț celelalte contracte și obligațiuni ale unui comerciant dacă nu sunt

de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuși actul". De asemenea,

potrivit art. 7 din același cod, "sunt comercianți (...) societățile comerciale".

Ca atare, singura

concluzie judicioasă care se impune este aceea că legiuitorul a socotit obligații

de natură comercială și acele angajamente care rezultă pentru persoana ce exercită

un comerț din săvârșirea unor delicte sau cvasidelicte în cadrul exercitării comerțului.

Altfel spus, în

raport de prezumția de comercialitate instituită de art. 4 C. com., vor constitui

fapte de comerț nu numai obligațiile contractuale, ci și cele derivând din fapte

licite sau din săvârșirea unor fapte ilicite în legătură cu activitatea comercială

a comerciantului, cum este cazul în speță, unde, răspunderea pe care reclamantul

o atribuie societății pârâte are un caracter vădit comercial. Aceasta, întrucât

este știut faptul că printre faptele juridice stricto sensu, ca izvor de posibile

obligații, se regăsește și fapta ilicită cauzatoare de prejudicii.

Prin urmare, în

speță este vorba despre efectul executoriu al unei hotărâri judecătorești pronunțată

în materie comercială, sentința tribunalului fiind executorie de drept.

Susținerile recurentei

în sensul că ar fi justificat indicii serioase ale nelegalității titlului executoriu,

cu referire la raportul de contraexpertiză efectuat în cauză și la faptul că despăgubirile

au fost calculate prin raportare la o suprafață mult mai mare decât cea aflată în

proprietatea reclamantului, reprezintă motive de nelegalitate și netemeinicie a

hotărârii a cărei suspendare o solicită și nu pot fi analizate în cadrul unei cereri

de suspendare a executării, întrucât instanța nu poate să analizeze, chiar superficial,

la nivelul aparențelor, situația de fapt dedusă judecății, având posibilitatea numai

„să pipăie" fondul acțiunii fără a-l prejudeca.

Nici susținerea

recurentei potrivit căreia situația de fapt permite suspendarea sentinței pronunțate

de tribunal nu poate fi primită.

Cererea pentru

suspendarea executării vremelnice a hotărârii, cum este cea formulată de recurentă

poate fi dispusă de instanță ori de câte ori va găsi de cuviință că măsura este

de trebuință față cu temeinicia vădită a dreptului, cu starea de insolvabilitate

a debitorului sau că există primejdie vădită în întârziere.

În mod corect

curtea de apel a reținut că intimatul a uzat de dreptul său conferit prin lege de

a cere suspendarea executării, iar prejudiciul invocat de petentă ca și starea de

insolvabilitate a debitorului nu au fost probate și nu a rezultat nici primejdia

vădită în întârziere, astfel că nu se justifică luarea acestei măsuri.

Nu poate fi reținută

nici susținerea recurentei potrivit căreia instanța de apel trebuia să facă o estimare

sumară a motivelor de apel, ca într-o procedură de ordonanță președințială, întrucât

nu se pot realiza „estimări" asupra motivelor de nelegalitate în procedura

ordonanței fără ca acestea să nu semnifice o necercetare a fondului.

Pentru toate aceste

considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta A.N. București

SA împotriva încheierii din 4 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a V-a civilă.

Față de soluția

pronunțată în privința prezentului recurs, Înalta Curte constată întemeiată cererea

formulată de intimatul P.A.C. privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor

de judecată. Întrucât recurenta a căzut în pretenții, în sensul art. 274 alin.

(1) C. proc. civ., aceasta va fi obligată să-i plătească intimatului cheltuielile

de judecată, efectuate în acest stadiu al litigiului și dovedite prin chitanța aflată

la dosarul acestei instanțe, cheltuieli în sumă de 2.000 RON, reprezentând onorariu

avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de recurenta A.N. București SA împotriva încheierii din 4 iunie

2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Obligă recurenta

A.N. București SA să-i achite intimatului P.A.C. suma de 2.000 RON reprezentând

cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 21 octombrie 2014.