ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3164/2014

Asupra recursului constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 147 din 16 ianuarie 2014 s-a admis în parte cererea formulată de reclamantul C.P.A. în contradictoriu cu pârâta SC A.N. București SA și a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 92.394 RON, reprezentând daune interese corespunzătoare costurilor de înlăturare a degradărilor suferite de spațiul comercial situat în Municipiul București, str. G.C.

nr. 12, sector 1. A fost obligată pârâta la plata către reclamant a contravalorii lipsei de folosință a spațiului anterior menționat în sumă de 243.742,89 RON, corespunzătoare contravalorii lipsei de folosință a spațiului anterior menționat, corespunzătoare perioadei cuprinsă între 1 martie 2010-6 octombrie 2010. A fost obligată pârâta la plata de daune-interese corespunzătoare contravalorii lipsei de folosință a spațiului comercial în cuantum de 26.435,81 RON pe perioada 7-31 octombrie 2010; 32.715,50 RON pentru luna noiembrie 2010; 32.703,70 RON pentru luna decembrie 2010; 32.742,05 RON pentru luna ianuarie 2011; 32.730,25 RON pentru luna februarie 2011 și în cuantum lunar de 43.124,06 RON începând cu data de 1 martie 2011 și până la data pronunțării prezentei hotărâri.

S-au respins în rest pretențiile reclamantului. A fost obligată pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum total de 27.526,5 RON. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă, la data de 12 mai 2014 sub nr. 3177/2/2014, petenta SC A.N. București SA a solicitat, în contradictoriu cu intimatul P.A.C., suspendarea executorii provizorii a sentinței civile nr. 147 din 16 ianuarie 2914, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. 48106/3/2010, până la soluționarea apelului declarat împotriva hotărârii date de instanța de fond. În motivarea cererii, s-a arătat în esență că împotriva sentinței civile nr. 147/2014, a cărei suspendare a executării provizorii se solicită, petenta a formulat și înregistrat apel la data de 30 aprilie 2014 la Tribunalul București.

Ca și motive de suspendare, s-a indicat faptul că înainte de expirarea termenului de apel, așadar înainte ca litigiul să fie soluționat măcar cu caracter definitiv dacă nu chiar irevocabil, intimatul C. a demarat procedura de executare silită prin poprire. Petenta a susținut că avariile aduse subsolului imobilului ca urmare a inundațiilor produse nu au provocat decât daune ale zugrăvelilor și instalațiilor existente în interior, fără a pune în vreun fel în pericol integritatea imobilului. Nici un moment nu s-a reținut și nici măcar nu s-a susținut că imobilul ar fi în vreun fel în pericol de prăbușire. Așadar, nu există nicio reparație grabnică necesar a fi efectuată în cauză. Totodată, situația financiar-economică a petentei nu este una care să justifice o precipitare a executării silite.

Apelanta este societate comercială cu o activitate economică deosebită și cu rezultate financiare notabile, astfel încât intimatul nu are niciun motiv de a considera că, în ipoteza în care ar aștepta soluționarea irevocabilă a litigiului ce face obiectul Dosarului nr. 48106/3/2010, s-ar expune vreunui risc legat de capacitatea de plată a apelantei. De asemenea, aceasta are în proprietatea sa o serie de bunuri imobile, terenuri și construcții, bunuri care de asemenea pot constitui o dovadă a faptului că intimatul nu are motive pentru a grăbi executarea, fără a mai aștepta tranșarea irevocabilă a diferendului de către instanțele judecătorești competente.

Intimatul nu suferă, prin această amânare a executării, niciun prejudiciu atât timp cât, în ipoteza în care acțiunea sa va fi admisă în mod irevocabil de către Înalta Curte de Casație și Justiție, apelanta va plăti contravaloarea lipsei de folosință aferente perioadei în care a avut loc judecata apelului, respectiv recursului. Apelanta însă, prin instituirea și eventual prin executarea popririi, se vede lipsită de mijloacele sale financiare, fiindu-i afectată grav activitatea sa economică, existând chiar pericolul, pe termen scurt, a unui blocaj cu consecințe deloc de neglijat asupra alimentării cu apă a populației Municipiului București. În plus, s-a arătat că suspendarea executării vremelnice a sentinței este motivată temeinic și prin prisma faptului că patrimoniul intimatului C., persoană fizică, este incert, neverificabil, nesigur și ușor de înstrăinat.

Prin prisma acestei situații, eficiența unei eventuale întoarceri a executării silite, în cazul admiterii totale sau parțiale a apelului/recursului, este aproape inexistentă, apelanta putându-se afla deci în imposibilitatea practică de a-și recupera ulterior sumele executate nelegal. De asemenea, întoarcerea executării silite presupune costuri suplimentare, a căror recuperare este deopotrivă incertă. Petenta a mai susținut că suspendarea se impune deopotrivă prin prisma unor nereguli evidente ale executării pornite în baza acestei sentințe, a căror existență poate fi ușor constatată, fără a intra într-o judecată de fond a contestației și care pot fi "paralizate" inclusiv prin admiterea prezentei cereri de suspendare a executării vremelnice.

Printr-o cerere de completare depusă la data de 22 mai 2014, petenta a solicitat reducerea cuantumului cauțiunii fixate de instanță în sarcina sa, iar prin cererea din 30 mai 2014 și-a completat motivele cererii, arătând că nelegalitatea vădită a titlului este dată și de faptul că s-a acordat contravaloarea lipsei de folosință pentru suprafața de 237,38 mp, mult mai mare decât suprafața aflată în proprietatea reclamantului C. și pentru care acesta a solicitat contravaloarea lipsei de folosință. De asemenea, prin cererea completatoare formulată la 03 iunie 2014, petenta a subliniat caracterul civil al litigiului, decurgând din faptul că se referă la un imobil și nu are legătură, cu activitatea comercială a societății, aspect care înlătură caracterul executoriu al sentinței a cărei suspendare o solicită.

Prin încheierea din 4 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, s-a respins cererea de suspendare a executării sentinței civile nr. 147 din 16 ianuarie 2014, pronunțate de Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, în Dosarul nr. 48106/3/2010, formulată de petenta SC A.N. București SA, ca neîntemeiată și a fost obligată petenta la plata sumei de 2.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimat. În motivare, instanța a reținut că petenta a îndeplinit obligația consemnării cauțiunii în - cuantumul fixat de instanță și că împotriva hotărârii a cărei suspendare se solicită a fost promovată calea de atac a apelului.

Cu privire la lipsa de interes a petentei în susținerea cererii invocată de intimat motivată de faptul că executarea a avut loc prin consemnarea voluntară a sumelor datorate, Curtea de Apel a apreciat că există interes în susținerea cererii de suspendare, întrucât suma a fost consemnată la dispoziția executorului judecătoresc în condițiile art. 720 noul C. proc. civ., eliberarea ei fiind suspendată doar până la pronunțarea unei hotărâri definitive asupra contestației. Dacă suspendarea ar fi dispusă în speță, niciun act de executare nu ar mai putea fi îndeplinit până la soluționarea apelului. Curtea de Apel a constatat însă că nu se justifică suspendarea executării sentinței apelate.

S-a apreciat că situația de excepție, care ar impune suspendarea, trebuie dovedită de petenta, atât sub aspectul existenței ei reale, cât și al caracterului ei vădit dăunător, însă petenta invocă în susținerea cererii o serie de motive de nelegalitate și netemeinicie a hotărârii a cărei suspendare o solicită (acordarea de daune-interese pentru o suprafață mai mare decât cea aflată în proprietatea intimatului, caracterul civil al cauzei), însă asupra temeiniciei acestora se va pronunța instanța de judecată care a fost învestită cu soluționarea apelului, acestea neputând face obiectul analizei în, cadrul cererii de suspendare a executării sentinței apelate. Curtea de Apel a reținut că litigiul a fost soluționat de prima instanță potrivit dispozițiilor cuprinse în Capitolul XIV al C. proc.

civ., astfel că hotărârea pronunțată este executorie în baza art. 720 8 C. pen. civ., iar exercitarea apelului nu suspendă de drept executarea, petenta formulând cererea de suspendare a executării tocmai în considerarea acestor dispoziții derogatorii. Punând în executare hotărârea, intimatul a uzat de dreptul său conferit prin lege și recunoscut anterior rămânerii irevocabile a sentinței, așa încât nu se poate dispune suspendarea executării doar în considerarea faptului că petenta are o situație financiar-economică bună sau că intimatul nu ar suferi niciun prejudiciu prin această amânare a executării. Referitor la prejudiciul pe care l-ar încerca petenta prin executarea imediată a hotărârii, s-a constatat că acesta nu a fost dovedit, chiar partea susținând în cerere că are o situație financiar-economică notabilă, riscul apariției unui blocaj al activității economice nefiind susținut de nicio probă administrată în cauză.

De asemenea, nu există indicii cu privire la o posibilă insolvabilitate a intimatului, în cazul în care s-ar ridica problema unei întoarceri a executării, în urma desființării titlului executoriu reprezentat de hotărârea a cărei suspendare a executării se solicită. S-a reținut că petenta se referă în cuprinsul cererii și la nereguli ale executării pornite în baza acestei sentințe, dar aspectele semnalate nu pot fi analizate decât în cadrul unei contestații la executare, demers procedural în care de asemenea se poate solicita suspendarea executării. Pentru considerentele arătate, Curtea de Apel a apreciat că nu sunt temeiuri pentru suspendarea executării sentinței apelate, motiv pentru care a respins cererea petentei ca neîntemeiată, cu aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc.

civ. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâta A.N. București SA, solicitând admiterea acestuia, modificarea în tot a încheierii pronunțate și, în consecință admiterea cererii de suspendare astfel cum a fost formulată. Recurenta susține că a justificat indicii serioase conform cărora litigiul are caracter civil, nu comercial, ceea ce ar înlătura caracterul executoriu al sentinței nr. 147 din 16 ianuarie 2014 a Tribunalului București. Conform art. 3 C. com., operațiunile asupra imobilelor sunt scoase din sfera dreptului comercial, ele nu fac parte din sfera faptelor de comerț obiective.

Consideră recurenta că atâta timp cât operațiunile de închiriere a imobilelor, nu sunt operațiuni comerciale nici măcar atunci când sunt realizate de comercianți, este evident că acțiunea prin care reclamantul încearcă sa obțină daune interese pentru degradarea imobilului și contravaloarea lipsei de folosință (deci chiria) a unui imobil are caracter civil, cu atât mai mult cu cat este inițiată de un necomerciant, persoana fizică. În plus, fapta ilicită ce se impută recurentei nu este faptă de comerț nici din punct de vedere subiectiv, neavând nicio legătură cu activitatea sa comercială care nu constă în reparațiile imobilelor afectate de inundațiile provocate de rețelele de alimentare cu apă și/sau canalizare, ci în întreținerea acestora și intervenția reparării lor pentru a evita inundații ulterioare.

Calitatea de comerciant a recurentei în niciun caz nu atrage de plano caracterul comercial al acțiunii supuse judecații. În consecință, recurenta consideră că, din acest punct de vedere, existau motive temeinice de admitere a cererii de suspendare a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 147 din 16 ianuarie 2014 a Tribunalului București, până la lămurirea de către instanța de apel a aspectelor referitoare la caracterul civil sau comercial al cauzei. Recurenta mai susține și faptul că a arătat în fața instanței care a judecat în fond cererea de suspendare că dintr-o verificare sumară a înscrisurilor se constată indicii temeinice și vădite ale nelegalității titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 147 din 16 ianuarie 2014 a Tribunalului București, secția a Vl-a civilă.

Astfel, a arătat că în judecarea cererii formulate de reclamant, Tribunalul București a validat raportul de contraexpertiză întocmit de experții C.C.S. și a obligat pârâta la plata sumelor menționate în dispozitivului hotărârii, astfel cum au fost ele precizate de reclamant ca urmare a raportului de contraexpertiză efectuat în cauză. Susține însă că respectiva contravaloare a lipsei de folosința a fost calculată prin raport la o suprafața de 237,38 mp, mult mai mare decât suprafața aflată în proprietatea reclamantului C. Prin urmare, punerea în executare a unei hotărâri judecătorești care prezintă vicii substanțiale de legalitate, anterior lămuririi în fata instanței de apel a tuturor acestor aspecte, prejudiciază grav societatea recurentă și impune admiterea cererii de suspendare a sentinței nr. 147 din 16 ianuarie 2014 a Tribunalului București.

Un alt argument invocat de recurentă se referă la împrejurarea că situația de fapt permite suspendarea sentinței nr. 147 din 16 ianuarie 2014. Astfel, arată că situația financiar-economică a recurentei nu este una care să justifice o precipitare a executării silite, iar intimatul nu suferă, prin aceasta amânare a executării, niciun prejudiciu atâta timp cât, în prezent sumele sunt consemnate cu afectațiune specială la dispoziția executorului judecătoresc, conform art. 720 și urm. noul C. proc. civ. Recurenta însă, prin continuarea executării și eliberarea sumelor din contul de consemnațiune specială, se vede lipsită de mijloace financiare importante (circa 500.000 euro) fiindu-i afectată activitatea sa economică.

Consideră recurenta că suspendarea executării vremelnice a sentinței este motivată temeinic și prin prisma faptului că patrimoniul intimatului, persoană fizică, este incert, neverificabil, nesigur și ușor de înstrăinat, iar eficiența unei eventuale întoarceri a executării silite în cazul admiterii totale sau parțiale a apelului/recursului este aproape inexistentă, apelanta putându-se afla deci în imposibilitatea practică de a-și recupera ulterior sumele executate nelegal. De asemenea, întoarcerea executării silite presupune costuri suplimentare a căror recuperare este deopotrivă incertă. Prin completarea motivelor de recurs formulată în termenul legal recurenta susține faptul că în mod eronat Curtea de Apel a considerat că nu poate face nici un fel de apreciere, fie ea și sumară, cu privire la criticile de nelegalitate și netemeinicie aduse de aceasta hotărârii a cărei executare vremelnică s-a solicitat a fi suspendată.

Recurenta arată că instanța de apel în mod nelegal a redus analiza condițiilor cerute pentru admisibilitatea suspendării strict la condițiile urgenței și prejudiciului, deși era obligată „să pipăie fondul" pentru a stabili de partea căreia dintre părți este aparența dreptului, fără a fi necesară o analiză aprofundată a raporturilor juridice dintre părți. Examinând încheierea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte reține că recursul este nefondat urmând a fi respins. Referitor la critica privind caracterul civil al litigiului, ceea ce înlătură caracterul executoriu al sentinței nr. 147 din 16 ianuarie 2014 pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, Înalta Curte constată că este nefondată, în mod corect instanța de apel reținând că hotărârea pronunțată este executorie în baza art. 720 8 C. proc.

civ. Contrar susținerii recurentei, litigiul care a condus la pronunțarea sentinței evocate este un litigiu comercial motivat de faptul că acțiunea reclamantului a fost întemeiată pe dispozițiile art. 998-999 C. civ., iar art. 4 C. com. statuează că "se socotesc (...) ca fapte de comerț celelalte contracte și obligațiuni ale unui comerciant dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuși actul". De asemenea, potrivit art. 7 din același cod, "sunt comercianți (...) societățile comerciale". Ca atare, singura concluzie judicioasă care se impune este aceea că legiuitorul a socotit obligații de natură comercială și acele angajamente care rezultă pentru persoana ce exercită un comerț din săvârșirea unor delicte sau cvasidelicte în cadrul exercitării comerțului.

Altfel spus, în raport de prezumția de comercialitate instituită de art. 4 C. com., vor constitui fapte de comerț nu numai obligațiile contractuale, ci și cele derivând din fapte licite sau din săvârșirea unor fapte ilicite în legătură cu activitatea comercială a comerciantului, cum este cazul în speță, unde, răspunderea pe care reclamantul o atribuie societății pârâte are un caracter vădit comercial. Aceasta, întrucât este știut faptul că printre faptele juridice stricto sensu, ca izvor de posibile obligații, se regăsește și fapta ilicită cauzatoare de prejudicii. Prin urmare, în speță este vorba despre efectul executoriu al unei hotărâri judecătorești pronunțată în materie comercială, sentința tribunalului fiind executorie de drept.

Susținerile recurentei în sensul că ar fi justificat indicii serioase ale nelegalității titlului executoriu, cu referire la raportul de contraexpertiză efectuat în cauză și la faptul că despăgubirile au fost calculate prin raportare la o suprafață mult mai mare decât cea aflată în proprietatea reclamantului, reprezintă motive de nelegalitate și netemeinicie a hotărârii a cărei suspendare o solicită și nu pot fi analizate în cadrul unei cereri de suspendare a executării, întrucât instanța nu poate să analizeze, chiar superficial, la nivelul aparențelor, situația de fapt dedusă judecății, având posibilitatea numai „să pipăie" fondul acțiunii fără a-l prejudeca. Nici susținerea recurentei potrivit căreia situația de fapt permite suspendarea sentinței pronunțate de tribunal nu poate fi primită.

Cererea pentru suspendarea executării vremelnice a hotărârii, cum este cea formulată de recurentă poate fi dispusă de instanță ori de câte ori va găsi de cuviință că măsura este de trebuință față cu temeinicia vădită a dreptului, cu starea de insolvabilitate a debitorului sau că există primejdie vădită în întârziere. În mod corect curtea de apel a reținut că intimatul a uzat de dreptul său conferit prin lege de a cere suspendarea executării, iar prejudiciul invocat de petentă ca și starea de insolvabilitate a debitorului nu au fost probate și nu a rezultat nici primejdia vădită în întârziere, astfel că nu se justifică luarea acestei măsuri.

Nu poate fi reținută nici susținerea recurentei potrivit căreia instanța de apel trebuia să facă o estimare sumară a motivelor de apel, ca într-o procedură de ordonanță președințială, întrucât nu se pot realiza „estimări" asupra motivelor de nelegalitate în procedura ordonanței fără ca acestea să nu semnifice o necercetare a fondului. Pentru toate aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta A.N. București SA împotriva încheierii din 4 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă. Față de soluția pronunțată în privința prezentului recurs, Înalta Curte constată întemeiată cererea formulată de intimatul P.A.C.

privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât recurenta a căzut în pretenții, în sensul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., aceasta va fi obligată să-i plătească intimatului cheltuielile de judecată, efectuate în acest stadiu al litigiului și dovedite prin chitanța aflată la dosarul acestei instanțe, cheltuieli în sumă de 2.000 RON, reprezentând onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta A.N. București SA împotriva încheierii din 4 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă. Obligă recurenta A.N. București SA să-i achite intimatului P.A.C. suma de 2.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2014.